Anularea procesului verbal - amenda contravenţională
| Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 1299 din data de 09.04.2013
Prin cererea înregistrată la data de ... pe rolul Judecătoriei R. V. sub nr. de dosar ..., petenta SC P. R. SRL a solicitat anularea procesului verbal seria 0051248/03.07.2012, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment sau reducerea amenzii contravenționale.
A arătat petenta că a fost sancționată deoarece nu a completat formularul în format electronic cu privire la modificările la contractul individual de muncă al șoferului societății E. C, depistat în trafic la data de 08.03.2012.
Procesul verbal este lovit de nulitate deoarece a fost întocmit în lipsă, iar organul constatator trebuia ca înainte de data întocmirii să notifice și să aducă la cunoștința administratorului societății să fie prezent la data întocmirii procesului verbal.
Deoarece nu s-a procedat astfel, petenta a fost în imposibilitate de a-și formula apărările.
s-a mai arătat că în realitate fapta nu există, sens în care a fost citat art. 5 din HG nr. 69/2012, fiind prevăzut că astfel de fapte prezintă o încălcare minoră a prevederilor legale, iar actul normativ face referire la modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de 15 zile de apariția modificării.
Conducătorul auto în cauză, era angajat al societății din data de 14.02.2012 când în MO nr. 114 a fost publicată HG nr. 69/2012."
Textul de lege invocat mai sus face vorbire despre conducători auto angajați ulterior intrării în vigoare și nu anterior cum este cazul angajatului societății.
Deoarece nu a existat nici o modificare cu privire la contractul individual de muncă al acestuia, nu exista nici o comunicare de efectuat, astfel că fapta nu există.
In al doilea rând, pentru implementarea unor astfel de comunicări era necesar ca ARR să transmită societății un certificat digital și nu s-a demonstrat că instituția avea implementată o astfel de procedură pe site, sau că acesta era funcțional.
s-a mai precizat că la momentul la care societatea a achiziționat licența de transport i-au fost facturate și servicii de documentare, consultanță și actualizare a datelor, aceste servicii urmând a fi prestate de ARR, însă nu au fost respectate aceste obligații și nu s-a adus la cunoștința societății faptul că trebuie să comunice modificările menționate.
1
în subsidiar, s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment deoarece ARR nu poate dovedi un prejudiciu real, iar încălcarea legii a fost minoră.
In susținerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu acte și martori.
Intimatul Inspectoratul de Stat pentru controlul în transport rutier a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
A arătat intimatul că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, nemenționarea obiecțiunilor reprezintă o cauză de nulitate relativă, partea vătămată prin această faptă trebuind să facă dovada existenței vătămării, iar agentul constatator a precizat care a fost motivul care a stat la baza încheierii actului în acest mod.
s-a mai precizat că norma legală încălcată de petentă este imperativă și aceasta avea obligația de a comunica situația conducătorului auto, comunicare ce a nu fost efectuată, astfel că sancționarea sa a fost făcută cu respectarea prevederilor legale.
In ce privește reducerea amenzii contravenționale, aceasta nu poate fi dispusă deoarece petentei i-a fost aplicat minimul amenzii prevăzută de lege, iar înlocuirea cu avertisment de asemenea nu poate fi admisă deoarece pentru fapta aceasta au fost stabilite sancțiuni deosebit de mari, fapt ce demonstrează că fapta prezintă un grad de gravitate ridicat.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, HG nr. 69/2012, OG nr. 27/2011, OMT nr. 980/2011, OG nr. 2/2001.
In susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 12848/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria R. V. în dosarul nr. 8452/288/2012, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei M.
Pe rolul Judecătoriei M. cauza a fost înregistrată la data de 30.01.2012 sub același număr de dosar și nu s-au administrat alte probe.
Din actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal seria ISCTR nr. 0051248/03.07.2012 a fost sancționată petenta cu amendă contravențională în cuantum de 3000 lei, în baza prev." art. 5 pct. 18 din HG nr. 69/2012.
s-a reținut prin actul de sancționare că la data de 08.03.2012 în localitatea M., a fost oprit și controlat în trafic ansamblul de autovehicule format din autotractorul cu nr. de înmatriculare B. 71 R. și semiremorca cu nr. de înmatriculare B.06 H. aparținând petentei și condus de E. C.pe baza copiei conforme a licenței de transport marfă.
în urma controlului s-a constatat nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a transmite Autorității Rutiere Române, prin completarea unui formular în format electronic, disponibil pe site-ul acesteia,
2
modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării.
Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că au fost respectate condițiile formale prevăzute de OG 2/2001 privind întocmirea procesului verbal, neintervenind vreo cauza de nulitate absolută. Acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității conform art. 16 si art. 17 din OG 2/2001, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale. Astfel procesul verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, numele și prenumele contravenientului, datele din actul de identitate, fapta săvârșită, data comiterii, semnătura agentului constatator, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
In cadrul procesului verbal trebuie menționate obiecțiunile pe care persoana sancționată le are cu privire la cele constatate însă în cazul în care aceasta de față, este evident că aceste obiecțiuni nu pot fi consemnate.
De altfel, s-a și prevăzut la art. 13 din OG nr. 2/2001 că procesul verbal poate fi încheiat în termen de maxim 6 luni de la data săvârșirii faptei, ceea ce înseamnă că poate fi întocmit și în absența contravenientului.
De asemenea, nu doar că în cazul de față nu au existat obiecțiuni, procesul verbal fiind întocmit în lipsa contravenientului, dar nemenționarea obiecțiunilor este o cauză de nulitate relativă a actului, vătămarea suferită trebuind să fie dovedită de partea care o invocă, dovadă ce nu a fost făcută în prezenta cauză.
Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care ar fi existat vreo vătămare, aceasta a fost remediată prin formularea prezentei plângeri, petenta având astfel posibilitatea de a contesta situația de fapt reținută și sancțiunea aplicată.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de proba care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesanctionate acțiunile antisociale
3
prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007). Petentul beneficiază de o prezumție de nevinovăție care insa nu este absolută, după cum nu este absoluta nici prezumția de legalitatea si temeinicie a procesului verbal.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, faptele constatate personal de agentul constatator fiind suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
In privința probatoriului art. 34 din OG nr. 2/2001 dispune că instanța va administra orice probe prevăzute de lege pentru a stabili temeinicia și legalitatea procesului-verbal.
De aici rezultă că afirmațiile contestatorului pot avea o valoare probatorie proprie, dacă se coroborează cu alte mijloace de probă, ori cel puțin cu anumite date cuprinse în procesul-verbal, și dacă în urma aprecierii nemijlocite a sincerității declarației, instanța și-a format convingerea intimă că petentul a relatat adevărul.
Petenta nu contestă faptul că nu a comunicat către ARR mențiuni cu privire la conducătorul auto Enea Cornel ci susține că norma respectivă nu îi era aplicabilă deoarece această persoană fusese angajată înainte de intrarea în vigoare a actului normativ, iar ulterior acestei data nu au survenit modificări cu privire la acest contract individual de muncă.
Instanța constată că potrivit art. 5 pct. 18 din HG nr. 69/2012 reprezintă o încălcare minoră a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, a Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, a Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și a Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 "nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a transmite Autorității Rutiere Române - A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării".
Conform art. 16 din Regulamentul nr. 1.071/2009 privind stabilirea unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier "în vederea punerii în aplicare a prezentului regulament, în special a articolelor 11 - 14 și a articolului 26, fiecare stat membru păstrează un registru electronic național al întreprinderilor de transport rutier care au primit din partea unei autorități competente desemnate de respectivul stat membru autorizația de exercitare a ocupației de operator de transport rutier. Prelucrarea datelor înscrise în acest registru se face sub controlul unei autorități publice desemnate în acest sens. Datele relevante incluse în registrul electronic național sunt accesibile tuturor autorităților competente din statul membru în cauză".
4
Analizând cele două texte citate se constată că scopul apariției acestei obligații în sarcina operatorilor de transport îl reprezintă realizarea unei baze de date ce poate fi verificată în orice moment la nivelul întregii Uniuni Europene.
Astfel, în cazul în care conducătorii auto ar fi fost angajați anterior apariției acestora acte normative și deși după intrarea în vigoare a normelor legale nu ar fi intervenit modificări, cum este cazul de față, angajatorii aveau obligația de a înregistra contractul de muncă, tocmai pentru respectarea scopului regulamentului citat mai sus și a legislației naționale, respectiv pentru a exista posibilitatea de a fi efectuate verificări cu privire la conducătorul auto angajat al operatorului de transport, depistat în trafic.
In aceste condiții, instanța constată că petentei îi este aplicabil textul de lege în baza căruia a fost sancționată și nu și-a respectat obligația impusă în mod imperativ.
Celelalte susțineri ale petentei cu privire la site-ul ARR nu vor mai fi analizate deoarece este evident că acestea ar fi putut fi analizate în situația în care petenta ar fi încercat să respecte obligațiile impuse de lege dar site-ul ar fi fost nefuncțional ori ARR nu i-ar fi pus la dispoziție formularul necesar.
In cazul de față, petenta nu s-a aflat în vreuna din aceste situații deoarece în opinia sa obligația de comunicare a situației conducătorilor auto nu îi era aplicabilă.
In ce privește solicitarea de reducere a sancțiunii amenzii, instanța constată că potrivit art. 8 din HG nr. 69/2012 fapta petentei se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, iar prin procesul verbal contestat a fost sancționată cu minimul amenzii, astfel că nu există posibilitate de reducere.
In legătură cu cererea de înlocuirea a sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, instanța reține că nu au fost administrate probe din care să rezulte că o sancțiune mai ușoară ar face să fie atins scopul aplicării legii, astfel că cererea va fi respinsă.
Pentru toate aceste considerente, plângerea contravențională va fi respinsă ca nefondată și va fi menținut procesul verbal contestat.
| ← Uzucapiune. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă) | Chemare în judecată. Jurisprudență Chemare în judecată... → |
|---|
