Capacitate procesuală. Condiţii. Decesul pârâtului. Dovadă. Modificarea acţiunii. Condiţii
| Comentarii |
|
Având în vedere declaraţia de notorietate nr. 2765/10.19.2000 a B.N.P.- D.M. prin care L.N. a declarat pe propria-i răspundere că S.C.P., pârâtul în cauză, a decedat la 17.11.1979, rezultă că la data formulării acţiunii nu mai era în viaţă nemaiavând astfel capacitate procesuală de folosinţă.
In acelaşi timp, este neîntemeiată solicitarea reclamantului de a se acorda un termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor, având în vedere că această solicitare se poate face potrivit art. 243 pct. 1 teza finală C. pr. civ. numai dacă partea ar fi decedat în timpul soluţionării cauzei, iar nu în situaţia în care partea era decedată la data formulării acţiunii.
(Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 2057 din 20 februarie 2001)
INSTANŢA
Constată că la 19.01.2001 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe acţiunea formulată de către reclamantul S.I.G. împotriva pârâtului S.C.P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că reclamantul este proprietarul terenului în suprafaţă de 435 mp situat în Undiţei (fosta F. II, str. B.) nr. 8, sector 1 (fost Cartierul Herăstrău, Raionul Stalin), Bucureşti şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
în motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, printr-un înscris sub semnătură privată tatăl reclamantului, defunctul S.D.I. a cumpărat de la pârâţi la 20.12.1995 terenul în litigiu, dată de la care acesta a stăpânit terenul ca patrimoniu de fapt continuu, neîntrerupt, neviciat şi sub nume de proprietar şi că de la decesul acestuia la 14.07.1972 reclamantul a avut aceeaşi posesie, fiind unicul
moştenitor legal. Reclamantul a arătat în continuare că pârâtul deţinea terenul în speţă prin moştenire de la tatăl său S.C.I., terenul fiind înscris în C.F. la nr. 7200/1940/1994.
în drept, reclamantul a invocat disp. art. 111 C. pr. civ. şi 1890 C.civ. iar în dovedirea acţiunii a depus la dosar înscrisuri.
La 20.02.2001 instanţa a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului, decedat la data formulării acţiunii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat întemeiată excepţia pentru motivele expuse mai jos:
Instanţa a reţinut din declaraţia de notorietate nr. 2765/19.10.2000 a B.N.P. - D.M. că L.N. a declarat pe propria-i răspundere că, S.C.P pârâtul în cauză a decedat la 17.11.1979, prin urmare la data formulării acţiunii nu mai era în viaţă
cauzei, iar nu în situaţia în care partea era decedată la data formulării acţiunii.
Pentru aceste considerente, având în vedere că pârâtul a decedat cu mult înainte de formularea acţiunii nemaiavând capacitate procesuală de folosinţă instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă, excepţie de fond absolută şi peremptorie şi a respins acţiunea.
NOTĂ
1. Precizări prealabile. Speţa de mai sus ne prilejuieşte abordarea şi încercarea de rezolvare a două probleme, una de drept material, cealaltă de drept procesual, care au fost greşit rezolvate de către instanţa de judecată şi anume: a) dovada lipsei capacităţii procesuale a unei persoane pretins decedate şi b) posibilitatea de modificare a cererii de chemare în judecată prin introducerea în cauză a moştenitorilor părţii decedate înainte de sesizarea instanţei de judecată.
2. Dovada decesului persoanei fizice. Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia. La rândul său, art. 41 alin. 1 C. pr. civ. statuează că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, adică are capacitate civilă de folosinţă. Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă reprezintă o excepţie de fond, absolută şi peremptorie (dirimantă) care atrage anularea sau, după caz, respingerea cererii formulate de o persoană lipsită de capacitate sau împotriva unei persoane care nu are capacitate de folosinţă (fiind decedată, dizolvată, desfiinţată etc.).
în speţă, instanţa a invocat lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului luând act de decesul acestuia pe baza unei declaraţii de notorietate notariale făcute pe propria răspundere de o altă persoană. Problema care se pune este dacă dovada decesului poate fi făcută pe baza unei simple declaraţii autentificate prin care o persoană declară pe propria răspundere că cineva ar fi încetat din viaţă? Aceasta, în condiţiile în care Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede că dovada decesului se
nemaiavând astfel capacitate procesuală de folosinţă.
Instanţa a constatat neîntemeiată solicitarea reclamantului de a se acorda un termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor având în vedere că această solicitare se poate face potrivit art. 243 alin. 1 pct. 1 teza finală C. pr. civ. numai dacă partea ar fi decedat în timpul soluţionării
poate face numai în baza actului de deces (art. 13), întocmit, de regulă, de autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială s-a produs decesul, pe baza declaraţiei verbale făcute de către membrii familiei decedatului, iar în lipsa acestora, de către colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul, şi a certificatului medical constatator al decesului (art. 34). Dacă însă nu este posibilă constatarea fizică a decesului, deoarece cadavrul nu poate fi găsit ori nu poate fi identificat, actul de deces se va întocmi numai în baza unei hotărâri judecătoreşti declarative de moarte, rămase irevocabile (art. 41 ).
Aşadar, în dreptul nostru este exclusă, în principiu, dovada decesului unei persoane (ca şi a altor elemente de stare civilă) cu alte mijloace de probă decât cu actul de stare civilă, adică, în speţă, cu actul de deces şi certificatul eliberat în baza lui. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 19 din Decretul nr. 31/1954 cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte, rămasă irevocabilă, chiar dacă decesul acestuia ar fi foarte probabil, deoarece ar fi dispărut în împrejurări care îndreptăţesc a se presupune decesul (incendiu, accident, cutremur, război etc.).
De la regula dovedirii stării civile numai cu actele de stare civilă şi certificatele eliberate pe baza acestora (art. 22 din Decretul nr. 31/1954; art. 13-14 din Legea nr. 119/1996) există excepţii şi anume în cazurile când poate interveni reconstituirea sau întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă (art. 16 din Legea nr. 119/1996):
a) nu au existat registre de stare civilă;
b) registrele de stare civilă au fost pierdute ori distruse în totalitate sau în parte;
c) nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor după actele de stare civilă;
d) întocmirea actelor de stare civilă a fost omisă sau refuzată.
În toate aceste cazuri, starea civilă se poate dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv martori. Nu este însă şi cazul din speţă, căci, instanţa nu s-a preocupat ori, pur şi simplu, a omis să facă aplicaţia dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 116/1996 socotind suficientă declaraţia de notorietate autentificată sub nr. 2765/19.10.2000 prin care numitul L.N. a declarat că pârâtul în cauză ar fi decedat încă din 17.11.1979. O astfel de soluţie este criticabilă câtă vreme nici instanţa şi nici reclamantul nu au făcut demersuri la serviciul de stare civilă sau la Inspectoratul General al Poliţiei pentru a verifica realitatea celor consemnate în declaraţia respectivă şi a obţine o copie de pe actul de deces. Mai mult, în mod cu totul nejustificat, instanţa a respins cererea reclamantului de introducere în cauză a moştenitorilor pârâtului, cu o motivare pur formală şi străină, cum vom vedea imediat, de datele şi împrejurările cauzei.
3. Implicaţiile procesuale ale decesului părţilor litigante. Potrivit art. 243 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ. judecata pricinii se suspendă de drept prin moartea uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moştenitorilor. Suspendarea judecăţii durează, sub rezerva perimării cererii, până la redeschiderea judecăţii pe baza cererii făcute de partea interesată cu arătarea moştenitorilor celui decedat (art. 245 pct. 2 C. pr. civ.).
în speţă, instanţa a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de a se acorda un termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor pe considerentul că această cerere poate fi formulată numai dacă pârâtul ar fi decedat în timpul judecăţii, potrivit art. 243 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ. O astfel de soluţie este eronată şi nelegală, dar nu pentru nesocotirea dispoziţiilor art. 243 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ., ci pentru nesocotirea altor dispoziţii legale şi anume cele privitoare la condiţiile şi termenele procedurale pentru întregirea şi modificarea acţiunii. într-adevăr, art. 132 alin. 1 C. pr. civ. prevede in terminis următoarele: “La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. în acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării” (s.n.). Or, instanţa a ridicat excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive la primul termen de judecată (20.02.2001), dată când nu erau întrunite nici cerinţele prevăzute de art. 134 C. pr. civ. pentru prima zi de înfăţişare, căci, pârâtul fiind decedat nu a fost legal citat. De aceea, cererea făcută de reclamant pentru amânarea judecăţii era pe deplin justificată atât pentru lipsa de procedură cu pârâtul, cât şi pentru necesitatea introducerii în cauză a moştenitorilor pârâtului. Neprocedând în acest fel instanţa a pronunţat şi sub acest aspect o hotărâre nelegală şi netemeinică.
în final, precizăm că spre deosebire de excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu reglementată la art. 161 C. pr. civ., excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă nu este reglementată de cod, dar credem că nu este exclusă aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 161 - cel puţin în ipoteza lipsei capacităţii procesuale pasive. În acest sens ar pleda şi prevederile art. 132 alin. 1 mai sus-citat, precum şi cele ale art. 243 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ. referitoare la posibilitatea acordării unui termen, la cerere, pentru introducerea moştenitorilor părţii decedate după sesizarea instanţei de judecată, căci,
interesul obţinerii unei hotărâri legale şi temeinice opozabile succesorilor celui decedat subzistă şi în cazul în care decesul acestuia survenise înainte de sesizarea instanţei. în acest fel s-ar evita şi alte neajunsuri, cum e riscul înlăturării efectului întreruptiv al prescripţiei dreptului material la acţiune prin anularea sau respingerea cererii de chemare în judecată (art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958) ori efectuarea unor cheltuieli judiciare suplimentare.
| ← Contract de închiriere. Restituirea imobilului ca efect al... | Antecontract de vânzare-cumpărare încheiat în 1979. Imobil... → |
|---|
