Anulare act. Constatarea nulităţii absolute. Principiul puterii lucrului judecat
| Comentarii |
|
Principiul puterii lucrului judecat rezultând din art. 1201 C.civ. împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având acelaşi obiect, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară pronunţată într-un alt proces. În speţa dedusă judecăţii se constată că, atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond a avut în vedere decizia nr. 2445/2005 a I.C.C.J. prin care s-a stabilit faptul că reclamanţii nu au reuşit să răstoarne prezumţia de bună-credinţă a posesorilor pârâţi, motiv pentru care s-a respins petitul de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, iar în prezenta cauză reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a aceloraşi contracte de vânzare-cumpărare în baza unei legi speciale, Legea nr. 10/2001. Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite cele trei condiţii stabilite de art. 1201 C.civ. de a fi identitate de obiect, cauză şi părţi, făcută în contra lor în aceeaşi calitate, şi, ca urmare, în mod justificat s-a apreciat că în cauză nu este fondată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată. Este justificată aplicarea prevederilor art. 1200 alin. (4) C.civ. care stabileşte că „sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorităţii de lucru judecat”. De altfel art. 102 C.civ. prevede că prezumţia legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută.
Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1556 din 22 noiembrie 2010
Prin decizia civilă nr. 171/21.06.2010 a Tribunalului Mureș s-a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 3146/23.04.2009 a Judecătoriei Tg. Mureș.
în considerentele hotărârii atacate, tribunalul a reținut următoarele considerente:
în prezenta cauză reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în baza actualului art. 45 din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu suntem în prezența unei autorități de lucru judecat, ci suntem în prezența unei prezumții de lucru judecat (efectul substanțial al hotărârilor judecătorești).
Avându-se în vedere că prin decizia nr. 2445/2005 a I.C.C.J. s-a reținut că reclamanții din prezenta cauză nu au răsturnat prezumția de bună-credință a pârâților cumpărători, tribunalul a apreciat că aceste considerente se bucură de prezumția de lucru judecat neputând fi înlăturată decât prin încălcarea principiului asigurării stabilității raporturilor juridice și securității circuitului civil, lucru nepermis.
Instanța de apel, în considerente a menționat cauza Rățeanu c. România, parag. 23, cauza Pinc și Pincova c. Republica Cehă, parag. 58 și cauza Raicu c. România, parag. 57, cauza Brumărescu c. România, concluzionând că terții cumpărători au fost de bună-credință la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, astfel că se impune respingerea cererii de revendicare.
Menționând Decizia nr. 33/2008 a I.C.C.J. dată în recursul în interesul legii, a considerat că în condițiile în care bunul a fost transmis unui terț care l-a dobândit în mod iremediabil în proprietatea lui, obiectul revendicării urmează a fi convertit într-o pretenție de despăgubiri caz în care acțiunea devine personală, procedând astfel la respingerea apelului declarat.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare în baza art. 312 pct. 3 și 8 C.proc.civ., și în subsidiar admiterea recursului cu consecința admiterii acțiunii formulate.
Recurenții arată că instanța de apel a motivat respingerea apelului prin indicarea unor excepții de procedură care fie nu au fost puse în discuția părților fie sunt inexistente.
Se invocă faptul că instanța de apel s-a rezumat la a preciza faptul că instanța de fond a respectat dispozițiile deciziei civile nr. 124/2006 a Tribunalului Mureș, or, simpla trimitere la această decizie nu echivalează cu soluționarea pe fond a cauzei.
Invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., se arată că instanța de apel a reținut faptul că la pronunțarea sentinței nr. 3146/2009 a Judecătoriei Tg. Mureș, prima instanță avea posibilitatea de a invoca excepția autorității de lucru judecat, însă nu a făcut-o.
Recurenții susțin că sunt încălcate prevederile art. 166 C.proc.civ., întrucât instanța de apel a susținut puterea de lucru judecat ca efect a deciziei I.C.C.J. nr. 2445/2005 fără a invoca, din oficiu, excepția autorității de lucru judecat.
Invocându-se încălcarea normelor de drept material privind excepțiile de procedură recurenții arată că instanța de apel nu a indicat niciun temei de drept în baza căruia a dispus admiterea prezumției de lucru judecat și a excepției „efectului substanțial al hotărârilor judecătorești”.
Referitor la admiterea excepției lipsei calității procesual pasivă a SC F.A. SA se arată că prin decizia atacată s-a interpretat în mod eronat prevederile legale referitoare la principiul disponibilității, întrucât recurenții sunt în măsură să stabilească cadrul procesual.
Referitor la fondul cauzei se arată că imobilul în speță a fost preluat abuziv de Statul român prin Decretul nr. 92/1950.
Avându-se în vedere că titlul de proprietate al statului era nul absolut încă din momentul naționalizării imobilului, rezultă că reclamanții au rămas proprietarii acestui imobil în timp ce statul a exercitat dreptul de folosință și de dispoziție în mod abuziv și nelegal.
Referitor la buna-credință a cumpărătorilor, recurenții arată că dobânditorul trebuie considerat de rea-credință dacă a putut avea cel mai mic dubiu asupra drepturilor autorului său, acest dubiu excluzând buna-credință dacă o persoană se pretinde proprietarul imobilului.
Recurenții susțin că intimații cunoșteau în mod cert faptul că imobilul a fost naționalizat și că reclamanții au început procedurile pentru redobândirea sa astfel că se solicită admiterea recursului declarat.
Prin întâmpinarea depusă mun. Tg. Mureș solicită respingerea recursului declarat arătând că în ce privește anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 100/1997 și nr. 141/1997, I.C.C.J., prin decizia nr. 2445/28.03.2005 a decis că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu nevalabil și a reținut buna-credință a pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
Pe cale de consecință, instanța de fond a considerat că aceste aspecte au fost analizate de către I.C.C.J. și că ele nu mai pot fi încă odată analizate deoarece s-ar altera autoritatea de lucru judecat.
în acest sens a decis și CEDO arătând că unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care înseamnă că o soluție definitivă oricărui litigiu nu trebuie rediscutat.
în speță se arată că decizia nr. 2445/2005 a I.C.C.J. este un înscris cu valoare probatorie care recunoaște atât dreptul reclamanților în ceea ce privește nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, cât și buna-credință a pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate.
Examinând recursul dedus judecății se constată că este nefondat urmând a se respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 12.08.2002 reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare inclusiv a celor făcute în procesul de privatizare a SC F.A. SA pentru imobilul situat în Tg. Mureș, imobil care a trecut în mod abuziv în proprietatea Statului român cu nerespectarea Decretului nr. 92/1950, restabilirea situației anterioare de CF, evacuarea din imobil a pârâților.
La 7.08.2003 reclamanții și-au precizat acțiunea solicitând să se constate faptul că apartamentele 1 și 2 din imobilul situat în Tg. Mureș au trecut în proprietatea Statului român fără titlu, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 100/1997 și nr. 141/1997 și restabilirea situației anterioare de CF.
Prin sentința civilă nr. 5382/2004 a Judecătoriei Tg. Mureș s-a respins acțiunea formulată.
Prin decizia civilă nr. 124/2006 a Tribunalului Mureș s-a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 5382/2004 și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Tg. Mureș.
împotriva deciziei civile nr. 124/2006 a Tribunalului Mureș s-a declarat recurs, soluționat de Curtea de Apel Tg. Mureș prin decizia civilă nr. 1206/2007 prin care s-a respins recursul declarat.
La rejudecare în prima instanță, judecătoria a pus în discuția părților excepția autorității lucrului judecat avându-se în vedere că între părți s-a pronunțat decizia nr. 2445/2005 a I.C.C.J.
Instanța de fond a reținut că temeiul juridic al cererii în care s-a pronunțat decizia nr. 2445/2005 a I.C.C.J. a fost revendicare pe calea dreptului comun, art. 480, 481 C.civ., iar în cauza pendinte reclamanții au invocat dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001, considerându-se că nu există excepția autorității de lucru judecat având în vedere cauza juridică diferită a celor două cereri.
Instanța de fond a apreciat, în mod corect în opinia instanței de apel, precum și a instanței de recurs că, în cauza dedusă judecății, decizia nr. 2445/28.03.2005 a I.C.C.J. este un înscris cu valoare probatorie care recunoaște atât dreptul reclamanților în ceea ce privește nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu cât și buna-credință a pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 100/1997 și nr. 1411/1997.
Principiul puterii lucrului judecată rezultând din art. 1201 C.civ. împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară pronunțată într-un alt proces.
în speța dedusă judecății se constată că atât instanța de apel, cât și instanța de fond a avut în vedere decizia nr. 2445/2005 a I.C.C.J. prin care s-a stabilit faptul că reclamanții nu au reușit să răstoarne prezumția de bună-credință a posesorilor pârâți motiv pentru care s-a respins petitul de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare, iar în prezenta cauză reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a acelorași contracte de vânzare-cumpărare în baza unei legi speciale, Legea nr. 10/2001.
Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite cele trei condiții stabilite de art. 1201 C.civ. de a fi identitate de obiect, cauză și părți, făcută în contra lor în aceeași calitate, și, ca urmare, în mod justificat s-a apreciat că în cauză nu este fondată excepția autorității de lucru judecat invocată.
Este justificată aplicarea prevederilor art. 1200 alin. (4) C.civ. care stabilește că „sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității de lucru judecat”.
De altfel, art. 102 C.civ. prevede că prezumția legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută.
Așa fiind, se apreciază că criticile recurenților referitoare la faptul că instanța de apel nu a argumentat pe fond hotărârea de respingere a apelului formulat urmează a fi respinsă ca nefondată în condițiile în care s-a făcut vorbire în considerentele acestei hotărâri despre motivele de fapt și de drept prevăzute de art. 261 C.proc.civ.
în ce privește motivul de recurs invocat la indicarea de către instanța de apel a unor excepții de procedură care fie nu au fost puse în discuția părților (autoritatea de lucru judecat), fie sunt inexistente (excepția efectului substanțial al hotărârilor judecătorești) se apreciază a fi nefondat și ca urmare va fi respins ca atare în condițiile în care nu se contestă decizia nr. 2445/2005 a I.C.C.J. și, raportat la considerentele acestei hotărâri judecătorești, s-a procedat la aplicarea prevederilor art. 1200 C.civ. și a făcut referire la condițiile de existență sau de inexistență în speța dedusă judecății a celor două excepții menționate.
Art. 304 pct. 9 C.proc.civ., invocat de recurenți, se constată că este neaplicabil în speța dedusă judecății în condițiile în care la data de 4.12.2008 s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, precum și a efectului substanțial al hotărârilor judecătorești, iar la dosarul de fond, reclamanții prin avocat și-au expus punctul de vedere cu privire la excepția autorității de lucru judecat, precum și a efectului substanțial al hotărârilor judecătorești.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a SC F.A. SA Curtea apreciază că instanța de apel în mod judicios a apreciat că în condițiile în care la 26.02.2009 s-a procedat la disjungerea petitelor în care figura ca și pârât SC A. SA nu se mai impune soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Recurenții invocă principiul disponibilității susținând că, în calitate de reclamanți, au calitatea de a stabili cadrul procesual, dar demn de subliniat este faptul că disjungerea s-a pronunțat ca urmare a competenței materiale a Tribunalului Comercial Mureș față de soluționarea petitelor în care figurează ca pârâtă SC A. SA, astfel că principiul disponibilității nu are relevanță în contextul în care competența materială este stabilită imperativ de către legiuitor.
Referitor la fondul cauzei Curtea consideră că instanța de apel și instanța de fond au făcut o justă apreciere a stării de fapt și de drept în speța dedusă judecății în condițiile în care recurenții invocă reaua credință a pârâților cumpărători în condițiile în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată în anul 2005 de către I.C.C.J. sub nr. 2445, prin care s-a statuat buna-credință a pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 100/1997 și nr. 141/1997.
Reclamanții recurenți au invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului care garantează dreptul la proprietatea privată. Este indiscutabil că dreptul de proprietate este consacrat și în legislația internă și în legislația internațională, dar în cauza Brumărescu c. România s-a statuat, la parag. 61, „unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie discutată”.
Se constată că în speța dedusă judecății reclamanții reînvestesc instanța cu stabilirea bunei sau a relei-credințe a pârâților cumpărători în condițiile în care există o hotărâre judecătorească anterioară din anul 2005 prin care I.C.C.J. a stabilit buna-credință a cumpărătorilor la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare o solicită în prezenta cauză pe baza art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Susținerea recurenților că instanța de fond și instanța de apel ar fi trebuit să verifice întrunirea a două condiții cumulative a pârâților, respectiv eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului să fie unanimă și invincibilă, iar cea de a doua, condiția bunei-credințe a sub-dobânditorului să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă, urmează a fi respinsă în condițiile în care instanța de apel a apreciat judicios faptul că persoanele care au dobândit bunuri cu bună-credință nu trebuie să fie puse în situația de a suporta responsabilitatea care aparține în mod corect statului pentru a fi confiscat cândva aceste bunuri (cauza Pinc și Pincova c. Republica Cehă), iar pe de altă parte existența deciziei nr. 2445/2005 a I.C.C.J. și în opinia instanței de recurs atrage concluzia că buna-credință a pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și, ca urmare, în prezenta cauză nu se impune verificarea bunei-credințe a acestora.
Aplicând prevederile art. 274 C.proc.civ., recurenții vor fi obligați la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Litigiu comercial. Competenţă materială. Modificarea... | Ipotecă convenţională. Interdicţie de grevare a imobilului... → |
|---|
