Antecontract de vânzare-cumpărare încheiat în 1979. Imobil supus regimului de carte funciară. Abrogarea Legii nr. 58/1974. Modalităţile de valorificare a antecontractului. Legea aplicabilă
| Comentarii |
|
1. în speţă, între părţi nu s-a încheiat un contract autentic de vânzare-cumpărare, ci doar un antecontract de vânzare-cumpărare, care a generat în sarcina părţilor obligaţia de a încheia în viitor un contract autentic de vânzare-cumpărare. Aşa fiind, prin antecontractul de vânzare-cumpărare semnat la 7 mai 1979 nu s-a transmis de la T.I. la H.N. dreptul de proprietate nici asupra casei şi nici asupra terenului.
2. în baza Legii nr. 18/1991, pârâţilor H. A. şi H. V. nu li se putea reconstitui dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece nu au fost proprietari asupra lui anterior cooperativizării şi nu l-au adus în C.A.P., dar nu li se putea nici constitui dreptul de proprietate, deoarece nu se găseau în nici una dintre ipotezele prevăzute de lege. Reconstituirea dreptului de proprietate trebuia să se facă asupra întregului teren în favoarea reclamantului în calitate de moştenitor după defuncţii săi părinţi, iar după obţinerea titlului de proprietate, pârâţii H.A., şi H.V. aveau dreptul să îl acţioneze în judecată pentru executarea silită a antecontractului de vânzare-cumpărare şi prestaţie tabulară.
în ipoteza în care terenul nu s-a aflat în patrimoniul C.A.P. la data de 1 ianuarie 1990, înseamnă că nu forma obiectul Legii nr. 18/1991, cu privire la reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate şi atunci nu mai este necesară constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate, instanţele trebuind să verifice şi să lămurească dacă terenul în litigiu a fost sau nu cooperativizat.
Cât priveşte art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, la care face trimitere art. 23 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată şi care se pare că a fost avut în vedere de instanţe, deşi nu îl menţionează concret, se referă la terenul aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi la curtea şi grădina din jurul acestora în limita suprafeţei de 1.000 m.p., care constituie proprietatea deţinătorilor, dar îi au în vedere pe deţinătorii acestor terenuri, în calitate de proprietari asupra construcţiilor,
iar pârâţii nu erau proprietari asupra casei şi anexelor gospodăreşti în litigiu şi nu sunt nici în prezent, adevăratul proprietar fiind T.I.
(Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, decizia nr. 658 din 28 martie 2001)
Prin sentinţa civilă nr. 283 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Beclean, s-a admis în parte acţiunea civilă intentată de reclamantul T.I., împotriva pârâţilor H.A., H.V., K.A., M.G..V.E., K.M., K.A., L.I., L.F., curator litis, şi în consecinţă s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâţii - reclamanţi reconvenţionali H.A. şi V.
Au fost obligaţi pârâţii H.A. şi V. să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafaţă de 532 m.p., conform raportului de expertiză tehnică, suplimentul nr. 1, varianta 3, întocmit de expertul B.D., teren înscris în C.F. nr. 551 Coldău, situat în parcela Dr. 220/1, tarlaua 11, asupra căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantului în baza titlului de proprietate nr. 1099/28 mai 1998.
Au fost obligaţi pârâţii H.A. şi H.V. să îi predea în posesie reclamantului T.I., terenul ocupat în mod abuziv în suprafaţă de 532 m.p. mai sus menţionat, iar pe viitor să se abţină de la orice act de conturbare sau deposedare.
S-a respins capătul de cerere privind constatarea că, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, asupra suprafeţei totale de 1 ha. teren, aşa cum rezultă din adeverinţa nr. 478/3.09.1991.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâţilor să îi plătească reclamantului despăgubiri civile reprezentând recolta ce s-ar fi putut obţine în anul 1994 de pe acest teren.
Au fost obligaţi pârâţii H.A. şi H.V. să îi plătească reclamantului suma de 1.301.150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere admiterea doar în parte a acţiunii principale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantului T.I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 563 m.p. situat în intravilanul localităţii Coldău, parcela 220/1, tarlaua 11, învecinat cu S.A., G.I., drum comunal şi H.A., conform titlului de proprietate nr. 1099/28.05.1998 şi a procesului-verbal de punere în posesie nr. 142/15.03.1994 identificat în C.F. nr. 204 nr. top 132/2 prin expertiza efectuată de expertul B.D., suplimentul 1, varianta 3.
Plângerea formulată de pârâtul H.A., pentru anularea adeverinţei de proprietate nr. 478/ 3.09.1991, a procesului-verbal de punere în posesie nr. 142/15.03.1994, şi a Hotărârii nr. 46/23.02.1995 a Comisiei judeţene Bistriţa-Năsăud, prin care i s-a diminuat suprafaţa de teren reconstituită de la 1.200 m.p. la 1.000 m.p., a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 53/R/1998 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, consfinţindu-se astfel reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului asupra terenului intravilan în suprafaţă de 563 m.p. situat în parcela 220/1 din tarlaua 11.
Pârâţii H.A. şi H.V. au solicitat validarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7 mai 1979, având ca obiect casa de locuit, grajdul şi şura, fântâna şi grădina, conform normelor C.A.P., pentru preţul de 75.000 lei, în care se include întregul teren de 15 ari. Acestor pârâţi li s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1.200 m.p., dar ulterior a fost redusă suprafaţa la 1.000 m.p., astfel că în prezent ocupă în mod abuziv suprafaţa de 563 m.p. din terenul reconstituit reclamantului.
Aşa fiind, s-a admis în parte acţiunea principală privind obligarea pârâţilor să îi recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 532 m.p. şi să îl predea în posesia proprietarului, urmând ca în viitor să se abţină de la orice act de conturbare sau deposedare.
Au fost respinse capetele de cerere din acţiunea principală referitoare la constatarea reconstituirii în favoarea reclamantului a suprafeţei de 1 ha., deoarece titlul de proprietate s-a emis pentru 8.202 m.p., precum şi privind obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor civile reprezentând recolta ce s-ar fi putut obţine în anul 1994 de pe suprafaţa de 532 m.p., ca neîntemeiate.
Cererea reconvenţională a fost respinsă întrucât martorul C.G. a semnat contractul de vânzare-cumpărare, l-a citit înainte de semnarea lui de către ceilalţi martori, astfel că nu există incertitudini în privinţa întinderii terenului vândut “conform normelor C.A.P.” şi totodată contractul de vânzare-cumpărare nu ar putea fi validat parţial,
doar pentru 532 m.p., întrucât suprafaţa de 1.000 m.p. i-a fost validată de către comisia locală.
Apelul declarat de pârâţii H.A. şi H.V. împotriva sentinţei, a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 283/24.03.2000 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Au fost obligaţi apelanţii să îi plătească intimatului T.I., cheltuielile de judecată în apel, în sumă de 1.000.000 lei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că sentinţa este temeinică şi legală, judecătoria admiţând în mod just acţiunea principală în parte, cu privire la revendicarea suprafeţei de 532 m.p. ocupată de pârâţi, care i-a fost reconstituită reclamantului prin titlul de proprietate.
De asemenea, soluţia respingerii în totalitate a cererii reconvenţionale este temeinică şi legală. Validarea unui contract de vânzare-cumpărare este posibilă doar în condiţiile în care vânzătorul este proprietarul bunurilor imobile, însă din probele administrate în cauză rezultă că T.I. nu este proprietarul tabular al imobilelor vândute, iar reclamanţii reconvenţionali nu au formulat nici un capăt de cerere prin care să solicite constatarea dobândirii dreptului de proprietate în favoarea acestuia, asupra imobilelor ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare.
Construcţiile ce au făcut obiectul convenţiei de vânzare-cumpărare din 7 mai 1979 au fost edificate de către T.G., decedat la 28 august 1960 şi T.C. decedată la 4 septembrie 1978, iar reclamantul a devenit proprietarul lor la 4 septembrie 1978, în condiţiile în care alţi 4 moştenitori legali care au fostîmprocesuaţi, au renunţat expres la succesiune sau nu au acceptat-o în termenul legal.
Potrivit extraselor C.F. nr. 55 Coldău şi 204 Coldău, proprietari tabulari asupra imobilelor casă de lemn, curte şi grădină de 972 m.p. şi respectiv 702 m.p., sunt T.D. şi moştenitorii numitului T.A., moştenitori ce nu au fost împrocesuaţi, pentru ca hotărârea să le fie opozabilă, iar dreptul de proprietate să poată fi înscris în cartea funciară. Suprafaţa aferentă imobilelor a fost stabilită în mod eronat la 1.000 m.p., iar nu la 1.500 m.p..
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii H.A. şi H.V., solicitând în baza art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10 C. pr. civ. admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea în întregime a sentinţei şi în consecinţă, respingerea acţiunii principale în
revendicare, admiterea cererii reconvenţionale şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.800.000 lei în toate instanţele; în subsidiar, s-a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru completarea raportului de expertiză tehnică.
în motivare, s-a susţinut că deşi instanţele au cunoscut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 7.05.1979, pârâţii au cumpărat întreaga grădină în litigiu, împreună cu construcţiile, în mod greşit au reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1045/1996 a Judecătoriei Beclean şi decizia civilă nr. 53/1998 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-ar fi consfinţit recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantului T.I. asupra terenului ce depăşeşte
1.000 m.p., invocând autoritatea de lucru judecat.
în mod greşit s-a respins cererea reconvenţională, deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare, pârâţii au cumpărat construcţiile şi întregul teren grădină, pe care cumpărătorii le-au folosit de la data cumpărării şi până în prezent. Vânzătorul T.I. a fost singurul moştenitor, conform certificatului de moştenitor nr. 402/1978, chiar dacă în certificat era menţionată doar suprafaţa de 250 m.p., diferenţa fiind extratabulară.
Atât vânzătorul, cât şi cumpărătorii, nu au fost membri C.A.P., astfel că nu se poate susţine că restul grădinii le-a fost atribuit ca lot ajutător. Decizia civilă nr. 338/1999 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a dat îndrumări care nu au fost respectate cu ocazia rejudecării. Ambele instanţe nu s-au pronunţat cu privire la construcţiile obiect al convenţiei, reţinând că aceasta nu se poate valida parţial, ci numai total.
S-a respins cererea pârâţilor de anulare a titlului de proprietate al reclamantului în dosarul nr. 1407/ 1995, dar s-a respins şi cererea reconvenţională de validare a contractului de vânzare-cumpărare.
Decizia criticată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii. Deşi la p. 6 din decizie s-a reţinut că T.I. nu este proprietar tabular al imobilelor vândute, în continuare s-a recunoscut că imobilele construcţii au fost proprietatea părinţilor reclamantului, decedaţi, după care reclamantul a devenit proprietarul lor la 4 septembrie 1978, în condiţiile în care ceilalţi moştenitori legali care nu au fost împrocesuaţi au renunţat expres la succesiune sau nu au acceptat-o în termenul legal, conform certificatului de moştenitor.
Cu alte cuvinte, atunci când se admite acţiunea principală, se recunoaşte reclamantului calitatea de proprietar asupra terenului vândut, iar când este vorba despre acţiunea reconvenţională, se afirmă că nu era proprietar la data vânzării, 7 mai 1979.
în ceea ce priveşte neîmprocesuarea moştenitorilor legali şi de C.F. nr. 55 şi 204 Coldău, aceştia au fost împrocesuaţi la cererea reclamanţilor reconvenţionali, dovadă că figurează în dispozitivul sentinţei civile nr. 137/1999 al Judecătoriei Beclean. Aceştia însă au declarat cu ocazia primei judecăţi pe fond a cauzei, că nu au nici un fel de pretenţii, deoarece imobilele i-au aparţinut reclamantului T.I., care era considerat proprietar la data vânzării, urmare a unui partaj amiabil.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:
Prin cererea reconvenţională înregistrată la data de 25.05.1995 în dosarul nr. 589/1995 al Judecătoriei Beclean, f. 9, pârâţii H.A. şi H.V., au solicitat instanţei ca în contradictoriu cu reclamantul T.I., să se constate că pârâţii au cumpărat imobilul casă şi grădină în suprafaţă de cca. 15 ari, de la nr. 72 din satul Coldău, judeţ Bistriţa-Năsăud, la 7 mai 1979, cu suma de 75.500 lei, de la vânzătorul T.I., să fie obligat reclamantul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar în caz de refuz sentinţa să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, intabularea dreptului de proprietate al cumpărătorilor în C.F. şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
în susţinerea cererii, la f. 10 acelaşi dosar, s-a depus antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7 mai 1979, prin care reclamantul T.I. s-a obligat să îi vândă pârâtului H.A. imobilul situat în Coldău nr. 74, compus din casă cu două camere, 1 bucătărie, cămară, antreu, grajd cu şură, fântână „şi grădină conform normelor C.A.P. şi Consiliului Popular”, pentru preţul de 75.000 lei.
Din certificatul de moştenitor nr. S-402/ 15.01.1979, f. 16 acelaşi dosar, rezultă că masa succesorală rămasă după defuncţii T.G., decedat la 28 august 1960, şi T.C., decedată la 4 septembrie 1978, se compune din casa situată în satul Coldău nr.74, construită din cărămidă, compusă din două camere, o bucătărie şi cămară, apoi un grajd neterminat din piatră şi coteţe situate între vecinii
G.l. şi C.Ş., precum şi terenul aferent în suprafaţă
de 250 m.p., teren ce a fost bun propriu al defunctului T.G., înscris în C.F. nr. 55 Coldău, nr. top 129, iar moştenitor legal unic este reclamantul T.I., în calitate de fiu. Nu au acceptat succesiunea defunctul II după defunctul I, iar după defunctul II nu au acceptat moştenirea fiicele F.A. şi S.L., iar după defunctul I nu a acceptat moştenirea T.D. (fiu), ulterior decedat, conform declaraţiilor date de fiul şi soţia acestuia, T.V. şi T.A. La acelaşi dosar s-au depus extrasele C.F. nr. 55/Coldău şi nr. 204/ Coldău.
Prin titlul de proprietate nr. 1029/28.05.1998, reclamantului în calitate de moştenitor al defunctei T.C. (aceeaşi cu T.C.) i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 8.202 m.p., din care 523 m.p. în intravilanul localităţii Coldău, tarlaua 11, parcela 220/1, învecinat cu S.A., G.I., drum comunal, şi H.A., f. 94 acelaşi dosar.
Dacă instanţele au apreciat că faţă de obiectul cererii reconvenţionale, se impunea extinderea ei faţă de moştenitorii neacceptanţi, sau renunţătorii din certificatul de moştenitor nr. S-402/15.01.1979 şi de coproprietarii din C.F. nr. 55 Coldău şi C.F. nr. 204 Coldău, trebuia ca în baza rolului lor activ prevăzut de art. 129 C. pr. civ., să le pună în vedere acest aspect pârâţilor H.A. şi H.V.
în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei de teren promisă a fi vândută prin antecontractul de vânzare-cumpărare, instanţele trebuiau să verifice natura juridică a acestuia (dacă a fost sau nu cooperativizat) şi să o stabilească pe baza probelor administrate în cauză, privite prin prisma deciziei nr. I/30 iunie 1997 (pct. 5), a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie.
Este fondată critica recurenţilor, conform căreia atunci când reclamantul din acţiunea principală solicită obligarea pârâţilor să îi recunoască dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 532 m.p., T.I. este proprietar şi deţine un titlu de proprietate apt pentru admiterea acţiunii în revendicare, însă, atunci când figurează ca pârât în acţiunea reconvenţională, acelaşi T.I. nu mai este proprietar. Acestea sunt motive contradictorii, potrivit art. 304 pct. 7 C. pr. civ.
Este întemeiată critica recurenţilor şi în ceea ce priveşte îndrumările date primei instanţe prin decizia civilă nr. 338/1999 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, de a se soluţiona cererea reconvenţională şi în privinţa construcţiilor, iar nu
doar în ceea ce priveşte terenul. Cu toate acestea, în considerentele sentinţei civile nr. 283/2000 se reţine că antecontractul de vânzare-cumpărare nu poate fi validat decât pentru întreaga suprafaţă de teren şi nu doar pentru 532 m.p., deoarece 1.000 m.p. i-au fost validaţi de către Comisia locală. Dar casa şi anexele gospodăreşti care au format obiectul aceluiaşi antecontract de vânzare-cumpărare şi respectiv a cererii reconvenţionale, nu formează analiza instanţelor de judecată.
Erorile instanţelor de fond, sunt rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente în cauză, care trebuiau interpretate în sensul aplicării, iar nu în sensul neaplicării lor; acţiunea reconvenţională formulată de pârâţii H.A. şi H.V., este acţiunea tipică în executarea silită a antecontractului de vânzare-cumpărare, pe care se grefează cu caracter subsidiar o acţiune în prestaţie tabulară. în mod greşit ea a fost calificată ca “validare contract”.
La data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, terenurile erau scoase din circuitul civil, în temeiul Legilor nr. 58 şi 59/1974. în schimb, construcţiile puteau fi înstrăinate prin acte autentice între vii, caz în care terenul aferent construcţiei trecea în proprietatea statului şi în folosinţa proprietarului construcţiei. în speţă, între părţi nu s-a încheiat un contract autentic de vânzare-cumpărare, ci doar un antecontract de vânzare-cumpărare, care a generat în sarcina părţilor obligaţia de a încheia în viitor un contract autentic de vânzare-cumpărare. Aşa fiind, prin antecontractul de vânzare-cumpărare nu s-a transmis de la T.I. la H.A. dreptul de proprietate nici asupra casei şi nici asupra terenului.
în baza Legii nr. 18/1991, pârâţilor H. nu li se putea reconstitui dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece nu au fost proprietari asupra lui anterior cooperativizării şi nu l-au adus în C.A.P., dar nu li se putea nici constitui dreptul de proprietate, deoarece nu se găseau în nici una din ipotezele prevăzute de lege. Reconstituirea dreptului de proprietate trebuia să se facă asupra întregului teren în favoarea reclamantului, în calitate de moştenitor după defuncţii lui părinţi, iar după obţinerea titlului de proprietate, pârâţii H. aveau dreptul să îl acţioneze în judecată pentru executarea silită a antecontractului de vânzare-cumpărare, şi prestaţie tabulară.
în ipoteza în care terenul nu s-a aflat în patrimoniul C.A.P. la data de 1 ianuarie 1990, înseamnă că nu forma obiectul Legii nr. 18/1991, cu privire la reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate şi atunci nu mai este necesară constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate. Instanţele trebuiau să verifice şi să lămurească dacă terenul în litigiu a fost sau nu cooperativizat.
Art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990, la care face trimitere art. 23 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată şi care se pare că a fost avut în vedere de instanţe, deşi nu îl menţionează concret, se referă la terenul aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi la curtea şi grădina din jurul acestora în limita suprafeţei de 1.000 m.p., care constituie proprietatea deţinătorilor, dar îi au în vedere pe deţinătorii acestor terenuri, în calitate de proprietari asupra construcţiilor, iar pârâţii nu erau proprietari asupra casei şi anexelor gospodăreşti situate în Coldău nr. 72 şi nu sunt nici în prezent, adevăratul proprietar fiind T.I.
Prima instanţă a reţinut că pârâţilor li s-a validat de către Comisia locală suprafaţa de 1.000 m.p., iar instanţa de apel că li s-a stabilit în mod irevocabil suprafaţa de 1.000 m.p. şi nu de 15 ari, fără să arate prin ce acte, dacă ele valorează sau nu titlu de proprietate cu privire la teren, pentru ca să îşi poată valorifica ulterior pretenţiile pe calea unei alte acţiuni. Dacă decizia şi sentinţa nu ar fi desfiinţate, pârâţii nu ar mai putea obţine în cadrul altui proces câştig de cauză, nici în privinţa casei, cu privire la care vânzătorul nu a negat că a promis că o vinde şi a încasat preţul, deoarece s-ar putea invoca excepţia autorităţii de lucru judecat.
în situaţia în care prima instanţă a respins în totalitate acţiunea reconvenţională, atât în privinţa terenului cât şi a construcţiilor, iar instanţa de apel a menţinut sentinţa ca legală şi temeinică, recurenţii sunt îndreptăţiţi să fie nemulţumiţi de aceste soluţii nelegale şi netemeinice.
Rezultă că acţiunea reconvenţională a fost soluţionată fără a se fi intrat în cercetarea fondului, cu privire la construcţiile menţinute în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 7 mai 1979. Aşa fiind, instanţa de recurs nu poate soluţiona pe fond pentru prima dată acţiunea reconvenţională, fiindcă ar lipsi părţile de căile ordinare de atac.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 6,7,8,9 şi 11 C. pr. civ., se va admite recursul, se va casa decizia şi, judecând cauza pe fond, se va admite apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei, care va fi desfiinţată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi judecătorie.
Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va pune în discuţia reclamanţilor-reconvenţionali necesitatea extinderii acţiunii faţă de persoanele menţionate în certificatul de moştenitor nr. S-402/15.01.1979
precum şi a coproprietarilor de C.F. nr. 55 Coldău şi C.F. nr. 204 Coldău, se va stabili natura juridică a terenului în litigiu la data de 7 mai 1979, se va analiza intenţia părţilor din antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la întinderea terenului, pe baza probelor administrate, prin prisma pct. 5 din Decizia nr. I din 30 iunie 1997 şi se va judeca acţiunea reconvenţională şi în ceea ce priveşte construcţiile, iar nu numai în privinţa terenului.
| ← Capacitate procesuală. Condiţii. Decesul pârâtului. Dovadă.... | EXCEPŢIE DE PREMATURITATE. LIPSA EFECTUĂRII PROCEDURII DE... → |
|---|
