Anulare proces-verbal de contravenţie. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 161 din data de 05.03.2014
Prin decizia civilă nr. 161 A din 05.03.2014 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr. 12833/55/2013, s-a admis apelul declarat de intimat împotriva sentinței civile nr. 7055 din 19.11.2013 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 12833/55/2013 și a fost schimbată această hotărâre în tot, în sensul că s-a respins plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenție seria CP nr. 4793642/23.08.2013 încheiat de intimat.
S-a precizat în prealabil că nu poate fi primită solicitarea pe care intimatul petent a formulat-o prin întâmpinarea depusă la dosar în fața instanței de control judiciar de a fi recalificată de către instanță calea de atac a apelului menționată în sentință și exercitată de intimat în calea de atac a recursului atâta timp cât se ignoră de partea care a formulat această cerere că potrivit prevederilor exprese și lipsite de orice echivoc ale art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare în lipsă de stipulație legală contrarie, precum în cauză, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel, astfel încât în contextul dat apare ca fiind superfluă referirea părții la decizia Curții Constituționale indicată, aceasta vizând dispozițiile legale care prevedeau anterior calea de atac a recursului împotriva hotărârii judecătorești ce tranșează plângerea declarată împotriva procesului verbal de contravenție contestat.
Acestea fiind spuse, s-a mai reamintit și aceea că deși este știut și necontestat că potrivit art. 476 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept, este indeniabil că judecata nouă provocată poate fi realizată numai în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat potrivit art. 477 alin. 1 din noul cod menționat, care statuează că instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată, precum și în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, conform art. 478 alin. 1 din același nou cod.
Ca atare, raportat la motivele de apel formulate de către intimat în calea de atac ordinară exercitată prin care s-au adus critic sentinței numai referitor la înlocuirea în mod nejustificat, în opinia părții apelante a sancțiunii amenzii contravenționale cu aceea a avertismentului și respectiv în ceea ce privește anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce este vădit că numai în aceste limite se impune a fi realizat controlul judiciar de către instanța de apel, cu atât mai mult cu cât același legiuitor a statuat iarăși într-o manieră expresă și neechivocă la art. 477 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, că devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză numai atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil, stabilindu-se finalmente și conchizându-se la art. 479 din noul cod, prin dispoziții special e ce privesc judecata că întotdeauna instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Prin urmare, față de cele evidențiate mai sus cu valoare teoretică greșit a concluzionat judecătorul primei instanțe în condițiile în care a reținut caracterul contravențional al faptei petentului că numai avertismentul este suficient în ceea ce-l privește pe acesta, când ar fi trebuit să concluzioneze în sensul în care o face instanța de apel și anume că sancțiunea aplicată prin sentință nu este suficientă pentru atingerea scopului educativ/preventiv preconizat de legiuitor cu prilejul edictării normelor juridice reținute a fi fost încălcate de către parte, dimpotrivă în contextul dat apare a fiind bine individualizată sancțiunea amenzii contravenționale ce i-a fost aplicată petentului, raportat la criteriile de individualizare de la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 și îndeosebi la pericolul social concret ridicat al faptei contravenționale săvârșite de către conducătorul auto care nu a acordat prioritatea de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni semnalizată și marcată corespunzător.
Așadar, cu temei a învederat intimatul prin apelul declarat că măsura adoptată de către judecător sub acest aspect nu este justificată raportat la o faptă considerată a prezenta o gravitate sporită de către legiuitor, subliniind și aceea că fapta săvârșită denotă o atitudine de indiferență față de dispoziții legale ce sunt menite să protejeze valori sociale prevăzute de lege, dar chiar și pe petent și nu în ultimul rând și pe ceilalți participanți la trafic supuși unui factor de risc, faptele contravenționale de acest fel putând să conducă nu numai la pagube materiale importante dar înainte de toate la consecințe mult mai grave precum pierderea vieții sau vătămarea integrității fizice a participanților la trafic.
Pe de altă parte, instanța de apel nu și-a însușit aserțiunile pe care le-a adus instanța de fond în considerentele sentinței pronunțate, privitor la măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru perioada indicată întrucât:
Astfel considerentele sub aspectul arătat din hotărârea judecătorească pronunțată ignoră împrejurarea că, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 20 februarie 2005, Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, și Decizia nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005), a statuat că stabilirea unor reguli referitoare la circulația pe drumurile publice, inclusiv în ceea ce privește reținerea permisului de conducere, respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, are ca scop, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, "asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului". Așa fiind, reglementarea unor sancțiuni contravenționale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată, din perspectiva interesului general ocrotit. Ca urmare, Curtea constată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 96 alin. (1) - (6) lit. a) - c) și alin. (7) și (8), art. 97 și art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
În acord cu jurisprudența sa anterioară prin Decizia nr.854/2012 Curtea Constituțională a statuat că textele de lege criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, respectiv "asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului".
Totodată, Curtea a constatat atât că dispozițiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, reglementarea reținerii permisului de conducere nefiind de natură să aducă în vreun fel atingere acestor garanții procesuale, reținându-se că "Referitor la susținerea prin care autorul excepției contestă prevederea cumulativă a mai multor sancțiuni pentru aceeași faptă, curtea consideră că în cazul săvârșirii unor contravenții la regulile de circulație rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancțiunea principală - amenda, și a uneia sau mai multor sancțiuni complementare nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale, aceste sancțiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea altor fapte interzise de lege.
În considerentele Curții Constituționale se arată în mod expres că "distinct de cele arătate, Curtea reține că reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancțiunea principală a amenzii, a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia … aplicare ce nu este lăsată la aprecierea organului constatator, este consecința legăturii directe în care se află cu fapta sancționată și a pericolului social sporit al acesteia. În consecință, o atare reglementare asigură ocrotirea unor valori sociale de o însemnătate sporită, precum viața, integritatea fizică și sănătatea participanților la traficul rutier, proprietatea publică și privată și mediul înconjurător";
Tot în considerentele deciziei Curții Constituționale invocate se arată în mod clar "Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale atât soluția cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în cauza de față";.
| ← Cerere de încuviinţare a executării silite imibiliare | Plângere acontravenţională. Jurisprudență Contravenţii.... → |
|---|
