Cadru didactic. Acţiune în obligarea unităţii de învăţământ şi a consiliului local la plata premiului anual, egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1172 din 25 noiembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 948 din 27.06.2014 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. .../100/2013, s-a luat act de renunţarea la judecata cererii cu privire la membrul de sindicat M.A..
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Local Baia Mare.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta Sindicatul Liber din învăţământ Maramureş în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Naţional „G.” Baia Mare, Liceul Teoretic „N.” Baia Mare, Şcoala Gimnazială „G.” Baia Mare, Liceul cu Program Sportiv -Club Sportiv Şcolar Baia Mare, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „S.” Baia Mare, Liceul Teoretic „E.” Baia Mare, Şcoala Gimnazială „O.” Baia Mare, Şcoala Gimnazială Copalnic Mănăştur, Liceul de Artă Baia Mare, Colegiul Tehnic „A.” Baia Mare, Consiliul Local Baia Mare şi Primarul municipiului Baia Mare, Consiliul Local Copalnic Mănăştur şi Primarul comunei Copalnic Mănăştur, ca nefondată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Consiliul Local Baia Mare împotriva Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Local Baia Mare a fost respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 538/2001, art. 167 alin. 3 din
Legea nr. 84/1995, art. 104 alin. 1 şi 2 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. 1 alin. 1, 4 şi 6 din H.G. nr. 1274 din 21.12.2011, art. 19 din Legea nr. 273/2006, art. 4 din O G. nr. 22/2002 şi art. 36 alin. 4 şi art. 63 alin. 5 lit. c din Legea nr. 215/200.
Membrii de sindicat reprezentaţi de reclamant fac parte din rândul personalului plătit din fonduri publice care în anul 2010 şi-au desfăşurat activitatea în cadrul unităţii de învăţământ chemată în judecată.
Potrivit art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Aceste dispoziţii legale au fost abrogate expres prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, lege care a intrat în vigoare de la data de 01.01.2011, cu excepţia art. 34 şi 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României.
Salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011 a fost reglementată prin Legea nr. 285/2010, aplicabilă din 01.01.2011, act normativ care la art. 8 a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi.
Aşadar, printr-o dispoziţie legală expresă, legiuitorul a înţeles să nu mai acorde premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată şi destinaţia sumelor corespunzătoare acestui premiu.
Din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/ 2010 rezultă că legiuitorul a eşalonat plata acestor sume, iar creşterile salariilor din sectorul bugetar au inclus şi suma unică, aferentă premiului anual solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele din Legea fundamentală şi Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivităţii legii şi protecţia dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituţională.
Nici raportarea la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eşalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispoziţiilor art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamantei în substanţa sa, iar măsurile luate au fost destinate menţinerii echilibrului între cheltuielile şi veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Chemată să se pronunţe asupra problemei de drept obiect al prezentei cauze instanţa supremă, în cadrul recursului în interesul legii, prin decizia nr. 21 din 18.11.2013, obligatorie pentru instanţe, a statuat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/ 2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
În baza considerentelor exprimate, tribunalul a reţinut că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadrul nr. 330/2009 nu poate fi acordat pe cale judecătorească, sumele aferente acestuia fiind incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/ 2010, astfel încât nu se poate pune problema încălcării vreunui drept ocrotit de reglementările naţionale şi europene, motiv pentru care acţiunea formulată s-a impus a fi respinsă ca neîntemeiată.
În ce priveşte cererea de chemare în garanţie instanţa a reţinut că aceasta se impune a fi respinsă în principiu raportat la dezlegările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din decizia nr. 10/2011 din perspectiva cărora trebuie privite şi prevederile art. XI alin. 5 din OUG nr.
92/2012 coroborat cu art. 5 alin. 3 lit. b şi art. 52 din Legea nr. 5/2013, cu art. 2 alin. 2 din HG nr. 1274/2011 invocate în fundamentarea cererii.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenţilor judiciari, care au exprimat aceeaşi opinie.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul Sindicatul Liber din învăţământ Maramureş şi pârâtul Consiliul Local Baia Mare.
Prin apelul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din învăţământ Maramureş, în numele membrilor de sindicat, solicitând modificarea în totalitate a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.
În motivare, reclamantul precizează că, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul ISJMM 2008-2009 ce constituie temeiul pretenţiilor, a fost negociat şi a intrat în vigoare anterior adoptării Legii nr. 329/2009, astfel că acestuia nu i se aplică actul normativ arătat.
Apreciază că legislaţia în vigoare în anul 2010 permite acordarea primei de vacanţă prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul ISJMM 2008-2009, sens în care invocă art. 43 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care dispune că „prevederile din actele normative referitoare la detaşare, delegare şi mutare, acordarea concediilor, a primei de vacantă, la cheltuielile de transport, cheltuielile cu cazarea şi locuinţa rămân în vigoare". Conform art. 148 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi".
De asemenea, potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009".
Precizează reclamantul că, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul ISJMM 2008-2009 a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data înregistrării lui, respectiv 11.11.2008 astfel că prevederile lui trebuie luate în calcul la stabilirea drepturilor angajaţilor din învăţământ.
Pârâtul Consiliul Local al municipiului Baia Mare a formulat totodată apel provocat în eventualitatea admiterii apelului declarat de reclamantul Sindicatul Liber din învăţământ Maramureş, solicitând obligarea chematului în garanţie la alocarea fondurilor necesare plăţii fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale.
Chematul în garanţie intimat Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, invocând Decizia nr. 19/2011 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu au fost administrate probe noi.
Apelurile sunt nefondate.
La data la care premiul anual pe anul 2010 ar fi fost scadent, conform art.25 alin.4 din Legea nr.330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau aplicabile dispoziţiile art.8 din Legea nr.285/2010, potrivit cărora, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Se mai constată că în mod eronat reclamanta a apreciat că în speţă se poate reţine retroactivitatea legii, având în vedere că în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin Legea nr.285/2010, lege în vigoare la acea dată.
Pentru aceste motive nu se poate reţine în cauză nici faptul că dreptul apelantului la premiul anual era unul câştigat, întrucât, dispoziţiile legale în vigoare nu-l mai îndreptăţeau la acordarea acestuia.
În ceea ce priveşte ingerinţa Statului în dreptul reclamantei la un „bun” în sensul Convenţiei şi analizarea acesteia conform dispoziţiilor art.20 din Constituţia României, prin raportare la art.17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi a art. l din Primul
protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor
fundamentale, se reţine că măsurile luate de către legiuitor în privinţa premiului anual pentru anul 2010 au urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura
stabilitatea economică în condiţiile crizei economice, interes care primează celui particular.
De asemenea, nu se poate reţine că în speţă s-ar fi încălcat principiul proporţionalităţii măsurii, reclamantul nefiind pus în situaţia de a suporta o sarcină excesivă şi disproporţionată faţă de scopul legitim urmărit.
De altfel, prin decizia nr.115/09.02.2012 a Curţii Constituţionale, s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.8 din Legea nr.285/2010, reţinându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziţii nu au fost încălcate: principiile neretroactivităţii legii şi egalităţii de tratament, prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eşalonată a acestui drept, care să satisfacă şi să menţină un echilibru rezonabil între interesele angajaţilor şi interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut următoarele:
“Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaţilor, conform legii, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Aşadar, Curtea reţine că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.
În ceea ce priveşte susţinerile autorilor excepţiei potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la naşterea unui drept de creanţă, creanţă ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională reţine că, într-adevăr, obligaţia de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanţă al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ţine de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaţilor săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziţie legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condiţiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autorităţile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea constată că legiuitorul, prin aceleaşi dispoziţii de lege criticate - art. 8 din Legea nr.285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Aşadar, beneficiul premiului anual pe
2010, care reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligaţiei de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eşalonată care să satisfacă şi să menţină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaţilor în cauză, şi, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 şi, respectiv, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).
Totodată, Curtea constată că, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creşterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul
2011.
În concluzie, Curtea constată că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-şi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reţine nici încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţi legii. Curtea s-a pronunţat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.”
În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 21/2013, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.
În ceea ce priveşte prevederile art.36 lit. a) din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş pe anii 2008-2009, se reţine că acestea nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere faptul că, prin Legea nr.330/2009, au fost abrogate disp.art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, ce prevedeau că personalul didactic beneficiază de premii şi de alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă.
Având în vedere soluţia ce se va pronunţa în cauză cu privire la apelul principal, în temeiul art. 473 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat şi apelul provocat declarat de Pârâtul Consiliul Local al municipiului Baia Mare.
Notă. În acelaşi sens, şi Decizia civilă nr. 1041 din 3 noiembrie 2014
| ← Reconstituire vechime în muncă. Persoană care pretinde că a... | Hotărâre pronunţată de un tribunal arbitral, în lipsa... → |
|---|
