Asigurări sociale. Jurisprudență Asistenţă şi asigurări sociale

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 493 din data de 11.09.2014

În situația pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susținător nu este pensionar, pensia se acordă de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 zile de la această dată.

Până la momentul rămânerii definitive a sentinței de declarare a morții, fiul decedatului nu a putut solicita înscrierea la pensie de urmaș. Termenul de 30 de zile pentru înregistrarea cererii de acordare a pensiei de urmaș nu a început să curgă înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești declarative de moarte.

Decizia civilă nr. 493/11.09.2014 a Curții de Apel Galați

Prin contestația formulată, contestatoarea I.N.M. a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Galați anularea deciziei nr. ….. emisă de intimată.

Motivându-și în fapt contestația, a arătat că urmare a declarării decesului pe cale judecătorească a fostului soț C.V, prin s.c. nr……… a Judecătoriei Galați, din momentul rămânerii definitive a acesteia si a emiterii certificatului de deces, s-a adresat intimatei cu o cerere pentru stabilirea și acordarea dreptului la pensie de urmaș pentru minorul C.M.

A arătat că și-a întemeiat cererea pe disp. art. 104 alin. 3 lit.c din Legea nr.263/2010, solicitând ca dreptul la pensie de urmaș sa fie plătit de la data decesului, respectiv data de 14.12.2007, având in vedere faptul că a formulat cererea de acordare a pensiei de urmaș în termen de 30 de zile de la data la care a rămas definitivă și irevocabilă hotărârea judecătorească de declarare a morții (18.03.2013) și de la data la care a putut fi eliberat certificatul de deces (04.04.2013).

A precizat că atât prin cererea de stabilire si acordare a dreptului la pensie de urmaș cu nr……., cât si prin contestația nr…….. a explicat situația și a cerut stabilirea dreptului la pensie de urmaș de la data decesului (14.12.2007), solicitând practic repunerea in termenul prevăzut de art. 104 alin. 3 lit. c din Legea nr.263/2010.

În susținerea contestației s-a folosit de proba cu acte.

În termen legal, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

A susținut că, prin decizia nr……. s-a acordat pensia de urmaș în condițiile art. 83 si 84 din Legea nr.263/2010, în procent de 50% pentru un urmaș, aplicat asupra punctajului mediu anual realizat de susținătorul decedat, punerea în plată făcându-se conform art.104-105 din lege.

Potrivit ART. 104 (1) În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege, în funcție de categoria de pensie solicitată.

(2) Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data înregistrării cererii.

(3) În funcție de elementele specifice fiecărei categorii de pensie, pensiile se acordă și de la o altă dată, după cum urmează:

a) de la data încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă sau, după caz, de la data încetării calității de asigurat, cu excepția asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2), dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale de încadrare într-un grad de invaliditate, în situația pensiei de invaliditate;

b) din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data decesului, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susținător era pensionar, la data decesului;

c) de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susținător nu era pensionar, la data decesului;

d) de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, referitoare la vârsta standard de pensionare, ulterior decesului susținătorului.

A învederat că urmașul se încadrează la art.104 alin.2, dreptul la pensie de urmaș fiind acordat începând cu data înregistrării cererii, respectiv 17.04.2013 având in vedere actele din dosarul de pensie, respectiv certificatul de deces eliberat de S.P.C.L.E.P. Bârlad la data de 04.04.2013, si de normele legale incidente raportat la tipul de pensie solicitat.

A arătat că s-a avut în vedere data de 17.04.2013, adică data depunerii cererii având în vedere că în excepțiile prevăzute de alin.3 din lege nu se regăsește situația contestatoarei.

În combaterea susținerilor contestatoarei, s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.169/31.01.2014 Tribunalul Galați a respins ca fiind nefondată acțiunea privind pe reclamantă în contradictoriu cu pârâtele C.J.P.A.S. Galați și C.N.P.P. București.

În motivare instanța a reținut următoarele:

Potrivit deciziei nr………. s-a acordat pensia de urmaș in condițiile art.83 si 84 din Legea nr.263/2010, în procent de 50% pentru un urmaș aplicat asupra punctajului mediu anual realizat de susținătorul decedat, punerea in plată făcându-se conform art.104-105 din lege.

Instanța a reținut din actele depuse la dosarul cauzei că potrivit art. 104 (2) pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data înregistrării cererii.

Între excepțiile enumerate la alin.3 ale art.104 din Legea nr.263/2010 nu se regăsește situația declarării judecătorești a morții, motiv pentru care instanța nu a interpretat disp. art.104 alin.3 lit.c în sensul solicitat de contestatoare.

Instanța a reținut că la alin.3 sunt arătate în mod limitativ excepțiile pentru care se poate acorda pensia și de la o alta dată, motiv pentru care consideră că în mod corect intimata a procedat la acordarea pensiei potrivit art.104 alin.2 din Legea nr.263/2010.

Față de aceste considerente acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea în totalitate a ei și admiterea acțiunii.

În motivare a arătat că termenul de 30 de zile, stabilit de art. 104 al. 3 lit. c din Legea 263/2010 a fost suspendat între momentul dispariției 14.12.2007 și data declarării decesului pe cale judecătorească, această situație fiind o veritabilă cauză de forță majoră, care a împiedicat-o să formuleze cererea de acordare a pensiei de urmaș.

Este indubitabil că dispariția unei persoane este un eveniment imprevizibil și insurmontabil, un veritabil caz de forță majoră care a împiedicat-o să formuleze o cerere de acordare a pensiei de urmaș în termenul prevăzut de legea specială.

Solicită admiterea apelului și acordarea pensiei de urmaș începând cu data decesului lui C.V., respectiv 14.12.2007.

Intimata C.T.P. Galați a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Galați este legală și temeinică.

Consideră că apelanta nu se regăsește în situația cazurilor de suspendare a cursului prescripției, pentru că avea posibilitatea efectuării de acte de întrerupere a prescripției.

Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate de apelantă, Curtea apreciază că acesta este fondat față de următoarele considerente:

Este adevărat că Legea nr. 263/2010 nu prevede în mod expres situația în speță, respectiv data de la care trebuie să fie acordată pensia de urmaș în situația în care decesul asiguratului a fost declarat pe cale judecătorească.

Potrivit art. 104 din Legea 263/2010 regula este că în sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege și se acordă de la data înregistrării cererii.

În mod excepțional, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susținător nu era pensionar, pensia se acordă de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată.

Considerăm că scopul acestei prevederi este de a determina pe urmașii sau pe reprezentanții legali ai urmașilor persoanelor decedate să nu stea în pasivitate, ci să facă demersuri cât mai rapide pentru înscrierea la pensie, în vederea dobândirii drepturilor de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor plătite de asigurați.

În speță, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 405/21.01.2013 a Judecătoriei Galați, tatăl beneficiarului pensiei de urmaș, C.V. a dispărut la data de 14.12.2007, dată care a fost stabilită ulterior prin hotărâre ca fiind data morții.

Potrivit art. 53 Cod civil, cel dispărut este socotit a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.

Ca urmare, până la momentul rămânerii definitive a sentinței civile nr. 405/21.01.2013 a Judecătoriei Galați, s-a prezumat că numitul C.V. este în viață.

Fiind considerat în viață, este evident că fiul acestuia nu ar fi putut solicita înscrierea la pensie de urmaș, întrucât prima condiție pentru obținerea acestui tip de pensie este ca susținătorul să fi fost decedat.

Ca urmare, termenul de 30 de zile pentru înregistrarea cererii de acordare a pensiei de urmaș nu a început să curgă înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești declarative de moarte, moment la care a încetat să producă efecte prezumția legală că persoana dispărută se află în viață.

Nu se poate vorbi de o suspendare a termenului, datorită forței majore, așa cum susține apelanta, ci despre faptul că termenul de depunere a cererii a început să curgă, nu la momentul intervenirii decesului, ca în situațiile obișnuite, ci la momentul la care persoana dispărută a fost declarată decedată, chiar dacă s-a stabilit o dată anterioară ca dată a decesului.

Se are în vedere și principiul contributivității, potrivit căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Atât timp cât asiguratul a contribuit la sistemul public de pensii și urmașul său are dreptul să primească pensia de urmaș, neavând nicio culpă pentru faptul că decesul tatălui său nu a putut fi constatat direct, ci au fost necesare proceduri speciale pentru declararea morții.

Chiar dacă condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 pentru acordarea pensiei de urmaș au fost îndeplinite abia la 6 ani după ce a intervenit decesul, nu există niciun motiv ca drepturile de asigurări sociale să nu fie plătite potrivit 104 al. 3 lit. c din Legea 263/2010, de la data decesului.

În consecință, în baza art. 480 N. Cod de procedură civilă, instanța a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, iar în rejudecare va admite contestația și a modifica decizia nr. 245425/09.05.2013 emisă de C.T.P. Galați, pensia de urmaș urmând a fi plătită de la data decesului, 14.12.2007, în loc de 17.04.2013, data depunerii cererii.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Asigurări sociale. Jurisprudență Asistenţă şi asigurări sociale