Bun comun al soţilor. Situaţia contribuţiei personale a unuia dintre soţi la plata preţului prin prisma art. 32 C.fam.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 32 C.fam., soţii răspund cu bunurile comune pentru obligaţiile ce au contractat împreună. Creditul contractat la CEC de către cei doi soţi în timpul căsătoriei, pentru a achita preţul apartamentului achiziţionat, reprezintă o datorie comună a soţilor, iar achitarea diferenţei de preţ de către reclamant, singur, după decesul soţiei sale, reprezintă achitarea de către acesta a unei datorii comune a foştilor soţi, neputându-i-se nega deci reclamantului, dreptul de creanţă cu privire la această sumă.
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 328/R din 19 februarie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 311/18.01.2006, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 10474/2004, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul P.C. împotriva pârâtului G.I.; s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârât; s-a constatat că pasivul succesiunii după defuncta P.E., decedată la data de 12.12.1986, se compune din cheltuielile de înmormântare în sumă de 43.935.616 lei; s-a constatat că reclamantul are un drept de creanţă în sumă de 21.967.808 lei reprezentând cota parte din cheltuielile de înmormântare, pârâtul fiind obligat să-i plătească reclamantului această sumă; s-a constatat că reclamantul are un drept de creanţă asupra succesiunii în sumă de 1.491.286 lei reprezentând contravaloarea investiţiilor la apartamentul în litigiu; s-a dispus partajarea masei
succesorale prin formarea a două loturi, lotul I compus din apartamentul înscris în CF 43952 Cluj-Napoca şi din cota de V4 parte din suma înscrisă în libretul CEC nr. 715-1-470194/81 emis de Agenţia Cluj, fiind atribuit reclamantului, iar lotul II compus din cota de V4 parte din suma înscrisă în acelaşi libret CEC a fost atribuit pârâtului; reclamantul a fost obligat să-i plătească pârâtului o sultă în sumă de 635.250.000 lei; s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului; s-a dispus înscrierea unui drept de ipotecă legală asupra aceluiaşi apartament, în favoarea pârâtului, pentru sulta în valoare de 635.250.000 lei; s-au compensat cheltuielile de judecată ale părţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că, succesiunea după defuncta P.E., decedată la data de 12.12.1986, a fost dezbătută pe calea procedurii succesorale notariale, fiind finalizată prin emiterea certificatului de moştenitor nr. 867/06.05.1986.
Prin acest certificat de moştenitor s-a stabilit că în masa succesorală intră cota de V2 din suma de 5.000 lei depusă pe libretul CEC cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, cota de V2 parte din apartamentul nr. 41 situată în Cluj-Napoca, str. C., moştenitorii defunctei fiind reclamantul, în calitate de soţ supravieţuitor şi legatar cu titlu universal asupra dreptului de uzufruct viager şi pârâtul în calitate de nepot de frate şi legatar cu titlu universal asupra nudei proprietăţi a întregii mase succesorale.
În condiţiile în care nici una dintre părţi nu a solicitat anularea certificatului de moştenitor, solicitarea reclamantului de a se constata că a dobândit o cotă mai mare din moştenire decât cea menţionată în cuprinsul certificatului de moştenitor, prin faptul că a achitat singur, după decesul defunctei, restul ratelor la apartament, nu este admisibilă.
În ceea ce priveşte pasivul succesiunii acesta este compus din cheltuielile de înmormântare, reclamantul având în plus un drept de creanţă asupra succesiunii constând în contravaloarea investiţiilor efectuate la apartament.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul P.C., solicitând admiterea apelului, cu consecinţa constatării faptului că reclamantul are o cotă de contribuţie mai mare la dobândirea apartamentului, de 59%, având în vedere că a achitat singur diferenţa de preţ.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 734/08.11.2006 a respins ca nefondat apelul reclamantului, care a fost obligat la 600 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului, s-a dispus darea în debit a apelantului cu taxele de timbru restante pentru fondul cauzei.
În motivarea deciziei s-a arătat că solicitarea reclamantului de a se constata că are o cotă mai mare de contribuţie la dobândirea apartamentului este irelevantă în raport de împrejurarea că certificatul de moştenitor nu a fost atacat, ceea ce înseamnă că reclamantul a acceptat că are o contribuţie de 50% la dobândirea imobilului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa excluderii din masa succesorală a sumelor achitate singur de recurent după decesul soţiei, sume care nu pot face parte din masa succesorală.
În motivarea recursului s-a arătat că decizia este nelegală, instanţa de apel greşind grav când a inclus în masa succesorală întreaga valoare a apartamentului, deşi recurentul a făcut dovada că după decesul soţiei sale a achitat singur mai mult de jumătate din valoarea apartamentului. Chiar dacă nu a solicitat constatarea nulităţii certificatului de moştenitor, compunerea efectivă a masei succesorale este de competenţa instanţelor judecătoreşti care soluţionează partajul, cota de V2 pentru
fiecare moştenitor trebuind să fie aplicată la suma efectiv achitată în timpul căsătoriei de recurent şi de defuncta sa soţie, neputând fi incluse sumele achitate singur de recurent după decesul soţiei sale. Prin soluţia pronunţată instanţa de apel a aplicat greşit legea, pronunţând o soluţie nelegală. S-a mai arătat de către recurent că în mod greşit a fost obligat la cheltuieli de judecată şi dat în debit cu taxele de timbru.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul G.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în principal pentru că în motivarea recursului nu se invocă nici un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, iar în subsidiar pentru faptul că toate aspectele criticate de recurent au fost clarificate între părţi la momentul semnării şi acceptării certificatului de moştenitor.
Recursul este fondat.
Este adevărat că prin cererea introductivă de instanţă reclamantul a solicitat „împărţirea judecătorească a patrimoniului defunctei”, precum şi reducţiunea liberalităţii făcută de defunctă în favoarea pârâtului, dar nu este mai puţin adevărat că în motivarea acestei cereri reclamantul a arătat că după decesul soţiei sale a plătit diferenţa de preţ pentru apartament, în sumă de 48.668 lei, solicitând ca „jumătate din această diferenţă, după actualizare, să fie inclusă în pasivul succesoral ca drept al meu de creanţă asupra moştenirii”.
Chiar dacă această solicitare, clar şi expres formulată de către reclamant, nu a fost inserată în cuprinsul petitelor cererii introductive de instanţă, ci doar în motivarea acestei cereri, instanţa era obligată, conform art. 129 alin. final Cod proc.civ., să se pronunţe asupra acestei solicitări.
Potrivit contractului de construire nr. 12634/22.11.1974 reclamantul şi defuncta sa soţie, P.E., au contractat cumpărarea unui apartament care urma să fie predat beneficiarilor la data de 31.12.1975, preţul total al locuinţei fiind de 97.157 lei, din care, s-a achitat de către părţi un avans în sumă de 27.157 lei, iar pentru diferenţa de 70.000 lei s-a contractat un împrumut de la CEC, ulterior, în favoarea reclamantului P.C. şi a soţiei sale P.E. fiind eliberat titlul de proprietate nr. 8161/05.07.1979, care atesta calitatea lor de proprietari asupra apartamentului ce făcuse obiectul contractului de construire nr. 12634/22.11.1974.
Din adeverinţa nr. 100343/25.02.1986 emisă de CEC - Sucursala jud. Cluj, coroborată cu adeverinţa nr. 100644/21.04.2004 emisă de Sucursala CEC Cluj-Napoca, rezultă faptul că reclamantul este cel care a achitat integral creditul la CEC pentru apartamentul în litigiu, din preţul total al apartamentului achitându-se din surse proprii ale soţilor P. avansul în sumă de 27.157 lei, iar din creditul total acordat de CEC, în sumă de 70.000 lei, a mai rămas de rambursat la data de 25.02.1986 suma de 48.668 lei, din care 35.856 lei credit efectiv şi 12.812 lei dobânda aferentă.
Rezultă aşadar din cele două adeverinţe, că reclamantul P.C. a achitat singur, din preţul total al apartamentului, care fusese în sumă de 97.157 lei, diferenţa de preţ de 48.668 lei, după decesul soţiei sale, P.E., deces care a survenit la data de 12.12.1985, în timp ce, în timpul vieţii lui P.E., din preţul total al apartamentului cei doi soţi au achitat, pe de o parte, avansul în sumă de 27.157 lei, iar pe de altă parte, restul de rate în sumă totală de 46.332 lei, din care credit efectiv 34.164 lei, iar 12.168 lei dobândă aferentă.
Prin urmare nu se poate nega faptul că reclamantul a achitat singur, din preţul total al apartamentului, suma de 48.668 lei.
În nici un caz nu poate fi reţinută susţinerea primelor două instanţe, conform căreia solicitarea reclamantului de a fi luat în considerare faptul că a achitat singur această sumă ar însemna implicit că acesta pretinde o cotă mai mare din dreptul de proprietate asupra apartamentului, solicitare inadmisibilă câtă vreme nu a fost anulat
certificatul de moştenitor prin care s-a stabilit clar că fiecare dintre cei doi moştenitori ai defunctei au o cotă de V2 din masa succesorală, masă succesorală compusă din cota de V2 din apartament, respectiv din cota de V2 depusă pe libretul CEC.
Este irelevant faptul că nu s-a anulat certificatul de moştenitor, câtă vreme reclamantul nu a contestat în nici un moment cotele de proprietate ce revin celor doi moştenitori din masa succesorală şi câtă vreme acesta a solicitat constant să se constate că are un drept de creanţă asupra moştenirii, reprezentând diferenţa de preţ pentru apartament pe care a achitat-o singur după decesul soţiei sale, şi care se impune a fi actualizată şi inclusă în pasivul succesoral.
Din punct de vedere juridic solicitarea reclamantului este perfect admisibilă şi pertinentă totodată, având în vedere că această solicitare intră sub incidenţa art. 32 Cod fam., conform căruia soţii răspund cu bunurile comune pentru: cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune; obligaţiile ce au contractat împreună; obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei.
Prin urmare, este evident că creditul contractat la CEC de către cei doi soţi în timpul căsătoriei, pentru a achita preţul apartamentului, reprezintă o datorie comună a celor doi soţi, iar achitarea diferenţei de preţ în sumă de 48.668 lei de către reclamant, singur, după decesul soţiei sale, reprezintă achitarea de către acesta a unei datorii comune a foştilor soţi, neputându-i-se deci nega reclamantului dreptul de creanţă cu privire la această sumă.
Este mai presus de orice îndoială că reclamantul are un drept de creanţă asupra moştenirii rămasă după defuncta sa soţie, suma achitată de acesta cu titlu de diferenţă de preţ după decesul soţiei sale impunându-se a fi inclus în pasivul succesoral, pasiv care reprezintă o parte a patrimoniului succesoral ce cuprinde obligaţiile, datoriile şi sarcinile cu conţinut economic ale moştenirii.
Este ştiut faptul că datoriile moştenirii sunt acele obligaţii patrimoniale asumate de defunct în timpul vieţii sale, indiferent de izvorul lor, lege (impozite, taxe), contracte (restituirea unui împrumut, plata unei chirii neachitate), delict civil (cauzarea unui prejudiciu unei persoane), îmbogăţire fără just temei, etc.
Prin urmare, fiind vorba despre o datorie contractată de defunctă în timpul vieţii sale, este evident că aceasta se impune a fi inclusă în pasivul moştenirii, moştenitorii fiind ţinuţi de a suporta pasivul moştenirii proporţional cu cota de proprietate ce le revine din masa succesorală.
Mai mult decât atât, fiecare dintre moştenitorii defunctei, fiind instituiţi de către aceasta legatari cu titlu universal, ei sunt obligaţi de a suporta datoriile şi sarcinile moştenirii, corespunzător cotei părţi ce le revine din masa succesorală.
Prin pronunţarea soluţiei de neincludere în pasivul succesoral a acestei sume actualizate şi prin neconstatarea în favoarea reclamantului a unui drept de creanţă asupra moştenirii cu privire la această sumă, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, ce intră sub incidenţa art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., recursul reclamantului fiind fondat sub acest aspect.
Având însă în vedere că se impune reactualizarea acestei sume la valoarea actuală şi că o atare reactualizare nu poate fi făcută decât printr-o expertiză tehnică judiciară de specialitate, Curtea constată că se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului reclamantului aceluiaşi tribunal.
Cu ocazia rejudecării se va dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare de specialitate în vederea reactualizării acestei sume, urmând ca eventual, dacă se va
considera necesar, să se opereze o compensare între dreptul de creanţă al reclamantului constând în valoarea actualizată a acestei sume şi sulta pe care reclamantul o datorează pârâtului.
Casându-se în întregime decizia recurată, implicit s-a casat şi dispoziţia referitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în apel către pârât, respectiv dispoziţia privitoare la darea în debit a reclamantului, cu taxele de timbru aferente fondului cauzei, aceste chestiuni urmând să fie avute în vedere de către instanţa de rejudecare, împrejurare raportat la care aceste motive de recurs nu mai subzistă.
| ← Dreptul familiei. Adopţia. Standardele legale necesare şi... | Amenda aplicată prin procesul-verbal se situează in afara... → |
|---|
