Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Tribunalul MEHEDINŢI Decizie nr. 515/R din data de 07.05.2013

Contestație la executare

(Tribunalul Mehedinți - d.c. 515/R/07.05.2013)

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Dr. Tr. Severin la data de 07.12.2012 sub nr.18005/225/2012, contestatoarea RAAN Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata SC Aromet SRL, a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul nr. 536/E/2012 al BEJ Clement Gheorghe, solicitând îndreptarea procesului verbal privind cheltuielile de executare, în sensul reducerii acestora de la suma de 12266 lei la suma de 5890,85 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că referitor la onorariul executorului judecătoresc și a cheltuielilor ocazionate de executarea silită nu au fost respectate limitele minimale prevăzute în anexa la Ordinul nr. 2550/2006, suma stabilită de 12266 lei cu titlu de cheltuieli de executare fiind exagerată în raport de creanța din titlul executoriu și de complexitatea operațiunilor efectuate.

În drept și-a întemeiat cererea pe disp. 274, art. 399 - 404 Cpc.

În dovedirea cererii, legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, contestatoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri : somația nr.536/E/2012 din 22.11.2012, adresă privind înființarea popririi, proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 21.11.2012, sentința nr.175/2012 a Tribunalului Mehedinți.

La data de 08.01.2013 contestatoarea a formulat precizare de acțiune prin care a arătat că se contestă și întinderea sumei pentru care s-a dispus măsura executării silite prin poprire în sensul că suma reală datorată creditoarei este de 448.171,76 lei și nu suma de 458.171,76 lei. A susținut că la data de 21.11.2011 cu ordinul de plată nr.3224 s-a achitat din totalul de 458.171,76 lei suma de 10.000 lei, anterior executării silite prin poprire.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare.

Biroul executorului judecătoresc Clement Gheorghe a înaintat în copie înscrisurile din dosarul de executare nr.536/E/2012.

Instanța, în baza art. 167 alin. 1 C.p.c., a încuviințat proba cu înscrisuri și anume cele depuse la dosar.

Prin sentința civilă nr. 994/25.02.2013 Judecătoria Drobeta Turnu Severi, a respins contestația la executare formulată de contestatoarea RAAN DROBETA TURNU SEVERIN în contradictoriu cu intimata SC AROMET SRL, în forma cererii introductive.

A respins contestația la executare așa cum a fost completată ulterior, ca fiind tardiv formulată.

Pentru a pronunța acestă sentință, instanța a reținut că în baza cererii formulată de creditoarea SC AROMET SRL Buzoiești, Biroul Executorului Judecătoresc Clement Gheorghe a format dosarul nr.536/E/2012 pentru suma de 458.171,76 lei despăgubiri, în care au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 12.266 lei, fiecare element al cheltuielilor de executare fiind stabilit la limita maximă prevăzută în Ordinul MJ 2550/2006. Cheltuielile de executare au fost stabilite prin procesul verbal încheiat la 21.11.2012, iar la data de 22.11.2012 a fost emisă somația și adresă de aducere la cunoștință privind înființarea popririi.

Pentru recuperarea sumei urmărite executorul judecătoresc, fiind lipsit de cooperarea debitoarei petente a emis adresă de înființare a popririi către mai multe unități bancare, întocmind către fiecare adresă de înființare, la care au fost adăugate înscrisurile doveditoare cerute de lege.

Apreciind asupra elementelor constitutive ale cheltuielilor de executare, atât prin prisma sumei de recuperat, cât și prin prisma volumului de muncă exercitat de către executor, volum de muncă determinat de lipsa de cooperare din partea debitorului, instanța concluzionează în sensul că nu pot fi primite apărările formulate de petentă de a se stabili toate onorariile la minim, aceasta deoarece nu s-a putut constata că suma urmărită a fost recuperată doar prin poprire, executarea fiind în curs, iar creditorul are la îndemână urmărirea întregului patrimoniu al său și în atare situație executarea poate să continue prin urmărire mobiliară sau imobiliară.

Cât privește completarea contestației în sensul că parte din suma urmărită a fost achitată, față de data formulării ei, instanța apreciază cererea ca fiind tardiv formulată, urmând a o respinge.

Față de cele reținute, instanța urmează a respinge contestația la executare pe fond așa cum a fost formulată inițial și ca tardivă în ceea ce privește plata parțială a sumei urmărite.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs, contestatoarea RAAN - Sucursala Romag Prod, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A motivat recurenta că instanța de fond a apreciat în mod neîntemeiat ca fiind justificate sumele cuprinse în procesul verbal al cheltuielilor de executare, întrucât, pentru emiterea adresei de înființare a popririi și comunicarea acesteia către terții popriți, executorul judecătoresc a depus un efort minim, astfel că se impunea reducerea onorariului la limita minimă prevăzută de Ordinul nr. 2550/2006, și anume, 5.890,85 lei. De asemenea, cheltuielile de executare (formare dosar, arhivare, redactare adresă etc.), necenzurate de instanța de fond, sunt nejustificat de mari raportat la costul real al acestor operațiuni și la limitele stabilite prin Anexa I la Statutul UNEJ, motiv pentru care solicită reducerea acestora la suma de 100 lei.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a respins ca tardivă contestația precizată, întrucât, contestația a fost înregistrată la instanță la data de 07.12.2012 iar precizarea de acțiune a fost făcută la data de 08.01.2013, în sensul că a contestat și întinderea sumei pentru care s-a pornit executarea silită, termenul pentru judecarea cauzei fiind stabilit la data de 21.01.2013, astfel că precizarea de acțiune a fost depusă cu respectarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 C.pr.civ. , respectiv până la prima zi de înfățișare.

În concluzie, recurenta a solicita admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea contestației la executare și reducerea sumei pentru care s-a dispus începerea executării silite de la 458.171,76 lei la 448.171,76 lei precum și a cheltuielilor de executare de la 12.266 lei la 5.890,85 lei.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței prin prisma criticilor formulate se constată că recursul este nefondat.

Inițial, contestatoarea a solicitat reducerea cheltuielilor de executare stabilite de executorul judecătoresc de la 12.266 lei, la 5.890,85 lei, susținând că față de activitatea prestată de executor, onorariul și cheltuielile de executare sunt prea mari.

Observând însă dosarul de executare, se constată că munca depusă de executorul judecătoresc nu s-a redus doar la emiterea somației către contestatoare, ci au fost întocmite și comunicate prin poștă adrese de înființare a popririi către un număr mare de unități bancare și societăți comerciale care ar putea datora bani contestatoarei, astfel că față de volumul mare de muncă și de valoarea creanței de recuperat, onorariul și cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc sunt justificate, ele nedepășind limita maximă prevăzută de Ordinul MJ nr. 2550/2006, cu modificările ulterioare.

În ceea ce privește faptul că după introducerea contestației la executare , contestatoarea și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să conteste și debitul pentru care s-a înființat poprirea, ca fiind de 448.171, 76 lei în loc de 458.171,76 lei , întrucât la data de 21.11.2012 a achitat o parte din debit, respectiv suma de 10.000 lei, se constată că în mod legal prima instanță a constatat tardivitatea acestei precizări, având în vedere că această precizare este de fapt un motiv nou de contestație la executare, diferit de primul, prin care se contestau cheltuielile de executare și, ca atare, el trebuia formulat în termenul prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. b C.pr.civ. , respectiv 15 zile de la data când contestatoarea a primit comunicarea sau înștiințarea privind înființarea popririi.

Or, contestatoarea a primit somația de executare și comunicarea privind înființarea popririi la data de 26.11.2012 iar precizarea referitoare la contestarea cuantumului debitului s-a făcut la data de 08.01.2013, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 1 C.pr.civ.

Susținerea contestatoarei că această precizare de acțiune a fost făcută până la prima zi de înfățișare, cu respectarea prevederilor art. 132 alin. 1 C.pr.civ., nu poate înlătura excepția tardivității acestui petit al contestației, întrucât chiar dacă art. 132 alin. 1 C.pr.civ. permite ca la prima zi de înfățișare instanța să acorde reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, aceste modificări sau adăugări de noi capete de cerere trebuie să respecte și termenele speciale impuse de lege pentru anumite tipuri de acțiuni în justiție, cum este cazul contestației la executare, care trebuie formulată într-un termen de 15 zile și care curge de la momente diferite, stabilite în mod expres de lege.

Așadar, dispozițiile art. 132 alin. 1 C.pr.civ. trebuie interpretate în strânsă corelare cu cele ale art. 401 C.pr.civ. pentru că altfel, s-ar ajunge ca pe o cale ocolită să fie eludate dispozițiile legii referitoare la termenele imperative în care trebuie formulată contestația la executare.

Față de aceste considerente, se constată că recursul este nefondat astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va fi respins.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare