Dreptul familiei. Adopţia. Standardele legale necesare şi obligatorii pentru ca o familie să poată fi declarată aptă să adopte
| Comentarii |
|
Din perspectiva dispoziţiilor art. 19, Legea nr. 273/2004, apare evident că evaluarea familiei adoptatoare trebuie să urmărească în primul rând interesul copilului, fără a se tinde la constatarea unei situaţii ideale sub raportul tuturor parametrilor enumeraţi de lege. Familia trebuie să confere certitudinea că poate asigura condiţii prielnice pentru creşterea, dezvoltarea, educarea şi inserţia socială a unui copil.
Prin sentinţa civilă M.935/F/20.11.2006, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr.2161/112/2006 a fost admisă, ca fiind întemeiata acţiunea formulata de reclamanţii R.G. şi R.O. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud - Direcţia Generala de Asistenta Sociala şi Protecţia Copilului.
A fost obligată pârâta să elibereze în favoarea reclamanţilor atestatul de familie aptă să adopte.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin Dispoziţia nr. 135 din 25 noiembrie 2005 a Directorului executiv al Direcţiei Generale de Asistenta Sociala şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud, s-a soluţionat cererea nr. 2127/4 mai 2005 a familiei R.G. şi R.O., dispunându-se neacordarea atestatului de familie apta sa adopte.
În mod defavorabil a fost soluţionată şi cererea de reevaluare a condiţiilor care au dus la neacordarea atestatului, înregistrată sub nr. 6967/27 decembrie 2005, sens în care s-a emis Dispoziţia nr. 315 din 13 mai 2006.
Actul contestat a fost întocmit în considerarea raportului de reevaluare a capacităţii de a adopta a rec1amanţilor nr. 6967/9 mai 2006 întocmit de Serviciul protecţie de tip familial - copii, Compartimentul pentru adopţii şi post adopţie din cadrul DGASPC - Bistriţa Năsăud, ce păstrează conc1uziile raportului de evaluare anterior, purtând nr. 2127/15 noiembrie 2005 şi care a stat la baza Dispoziţiei nr. 13/25 noiembrie 2005 înainte menţionată, acelea că familia şi în mod special soţia R.O. nu posedă abilităţile parentale pentru a asigura o bună dezvoltare psihica şi fizică a unui copil, în special datorită incoerenţei cognitive şi instabilităţii afectiv-emotionale, sens în care au fost întocmite rapoarte de evaluare psihologica la 31 octombrie 2005 şi la 25 aprilie 2006. Se mai impută acestora şi că nu îndeplinesc standardele impuse de legislaţia în vigoare şi din punct de vedere material.
Contrar însă aserţiunilor paratei, instanţa a conchis că întreaga probaţiune administrată demonstrează că atât din punct de vedere material, cât şi social ori psihologic, rec1amanţii poseda mijloacele necesare şi abilităţile parentale necesare pentru a asigura o dezvoltare fizică, intelectuală şi psihică a unui copil într-un c1imat favorabil.
În privinţa condiţiilor de locuit şi a stării materiale a rec1amanţilor se conchide chiar în cuprinsul raportului de reevaluare întocmit de reprezentanţii paratei că imobilul proprietatea lor, amplasat în cartierul V. al municipiului Bistriţa, prezintă condiţii igienico-sanitare acceptabile şi că veniturile familiei sunt compuse din salariul rec1amantului, veniturile agricole obţinute de pe cele 92 ari teren şi produsele obţinute de la animalele din gospodărie (cal, porci, păsări), nefiind grevate de datorii. Dimpotrivă rec1amanţii "au economii la bancă” şi "deţin un autoturism în stare bună de funcţionare".
În ceea ce priveşte îndeplinirea standardelor sociale, morale şi afective impuse de Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei şi HG.1435/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a legii, instanţa apreciază ca sunt întrunite condiţiile prescrise în persoana rec1amanţilor, care au o bună relaţie maritală, de lungă durată, începând din 7 august 1972, şi din care nu au rezultat copii. Depoziţiile testimoniale coroborate cu dec1araţiile olografe extrajudiciare, văzând modelul de viaţă al familiei, habitatul, inserţia comunitara şi trăsăturile de
personalitate, demonstrează, contrar susţinerilor pârâtei, că reclamanţii au pe deplin capacitatea de a deveni părinţi adoptivi şi disponibilitatea reala de a se preocupa de îngrijirea, creşterea şi educarea unui copil, fără a subzista pretinsele impedimente de factura psihologica invocate de pârâtă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamanţii s-au ocupat de îngrijirea, creşterea şi educarea a doi copii, L.A. şi L.C., surori gemene, de la începutul anului 1999 şi până la începutul anului 2005, în perioada 28 ianuarie 1999 - 29 ianuarie 2001 reclamanta având statut de asistent maternal.
Din probele administrate a rezultat indubitabil existenţa unor puternice legături afective reciproce dintre reclamanţi şi cele doua fetiţe, create în decursul celor 7 ani de coabitare, martorii audiaţi afirmând unanim că apelativul "mamă" şi "tată" este folosit de copii cu referire la reclamanţi, care s-au preocupat constant să le ofere acestora toate condiţiile nu doar materiale ci şi morale şi afective necesare unei dezvoltări sănătoase şi armonioase. Părinţii naturali ai acestor copii, în depoziţiile lor testimoniale, au învederat că prin eforturile reclamanţilor fetele au atins un grad de sănătate fizică şi dezvoltare normală unor copii de vârsta lor şi că s-a menţinut constant relaţia părinţilor fireşti cu copiii.
În consecinţă, instanţa a conchis că reclamanţii, acceptând fără rezerve identitatea şi istoria copiilor, precum şi diferenţa dintre imaginea unui copil "ideal" şi copiii avuţi în plasament, consideraţi compatibili cu ei şi pentru protejarea intereselor cărora în decursul celor 7 ani cât i-au avut în plasament au depus eforturi materiale, morale şi afective, pot să-şi asume în cunoştinţă de cauză şi rolul de părinte, deţinând calităţile şi abilităţile părinteşti necesare pentru a asigura o bună dezvoltare psihica şi fizică a unui copil.
Astfel, constatând că probaţiunea administrată demonstrează fără nici un dubiu că nu există impedimente de natura celor invocate de pârâtă, relevante pentru capacitatea de a adopta a reclamanţilor, acţiunea formulată a fost admisă şi pârâta obligată sa le elibereze atestatul de familie aptă să adopte în favoarea reclamanţilor R.G. şi R.O., în temeiul art. 19, 61 şi 63 din L.273/2004.
În temeiul art.274 Cod procedură civila, pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 400 lei cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat, justificat cu chitanţele ataşate la dosar.
Împotriva acestei sentinţe a formulat în termen legal recurs Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa Năsăud, solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi respingerea cererii prin care reclamanţii R.G. şi R.O. au solicitat eliberare atestatului de familie apte să adopte.
S-a solicitat suspendarea executării sentinţei atacate până la soluţionarea recursului.
În motivare, s-a arătat că prin dispoziţia atacată s-a dispus neacordarea atestatului de familie aptă să adopte faţă de neîndeplinirea cerinţelor impusă de Legea nr. 273/2004 şi de HG nr. 1435/2004, nefiind îndeplinite standardele impuse de legislaţia în vigoare, atât din punct de vedere psihosocial cât şi material.
Nu are nici o legătură acordarea atestatului de familie aptă să adopte, care se acordă/respinge prin dispoziţia directorului executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu acordarea/respingerea atestatului de asistent maternal profesionist, care se realizează de către Comisia pentru Protecţia Copilului.
Făcându-se evaluarea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale ale familiei adoptatoare potrivit dispoziţiilor art.19 din Legea nr.273/2004, s-a concluzionat pe baza interviurilor personale, a raportului psihologic, al adeverinţelor medicale, a
observaţiilor şi a recomandărilor că reclamanţii nu au pe deplin capacitatea de a deveni părinţi adoptivi.
În cadrul reevaluării condiţiilor privind eliberarea atestatului, evaluarea psihologică a fost făcută de către un alt psiholog, care şi el a concluzionat că familia R. nu posedă abilităţile parentale necesare pentru a asigura o bună dezvoltare psihică şi fizică a unui copil, în special datorită incoerenţei cognitive şi instabilităţii afectiv emoţională.
Evaluarea familiei trebuie realizată nu doar prin prisma condiţiilor materiale şi de locuit, ci şi din punct de vedere al personalităţii şi a aptitudinii de educare pentru copii, în vederea apărării interesului superior al oricărui copil.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041 şi art. 312 C.pr.civ. art.19 din Legea nr.273/2004 şi cele ale Capitolului a anexa 1 din HG nr.1435/2004.
Prin întâmpinare intimaţii reclamanţi au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
În motivare s-a arătat, în esenţă, că neavând copii împreună, soţii au hotărât să ia în grijă copii aflaţi în dificultate, în acest sens reclamanta R.O. obţinând atestatul de asistent maternal profesionist pe o perioadă de 3 ani, fiind apoi reatestată pentru însă 3 ani.
În acest scop au fost evaluaţi ambii soţi atât din punct de vedere psihologic cât şi sub raportul condiţiilor materiale şi morale necesare creşterii şi educării copiilor, constatându-se îndeplinirea acestor condiţii.
Au primit în îngrijire două surori gemene în anul 1999, aflate într-o stare fizică precară, soţii îngrijindu-se de acestea, oferindu-le condiţii materiale necesare unei creşteri normale şi sănătoase.
Familia cultivă teren şi creşte animale pentru asigurarea unui venit suplimentar.
Între cei doi soţi şi fetiţele luate în plasament s-a creat o puternică legătură sufletească, asemănătoare celei dintre părinţi şi copii.
Părinţii naturali ai copiilor au fost pe deplin mulţumiţi de evoluţia acestora.
Refuzul pârâtei recurente de a depune la dosarul cauzei toate documentele întocmite în perioada în care cele două fetiţe s-au aflat în plasament se datorează faptului că din cuprinsul acestor acte rezultă contrariul celor reţinute în rapoartele pe care se întemeiază decizia de refuzare a acordării atestatului de familie apte să adopte.
Refuzul de acordare al atestatului se datorează probabil mediatizării făcute de reclamanţi în aprilie 2005 cât priveşte modul abuziv în care au fost luate fetiţele.
Nu poate fi vorba despre lipsa abilităţilor parentale şi despre incoerenţă cognitivă şi instabilitate afectiv emoţională, întrucât dacă ar fi existat astfel de probleme, nu ar fi fost posibilă încredinţarea copiilor timp de 7 ani către reclamanţii intimaţi.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Principalul motiv de recurs vizează neîndeplinirea de către reclamanţii intimaţi a standardelor impuse de legislaţia în vigoare din punct de vedere psihosocial şi material pentru ca o familie să fie declarată aptă să adopte.
Se face trimitere la dispoziţiile art. 19 din Legea nr.273/2004 care stipulează:
„Evaluarea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare se face, pe baza solicitării lor, de către direcţia de la domiciliul acestora şi trebuie sa aibă în vedere:
a) personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economica a adoptatorului sau familiei adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil;
b) motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreşte să
adopte;
c) motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei doi soţi solicită să adopte un copil, celalalt soţ nu se asociază la cerere;
d) impedimente de orice natura relevante pentru capacitatea de a adopta”.
În prezenta cauză, se constată că din ansamblul probatoriului administrat
reiese neîntrunirea acestor standarde în ceea ce priveşte familia reclamanţilor.
Chiar dacă dispoziţiile legale mai sus citate cuprind doar o enumerare cu caracter general a criteriilor ce trebuie avute în vedere la evaluare, fără a se detalia prin precizarea unui minim de calităţi sau prin descrierea acelor trăsături de personalitate care să califice o familie pentru calitatea de adoptator, este evident că evaluarea trebuie să aibă în vedere în primul rând interesul copilului (privit în mod general, deci prin raportare la situaţia ipotetică a unui copil care ar putea fi adoptat de acea familie). Nu trebuie ca prin evaluare să se tindă la constatarea unei situaţii ideale sub raportul tuturor parametrilor enumeraţi în textul legal mai sus citat, ci trebuie ca aceşti parametri să se încadreze în anumite limite, în aşa fel încât familia să confere certitudinea că va putea asigura condiţii prielnice pentru creşterea, dezvoltarea şi educarea unui copil, pentru o bună inserţie socială a acestuia.
Raportat la probatoriul administrat în faţa primei instanţe, se constată că nu se verifică întrunirea standardelor minime pentru asigurarea unei dezvoltări armonioase a personalităţii unui copil, faţă de evaluarea psihologică a doamnei R.O. cuprinsă în raportul de evaluare din 15.11.2005 unde se arată că se „înregistrează deficienţe la nivelul psihismului în special în sfera afectivităţii; starea stabilităţii emoţionale se situează la limita inferioară, înspre anormalitate, persoana înregistrând scoruri ridicate atât la scala de psihoticism cât şi la nevroticism ... Pe fondul instabilităţii emoţionale şi a vulnerabilităţii crescute peste limită pot surveni la un moment dat probleme psihocomportamentale serioase. Sentimentele de frustrare inhibate şi nerezolvate pot genera reacţii extrapunitive şi agresiune exteriorizată spre mediu, spre obstacol”. Se recomandă „investigaţii psihiatrice de specialitate sprijin şi suport din partea unor specialişti abilitaţi în consiliere şi/sau terapie psihologică.
Cu ocazia reevaluării se constată din nou instabilitate emoţională şi atitudini disfuncţionale, capacitate intelectuală caracterizată de lentoare ideatică, gândire rigidă şi concretă, o gândire iraţională, negativă. Se constată din nou anumite deficienţe la nivelul psihismului cu precădere la nivelul afectivităţii, dar şi privind capacitatea intelectuală.
Aceste date obţinute cu ocazia evaluărilor făcute în vederea acordării atestatului de familie apte să adopte se coroborează cu constatările făcute cu ocazia încetării măsurii plasamentului celor doi copii la reclamanţi, constatându-se că fetiţele pe care reclamanţii le-au avut în plasament nu ştiu să folosească periuţa de dinţi şi să mănânce folosind tacâmurile, constatându-se o degradare în timp a stării psihice a asistentei maternale.
Faţă de aceste constatări, nu se poate aprecia că ar fi în interesul vreunui copil să fie încredinţat spre adopţie reclamanţilor, cel puţin până în momentul în care aceste deficienţe constatate se vor remedia cu ajutorul specialiştilor, aşa cum s-a recomandat şi în evaluările făcute de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Este evident că familia reclamanţilor are şi numeroase caracterizări pozitive, raportat la alte standarde impuse de legislaţia în vigoare pentru a deveni adoptatori, însă deficienţele enumerate în cele de mai sus nu pot fi ignorate şi justifică măsura respingerii cererii de acordare a atestatului de familie aptă să adopte.
Cât priveşte apărările formulate de intimaţii reclamanţi, Curtea constată că nu este contestată contribuţia pe care reclamanţii au avut-o la îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor pe care i-au avut în plasament şi nici crearea unei legături afective între aceştia de-a lungul celor 7 ani cât au trăit împreună. Toate acestea însă nu semnifică că reclamanţii ar fi apţi să adopte, faţă de împrejurarea că s-a constatat în timp o degradare a stării psihice a reclamantei, cu consecinţe în planul îngrijirii şi educării copiilor daţi în plasament, astfel încât în perspectiva încredinţării unui copil spre adopţie spre reclamanţi, nu există certitudinea că acesta ar beneficia de un mediu familial care să-i asigure o bună dezvoltare.
Faţă de datele concrete cuprinse în rapoartele de evaluare psihologică, nu se poate reţine o legătură de cauzalitate între neacordarea atestatului de familie aptă să adopte şi mediatizarea pe care reclamanţii au realizat-o în ce priveşte modul în care au fost luate fetiţele ce se aflau în plasament la aceştia.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea urmează a admite recursul formulat şi pe cale de consecinţă va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii contestaţiei formulate de reclamanţii R.G. şi R.O. împotriva dispoziţiei nr.315/2006 a directorului Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa Năsăud privind neacordarea atestatului de familie aptă să adopte.
În drept, se reţine incidenţa dispoziţiilor art.312 alin.1 şi 3 C.pr.civ. raportat la art.304/1 C.pr.civ., art.19 din Legea nr.273/2004 şi HG nr.1435/2004.
| ← Capacitate procesuală de folosinţă. Lipsa acesteia. Consecinţe | Bun comun al soţilor. Situaţia contribuţiei personale a unuia... → |
|---|
