Anulare act
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Decizie nr. 491R din data de 23.04.2013
(Tribunalul Mehedinți - d.c. 491/R/23.04.2011)
Prin cererea adresată Judecătoriei Orșova și înregistrată sub nr.491/274/2012 la data de 12 aprilie 2012, reclamantul D.I. a chemat în judecată pârâții D.M., D.C. și T.L. solicitând: să se constate existența dreptului său de preemțiune la vânzarea terenului extravilan, categoria de folosință pădure, înscris în CF nr.51330 ce face obiectul contractelor nr.408/29.02.2012, respectiv 688/03.04.2012; să se dispună anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat la BNP D.O. sub nr.668/03.04.2012, fiind încheiat prin frauda la lege și abuz de drept; să constate că actul înregistrat sub nr.668/03.04.2012 este unul simulat, prin el urmărindu-se ascunderea adevăratelor raporturi dintre părți, raporturi ce reprezintă voința reală, așa cum rezultă din contraînscrisul act de vânzare cumpărare nr.408/29.02.2012 anulat în mod eronat; să se dispună radierea înscrierii intabulare, drept de proprietate, cu titlu de drept contractat de vânzare cumpărare și repunerea părților în situația anterioară așa cum rezultă din extrasul CF nr.2925/10.04.2012; să se dispună obligarea pârâților de a notifica prima vânzare în temeiul art.1732 alin.4 C.civil; să se constate că în cauză poate opera substituirea sa în drepturile terțului cumpărător în situația exercitării dreptului de preemțiune doar potrivit primul contract încheiat, care a produs deja efecte juridice.
În motivarea cererii a arătat că este vecinul suprafeței de 1033 mp ce a făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâți.
Mai arată că potrivit art. 1746 cod civil este titularul dreptului de preemțiune care nu a fost respectat de părțile contractante. Arată că terenul proprietate privată face parte din fondul forestier astfel încât acesta trebuia să se vândă cu respectarea dreptului de preemțiune al cărui titular este.
Precizează că la 29.02.2012 s-a încheiat primul contract de vânzare cumpărare ce a avut ca obiect vânzarea a 1033 mp cu prețul de 1000 ron, contract care a fost ulterior anulat de către BNP D.O., respectiv reziliat potrivit înscrierii CF privitoare la proprietate, încheindu-se un alt contract sub nr.688/03.04.2012 neoperat în CF, având același obiect, însă sub alt preț. Cel de-al doilea contract consideră că este simulat, ascunzându-se voința reală a părților, fiind modificat în scopul determinării sale de a nu-și exercita dreptul de preemțiune.
A mai arătat că, prin promovarea acestei acțiuni urmărește realizarea exercitării dreptului de preemțiune, solicitând instanței constatarea dreptului de preemțiune și pronunțarea unei hotărâri care să oblige părțile la îndeplinirea obligației de notificare pentru a putea fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea preemțiunii, respectiv pentru a putea opera pe viitor substituirea prevăzută de art.1733 C.civ.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1730-1746 C.civ.
Prin serviciul registratură, la data de 16.05.2012 reclamantul a depus precizări și un set de înscrisuri (filele 13-51).
Cererea a fost timbrată cu 358 lei taxă judiciară de timbru, precum și timbru judiciar de 5 lei timbru judiciar.
La data de 17.05.2012, în ședință publică reclamantul a precizat în scris că solicită exercitarea dreptului de preempțiune și desființarea retroactivă a contractului nr. 401/29.02.2012, constatarea simulației și anularea contractului nr. 668/03.04.2012, obligarea pârâților la notificarea vânzării în baza art. 1732, sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe fiecare zi de întârziere( f.49).
Prin serviciul registratură, la data de 30.05.2012 reclamantul a depus precizări și înscrisuri (filele 58-68).
Legal citat, pârâtul T.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și a invocat excepția netimbrării și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
La termenul din 07.06.2012 instanța a disjuns capătul de cerere având ca obiect ordonanță președințială și a pus în vedere reclamantului să timbreze acțiunea cu 2477 lei taxă de timbru și 0,90 lei timbru judiciar..
Prin serviciul registratură, la data de 27.06.2012 reclamantul a depus precizări și înscrisuri (filele 84-93), iar la data de 28.06.2012 a depus cerere de scutire a taxei de timbru, iar în subsidiar eșalonarea plății sau cel puțin amânarea plății.
Prin serviciul registratură, la data de 05.07.2012 pârâtul T.L. a depus cerere prin care a solicitat respingerea cererii de scutire de la plata taxei de timbru formulată de reclamant.
În dovedire a depus extrase net (filele 101-107).
Prin serviciul registratură, la data de 13.07.2012 pârâtul T.L. a depus înscrisuri (filele 110-114).
Prin încheierea din 30.07.2012 instanța a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamant.
La data de 06.08.2012, precum și la 07.09.2012 reclamantul a depus prin serviciul registratură precizări, un set de înscrisuri (filele 117-122) și taxa de timbru în cuantum de 2.477 lei și timbru judiciar de 1,15 lei.
La termenul din 13.09.2012 reclamantul a depus un memoriu și două înscrisuri, iar instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
La același termen de judecată, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială și efectuarea unei adrese către BNP D.O., pentru pârâtul T.L. proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului, iar din oficiu a dispus întocmirea unei adrese către BNP D.O. și BCPI Orșova.
La data de 14.09.2012 reclamantul a depus precizări și înscrisuri (filele 144-149), iar la data de 04.10.2012 precizări și înscrisuri (filele 153-174).
Prin serviciul registratură BCPI Orșova a depus la dosar la data de 28.09.2012 răspuns la relațiile solicitate (filele 178-203).
La data de 09.10.2012 BNP D.O. a depus cerere de intervenție în interesul pârâților și răspuns la relațiile solicitate de instanță (filele 205-258). Prin cererea de intervenție a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
La termenul din 11.10.2012 instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de BNP D.O. și au fost audiați martorii încuviințați de instanță.
Prin serviciul registratură la data de 22.10.2012 reclamantul a depus întâmpinare la cererea de intervenție și un set de înscrisuri (filele 284-289).
La data de 23.10.2012 pârâtul T.L. a depus cerere de recuzare, cerere respinsă prin încheierea din Camera de Consiliu din 24.10.2012.
Prin serviciul registratură la data de 24.10.2012 intervenientul BNP D.O. a depus precizări la cererea de intervenție și înscrisuri (filele 304-309).
La termenul din 25.10.2012 pârâtul T.L. a depus la dosar interogatoriu pentru reclamant, iar reclamantul a depus cerere de recuzare.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 30.10.2012 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de reclamant.
Prin serviciul registratură, la data de 07.11.2012 reclamantul a depus la dosar precizări și înscrisuri (filele 3-22 vol.II), iar la data de 16.11.2012 din nou precizări.
La termenul din 08.11.2012 instanța a luat interogatoriu reclamantului (fila 310 dosar), a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de intervenient și a dispus reaudierea martorului T.N.
Prin serviciul registratură, la data de 28.11.2012 reclamantul a depus un memoriu și un set de înscrisuri (filele 35-50 vol.II).
La termenul din 29.11.2012 a fost reaudiat martorul T.N. (fila 51 vol.II) și instanța a încuviințat pentru pârâtul D.C. proba cu interogatoriul reclamantului.
Prin serviciul registratură, la data de 07.12.2012, pârâtul D.C. a depus un set de înscrisuri (filele 54-67 vol.II), iar reclamantul a depus înscrisuri și un memoriu (filele 68-75 vol.II).
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.962/27.12.2012 Judecătoria Orșova, a respins acțiunea reclamantului și a admis cererea de intervenție, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 241/23.04.2008 pronunțată de Judecătoria Orșova, în dosarul nr. 660/274/2007 (f.19-22), privind pe reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâții D.M.și D.C., având ca obiect ieșire din indiviziune, a fost admisă acțiunea, s-a constatat că terenul situat în extravilanul mun. Orșova, în punctul "Din izlaz-fânețe cu un sălaș";(pct. Dealul Poștei), DN 57, km 5+104, înscris în CF 591-Jupalnicul Vechi, rămas de pe urma defunctului D.C. are suprafața de 17.354 mp. S-a dispus ieșirea din indiviziune asupra acestui teren fiind atribuită reclamantului D.I. suprafața de 13.144 mp, iar pârâților D.M.și D.C., suprafața de 4210 mp.
Prin actul de dezmembrare nr. 400/29.02.2012 (f. 226), încheiat la BNP D.O. de către pârâții D.M.și D.C., s-a procedat la dezmembrarea terenului extravilan în suprafață de 4215 mp, cu nr. cadastral 363, întabulat în cartea funciară fila nr. 51315 a localității Orșova, punctul "Dealul Poștei";, jud. Mehedinți, în două loturi, respectiv lotul nr. 1 - cu nr. cadastral 51329, constând în teren extravilan în suprafață de 3182 mp și lotul nr. 2 - cu nr. cadastral 51330, constând în teren extravilan, în suprafață de 1.033 mp.
La data de 29.02.2012, s-a încheiat contractul de vânzare autentificat sub nr. 401/2012, la BNP D.O. (f.32 vol I), prin care D.M.și D.C., în calitate de vânzători au înstrăinat cumpărătorului T.L. imobilul teren extravilan în suprafață de 1033 mp situat în mun. Orșova, punctul "Dealul Poștei";, jud. Mehedinți, lot nr. 2, cu nr. cadastral 51330, teren ce provine din dezmembrarea terenului în suprafață totală de 4215 mp înscris în CF fila nr. 51315 (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 328/N) a mun. Orșova, cu prețul de 1000 lei.
Prin tranzacția încheiată sub nr. 588/23.03.2012 la BNP D.O. (f.229), de către D.M.și D.C., în calitate de vânzători și de T.L. în calitate de cumpărător s-a luat act de declarația părților privind nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 401/29.02.2012
La data de 03.04.2012 numiții D.M.și D.C., în calitate de vânzători au vândut cumpărătorului T.L. imobilul teren extravilan, vegetație forestieră, în suprafață de 1033 mp situat în mun. Orșova, punctul " Din Izlaz fânețe-Dealul Poștei";, jud. Mehedinți, înscris în CF fila nr. 51330 a mun. Orșova teren ce nu face parte din fondul forestier, așa cum rezultă din adresa nr. 370/03.04.2012 emisă de Direcția Silvică Mehedinți-Ocolul Silvic Orșova, cu prețul de 60.000 lei, încheindu-se în acest sens contractul de vânzare autentificat sub nr.668/03.04.2012 la BNP D.O..
Cu privire la petitul prin care se solicită anularea retroactivă a contractului de vânzare-cumpărare nr. 401/20.02.2012 (f.230 vol I), instanța a constatat că prin acordul părților, în fața notarului public, a fost anulată la data de 23.03.2012 această convenție, încheindu-se în acest sens tranzacția nr. 588 (f.229 vol I).
Potrivit art. 1246 alin. 1 cod Civil "orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune.
Conform alin. 3 din același articol "dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constată sau declarată prin acordul părților";
Văzând dispozițiile legale amintite, ținând cont și de principiul libertății contractuale, constând că părțile de comun acord au anulat contractul de vânzare cumpărare nr. 401/2012, încheind ulterior un nou contract de vânzare cumpărare nr. 668/2012, instanța nu poate decât să ia act de voința părților, urmând a respinge acest petit ca nefondat.
Instanța a constatat că reclamantul a invocat în apărare simulația, susținând că, actul înregistrat sub nr. 668/03.04.2012 este unul simulat, prin el urmărindu-se ascunderea adevăratelor raporturi dintre pârâți, raporturi ce reprezintă voința reală, așa cum rezultă din contraînscrisul act de vânzare-cumpărare nr. 408/29.02.2012, anulat în mod eronat.
Principiul relativității efectelor contractului exprimă ideea că aceste efecte, respectiv drepturile și obligațiile născute din contract, aparțin sau, după caz incumbă, numai părților contractante.
Principul mai sus enunțat nu contrazice ideea opozabilității față de terți a contractului, în sensul că deși terții nu pot fi obligați și ca regulă nu pot dobândi drepturi din contractele încheiate de alte persoane, nu mai puțin ei trebuie să respecte situațiile juridice create prin contract, în sensul că nu pot face abstracție de existența contractului și a raporturilor juridice generate de acest act juridic.
Simulația reprezintă o excepție de la opozabilitatea față de terți a contractului, în sensul că în anumite împrejurări și condiții, o terță persoană este îndreptățită să ignore situațiile juridice ce au fost create prin contracte.
Caracteristic pentru simulație este faptul că presupune existența concomitentă, între aceleași părți, a două contracte unul public, aparent-contract simulat prin care se creează o aparență juridică ce nu corespunde realității și altul secret - contraînscris care corespunde voinței reale a părților.
Pentru a ne afla în fața unei simulații este necesar ca actul secret - contraînscrisul să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent.
Instanța a constatat că pârâții au încheiat la BNP D.O. în data de 29.02.2012, contractul de vânzare autentificat sub nr. 401/2012, având ca obiect suprafața de teren de 1033 mp, convenție ce a fost anulată prin voința părților consfințită în tranzacția nr. 588/23.03.2012.
Este adevărat că aceleași părți au încheiat la 03.04.2012 contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.668/03.04.2012, la BNP D.O., având ca obiect aceeași suprafață de teren, respectiv 1033 mp, însă față de faptul că primul contract a fost anulat prin voința părților, însă față de faptul că acest ultim act juridic reprezintă voința reală părților, nu se poate reține existența unui contraînscris și a unui contract simulat, motiv pentru care instanța a apreciat că se află în fața unei simulații.
Reclamantul a solicitat anularea contractului nr. 668/03.04.2012 pe motiv că nu a fost respectat dreptul său de preemțiune, potrivit calității sale de proprietar vecin, invocând ca temei de drept al cererii dispozițiile art. din Legea 46/2008 în vigoare de la 20.04.2012 și ale art. 1730-1746 din Codul Civil.
Față de faptul că pârâții au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 668/03.04.2012, la 03.04.2012, instanța a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din Legea 46/2008, în vigoare de la 20.04.2012, întrucât acestea nu au fost în vigoare la data încheierii contractului, iar legea civilă nu retroactivează decât în cazurile expres prevăzute de legea nouă, fiind aplicabilă legea specială în vigoare la momentul încheierii contractului, respectiv Legea 46/2008 în vigoare de la 20.07.2010. Potrivit principiului neretroactivității legii civile noi, o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei -"tempus regit actum";.
Conform art. 45 alin. 5 din Legea 46/2008, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 688/2012, statul are drept de preempțiune la cumpărarea de păduri care constituie enclave în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia, la preț și în condiții egale.
Văzând dispozițiile art. 5 alin.1 din Legea de punere în aplicare a legii nr. 287/009 privind Codul Civil potrivit căruia "dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare";, constatând că, contractul de vânzare cumpărare contestat ce face obiectul cauzei au fost încheiate după data de când codul civil a intrat în vigoare, instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1730 și următoarele privind dreptul de preemțiune.
Potrivit art. 1730 alin. 1 și 2 din Codul Civil în vigoare începând cu 01.10.2012, "În condițiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preemțiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun. Dispozițiile prezentului cod privitoare la dreptul de preempțiune sunt aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabilește altfel.";
Conform art. 1746 C.civil "Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată se pot vinde cu respectarea, în ordine a dreptului de preempțiune al coproprietarilor sau vecinilor";.
Codul civil conține norme generale privind dreptul de preemțiune. Normele generale se aplică în toate cazurile în care o dispoziție legală nu prevede altfel.
Normele speciale își găsesc aplicarea în cazurile expres prevăzute de lege.
Potrivit principiului "specialia generalibus derogant";, norma specială derogă de la cea generală, este de strictă interpretare și se aplică ori de câte ori ne aflăm în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, aplicându-se cu prioritate față de cea generală chiar și atunci când norma specială este mai veche decât cea generală. Norma specială nu poate fi aplicată prin analogie la situații care nu se încadrează în prevederile sale, aceste situații urmând a fi guvernate de normele generale.
Pentru aspectele pe care nu le reglementează norma specială, aceasta se completează cu norma generală în materie.
Având în vedere faptul că legea specială în materie este Legea 46/2008 în vigoare de la 20.07.2010, iar legea generală este Codul Civil, observând că legea specială conferă doar statului un drept de preemțiune la vânzarea terenurilor din fondul forestier, iar legea cadru conferă acest drept și coproprietarilor sau vecinilor, față de cele expuse mai sus se apreciază că normele speciale se completează cu cele generale care prevăd aspecte noi neprevăzute în legea specială, ambele fiind în vigoare la momentul perfectării actului juridic.
Instanța a constatat că reclamantul este proprietarul vecin al terenului aflat în proprietatea pârâților D.M.și D.C., teren ce a fost vândut pârâtului T.L., dreptul acestuia fiind întabulat în cartea funciară cu nr. 306/ nr. cadastral 362 a mun. Orșova ( f.38 vol. II).
Conform art. 1 alin. 1 din Legea 46/2008 (în vigoare începând cu 22.07.2010) "totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră și neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condițiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național. Potrivit alin. 2 lit. a fondul forestier național include pădurile.
Potrivit art. 2 alin. 1 și 2 lit. a sunt considerate păduri, în sensul prezentului cod, și sunt incluse în fondul forestier național terenurile cu o suprafață de cel puțin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălțime minimă de 5 m la maturitate în condiții normale de vegetație. Termenul pădure include pădurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990, precum și cele incluse ulterior în acestea, în condițiile legii.
Analizând înscrisurile depuse în probațiune de părți la dosarul cauzei, instanța a constatat că suprafața de teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare contestat avea categoria de folosință pădure, însă aceasta nu făcea parte din fondul forestier național, așa cum prevăd dispozițiile legale în materie.
Din adresa nr. 346/02.04.2012 emisă de Direcția Silvică Mehedinți (f.42 vol. I) a reieșit că suprafața de 0,10 ha înscrisă în CF nr. 51315, nr. cadastral/nr. top 51330, înscrisă în registrul agricol tip 1 vol 1 fila 041 constituie teren agricol, situat în afara fondului forestier de stat, iar Ocolul Silvic Orșova a procedat la marcarea unor arbori situați pe suprafața sus menționată-produse de igienă, conform cererii de marcare aprobată de Primăria Orșova, cu nr. 2300/05.03.2012 ( f. 43, 44).
Potrivit adresei nr. 370 din 03.04.2012, emisă de Ocolul Silvic Orșova ( f. 92), suprafața de teren înscris în CF nr. 51315, nr. cadastral/nr. top 51330 nu este cuprins în amenajamentele silvice în vigoare și nu face parte din fondul forestier național administrat de această unitate de ocol.
Având în vedere că dreptul de preemțiune conferit și proprietarilor vecini, are ca obiect numai terenurile forestiere ce fac obiectul contractelor de vânzare, constatând că suprafața de teren în litigiu nu face parte din fondul forestier, potrivit dispozițiilor legale în materie, mai sus menționate, instanța a apreciat că în cauza pendinte nu are aplicabilitate a acestui drept și a respins cererea ca nefondată.
Nefiind vorba de un teren forestier, instanța a înlăturat apărarea reclamantului care invocă nulitatea absolută a contractului și prin perspectiva nerespectării la încheierea contractului a dreptului statului prevăzut de Codul silvic.
Ca urmare a respingerii acestui petit instanța a apreciat că cererea privind obligarea pârâților de a notifica vânzarea în baza art. 1732 Cod civil, sub sancțiunea de daune cominatorii este nefondată și a fost respinsă.
Față de considerentele expuse mai sus instanța nu a putut reține frauda la lege și abuzul de drept din partea pârâților, la încheierea contractul nr. 688/2012, așa cum a susținut reclamantul, părțile exercitându-și drepturile civile potrivit scopului său economic și social în concordanță cu normele juridice în vigoare.
Întrucât a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, apreciind utilă apărarea terțului-intervenient accesoriu în sprijinul pârâților, cererea de intervenție accesorie formulată de BNP D.O. a fost admisă.
Apreciind că părțile au respectat dispozițiile legale la încheierea actelor juridice, instanța a respins și petitul privind radierea înscrierii dreptului de proprietate al cumpărătorului din cartea funciară, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 908 Cod civil pentru a se solicita rectificarea(radierea) unei intabulări.
Instanța a constatat că, cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei apărătorul reclamantului a solicitat constatarea nulității absolute a contractului nr.668/2012 și pe motiv că prețul vânzării este fictiv și derizoriu, invocând dispozițiile art. 1665 Cod civil.
Față de faptul că acest motiv de nulitate a contractului a fost invocat după închiderea dezbaterilor, instanța nu a avut în vederea la pronunțarea hotârârii acest aspect ce nu a fost pus în contradictoriu, în discuția părților nefiind administrate probe în acest sens, dar și pentru faptul că, întrucât eventuala sancțiune aplicabilă actului juridic ar fi nulitatea relativă, instanța nu are obligația ca din oficiu să constatate nulitatea actului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței , iar după rejudecare admiterea acțiunii pentru cele două capete de cerere și în subsidiar în măsura în care se va aprecia că nu sunt aplicabile reglementările privind dreptul de preemțiune al recurentului, solicită să se ia act de nulitatea absolută a contractului nr. 668/03.04.2012 pentru nesocotirea dreptului de preemțiune a statului, ori pentru încălcarea dispozițiilor art. 1665 Cod civil privind prețul fictiv al vânzării.
Arată că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente;
1. Fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale active prin două încheierii ale instanței nu se justifică soluția primei instanțe prin care se reține că nu ar avea un drept de preemțiune și că terenul, cu categorie de folosință pădure înscrisă în documentația cadastrală de dezmembrare și în cartea funciară nu este teren forestier. Apreciază că are calitate procesuală activă, tocmai în temeiul argumentului că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.1746 c. civil privind vânzarea terenurilor forestiere. Atâta timp cât terenul în suprafață de 1033 m.p. este dezmembrat din terenul înscris în CF 51315 Orșova având categoria de folosință pădure și după dezmembrare categoria de folosință rămâne aceeași, terenul fiind fără tăgadă forestier.
Deci cu certitudine este greșit argumentul primei instanțe de la pagina 5 a sentinței, penultimele două aliniate în care se definește potrivit codului silvic noțiune de pădure, iar în alinatul 1 și 2 ale paginii 6 se concluzionează că terenul în cauză este teren agricol conform adresei nr. 346/02.04.2012 emisă Direcției Silvice Mehedinți.
Spre a clarifica și limpezi diferența dintre noțiune de pădure și ce de vegetație forestieră din afara fondului forestier național anexează un comentariu al procurorului E.B.
2. Susține că este irefutabil că terenul forestier în suprafață de 1033 m.p. ce face obiectul litigiului și cu privire la care s-a nesocotit dreptul de preemțiune se include în fondul forestier întrucât are categoria de folosință pădure potrivit documentației cadastrale și extrasului CF nr.51330 și intră sub incidența dispozițiilor art.1746 c.civil pentru aplicarea căruia s-a emis OUG 79/2011 - intrată în vigoare la 01.10.2011 - fiind completat Codul Silvic prin introducerea art.123^1 pct.18 prin care s-a stabilit că "În vederea aplicării prevederilor art.1746 cod civil, numai vecinii care sunt proprietari de fond forestier beneficiază de dreptul de preemțiune";.
Deci, este cert că acest articol intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 și prin care s-a modificat Codul Silvic, se aplică speței atât în cazul încheierii actului de vânzare cumpărare nr.401/29.02.2012 cât și a celui ulterior nr.668/03.04.2012. Deși ulterior a fost armonizată și reglementarea din Codul Silvic și anume dispozițiile art.45 din legea 46/2008 așa cum au fost modificate prin Legea 60/2012 intrată în vigoare la 20.04.2012, la 17 zile după încheierea actului de vânzare cumpărare nr.668/03.04.2012, art.123^1 din OUG 79/2011 are o reglementare specială similară cu art.45 din același Cod silvic, motiv pentru care, fără temei, instanța de fond a făcut considerații legate de retroactivarea legii civile. Raționamentul Judecătoriei Orșova este greșit în sensul că nu sunt aplicabile dispozițiile art.1746 c.civil întrucât art.45 din Legea 48/2008 - lege specială - nu era încă modificat prin Legea 60/2012, or, era în vigoare o altă reglementare specială și anume OUG 79/2011 care completa Legea 46/2008.
De altfel, în tranzacția nr.588/23.03.2012 prin care se declara nulitatea absolută a primului contract de vânzare cumpărare nr.401/29.02.2012 pentru lipsa certificatului de atestare fiscală privind terenul pârâții vânzători și pârâtul-cumpărător împreună cu intervenientul au convenit ca vânzarea terenului să se facă cu aplicarea dispozițiilor art.1746 c.civil, putându-se interpreta că aceștia recunosc că este teren forestier.
Susținerile din cererea de intervenție accesorie inițială sunt vădit nefondate, în concret, afirmațiile că terenul în litigiu n-ar fi in fondul forestier natural și național, proprietate privată a persoanelor fizice.
Ulterior, în precizările la cererea de intervenție, se recunoaște ca terenul litigios face parte din fondul forestier, în accepțiunea art.l si 2 din Codul Silvic, vorbindu-se de aplicarea dispozițiilor art.45 din Codul Silvic, așa cum a fost modificat de Legea nr.60/2012.
Or, nu se face vreo dovadă că pârâții-vânzători ai terenului l-au înștiințat, într-un fel sau altul, în calitate de proprietar-vecin, de intenția lor de vânzare a terenului, pentru a-și exercita dreptul de preemțiune.
Mai mult, la interogatoriul administrat în prima instanță, la termenul de judecată din 13.12.2012, pârâtul-vânzător D.C. recunoaște că nu 1-a notificat pe reclamant despre vânzarea terenului forestier, anterior încheierii celor 2 contracte de vânzare-cumpărare, nr.401/2012 si nr.668/2012. Chiar a susținut pârâtul la interogatoriu că a refuzat să vândă terenul reclamantului, deoarece sunt în relații de dușmănie.
Prin urmare, pârâtul D.C. a învederat instanței că, din propria lui voință, a nesocotit dreptul de preemțiune al reclamantului și că, în mod deliberat, refuză să-i înstrăineze terenul forestier reclamantului, nerespectând legea în ceea ce privește exercitarea dreptului de preemțiune.
Probă mai indubitabilă ca aceasta nici nu putea fi administrată, odată ce, în fața instanței, unul dintre pârâți, în calitate de coproprietar-vânzător al terenului, precizează că încalcă legea din propria lui voință și intenționat.
Urmarea este nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.668/03.04.2012, pentru cauza ilicită și imorală, în sensul că sunt eludate dispozițiile art. 1.746 C. civ. și ale art. 123 A1 din OUG nr.79/2011, care completează dispozițiile Codului Silvic, în ceea ce privește exercitarea dreptului de preemțiune.
În concluzie, cererea de intervenție accesorie a notarului, pe care intimații-pârâți își fundamentează apărarea, iar instanța de fond motivarea, nu putea fi admisă, întrucât ipoteza intervenientului-notar este totalmente greșită, atâta timp cât nu ia în seamă existența art. 123A1 al OUG nr.79/20011, care, în realitatea juridică, completează dispozițiile din Codul Silvic.
3. În același timp, mai există o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.668/03.04.2012, în afara nesocotirii dreptului meu de preemțiune, respectiv nerespectarea dreptului de preemțiune al statului, în temeiul dispozițiilor art.45 alin.(6) si alin.(8) din Legea nr.46/2008. privind Codul Silvic, înainte de modificare prin dispozițiile Legii nr.60/2012.
Cum este o nulitate absoluta și expres prevăzută de lege, poate fi invocată de oricine și chiar de instanța din oficiu. Este invocată în răspunsul la cererea de intervenție accesorie, dar nu atât de explicit.
Prima instanța, în sentința criticată, înlătură acest argument, cu toate că face considerații despre aplicarea art.l alin. 1 si art.2 alin. 1 si 2 lit.a) din Legea nr.46/2008 (Codul Silvic), privind noțiunea de pădure, adică de teren forestier.
Solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere acest motiv și să ia act de nulitatea contractului nr.668/03.04.2012, pentru nerespectarea dreptului de preemțiune al statului, în cazul în care consideră că, în reglementarea privind Codul Silvic, înainte de modificare prin Legea nr.60/2012, nu are mențiuni despre existența dreptului său de preemțiune.
Precizează că a invocat acest motiv la fond, dar Judecătoria Orșova 1-a respins, apreciind că terenul în discuție nu ar fi teren forestier, ceea ce este, în mod evident, total eronat.
A arătat anterior că terenul, având categoria de folosința pădure, în documentele cadastrale și cele de carte funciară, este doar teren forestier și nu de altă natură.
4. În sprijinul acestor susțineri este și adresa Ministerului Justiției nr. 79 312/2012 din 17.09.2012 în care se reiterează faptul aplicării, în cazul acestei vânzări,a dispozițiilor art.1746 C. civ., coroborate cu dispozițiile art.l231 din OUG nr.79/2011 si ale art.45 din Codul silvic, menționându-se expres că acestea sunt dispozițiile legii speciale, ce înlătură aplicarea dispozițiilor art.l730- 1740 C. civ.
În speță, nu sunt incidente dispozițiile art.l730 alin.2 C. civ., acestea reprezentând dispozițiile dreptului comun, referitoare la alte bunuri imobile, nu la terenurile forestiere (păduri) și care sunt înlăturate de la aplicare de dispozițiile art.l746 C.civ.; dispozițiile Codului Silvic (Legea nr.46/2008), completate prin art.l231 din OUG nr.79/2011 si coroborate cu dispozițiile art. 1746 C.civ., fără putință de tăgadă, se refera la vânzarea terenurilor forestiere (categoria de folosința pădure, întocmai cum se menționează în documentația cadastrala și înscrisul de carte funciară, folosite la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare) și la respectarea dreptului de preemțiune în cazul coproprietarilor, vecinilor sau statului.
În concluzie, este admisibilă acțiunea în anulare pentru nerespectarea dreptului de preemțiune a oricărei categorii de preemtori, respectiv coproprietari, proprietari vecini sau stat în acest sens, chiar înainte de modificarea Legii nr.46/2008, privind Codul Silvic, prin Legea nr.60/2012, aveam in cuprinsul art.45 din Codul Silvic, la alin.8, prevederea ca nerespectarea dreptului de preemțiune al statului atrage nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare încheiat.
Prin analogie de raționament juridic și interpretare sistemică, aceasta prevedere, în condițiile art.1746 C. civ., se aplică inclusiv în cazul coproprietarilor sau proprietarilor vecini, al căror drept de preemțiune n-a fost respectat.
În modificarea făcută prin Legea nr.60/2012, la art.45 alin. 10, se prevede expres că nerespectarea de către vânzător a obligației de a-i înștiința pe toți preemtorii, atrage nulitatea contractului încheiat, dispoziție aplicabilă și speței de față, prin asimilare și raportare la dispozițiile art.l231 din OUG nr.79/2011, care erau în vigoare la data încheierii actului contestat.
5. De asemenea, este cert că s-a nesocotit și la încheierea celui de al doilea contract,nr.668/03.04.2012, dreptul său de preemțiune, întrucât în cuprinsul acestui
contract nu există vreo mențiune despre îndeplinirea formalităților prealabile vânzării, legate de exercitarea sau neexercitarea vreunui drept de preemțiune.
În situația în care s-ar fi întocmit vreo formalitate legată de exercitarea vreunui drept de preemțiune, aceasta ar fi fost consemnată în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare; acest fapt este dovedit de mențiunea din tranzacția nr.588/23 martie 2012, în cuprinsul căreia pârâții și intervenientul-notar vorbesc de aplicarea dispozițiilor art.1746 C. civ., referitor la vânzarea terenului în litigiu, asumându-și respectarea obligațiilor legate de drepturile tuturor preemtorilor.
6. În ceea ce privește anularea, în baza tranzacției nr.588/23 martie 2012, a primului contract de vânzare-cumpărare, nr.401/29.02.2012, în temeiul dispozițiilor art. 1246 alin.3 din noul Cod Civil, apreciem că aceasta este admisibilă; nulitatea absolută în cauză (nulitate de drept, conform textului legii) operează datorită faptului că lipsea certificatul de atestare fiscală privind terenul forestier înstrăinat, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. 4 și alin. 5 din Codul de procedură fiscală.
Modificându-se Codul civil prin dispozițiile art. 1246, consideră recurentul că această nulitate a contractului poate fi constatată și declarată prin acordul părților, ceea ce s-a și întâmplat în cazul dat; anterior modificării Codului civil nu era posibilă, nulitatea căzând strict și exclusiv în competenta instanței, însă, după modificare, pare posibilă.
Dar neregula, în speța de față, privește diferența de preț a terenului forestier înstrăinat, stipulată în cele 2 contracte și anume diferența de la 1 000 lei la 60 000 lei; este sigur ca prețul, în cel de al doilea contract, nr.668/2012, este simulat, atâta timp cât, prin expertiza administrată în dosarul nr.660/274/2007, având ca obiect ieșirea din indiviziune, prețul este de cel mult 2 euro/mp. Aceasta expertiză este însușită de pârâții D.M.și D.C., nefiind criticată și este depusă la dosarul acestei cauze, împreuna cu sentința nr.241/23.04.2008, pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr.660/274/2007.
Dacă tot terenul pârâților D.M.și D.C., în suprafața de 4210 mp, ocupat cu pădure, valora, în anul 2008, circa 15 703 lei, cum să valoreze un sfert din acesta, respectiv 1033 mp, în anul 2012, când s-a prăbușit piața imobiliara, 60 000 lei, adică de patru ori mai mult decât întregul teren de 4210 mp.
Drept urmare, acest preț de 60 000 lei, care nu este sincer și serios, a fost stabilit împreună de părți cu notarul, tocmai în scopul de a fi eludate dispozițiile legale privind exercitarea dreptului de preemțiune; adică, s-a stabilit un preț fictiv și exagerat, supraevaluându-se bunul, în vederea împiedicării exercitării dreptului de preemțiune al reclamantului.
Astfel, prin raportare la dispozițiile art. 1.665 C. civ. (prețul fictiv și prețul derizoriu) și dispozițiile art.6 din O.G. nr. 12/1998 având în vedere disproporția vădita a prețului, față de valoarea reală a terenului forestier în suprafață de 1033 mp. respectiv de la 60 000 lei la 3 946 lei (15 703 lei : 4 = 3946 lei), mai avem un alt motiv de nulitate al contractului nr.668/03.04.2012.
În ceea ce privește acest din urmă argument, învederează că Judecătoria Orșova consemnează, în sentința nr.962/27.12.2012, în mod vădit eronat, faptul că l-a invocat după închiderea dezbaterilor, motiv pentru care nu 1-a mai avut în vedere la pronunțarea hotărârii, deoarece nu a fost pus în discuția contradictorie a părților și nu s-ar fi administrat probe în acest sens ; totodată, conchide greșit că eventuala sancțiune pentru acest prețul fictiv, în suma de 60 000 lei, ar fi nulitatea relativă și că n-ar avea obligația să constate nulitatea, din oficiu.
Din acest motiv, menționează că în cazul contractelor de vânzare-cumpărare. sancțiunea pentru preț fictiv al vânzării, respectiv care nu este sincer și serios, este nulitatea absolută și nu cea relativă. Fiind vorba de o nulitate absolută, inclusiv din oficiu ar fi trebuit să-1 ia în considerare instanța de fond.
Acest preț a fost pus în discuția părților, mai întâi prin precizările depuse la termenul din 05.11.2012, scrise olograf, în care arată, la pag. 4, penultimele alineate, că prețul de 60 000 lei este fictiv și simulat, în concret, exorbitant, fiind de 60 de ori mai mare decât cel inițial, de 1000 lei și de 120 de ori mai mare decât baremurile Camerei Notarilor; apoi, l-a pus în discuția părților, la interogatoriul luat intimatului-pârât D.C., la termenul de judecată din 13.12.2012, la întrebările 2 și 4 ale acestui interogatoriu, în care a întrebat care este prețul real încasat pe terenul forestier în discuție și cum își explică diferența dintre prețul încasat, în cazul primului contract, nr.401/29.02.2012, de 1 000 lei, iar în cazul celui de al doilea, nr. 668/03.04.2012, de 60 000 lei.
De asemenea, în concluziile orale puse, la acest termen din 13 decembrie 2012, a susținut inclusiv acest motiv de nulitate absolută, privind nerespectarea dispozițiilor art 1.665 C. Civil; ulterior, în concluziile scrise, depuse datorită amânării pronunțării până la data de 20 decembrie 2012, indicând expres și în scris că sunt nesocotite dispozițiile art. 1.665 C. civ. (prețul fictiv și derizoriu), precizând că este vorba de o nulitate absolută a contractului nr.668/2012.
Toate probele, privind fictivitatea prețului de 60 000 lei, încuviințate de instanță spre administrare, respectiv sentința nr.241/23.04.2008, pronunțată de Judecătoria Orșova in dosarul nr.660/274/2007, având ca obiect ieșirea din indiviziune și expertiza judiciară din acest dosar, în care evaluarea terenului este de cel mult 2 euro/mp, se află la dosarul cauzei încă de la termenul din 08.11.2012, adică înainte cu cel puțin 30 de zile, raportat la termenul din 13 decembrie 2012, când s-a amânat pronunțarea.
Față de aceste motive, solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii contestate și rejudecarea cauzei, admiterea în parte a acțiunii introductive, urmând a constatata, pe de o parte, existența dreptului său de preemțiune, iar pe de altă parte nulitatea contractului nr.668/03.04.2012, pentru nesocotirea acestui drept de preemțiune și preț fictiv, stabilit tocmai în scopul eludării reglementărilor referitoare la dreptul de preemțiune.
în drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3041 C pr.civilă .
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din preambulul cererii de recurs recurentul solicită admiterea recursului casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii pentru cele două capete de cerere și anume constatarea existenței dreptului său de preempțiune în cazul vânzării terenului forestier având categoria de folosință pădure în suprafață de 1033 m.p., înscris în CF nr.51330 și care a făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare nr.401/29.02.2012 și nr. 668/03.04.2012 iar în subsidiar în măsura în care se va aprecia că nu sunt aplicabile reglementările privind dreptul de preemțiune al recurentului, solicită să se ia act de nulitatea absolută a contractului nr. 668/03.04.2012 pentru nesocotirea dreptului de preemțiune a statului, ori pentru încălcarea dispozițiilor art. 1665 Cod civil privind prețul fictiv al vânzări.
Tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 241/23.04.2008 pronunțată de Judecătoria Orșova, în dosarul nr. 660/274/2007 a fost partajată suprafața de 17.354 mp situat în extravilanul mun. Orșova, în punctul "Din izlaz-fânețe cu un sălaș";(pct. Dealul Poștei), DN 57, km 5+104, înscris în CF 591-Jupalnicul Vechi, rămas de pe urma defunctului D.C., reclamantului D.I. revenindu-i suprafața de 13.144 mp, iar pârâților D.M.și D.C., suprafața de 4210 mp.
Prin actul de dezmembrare nr. 400/29.02.2012 (f. 226), încheiat la BNP D.O. de către pârâții D.M.și D.C., s-a procedat la dezmembrarea terenului extravilan în suprafață de 4215 mp, cu nr. cadastral 363, intabulat în cartea funciară fila nr. 51315 a localității Orșova, punctul "Dealul Poștei";, jud. Mehedinți, în două loturi, respectiv lotul nr. 1 - cu nr. cadastral 51329, constând în teren extravilan în suprafață de 3182 mp și lotul nr. 2 - cu nr. cadastral 51330, constând în teren extravilan, în suprafață de 1.033 mp.
Această in urmă suprafață a fost înstrăinată către pârâtul T.L., inițial prin contractul vânzare cumpărare nr.401/29.02.2012 la un preț de 1000 lei iar ulterior, urmare tranzacției încheiate sub nr. 588/23.03.2012 prin care s-a constatat nulitatea absolută a primului contract, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 668/03.04.2012 cu un preț de 60.000 lei.
Față de această stare de fapt și având în vedere succesiunea actelor încheiate de părți se impun următoarele precizări cu privire la incidența dispozițiilor legale invocate de către recurentul reclamant.
Prin art.1730 și urm.din Legea nr.287 din 17 iulie 2009, republicată, privind Codul civil, intrată în vigoare la data de 01.10.2011 a fost stabilit un drept de preempțiune și procedura ce trebuie respectară în cazul înstrăinării unui bun mobil/imobil cu precizarea că prin art.1746 s-a stabilit că terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată se pot vinde cu respectarea, în ordine, a dreptului de preempțiune al coproprietarilor sau vecinilor.
În același timp este de menționat că legiuitorul prin art.1730 alin.2 a stabilit că dispozițiile prezentului cod privitoare la dreptul de preempțiune sunt aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabilește altfel.
Plecând de la aceste mențiuni se poate concluziona nu numai asupra caracterului general al normei cuprinse în Legea nr.287/2009 dar și asupra faptului că acest drept de preempțiune deși recunoscut în cadrul legii generale poate să fie înlăturat prin legea specială care, în speță fiind vorba de un teren arătat de către reclamant ca fiind forestier, este Legea nr.48/2006.
Așadar ca o consecință a derogării legii speciale de la norma instituită printr-o lege generală se impune a identifica nu numai norma specială dar și forma acesteia la momentul încheierii actului cunoscut fiind faptul că pentru respectarea siguranței circuitului civil și în consecință a raporturilor juridice încheiate sub imperiul unei anumite legi și în conformitate cu principul neretroactivității legii civile, legea nouă nu se aplică situațiilor împlinite sau săvârșite sub legea veche.
Analizând Legea 48/2006,privind codul silvic se observă că până în data de 20.04.2012 prin art.45 este recunoscut doar statului un drept de preempțiune iar acest drept se poate manifesta, potrivit alin.5, doar în cazul în care se cumpărară păduri care constituie enclave în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia.
Este adevărat prin OUG nr.79/2011 legiuitorul reglementat anumite măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil însă este de menționat că pct.18 art.1231 a fost introdus prin Legea nr.60/10.04.2012,privind privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2011, publicată la data de 17.04.2012 și care a intrat în vigoare la data de 20.04.2012.
În aceste condiții cum prin Lege nr.60 intrată în vigoare la data de 20.04.2012 a fost modificat și art.45 din Legea nr.46/2008 în sensul că prin alin.5 le-a fost recunoscut coproprietarilor și veciniilor proprietari de fond forestier, persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, un drept de preempțiune, în ordinea prevăzută la art. 1.746 din Codul civil, tribunalul, constatând că data încheierii contractul de vânzare cumpărare nr.668, respectiv 03.04.2012, este anterioară adoptării legii, în respectarea principiilor mai sus enunțate, nu poate primi solicitarea recurentului de ai fi recunoscut un drept de preempțiune.
Neexistând un drept de preempțiune susținerile recurentului privind fraudarea legii nu pot fi primite și prin urmare nici cererea sa de anulare a contractului de vânzare cumpărare nr.668/03.04.2012 pentru nerespectarea acestui drept.
În ceea ce privește cererea de a se lua act de nulitatea absolută a aceluiași contract pentru nerespectarea dreptului de preempțiune al statului.
Prin art.45 alin.5 din Legea nr.46/2008, privind codul silvic în forma din momentul încheierii contractului,03.04.2012, tribunalul reține că statul are drept de preempțiune la cumpărarea de păduri care constituie enclave în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia, la preț și în condiții egale.
Față de acestea deși din nenumăratele înscrisuri depuse de reclamant(sentința de partaj nr. 241/23.04.2008, răspunsuri la diferitele cereri) se desprinde ideea că suprafața în discuție are categoria de folosință pădure,cu toate acestea pentru a funcționa dreptul de preempțiune al statului nu este suficient acest aspect ci este necesar să fie întrunite cerința impusă de art.45 alin.5 din Legea nr.46 în vigoare la data de 03.04.2012, ca această suprafață să constituie enclavă în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia.
Față de acestea observând planul de amplasament și delimitare a suprafeței de 4215 mp înscrisă în CF 51315(f.37, vol.II) din care a fost dezmembrat nr. cadastral 51330, constând în teren extravilan, în suprafață de 1.033 mp, plan depus de către reclamant se constată că suprafața în discuție, față de vecinătățile menționate, statul nefiind vecin pe nici una din laturi, nu poate fi apreciată ca fiind enclavă în fondul forestier proprietate publică a statului sau limitrofă acestuia.
Prin urmare cum nu se constată împlinirea cerințelor impuse de legiuitor nu poate fi primit nici motivul de recurs privind constatarea dreptului de preempțiune al statului și nici nu se impune analizarea noțiunii de pădure, fond forestier sau amenajament silvic.
Asupra fictivității/caracterului derizoriu al prețului,
Prin art.1665 alin.1 din Legea nr.287/2009, privind Codul civil, legiuitorul a stabilit că vânzarea este anulabilă atunci când prețul este stabilit fără intenția de a fi plătit iar prin alin.2) că, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când prețul este într-atât de disproporționat față de valoarea bunului, încât este evident că părțile nu au dorit să consimtă la o vânzare.
Față de exprimarea legiuitorului și în dezacord cu recurentul reclamant, tribunalul apreciază că în cazul în care se pune în discuție caracterul fictiv sau derizoriu al prețului sancțiunea care intervine este nulitatea relativă și nu cea absolută cu toate consecințele ce decurg din această calificare inclusiv acea că numai părțile și avânzi lor cauză pot invoca aceste motive de nulitate.
Că este vorba de o nulitate relativă, față de exprimarea legiuitorului, se deduce inclusiv din dispozițiile art.1247, 1248, 1250 și 1251 C.civ., în cuprinsul cărora legiuitorul folosește exprimarea "contract lovit de nulitate absolută"; și "contract anulabil";.
De altfel chiar dacă s-ar accepta ideea recurentului că este o nulitate absolută acesta nu a dovedit interesul său personal,folosul practic pe care l-ar obține, dacă s-ar constata nulitatea absolută a contractului.
Față de acestea cum în cauză sunt puse în discuție prin motivul nr.6 de recurs doar cauze de nulitate relativă, tribunalul apreciază că recurentul, în lipsa calității sale de parte în contract nu le putea invoca și prin urmare nici acest motiv de recurs nu poate fi admis.
Pentru toate aceste motive apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică iar recursul este nefondat în baza art.312 alin.1 și 2 C.pr.civ., va fi respins.
| ← Răspundere civilă delictuală. Acte ale autorităţii publice. | Evacuare. Jurisprudență Locaţiune. Închiriere → |
|---|
