Atragere răspundere personală patrimonială în cadrul procedurii insolvenței
| Comentarii |
|
Tribunalul BRAŞOV Sentinţă civilă nr. 270/SIND din data de 31.01.2013
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BRAȘOV
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.270/SIND
Ședința publică din 31 ianuarie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC: A. R. A.
Grefier: D.D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării cererii formulată de reclamant Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, cu sediul în X, str.X, nr.X, județul Brașov creditor al debitorului SC E. T. SA- în faliment în contradictoriu cu pârâții M. P. domicliat în X, str.X, nr. X, Județul B., VX SX, domiciliată în X, str.X nr.X, județul X și T. I., domiciliat în X, str.X, nr.X, et.X, ap.X, sector X, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 ianuarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor menționate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 24 ianuarie 2013, apoi pentru data de 31 ianuarie 2013.
JUDECĂTORUL SINDIC:
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr.12132/F/2011 la această instanță reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV a chemat în judecată pârâții M. P., V. S. și T. I., în calitate de administratori sociali ai debitorului SC E.-T. SA - în faliment, solicitând atragerea răspunderii personale a acestora pentru acoperirea părții din pasiv a societății menționate debitoare, respectiv pentru recuperarea creanțelor rămase neacoperite în urma lichidării averii debitoarei în valoare de 9.458.626,08 lei.
În motivarea de fapt a acțiunii reclamanta a arătat că din rapoartele administratorului judiciar/lichidatorului întocmite in dosarul de faliment rezultă că declinul debitorului s-a produs în perioada 1999-2002, debitorul fiind în stare de încetare de plăți începând cu 03 04 1998.
Pârâții îndeplinesc funcția de administratori sociali ai debitorului din anul 1997.
În consecință reclamantul arată că aceștia au comis fapta de a dispune continuarea activității debitorului deși știau că debitorul se află în stare de insolvență. Fapta se circumscrie prevederilor art.138 alin.1 lit.b și c din Legea nr.85/2006.
La dosarul cauzei reclamantul a depus înscrisuri.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii. În motivare pârâții au arătat că au predat administratorului judiciar/lichidatorului documentele și informațiile debitorului, după deschiderea procedurii insolvenței debitorului, acesta a întocmit un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat insolvența debitorului din care rezultă că pârâții nu se fac vinovați de ajungerea debitorului în insolvență.
Pârâții au arătat că starea de insolvență a debitorului a apărut ca urmare a cadrului economic general nefavorabil care a făcut ca majoritatea societăților din industria textilă să intre în insolvență, iar debitorul a fost chiar printre ultimele dintre cele 36 de foste unități ale CIL.
Creanța creditorului nu a fost cea menționată de către reclamant, ci această sumă a rezultat ca urmare a curgerii majorărilor și penalităților de întârziere.
Pârâții au menționat că reclamantul nu a arătat în ce a constat în mod concret comiterea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.b și c din Legea nr.85/2006.
De asemenea reclamantul nu a justificat întrunirea cerințelor pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâților respectiv vinovăția și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Pârâții au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Acțiunea civilă este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin acțiune reclamantul a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâților, în scopul acoperirii unei părți din pasivul debitoarei, rămas neacoperit ca urmare a valorificării bunurilor debitorului.
Procedura insolvenței debitorului s-a deschis în dosarul nr.50/62/2001, în baza prevederilor Legii nr.64/1995 privind reorganizarea judiciară și falimentul.
Debitorul SC E. - T. SA s-a înființat în anul 1991, iar procedura reorganizării judiciare și a falimentului debitorului s-a deschis prin sentința civilă nr.341/sind/14 10 2002 pronunțată în dosarul nr.168/2001 (nr.50/62/2001).
Prin încheierea judecătorului sindic din 14 04 2003 s-a dispus intrarea debitorului în procedură de faliment.
Administratorul judiciar/lichidatorul desemnat a fost practicianul în insolvență C. I. SPRL.
Procedura falimentului s-a desfășurat cu lichidarea averii debitorului, respectiv evaluarea bunurilor debitorului, valorificarea acestora și distribuirea fondurilor încasate creditorilor.
În prezent procedura insolvenței debitorului se află în faza aprobării raportului final de activitate al lichidatorului.
Pentru termenul de judecată din 16 12 2012 din dosarul de insolvență al debitorului administratorul judiciar a întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat insolvența acestuia.
Din cuprinsul acestui raport rezultă că debitorul a fost supus anterior deschiderii procedurii insolvenței unor procese succesive de privatizare conform prevederilor legale de transfer de proprietate din patrimoniul statului, iar prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr.172/03 04 1998 debitorul s-a transformat în societate comercială cu capital majoritar privat. Debitorul a avut ca obiect de activitate producția de țesături. Începând cu anul 1999 s-a înregistrat declinul societății debitoare și astfel administratorul judiciar a constatat următoarele:
- s-a redus activitatea ca urmare a reducerii accentuate a segmentului de piață în care activa debitorul;
- cifra de afaceri a cunoscut modificări din care rezultă că s-a înregistrat o diminuare accentuată a activității debitorului;
- s-au adoptat reglementări legale de protecție socială care au grăbit starea de încetare de plăți a debitorului.
Administratorul judiciar a concluzionat că starea de insolvență a debitorului a fost cauzată de următoarele:
- starea avansată de degradare economică anterior privatizării;
- diminuarea obiectului de activitate ca urmare a pierderii clientelei.
Administratorul judiciar nu a menționat că pentru ajungerea debitorului în stare de insolvență s-ar face răspunzători administratorii debitorului, respectiv pârâții.
Judecătorul sindic reține că răspunderea reglementată la art.137 al.1 din Legea nr.64/1995 republicata, respectiv art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 are caracteristicile unei răspunderi civile delictuale, conform art.998, 999 Cod civil, această formă de răspundere civilă fiind subsidiară răspunderii contractuale întemeiată pe mandat (față de societate).
În consecință, cel ce invocă incidența unei astfel de răspunderi trebuie să dovedească, conform art.1169 Cod civil, întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența faptei ilicite, vinovăția făptuitorului, prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei ilicite și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Având în vedere că dispozițiile art.137 din Legea nr.64/1995, respectiv art.138 din Legea nr.85/2006 constituie norme speciale si răspunderea antrenată pe acest temei comportă unele aspecte specifice.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art.138 al.1 lit.b și c din Legea nr.85/2006, însă nu a făcut nici o dovadă că pârâții au făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea debitorului ori că au dispus, în interes personal, continuarea activității debitorului care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
În doctrina de specialitate și în practica instanțelor s-a apreciat constant că managementul defectuos nu se poate circumscrie faptelor enumerate limitativ în cuprinsul dispozițiilor art.138 al. 1 din Legea nr.85/2006.
În acest context se impune precizarea că administratorul judiciar/lichidatorul nici nu a reținut ca o cauză internă debitorului care a determinat insolvența debitorului conducerea defectuoasă a debitorului.
Potrivit dispozițiilor legale privind societățile comerciale pentru a deține funcția de administrator social nu se impune o condiție de competență specială.
Creanța creditorului reclamant se compune din debit principal, însă cea mai însemnată parte din aceasta rezultă din penalități de întârziere, dobânzi și majorări de întârziere legale.
Existența unor creanțe rămase neacoperite în urma valorificării bunurilor din averea debitoarei nu conduce automat la soluția atragerii răspunderii administratorilor sociali ai debitorului, cât timp debitoarea este o societate comercială cu răspundere limitată. În sistemul de drept român legiuitorul a adoptat, în materia falimentului, principiul falimentului remediu și nu cel al falimentului sancțiune.
Din acest punct de vedere dispozițiile art.137 din Legea nr.64/1995, respectiv art.138 din Legea nr.85/2006 sunt de strictă interpretare și aplicare.
Legiuitorul a instituit prin aceste prevederi o formă specială de răspundere civilă delictuală, însă faptele ilicite care conduc la instituirea unei astfel de forme de răspundere sunt circumstanțiate la alin.1 lit.a -g.
Analizând prevederile art.138 alin.1 lit.b și c din Legea nr.85/2006 se constată că legiuitorul a stabilit că actele de comerț efectuate ori continuarea activității debitorului se impun a fi realizate în interes personal.
În consecință, pentru existența acestor fapte ilicite legiuitorul a impus o cerință specială pe care reclamantul trebuia să o dovedească.
Atât prevederile Legii nr.64/1995, cât și prevederile Legii nr.85/2006 prevăd obligativitatea formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, dacă față de un debitor s-a instalat starea de insolvență.
Legiuitorul însă nu a enumerat o astfel de faptă printre cele care conduc la atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului debitorului care nu promovează o astfel de cerere.
În consecință, referitor la comiterea de către pârâți a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, continuarea activității debitorului care a întârziat starea de încetare de plăți nu poate fi sancționată decât dacă s-a comis în interes personal, ori această cerință nu a fost dovedită în cauză.
În ceea ce privește comiterea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006 reclamantul nu a detaliat în acțiune în ce au constat actele de comerț întreprinse de către pârâți în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, iar din probele administrate în cauză ori din dosarul de faliment al debitorului nu au rezultat astfel de constatări.
Nefiind întrunite cerințele impuse de art.998, 999 cod civil cu aplicarea art.137 al. 1 din Legea nr.64/1995 republicata, respectiv art.138 al. 1 din Legea nr.85/2006, acțiunea formulată în cauză este nefondată și urmează a fi respinsă.
Se constată că în cauză nu sa-u solicitat cheltuieli de judecată, conform art.274 din codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE CONSIDERENTE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de către reclamantul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV, în calitate de creditor al debitorului SC E.-T. SA - în faliment, în contradictoriu cu pârâții M. P., V. S. și T. I. B., în calitate de administratori sociali ai debitorului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 01 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
A. R. A. D. D.
Redactat RA 11.02.2013
Dact DD 18.02.2013
6 ex.
| ← Contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor... | Contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor... → |
|---|
