Art.1269 Cod Civil. Lipsa înscrisului doveditor al acordului de voinţă
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 32/2014 din data de 23.01.2014
Art.1269 Cod Civil. Lipsa înscrisului doveditor al acordului de voință
Instanța de fond a reținut că deși nu există un înscris care să materializeze voința părților în accepțiunea art.1241 Cod Civil, în cauza s-a făcut dovada existenței acordului de voință conform disp. art.1116 raportat la art.1182 cod civil prin recunoașterea expresă a pârâților cu privire la acest aspect și în raport de dispozițiile art. 1151 și următoarele Cod Civil a analizat dacă părțile și-au îndeplinit obligațiile specifice acestui tip de contract, respectiv antrepriză pentru lucrări în construcții, precum și întinderea obligațiilor fiecăruia dintre părți.
În raport de probatoriul administrat în cauză în mod corect instanța de fond a dat eficiență depozițiilor art.1269 Cod Civil potrivit cărora în cazul în care contractul rămâne neclar acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă și în consecință l-a interpretat în favoarea pârâților, aceștia fiind debitori pentru plata prețului, în condițiile în care din probatoriul administrat în cauză a rezultat că reclamantul nu a procedat la efectuarea tuturor elementelor de construcție, că pârâții au fost nevoiți să apeleze la alte persoane pentru a continua lucrările, că o parte din lucrări au fost executate de alte persoane cu ajutorul pârâților, martorii audiați în cauză propuși de reclamant neputând să precizeze în concret dacă reclamantul a executat sau nu toate lucrările la care s-a obligat prin convenția verbală.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. …32
Ședința publică din … Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE ……
Judecător ……
Grefier ….
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelantul- reclamant SV împotriva sentinței civile nr…./25.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr…./318/2013 în contradictoriu cu intimații - pârâți CC și C.S.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant SV și intimații - pârâți CC și CS.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a pus în discuție prelungirea probatoriului solicitat de apelant în sensul prelungirii probei testimoniale cu martorul BA, apelantul-reclamant declarând că nu mai stăruie în audierea martorului propus.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, s-a constatat apelul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul părților.
Apelantul - reclamant SV a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, depunând concluzii scrise în acest sens.
Intimații-pârâți CC și CS au solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr…/318/2013 reclamantul SV a chemat în judecată pârâții CC și CS, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să fie obligați aceștia să-i achite contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamant la imobilul casă de locuit proprietatea pârâților.
În fapt, reclamantul a arătat că pârâții i-au solicitat să le realizeze un acoperiș la casă, stabilind ca preț al lucrării suma de 1800 lei.
A menționat, de asemenea, că a bătut și tavanele, stabilind ca preț suma de 600 lei, plus capacele și cofragul, sumă pe care aceștia i-au restituit-o, rămânând ca suma de 1800 lei să i-o achite în luna noiembrie 2012, însă nu au achitat-o.
Prin rezoluția din ...02.2013 i s-a solicitat reclamantului să indice CNP - ul, să indice probele de care înțelege să se folosească în cauză și să achite taxa de timbru în cuantum de 155 lei și timbru judiciar de 3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
După complinirea lipsurilor, prin rezoluția ulterioară s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor doveditoare către pârâți, cu obligația pentru aceștia de a formula întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de art. 208 NCPC.
Prin rezoluția din 17.04.2013 s-a dispus fixarea termenului de judecata, având in vedere ca nu s-a formulat întâmpinare.
La termenul din .. mai 2013 au fost interogați pârâții, care au arătat că, la finalul lunii septembrie a anului 2012, au convenit cu reclamatul ca acesta să înlocuiască acoperișul casei situată în str. .. din Tg.-Jiu și, de asemenea, să renoveze tavanele, în sensul de a bate blanele, de a pune rapiță și de a le tencui, convenind cu acesta să plătească pentru această lucrare suma de 1800 lei. Au precizat pârâții că reclamantul s-a prezentat la locuința lor o perioadă de șase zile, pentru care i-au achitat suma de 600 lei, însă, ulterior, nu a mai venit, motivând că are probleme de sănătate. Au arătat pârâții că nu recunosc suma de bani pretinsă. De asemenea, au menționat pârâții că reclamantul s-a prezentat singur, neînsoțit de alte persoane, fiind adus de o vecină și că în cele șase zile de lucru a montat căpriorii, a bătut lănteții, a pus țigla și a bătut capacul, iar după ce a plecat reclamantul, pârâții au continuat lucrările cu alte persoane.
Prin notele de ședință, intitulate întâmpinare, depuse la dosar la fila 22, pârâții au solicitat respingerea acțiuni, arătând în fapt că între părți a intervenit convenția ca reclamantul să efectueze acoperișul, tavanele, pereții și să toarne ciment în două camere și sală pentru suma de 1800 lei.
Că, în realitate, acesta a reparat numai acoperișul, mai precis a înlocuit lemnăria și a montat țigla, fiind ajutat de cei patru membri ai familiei pârâților, pentru munca prestată reclamantul primind suma de 600 lei, plus două mese în fiecare dintre cele șase zile cât a lucrat, iar restul lucrărilor nu le-a mai efectuat, pârâții fiind nevoiți să angajeze alți meseriași.
Au precizat pârâții că părțile au convenit lucrările respective la sfârșitul lunii septembrie 2012 și că acoperișul a fost demontat la îndrumarea reclamantului, urmând ca acesta să vină a doua zi, însă acesta a venit abia după trei zile, interval în care a plouat, apa s-a scurs din casă, afectând atât pereții, cât și obiectele din casă.
Au considerat pârâții că reclamantul nu este îndreptățit la întreaga sumă, din moment ce nu a efectuat lucrările ce au făcut obiectul convenției intervenită între părți.
În drept pârâții au invocat disp. art. 115 Cproc. Civ. și art. 205 NCPC.
În dovedire au înțeles să se folosească de proba testimonială și au propus ca martori pe ZE și DI.
La termenul din … iunie 2013 reclamantul a solicitat, de asemenea, în dovedirea acțiunii, încuviințarea probei testimoniale, solicitând citarea martorilor CT și DE, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată.
Prin încheierea din data de ...06.2013 a fost încuviințata proba testimoniala, pentru pârâți proba fiind încuviințată in condițiile art. 254 alin 5, teza a II-a, Ncpciv. Martorii propuși de părți au fost ascultați în ședința publică din .. iunie 2013.
Prin sentința civilă nr…/25.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr…./318/2013 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul SV în contradictoriu cu pârâții CC și CS.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a dedus judecații o cerere prin care solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1200 lei, reprezentând diferența contractuală de preț, conform unei înțelegeri pe care părțile au încheiat-o in mod verbal.
S-a reținut că, deși nu există un înscris care să materializeze voința părților, in accepțiunea art.1241 Cod civil, totuși in cauza s-a făcut dovada existenței acordului de voință, conform art. 1116 rap. la art. 1182 Cod civil, prin recunoașterea expresă a pârâților cu privire la acest aspect.
Instanța, raportat la ansamblul materialului probator, a considerat că între părți s-a încheiat și derulat un contract de antrepriză pentru lucrări in construcții, astfel că, a analizat daca părțile și-au îndeplinit obligațiile specifice acestui tip de contract, conform art. 1851 si urm Cod civil, precum și natura și întinderea obligațiilor fiecărei părți.
De asemenea, cu privire la preț, pârâții prin notele de ședința depuse pentru termenul din 21 mai 2013, au recunoscut că înțelegerea a fost pentru 1800 lei, din care au achitat reclamantului 600 lei, pentru ca acesta să efectueze lucrările de înlocuire a acoperișului, să înlocuiască tavanele , respectiv să renoveze pereții și să toarne ciment in doua camere.
Din probatoriul administrat in cauza, s-a reținut că reclamantul nu a procedat la efectuarea tuturor elementelor de construcție, martorii propuși de acesta confirmând exclusiv aspectul intervenirii unei înțelegeri cu privire la executarea unor lucrări de construcții.
Că, martorii propuși de pârâți au arătat că reclamantul nu si-a îndeplinit toate obligațiile asumate, astfel că pârâții au fost nevoiți să apeleze la alte persoane pentru a continua lucrările.
De asemenea, în lipsa unui contract scris care să individualizeze clar fiecare obligație in parte, instanța a dat eficiență dispozițiilor art.1269 Cod civil, in sensul că, in cazul in care contractul rămâne neclar, acesta se interpretează in favoarea celui care se obligă, respectiv in favoarea pârâților, aceștia fiind debitori pentru plata prețului.
Cum potrivit art.1864 Cod civil, prețul lucrării devine exigibil la data si ora recepționării întregii lucrări de către beneficiar, respectiv de către pârâti și cum aceasta recepție nu s-a efectuat, instanța a considerat ca reclamantul nu si-a dovedit pretențiile. Martorii propuși de reclamant nu au putut să precizeze in concret daca reclamantul a reușit sa execute toate lucrările la care s-a obligat prin convenția orală, întrucât nu au intrat in casa pârâților.
In acest sens, cererea dedusă judecății a fost respinsă ca nefondată, întrucât reclamantul nu a reușit să probeze temeinicia faptului dedus judecății.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel SV, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apel prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, apelantul-reclamant a învederat instanței că prin acțiunea formulată a solicitat să fie obligați pârâți să-i achite contravaloarea lucrărilor efectuate de către el la imobilul proprietatea pârâților și în cursul cercetării judecătorești pârâții fiind interogați au recunoscut că au avut o înțelegere verbală cu reclamantul, în sensul ca acesta să le înlocuiască acoperișul imobilului situat în strada …., să renoveze tavanele pentru suma de 1800 lei.
Că, deși au fost audiați în cauză mai mulți martori, declarațiile acestora nu au fost interpretate în mod obiectiv de către instanța de fond și nu s-a ținut cont în aprecierea mărturiei martorului DI că acesta este ginerele pârâților.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466, 482 Cprciv., apelantul solicitând completarea probelor cu audierea martorului BA.
În termenul prevăzut de art. 471 alin.5 Cprciv., intimații - pârâți CC și CS au formulat întâmpinarea la motivele de apel prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, arătând că în mod corect instanța de fond a interpretat probatoriul administrat în cauză din care a rezultat că apelantul nu a efectuat toate lucrările pentru care și-a asumat obligația convenită cu pârâții, acesta efectuând numai lucrări la acoperiș pentru care a și primit suma de 600 lei.
S-a arătat că martorul DI nu este ginerele pârâților, ci este prietenul fiicei acestora, iar acest martor a fost prezent când s-a încheiat înțelegea dintre părți.
Apelantul - reclamant a răspuns la întâmpinarea formulată de pârâți prin care a reluat susținerile din cererea de apel.
În ședința publică din 23.01.2014 în raport de dispozițiile art.479 alin.2 Cprciv. instanța a pus în discuția părților prelungirea probei testimoniale cu martorul propus de apelant prin cererea de apel, însă acesta a învederat instanței cu numai stăruie în audierea martorului propus, aspect ce reiese din declarația consemnată la dosarul cauzei.
Reanalizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, tribunalul reține că apelul este nefondat din următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul SA a învestit instanța de judecată cu o acțiune civilă în pretenții prin care a solicitat să fie obligați pârâți să-i achite suma de 1200 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul casă de locuit proprietatea pârâților, neachitate de aceștia conform înțelegerii încheiate.
Prin sentința apelată a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, instanța reținând că reclamantul nu a probat temeinicia faptului dedus judecății.
Observând actele dosarului, se constată că între părți s-a încheiat un contract de antrepriză pentru lucrări în construcții în baza căruia reclamantul s-a obligat să realizeze o serie de lucrări la imobilul proprietatea pârâților situat în strada …., din Tg-Jiu contra sumei de 1800 lei.
Din această sumă pârâții au achitat reclamantului suma de 600 lei, acțiunea fiind promovată pentru diferența de 1200 lei.
În mod corect instanța de fond a reținut că deși nu există un înscris care să materializeze voința părților în accepțiunea art.1241 Cod Civil, în cauza s-a făcut dovada existenței acordului de voință conform disp. art.1116 raportat la art.1182 Cod Civil prin recunoașterea expresă a pârâților cu privire la acest aspect și în raport de dispozițiile art. 1151 și următoarele Cod Civil a analizat dacă părțile și-au îndeplinit obligațiile specifice acestui tip de contract, respectiv antrepriză pentru lucrări în construcții, precum și întinderea obligațiilor fiecăruia dintre părți.
În raport de probatoriul administrat în cauză în mod corect instanța de fond a dat eficiență depozițiilor art.1269 Cod Civil potrivit cărora în cazul în care contractul rămâne neclar acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă și în consecință l-a interpretat în favoarea pârâților, aceștia fiind debitori pentru plata prețului, în condițiile în care din probatoriul administrat în cauză a rezultat că reclamantul nu a procedat la efectuarea tuturor elementelor de construcție, că pârâții au fost nevoiți să apeleze la alte persoane pentru a continua lucrările, că o parte din lucrări au fost executate de alte persoane cu ajutorul pârâților, martorii audiați în cauză propuși de reclamant neputând să precizeze în concret dacă reclamantul a executat sau nu toate lucrările la care s-a obligat prin convenția verbală.
Cum potrivit disp. art.249 din Noul Cod de Procedură Civilă sarcina probei revine celui care face o susținere în cursul procesului, în mod corect instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant, întrucât acesta nu a făcut dovada susținerilor sale.
Totodată se reține că apelantul -pârât nici în apel nu a administrat probe suplimentare pentru a face dovada susținerilor sale
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin.1 Cprciv, urmează a fi respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelantul reclamant SV, domiciliat în Tg-Jiu, strada …, nr.15, județul Gorj, împotriva sentinței civile nr…./25.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr…../318/2013 în contradictoriu cu intimații pârâți CC și CS, ambii domiciliați în Tg-Jiu, strada…, nr.3A, județul Gorj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din ….. ianuarie 2014, la Tribunalul Gorj.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
← Pretenţii. Jurisprudență Plăţi | Art.780 C.pr.civ raportat la art.789 C.pr.civ.Civil - validare... → |
---|