Art.315 lit.c) cpp, confiscare specială. Jurisprudență Măsuri de siguranţă şi educative
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Hotărâre nr. 56 din data de 20.03.2018
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr. 18/201/2018
ÎNCHEIERE nr. 56
Ședința publică de la 20 martie 2018
Instanța constituită din:
Judecător de Cameră Preliminară : LLU
Grefier ESȚ
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
a fost reprezentat prin procuror CM
Pe rol, judecarea contestației declarată de contestatorul petent GF împotriva încheierii din 23 ianuarie 2018 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Calafat, în dosarul nr. 18/201/2018, având ca obiect confiscare specială, în conformitate cu art. 315 lit. c Cod procedură penală .
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 martie 2018, care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având în vedere dispozițiile art. 391 alin. 1 Cod procedură penală a dispus ca deliberarea și pronunțarea să se facă la data 20 martie 2018.
La apelul nominal nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Asupra contestației de față, constată următoarele :
Prin încheierea din 23 ianuarie 2018 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Calafat, în dosarul nr. 18/201/2018 s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat.
În baza art. 549 ind. 1 alin. 5 lit. b Cod procedură penală , rap.la art.112 alin.1 lit.f Cod penal s-a dispus luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale și desființarea înscrisului intitulat "certificat de înmatriculare" cu numărul 004533367, reținut de organele de poliție prin dovada din data de 02.02.2017, aparținând numitului GF, cu domiciliul în comuna Jiana, sat. Jiana Mare, județul Mehedinți.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut următoarele :
Prin cererea înregistrată la 04.01.2018 Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat a solicitat luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale față de intimatul GF, cercetat în dosarul penal nr. 116/P/2017, sub aspectul săvârșirii și desființării înscrisului tip certificat de înmatriculare nr. 004533367 reținut de organele de poliție prin dovada din data de 02.02.2017, fapte prev. de art. 313 alin. 1 raportat la art. 310 Cod penal și art. 316 din Codul Penal.
În fapt, s-a reținut că în data de 02.02.2017, în jurul orelor 10,00, polițiștii de frontieră care executau serviciul pe sensul ieșire din țară, în Punctul Comun de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, s-au sesizat din oficiu că numitul GF, s-a prezentat în Punctul Comun de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, pe sensul de ieșire din țară, conducând autoturismul. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, cetățeanul român a prezentat următoarele documente: cartea de identitate, certificatul de înmatriculare, permisul de conducere valabil pentru categoriile AM,B1,B,C1,C,BE,C1E,CE, eliberat de autoritățile române la data de 21.04.2015, valabil pînă la data de 21.04.2025.
În urma efectuării controlului de frontieră s-a stabilit faptul că certificatul de înmatriculare partea II este fals.
Prin ordonanță, la aceeași dată, s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru infracțiunea de uz de fals, faptă prevăzută de art.323 din Cod penal .
Referitor la cele constatate, GF a afirmat că în luna decembrie 2010 a cumpărat autoturismul în cauză din Austria. În luna februarie 2011 a contactat o firmă din Filiași, care se ocupa cu înmatricularea autoturismelor în Bulgaria. În data de 10.02.2011, un reprezentant al firmei a luat autoturismul pe platformă, împreună cu documentele auto, iar în data de 11.02.2011 i-a adus autoturismul, împreună cu certificatele de înmatriculare partea I și II și împuternicirea notarială.
S-a reținut totodată, că numitul GF nu avea cunoștință despre faptul că certificatul de înmatriculare partea II este fals, și că de la data înmatriculării și până în prezent nu a înstrăinat documentele de înmatriculare, acestea fiind cele aduse de reprezentantul firmei, al cărui nume nu îl cunoaște.
Au fost efectuate verificări la Punctul Comun de Contact Giurgiu, care a comunicat că autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare, figurează înmatriculat în Bulgaria, iar certificatul de înmatriculare a fost eliberat la data de 11.02.2011.
Cu ocazia efectuării constatării tehnico-științifice de către lucrătorii specialiști din cadrul S.T.P.F. Dolj, a rezultat faptul că certificatul de înmatriculare partea II aparținând autoturismului marca Opel, condus de numitul GF, este fals total.
Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului în conformitate cu disp. art. 5491 alin. 5 lit. b CPP rap. la art. 112 alin.1 lit.f CP, a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale față de intimatul GF.
Potrivit art. 107 alin. 1 CP scopul măsurii de siguranță este acela de a înlătura o stare de pericol și de a preîntâmpina săvârșirea de noi fapte.
S-a reținut că, în cauză deținerea de către intimat a unui înscris intitulat "certificat de înmatriculare", constituie o stare de pericol și pentru a se preîntâmpina săvârșirea de noi fapte penale, în baza art. 5491 alin. 5 lit. b Cod procedură penală, rap. la art. 112 alin. 1, lit. f Cod penal, instanța va dispune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale și desființării înscrisului intitulat "certificat de înmatriculare", reținut de organele de poliție prin dovada din data de 02.02.2017, aparținând numitului GF.
În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri petentul GFa formulat contestație arătând că nu avea niciun motiv de a falsifica certificatul de înmatriculare al autoturismului cu care, până la data ridicării documentului, circula legal; a efectuat ITP-ul și nu cunoaște persoana care ar fi efectuat falsul și că de mai multe ori a trecut în Bulgaria prin aceiași vamă cu același certificat și că, în mod nelegal polițistul de frontieră i-a ridicat certificatul de înmatriculare.
Examinând actele existente la dosarul cauzei judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar constată următoarele:
Prin ordonanța din data de 5 decembrie 2017 Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat a dispus clasarea cauzei față de numitul GF pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals faptă prevăzută de art. 323 Cod penal
A dispus sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Calafat cu propunere de luarea a măsurii de siguranță a confiscării și desființarea înscrisului " certificat de înmatriculare " reținut de organele de poliție prin dovada din data de 02.02.2017.
S-a dispus comunicarea ordonanței și al referatului cu propunere de clasare în conformitate cu art. 315 alin. 5 Cod procedură penală .
La data de 6 decembrie 2017 propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării, formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, a fost înregistrată pe rolul judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Calafat la nr. 18/201/2018.
În conformitate cu art. 549 1 Cod procedură penală : " în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunțarea la urmărire penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, și sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau desființării unui înscris, ordonanța de clasare sau, după caz, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară însoțită de dosarul cauzei, se înaintează instanței căreia i-ar reveni, potrivi legii, competența să judece cauza în primă instanță, după expirarea termenului prevăzut de art. 339 alin. 4 Cod procedură penală, ori după caz, la art. 340 sau după pronunțarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanța de renunțare la urmărire penală."
Observând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele expuse, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dolj, constată că petentul GF nu a fost încunoștiințat sau informat cu privire la procedurile ce se desfășoară.
Astfel, dosarul de urmărire penală nu cuprinde date de comunicare/primire a ordonanței de clasare de către petent, iar dosarul instanței de fond nu cuprinde date sau informații din care să rezulte că la data de 23.01.2018 petentul a fost citat prin orice mod, conform cu art. 257 Cod procedură penală, singura comunicare către petent fiind realizată abia după pronunțarea încheierii de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond (fila 10).
Având în vedere dispozițiile art. 399 Cod procedură penală care prevăd modul de rezolvare, comunicare și rezolvarea situațiilor în cazul dispunerii soluțiilor de clasare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dolj, va admite contestația formulată de contestatorul GF împotriva încheierii de cameră preliminară din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul 18/201/2018.
În baza art. 5491 alin. 7 cod procedură penală coroborat cu art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. b cod procedură penală, va desființa încheierea din 23 ianuarie 2018 pronunțată în dosarul nr. 18/201/2018 și trimite cauza spre rejudecare Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Calafat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite contestația formulată de contestatorul GF împotriva încheierii de cameră preliminară din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul 18/201/2018.
În baza art. 5491 alin. 7 cod procedură penală coroborat cu art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit.b cod procedură penală
Desființează încheierea din 23 ianuarie 2018 pronunțată în dosarul nr. 18/201/2018 și trimite cauza spre rejudecare Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Calafat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 martie 2018.
Judecător,
LLU Grefier,
ESȚ
Red. jud.L.L.U
Tehnored.T.E.S.
2 ex./25.03.2018
Jud. fond EM
← Plângere carte funciară. art. 41 raportat la art 24 al. 3 din... | Cerere de trecere la faliment. Jurisprudență Chemare în... → |
---|