Proprietate intelectuală încălcată. Restabilire
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 1135 din 24 septembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 257 din 19 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Maramureş, în dosar nr. .../100/2012 s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul R.A.P. în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL.
A fost obligat reclamantul R.A.P. la plata către pârâta SC S. SRL suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul R.A.P. a avut calitatea de asociat la societatea pârâtă SC S. SRL fiind în acelaşi timp realizator de emisiuni TV în cadrul postului „T.M. TV”.
Aşa cum rezultă din certificatul de înregistrare a mărcii nr. 111708 eliberat de OSIM, reclamantul are înregistrată începând cu data de 13.07.2010 marca „T.M.” cu imaginea grafică prezentată în certificat (fila 10-12 dosar), rezervarea acestei mărci fiind până la 13.07.2020.
Pe fondul unor neînţelegeri cu ceilalţi asociaţi, între reclamant şi pârâtă s-a realizat o întrevedere, fără a se ajunge la o conciliere.
Prealabil întrevederii respective reclamantul a notificat societatea pârâtă ca din data de 14.07.2012 (dată arătată ca data încetării raporturilor de muncă al reclamantului cu societatea pârâtă) pârâta să nu mai folosească denumirea de „T.M. TV”.
După încetarea raporturilor de muncă cu reclamantul societatea pârâta a solicitat CNA să încuviinţeze schimbarea denumirii postului TV din „T.M.” în „T.N.”.
Aşa cum rezultă din adresa nr. 7413RF/10.07.2013 emisă de CNA (fila 47) societatea SC S. SRL cu nr. de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J24/1040/2011 din 25.11.2011, a obţinut la data de 14.12.2011 licenţa audiovizuală nr. TV-C 619 pentru serviciul de programe de televiziune „T.M.”; în şedinţă publică din data de 24.05.2012 s-a aprobat eliberarea deciziei de autorizare audiovizuală, urmând ca în termen de 30 de zile să înceapă emisia postului „T.M.”; la data de 13.09.2012, s-a aprobat, conform solicitării, schimbarea denumirii postului în „T.N.”, odată cu modificarea structurii serviciului de programe şi a acţionariatului.
Din referatul întocmit de Serviciul Inspecţie din cadrul Direcţiei Control şi Digitalizare al CNA (fila 63) rezultă că postul de televiziune deţinut de SC S. SRL a afişat pe tot parcursul programului sigla aprobată de CNA. Astfel, până în luna septembrie 2012 a purtat denumirea şi a afişat sigla „T.M.”, iar după aprobarea primită de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, a schimbat denumirea şi sigla în „T.N.”. Cele 2 sigle nu au nimic în comun, ele fiind afişate pe toată durata programului. Din septembrie 2012 şi până la întreruperea emisiei din data de 7 octombrie 2013, postul a afişat doar sigla „T.N.”.
Din împrejurările de mai sus a rezultat că în perioada 14.07.2012 (termenul din notificare) şi 13.09.2012 (data aprobării de către CNA a schimbării denumirii şi siglei) pârâta a emis sub denumirea de T.M. TV deşi reclamantul nu a fost de acord.
Se pune problema culpei pârâtei pentru folosirea denumirii T.M. TV timp de 2 luni în condiţiile lipsei acordului reclamantului. În acest sens instanţa având în vedere că în respectiva perioadă pârâta a efectuat demersuri concrete pentru schimbarea denumirii şi că această schimbare nu se putea face fără încuviinţarea din partea CNA (aprobarea s-a făcut în 13.09.2012), a concluzionat că pârâta nu este în culpă.
Totodată, instanţa a remarcat împrejurarea că de îndată ce schimbarea denumirii a fost aprobată de CNA (13.09.2012) pârâta a emis sub noua denumire: „T.N.”, până la încetarea emisiei postului, în octombrie 2013.
Referitor la aspectul emisiei sub denumirea de „T.N.” şi la chestiunea asemănării dintre cele două denumiri (de natură a crea confuzie telespectatorilor în opinia reclamantului) instanţa a luat act că prejudiciul reclamat de R.A.P. în cererea de chemare în judecată şi în concluziile pe fond, nu se referă la acest aspect ci doar la folosirea de către societatea pârâtă a denumirii „T.M.” fără acordul său.
Din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă clar că reclamantul a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin folosirea de către pârâtă fără drept a denumirii „T.M.” (cu privire la care s-a reţinut lipsa culpei pârâtei”) şi nu pentru utilizarea ulterioară a unei denumiri asemănătoare.
În conformitatea cu dispoziţiile art. 37 din Legea 84/1998 republicată, în cazul încălcării drepturilor exclusive asupra mărcii, titularul acesteia pentru a obţine despăgubiri în condiţiile dreptului comun, care în cauza de faţă îl constituie art. 1349 Cod Civil.
S-a dovedit în cauză însă că pârâta a început demersurile pentru schimbarea denumirii postului imediat după ce reclamantul a lipsit-o de acordul său la folosirea denumirii protejate însă schimbarea efectivă a denumirii nu s-a putut realiza decât după aprobarea din partea CNA, aprobare care a fost emisă la 13.09.2012. Nu s-a putut reţine deci culpa societăţii pârâte pentru folosirea timp de două luni a vechii denumiri „T.M.”.
În consecinţă, acţiunea a fost respinsă conform dispozitivului şi în temeiul art. 274 C.pr.civ. (1865) reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 3050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial dovedit cu chitanţele 7/20.01.2014, 71/26.09.2013 şi 36/12.02.2013.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii introductive de instanţă şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamantul a invocat următoarele:
Hotărârea pronunţata este nelegală si netemeinică, fiind criticabilă prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct 9 si art. 3041 Cod proc. civ. (1865).
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, apreciind în mod eronat cu nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi angajată răspunderea delictuală a paratei, respectiv art. 1349 si art. 1357 Cod civil
În cuprinsul hotărârii, instanţa în mod corect a constatat că pârâta a utilizat denumirea "T.M.", înregistrată la OS1M ca marcă, fără acordul reclamantului, în calitate de titular al mărcii înregistrate, în perioada 14.07.2012-13.09.2012.
Cu toate acestea, în mod greşit a retinut instanţa că pârâta nu este în culpă pentru folosirea timp de 2 luni a denumirii "T.M.", datorită împrejurării că, în ciuda demersurilor efectuate de pârâtă de a schimba denumirea sub care îşi desfăşura activitatea de emitere a programului de televiziune, schimbarea efectivă a denumirii nu s-a putut realiza decât după aprobarea din partea CNA, la dala de 13.09.2013.
Cu toate că i s-a adus la cunoştinţă că începând cu data de 14.07.2012 nu mai are acordul reclamantului pentru a utiliza denumirea si sigla "T.M.” sau altă denumire si siglă similară, pârâta a continuat să emită serviciul de programe sub această denumire până în
13.09.2012, iar ulterior, sub o denumire similară - "T.N.", până în 7.10.2013.
Vinovăţia pârâtei rezultă fără echivoc din acţiunile pe care aceasta le-a întreprins, prin simplul fapt că a continuat timp de 2 luni să îşi desfăşoare activitatea de televiziune sub denumirea „T.M.", iar ulterior sub o denumire similara - T.N.", pentru care exista un risc de confuzie în percepţia publicului, datorită faptului că este asemănătoare cu denumirea mărcii şi serviciile cărora li se aplica marca sunt identice.
Demersurile pe care le-a efectuat pentru schimbarea denumirii şi necesitatea unei aprobări de la CNA nu pot avea efecte exoneratoare, în condiţiile în care pârâta nu a întrerupt emisia de îndată ce i-a fost notificat refuzul titularului dreptului de autor asupra denumirii de a utiliza acea denumire, ci a continuat emisia, cu încălcarea dreptului exclusiv al reclamantului asupra mărcii.
Lipsa vinovăţiei s-ar fi putut reţine numai în ipoteza în care pârâta ar fi întrerupt emisia de îndată, iar numai după ce ar fi obţinut aprobarea CNA privind schimbarea denumirii, ar fi emis sub o denumire care să nu fie similară.
Pârâta nu a fost în măsură să prezinte instanţei de fond răspunsul din partea OSIM in legătura cu demersurile pe care le-a întreprins în vederea înregistrării mărcii T.N.".
Motivul pentru care nu a putut fi înregistrată ca marcă denumirea „T.N." îl poate constitui similitudinea care există între cele două denumiri, cu atât mai mult cu cât vizează aceleaşi servicii.
Prin atitudinea manifestată, este de necontestat că pârâta a încălcat dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcii T.M.", conferit reclamantului de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 84/1998.
In cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1349 Cod civil, întrucât pârâta a încălcat îndatorirea de a respecta regulile de conduită pe care legea le impune şi a adus atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamamntului, fiind răspunzătoare de prejudiciul cauzat.
In dezvoltarea principiului răspunderii civile delictuale, dispoziţiile art. 1357 cod civil impun întrunirea unor condiţii pentru antrenarea răspunderii, din analiza textului legal desprinzându-se amatoarele: existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei autorului faptei.
Cu privire la existenţa prejudiciului moral, este de necontestat că prin utilizarea în mod neautorizat a denumirii „T.M.”, în perioada 14.07.2012 - 13.09.2012, precum şi prin utilizarea denumirii T.N.", fiind similară mărcii înregistrate, în perioada 13.09.20127.10.2013, pârâta a cauzat reclamantului un prejudiciu moral.
In legătura cu dovedirea prejudiciului moral, reclamantul invocă poziţia practicii judiciare, potrivit căreia singura concluzie în acord cu practica CEDO, care a făcut o serie de aprecieri notabile în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, este în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite, de natură să producă un asemenea prejudiciu, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
In ceea ce priveşte existenta unei fapte ilicite, însăşi instanţa de fond a constatat că pârâta a utilizat in perioada 14.07.2012-13.09.2012 marca "T.M.”, fără acordul titularului mărcii, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998, care conferă titularului un drept exclusiv asupra mărcii.
Totodată, fapta ilicită a pârâtei a constat si în utilizarea în perioada 13.09.20127.10.2013 a unei denumiri care încalcă dreptul de proprietate intelectuala a pârâtului -''T.N." - prin crearea unei confuzii în percepţia publicului asupra titularului mărcii.
Asupra dovedirii existentei faptei ilicite, reclamantul a arătat că aspectele susţinute în acţiune în acest sens au fost confirmate prin adresa depusă la dosarul cauzei din partea CNA, precum şi prin depoziţia martorului B.I., audiat în cauză, profesor universitar specialist în comunicare, în opinia căruia, în rândul telespectatorilor s-a putut crea o confuzie între cele două denumiri.
Referitor la existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicită şi prejudiciu, reclamantul a arătat în speţă acesta rezulta „ex re''.
Privitor la existenta vinovăţiei, reclamantul arată că aceasta îmbracă forma intenţiei, potrivit clasificării cuprinse în art. 16 Cod civil, întrucât pârâta a prevăzut rezultatul faptei sale şi fie că a urmărit producerea lui, prin intermediul faptei, fie că, deşi nu 1-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, fiind răspunzătoare de acel prejudiciu.
Răspunderea civila delictuală se angajează si pentru cea mai uşoară culpă, iar la aprecierea vinovăţiei, instanţa trebuia să ia în considerare si împrejurarea că pârâta a acţionat în calitate de profesionist în exerciţiul unei întreprinderi.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond este şi netemeinică, prin prisma faptului că în mod eronat instanţa apreciat că rezultă clar din conţinutul cererii de chemare în judecată că reclamantul a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin folosirea de către pârâtă fără drept a denumirii „T.M." şi nu pentru utilizarea ulterioară a unei denumiri asemănătoare.
Chiar din modul in care a formulat petitele acţiunii, reclamantul a arătat că prejudiciul moral a rezultat din utilizarea de către pârâtă a unor denumiri şi sigle care încalcă drepturile conferite de Legea nr. 84/1998.
În primul rând este vorba de utilizarea denumirii „T.M.", precum si de utilizarea unei denumiri similare, care de asemenea încalcă dreptul conferit de art. 36.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat în parte, urmând a fi admis în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:
Primul aspect care se impune a fi analizat este cel referitor la împrejurarea dacă în mod corect a statuat prima instanţă în sensul că limitele investirii sale au vizat exclusiv analizarea încălcării dreptului de proprietate intelectuală al reclamantului asupra denumirii şi siglei „T.M.”, începând cu data de 14.07.2012 sau aceste limite includeau şi analizarea faptei ilicite a pârâtei constând în utilizarea în perioada 13.09.2012 - 7.10.2013 a denumirii „T.N.”, utilizare care încalcă dreptul de proprietate al reclamantului, prin crearea unei confuzii în percepţia publicului asupra titularului mărcii.
Curtea constată că sub acest aspect statuările primei instanţe sunt corecte.
La data de 1.10.2012 reclamantul a investit instanţa cu o acţiune având ca obiect constatarea că începând cu data de 14.07.2012 pârâta a utilizat în mod neautorizat denumirea şi sigla „T.M.”, încălcând dreptul de proprietate intelectuală al reclamantului asupra mărcii înregistrate, obligarea pârâtei la încetarea utilizării denumirii şi siglei care încalcă dreptul de autor, sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii de 300 Euro/zi, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 18.000 Euro şi obligarea pârâtei la publicarea în presa locală, în două publicaţii cotidiene a dispozitivului hotărârii judecătoreşti.
În tot conţinutul acţiunii introductive de instanţă, reclamantul a expus starea de fapt, referindu-se exclusiv la utilizarea de către pârâtă, în cadrul programului de televiziune a denumirii şi siglei „T.M.”, fără a avea acordul titularului certificatului de înregistrare a mărcii.
Nicăieri în conţinutul acţiunii reclamantul nu face referire la utilizarea de către pârâtă a denumirii şi siglei „T.N.”, sau la faptul că aceasta ar încălca dreptul său de proprietate intelectuală, întrucât prin asemănarea cu denumirea şi sigla „T.M.” ar crea o confuzie în percepţia publicului asupra titularului mărcii.
Aşadar, instanţa fiind investită exclusiv cu petitele vizând încălcarea dreptului de proprietate intelectuală a reclamantului prin fapta pârâtei de utilizare a denumirii şi siglei „T.M.”, fără acordul reclamantului, în mod corect s-a pronunţat în aceste limite în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. 6 Cod proc. civ.
Pe fondul cauzei, curtea constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 84/1998, coroborat cu art. 1349 C. civil, întrucât, în opinia instanţei de recurs, fapta pârâtei de a utiliza în perioada 14.07.2012 - 13.09.2012 a denumirii şi siglei „T.M.”, fără acordul reclamantului, titular al acesteia, constituie o încălcare a dreptului de proprietate intelectuală al reclamantului.
În acest sens, reclamantul este titularul certificatului de înregistrare a mărcii nr. 111708, emis de OSIM, în baza căruia deţine începând cu data de 13.07.2010, cu durată de protecţie de 10 ani, marca combinată denumire şi siglă „T.M.”, reproducerea mărcii fiind inserată în conţinutul certificatului (f. 10-11 dosar fond).
Odată cu încetarea contractului de muncă încheiat între reclamant şi pârâtă, cel dintâi a notificat-o pe cea din urmă că începând cu data de 14.07.2012 nu mai are dreptul de a utiliza denumirea şi sigla „T.M.” (f.7 dosar fond).
Prin urmare, reclamantul în calitate de titular al mărcii a notificat pârâta că începând cu 14.07.2012 îi interzice acesteia să utilizeze marca sa.
Pârâta nu s-a conformat notificării din actele dosarului - adrese de la SC RCS & RDS SA şi CNA (f. 37, 47 dosar fond), rezultând că în perioada 14.07.2012-13.09.2012 a continuat să emită programe TV sub denumirea „T.M. TV”.
Dreptul exclusiv asupra mărcii, dobândit prin înregistrare, conferă titularului său atribuitele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra obiectului material al acestuia, care, în speţă, îl reprezintă denumirea şi sigla „T.M.”, atribuite reclamantului.
În virtutea acestor atribute, titularul poate să folosească şi să dispună de dreptul său exclusiv asupra mărcii, în deplină libertate, singurele limitări fiind cele legale.
Interzicând în mod explicit pârâtei utilizarea denumirii şi siglei „T.M.”, începând cu
14.07.2012, reclamantul şi-a exercitat atributul de dispoziţie asupra mărcii, iar fapta pârâtei de a continua utilizarea în perioada 14.07.2012 - 13.09.2012, în pofida interdicţiei titularului dreptului, constituie o faptă ilicită, având ca urmare încălcarea dreptului de proprietate intelectuală a titularului mărcii.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., coroborat cu art. 36 şi urm. din Legea nr. 84/1998, art. 1349 Cod civil, curtea va admite în parte recursul reclamantului şi va modifica sentinţa, în sensul admiterii în parte a acţiunii în sensul constatării că începând cu data de 14.07.2012, pârâta a utilizat în mod neautorizat denumirea şi sigla "T.M.", respectiv în perioada 14.07.2012 - 13.09.2012.
Prin acţiunea promovată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 18.000 euro şi la publicarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti în două publicaţii cotidiene.
Daunele morale sunt consecinţe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
În ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, curtea consideră că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite, de natură să determine un asemenea prejudiciu, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Este evident că în speţă fapta culpabilă a pârâtei descrisă anterior a provocat o daună morală reclamantului, aducându-i acestuia o atingere pe planul personalităţii sale socio-profesionale: continuând să emită emisiunea TV sub denumirea şi sigla "T.M.", ulterior datei de 14.07.2012, pârâta a creat o confuzie în rândurile auditorului emisiunii, care, continuând să urmărească postul, a avut reprezentarea că este aceeaşi emisiune pe care a urmărit-o până la data de 13.07.2012, deşi realitatea era că emisiunea nu mai era aceeaşi, cel puţin în ceea ce priveşte persoana realizatorului, care era reclamantul până la data de 6.07.2012 (data demisiei), iar, în plus, începând cu 14.07.2012 devenea incidentă interdicţia reclamantului adresată pârâtei de a continua utilizarea denumirii şi ţiglei.
In plus, confuzia a fost accentuată de faptul că în perioada iulie 2012 - 13.09.2012, una şi aceeaşi emisiune - "T.M." - a fost difuzată concomitent, atât pe postul de televiziune emis de pârâtă, cât şi de postul de televiziune „A.”, cea din urmă în realizarea reclamantului, titular al mărcii denumire şi siglă "T.M." (f. 65 dosar fond).
Producându-i aşadar un prejudiciu moral reclamantului, constând în lezarea prestigiului său socio-profesional, pârâta poate fi obligată la plata daunelor morale.
În ceea ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri morale acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să repare pe deplin daunele morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui eventual prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.
Evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care au stat la
baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective.
Curtea împărtăşeşte criteriul general evocat de instanţa europeană în jurisprudenţa sa, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora. În plus, în speţa dată, un criteriu obiectiv îl constituie durata de timp în care reclamantului i s-a adus atingere reputaţiei socio-profesionale, respectiv două luni.
In raport de aceste criterii obiective - lezarea reputaţiei profesionale a reclamantului pe o perioadă de două luni - curtea apreciază că suma de 1000 lei este rezonabilă şi suficientă cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului suferit de reclamant.
Instanţele civile investite cu analizarea cauzei care constituie izvorul acordării daunelor morale au stabilit că modalitatea de reparare a prejudiciului este una mixtă, concretizată atât în despăgubiri băneşti, cât şi sub forma publicării hotărârii judecătoreşti de sancţionare a pârâtului, ca modalitate de reparaţie nepatrimonială a daunei suferite.
În speţă, curtea apreciază că pe lângă daunele morale acordate, obligarea pârâtei la publicarea dispozitivului hotărârii constituie o modalitate suplimentară şi eficientă de reparare a prejudiciului moral cauzat reclamantului, astfel încât în temeiul art. 16 alin. 1 din OUG nr. 100/2005, va admite acţiunea reclamantului şi sub aspectul cererii de obligare a pârâtei la publicarea dispozitivului prezentei hotărâri într-un număr al ziarului "Graiul Maramureşului", precum şi într-un număr al ziarului "Glasul Maramureşului", până la data de 1 decembrie 2014.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la încetarea utilizării denumirii şi siglei care încalcă dreptul de autor la reclamantului şi aplicarea sancţiunii plăţii unor daune cominatorii de 300 euro/zi, curtea va respinge aceste cereri, având în vedere că, aşa cum a rezultat din probaţiunea administrată în faţa primei instanţe, pârâta a încetat utilizarea siglei şi denumirii „T.M.” la data de 13.09.2012, când s-a aprobat schimbarea denumirii postului în „T.N.”, odată cu modificarea structurii serviciului de programe şi a acţionariatului.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., va obliga intimata SC „S.” SRL Baia Mare să plătească recurentului suma de 58,95 lei, cheltuieli de judecată în fond şi recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 21 dosar fond, f. 14 dosar recurs).
| ← Succesiuni succesive. Valorificare testament | Reconstituire vechime în muncă. Persoană care pretinde că a... → |
|---|
