Angajat în sistemul administratiei penitenciarelor. Promovarea in funcţia de asistent medical cu studii superioare in grad principal
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios-administrativ si fiscal Decizie nr. 2117 din data de 04.06.2015
În calitatea sa de angajat în funcția de asitent medical șef în sistemul administratiei penitenciarelor, recurentul nu este salariat civil în cadrul Ministerului Sănătății pentru a i se aplica prevederile art. 196 din Legea nr. 95/2006.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul L.M a chemat în judecată pârâtul Penitenciarul C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța sa oblige pârâtul la promovarea reclamantului in funcția de asistent medical cu studii superioare in grad principal si de majorare a salariului de baza lunar începând cu luna noiembrie 2013, plata diferențelor salariale dintre drepturile cuvenite potrivit noii încadrări și cele efectiv încasate, începând cu luna noiembrie 2013.
Prin sentința nr. 37 din 14 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.10743/63/2014, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. M, în contradictoriu cu pârâtul PENITENCIARUL C., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul L. M., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare, recurentul reclamant a susținut că tribunalul a respins cererea sa reținând in esența ca in materie de salarizare reclamantului ca si funcționar public cu statut special îi sunt aplicabile prevederile Legii 284/2010, nu prevederile Legii 95/2006 privind reforma in sănătate.
Hotărârea este pronunțata cu aplicarea greșita a normelor de drept material ce reglementează salarizarea asistenților medicali si cadrelor medicale in general, aspect de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct.8 Codul de Procedura Civila.
Astfel, este adevărat ca reclamantul este funcționar public cu statut special, având grad de agent sef principal, insa activitatea pe care o prestează in cadrul instituției intimate este aceea de asistent medical sef, fiind remunerat pentru aceasta activitate.
Faptul ca deține o gradație militară constituie un specific al sistemului din care face parte, toti colegii săi, indiferent de activitatea pe care o prestează, având un asemenea grad.
Cu alte cuvinte, prestează activitatea de asistent sef, este remunerat doar pentru aceasta, astfel ca deținerea unui grad, indiferent care ar fi acela, nu influențează cu nimic raportul juridic de munca si legislația aplicabila acestuia.
Argumentația instanței in sensul ca numai salariaților civili le sunt aplicabile prevederile art. 1961 din Legea 95/2006, nu reprezintă altceva decât o discriminare pe criteriul apartenenței la un anumit angajator, ceea ce trebuie sancționat de către instanța de recurs.
Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, reglementează raporturile juridice medicale, precum si raporturile juridice privind incadrarea pe funcțiile corespunzătoare a asistenților medicali.
Așadar, legiuitorul nu face distincții intre beneficiarii legislației privind reforma in domeniul sanatatii si nici măcar printr-o interpretare sistematica a acestui act normativ nu s-ar putea ajunge la concluzia ca el se aplica doar unei anumite categorii profesionale, respectiv asistenților medicali din domeniul civil.
Bineînțeles, s-ar putea afirma ca aceste unități medicale fac parte din categoria celor "civile", insa si in cazul respectivilor angajatori exista legi speciale privind salarizarea personalului (HG 144/2010, HG 286/2011, inclusiv Legea 284/2010 invocata de către instanța de fond), astfel ca in mod evident legile speciale privind salarizarea personalului din unitățile medicale publice sau private, nu se pot abate de la legea generala, fiind de notorietate ca in raporturile juridice de munca principiul de drept "specialia generalibus derogant", nu isi are aplicarea.
Chiar daca nu ar fi accepta opinia majoritara expusa in doctrina privind excepția de la regula sus amintita, in mod clar legiuitorul nu ar fi elaborat o lege cu aplicabilitate doar pentru o anumita categorie profesionala ce aparține unui anumit angajator (unitățile spitalicești civile), intrucat acest criteriu este unul discriminatoriu potrivit Convenției OIM nr. 111/1958 privind discriminarea in domeniul ocupării fortei de munca si exercitării profesiei si Cartii Sociale Europene Revizuita.
Fata de aceste aspecte, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate si admiterea cererii așa cum a fost formulata.
La data de 16.04.2015 intimatul Penitenciarul C a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca neîntemeiat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C.pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:
Cu privire la excepția nulității recursului ca fiind nemotivat, Curtea constată că recurentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C.pr.civ. ce privesc situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii iar în cuprinsul recursului au fost indicate dispozițiile legale cu privire la care recurentul consideră că au fost aplicat eronat de către instanța de fond, astfel că excepția este neîntemeiată și se va dispune respingerea acesteia.
Curtea constată că recurentul este funcționar public cu statut special, angajat la Penitenciarul C, având gradul de agent șef principal, funcția de asistent medical șef iar în materie de salarizare, acestuia îi sunt aplicabile cu prioritate prevederile Anexei VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, anexă ce reglementează familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională" - din Legea nr. 284/2010.
Recurentul nu este salariat civil în cadrul Ministerului Sănătății pentru a i se aplica prevederile art. 196 din Legea nr. 95/2006, ci acesta este funcționar public cu statut special în sistemul administrației penitenciarelor, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile privitoare la familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate" invocate de recurent.
Dispozițiile legii nr. 284/2010 - Anexa VII sunt imperative cu privire la faptul că recurentului îi sunt aplicabile în exclusivitatea prevederile sistemului penitenciar, acesta fiind funcționar public cu statut special astfel că este neîntemeiată invocarea unor acte normative din altă familie ocupațională, respectiv Sănătate precum și prevederile Codului muncii
Pe de altă parte, potrivit Nomenclatorului de funcții în vigoare, în statele de organizare ale unităților penitenciare nu există funcții de agent prevăzute cu studii superioare iar funcția pe care o ocupă recurentul, respectiv asistent medical șef nu este prevăzută cu studii superioare, motiv pentru care nu se poate dispune promovarea acestuia în funcția de asistent medical cu studii superioare în grad principal. Din acest motiv potrivit fișei postului recurentului nivelul studiilor necesare ocupării funcției de asistent medical este cel liceal plus școală sanitară postliceală și nu studii superioare.
Pe cale de consecință, în raport de considerentele mai sus expuse, Curtea reține că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile de drept material aplicabile speței, astfel că în raport de dispozițiile art. 498 C.pr.civ. va respinge recursul formulat ca neîntemeiat.
| ← Plângere ordonanţă procuror de luare a măsurii controlului... | Conflict de competenţă între secţiile tribunalului... → |
|---|
