Contestaţie în anulare. Jurisprudență Contestaţie în anulare

Tribunalul MEHEDINŢI Decizie nr. 28/R/CA din data de 11.04.2013

Contestație în anulare

(Tribunalul Mehedinți - d.c. 28/R/CA/11.04.2013)

Prin cererea adresată Judecătoriei Orșova si înregistrata sub nr. 603/274/2010 la data de 06 mai 2010, reclamantul F.S.N. a chemat în judecată pârâții J.B., J.G. și I.I. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 177 mp situat în intravilanul loc. Svinița, în pct. "Țarina și Dominicica";, înscris în CF 1501 Svinița, cu nr. top 9, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, în fapt, a arătat ca prin sentința civilă nr. 328/23.05.2007 pronunțată în dosar nr. 167/274/2006, având ca obiect partaj succesoral, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra terenului situat în comuna Svinița, punctul "Țarina și Dominicica";, în suprafață de 354 mp, prin care i s-a atribuit teren în suprafață de 177 mp cu vecinătățile: la N - teren nr. top 146, la E - A.I. și P.S., teren nr. top 10 ce aparține pârâților, la V - ogașul "Țarina"; și la S - DN 57, iar celorlalți moștenitori revenindu-le tot o suprafață de 177 mp.

A mai arătat că, încă din anul 2008 pârâții care dețin o casă de vacanță pe terenul alăturat, adică cel cu nr. top 10, au ocupat fără drept atât suprafața sa de 177 mp cât și pe a celorlalți comoștenitori și au înființat o canalizare pe proprietatea sa cu scurgere către vest spre ogașul "Țarina";, au desființat semnele de hotar și gardul despărțitor dintre cele două proprietăți.

În drept, si-a întemeiat acțiunea pe art. 82 coroborat cu art. 112 și următoarele C.pr.civilă, art. 274 C.pr.civilă, și art.480, 483 Cod civil.

Cererea a fost legal timbrată cu 53 lei taxa de timbru conform art.2 alin.(1) lit.c) din Legea 146/1997 actualizată, privind taxele judiciare de timbru, si 1,5 lei timbru judiciar conform art.3 alin.(2)din O.G.32/1995 privind timbrul judiciar.

La termenul de judecată din data de 14 septembrie 2010 reclamantul, prin apărător, a depus la dosar precizare de acțiune prin care a înțeles să evalueze terenul ce face obiectul acțiunii la suma de 500 lei, în scopul exclusiv al timbrării cererii, copia sentinței civile nr. 328/23.05.2007 a Judecătoriei Orșova, act de sistare a coproprietății, copie extras de carte funciară 1501 Svinița, extras CF nr. 693 Svinița, raport de expertiză întocmit de expert B.Ș. în dosarul nr. 523/274/2007.

La termenul din 05.10.2010 s-a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, cu martorii J.G., A.A. și expertiză topo, iar pentru pârâții J.G. și J.B. proba cu martorii A.S. și V. V.

În cauză au fost audiați martorii V.V. (fila 56 dosar), A.A. (fila 57 dosar), M.S. (fila 71 dosar), J.G. (fila 88 dosar).

În cauză a fost efectuat și depus raportul de expertiză, prin serviciul registratură la 16.03.2011 de expert B.Ș.

Prin sentința civilă nr. 229 din 05.04.2011 pronunțată de Judecătoria Orșova s-a admis acțiunea având ca obiect revendicare formulată de reclamantul F.S.N., împotriva pârâților J.G., J.B., si I.I.

S-a omologat raportul de expertiză întocmit de expert B.Ș.

Au fost obligați pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de 177 mp situată în intravilanul comunei Svinița, în pct. " Între Țarina și Dominicica", cu vecinii: N - teren nr. top 146, E - A.I. și P.S., S - DN 57, V - ogașul Țarina, identificat pe schița anexă la raport de S(5,6,7,10,11,5).

Au fost obligați pârâții să plătească fiecare suma de 250 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții J.G., J.B. si I.I.

Prin Decizia nr. 1226/2011 din 04.10.2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul 603/274/2010 a fost admis recursul formulat de recurenții pârâți J.G., J.B. și I.I., impotriva sentinței civile nr. 229/05042011, pronunțată de Judecătoria Orșova. A fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată la judecătoria Orșova la data de 16.11.2011, sub nr. 603/274/2010*.

Prin sentința civilă nr.675/01.10.2012 Judecătoria Orșova a admis acțiunea, a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantului terenul de 177 m2 amplasat în localitatea Svinița, intravilan, pct. între Țarina și Dominicica cu următoarele vecinități: N- teren nr. topo 146; S - DN 57; V - ogașul Țarina, E - A.I. și P.S. și să plătească în solidar suma de 2750 lei, către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată din care 1500 onorariu avocat si 1250 onorariu experți și taxe judiciare de timbru.

A reținut că reclamantului i s-a atribuit prin sentința civilă nr. 328/2007 pronunțată de Judecătoria Orșova, lotul nr. 1 compus din teren în suprafață de 177 mp delimitat pe schița anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză, de punctele 1,2,5,6, conform extrasului de carte funciară 1501 Șvinița, fiind proprietar prin moștenire legală asupra cotei de ? din suprafața de 352 mp., că pârâții J.G. și J.B. au depus ca dovadă a proprietății terenului din litigiu, actul de donație autentificat prin încheierea nr. 1421/1996, extrase de carte funciară, procedându-se la compararea titlurilor pentru a da eficiență titlului mai bine caracterizat, respectiv celui deținut de reclamant.

S-a constatat prin coroborarea înscrisurilor depuse la dosar cu concluziile raportului de expertiză întocmit de expert S.I.M. că pârâții sunt proprietarii unei suprafețe de 1350 mp., în baza actului de donație, însă ocupă și posedă în fapt 3447 mp., care include și suprafața de 177 mp., proprietatea reclamantului, că pârâții au edificat o casă și au montat un stâlp de curent pe un teren ce se află în continuarea terenului din litigiu, că au modificat amplasamentul terenului lor cu nr. top 7 prin declarația pe care au făcut-o cu ocazia întocmirii lucrării de cadastru, iar construcția - casă de vacanță, nu afectează terenul reclamantului, fiind amplasată la est de acesta.

În termen legal, au declarat recurs pârâții susținând că sentința este nelegală și netemeinică întrucât a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, interpretarea greșită a probelor, iar raportul de expertiză este total greșit și nefondat, că pârâții J.G. și I.I. nu pot avea calitate procesuală pasivă, întrucât nu posedă bunul respectiv, fiind doar rude cu proprietarul bunului.

În dezvoltarea motivelor de recurs au susținut că reclamantul nu a dovedit proprietatea terenului revendicat, în titlul acestuia, sentința civilă nr. 328/2007 nu sunt evidențiate vecinătățile, nu a făcut dovada că pârâții sunt posesori neproprietari, au fost interpretate greșit înscrisurile și declarațiile martorilor și au fost respinse obiecțiunile la raportul de expertiză, deși au arătat că expertul a stabilit amplasamentul și vecinătățile terenului doar pe afirmațiile reclamantului, expertul a concluzionat în mod fals că terenul reclamantului a fost afectat de un decret de expropriere, iar cu privire la diferența de suprafață conform actului de donație și documentația cadastrală, a indicat greșit suprafața, deși din CF cu nr. 934 rezulta că unitatea de măsură a terenurilor, era stânjen în loc de mp.

S-au constatat nefondate recursurile pentru următoarele considerente:

Starea de fapt a fost reținută de instanță, prin interpretarea corectă a probelor administrate în cauză.

Astfel, reclamantul a făcut dovada calității sale de proprietar cu hotărârea irevocabilă de partaj-sentința civilă nr. 328/2007 pronunțată de Judecătoria Orșova, prin care i s-a atribuit suprafața de 177 mp. delimitat conform raportului de expertiză întocmit de expert B.Ș. și schiței anexă la raport, teren care se învecinează la est cu proprietatea pârâtei.

Conform actului de proprietate depus în apărare de pârâții J., respectiv act de donație din 19 noiembrie 1996 (fila 18 dosar), numai pârâta J.B. este proprietara suprafeței totale de 1350 mp. alcătuită din teren vie în suprafață de 350 mp. în pct. " Între Țarină și Dominicica";, suprafața de 809 mp. având aceiași categorie de folosință și 200 mp. - teren grădină.

Or, din constatările expertului desemnat în cauză, S.I.M., coroborat cu probatoriul administrat în cauză reiese că pârâții au în posesie o suprafață mult mai mare, respectiv 3447 mp. în care este inclus și terenul revendicat (schița anexă la raportul de expertiză - fila 121).

Terenul este ocupat și de pârâții J.G. și I.I., astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora a fost în mod corect respinsă de instanță prin încheierea din 20.02.2012, susținerile recurenților că au numai calitatea de rude ale pârâtei - proprietara terenului din litigiu, neexercitând posesia asupra acestuia, fiind nefondate.

Așa cum reiese din raportul de expertiză, pârâții au ocupat nelegitim terenul reclamantului, construind canalizarea care trece prin terenul acestuia, plantând doi vișini pe teren, modificând amplasamentul terenului lor prin declarația pe care au dat-o cu ocazia întocmirii documentației cadastrale, actul de donație fiind un act de proprietate al pârâtei, pentru altă suprafață de teren, nu cea revendicată de reclamant, în calitate de proprietar neposesor.

Criticile ce vizează raportul de expertiză sunt de fapt obiecțiunile pe care pârâții le-au formulat la data de 24.09.2012, împotriva raportului de expertiză, respinse în mod corect de către instanță, ca neîntemeiate.

Apreciind că nici celelalte critici nu sunt întemeiate, în conf. cu art. 312 c.p.civ. tribunalul a respins recursurile.

Împotriva deciziei civile nr.149/R/04.02.2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr.603/274/2010*, J.B., J.G., I.I. la data de 08.03.2012 au formulat contestație în anulare susținând că:

1.Soluția dată este rezultatul unei greșeli materiale constând în faptul că instanța nu a observat că terenul pentru care s-a făcut ieșirea din indiviziune și revendicat de reclamant are ca vecini la N-teren top 146, la E-teren top 10 ce le aparține și nu teren top 7 așa cum rezultă din raportul de expertiză omologat, întocmit de expert S.I.M.

Au mai arătat că, deși reclamantul a revendicat terenul top 9 indicând vecinătățile acestuia, instanța îi atribuie terenului revendicat alte vecinătăți, incluzând astfel terenul revendicat în terenul top 7 ce aparține numitei J.B.

În conformitate cu art.129 alin.6 cod procedură civilă judecătorii au obligația de a hotărî numai asupra obiectului cererii dedusă judecății, iar în cauza de față instanța a modificat amplasamentul terenului revendicat, prin această greșeală depășind limitele impuse de principiul disponibilității în procesul civil.

Deși concluzia că actul de proprietate al pârâtei J.B. este pentru o altă suprafață de teren decât cea revendicată de reclamant este corectă, sensul dat de instanța de judecată este greșit ca urmare a unei greșeli materiale, constatând că aceasta a modificat amplasamentul terenului prin declarația pe care a dat-o cu ocazia întocmirii documentației cadastrale, însă acest fapt nu este dovedit și, mai mult, documentația se întocmește pe baza documentelor vechi și a actelor de proprietate nicidecum a unei simple declarații. Lucrarea de cadastru prin care s-a făcut conversia vechii Cărți Funciare la Noua Carte Funciară s-a bazat pe schițele cadastrale vechi și pe baza înscrierilor din vechea CF dar și pe noi măsurători în sensul că s-au înscris terenurile în m.p. și nu în stânjeni cum figurau în vechile evidențe.

Așadar, nu a fost modificat nici un amplasament al terenurilor proprietatea numitei J.B., ci odată cu efectuarea conversiei Cărții Funciare s-a îndreptat greșeala materială cuprinsă în actul de donație care în mod eronat a exprimat suprafețele în m.p. în loc de stânjeni, aceasta neocupând teren în mod nelegitim ci dimpotrivă exercită o posesie legitimă derivată din dreptul său de proprietate în conformitate cu legea și înscrierile cadastrale.

2.Au susținut de asemenea că, respingând recursurile, instanța a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la interpretarea greșită a probelor, întrucât la fila 37 din dosar nu se regăsește raportul de expertiză ori schița reprezentând terenul revendicat de reclamant, ci este un raport de expertiză întocmit în dosar nr.523/274/2007 având alt obiect fără nicio legătură cu cauza de față.

Totodată, instanța de recurs a ignorat în totalitate probatoriul cu martori din care reiese fără urmă de tăgadă că reclamantul nu a avut niciodată teren în amplasamentul revendicat, cu atât mai puțin în amplasamentul modificat de expertiză și de instanța de fond.

Instanța de recurs, atât prin greșelile materiale arătate, cât și prin necercetarea completă a motivelor de recurs a ajuns la concluzii eronate care duc la încălcarea dreptului de proprietate al contestatoarei J.B. și în consecință solicită admiterea contestației, anularea deciziei contestate și respingerea acțiunii de fond ca netemeinică.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate tribunalul o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Temeiul juridic al cererii de contestație în anulare invocat de contestator este art. 318 C.pr.civ.,(situația în care se invocă eroarea materială a instanței de recurs) potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În legătură cu acestea se impun anumite precizării.

1.Astfel greșeală materială evidentă reprezintă erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului,ca respingerea unui recurs ca tardiv,anularea greșită ca netimbrat,etc.pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.Fiind vorba de un text de excepție,noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și deci pe această cale nu pot fi îndreptate greșeli de judecată,de apreciere a probelor,de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În acest sens se cuvine a menționa dec. nr.440/1979T.S.,secția civilă,prin care se stabilește că greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată .Când însă instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere,nu mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii ci eventual o greșeală de judecată care nu poate fi îndreptată de către instanță prin retractarea hotărârii.

În cauză tribunalul constată că nu se poate vorbi de o greșeală materială în sensul celor de mai sus întrucât în cuprinsul contestației atunci când se dezvoltă eroarea materială contestatorul arată că instanța de recurs nu a observat că terenul pentru care s-a făcut ieșirea din indiviziune și revendicat de reclamant are ca vecini la N-teren top 146, la E-teren top 10 ce le aparține și nu teren top 7. Se observă așadar că este contestată în cadrul cererii de față aprecierea instanței de recurs cu privire la o anumită stare de fapt, ceea ce evident față de cele de mai sus nu poate fi reținută ca fiind greșeală materială.

2.Nici aspectele referitoare la faptul că instanța a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la interpretarea greșită a probelor nu pot fi primite.

Se impune a arăta că în cadrul contestației în anulare trebuie analizat nepronunțarea instanței de recurs asupra unui motiv din cele prev.de art.304 C.pr.civ. și nu asupra tuturor argumentelor părților,instanța de recurs putând printr-o singură motivare,care să privească argumentele din recurs, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate.

Analizând cererea de recurs se observă la pct. II contestatorul recurent a formulat critici referitoare la interpretarea greșită a probelor de către instanța de fond.

În cuprinsul deciziei contestate,p.3,f.124,paragraful 4 instanța de recurs începe motivarea arătând că starea de fapt a fost reținută de instanță, prin interpretarea corectă a probelor administrate în cauză iar în paragrafele următoare dezvoltă aceste aspecte și concluzionează în antepenultimul paragraf în sensul că motivele și criticile ce vizează raportul de expertiză sunt de fapt obiecțiunile pe care pârâții le-au formulat la data de 24.09.2012, împotriva raportului de expertiză și că au fost respinse în mod corect de către instanță.

Față de acestea tribunalul apreciază că motivarea instanței de recurs răspunde exigențelor impuse de art.261 C.pr.civ.

Prin urmare pentru aceste considerente, apreciind că decizia instanței de recurs nu este rezultatul unei greșeli materiale dar și că a analizat toate motivele contestatorilor recurenți, tribunalul în baza art.318 teza I și II C.pr.civ.,va respinge contestația formulată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie în anulare. Jurisprudență Contestaţie în anulare