Autoritate de lucru judecat. Condiţia existenţei triplei identităţi: cauză, obiect, părţi
| Comentarii |
|
- Cod civil: art. 1201
- Cod procedură civilă: art. 166
Cauza celor două acţiuni, chiar îmbrăcată în altă formă, este identică, ştiut fiind că, conceptul de cauză trebuie raportat la starea de fapt calificată juridic şi nu doar la temeiul de drept indicat în cerere.
Aşa fiind, reformularea motivelor de fapt şi de drept care ar atrage nulitatea dispoziţiei nr. 488/2002, nu putea înfrânge autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 147/2003, aşa cum aceasta a fost menţinută prin decizia citată mai sus, raporturile dintre părţi fiind soluţionate în mod irevocabil.
(Secţia civilă, decizia nr. 15/A/2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 1341 din 9.10.2008 pronunţată de Judecătoria Năsăud s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuală pasivă a pârâtului K.D.H., invocată în cauză de acest pârât.
S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii P.D. şi P.O. împotriva pârâţilor K.D.H., Primăria comunei Telciu, Primarul comunei Telciu şi S. W., având ca obiect anularea parţială a Dispoziţiei nr. 488 din 12.06.2002 emisă de Primarul comunei Telciu pentru autoritate de lucru judecat.
Au fost obligaţi în solidar reclamanţii să-i plătească pârâtului K.D.H. suma de
2.000 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate de reclamanţi, tribunalul constată că apelul declarat în cauză este nefondat.
în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa în speţă a autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 147/2003 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, menţinută prin Decizia nr. 9347/2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă cu o motivare diferită.
Potrivit art. 1201 C. civ. „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiat pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută între ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.
Art. 166 C. pr. civ. consacră excepţia puterii lucrului judecat ca o excepţie de fond absolută şi peremptorie, cu scopul de a exclude orice alte interpretări cu privire la adevărul stabilit de instanţă în mod irevocabil.
Din textele amintite reiese că pentru existenţa puterii de lucru judecat este necesară îndeplinirea condiţiei triplei identităţi: de obiect, cauză şi părţi.
Identitatea de părţi este evidentă şi nu s-a contestat în cauză, astfel că analiza în cauză a îndeplinirii condiţiilor arătate trebuie să se rezume la identitatea de obiect şi cauză.
în speţă, în dosarul nr. 3616/2002 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud au formulat o cerere de intervenţie în interes propriu reclamanţii din prezenta cauză, solicitând respingerea acţiunii de anulare a dispoziţiei nr. 523/2002 emisă de Primarul comunei Telciu.
De reţinut că prin dispoziţia nr. 523/2002 s-a dispus revocarea Dispoziţiei nr. 488/2002 emisă de primarul comunei Telciu întrucât imobilele nu au fost preluate cu titlu în proprietatea statului român, nu se află în administrarea comunei, fiind în proprietatea privată a numiţilor P.D. şi soţia, conform extrasului CF nr. (...) Telciu.
Este adevărat că prin sentinţa civilă nr. 147/2003, prin care s-a soluţionat dosarul nr. 3616/2002, s-a respins pe fond cererea de intervenţie în interes propriu a intervenienţilor P.D. şi P.O., cu motivarea că instanţa nu a fost investită şi cu stabilirea legalităţii şi temeiniciei dispoziţiei nr. 488, ţinând seama de faptul că intervenienţii nu au solicitat ca şi capăt de cerere anularea dispoziţiei nr. 488, chiar dacă în expunerea motivelor de fapt şi de drept au invocat împrejurări legate de dreptul lor de proprietate dobândit prin uzucapiune şi aspecte referitoare la neaplicarea în cazul acestor imobile a dispoziţiilor Legii 10/2001 privind restituirea în natură.
însă, contrar susţinerilor reclamanţilor apelanţi, această motivare a fost înlocuită prin decizia nr. 9347/2005 dată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 10285/2004, prin care s-a admis recursul declarat de contestatorul S.W. împotriva deciziei nr. 281/A/2004 a Curţii de Apel Cluj, s-a casat decizia atacată şi s-a păstrat sentinţa civilă nr. 147/2003 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, însă cu motivarea că dispoziţia nr. 488/2002 a Primarului comunei Telciu respectă legea ce a constituit temeiul juridic al emiterii ei.
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, considerând că este ¡învestită cu analiza, chiar incidentală, a legalităţii şi temeiniciei dispoziţiei nr. 488/2002, a stabilit că „în acest context măsura aplicată în baza art. 9 din Legea nr. 10/2001, referitoare la restituirea în natură este corectă, deoarece actualii deţinători (P.D. şi soţia), din care unul este viceprimar, nu pot opune recurentului pretinsul titlu autentificat la 1 noiembrie 1996, din moment ce părţile acestui act cunoşteau regimul juridic al imobilelor revendicate, cu atât mai mult cu cât pretinsul autor al intervenienţilor a uzucapat bunul imobiliar, fiind în realitate un chiriaş, ca funcţionar al autorităţii administrative locale, conform adresei nr. 19/1955. Ca atare, cum prezumţia bunei credinţe nu există, iar uzucapiunea, în condiţiile prezentate nu poate fi opusă proprietarului mai vechi, respectiv succesorului său, ale căror imobile au fost preluate abuziv, urmează că prima măsură dispusă de autoritatea locală este în concordanţă cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.”
Prin urmare, este cert că motivarea tribunalului a fost înlocuită de motivele cuprinse în decizia dată de Î.C.C.J., astfel că, în final, ceea ce a intrat în puterea lucrului judecat este soluţia de respingere a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii din acel dosar P.D. şi P.O., în contradictoriu cu S.W., prin mandatar K.D. şi primarul comunei Telciu, pentru considerentele reţinute în Decizia nr. 9347/2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
în prezenta cauză reclamanţii P.D. şi P.O. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 488/2002, emisă de primarul comunei Telciu, arătând că îşi justifică calitatea
procesuală activă prin faptul că sunt proprietari ai imobilelor cu nr. top 351/2, 352/2 şi 353/2, iar dispoziţia este nelegală deoarece:
- la data depunerii notificării numitul S.W. era decedat, procura dată numitului K.D. fiind lipsită de consecinţe juridice;
- reclamanţii au făcut investiţii de peste 60.000 lei la aceste imobile, iar suprafaţa acestora depăşeşte cu 100% suprafaţa iniţială a construcţiilor;
- conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 rep., măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Prin notele de şedinţă depuse la dosarul de fond, ca răspuns la excepţiile invocate în cauză, alături de aceste motive s-a susţinut şi că dispoziţia nu este contrasemnată pentru legalitate de către secretar, astfel că dispoziţia atacată a fost întocmită în frauda legii, ceea ce constituie un motiv de nulitate al acesteia.
Prin concluziile scrise depuse la fond în termenul de amânare a pronunţării, reclamanţii au învederat că identitatea de obiect între cele două cauze nu există, deoarece în prezentul dosar s-a invocat frauda legii, ceea ce conduce la nulitatea absolută a dispoziţiei atacate.
Chiar dacă aparent motivele invocate ar putea fi considerate ca fiind diferite de cele care au fost analizate prin hotărârile a căror autoritate de lucru judecat s-a invocat, toate converg spre analiza nulităţii, absolute sau relative după caz, a dispoziţiei nr. 488/2002, determinată de calitatea de cumpărători de bună credinţă a reclamanţilor, subdobânditori ai dreptului de proprietate.
Or, prin motivarea deciziei arătate, s-a statuat în mod irevocabil asupra tuturor acestor aspecte, reţinându-se că dispoziţia a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii 10/2001, că dreptul de proprietate al reclamanţilor (intervenienţi principali în acea cauză) nu este opozabil pârâtului, fiind înlăturată şi prezumţia bunei credinţe a reclamanţilor.
în ceea ce priveşte identităţii de cauza juridică a celor două cereri, tribunalul reţine că susţinerile reclamanţilor apelanţi sunt lipsite de temei, de vreme ce în prezenta cauză, chiar încadrate ca fiind „frauda legii”, se invocă practic aceleaşi considerente pentru care în prima fază s-a dispus revocarea dispoziţiei nr. 488, şi pentru care s-a formulat cererea de intervenţie în interes propriu în dosarul nr. 3616/2002.
Prin urmare, cauza celor două acţiuni, chiar îmbrăcată în altă formă, este identică, ştiut fiind că, conceptul de cauză trebuie raportat la starea de fapt calificată juridic şi nu doar la temeiul de drept indicat în cerere.
Aşa fiind, reformularea motivelor de fapt şi de drept care ar atrage nulitatea dispoziţiei nr. 488/2002, nu putea înfrânge autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 147/2003, aşa cum aceasta a fost menţinută prin decizia citată mai sus, raporturile dintre părţi fiind soluţionate în mod irevocabil.
Constatând că prima instanţă în mod legal a reţinut incidenţa în speţă a autorităţii de lucru judecat, tribunalul urmează ca în baza art. 296 C. pr. civ., să respingă apelul declarat în cauză ca fiind nefondat (Judecător Simionescu lldiko).
| ← Excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea... | Subsol al unui bloc de apartamente aflat în coproprietate... → |
|---|
