Antecontract de vânzare-cumpărare. Cesiunea drepturilor rezultând din acesta. Acţiune în prestaţie tabulară formulată de cesionari. Condiţii a căror îndeplinire trebuie analizată de instanţă

Pentru soluţionarea acţiunii în prestaţie tabulară, prin care se tinde la valorificarea unui antecontract de vânzare-cumpărare, antecontract care a făcut obiectul unei cesiuni de creanţă, este necesară lămurirea deplină a situaţiei cadrului procesual în privinţa pârâţilor şi a eventualităţii ca aceştia să fi fost singurii moştenitori ai promitenţilor vânzători.

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 600 din 16 martie 2009

Prin sentința civilă nr. 9694/12.09.2008, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții L.G.A. și L.D.M., împotriva pârâților O.A.N.C. căsătorit cu O.A.H., Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a constatat că între numitul S.F. și antecesorul - numitul S.A., în calitate de promitenți vânzători și pârâtul T.F., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat la data de 15.05.1994 un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect suprafața de 2.900 mp teren arabil, identificat prin titlu de proprietate nr. 3315/5058/2006; s-a constatat că prin contractul de cesiune de creanță din data de 21.06.2004, pârâții T.F. și T.E. și-au cesionat drepturile rezultând din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.05.1994, în favoarea pârâților O.A.N.C. și O.A.H.; s-a constatat că pârâtul O.A.N.C., prin contractul de cesiune din data de 8.11.2007, a cesionat în favoarea reclamanților drepturile rezultând din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.05.1994; s-a constatat vacanța succesorală după defunctul S.F., decedat la data de 6.05.2003, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor fiind obligat să încheie cu reclamanții contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 2.900 mp, înscris în titlul de proprietate nr. 3315/5058/2006, tarla 110, parcela 138, în caz contrar, sentința ținând loc de contract de vânzare-cumpărare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, în considerentele sentinței, faptul că încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, precum și cesiunile de creanță ulterioare și succesive, au fost dovedite prin depunerea înscrisurilor la dosar, însă, din actele de stare civilă existente la dosarul cauzei, nu rezultă faptul că S.F. ar fi avut moștenitori, astfel încât, succesiunea fiind vacantă, conform art. 680 C.civ., bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, prin prisma acestui text legal, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor justificând calitate procesuală pasivă în cauză.

Raportat la probațiunea administrată în cauză, acțiunea reclamanților a fost apreciată ca întemeiată, fiind admisă conform dispozitivului sentinței.

împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre o nouă judecată la Judecătoria Cluj-Napoca, cu motivarea că actele de stare civilă depuse la dosar confirmă faptul că S.A., născut în 1960, este succesorul lui S.F., astfel încât, succesiunea nefiind vacantă, ea nu poate fi culeasă de Statul Român.

Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 6/A/09.01.2009, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul respingerii cererii precizate, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a fost menținută soluția primei instanțe în ceea ce privește petitele având ca obiect constatarea cesionării dreptului de creanță prin contractele încheiate la data de 21.06.2004 și 8.11.2007.

în considerentele deciziei, Tribunalul a avut în vedere toate actele de stare civilă depuse de apelant în susținerea apelului său, coroborate cu arborele genealogic depus la dosar de către reprezentantul reclamanților intimați, și care au relevat faptul că S.A. jr. jr. este în viață, astfel încât, în calitatea sa de frate al defunctului S.F., este foarte posibil să aibă calitatea de moștenitor al defunctului său frate. Prin urmare, succesiunea nefiind vacantă, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 680 C.civ., impunându-se deci respingerea cererii reclamanților, astfel cum a fost precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții L.G.A. și L.D.M., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate în parte, în sensul desființării în parte a sentinței apelate și a retrimiterii cauzei spre rejudecare pe fond exclusiv sub aspectul capacității procesuale de folosință a numitului S.A. jr. jr., născut la 13.12.1960 și semnatarul antecontractului din 15.05.1994, respectiv a existenței sau inexistenței vacanței succesorale după defunctul S.F., decedat la 3.05.2003.

în motivarea recursului s-a arătat că, dacă S.A. jr. jr., născut la 13.12.1960, este în viață, și l-ar fi succedat pe S.F., atunci calitatea acestuia, de succesor al lui S.F., exclude calitatea Statului Român de moștenitor al acestuia, prin culegerea succesiunii vacante. Cum calitatea de pârât a Statului Român, pentru eventuala succesiune vacantă este legată de necesitatea ca S.A. jr. jr. să fie în viață și să fi acceptat moștenirea după S.F., soluția corectă ce trebuia pronunțată era aceea a desființării cauzei cu trimitere spre rejudecare, spre a se administra dovezi în acest sens.

Admiterea de către instanța de apel a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor s-a făcut în considerarea unor ipoteze, nedovedite în cauză, și anume că S.A. jr. jr. ar fi în viață și că ar fi acceptat succesiunea după S.F., pentru că, în ipoteza în care, deși S.A. jr. jr. este în viață, dar el nu a acceptat succesiunea după S.F., moștenirea devine vacantă, urmând să fie culeasă de Statul Român.

Recursul este fondat.

Din analizarea dispozitivului sentinței primei instanțe, se poate constata că aceasta cuprinde două tipuri de dispoziții: o primă dispoziție vizează soluția dată petitelor în constatarea cesiunii de creanță, fundamentată pe prevederile art. 111 C.proc.civ., petite nesusceptibile de realizare și de executare pe cale silită, iar o a doua dispoziție este cea în realizare, întemeiată juridic pe prevederile art. 109 C.proc.civ. raportat la art. 969,art. 1073-1077 C.civ. coroborat cu art. 680 C.civ., și prin care practic s-a soluționat petitul în prestație tabulară.

Prin apelul pe care l-a formulat împotriva hotărârii primei instanțe, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu a contestat prima categorie de dispoziții, criticând doar aceea parte din dispozitiv prin care a fost soluționat petitul în prestație tabulară, în contradictoriu cu acest pârât, susținând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 680 C.civ., respectiv succesiunea nu este vacantă.

Prin urmare, câtă vreme hotărârea primei instanțe nu a fost apelată sub aspectul acelor prevederi din dispozitivul sentinței, referitoare la constatarea că: între numitul S.F. și antecesorul - numitul S.A., în calitate de promitenți vânzători și pârâtul T.F., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat la data de 15.05.1994 un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect suprafața de 2.900 mp teren arabil, identificat prin titlu de proprietate nr. 3315/5058/2006; că prin contractul de cesiune de creanță din data de 21.06.2004, pârâții T.F. și T.E. și-au cesionat drepturile rezultând din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.05.1994, în favoarea pârâților O.A.N.C. și O.A.H.; că pârâtul O.A.N.C., prin contractul de cesiune din data de 8.11.2007, a cesionat în favoarea reclamanților drepturile rezultând din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.05.1994, aceste dispoziții din hotărârea primei instanțe au rămas irevocabile prin neapelare, nemaicomportând nici un fel de discuții.

Așadar, era inutilă precizarea din decizia instanței de apel, în sensul că se mențin aceste dispoziții din sentință.

în ceea ce privește însă soluționarea acestui petit în prestație tabulară, Curtea constată că, prin soluția pe care a pronunțat-o instanța de apel, practic, instanța de apel a lăsat nesoluționat acest petit, și mai mult decât atât, a lăsat incomplet cadrul procesual necesar pentru soluționarea pe fond a acestui petit, întrucât în privința acestui petit acțiunea a rămas fără pârât.

Or, o cerere introductivă de instanță, prin prisma art. 112 și urm. C.proc.civ., coroborat cu art. 128 C.proc.civ., trebuie să fie soluționată pe baza principiului contradictorialității, principiu care impune cu necesitate existența în proces a unui reclamant și a unui pârât.

într-adevăr, așa cum pertinent au observat recurenții prin recursul pe care l-au formulat, în eventualitatea în care S.A. jr. jr. este în viață, el are doar vocație succesorală legală la succesiunea defunctului său frate, S.F., însă dobândește calitatea efectivă de moștenitor doar dacă se face dovada indubitabilă a acceptării de către acesta a succesiunii după S.F. înăuntrul termenului legal de opțiune succesorală reglementat de art. 700 alin. (1) C.civ.

Altminteri, în cazul în care S.A. jr. jr., deși în viață fiind, nu a acceptat în termen legal succesiunea după defunctul său frate, iar S.F. nu are alți descendenți legali ori testamentari, succesiunea devine vacantă și în cauză își găsesc incidența dispozițiile art. 680 C.civ., conform cărora, în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.

Antecontractul de vânzare-cumpărare a cărui valorificare a fost supus analizei instanței, a fost încheiat la data de 15.05.1994 între promitenții vânzători S.A., născut la 13.12.1960 în Gheorgheni și S.F., născut la 11.12.1966 în comuna Feleacu și promitenții cumpărători T.F.

Actele de stare civilă, precum și extrasele din registrele de stare civilă aflate la dosar confirmă împrejurarea că S.I. a fost căsătorit cu numita S.I., din căsătoria acestora rezultând numitul S.A., decedat la 20.04.1993, care, la rândul său, a fost tatăl lui S.M., născut la 17.05.1938 și decedat la 6.12.1993, și al lui S.A. jr., născut la 11.01.1937 și decedat la 26.09.1970.

Acest S.A. jr. este titularul titlului de proprietate nr. 3315/5058 din 17.03.2006 din care face parte și terenul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare din 15.05.1994.

Din căsătoria lui S.A. jr. cu numita E. au rezultat doi copii, S.F., născut la 11.12.1966 și decedat la 6.05.2003, și S.A. jr. jr., născut la 13.12.1960, aceștia doi fiind semnatarii antecontractului de vânzare-cumpărare din 15.05.1994, în calitate de promitenți vânzători.

în consecință, prin actele de stare civilă depuse la dosar, s-a dovedit cine sunt semnatarii antecontractului de vânzare-cumpărare din 15.05.1994, în calitate de promitenți vânzători, respectiv S.F. și S.A. jr. jr., ambii fii ai lui S.A. jr., în favoarea căruia a fost emis titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, s-a dovedit că S.F. este decedat și că S.A. jr. jr. are vocație succesorală legală la succesiunea lui S.F.

însă, nici prima instanță și nici instanța de apel nu au administrat nici un fel de probe pentru a se stabili cu certitudine, pe de o parte, dacă S.A. jr. jr. este în viață, în caz afirmativ, dacă a acceptat sau nu moștenirea în termen legal după defunctul său frate, iar pe de altă parte, dacă nu cumva la succesiunea lui S.F. nu ar avea vocație succesorală legală sau testamentară și alte persoane, știut fiind că pentru incidența prevederilor art. 680 C.civ., respectiv pentru a se putea vorbi despre o succesiune vacantă, este absolut necesar ca defunctul să nu fi avut nici un fel de moștenitori.

Constatându-se, așadar, că în cauză nu a fost cercetat fondul cauzei în privința petitului în prestație tabulară, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (5) C.proc.civ., va admite recursul, conform dispozitivului prezentei decizii, urmând ca instanța de rejudecare să țină seama de cele statuate în cuprinsul prezentei decizii.

Eventualele cheltuieli de judecată ocazionate părților vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.

(Judecător Carmen-Maria Conț)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Antecontract de vânzare-cumpărare. Cesiunea drepturilor rezultând din acesta. Acţiune în prestaţie tabulară formulată de cesionari. Condiţii a căror îndeplinire trebuie analizată de instanţă