Acţiune în revendicare. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 92 din data de 03.09.2014
Potrivit Legii nr. 15/07.08.1990, dreptul de administrare directă conferit unor entități economice s-a transformat în drept de proprietate. Implicații ale acestei convertiri în apărarea dreptului de proprietate.
Decizia civilă nr. 92/A din 03.09.2014 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 15.02.2012, sub nr. 2509/233, reclamantul MUNICIPIUL GALAȚI, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN, a solicitat obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în G., str. D. nr. …, jud. Galați.
În motivare, reclamantul a arătat că imobilul situat în G., str. D. nr. …, jud. Galați este proprietatea Municipiului Galați, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. …/16.02.1907 încheiat între Creditul Financiar Urban București și Primăria Galați.
A învederat reclamantul că, prin Decizia nr. 95/07.05.1968, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Galați a transmis în administrarea Direcției Regionale CFR Galați imobilul în cauză.
A apreciat reclamantul că, în fapt, titlul pârâtului asupra imobilului nu există, deși pârâtul stăpânește imobilul.
Reclamantul a arătat că dovada proprietății sale o face prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 367/16.02.1907. A mai precizat reclamantul că Statul Român deține bunul conform deciziei nr. 95/07.05.1968.
Prin întâmpinarea formulată, intervenienta CNCF CFR SA - SUCURSALA CREIR CF GALAȚI, a invocat excepția netimbrării cererii, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român și excepția autorității de lucru judecat.
În motivarea excepției netimbrării, intervenienta a arătat că acțiunea trebuie timbrată la valoare.
Cu referire la excepția necompetenței materiale, intervenienta a arătat că, potrivit sentinței civile nr. 6338/30.11.2005, pronunțate de Judecătoria Galați, valoarea imobilului depășește pragul de 500 000 lei, astfel încât, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b C.proc.civ., competent să judece cauza pe fond este Tribunalul Galați.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, intervenienta a arătat că pârâtul nu a avut niciodată posesia bunului.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, intervenienta a arătat că, în baza aceluiași titlu - contractul de vânzare-cumpărare nr. 367/16.02.1907, reclamantul a mai promovat o cerere pentru revendicare, iar prin decizia civilă nr. 3549/03.05.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiunea a fost respinsă cu titlu irevocabil.
Au fost atașate, la dosar, în copie, sentința civilă nr. 6338/30.11.2005, pronunțată de Judecătoria Galați și decizia nr. 3549/03.05.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin sentința civilă nr.4486/26.04.2013 Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Galați, reținând următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 6338/30.11.2005, pronunțată de Judecătoria Galați, instanța a declinat competența soluționării cauzei având, ca obiect, acțiunea în revendicare formulată de reclamanta Primăria Municipiului Galați, în contradictoriu cu pârâta CNCF CFR SA, cu referire la imobilul situat în G, str. D. nr. 51, jud. Galați, în favoarea Tribunalului Galați.
Acțiunea menționată a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu titlu irevocabil, prin decizia civilă nr. 3549/03.05.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În drept, potrivit art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. b C.proc.civ., tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.
În considerentele sentinței civile nr. 6338/30.11.2005, pronunțate de Judecătoria Galați, instanța a reținut că, potrivit raportului de evaluare depus la dosarul cauzei, valoarea de circulație a imobilului în litigiu era de 15 910 000 000 lei (ROL) la nivelul anului 2003.
În drept, aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat implică faptul că soluția unei instanțe asupra unei chestiuni de drept rezolvate cu titlu definitiv/irevocabil printr-o hotărâre judecătorească nu va putea fi readusă în discuție, respectiv ignorată într-o cauză ulterioară, chiar dacă în speță, nu ar fi întrunite condițiile autorității de lucru judecat.
Pe de altă parte, chiar apreciată aproximativ, valoarea avută în vedere de instanță în pronunțarea sentinței civile nr. 6338/30.11.2005 depășește pragul de 500000 lei.
În consecință, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la 24.05.2013.
Prin încheierea din 27.06.2013, instanța, analizând excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului STATUL ROMÂN prin MFP, excepție invocată de intervenienta C.N.C.F. "C.F.R."; S.A. - Sucursala Galați, a reținut următoarele:
În fapt, partea invocă excepția motivat de faptul că STATUL ROMÂN prin MFP nu a avut niciodată posesia bunului, astfel încât greșit a fost îndreptată acțiunea contra lui. Doar că această afirmație nu a fost susținută cu probe evidente de către intervenientă, iar verificarea ei se poate face doar odată cu fondul cauzei.
În drept, potrivit art.137 alin.2 din Codul de procedură civilă, excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
În consecință, instanța a unit excepția cu fondul cauzei.
Analizând excepția lipsei de obiect a cererii, invocată de pârâtul STATUL ROMÂN prin MFP, instanța a reținut următoarele:
În fapt, partea invocă excepția motivat de faptul că însuși reclamantul afirmă că imobilul nu a trecut niciodată în proprietatea pârâtului.
În drept, obiectul reprezintă ceea ce se solicită de către reclamant. În speță, reclamantul revendică imobilul, a cărui posesie nu o are, deci cauza are un obiect.
În consecință, instanța a respins ca neîntemeiată excepția.
Analizând excepția inadmisibilității formulării cererii, invocată de pârâtul STATUL ROMÂN prin MFP, instanța a reținut următoarele:
În fapt, partea invocă excepția motivat de faptul că după pronunțarea Deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul nu mai are deschisă calea dreptului comun pentru revendicare.
În drept, Legea nr.10/2001 reglementează procedura prin care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie persoanelor particulare de la care au fost preluate. Rezultă că legea nu este aplicabilă cererii formulate de reclamant, care este o parte a statului însuși, iar nu o persoană particulară.
În consecință, instanța a respins ca neîntemeiată excepția.
Analizând excepția autorității de lucru judecat, invocată de intervenienta C.N.C.F. "C.F.R."; S.A. - Sucursala Galați, instanța a reținut următoarele:
În fapt, decizia nr.3549 din 03.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.3799/44/2006 soluționează acțiunea introdusă de reclamantul MUNICIPIUL GALAȚI prin PRIMAR în contradictoriu cu C.N.C.F. "C.F.R."; S.A. - Sucursala Galați, în vreme ce prezenta acțiune este îndreptată de reclamant contra pârâtului STATUL ROMÂN prin MFP.
În drept, potrivit art.166 din codul de procedură civilă și art.1201 din vechiul Cod civil, există autoritate (putere) de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Or, această triplă identitate nu se regăsește în speță, în raport cu decizia nr.3549 din 03.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.3799/44/2006.
În consecință, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția.
Prin sentința civilă nr. 1990 din 17 octombrie 2013, Tribunalul Galați - Secția I civilă a respins ca neîntemeiată atât excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin MFP, invocată de intervenienta CNCF -CFR -SA Sucursala Galați cât și acțiunea formulată de Mun. Galați, prin Primar, reținând următoarele:
Acțiunea în revendicare este definită ca fiind acțiunea reală petitorie prin care proprietarul neposesor revendică bunul său de la posesorul neproprietar, finalitatea urmărită fiind stabilirea dreptului de proprietate al reclamantului, cu efectul direct și accesoriu al obținerii posesiei. Așadar, de esența acestei acțiuni este existența unui posesor neproprietar și a unui proprietar neposesor.
În cauză, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.367/16.02.1907 imobilul a fost dobândit de reclamant care a transmis dreptul de administrare directă către C.N.C.F. C.F.R. S.A. București. În perioada transmiterii, bunurile proprietate socialistă de stat erau cuprinse în patrimoniul statului ca obiect al dreptului de proprietate socialistă de stat și, în același timp, și în patrimoniul unor organizații socialiste de stat ca obiect al dreptului de administrare de stat.
În consecință, reclamantul a pierdut, la un moment dat, în favoarea statului, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, păstrând în patrimoniul său numai acel drept de administrare directă pe care l-a transmis apoi către C.N.C.F. C.F.R. S.A. cu respectarea legislației în vigoare la acea vreme.
Ulterior, Legea nr.15/07.08.1990 a transformat dreptul de administrare directă conferit unor unități economice de stat în drept de proprietate, dispunând prin art.5 alin.1 că regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său.
Așadar, dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu a fost preluat de către stat și transmis către C.N.C.F. C.F.R. S.A. prin voința legii, astfel că reclamantul nu are un titlu de proprietate actual și opozabil pârâtului.
În raport de acestea, având în vedere că C.N.C.F. C.F.R. S.A este o companie de stat, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a STATULUI ROMÂN, prin MFP, invocată de intervenientă, ca neîntemeiată.
De asemenea, a respins cererea formulată de reclamantul mun. Galați, ca neîntemeiată
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat apel reclamantul Municipiul Galați, prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul susține că probele administrate nu au fost corect interpretate și apreciate.
Astfel, în contextul acțiunii în revendicare imobiliară, confruntarea probatorie dintre reclamant și pârât nu poate fi înțeleasă decât dacă se ține seama de obiectivele pe care părțile le urmăresc prin administrarea probelor.
Cum, fiecare parte urmărește să probeze un anumit mod de dobândire a dreptului de proprietate, se apreciază în favoarea sa, ori a autorilor săi, duelul judiciar îl obligă pe judecător să analizeze în mod temeinic toate dovezile prezentate, atât din perspectiva principiilor și normelor juridice aplicabile, cât și din aceea a existențelor logicii juridice. Raționamentele pe care le face judecătorul se adaugă, sub forma unor prezumții simple, dovezile prezentate de părți și prezumțiile legale. Numai dacă aceste raționamente se regăsesc în motivarea hotărârii judecătorești, soluția adoptată se va bucura de forță de convingere.
Astfel, susține reclamantul că titlul de proprietate asupra imobilului situat în G, str. D nr. … îl constituie contractul de vânzare-cumpărare nr. 367/16.02.1907, că cel invocat de către pârât, respectiv Legea nr. 15/07.08.1990 care a transformat dreptul de administrare directă conferit unor unități economice de stat în drept de proprietate, dispunând prin art. 5 alin. (1) că regia autonomă este proprietatea bunurilor din patrimoniul său nu poate face dovada absolută asupra imobilului în litigiu.
Cum, Municipiul Galați a dovedit că este adevăratul proprietar, prin depunerea la dosar a contractului de vânzare-cumpărare nr. 367/16.02.1907, iar Statul nu a avut în patrimoniu dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990, nici societatea comercială deținătoare a imobilului nu putea dobândi, la rândul său, un drept de proprietate, în temeiul acestei legi.
În fine, invocă apelantul și faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a fost depus la dosarul cauzei.
În aceste condiții, concluzionează reclamantul, raționamentul judecătorului nu poate să convingă, susținerea instanței, în sensul că ,,reclamantul a pierdut, la un moment dat, în favoarea statului, dreptul de proprietate asupra imobilului"; nu a fost nicicum dovedită.
Pentru toate acestea, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii în revendicare.
Apelul declarat este nefondat și va fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin acțiunea civilă din 15.02.2012, reclamantul municipiul Galați a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin MFP pentru a fi obligat să îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în Galați, str. D. nr. .., jud. Galați.
Motivând acțiunea, reclamantul susține că imobilul a fost cumpărat de Primăria Galați la 16.02.1907 și, prin decizia nr. 95 din 1.05.1968 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Galați, a fost transmis în Administrarea Direcției Regionale CFR Galați, aflându-se în prezent în posesia acesteia.
Așadar, nu se contestă faptul că imobilul a fost dobândit de către reclamant, însă, acesta fie ignoră, fie este de rea credință atunci când susține nelegalitatea și netemeinicia hotărârii apelate prin prisma interpretării greșite a probelor administrate întrucât ignoră cu certitudine faptul că, prin decizia nr. 95/7 mai 1968 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Galați, a fost transmis în administrarea Direcției Regionale CFR Galați.
Aceasta, prin efectul Legii nr. 15/7.08.1990, s-a transformat din unitate economică de stat în regie autonomă și, în temeiul art. 5 alin. (1), dreptul de administrare directă conferit unor unități economice s-a transformat în drept de proprietate, actul normativ sus-menționat statuând că ,,Regia autonomă este proprietatea bunurilor din patrimoniul său";.
Așadar, pe de o parte, reclamanta a pierdut în favoarea statului dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, păstrând, în patrimoniul său numai acest drept de administrare pe care, ulterior l-a transmis intervenientului în cauză.
În virtutea Legii nr. 15/7.08.1990 acest drept de administrare a fost convertit în drept de proprietate astfel încât critica interpretării greșite a probelor administrate în cauză și a motivării soluției instanței de fond pe un raționament eronat nu poate fi primită.
De altfel, în același sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin decizia civilă nr. 3549/3.11.2007 în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 3799/44/2006 privind pe același reclamant și pârâta CNCF -CFR SA București -Sucursala Regională CFR Galați, intervenită în cauza de față.
În motivarea respectivei decizii, Instanța Supremă subliniază faptul că dreptul de administrare directă pe care îl avea reclamantul la momentul transmiterii lui către CNCF -CFR SA București -Sucursala Galați a fost un drept specific perioadei 6.03.1945-22.12.1989 și avea regimul juridic al unui drept real de natură civilă constând în capacitatea unei instituții sau organizații a Statului socialist de a întrebuința și, într-o anumită măsură, de a dispune de un bun repartizat din fondul unitar al proprietății socialiste de stat.
Caracteristic acelei perioade este faptul că bunurile proprietate socialistă de stat erau cuprinse în patrimoniul Statului ca obiect al dreptului de proprietate socialistă de stat și, în același timp, și în patrimoniul unor organizații socialiste de stat, ca obiect al dreptului de administrare de stat.
În acest context, critica înlăturării nejustificate a titlului de proprietate invocat de reclamant, respectiv acel contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1907, 16 februarie - nr. 95, și însușirea apărării făcute de către pârâtul în cauză, nu poate fi primită.
Așa fiind, în baza art. 296 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.
| ← Efectele existenţei unei clauze de inalienabilitate cu privire... | Poprire asigurătorie. Jurisprudență Popriri → |
|---|
