Cereri. Jurisprudență Cereri
Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 1407 din data de 16.04.2013
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești sub nr.712/260/2012 din data de 22.05.2012, reclamantul F.P. a solicitat instanței ca, in contradictoriu cu pârâții xxxxxxxx, să constate ca fiind simulat contractul de vânzare-cumpărare incheiat la 1.12.2008, perfectat prin sentința civilă nr.691/27.03.2009 pronunțată de Judecătoria Moinești in dosarul 275/260/2009.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că la aceeași dată, 1.12.2008, s-a incheiat un act secret care reprezintă adevărata intenție a părților, respectiv aceea că reclamantul urma să fie intreținut de către pârâta xxxxxx și de a păstra nuda proprietate asupra imobilelor casă și teren, mai exact de a nu fi tulburat in posesia imobilului situat in Comănești, str. xxxxxxx
Ulterior prin sentința civilă nr.2347/20.10.2010 Judecătoria Moinești a admis cererea formulată de pârâți de perfectare a vânzării aceluiași imobil, vânzare intervenită intre pârâta xxxx și fiii săi, ceilalți doi pârâți.
In realitate reclamantul nu a primit nici un ban și nu s-a prezentat niciodată la Judecătoria Moinești, aspecte pe care le-a relatat in dosarele penale pe care le-a promovat. Ulterior, la puțin timp după semnarea contractului de intreținere xxxxx nu a prestat nici un fel de intreținere in favoarea reclamantului, invocând faptul că se află in imposibilitate, la distanță de locuința sa, fapt ce a pus-o in imposibilitate de al-ajuta așa cum se obligase.
Cu toate că s-a menționat in mod expres că actul de vânzare-cumpărare s-a redactat in două exemplare, ambele exemplare au fost luate de xxxxx, reclamantului rămânându-i doar un exemplar al actului de intreținere.
Reclamantul arată că nu-și amintește să fi incheiat două inscrisuri care să conțină două contracte diferite și nu-și amintește să fi semnat actul de vânzare-cumpărare. Actul de intreținere corespunde voinței reale a părților, iar celălalt era un act simulat prin care se crea o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității.
Inițial xxxxxx a profitat de relația reclamantului cu mama ei și venea la locuința sa promițându-i că-i va intreține. Nu a avut cu aceasta nicio discuție referitoare la vânzare, singurele aspecte discutate fiind cele cu privire la actul de intreținere.
Reclamantul a mai solicitat anularea actului subsecvent, ca urmare a anulării actului de vânzare-cumpărare incheiat cu pârâta Cererea nu a fost intemeiată în drept.
In susținerea cererii, reclamantul a anexat inscrisuri (filele 6-10).
Acțiunea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 811 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Pârâta a depus intâmpinare prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților xxxxxxxxx, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția inadmisibilitătii acțiunii.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
In motivarea excepției inadmisibilitătii acțiunii, pârâta a susținut că o hotărâre judecătorească prin care s-a perfectat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare nu este susceptibilă de a fi declarată ca având un caracter simulat, pentru că asta ar presupune ca instanța care a pronunțat hotărârea să fi avut cunoștință de existența actului secret pe care să-1 legitimeze astfel. Instanța a verificat promisiunea de vânzare-cumpărare sub aspectul indeplinirii condițiilor de fond, de formă și sub aspectul obligațiilor părților și a pronunțat o hotărâre care in sine este un contract de vânzare-cumpărare.
Legiuitorul sancționează simulația prin deconspirarea actului secret prin aceea că in principal intervine inopozabilitatea față de terții de bună credință a situației juridice create prin actul secret, iar pe de altă parte și in anumite cazuri cu nulitatea. Hotărârea judecătorească de perfectare a vânzării-cumpărării nu este un act simulat, ci un tip de contract aflat deasupra oricărei interpretări, inclusiv de natura simulatiei.
S-a invocat și inadmisibilitatea acțiunii pentru că actul secret nu poartă asupra altei obligații decât contractul public. Obligația de intreținere poate subzista in cadrul vânzării-cumpărării și nu o inlocuiește pe aceasta. Reclamantul nu invocă existenta simulatiei, ci incearcă să anuleze o vânzare-cumpărare pentru că nu ar fi fost intreținut și nu pentru că nu ar fi intenționat să vândă, invocând existența in contractul de vânzare-cumpărare a unei obligații de intreținere, neindeplinită de pârâtă.
Pârâta a mai arătat că in cazul in care reclamantul solicită anularea actului subsecvent ca un capăt de cerere principal, invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, pentru că nu invocă o cauză de nulitate absolută a vânzării-cumpărării ulterioare.
Pârâții xxxxxxxxx, legal citați, nu au depus intâmpinare și nu s-au prezentat in instanță.
A fost atașat dosarul civil nr.275/260/2009 al Judecătoriei Moinești.
Potrivit art.137 al.l C.p.civ., instanța se va pronunța mai intâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor care fac de prisos, in tot sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
Cu privire la excepția insuficientei timbrări a acțiunii, instanța constată că la termenul de judecată din 10.04.2013, apărătorul pârâtei a declarat că nu mai insistă in această excepție, reclamantul achitând taxa de timbru stabilită de instanță, motiv pentru care nu va mai examina această excepție.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților xxxxxxxxxxx, instanța o consideră neîntemeiată, urmând a o respinge. Astfel, la termenul din 22.10.2012, reclamantul a făcut precizări cu privire la acțiunea principală, arătând că solicită anularea actului subsecvent și anume actul incheiat intre xxxxxx, pe de o parte, și ceilalți pârâți, pe de altă parte. In raport de acest capăt de cerere, pârâții Costin Vlad și Costin Marius Lucian au calitatea procesuală pasivă, aceștia fiind titularii dreptului ce a făcut obiectul actului a cărui anulare se cere. Acțiunea in anularea unui act juridic se exercită tocmai împotriva persoanelor ce au avut calitatea de părți ale actului respectiv.
Instanța consideră neintemeiată și va respinge și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului in privința capătului de cerere privind anularea actului de vânzare-cumpărare incheiat între DE, pe de o parte, și ceilalți doi pârâți pe de altă parte. Motivul invocat de apărătorul pârâtei in susținerea excepției, potrivit căreia reclamantul nu a invocat cauze de nulitate absolută a vânzării-cumpărării ulterioare este neîntemeiat.
Instanța observă că reclamantul a solicitat să se constate ca fiind simulat contractul de vânzare-cumpărare incheiat la 1.12.2008, perfectat prin sentința
civilă nr.691/27.03.2009 pronunțată de Judecătoria Moinești in dosarul
275/260/2009, să se dispună anularea acestui act și, ca o consecință a anulării
acestuia să se dispună și anularea actului de vânzare-cumpărare incheiat intre
DE și ceilalți doi pârâți.
Având in vedere că in privința actului incheiat intre pârâți se invocă o nulitate derivată, consecință a anulării actului inițial, de vânzare-cumpărare, și nu cauze de nulitate proprii acestui act, reclamantul are calitate procesuală activă in privința capătului de cerere vizând anularea acestuia.
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța reține că potrivit actului de vânzare-cumpărare incheiat la 1.12.2008 de FP și DE, ce are natura juridică a unui antecontract de vânzare-cumpărare, cel dintâi i-ar fi vândut celei din urmă o casă compusă din două camere, hol cu bucătărie, un grajd cu două încăperi, o șură din pal și suprafața totală de 2100 mp teren din care 300 mp curți-construcții și 1800 mp arabil. Prețul vânzării stabilit de părți a fost de 10.000 de lei ce ar fi fost primit in totalitate, iar cumpărătoarea a intrat in posesia bunurilor vândute.
La dosarul cauzei se află și un act de întreținere incheiat de aceleași părți la aceeași dată potrivit căruia înstrăinarea de reclamant către pârâta DE a bunurilor susmenționate se face in schimbul prestării întreținerii viagere a reclamantului de către pârâtă.
In cauza civilă ce a format obiectul dosarului nr.275/260/2009 al Judecătoriei Moinești, DE in calitate de reclamantă, a solicitat perfectarea vânzării-cumpărării încheiate cu FP la 1.12.2008.
La termenul de judecată din 27.02.2009, pârâtul FP (reclamant in prezenta cauză) a fost prezent și in răspunsurile sale la interogatoriul luat de instanță a recunoscut încheierea actului de vânzare-cumpărare din 1.12.2008, că a primit in
schimbul instrăinării bunurilor sale prețul de 10.000 lei și a declarat că este de acord cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se perfecteze vânzarea-cumpărarea incheiată de părți.
In baza probelor administrate in cauza civilă respectivă, prin sentința civilă nr.691/27.03.2009 instanța a admis acțiunea civilă și a perfectat vânzarea-cumpărarea intervenită la 1.12.2008 intre FP și DE.
Instanța care a pronunțat această hotărâre, care ține loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, a examinat și valabilitatea condițiilor de fond și de formă ale promisiunii de vânzare-cumpărare incheiate de părți și a cooncluzionat că aceasta intrunește condițiile prevăzute de lege.
In acest proces, FP ar fi putut invoca existența actului de intreținere care cuprinde obligația de intreținere a sa de către pârâta DE, lucru pe care acesta nu 1-a făcut, ba dimpotrivă in fața instanței a recunoscut promisiunea de vânzarea-cumpărarea din 1.12.2008 și primirea prețului de 10.000 lei și a fost de acord cu perfectarea acestei vânzări.
In acest context, cererea reclamantului de a se constata caracterul simulat al promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, in condițiile pronunțării unei hotărâri irevocabile de perfectare a vânzării-cumpărării proiectate de părți prin actul intervenit intre acestea, iar reclamantul a avut calitatea de parte in procesul respectiv și a fost de acord cu hotărârea pronunțată apare ca inadmisibilă. Această acțiune echivalează practic cu exercitarea unei căi de atac impotriva sentinței civile nr.691/27.03.2009, neprevăzute de lege.
In favoarea inadmisibilității acțiunii reclamantului se poate invoca și autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, precum și principiul relativității efectelor acestei hotărâri, aceasta fiindu-i opozabilă și impunându-i-se intocmai ca și legea persoanei care a fost parte in procesul in care s-a dat sentința respectivă.
Reclamantul ar avea la indemână calea de atac extraordinară a revizuirii, dacă invocă imprejurări dintre cele prevăzute de art.322 C.p.civ., numai in acest mod putându-se ajunge la desființarea sentinței civile nr.691/27.03.2009.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția inadmisibilității acțiunii și va respinge acțiunea formulată de reclamantul FP, in contradictoriu cu pârâții xxxxxxxxxxian ca inadmisibilă.
Ținând seama de dispozițiile art.274 alin.l Cod proc. civ., precum și de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
← Cereri. Jurisprudență Cereri | Uzucapiune. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă) → |
---|