Art.619 alin 4 c.p.civ .Caracterul irevocabil al hotărârii judecătoreşti prin care se desface căsătoria în baza acordului părţilor. Efecte.
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 67/2013 din data de 18.02.2013
Art.619 alin 4 c.p.civ .Caracterul irevocabil al hotărârii judecătorești prin care se desface căsătoria în baza acordului părților. Efecte.
Dosar nr. ….
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR.67
Ședința publică din data de 18 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Grefier
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă G R împotriva sentinței civile nr.7227 din 07.05.2012 pronunțată de judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr….
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă G R, lipsă fiind autoritatea tutelară Consiliul Local B.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând apelul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.
Apelanta reclamantă G R a solicitat admiterea apelului, anularea cererii de divorț, întrucât soțul a decedat.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub numărul …., reclamanta G R a chemat în judecată pe pârâtul G L, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate la data de 20.05.1995 și trecută la nr. 8/20.05.1995 în registrul stării civile al Primăriei S, jud. Gorj, să se stabilească domiciliul minorilor G A-L, născută la data de 20.08.1996 și G L-M, născut la data de 05.04.1998, la mamă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor în raport de veniturile realizate ca salariat la SC S SRL Tg-Jiu și revenirea sa la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de ,,N";.
Prin sentința civilă nr. 7227/7.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosar nr. …. a fost admisă cererea formulată de reclamanta G R, împotriva pârâtului G L, și în contradictoriu cu autoritatea tutelară Consiliul Local B.
S-a declarat desfăcută căsătoria părților, încheiată la data de 20.05.1995 și trecută la nr. 8/20.05.1995 în registrul stării civile al Primăriei S, jud. Gorj, prin acordul soților, urmând ca reclamanta să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "N";.
Autoritatea părintească cu privire la minorii G A-L, născută la data de 20.08.1996 și G L-M, născut la data de 5.04.1998, va fi exercitată în comun de către ambii părinți după desfacerea căsătoriei.
S-a stabilit locuința minorilor la mama reclamantă.
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea minorilor a unei pensii de întreținere în cuantum de câte 100 lei lunar fiecare, începând cu data introducerii cererii, 09.03.2012 și până la majoratul copiilor.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta G R, solicitând modificarea în sensul ca ea să păstreze numele dobândit prin căsătorie, susținând că în acest sens este de acord și pârâtul.
Prin decizia nr.343 din 17 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr…., s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanta reclamantă G R, împotriva sentinței civile nr. 7227/7.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosar nr. …..
S-a reținut că prin art. 1 din Legea 146/1997, așa cum a fost modificată, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată.
Potrivit art. 20 aliniat 3 din Legea 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, cererea părții se anulează ca netimbrată.
Din actele dosarului a rezultat că apelanta reclamantă nu a timbrat anticipat apelul, astfel că pentru termenul de judecată din 17.09.2012 i s-a pus în vedere să timbreze, fiind legal citată pentru acest termen cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila nr. 6 a dosarului de apel.
La termenul menționat, tribunalul a constatat că apelanta nu s-a conformat obligației de timbrare, astfel că apelul a fost anulat ca netimbrat.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta G R, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.
A arătat că dorește să-și mențină același nume din timpul căsătoriei, întrucât din căsătoria a rezultat un copil și vrea să poarte același nume cu acesta.
La data de 24 august 2012 pârâtul a decedat, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, iar pe fond modificarea sentinței în sensul că dorește să poarte același nume cu minorul.
S-a depus în copie la dosar certificatul de deces al pârâtului.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 Cod pr.civilă.
Prin decizia civilă nr.11311/28.11.2012 a Curții de Apel Craiova a fost admis recursul declarat de reclamanta G R împotriva deciziei civile nr.343 din 17 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr….., în contradictoriu cu intimatul pârât G L și Autoritatea Tutelară - PrimăriaB.
A fost casată această decizie și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Gorj.
Curtea a reținut a fi aplicabile în cauză disp.art.312 alin.5 Cod pr. Civilă, întrucât, potrivit art. 20 alin.1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.3 neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Că în raport de dispozițiile art.11 alin.1din lege potrivit cărora pentru exercitarea apelului taxa de timbru este de 50% din taxa datorată, pentru aplicarea acestei sancțiuni instanța de apel trebuia să stabilească taxa judiciară de timbru în apel, în raport de taxa datorată de reclamantă și nu taxa plătită în dosarul de fond.
Astfel instanța de apel în raport de disp.art.20 alin.5 din lege poate constata că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal.
Curtea a constatat că în dosarul de fond taxa judiciară de timbru nu a fost fixată de către instanță ci reclamanta a achitat anticipat taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 de lei.
Deoarece salariul reclamantei de 680 lei menționat în ancheta psihosocială este mai mic decât salariul minim brut pe economie, cuantumul legal al taxei judiciare de timbru în dosarul de fond era de 8 lei potrivit art.7 lit. b din Legea nr.146/1997 și în aceste condiții instanța de apel trebuia să fixeze cuantumul taxei judiciare de timbru în raport de această taxă datorată de reclamantă.
Ca urmare, în mod greșit instanța de apel a aplicat sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, în condițiile în care cuantumul acesteia nu a fost legal stabilit.
S-a dispus ca în rejudecare instanța de apel, având în vedere decesul soțului intimat înainte de soluționarea apelului, să verifice incidența în cauză a disp.art.6162 alin.1 Cod pr. civilă potrivit cărora dacă în timpul procesului de divorț unul dintre soți decedează, instanța va lua act de încetarea căsătoriei și va dispune prin hotărâre irevocabilă, închiderea dosarului.
La rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul instanței de apel sub nr…… s-a fixat ca apelanta să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, obligație ce a fost îndeplinită de către apelantă.
Analizând apelul de față, în raport de dispozițiile art.6162 alin. 1 C.pr.civ., conform îndrumării deciziei de casare, tribunalul constată că în cauză, chiar dacă unul din soți a decedat la 24.08.2012, nu se poate dispune închiderea dosarului ca urmare a încetării căsătoriei.
Potrivit art.374 din Noul Cod Civil, aplicabil acțiunii de divorț formulată de reclamantă la 09.03.2012, divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie, divorțul prin acordul soților nu poate fi admis decât dacă unul din soți este pus sub interdicție și instanța este obligată să verifice existența consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț.
În cauza de față, căsătoria a fost desfăcută prin acordul soților, acord exprimat în ședința publică din 09.04.2012 în fața instanței de fond.
Întrucât căsătoria a fost desfăcută prin acordul soților, sunt aplicabile dispozițiile art.619 alin. 4 C.pr.civ., potrivit cărora hotărârea care se pronunță în condițiile art.6131 C.pr.civ. (divorțul prin acordul soților) este definitivă și irevocabilă în ceea ce privește divorțul.
Deci, căsătoria a fost irevocabil desfăcută la data de 7 mai 2012, data pronunțării sentinței civile nr.7227 prin care s-a declarat desfăcută căsătoria părților prin acordul soților.
Decesul pârâtului la 24.08.2012 apare astfel ca intervenind după desfacerea irevocabilă a căsătoriei, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art.6162 alin. 1 C.pr.civ., decesul soțului fiind ulterior procesului de divorț.
Sentința nr.7227/07.05.2012 este supusă apelului doar în ceea ce privește celelalte capete de cerere referitoare la numele soțului, autoritatea părintească, locuința minorilor și obligația de întreținere.
Referitor la motivul de apel menționat în cererea de apel privind păstrarea de către reclamantă a numelui dobândit prin căsătorie, tribunalul constată că în cauză nu există situația prevăzută de art.383 alin.1 sau 2 C.civ.
Prin cererea de divorț, reclamanta a solicitat expres revenirea sa la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "N";, solicitare reluată și prin declarația din 09.04.2012 dată la instanța de fond la momentul exprimării acordului pentru desfacerea căsătoriei. Nu s-a dovedit convenția reclamantei cu pârâtul în sensul păstrării numelui dobândit prin căsătorie și nici existența unor motive temeinice pentru ca instanța să încuviințeze păstrarea de către reclamantă a numelui purtat în timpul căsătoriei.
Dimpotrivă, din interpretarea dispozițiilor art.383 C.civ. rezultă că pentru păstrarea numelui purtat în timpul căsătoriei se impune formularea unui capăt de cerere în acțiunea de divorț, în caz contrar, regula fiind că fiecare dintre foștii soți va purta numele dinaintea căsătoriei.
Reclamanta, nu numai că nu a solicitat păstrarea numelui purtat în timpul căsătoriei, ci a solicitat expres revenirea la numele "N";.
Comparativ cu capetele de cerere formulate prin cererea de chemare în judecată, solicitarea reclamantei de a păstra numele purtat în timpul căsătoriei apare ca o cerere nouă, formulată direct în apel, contrară dispozițiilor art.294 alin. 1 C.pr.civ.
Față de cele arătate, în temeiul art.296 C.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta reclamantă G R împotriva sentinței civile nr.7227 din 07.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr…..
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.02.2013 la Tribunalul Gorj.
← Art.158 C.pr.civ. Cererea adresată unei instanţe necompetente... | Acţiune în constatare → |
---|