Apel.   Rejudecare după casare. Asigurari. Cazuri de exonerare de la plata despăgubirii menţionate în condiţiile de asigurare, nereţinute de instanţă. Participare stenograf la dezbateri

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 348 din data de 12.02.2014

Apel. Rejudecare după casare. Asigurari. Cazuri de exonerare de la plata despăgubirii menționate în condițiile de asigurare, nereținute de instanță. Participare stenograf la dezbateri

art. 315 C.proc.civ.,

Decizia civilă nr. 348/12.02. 2014 Curtea de Apel București Secția a V-a Civilă.

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6706/17.05.2012 pronunțată de T.B.S. a VI-a Civ.s-a respins excepția prematurității acțiunii, excepția de neexecutare si excepția inadmisibilității pct. 2 din acțiune ca neîntemeiat; a fost admisă în parte acțiunea precizata formulată de reclamanta SC W. G. I. SRL in contradictoriu cu parata SC O. V. I. G. SA; a fost obligată parata la plata sumei de 17.510 lei c/val despăgubiri si dobânda legala eferenta de la data pronunțării hotărârii pana la achitarea integrala a debitului; a fost obligată parata la plata sumei 5126,20 lei cheltuieli de judecată către reclamanta.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pretențiile reclamantei izvorăsc din contractul de asigurare facultativă a autovehiculului marca BMW 645 Cabrio cu nr. de înmatriculare B-90-RLY, polița seria C nr.507745/18/20007 respectiv actul adițional la această poliță prin care s-a modificat utilizatorul, respectiv reclamanta în contractul de L. financiar nr.2488/9.02.2006 încheiat cu SC P. L. R. IFN SA.

La data de 26.01.2009 reclamanta, utilizator, a înștiințat organele de polițe, societatea de asigurare despre furtul autoturismului asigurat, în noaptea de 24/25.01.2009. Situația s-a reținut potrivit adresei DGPMB- Serviciul furturi auto constituindu-se dosar penal nr.335069/2009 potrivit adresei din data de 27.01.2009 și procesul verbal de constatare din 26.01.2009 în cadrul dosarului de daune nr.CA/D/09/E5/70192 întocmit de asigurator.

Potrivit cererii de despăgubire formulată de P. L. R. IFN SA din 8.04.2009 despăgubirea urma a reveni reclamantei devenită proprietar prin achitarea integrală a ratelor aferente contractului de L. financiar. Pentru toate aceste aspecte se susține calitatea procesuală activă a reclamantei.

Excepția prematurității introducerii acțiunii întemeiată pe dispozițiile art.8.2 lit.d) din contract, până al finalizarea unei proceduri penale instituite în legătură cu paguba nu poate fi de natură a restricționa dreptul la acțiune al petentului, asigurat față de natura specifică a acestui contract de asigurare și termenul legal pentru promovarea unei astfel de acțiuni, 2 ani de la data furtului conform art.3 alin.2 din Decretul nr.167/1958. Constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale invocate de reclamantă nu poate fi reținută decât dacă este formulată printr-o solicitare în condițiile normelor procedurale și legale având în vedere și prevederile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori care se aplică contractelor în derulare și exclusiv persoanelor fizice.

Excepția de neexecutare a contractului întrucât reprezentantul reclamantei nu a îndeplinit obligația de a participa la investigațiile efectuate de asigurator privind nesupunerea la testul poligraf și nu a adus la cunoștința asiguratorului statutul său, nu a fost reținută deoarece nu se probează cu certitudine o nerespectare a clauzelor contractuale.

Argumentele în susținerea clauzei de excludere prevăzute de art.8.2 lit.b) din contract, trebuie însoțite de probatorii concludente. Aceasta se impune întrucât dacă reprezentantului reclamantului a revenit asupra primei declarații cu privire la identificarea autoturismului, obiect al asigurării în sesizările adresate poliției și societății de L., datele privind autoturismul au fost menționate corect.

Totodată, pentru susținerea ipotezei prevăzute de art.8.2. lit.f) din contract trebuia să se dovedească actele frauduloase. Nu s-a depus o plângere penală împotriva declarantului referitor la afirmațiile acestuia cu privire la care ar exista suspiciuni, ipoteze în care există posibilitatea administrării unui anumit probatoriu, inclusiv un test poligraf, în caz contrar, odată produs riscul urmează a se executa contractul, ceea ce nu înseamnă că dacă s-ar dovedi aspecte penale în sarcina reprezentantului reclamantei să nu poată fi angajată răspunderea acestuia.

Referitor la cuantumul despăgubirii au fost avute în vedere prevederile art.17.9.1 din condițiile generale contractuale care prevăd că prin cuantumul pagubei se înțelege în caz de daună totală valoarea reală a bunului, inclusiv cheltuieli de transport sau de limitare a pagubei la momentul producerii riscului asigurat din care se scade valoarea la aceeași dată a eventualelor resturi ce se mai pot întrebuința sau valorifica, fără a depăși suma asigurată. Așadar, despăgubirea nu poate depăși valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului conform art.17.8 din condițiile generale și art.27 alin.2 din Legea nr.136/1995.

Drept urmare, față de expertiza efectuată s-a luat în calcul valoarea autovehiculului din anul 2012 și prevederile art.27 din Legea nr.136/1995 susmenționate, se va reține calculul efectuat de expertul parte al pârâtei, valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului, la pronunțare urmând a se avea in vedere ca la 3.04.2009 pârâta a comunicat asiguratului despăgubirea cuvenită reprezentând valoarea daunei totale.

Cererea privind dobânda legală așa cum a fost precizată urmează a fi primită raportat la clauzele contractului de asigurare, natura obligației, art.3 și 5 din OG nr.9/2000.

În consecință, față de art.9.1 din Legea nr.136/1995, art.969 Cod civil, art.3 și 5 din OG nr.9/2000, tribunalul a respins excepția prematurității, excepția de neexecutare, excepția inadmisibilității pct. 2 din acțiune ca neîntemeiate. A admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 17.510 lei contravaloare despăgubiri și dobânda legală aferentă de la 23.09.2009, data introducerii acțiunii până la data achitării integrale a debitului conform art.3711 alin.2 Cod procedură civilă.

În baza art.274 Cod procedură civilă, fiind partea care cade în pretenții, pârâta a fost obligată la plata sumei de 5.126,20 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar către reclamantă.";

Împotriva acestei soluții, au declarat apel reclamanta SC W. G. I. SRL și parata SC O. V. I. G. SA.

SC W. G. I. SRL a solicitat admiterea apelului, modificarea hotararii fondului si prin rejudecarea - admiterea acțiunii si obligarea paratei O. la plata sumei de 258.768 lei in favoarea reclamantei W. G. I. S.R.L

1. În motivarea căii de atac a arătat că la data de 03.04.2009, parata O. l-a instiintat pe asiguratul-proprietar al autoturismului ca este de acord sa-l despaqubeasca cu suma de 299.598,96 LEI, reprezentând valoarea daunei totale inreqistrate prin furtul bunului asigurat; Un alt aspect care trebuie avut in vedere este ca la data producerii evenimentului polița CASCO emisa de O. V. I. G. S.A. acoperea inclusiv furtul total al bunului, conform prevederilor Contractului de Asigurare mai sus amintit. De altfel, acesta a si fost motivul pentru care asigurătorul a consimtit inițial sa plateasca societatii P. L. R.IFN S.A. toata suma asigurata din polița, in cuantum de 299.598,96 LEI.

A arătat că deși expertul a stablit ca la data 25.01.2009, data la care a fost sustras autoturismul, valoarea acestuia era de 258.768 lei (Anexa nr. 2).

Desi, O. a solicitat termen pentru a studia raportul de expertiza si pentru a formula obiectiuni, totuși parata a renuntat la acest drept si la termenul de judecata din 03.05.2012, prin aparator, a adus la cunostinta Instantei ca nu are obiectiuni la expertiza si ca din punctul sau de vedere cauza este in stare de judecata, sens in care Instanta a dat cuvântul pârtilor pe fond, cauza ramanand in pronunțare ; iar la cererea ambelor parti de a depune si note scrise, pronunțarea a fost amanata pentru data de 17.05.2012.

Chiar daca nu a formulat obiectiuni la raportul de expertiza si astfel a achiesat la concluziile expertului si implicit la cuantumul sumei de 258.768 lei stabilita de expertul oficial ca fiind valoarea reala a autoturismului la data furtului. totuși parata prin intermediul notelor scrise a depus la dosar o alta evaluare facuta separat de expertul sau parte, ing. SIC, si din care ar fi rezultat ca la data de 25.01.2009 autoturismul avea o valoare de numai 175.510 lei.

Deși raportul intocmit de expertul societatii O., pe de o parte, a fost depus la dosar dupa incheierea dezbaterilor si fara sa fi fost pus in discuția pârtilor, iar pe de alta parte, era mai mult decât subiectiv pentru considerente ce nu mai comporta discuții, instanta de fond a luat in calcul exclusiv aceasta evaluare facuta de expertul Stoian Ion Cristian si astfel a admis in parte acțiunea, in limita sumei de 175.510 lei.

2.O a doua critică vizează nelegalitatea sentintei ca urmare a obligării pârâtei la plata dobânzii de la data pronunțării și nu de la data introducerii acțiunii astfel cum a solicitat reclamanta la termenul de judecata din data de 03.06.2010, termen la care reclamanta W. G. I. S.R.L. a formulat o cerere modificatoare in referire la pct. II din acțiune, solicitând instantei ca parata sa fie obligata la plata dobânzilor legale per an/pro rata temporis de la data introducerii acțiunii si pana la achitarea integrala a debitului principal.

A arătat că in situatia in care contractul de asigurare Casco nu prevede ca asigurătorul sa fie obligat si la plata dobânzilor, intrevin in schimb, in favoarea asiguratului, prevederile Art. 3 si 5 din Ordonanța nr. 9/2000, ceea ce presupune că cererea reclamantei privind obligarea paratei la plata dobânzilor este legală.

Deși in considerentele sentintei instanta de fond precizeaza ca admite in parte acțiunea si obliga parata la dobanda legala aferenta despăgubirilor de la 23.09.2009, data introducerii acțiunii, si pana la data achitarii integrale a debitului, in dispozitivul hotararii instanta revine asupra acestei mențiuni si dispune obligarea paratei O. la dobanda legala aferenta debitului de la data pronunțării hotararii.

A solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței si prin rejudecare - obligarea paratei la plata dobânzii legale aferente debitului principal de la data de 23.09.2009, data introducerii acțiunii.

SC O. V. I. G. SA. a formulat apel împotriva încheierii pronuntata la data de 20.07.2012 de către Tribunalul București Secția a-VI-a Civila in dosarul nr. 50719/3/2009 prin care s-a dispus indreptarea erorii materiale din sentinta civila nr.6706/2012 pronuntata la data de 17.05.2012 in sensul menționării corecte a obligației de plata a paratei pentru suma de 175.510 lei, in loc de 17.510 lei cum s-a trecut in hotarare.

In temeiul art.280 C.pr.civ., a solicitat suspendarea executării hotararii atacate astfel cum a fost îndreptata prin încheierea din data de 20.07.2012 pana la soluționarea apelului, iar in conformitate cu dispozițiile art. 288 alin.4 C.pr.civ., va rugam sa dispuneți înaintarea dosarului de indata instantei de apel.

A solicitat admiterea apelului, anularea hotararii atacate/schimbarea in tot a hotararii apelate, respectiv a încheierilor apelate, iar pe fond, in principal, admiterea excepției lipsei calitatii procesuale active si respingerea acțiunii ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa, in subsidiar, respingerea acțiunii ca neintemeiata, obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata din fond si din apel si sa dispuneți restabilirea situației anterioare prin repunerea pârtilor in situatia anterioara

1. Sub un prim aspect a solicitat, în temeiul art.297 alin.2 teza a-II-a C.pr.civ. rap. la art.105 alin.2 C.pr.civ.si art. 149 C.pr.civ. rap. la art. 205 C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile art.85 C.pr.civ., anularea sentintei apelate astfel cum a fost îndreptata prin încheierea din data de 20.07.2012 sî retinerea cauzei spre judecare.

A arătat că a solicitat încuviintarea stenografierii dezbaterilor, cererea încuviințată prin încheierea de ședința din data de 16.09.2010 (fila 209 vol.I dosar fond).

Ședințele de judecata de la termenele din data de 02.12.2010 si 03.02.2011 au fost stenografiate de către d-na stenograf, stenogramele dezbaterilor ședințelor publice fiind la dosarul cauzei.

La termenul de judecata din data de 07.04.2011, instanta de fond a dispus citarea d-nei stenograf cu avertisment amenda si emiterea unei adrese către Președintele Tribunalului București pentru a se comunica daca d-na M.mai are raporturi contractuale cu aceasta instanta de judecata.(f. 25, f.28 voi. II dosar fond).

Prin încheierea de ședința din data de 09.06.2011, instanta de fond a constatat încetate raporturile contractuale cu d-na stenograf si întrucât societatea, prin aparator ales, a aratat ca solicita desemnarea unui alt stenograf in cauza, stenografierea dezbaterilor fiind incuviintata prin încheierea din data de 16.09.2010, instanta de fond a dispus emiterea unei adrese către Curtea de Apel București pentru comunicarea unei liste cu stenografi (f. 59 vol.II dosar fond).

Prin adresa nr. 4418/20.07.2011, Tribunalul București a comunicat faptul ca nu are încheiate contracte cu stenografi (f.67 vol.II dosar fond), astfel incat de la termenul de judecata din data de 13.10.2011 si pana la soluționarea in fond a cauzei, ședințele de judecata nu au mai fost stenografiate.

În opinia apelantei sentinta civila apelata este lovita de nulitate intrucat a fost pronuntata fara participarea stenografului incuviintat prin încheierea de ședința din data de 16.09.2010, motivat de faptul ca T. B. nu ar avea încheiate contracte cu Tribunalul București, in condițiile in care d-na M. M. a continuat sa fîe desemnata de către T.B. ca stenograf in cauzele aflate pe rolul acestei instante.

Având in vedere ca d-na stenograf M. M. a fost inlaturata in mod abuziv sa participe la ședințele de judecata in fata instantei de fond, in condițiile in care potrivit art. 85 C.pr.civ., "judecătorul nu poate hotari asupra unei cereri decât dupa citarea sau infatisarea pârtilor", coroborat cu dispozițiile art. 105 alin.2 C.pr.civ., "actele indeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule (....) In cazul nulitatilor prevăzute anume de lege, vatamarea se presupune pana la dovada contrarie", iar societatea a fost lipsita de stenografierea dezbaterilor desi ne fusese incuviintata de către instanta de fond la termenul din 16.09.2010, apelanta a solicitat să se constate ca in speța sunt incidente dispozițiile art. 297 alin.2 teza a-II-a C.pr.civ., "atunci cand exista vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanta a judecat in fond, instanța de apel, anuland in tot sau in parte procedura urmata si hotărarea pronuntata, va retine procesul spre judecare.

A indicat și considerentele Deciziei nr.XXXIII/16.04.2007 pronuntata de înalta Curte de Casație si Justitie- Secțiile Unite in recurs in interesul legii, împrejurare care ar impune anularea sentinței și reținerea cauzei spre soluționare.

2. O altă critică a vizat soluționarea excepției lipsei calității procesuale active prin încheierea din data de 03.02.2011. Apelanta a arătat că încheierea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 si art. 8 din Legea nr.136/1995 rap. la art. 969 C.civ. si a principiului relativitatii efectelor contractului, art.1.393 C.civ.

Apelanta a arătat că prin încheierea de la termenul de judecata din data de 03.02.2011, dezbaterile fiind stenografiate, instanta de fond a respins excepția lipsei calitatii procesuale active a reclamantei S.C. W. G. I. S.R.L. motivat de împrejurarea că reclamantei i s-au cesionat drepturile si obligațiile din contractul de L., prin act adițional 2488/1/2008" (fila 14 din Stenograma de la termenul de judecata din data de 03.02.2011).

Reclamanta a chemat in judecata societatea solicitând obligarea la plata despăgubirilor in cuantum de 299.598,96 lei reprezentând contravaloarea autoturismului furat marca BMW Cabrio 645, cu nr. de inmatriculare B-90-RLY, la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,1%/zi, de la data de 03.04.2009 si pana la introducerea acțiunii, precum si la plata dobânzii legale per an/pro rata temporis, de la data introducerii acțiunii si pana la achitarea integrala a debitului, la plata cheltuielilor de judecata.

La primul termen de judecata din data de 03.06.2010, ca urmare a faptului ca instanta de judecata a dispus citarea reclamantei (fila 31 dosar) cu mențiunea de a preciza cuantumul penalitatilor si de a timbra la valoarea totala, reclamanta si-a modificat cererea de chemare in judecata (fila 35 dosar), respectiv punctul II din acțiune, in sensul ca solicita ca parata sa fie obligata numai la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii si pana la achitarea integrala a debitului.

A mai arătat că între apelantă in calitate de asigurator, si S.C. P. L. R.IFN S.A., in calitate de asigurat, s-a încheiat la data de 01.08.2007 contractul de asigurare facultativa a autovehiculului marca BMW 645 Cabrio, cu numărul de inmatriculare B-90-RLY, utilizator fiind S.C. M. S.R.L., asa cum rezulta din Polița seria C nr. 507745, in condițiile si clauzele agreate si semnate de ambele parti, condițiile generale contractuale Cod 03.01.01.W.001.0.J, cat si condițiile specifice pentru furt Cod 03.01.01.W.003.0.F.

Prin actul adițional nr.2488.1/09.05.2008 la contractul de L. financiar nr.2488/09.02.2006, reclamanta S.C. W. G. I. S.R.L., in calitate de utilizator cesionar, a preluat contractul de L. încheiat de către S.C. P. L. R. IFN S.A. cu utilizatorul cedent S.C. S.R.L.

Având in vedere modificarea utilizatorului din contractul de L., la data de 22.07.2008 s-a încheiat intre societatea noastra si asigurata S.C. P. L. R. IFN S.A. actul adițional nr.l la Polița seria C nr.507745 prin care s-a modificat utilizatorul S.C. S.R.L. cu S.C. W. G. I. S.R.L.

A mai arătat că, deși reclamanta susține ca a devenit proprietar al autovehiculului marca BMW Cabrio cu nr. de inmatriculare B-90-RLY la data de 08.04.2009, dupa ce autovehiculul fusese furat la data de 24/25.01.2009, nici reclamanta S.C. W. G. I. S.R.L., in pretinsa calitate de proprietar al autovehiculului, nu a solicitat încheierea unui contract de asigurare cu societatea apelantă si nici S.C. P. L. R. IFN S.A. nu a solicitat încheierea unui act adițional la polița de asigurare seria C nr.507745 cu privire la modificarea asiguratului, respectiv din S.C. P. L. R. IFN S.A. in S.C. W. G. I. S.R.L.

La momentul producerii furtului autovehiculului, 25.01.2009, proprietar al autovehiculului si asigurat prin Polița seria C nr. 507745 era S.C. P. L. R. IFN S.A., dreptul la despăgubire in cazul producerii unui eveniment asigurat apartinand in exclusivitate proprietarului, conform art.6.2 din condițiile generale contractuale rap. la art.969 C.civ., "dreptul la despăgubire in caz de dauna aparține asiguratului, respectiv S.C. P. L. R. IFN S.A., iar contractantul, (in speța reclamanta), nu poate exercita acest drept."

Mai mult decât atat, la momentul expirării valabilitatii contractului de asigurare Polița seria C nr. 507745, 10.02.2009, proprietarul autovehiculului BMW Cabrio, S.C. P. L. R. IFN S.A. a incheiat cu societatea noastra Polița seria C nr. 684289, suma asigurata fiind 41.600 euro.

De altfel, susținerile reclamantei referitoare la faptul ca ulterior dispariției totale a autovehiculului BMW Cabrio, 25.01.2009, ar fi devenit proprietar al autovehiculului la data de 08.04.2009, sunt neîntemeiate întrucât, pe de o parte, transferul dreptului de proprietate produce efecte erga omnes de la momentul înmatriculării autovehiculului si a modificării proprietarului de către Serviciul Public Comunitar înmatriculări Auto- Institutia Prefectului București, iar pe de alta parte, vanzarea-cumpararea unui autovehicul furat este lovita de nulitate absoluta intrucat nu exista obiectul contractului.

Susținerile reclamantei referitoare la faptul ca este indreptatita la despăgubire, in calitate de utilizator, sunt neîntemeiate intrucat incalca principiul relativitatii efectelor contractului, societatea noastra avand raporturi contractuale exclusiv cu proprietarul autovehiculului, asiguratul S.C. P. L. R. IFN S.A.

A mai arătat că si proprietarul autovehiculului, S.C. P. L. R. IFN S.A., a imputernicit reclamanta, in calitate de utilizator, sa o reprezinte numai pentru ordonarea plaților către service-ul autorizat pentru reparație in caz de daune parțiale, cu excepția cazului in care se constata ca este vorba de dauna totala sau furt total.

Ori, fata de motivarea instantei de fond referitoare la faptul ca reclamanta isi justifica calitatea procesuala activa in prezenta cauza intrucat i s-au cesionat drepturile si obligațiile prin actul adițional la contractul de L., apelanta a arătat că prin actul adițional mentionat s-a modificat doar utilizatorul, nefiindu-i cesionat dreptul la despăgubire in caz de dauna de către asigurat.

In acest sens, în cuprinsul Poliței de asigurare C nr. 507745, la rubrica "despăgubirea se cesionează către" nu este indicata nici o persoana, iar prin actul adițional nr.1/22.07.2008 la Polița seria C nr. 507745, incheiat intre societatea apelantă si S.C. P. L. R. IFN S.A., s-a modificat exclusiv utilizatorul.

Avand in vedere faptul ca prin actul adițional la contractul de L. reclamantei nu i s-a cesionat dreptul la despăgubire (in cazul in care se cesiona dreptul la despăgubire, cesiunea trebuia notificata societății apelante conform arț.1.393 C.civ.), a solicitat admiterea apelului, schimbarea încheierii apelate in sensul admiterii excepției lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si pe fond respingerea acțiunii ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa.

3. O a treia critică a vizat faptul că instanta s-a pronuntat a doua oara cu privire la excepția lipsei calitatii procesuale active, insa cu o alta motivare, iar prin considerentele avute in vedere se incalca atat dispozițiile art. 2 si art.8 din Legea nr.136/1995 rap. la art. 969 C.civ., cat si dispozițiile art.1.393 C.civ., instanta interpretând totodata greșit actul juridic dedus judecații, contractul de asigurare facultativa, si incalcand principiul pacta sunt servanda si principiul relativitatii efectelor contractului.

Desi la termenul de judecata din data de 03.02.2011, instanta de fond a pus in discuția părtilor excepțiile invocate prin intampinare, iar cu privire la excepția lipsei calitatii procesuale active a reclamantei s-a pronuntat in ședința publica din data de 03.02.2011, in sensul ca "urmează a fi respinsa ca neintemeiata, considerandu-se ca reclamantei i s-au cesionat drepturile si obligațiile din contractul de L., prin act adițional 2488/1/2008asa cum rezulta din stenograma dezbaterilor, fila 14, prin sentința apelata, instanta de fond s-a pronunțat din nou cu privire la excepția lipsei calitatii procesuale active, desi aceasta nu a fost unita cu fondul cauzei, in condițiile art. 137 alin.2 C.pr.civ., cu o alta motivare, fara a menționa ca s-a mai pronuntat cu privire la aceasta excepție prin incheierea din data de 03.02.2011.

Astfel, prin sentinta apelata instanta de fond motiveaza respingerea pentru a doua oara a excepției lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, astfel, "potrivit cererii de despăgubire formulata de P. L. R. IFN S.A. din 8.04.2009 despăgubirea urma a reveni reclamantei devenita proprietar prin achitarea integrala a ratelor aferente contractului de L. financiar. Pentru toate aceste aspecte se susține calitatea procesuala activa a reclamantei."

A mai arătat că prin hotararea pronuntata, instanta de fond nu numai ca s-a pronuntat a doua oara cu privire la o excepție solutionata deja la termenul din data de 03.02.2011, insa, mai mult decât atat, prin sentinta apelata, instanta de fond a respins excepția lipsei calitatii procesuale active pentru alte motive decât cele avute in vedere la termenul de judecata din data de 03.02.2011.

În opinia apelantei cererea de despăgubire înregistrata sub nr. 1198/08.04.2009, prin care asiguratul S.C. P. L. R. IFN S.A. a solicitat ca plata despăgubirii sa se faca in favoarea S.C. W. G. I. S.R.L. nu poate justifica calitatea procesuala activa a reclamantei in prezenta cauza intrucat, pe de o parte, titularul dreptului subiectiv dedus judecații este exclusiv S.C. P. L. R. IFN SA, societatea apelantă neavand raporturi contractuale cu reclamanta, iar pe de alta parte, solicitarea formulata in sensul ca plata sa se faca in favoarea S.C. W. G. I. S.R.L. nu are natura juridica a unui mandat dat de către asigurat, proprietarul autovehiculului, utilizatorului, pentru reprezentare in justiție, nefiind îndeplinite condițiile art. 67 alin.2 C.pr.civ.

Interpretarea instantei ca prin cererea de despăgubire formulata de S.C. P. L. R. IFN S.A. se justifica calitatea procesuala activa a reclamantei incalca principiul relativitatii efectelor contractului intrucat reclamanta nu este parte semnatara a contractului de asigurare Polița seria C nr. 507745.

De altfel, motivarea instantei de fond incalca dispozițiile art. 2 si art. 8 din Legea nr.136/1995 rap. la art. 969 C.civ., prin interpretarea greșita a contractului de asigurare facultativa intrucat potrivit art. 6.2. din condițiile generale contractuale, dreptul la despăgubire in caz de dauna aparține exclusiv asiguratului, respectiv al proprietarului autovehiculului.

4. A invocat apelanta că prin hotararea pronuntata, instanta de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, contractul de asigurare facultativa, incalcand principiul forței obligatorii a contractului prin modul de interpretare a cazurilor de excludere de la despăgubire. A susținut că în cauză sunt incidente cazurile de excludere prevăzute de art. 8.2 lit.b, d, f.

A arătat că reprezentantul reclamantei a dat declarații contradictorii care nu se coroborează cu expertiza extrajudiciară efectaută în cauză ale cărei concluzii au fost în sensul că ultima folosire a cheii numerotate cu numărul 1 a avut loc in data de 18.01.2009, respectiv 17.12.2008, in ceea ce privește cea de-a doua cheie (filele 152-155 din dosar).

5. A arătat că prin hotararea pronuntata instanta de fond nu s-a pronuntat cu privire la apararile de fond invocate sub forma exceptio non adimpleti contractus, motivat de faptul ca reclamanta, prin reprezentant legal dl. P. O. A., a ascuns împrejurări esențiale referitoare la risc.

6. O ultimă critică a vizat obligarea apelantei la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor reprezentând valoarea reala a autovehiculului la data producerii evenimentului, calculata de la data pronunțării hotararii si pana la achitarea integrala a debitului, se incalca dispozițiile art. 2 si art.8, art.27 alin.2 din Legea nr.136/1995.

A susținut apelanta că raportat la obiectul cererii de chemare in judecata, reclamanta a inteles sa investeasca instanta de judecata cu o acțiune in răspundere contractuala avand ca temei contractul de asigurare facultativa a autovehiculelor -polița seria C nr.507745 astfel că în cazul răspunderii contractuale se acoperă doar prejudiciul suferit care era previzibil la momentul încheierii contractului.

În opinia sa, prin obligarea societatii la plata dobânzii legale aferente se realizeaza imbogatirea fara justa cauza a reclamantei intrucat societatea pârâtă poate fi obligata la plata prejudiciului efectiv suferit dar in nici un caz la plata dobânzii legale aferente sumei asigurate, in condițiile in care. potrivit art.27 alin.2 din Legea nr. 136/1995, "despăgubirile nu pot depasi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei si nici suma la care s-a făcut asigurarea. "

A susționut că în condițiile contractuale se prevede in mod clar faptul ca societatea si-a asumat obligația de a despăgubi numai prejudiciul efectiv suferit, in limita valorii reale a autovehicului la momentul producerii riscului asigurat, conform art.17.8- art.17.9.1 din Condițiile generale contractuale.

Totodata, societatea nu acorda despăgubiri pentru daune cauzate de lipsa de folosința a autovehiculului, conform art.8.1 lit.c din Condițiile generale contractuale parte integranta a contractului de asigurare încheiat cu reclamanta rap. la art. 2 si art.8 din Legea nr. 136/1995 si art.969 C.civ., "O. nu acorda despăgubiri pentru daunele cauzate direct sau indirect prin lipsa de folosința a autovehiculului, chiar ca urmare a unor riscuri cuprinse in asigurare."

Principiul acoperirii numai a prejudiciului efectiv suferit (damnum emergens) aplicabil in cazul răspunderii contractuale, nu si a dobânzii legale aferente (lucrum cessans) rezulta si din dispozițiile art. 2 din O.G. nr.9/2000, din interpretarea per a contrario a conținutului acestora rezultând faptul ca daca părțile nu au stabilit in contract ca obligația este purtatoare de dobânzi, solicitarea dobânzii legale intr-o acțiune in răspundere contractuala este lipsita de fundament juridic.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentintei apelate îndreptata prin încheierea din 20.07.2012 in sensul respingerii capatului de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale aferente.

Avand in vedere toate considerentele invederate si imprejurarea ca reclamanta nu este indreptita sa solicite despăgubiri deoarece in speța sunt incidente cazurile de excludere de la despăgubire reglementate de art. 8.2 lit. b, d si f din Condițiile generale contractuale, precum si art.4.1-4.3 coroborat cu art.8.2 lit.a si b rap. la art.2 si art.8 din Legea nr.136/1995 si art.969 C.civ. intrucat declarațiile reprezentantului legal al reclamantei sunt contradictorii, iar rezultatele investigațiilor contrazic declarațiile referitoare la cauzele si imprejurarile producerii evenimentului asigurat, pe de o parte, iar pe de alta parte, reprezentantul reclamantei nu si-a indeplinit obligațiile contractuale in sensul ca a ascuns imprejurari esențiale referitoare la risc, rugam onorata instanta sa dispună admiterea apelului, schimbarea sentintei apelate indreptata prin încheierea din data de 20.07.2012, iar pe fond, respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata din fond in cuantum de 11.240 lei reprezentând onorarii de expert (2.000 lei onorariu expert si 800 lei onorariu expert parte), onorariu de avocat (7.440 lei) si onorariu stenograf (1.000 lei) si din apel.

In temeiul art.404 ind.2 C.pr.civ., a solicitat restabilirea situației anterioare prin repunerea părților in situația anterioara.

Cu privire la cererea de suspendare a executării sentintei civile nr.6706/17.05.2012 indreptata prin încheierea din data de 20.07.2012 pana la soluționarea apelului, in temeiul art. 280 C.pr.civ., a arătat că potrivit disp.art 720 ind.8 C.pr.civ., hotararile primei instante in litigiile dintre profesioniști sunt executorii de drept, iar conform Deciziei nr. XXXVIII/2007 a înaltei Curți de Casație si Justitie Secțiile Unite pronuntata in recurs in interesul legii, "hotararile date in prima instanta privind procesele si cererile in materie comerciala, fiind executorii de drept nu trebuie investite cu formula executorie pentru a fi puse in executare", in temeiul art.280 C.pr.civ.,

A susținut că suspendarea suspendarea executării hotararii mentionate nu creeaza nici un risc de neincasare pentru reclamanta S.C. W. G. I. S.R.L., fiind util de precizat ca societatea, in calitate de asigurator, a constituit, potrivit cadrului reglementarilor din materia asigurarilor-art.21 alin.l lit.b din legea nr.32/2000-, rezerve de daune la nivelul unor fonduri mult mai mari decât cele la care ne-a obligat instanta de fond pentru acoperirea plaților sumelor asigurate.

De asemenea, a susținut că blocarea conturilor societatii pentru executarea cuantumului sumei de 175.510,00 lei si a dobânzii legale aferente calculata de la data pronunțării hotararii, 17.05.2012, mai inainte de pronunțarea instantei cu privire la apelul formulat, este de natura sa afecteze grav, cu consecințe iremediabile, activitatea curenta a S.C. O. V.I.G. S.A., la plata indemnizațiilor de asigurare către intreg segmentul de asigurați.

Interventia instantei in timp util prin admiterea suspendării ne-ar putea oferi o protectie eficienta prevenind astfel o paguba iminenta concretizata injjiminuarea fondului ramas disponibil pentru obligațiile ce decurg din contractele de asigurare.

A solicitat să se dispună suspendarea executării sentintei civile nr. 6706/17.05.2012 indreptata prin încheierea din data de 20.07.2012 pronuntata de către Tribunalul București Secția a-VI-a Civila in dosarul nr. pana la soluționarea apelului.

In drept, apelul si cererea de suspendare a executării sentintei apelate au fost întemeiate pe dispozițiile legale menționate.

In temeiul art.242 alin.2 C.pr.civ., s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa părților.

La termenul de judecată din data de 22.11.2012 Curtea a anulat ca netimbrată cererea de suspendare a executării silite.

Prin decizia civilă nr. 535/12.12.2012 a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă SC O. V. I. G. SA împotriva sentinței civile nr. 6706/17.05.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă și împotriva încheierii din data de 03.02.2011; schimbată în parte încheierea din data de 03.02.2011 în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active; au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate; a fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, s-a respins apelul declarat de apelanta reclamantă SC W. G. I. SRL ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 465/11.02.2014 a fost admis recursul formulat de reclamanta SC W. G. I. SRL și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Analizând apelul declarat de apelanta reclamantă SC W. G. I. SRL, reținând și dispozițiile art. 315 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:

1. La data de 09.02.2006 S.C. P. L. R. IFN S.A. în calitate de locator a încheiat cu S.C. S.R.L. în calitate de utilizator contractul de L. financiar nr. 2488/09.02.2006, obiectul contractului fiind autovehiculului marca BMW 645 Cabrio.(f. 8 dosar Tribunal Vol. I)

Pentru același autoturism S.C. P. L. R. IFN S.A. în calitate de asigurat și S.C. S.R.L. în calitate de contractant au încheiat contractul de asigurare facultativă a autovehiculului marca BMW 645 Cabrio cu nr. de înmatriculare B-90-RLY, polița seria C nr.507745/18/20007. (f.11 vol I)

S.C. S.R.L. și S.C. W. G. I. SRL au încheiat cu acordul S.C. P. L. R. IFN S.A. (care a fost de acord cu preluarea contractului de L. financiar nr. 2488/09.02.2006 de către utilizatorul cesionar) actul adițional la contractul de L. prin care cedentul a cedat iar cesionarul a preluat contractul de L., cu toate drepturile și obligațiile prevăzute în contract. (f.11,12 dosar Tribunal Vol I)

S.C. P. L. R. IFN S.A. și S.C. S.R.L. au încheiat în data de 22.07.2008 actul adițional nr. 1 la polița seria C nr.507745/18/20007 prin care s-a modificat utilizatorul, acesta fiind S.C. W. G. I. SRL. Acest act adițional a fost semnat și de pârâtă. (f.14 dosar volI)

Potrivit deciziei civile nr. 465/11.02.2014 reclamanta a justificat calitatea procesuală activă, astfel că, în rejudecare, se impune analizarea temeiniciei pretențiilor sale.

La data de 24/25.01.2009 autovehiculul marca BMW 645 Cabrio a fost sustras astfel cum rezultă din adeverința eliberată de Serviciul Furturi de autovehicule în data de 27.01.2009.(f.15 dosar Tribunal)

La data de 03.04.2009, parata O. l-a înștiințat pe asiguratul-proprietar al autoturismului că este de acord sa-l despăgubească cu suma de 299.598,96 lei, reprezentând valoarea daunei totale înregistrate prin furtul bunului asigurat.(f. 19 vol I dosar Tribunal)

În ceea ce privește apărările pârâtei sub acest aspect se rețin următoarele:

Potrivit art.8.2 din asigurarea facultativă a autovehiculelor condiții generale O. este îndreptățit să nu acorde despăgubiri în cazul în care: b) în declarațiile asiguratului sau ale reprezentanților acestuia, făcute cu orice ocazie, în legătură cu polița de asigurare, inclusiv în cererea de despăgubire, se constată neadevăruri, contradicții, falsuri, aspecte frauduloase sau exagerări evidente;(…) d) a fost instituită o anchetă sau o procedură penală în legătură cu paguba, până la finalizarea acesteia; (…)f) rezultatele obținute în urma investigațiilor și /sau expertizelor efectuate nu sunt concludente, denotă aspecte frauduloase, contrazic declarațiile referitoare la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat sau în legătură cu dauna.

Analizând cazurile de excludere prin prisma situației de fapt expuse Curtea constată că nu se confirmă niciunul dintre acestea, contrar susținerilor apelantei pârâte. Astfel, deși este adevărat că reprezentantul reclamantei P.O.A a dat două declarații care sunt contradictorii în privința autoturismului care a făcut obiectul furtului și asupra zilei în care acesta a fost folosit se constată că acestea sunt anterioare datei de 03.04.2009, dată la care pârâta O. l-a înștiințat pe asiguratul-proprietar al autoturismului că este de acord cu despăgubirea în cuantum de 299.598,96 lei.

Prin urmare, deși cunoștea împrejurarea că prima declarație a fost dată în data de 26.01.2008 iar cea de a doua, în data de 27.01.2008(f. 141, 143 vol. I dosar Tribunal) ulterior, pârâta a fost de acord cu plata despăgubirii astfel că refuzul de a acorda despăgubiri este apreciat de instanță ca neîntemeiat.

Pentru aceleași considerente nu prezintă importanță nici împrejurarea că urmare a expertizei dispuse în cauză a rezultat că ultima folosire a cheii numerotate cu numărul 1 a avut loc in data de 18.01.2009, respectiv 17.12.2008, in ceea ce privește cea de-a doua cheie (filele 152-155 din dosar).

În ceea ce privește celelalte două cazuri de excludere, menționate de lit. b, d Curtea constată că din actele dosarului acestea nu se confirmă.

Pe de o parte, procesul penal la care se referă pârâta și în care reprezentantul reclamantei a avut calitatea de inculpat nu are legătură cu prezentul litigiu, din chiar susținerile pârâtei rezultând că este vorba despre fapte din anul 2002. (f. 14 dosar apel 50719/3/2009)

În ceea ce privește incidența cazului de excludere prevăzut la lit. f nici aceasta nu se confirmă, în cauză fiind efectuate cercetări în legătură cu identificarea autoturismului și a autorilor furtului astfel cum rezultă din adresa nr. 335069/27.01.2009. (f. 135 vol I dosar Tribunal)

Reținând acest ultim înscris Curtea constată că în cauză nu este incident nici cazul de excludere prevăzut de art. 3.2 din Condițiile specifice pentru furt potrivit cărora, O. este îndreptățit să nu acorde despăgubiri în cazul în care poliția nu confirmă furtul autovehiculului. (f. 118 vol I dosar Tribunal)

Pentru considerentele arătate susținerea apelantei în sensul că, prin hotărârea pronunțată instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, contractul de asigurare facultativa, încălcând principiul forței obligatorii a contractului prin modul de interpretare a cazurilor de excludere de la despăgubire este neîntemeiată.

Pentru toate aceste considerente apărările pârâtei sunt neîntemeiate și vor fi înlăturate, urmând să fie admisă cererea de chemare în judecată.

2.În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor se rețin următoarele:

Articolul 969 din Codul civil, conform caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. Articolul 970 din acelasi cod, conform caruia conventiile trebuie executate cu buna-credinta.

Potrivit art. 1073 C. civ. creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei si, in caz contrat are dreptul la dezdaunare.

Articolul 2 din Legea 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile, prevede ca in asigurarea facultativa raporturile dintre asigurat si asigurator, precum si drepturile si obligatiile fiecarei parti se stabilesc prin contractul de asigurare, iar articolul 3 din acelasi act normativ prevede ca, in asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatiile fiecarei parti sunt stabilite prin lege.

In continuare art.8 din acelasi act normativ, statueaza ca avizarea si constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea si plata despagubirilor ori a sumelor asigurate se efectueaza in conditiile legii si ale normelor adoptate in baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, pentru asigurarile obligatorii, sau ale contractului de asigurare, in cazul asigurarilor facultative.

Potrivit art. 27 despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Despăgubirile nu pot depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea. În contractul de asigurare poate fi stipulată o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franșiză sau o sumă determinată care nu se despăgubește de către asigurător.

Potrivit art. 17.8 din din asigurarea facultativă a autovehiculelor condiții generale despăgubirea acordată nu poate depăși cuantumul pagubei nici suma la care s-a încheiat asigurarea și nici valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat iar conform art. 17.9.1 prin cuantumul pagubei se înțelege în caz de daună totală,(cum este și cazul în speță) valoarea reală a bunului, inclusiv cheltuielile de transport sau de limitare a pagubei, la momentul producerii riscului asigurat din care se scade valoarea la aceeași dată a eventualelor resturi ce se mai pot întrebuința sau valorifica, fără a depăși suma asigurată.

Reclamanta a solicitat admiterea apelului și obligarea pârâtei la plata sumei de 258.768 lei, valoarea autoturismului la data de 25.01.2009, astfel cum a fost aceasta menționată de expertul desemnat în cauză.

Având în vedere și încheierea pronunțată în data de 20.07.2012, se constată că Tribunalul a reținut valoarea de 175.510 lei, suma menționată de expertul parte al pârâtei.

Curtea constată, contrar susținerilor reclamantei și considerentelor primei instanțe instanțe că suma care urmează a fi acordată cu titlu de despăgubire este de 212.784 lei.

Nu va reține suma de 258.768 lei solicitată de apelanta reclamantă pentru că expertul desemnat de instanță a avut în vedere, la efectuarea calculelor, valoarea de 97.266 euro și nu valoarea de 80.000 euro menționată ca fiind valoarea de nou în cuprinsul expertizei.(f.122 vol II dosar Tribunal) Sub acest aspect sunt întemeiate susținerile pârâtei.

Prin urmare, Curtea va efectua calculul sumei datorate de pârâtă având în vedere operațiunile detaliate de expert la fila 125 vol II dosar Tribunal:

80000(1-38/100) = 49.600

49.600 x 4,2910 = 212.784

Astfel, suma la care va fi obligată pârâta este 212.784 lei reprezentând contravaloare despăgubire, cererea de chemare în judecată fiind admisă în parte.

3. În ceea ce privește dobânda legală solicitată de reclamantă instanța are în vedere că prejudiciul invocat reprezentând dobânda legală în cazul în care o parte nu-și încasează creanța la scadență este dat de lipsa de folosință a sumei de bani.

Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului iar prin sentința apelată pârâta a fost obligată să plătească dobânda legala eferenta de la data pronunțării hotărârii pana la achitarea integrala a debitului aferentă cu începere de la 23.12.2009 și până la plata efectivă. În considerentele sentinței s-a reținut obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la 23.09.2009, data introducerii acțiunii până la data achitării integrale a debitului conform art.3711 alin.2 Cod procedură civilă.

Referitor la momentul de la care pârâta datorează dobânda legala, instanța apreciază, având în vedere natura comercială a litigiului și principiul disponibilității (reclamanta a solicitat obligarea la plata dobânzii legale începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată) că pârâta datorează dobânda începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 23.12.2009 f. 2 vol I dosar Tribunal) și până la plata efectivă a despăgubirii.

În ceea ce privește susținerea apelantei pârâte în sensul că prin acordarea dobânzii legale se încalcă dispozițiile art. 27 alin.2 din Legea nr. 136/1995 Curtea constată că dispozițiile legale menționate se referă la cuantumul despăgubirii care este plafonat la valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea , ori, astfel cum am arătat dobânda se datorează ca urmare a neîndeplinirii la termen a obligației de plată.

De asemenea, se au în vedere dispozițiile art. 43 C.com., potrivit cărora, datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.

Susținerea apelantei pârâte, respectiv că din interpretarea per a contrario a art. 2 din O.G. nr.9/2000, rezultă faptul ca daca părțile nu au stabilit in contract ca obligația este purtătoare de dobânzi, solicitarea dobânzii legale intr-o acțiune in răspundere contractuala este lipsita de fundament juridic nu poate fi reținută.

Potrivit articolului invocat "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală"; Acesta consacră prevalența, întâietatea dobânzii convenționale, dobânda legală intervenind numai atunci când nu s-a arătat rata dobânzii, interpretarea susținută de apelanta pârâtă fiind lipsită de suportul temeiniciei în cauza de față.

4. În temeiul art. 274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâtei și împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 5871,68 lei cheltuieli de judecată(taxă de timbru și timbru judiciar).

Pentru aceste considerente Curtea va admite apelul formulat de reclamanta W. G. I. S.R.L., va schimba în parte sentința apelată în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 212.784 lei contravaloare despăgubire și dobânda legală aferentă cu începere de la 23.12.2009 și până la plata efectivă; va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 5871,68 lei cheltuieli de judecată. Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

5.În ceea ce privește apelul formulat de pârâta SC O. V. I. G. SA Curtea reține următoarele:

1. Apelanta a arătat, în cadrul primului motiv de apel, că se impune admiterea apelului, anularea sentinței și în considerarea Deciziei nr.XXXIII/16.04.2007 pronunțată de înalta Curte de Casație si Justitie- Secțiile Unite in recurs in interesul legii.

În cuprinsul deciziei civile nr. 535/12.12.2012 s-a reținut, în analiza acestui motiv de apel, că prin Decizia nr.XXXIII/16.04.2007 pronunțată de înalta Curte de Casație si Justitie- Secțiile Unite "s-a stabilit în aplicarea dispozițiilor art. 299 alin. 1 raportat la art. 297 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă, că " Recursul declarat împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de apel, prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum și hotărârea apelată, cu reținerea cauzei spre judecare, cu excepția cazului în care instanța de apel a constatat propria sa competență, este inadmisibil. Aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs numai odată cu deciziile pronunțate asupra fondului, după judecarea cauzelor în apel. "

Or, aceste aspecte nu influențează soluția care urmează a se da în ceea ce privește apelul.

De asemenea, solicitarea apelantei de la termenul de judecată la care au avut loc dezbateri asupra apelului, de a se pronunța cu prioritate asupra acestui prim motiv de apel, este

Potrivit art. art. 297 alin.2 C.proc.civ "; Dacă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria sa competență. În acest caz, precum și atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține procesul spre judecare."

În opinia apelantei în cauză este incidentă teza a II-a a articolului menționat, împrejurare care ar impune anularea sentinței atacate și reținerea cauzei pentru a se pronunța asupra fondului. Este adevărat că în situația în care motivul invocat ar fi întemeiat, ulterior anulării sentinței și reținerea procesului spre judecare, s-ar impune stabilirea unui termen de judecată când în cauză soluționarea nu se poate face la același termen de judecată.

Ceea ce urmează a se stabili este dacă pronuntata sentinței fara participarea stenografului incuviintat prin încheierea de ședința din data de 16.09.2010, motivat de faptul ca Tribunalul București nu ar avea încheiate contracte cu Tribunalul București, in condițiile in care d-na MM a continuat sa fie desemnata de către Tribunalul București ca stenograf in cauzele aflate pe rolul acestei instante este un motiv de nulitate a sentinței.

Este adevărat că în cauză a fost încuviințată stenografierea dezbaterilor(f.209 vol I dosar Tribunal) iar Curtea de Apel București a trimis la solicitarea instanței lista cu numele unui stenograf autorizat.(f. 212 )

Conform adresei nr. 2466/DEA/27.04.2011 emisă de Tribunalul București( f.34 vol II dosar Tribunal) contractul cu stenograful MM a fost reziliat, încetând din data de 10.05.2011.

La termenul de judecată din data de 09.06.2011 instanța a solicitat Tribunalului București-Departamentul Economic o listă cu stenografi autorizați; răspunsul a fost în sensul că instituția nu are încheiate contracte cu stenografi autorizați.(f.67 dosar vol II)

Ca urmare la termenul de judecată din data de 24.11.2011 s-a constatat imposibilitatea de desfășurare a ședinței în prezența unui stenograf.(f.88)

Susținerea apelantei conform căreia sentința este lovită de nulitate intrucat a fost pronuntata fara participarea stenografului incuviintat prin încheierea de ședința din data de 16.09.2010 este neîntemeiată întrucât potrivit art. 256"; După sfârșitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, fie în ședință, fie în camera de consiliu. După chibzuire, președintele adună părerile judecătorilor, începând cu cel mai nou în funcțiune sau cu cel mai tânăr dintre asesorii populari*), el pronunțându-se cel din urmă."; Astfel, la pronunțarea hotărârii este necesară și obligatorie prezența judecătorului care a pronunțat soluția nu a stenografului care a participat la un moment dat la dezbateri. Chiar și dacă acesta ar fi fost participant la procedură până la închiderea dezbaterilor conform art. 151 C.proc.civ. aceasta nu ar fi fost îndreptățit să participe la pronunțarea sentinței.";

Deși decizia menționată a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare, din considerentele deciziei civile nr. 465/11.02.2014 Curtea se reține că, aspectele reținute în analiza acestui motiv de apel au intrat în puterea de lucru judecat. Pentru aceste considerente, acest motiv de apel nu va mai fi analizat în cadrul prezentei decizii.

În ceea ce privește motivele 2.+3.+4+5+6 Curtea constată că sunt neîntemeiate, urmând să se rețină considerentele pentru care a fost admis apelul formulat de reclamantă.

Pentru toate aceste considerente Curtea va respinge apelul formulat de pârâta SC O. V. I. G. SA ca nefondat.

6. Având în vedere soluțiile de admitere a apelului formulat de reclamanta W. G. I. S.R.L. și de respingere a apelului formulat de pârâta SC O. V. I. G. SA, reținând culpa acesteia din urmă Curtea va obliga apelanta pârâtă SC O. V. I. G. SA să plătească apelantei reclamante W. G. I. S.R.L. 1230,18 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Apel.   Rejudecare după casare. Asigurari. Cazuri de exonerare de la plata despăgubirii menţionate în condiţiile de asigurare, nereţinute de instanţă. Participare stenograf la dezbateri