Arestare preventiva. Trafic de minori. Pericol pentru ordinea publica.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 6 din data de 24.01.2013
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 6/IR/24.01.2013
Dosar nr. 697/111/P/2013
Secția penală și pentru cauze cu minori
Arestare preventivă. Trafic de minori. Pericol pentru ordinea publică.
Ordinea publică reprezintă un ansamblu de norme juridice care stau la baza funcționării unui stat de drept, norme ce asigură climatul social firesc care presupune funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
Există pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială ocrotite de articolul 1 din Cod de procedură penală, printre care se enumeră persoana, drepturile și libertățile ei ca urmare a lăsării în libertate a inculpatei, chiar prin reacția declanșată în cadrul societății de fapta comisă.
În raport de natura infracțiunii pentru care inculpata este cercetată, respectiv cea de trafic de minori, de vârsta victimei, de modalitatea concretă în care se susține că inculpata o exploata pe minoră, inclusiv prin constrângere și amenințări, detenția preventivă a inculpatei se impune, în vederea prezervării ordinii publice.
În recursul Parchetului de pe lângă I.C.C.J Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism S.A s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei Ț.M. pe o durată de 29 zile în baza prevederilor art.136 al. 5 din Codul de procedură penală cu referire la art.140 din Codul de procedură penală, cu referire la art.146, art. 143 din Codul de procedură penală și art.148 alineatul 1 litera f și 151 din Codul de procedură penală întrucât infracțiunea de trafic a victimei minore este de o gravitate sporită conferită de vârsta fragedă a victimei iar conceptul de ordine publică în sensul legii penale trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri cu impact imediat asupra ordinii publice și impune o reacție promptă a autorităților care să conducă la arestarea preventivă a inculpatei.
Prin încheierea penală nr. 4 din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art.149/1 al.9 Cod procedură penală, ținând seama de prev. art. 148 lit. f Cod procedură penală, cât și de exigențele CEDO, s-a respins solicitarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea privind arestarea preventivă a inculpatei Ț.Ț.
S-a constatat că măsura reținerii dispusă la data de 16.01.2013, ora 14:00 a încetat azi, data de 17.01.2013, ora 14:00 și i s-a pus în vedere inculpatei că este liberă.
În baza art. 149 ind. 1 al. 12 rap. la art. 149 al. 11 ind. 1 Cod procedură penală, s-a dispus față de inculpată luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv mun. Oradea, jud. Bihor, cu excepția deplasării ca urmare a citării în fața organelor judiciare, ori cu excepția aprobării date de organul judiciar.
În baza art. 145 al. 2 Cod procedură penală, durata măsurii preventive este de 30 zile, cu începere de la data de 17.01.2013, până la data de 15.02.2013 inclusiv.
În baza art. 145 al. 11 lit. a, b, c, d și al. 12 lit. c Cod procedură penală, s-a impus inculpatei ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemată;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - Poliția Mun. Oradea - ori de câte ori este chemată, dar și conform programului de supraveghere;
- să nu își schimbe locuințele fără încunoștințarea organului judiciar;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu se apropie de persoana vătămată C.I.Ș., și nici de numiții M. F., H. L., L. M. și S.M. A.,
I s-a pus în vedere inculpatei prev. art. 145 al. 22 și 3 Cod procedură penală.
În baza art. 145 al. 21 Cod procedură penală, copia încheierii instanței de fond s-a comunicat inculpatei, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpata, respectiv Poliției Mun. Oradea, Jandarmeriei Oradea, Serviciului Comunitar pentru eliberarea pașapoartelor Bihor, Inspectoratul Poliției de Frontieră Bihor, în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse mai sus, cât și pentru refuzul eliberării pașaportului sau, după caz, ridicării provizorii a pașaportului pe durata măsurii.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul Bihor a constatat că prin referatul întocmit de către D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Oradea, înregistrat în data de 17.01.2013 în dosar nr. 697/111/2013, s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatei Ț.Ț., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al.1 și 2 din L. 678/2001, constând în aceea că în cursul anului 2012 a racolat-o și cazat-o pe C.I.Ș. - minoră în vârstă de 16 ani, pe care a supus-o exploatării, a amenințat-o, obligând-o să practice prostituția pe raza mun. Oradea, a jud. Bihor și a jud. Cluj, pentru a obține în mod direct beneficii financiare.
Din declarațiile părții vătămate C.I.Ș. a rezultat că inculpata Ț.Ț. o cunoaște pe aceasta de când victima minoră avea vârsta de 9-10 ani, fiind în relații de prietenie cu părinții naturali ai acesteia, împrejurări în care inculpata a aflat că relațiile dintre cei doi sunt tensionate, că urmează să divorțeze, că mama minorei s-a mutat în concubinaj cu un bărbat care o agresa pe minoră, că acesta a încercat să o agreseze inclusiv sexual, context în care inculpata s-a oferit să o cazeze pe minoră în locuința sa. În aceste împrejurări minora C.I.Ș. s-a mutat la locuința inculpatei în primăvara anului 2012 unde a locuit până în toamna anului 2012. În această perioadă minora a fugit de mai multe ori de la locuința inculpatei, a fost identificată de organele de poliție, internată la Centrul de Minori, împrejurări în care inculpata - cu sprijinul mamei naturale, au scos-o pe minoră de la Centrul de Minori și inculpata a dus-o din nou la domiciliul său, unde a continuat să o cazeze.
În referatul parchetului s-a mai arătat că în întreaga perioadă inculpata a obligat-o pe minora C.I.Ș. să întrețină relații sexuale cu diferiți clienți contra unor sume de bani, iar banii rezultați erau însușiți în totalitate de către inculpata Ț.Ț.. Clienții erau racolați de regulă de inculpata Ț.Ț. care percepea sumele de bani de obicei 50 sau 100 de lei de la cetățenii români sau 100 de euro de la cetățenii străini, reprezentând contravaloarea actelor sexuale pe care la îndemnul inculpatei minora la întreținea cu acești clienți.
Inculpata Ț.Ț. după ce convenea cu clienții tariful și locul unde urma să se consume actul sexual, percepea sumele de bani, o pregătea, o instruia și îi cumpăra prezervative minorei, amenințând-o că dacă rămâne însărcinată o va obliga să facă avort, iar dacă îi va spune prietenului minorei în persoana martorului L.M.R. că inculpata o obligă să întrețină acte sexuale cu diferiți bărbați " îi taie tendoanele"; acestui martor. Inculpata o amenința de asemenea că dacă refuză sau dacă spune cuiva că întreține raporturi sexuale pentru bani și diferite foloase în folosul inculpatei, inculpata va face în așa fel încât minora C. I. să nu o mai vadă niciodată pe sora sa C.R. - minoră în vârstă de 3 ani, încredințată mamei.
Inculpata Ț.Ț. o însoțea pe victima minoră pentru racolarea clienților și la diferite terase situate în Băile Felix sau în zona Piatra Craiului, Bulz, Negreni, unde inculpata racola clienți, le făcea cu ochiul, intra în discuții cu aceștia, o oferea pe minoră ca să întrețină acte sexuale cu aceștia, după ce percepea tariful de 100 de lei/oră de la clienții români sau 50 și ulterior 100 euro de la cetățenii străini, inculpata o trimitea pe minoră cu clienții în pădure, ori în mașina clientului pentru întreținerea relațiilor sexuale cu aceștia.
Procurorul argumentează că a existat o împrejurare când, după ce mama minorei a refuzat să-și dea acordul pentru ca minora să fie scoasă din Centrul de Minori, minora a fugit din acest centru și, știind că la locuința mamei este agresată de concubinul acesteia, s-a deplasat la locuința inculpatei pe timp de noapte. Inculpata a apelat la o prostituată - prietenă cu inculpata, în persoana numitei S.M.A. și i-a cerut acesteia să o cazeze pe minoră pentru ca aceasta să nu fie depistată la domiciliul inculpatei și i-a cerut să îi vopsească părul din șaten închis în blond, a doua zi însă a fost sfătuită de un prieten mai vechi de al inculpatei, în persoana martorului H.L. să o predea pe minoră organelor de poliție, având în vedere statutul acesteia de minoră fugită din Centrul de Minori.
După reținerea inculpatei martora C.A.L. - mama naturală a victimei minore a fost contactată de Ț.S. - zisă R- fiica majoră în vârstă de 26 de ani, a inculpatei Ț.Ț., precum și de concubinul inculpatei, și au amenințat-o pe mama minorei și au insistat ca mama naturală să le indice telefonul mobil al tatălui natural al minorei, la care în prezent minora se află, fiind reîncredințată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă în 09.01.2013.
Prin rezoluția din 27.09.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale față de Ț.Ț., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1 și 2 din Lg. 678/2001, iar prin ordonanța din 16.01.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatei Ț.Ț. pentru infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, inculpata a fost reținută 24 de ore în baza ordonanței din 16.01.2013, măsură care expiră la 17.01.2013 ora 14:00.
Față de materialul probator sus expus procurorul a apreciat că există probe certe care justifică presupunerea că inculpata a comis fapta penală de care este cercetată, fiind întrunite condițiile impuse de art. 143 Cod penal.
Instanța de fond, cu privire la temeiul arestării, a apreciat următoarele:
Cu privire la condiția potrivit căreia lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol pentru ordinea publică, instanța de fond a apreciat că susținerea nu este susținută, nerezultând suficiente indicii legitime și rezonabile în sensul art. 5 din CEDO potrivit cărora lăsarea ei în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Se observă că până la acest moment din probele administrate nu au fost evidențiate indicii care să susțină existența pericolului pentru ordinea publică. Din probele administrate în dosarul de urmărire penală - așa după cum este prezentat la acest termen de judecată - Tribunalul a reținut că au rezultat indicii că inculpata a săvârșit fapta pentru care este cercetată, dar nu a rezultat în același sens suficiente indicii legitime și rezonabile din care să se evidențieze că privarea ei de libertate este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, ori pentru împiedicarea săvârșirii unor alte infracțiuni.
Pericolul pentru ordinea publică nu este prezumat, el se stabilește în funcție de persoana fiecărui inculpat, de modul de acțiune, și, în special de mobilul ce l-a determinat să comită fapta.
Instanța de fond a împărtășit opinia potrivit căreia orice infracțiune săvârșită prezintă pericol concret pentru opinia publică, însă a ținut seama atât de principiile CEDO cât si de practica instanțelor de judecată din tară si din U.E., care admit principiul potrivit căruia arestarea este o măsură de excepție.
Tribunalul Bihor, văzând recenta Hotărâre a CEDO în cauza AFFAIRE CHESNE c. France, a reținut că analiza oportunității luării măsurii preventive se face fără a ne îndepărta de simpla reținere a unei stări de suspiciune, și fără a trage concluzii categorice ce ar putea conduce la concluzia ca instanța nu s-a limitat la o apreciere sumară a faptelor ci a făcut aprecieri care au legătură mai degrabă cu existenta elementului de culpabilitate, de vinovăție a inculpaților.
Tribunalul a apreciat că nu este admisă confundarea probelor pentru lămurirea chestiunilor legate de fondul cauzei penale cu cele care explică prezența sau absența pericolului pentru ordinea publică.
CEDO a condamnat presupunerea judecătorului potrivit căreia inculpatul, odată liber, va săvârși alte fapte dată fiind conduita lui anterioară, presupunere evidențiată în împrejurarea dezbaterii oportunității dispunerii arestării preventive.
Șansa reeducării și reintegrării sociale este o presupunere mult mai rezonabilă și acceptabilă din partea judecătorului, decât aceea privind conduita negativă viitoare a inculpatului.
Tribunalul, fără a analiza în cazul de față aspecte ce țin de fondul acestuia, a constatat că din probele administrate la dosarul de urmărire penală rezultă că inculpata este caracterizată ca fiind un pericol pentru ordinea publică.
La dosar nu există probe care să indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatei în libertate.
Tribunalul a reținut că nu au fost evidențiate fapte concrete pe baza cărora să fi fost estimat riscul lăsării inculpatei în libertate, prin urmare nu au fost furnizate motive pertinente și suficiente pentru a justifica necesitatea reținerii inculpatei în arest.
Inculpata are o manifestare gravă, pentru care este cercetată penal, urmând a suporta rigorile legii, în cazul în care va fi găsită vinovată.
Se pune însă întrebarea dacă, fiind la prima abatere, gravă de altfel, ținând seama de comportamentul anterior, inculpata poate să fie cercetată în libertate, ori acest lucru s-ar putea realiza doar cu aceasta în stare de arest preventiv.
În cântărirea existenței unui pericol din partea inculpatei instanța de fond a constatat că pericolul concret se raportează și la posibilitatea și disponibilitatea inculpatei la a săvârși infracțiuni de același gen, ori în prezent minora nu se mai găsește în întreținerea inculpatei iar cercetările nu au relevat săvârșirea faptei în legătură cu alte persoane minore.
Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, stare generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni cu violență și cu rezonanță socială deosebită, sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanțele reale ale comiterii faptelor ce prezintă un grad ridicat de pericol social, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.
Analizând oportunitatea arestării preventive prin prisma exigențelor CEDO, instanța de fond a apreciat că referirea la pericolul pentru ordinea publică este invocată în cauza de față de o manieră abstractă, prin urmare că nu se bazează pe probe, iar prezumțiile și presupunerile nu sunt rezonabile.
Prin hotărârea Scundeanu c. România din 16 februarie 2010, CEDO a sancționat utilizarea excesivă a noțiuni de pericol pentru ordinea publică în situații abstracte.
Curtea a constatat că, în speță, existau suficiente motive pentru a considera că inculpatul a comis o infracțiune, însă acest fapt nu este suficient pentru a permite arestarea sa. Curtea a amintit că referirea la pericolul pentru ordinea publică nu poate fi invocată de o manieră abstractă de către autorități, acestea trebuind să se bazeze pe probe, nu pe prezumții și presupuneri. Curtea a amintit și faptul că, așa cum a decis în hotărârea Letellier c. Franța, luarea în considerare a pericolului pentru ordinea publică se poate face doar în circumstanțe excepționale, în care există probe care să indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea unui acuzat în libertate.
Curtea a amintit și că, în hotărârea Calmanovici, concluzionase că autoritățile judiciare nu au furnizat motive pertinente și suficiente pentru a justifica necesitatea menținerii reclamantului în stare de detenție provizorie, întrucât nu au prezentat fapte concrete pe baza cărora au estimat riscul lăsării reclamantului în libertate și nici nu au explicat imposibilitatea de a aplica măsuri alternative detenției.
În cauza Scundeanu c. România, situația este identică, autoritățile omițând să indice probele concrete care indică existența unui pericol pentru ordinea publică care ar fi rezultat din judecarea inculpatului în stare de libertate. În plus, Curtea a constatat că instanțele nu au explicat niciodată de ce luarea unei alte măsuri preventive nu ar fi fost suficientă, iar simplul fapt că reclamantul era recidivist nu putea să justifice menținerea sa în stare de arest.
Tribunalul Bihor a apreciat că argumentele Curții sunt aplicabile în cauza de față cu privire la incidența art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Conform jurisprudenței, Curtea a dezvoltat 4 motive în baza cărora arestarea preventivă este considerată ca justificată :
- pericolul de fugă din partea acuzatului (Stögmuller c. Autriche, 1969) ;
- riscul ca acuzatul , odată pus în libertate să împiedice buna administrare a justiției (Wemhoff c. Allemagne, 1968),
- ori să comită noi infracțiuni (Matzenetter c. Autriche, 1969)
- existența unui pericol pentru ordinea publică (Letellier c. France, 1991).
Tribunalul a reținut că starea de libertate constituie normalitate iar concluzia că lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică trebuie să se întemeieze pe convingerea - dată de tot materialul probator al cauzei - că inculpata, odată liberă, va săvârși fapte cu conotație penală, se va sustrage cercetării judecătorești sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Reprezentând o excepție de la regula de bază a desfășurării procesului penal în stare de libertate, legea procesuală penală a reglementat riguros și limitativ condițiile pentru luarea măsurilor preventive, garantând astfel dreptul individului la libertate, stabilit în art. 23 din Constituția României, de natură a răspunde și exigențelor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
A raționa în sensul că punerea în primejdie a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpatei în condițiile descrise mai sus (în prezent minora nu se mai găsește în întreținerea inculpatei iar cercetările nu au relevat săvârșirea faptei în legătură cu alte persoane minore), sau rezonanța faptei în colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia și că nu sunt necesare probe certe aflate la dosarul cauzei, ar însemna ca instanța să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite prin textul de lege menționat, ceea ce este inadmisibil față de libertatea persoanei prezumate nevinovată.
Tribunalul a reținut că gravitatea faptelor și rezonanța socială negativă a acestora, așa după cum au fost prezentate până la acest moment la dosar, nu pot conduce automat la concluzia existenței unui pericol pentru ordinea publică pe care l-ar determina lăsarea inculpatei în libertate ci, dimpotrivă, acest pericol trebuie să rezulte din coroborarea tuturor elementelor administrate în acuzare, respectiv produse în apărare, în caz contrar ajungându-se la arbitrariu, soluție inacceptabilă cât privește luarea unei hotărâri asupra libertății persoanei.
Conceptul de ordine publică în sensul legii penale trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, cu impact imediat asupra opiniei publice.
În prezenta cauză conduita inculpatei nu este de natură a demonstra un pericol public.
Respectând exigențele CEDO, prima instanță a apreciat că nu se impune dispunerea arestării preventive a inculpatei, atât din perspectiva inexistenței unei stări de pericol pentru ordinea publică cât și prin raportare la stadiul procedurii.
Potrivit aprecierilor Curții, revine tribunalelor naționale obligația de a motiva în concret, pe baza unor fapte pertinente, motivele pentru care se consideră că prin punerea în libertate a acuzatului s-ar crea pericol pentru ordinea publică (mutatis mutandis, Letellier précité, § 51, et Patsouria précité, § 72).
Or, în cauza de față instanța de fond a apreciat că acest aspect nu mai poate motivat rezonabil și pertinent în așa fel încât să reziste criticilor Curții.
În lipsa unor criterii legale exprese pentru stabilirea pericolului social concret pentru ordinea publică, acesta ar trebui analizat fie raportat la fapta comisă, fie la persoana inculpatei, fie la ambele.
Ținând seama de exigențele CEDO recent reiterate, instanța de fond a apreciat că se impune luarea unei măsuri alternative prevăzute de lege, neprivativă de libertate, deoarece fapta la care s-a referit mai sus nu poate fi trecută cu vederea chiar dacă ele constituie o excepție în viața inculpatei, iar conduita acesteia pe care înțelege să o adopte în societate nu prezintă pericol imediat, prin urmare nefiind justificată necesitatea protejării ordinii publice.
În aceste condiții, lăsarea în libertate a inculpatei nu este de natură să provoace o stare de nesiguranță și neliniște în rândul opiniei publice, aceasta putând fi cercetată în stare de libertate în continuare.
Instanța de fond a apreciat că luarea unei măsuri alternative este o opțiune ce constituie și un mijloc în favoarea inculpatei pentru cercetarea cu celeritate a cauzei. În cele din urmă s-a avut în vedere și situația familială a acesteia, respectiv că are în întreținere un copil minor.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a apreciat că au fost evidențiate probe concrete pe baza cărora s-a estimat riscul lăsării inculpatei în libertate, prin urmare au fost furnizate motive pertinente și suficiente pentru a justifica necesitatea luării unei măsuri preventive alternative în cauză și a dispus conform minutei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Oradea și inculpata Ț.Ț..
Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate ca fiind nelegală și netemeinică și a se dispune arestarea inculpatei pe o perioadă de 29 de zile.
În motivarea recursului s-a arătat că inculpata este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori, constând în aceea că în cursul anului 2012 a racolat-o și cazat-o pe victima minoră, a exploatat-o, a amenințat-o și a obligat-o să practice prostituția pe raza județului Bihor și a județului Cluj, pentru a obține beneficii financiare. A mai arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de articolul 143 Cod procedură penală și există temeiul de arestare prevăzut de articolul 148 litera f Cod procedură penală. A menționat că infracțiunea ce i se reține în sarcină inculpatei este de o gravitate deosebită, conferită și de vârsta fragedă a victimei minore. Arată că din declarațiile victimei, a martorilor audiați până în prezent, a mamei victimei rezultă că inculpata a comis infracțiunea ce i se reține în sarcină.
Inculpata recurentă Ț.Ț., prin avocat, a solicitat admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârii recurate în sensul de a se dispune, în baza articolului 140/3 alineatul 7 Cod procedură penală, revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
În motivarea recursului a arătat că nu sunt probe din care să rezulte că fapta a fost comisă de inculpată. A solicitat a se avea în vedere declarația victimei C în care aceasta arată că se prostitua de bună voie pentru unul " C. grasu";. A considerat că în cauză ar fi vorba despre o infracțiune de proxenetism și nicidecum de o infracțiune de trafic de persoane, sens în care a invocat decizia nr. 16/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în R.I.L unde aceasta reglementează arătând în mod expres diferența dintre cele două infracțiuni. A mai arătat că victima se prostituează din luna august 2012 și abia în luna ianuarie 2013 se face propunere de arestare preventivă pentru inculpată. A menționat că inculpata a primit victima în casa ei și i-a oferit condiții de creștere și educare alături de copii ei, a dus-o la școală și s-a îngrijit de situația școlară a acesteia. A arătat că numitul L.M. era concubinul victimei. A considerat că inculpata nu prezintă pericol pentru ordinea publică, are 3 copii minori și este bolnavă.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală, curtea constată următoarele:
Criticile formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I. I.C.O.T - Serviciul Teritorial Oradea, sunt fondate pentru următoarele considerente:
Pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului este necesar ca infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul să fie sancționate cu pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, să fie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 143 C.pr.pen. și să fie incident cel puțin unul din cazurile prevăzute de art. 148 C.pr.pen.
Așa cum a reținut și tribunalul, față de inculpată a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 al.1 și 2 din L. 678/2001, constând în aceea că în cursul anului 2012 a racolat-o și cazat-o pe C.I.Ș. - minoră în vârstă de 16 ani, pe care a supus-o exploatării, a amenințat-o, obligând-o să practice prostituția pe raza mun. Oradea, a jud. Bihor și a jud. Cluj, pentru a obține în mod direct beneficii financiare.
În speță infracțiunea săvârșită de inculpată este de o gravitate sporită, conferită de vârsta fragedă a victimei minore, lipsa totală de empatie față de traumele suferite de minoră de la o vârstă fragedă, aspecte cunoscute de inculpată, împrejurări de care inculpata a profitat.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatei în libertate, așa cum s-a arătat în mod constant în doctrină și jurisprudență, ordinea publică înseamnă între altele climatul social firesc care presupune funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Există pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială ocrotite de articolul 1 din Cod de procedură penală, printre care se enumeră persoana, drepturile și libertățile ei ca urmare a lăsării în libertate a inculpatei, chiar prin reacția declanșată în cadrul societății de fapta comisă.
Dacă justiția nu ar acționa prompt și cu fermitate, ar putea încuraja și alte persoane să săvârșească infracțiuni similare.
Cu privire la jurisprudența CEDO în această materie, trebuie învederat că în esență, Curtea a statuat în sensul că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor cu atât mai mult cu cât în speță este implicată o victimă minoră.
Măsura arestării preventive a inculpatei se impune deoarece sunt întrunite condițiile prevăzute de articolul 143 Cod procedură penală - există probe și indicii că inculpata ar fi comis infracțiunea reținută în sarcina sa, mijloacele materiale de probă existente la dosarul cauzei dovedind fără dubii acest lucru. Există temeiul de arestare prevăzut de articolul 148 alineatul 1 litera f Cod procedură penală, respectiv inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea ei în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Apoi, conceptul de ordine publică în sensul legii penale trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, cu impact imediat asupra opiniei publice.
Un astfel de impact, imediat și mediatic, există categoric în rândul opiniei publice și impune o reacție promptă a autorităților, care să conducă la arestarea preventivă a inculpatei, pentru înlăturarea temeri colective, dovedind că împotriva unor fapte periculoase, instituțiile statului acționează în mod eficient, iar legea este aplicată cu hotărâre.
Prin urmare, curtea reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se dispune măsura arestării preventive a inculpatei.
Pentru aceste motive, curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpata Ț.Ț. împotriva încheierii penale nr. 4 /17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor.
În baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Oradea împotriva încheierii penale nr. 4 /17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o va casa în totalitate și rejudecând cauza,
1. În baza art. 136 alin. 5 C.pr.pen., art. 1491 C.pr.pen. cu referire la art. 146 C.pr.pen., art. 143 C.pr.pen. și art. 148 alin.1 lit. f C.pr.pen. și art. 151 C.pr.pen va admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Oradea și va dispune arestarea preventivă a inculpatei Ț.Ț., pe o durata de 29 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
2. Împotriva inculpatei Ț.Ț. se va emite mandat de arestare preventivă conform art. 1491 alin. 12 C.pr.pen. cu referire la art. 146 alin. 10 C.pr.pen., 151 C.pr.pen. pe o durata de 29 zile, începând cu momentul punerii în executare a măsurii luate.
Va constata că inculpata a fost reținută 24 ore în baza ordonanței din 16.01.2013.
În baza art. 192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligată inculpata recurentă să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.
| ← RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE AUTORIZAŢIE DE... | LITIGII CU PROFESIONIŞTII. ÎNCUVIINŢARE SECHESTRU JUDICIAR... → |
|---|
