Zone naturale protejate. Teren proprietate privată. Regim juridic aplicabil
| Comentarii |
|
Prin art. 7 O.U.G. nr. 57/2007 s-a statuat asupra faptului că regimul de protecţie se stabileşte indiferent de destinaţia terenului şi de deţinători, instituirea ca arie naţională protejată făcându-se prin hotărâre de guvern pentru parcurile naţionale, conform art. 8 lit. b) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Cum, potrivit art. 13, parcurile naţionale îşi păstrează acelaşi regim dobândit până la intrarea în vigoare a ordonanţei (în speţă, Parcul Cozia fiind declarat ca zonă protejată de interes naţional prin Legea nr. 5/2000 şi H.G. nr. 230/2003), nefiind exclusă posibilitatea deţinerii în proprietate privată, aspect subliniat şi prin Ordinul nr. 1710/2007 privind aprobarea documentaţiei necesare în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes naţional [anexă lit. A) pct. 4], nu se constată nici o contradicţie în privinţa regimului juridic aplicabil terenului reclamantului.
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 562 din 30 mai 2008
Prin sentința nr. 497/25.03.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria orașului C. și orașul C., fiind respinsă acțiunea față de acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul B.M.G., în contradictoriu cu pârâtul Primarul orașului C.
A fost anulată obligația prevăzută la pct. 4 lit. d1) pct. 6 din Certificatul de Urbanism nr. 76/14.06.2007 și au fost menține celelalte dispoziții ale acestui act administrativ.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele că potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, autoritatea publică emitentă a certificatului de urbanism este primarul (autoritate executivă a unității administrativ teritoriale), astfel că, în cauza dedusă judecății, calitate procesuală pasivă are numai Primarul orașului C.
Cât privește fondul cauzei, instanța a reținut că este parțial întemeiată, deoarece din înscrisurile existente la dosar reiese că terenul în suprafață de 1.582,50 mp este proprietate privată și nu face parte din domeniul public.
Amplasamentul acestuia nu s-a schimbat cu această ocazie, el aflându-se în continuare în zona Parcului Național Cozia.
în consecință, tribunalul a reținut că primul capăt de acțiune, care vizează anularea mențiunii cuprinsă la pct. 1 (regimul juridic al terenului) din certificatul de urbanism nr. 76/2007, este nefondat.
Cât privește capătul doi de cerere, s-a reținut că potrivit art. 1 alin. (3) lit. l) din H.G. nr. 230/2003 privind delimitarea biosferei, parcurilor naționale, parcurilor naturale și constituirea administrației acestora, este nominalizat Parcul Național Cozia ca zonă naturală protejată.
Or, potrivit art. 10 lit. c) din Legea nr. 50/1991, republicată, în zonele naturale protejate, stabilite potrivit legii, precum și în alte arii protejate, solicitantul autorizației de construcție trebuie să obțină avizele Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor și Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, legea nefăcând vorbire de avizul administrației parcului național sau a parcului natural.
împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs reclamantul B.M.G., care a criticat-o sub următoarele aspecte:
1) în mod greșit a reținut instanța că terenul reclamantului este inclus în Parcul Național Cozia și este, în același timp, proprietate privată. Cele două situații de drept se exclud reciproc, deoarece, așa cum a arătat în cererea principală, potrivit Legii nr. 213/1998 pct. I.6 din Anexa cuprinzând Lista bunurilor care alcătuiesc domeniul public, parcurile naționale fac parte din domeniul public. Cu alte cuvinte, terenul său nu poate fi, în același timp, și proprietate privată și domeniul public.
2) Având în vedere că terenul reclamantului este proprietate privată și nu face parte din domeniul public, implicit nici din Parcul Național Cozia, art. 10 lit. c) din Legea nr. 50/1991 nu este aplicabil în cauză. Terenul său nu este zonă naturală protejată și, drept urmare, nu sunt necesare nici avizele de la Ministerul Mediului și Gospodării Apelor; Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Agenția Județeană de Protecția Mediului.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C.proc.civ., curtea constată următoarele:
Prima instanță a reținut într-adevăr că terenul reclamantului este proprietate privată, situat însă într-o zonă naturală protejată, pentru care art. 10 lit. c) din Legea nr. 50/10991, republicată, impune obligația suplimentară pentru solicitantul autorizației de construcție de a obține avizul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor și Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Numai în aparență există o pretinsă contradicție între regimul juridic al terenului și cel aplicabil zonelor naturale protejate, în condițiile în care prin H.G. nr. 230/2003 s-a delimitat parcul național Cozia [art. 3 alin. (3) lit. l) și anexa nr. 1.L], pentru toate zonele protejate autoritățile publice locale având obligația evidențierii limitelor acestor arii, așa cum sunt prevăzute în anexa nr. 1, în planurile de amenajare a teritoriului și de urbanism, conform art. 10 din aceeași hotărâre de guvern. Și în anexa nr. 1 din Legea nr. 5/2000 este prevăzut parcul Cozia drept zonă naturală protejată de interes național, astfel că, în raport de înscrisurile contradictorii depuse la dosar, se impune administrarea unor probe suplimentare pentru clarificarea situației terenului reclamantului.
în adresa nr. 3069/03.05.2007 eliberată de Direcția Silvică Rm. Vâlcea se vorbește despre faptul că terenul cumpărat de reclamant face parte din terenul restituit foștilor proprietari, care a fost scos din evidența fondului forestier de stat, în timp ce pârâta Primăria orașului C. pretinde că același teren, deși restituit foștilor proprietari, face parte din Parcul Național Cozia, potrivit H.G. nr. 230/2003 privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora.
Or, prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, adoptată în vederea compatibilizării depline a legislației naționale cu cea a UE în domeniul protecției naturii și ținând cont de prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice, ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice, în vederea aplicării mai multor regulamente ale Consiliului Europei [Regulamentul Consiliului (CE) nr. 3254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior și a importului de blănuri și produse obținute din animale capturate prin utilizarea capcanelor de picior sau a altor tipuri de capcane care nu sunt conforme cu standardele internaționale și a Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecția speciilor de floră și faună sălbatică prin reglementarea comerțului cu acestea, cu modificările și completările ulterioare], a fost creat cadrul instituțional și sancțiunile pentru încălcarea prevederilor conținute în acestea. La capitolul II, secțiunea 1, art. 5 au fost definite ariile naturale protejate, menționându-se la lit. a) ca fiind de interes național parcurile naționale. Prin art. 7 s-a statuat asupra faptului că regimul de protecție se stabilește indiferent de destinația terenului și de deținători, instituirea ca arie națională protejată făcându-se prin hotărâre de guvern pentru parcurile naționale, conform art. 8 lit. b) din aceeași ordonanță de urgență. Cum, potrivit art. 13, parcurile naționale își păstrează același regim dobândit până la intrarea în vigoare a ordonanței (în speță, Parcul Cozia fiind declarat ca zonă protejată de interes național prin Legea nr. 5/2000 și H.G. nr. 230/2003), nefiind exclusă posibilitatea deținerii în proprietate privată, aspect subliniat și prin Ordinul nr. 1710/2007 privind aprobarea documentației necesare în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes național [anexă lit. A) pct. 4], nu se constată nicio contradicție în privința regimului juridic aplicabil terenului reclamantului.
Punctul I.6 din anexa cuprinzând lista bunurilor care alcătuiesc domeniul public din Legea nr. 213/1998 include parcurile naționale în domeniul public, dar legislația adoptată ulterior a modificat regimul juridic aplicabil acestora, existând posibilitatea deținerii și în proprietate particulară, cu anumite obligații pentru deținători.
Ca o consecință, se impune administrarea unor probe suplimentare, cu înscrisuri și, în special, cu expertiză tehnică de specialitate prin care să se stabilească dacă terenul pentru care s-a cerut eliberarea certificatului de urbanism face parte, într-adevăr, din Parcul Național Cozia, așa cum susține primarul orașului C., fiind evidențiat ca atare în planurile de amenajare a teritoriului și de urbanism, conform art. 10 din H.G. nr. 230/2003, în funcție de acestea urmând a se aprecia asupra necesității obținerii avizelor suplimentare reținute de prima instanță în baza art. 10 lit. c) din Legea nr. 50/1991.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, curtea, în temeiul art. 312 alin. (3) C.proc.civ., va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
| ← Publicitate imobiliară. Intabularea dreptului de proprietate... | Bunuri comune. Împărţire în timpul căsătoriei. Tranzacţie... → |
|---|
