Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune privind creanţe izvorând dintr-un contract de închiriere încheiat de unitatea administrativ-teritorială.
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 1340 din data de 16.12.2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z sub nr.2872/339/2014 din 15.10.2014, reclamantul CS prin Primar si CL S, reprezentata prin primar BC , a solicitat in contradictoriu cu pârâtul ACAS, să pronunțe o hotărâre prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de 9734 lei reprezentând diferența de chirie neachitata in perioada 2007-2011, plata penalităților de întârziere in cuantum de 994 lei si a cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat ca intre CL S și pârâtă a fost încheiat un contract de închiriere nr. 2947/19.07.2007, completat ulterior printr-un act adițional. Obiectul contractului, astfel cum a fost completat, a fost reprezentat de închirierea suprafeței de teren de 731 ha, respectiv 687 ha pășune. Conform art. 11 alin. 2 din Contractul de Închiriere, în cazul unor întârzieri la plata chiriei sau în caz de neplată a chiriei datorate, se percep penalități de întârziere de 0,01%/zi. În urma unui control al Curții de Conturi a României - Camera de Conturi T, s-a constatat un rest de plată a chiriei în cuantum de 9734 lei, la care se adaugă plata penalităților de întârziere. A fost emisă factura fiscală pentru suma datorată, însă pârâta a refuzat să facă plata.
In drept reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp.art.1489, art.1350 C.civ. si Og nr.92/2003 C. proc. fiscală.
In dovedirea susținerilor reclamantul a depus copii de pe următoarele înscrisuri: informare, factura seria TRSUH nr. 3810.
Paratul a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei CS, excepția lipsei capacității procesuale a reclamantului CL S și excepția prescripției extinctive. A precizat că la data introducerii cererii de chemare în judecată de reclamante era împlinit termenul de prescripție de 3 ani, fiind astfel prescris dreptul reclamantelor de a solicita obligarea pârâților la plata sumei de 9734 lei și a accesoriilor în cuantum de 994 lei. A mai precizat că potrivit Deciziei nr. 1851 a ICCJ precizează chiria nu reprezintă o creanță bugetară în sensul legii fiscal, astfel că creanțelor rezultate din chirie nu li se aplică termenul de prescripție de 5 ani, ci termenul general de prescripție, prevăzut de Decretul 167/1958, respectiv 3 ani, astfel că sumele pretinse de reclamante sunt prescrise.
Paratul și-a întemeiat cererea in drept pe disp.art.205-208 C.proc.civ., art.2512-2513, art.2517, art.2523, art.3 si 7 din Decretul nr.167/1958.
Prin sentința civilă nr. 60/28.01.2015, a fost respinsă cererea formulată de reclamantele CS, prin Primar si CL S, reprezentat prin primar BC in contradictoriu cu parata ACAS, având ca obiect pretenții, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut faptul reclamantul a încheiat cu paratul un contract de închiriere nr.2497/2007 care avea ca obiect închirierea terenului cu suprafața de 731 ha situat in extravilanul loc. S, jud. T situat in tarlaua 63,64,65,66,72,73,74,75,76,77,78,34. Cuantumul chiriei a fost stabilita la suma de 15 euro/an/ha, care trebuia plătită pana la data de 15 ianuarie ale fiecărui an pentru anul in curs, in Baza art.11 din cadrul contractului s-au stabilit penalități de întârziere de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere. In urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României s-a constatat un rest de plata a chiriei in cuantum de 9734 lei la care se adaugă penalități de întârziere. Pentru recuperarea debitului a fost emisa factura fiscala seria TRSUH nr.3810 in valoare de 9734 lei reprezentând diferența chirie neachitata aferenta perioadei-2007-2011.
Fata de aceste aspecte paratul a invocat excepția prescripției extinctive întrucât termenul general de prescripție de 3 ani pentru recuperarea debitului, este împlinit. Cu privire la excepția invocata instanța de fond a considerat-o întemeiată având in vedere faptul ca data scadentei debitului principal era 15.01.2011 iar cererea de chemare in judecata pentru valorificarea dreptului sau a fost introdusa de parat la data de 15.10.2014. Conform art.3 din Decretul nr.167/1958 ,termenul prescripției este de 3 ani. Constatând ca dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data de 15.01.2011 iar pana in prezent acesta nu si-a valorificat acest drept printr-o acțiune in pretenții, instanța de fond a constatat împlinit termenul de prescripție. Cu privire la penalitățile de întârziere, instanța de fond a constatat ca acestea au același regim juridic ca si debitul principal, având in vedere ca se afla intr-un raport de accesorietate. Conform art.1 din Decretul nr.167/1958 *odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, solicitând modificarea sentinței atacate iar pe fond admiterea cererii și obligarea pârâtei la plata sumei de 9734 lei, reprezentând diferența de chirie neachitată în perioada 2007 - 2011 datorată conform contractului de închiriere nr. 2497/ 19.06. 2007 și plata penalităților de întârziere în cuantum de 994 lei calculate de la data de 16.03. 2011 până la data de 31.12. 2013 , calculate conform art. 11 alin. 2 din Contractul de închiriere.
În motivare , s-a arătat că în cauză nu se poate face aplicarea prevederilor art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond care a apreciat în mod greșit faptul că sumele solicitate sunt prescrise în raport de prevederile arătate. O primă critică este legată de faptul că suma de 9734 lei reprezintă o creanță fiscală iar termenul de prescripție este de 5 ani fiind aplicabile dispozițiile art. 91 din O.G. 92/2003.
Întrucât debitul principal nu este prescris se pot solicita și penalitățile de întârziere în cuantum de 994 lei . Un alt aspect de nelegalitate este legat de faptul că termenul prescripției a fost întrerupt prin plățile anuale efectuate de pârâtă, prin care și-a achitat chiria pe care de altfel a și recunoscut-o prin achitarea debitului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
La data de 23.06. 2015 , pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare , s-a arătat că în mod corect instanța de fond a constatat ca fiind prescrisă suma de 9. 734 lei solicitată de reclamante cu titlu de diferență de chirie , ca urmare a faptului că la data introducerii acțiunii era deja împlinit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 . Mai mult , la data de 11.05. 2011 , contractul de închiriere nr. 2497/ 19.06. 2007 a fost denunțat în mod unilateral de către reprezentantul CL S, conform H.C.L. nr. 27/2011.
Prin urmare și față de această dată, rezultă că s-a împlinit termenul general de prescripție , având în vedere că acțiunea introductivă a fost înregistrată abia la data de 15.10. 2014.
Conform deciziei nr. 1815/2012 a Î.C.C.J. , chiria nu constituie o creanță bugetară în sensul legii fiscale și a apreciat că acestor creanțe rezultate din chirie nu le este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de legislația fiscală pentru creanțele bugetare ci termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 - 208 Cod procedură civilă.
Verificând în limitele cererii de apel și apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.
Critica apelanților-reclamanți conform căreia în cauză nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1958, ci dispozițiile art.91 din OG nr.92/2003 astfel că termenul de prescripție este de 5 ani și nu de 3 ani având în vedere că este vorba despre recuperarea unei creanțe fiscale este nefondată.
Chiria percepută de apelantele-reclamante în baza contractului de închiriere nr. 2947/19.07.2007 denunțat în mod unilateral prin HCL nr. 27/11.05.2011 are caracter comercial, deoarece raportul juridic dintre părți este un raport comercial și nu unul fiscal supus dispozițiilor Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală, astfel că, aceasta neconstituind creanță bugetară în sensul legii fiscale, raționamentul juridic al instanței de fond care a apreciat că acestor creanțe rezultate din chirie nu le este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de legislația fiscală pentru creanțele bugetare, ci termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, este corect.
Instanța de apel reține că dispozițiile art. 3 ale Decretului nr. 167/1958, au fost interpretate corect potrivit cu exigențele acestor texte reținute prin soluția pronunțată, constatând că se aplică termenul general de prescripție, de 3 ani.
Din acest punct de vedere se constată că momentul de la care începe să curgă dreptul la acțiune s-a analizat conform regulii generale instituită de art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 potrivit căreia prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Astfel, având în vedere data introducerii acțiunii 15.10.2014, s-a apreciat în mod judicios că cererea de chemare în judecată a fost formulată după expirarea termenului de prescripție de 3 ani în privința pretențiilor solicitate .
Cum pretențiile derivate din penalități sunt accesorii ale chiriei iar aceasta din urmă este prescrisă, rezultă că și acestea sunt prescrise potrivit principiului accesorium sequitur principale.
Având în vedere că ultima plată efectuată de pârâta-intimată în temeiul contractului de închiriere datează din 17.03.2011 se apreciază că și critica vizând întreruperea termenului de prescripție este nefondată, termenul de prescripție de 3 ani fiind împlinit la data de 15.10.2014, data formulării cererii de chemare în judecată.
Față de considerentele expuse, Tribunalul, apreciind că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt pe baza probatoriilor administrate și a făcut o judicioasă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
În baza art.453 Cod procedură civilă coroborat cu art.482 Cod procedură civilă, a obligat apelanții la plata către intimată a sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu avocat).
| ← ORDONANȚĂ PREȘEDINȚIALĂ. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială | PLÂNGERE ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII DE CARTE FUNCIARĂ. → |
|---|
