Succesiuni succesive. Valorificare testament

Comentarii

0

Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1341 din 21 noiembrie 2014

Prin sentinţa civilă nr. 15.605/10.12.2013, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. .../211/2011, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă extinsă şi completată, formulată de reclamanţii O.A.I., născută V. şi V. L.L., împotriva pârâţilor V. I. şi soţia, V. C., având ca obiect succesiune.

A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâtul V. I. şi, în consecinţă:

S-a constatat că masa succesorală rămasă după def. rămasă după def. V. E. decedată la data de 21.07.2009 se compune din următoarele imobile: imobil teren în intravilan de 1.423 mp, înscris în CF 56650 F., nr. topo 677/1/4, imobil teren în intravilan de 3.937 mp, înscris în CF 56321 F., nr. topo 1547/b/2/6/l/2 , imobil teren în extravilan, în suprafaţă de 525 mp înscris în CF 56312 F., nr. topo 2882/5/7, 2883/4/7, 2884/4/7 ŞI imobil teren în extravilan în suprafaţă de 525 mp înscris în CF 56319 F., nr. topo 2882/5/4, 2883/4/4, 2884/4/4.

S-a constatat că au calitate de moştenitori ai defunctei V. E., numitul V. P. - în calitate de soţ supravieţuitor în cotă de 1/4 a parte şi pârâtul V. I. - descendent de grad I în cotă de 3/4 a parte.

S-a dispus predarea succesiunii către aceştia şi întabularea în CF a drepturilor de proprietate în favoarea moştenitorilor în cotele arătate ca bun propriu cu titlu de moştenire.

S-a constatat că masa succesorală rămasă după def. V. P. decedat la data de 2.12.2010 se compune din imobilele terenuri agricole: teren în suprafaţa de 3.753 mp, înscris în CF 56742 F., nr. cad. 9009, teren în suprafaţă de 2.458 mp, înscris în CF 56737 F., nr. cad. 7607, teren în suprafaţă de 1.700 mp înscris în Titlul de proprietate nr.28373/1317/1999- tarla 54 parcela 13, teren în suprafaţa de 4.300 mp înscris în Titlul de proprietate nr.28373/1317/1999 - tarla 16 parcela 13 şi teren în suprafaţă de 5.800 mp înscris în Titlul de proprietate nr.6720/2007 - tarla 12 parcela 12/1 şi cota de 1/4 a parte din bunurile cuprinse în masa succesorală după defuncta V. E., respectiv imobil teren în intravilan de 1.423 mp, înscris în CF 56650 F., nr. topo 677/1/4, imobil teren în intravilan de 3.937 mp, înscris în CF 56321 F., nr. topo 1547/b/2/6/l/2, imobil teren în extravilan, în suprafaţă de 525 mp înscris în CF 56312 F., nr. topo 2882/5/7, 2883/4/7, 2884/4/7, imobil teren în extravilan în suprafaţă de 525 mp înscris în CF 56319 F., nr. topo 2882/5/4, 2883/4/4, 2884/4/4, unicul moştenitor fiind V. I. în calitate de legatar universal în baza testamentului autentificat sub nr.1271/31.07.2009 şi dispune predarea succesiunii şi întabularea în CF a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului ca bun propriu cu titlu de moştenire testamentară.

A fost dispusă predarea succesiunii şi întabularea în CF a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului ca bun propriu, cu titlu de moştenire testamentară.

Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâţii V. I. şi V. C. a sumei de 5.536 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei sale, următoarele:

„În primul rând, completarea de acţiune depusă de reclamanţi la data de 6.03.2013, prin care au solicitat instanţei să constate că în masa succesorală rămasă după def. V. D. decedat la data de 9.08.1975 cu ultimul domiciliu în com. F., str. A. nr.262, jud. Cluj este inclus imobilul casă şi teren situat în com. F., str. A. nr.262 ( în prezent 286 ) situat între vecinii P.G. şi P.G., să constate că numiţii V. P. şi V. E. au calitate de moştenitori testamentari ( legatari cu titlu particular ) după def. V. D. decedat la data de 9.08.1975 cu ultimul domiciliu în com. F., str. A. nr.262, jud. Cluj este inclus imobilul casă şi teren situat în com. F., str. A. nr.262 ( în prezent 286 ) situat între vecinii P.G. şi P.G.. ( filele 150-152 ), precum şi întâmpinarea pârâţilor depusă pentru această completare ( filele 164-168 ), dar şi întâmpinarea prin care pârâţii şi-au exprimat poziţia procesuală privitor la petitul pentru care instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii, instanţa a dispus disjungerea acestora de acţiunea principală ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii introducerii completării de acţiune din 6.03.2013, dosarul fiind înregistrat sub nr..../211/2013, soluţionat prin sentinţa civilă nr.12246/2013 ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

Referitor la acest dosar disjuns şi pentru care la ultimul termen de judecată s-a solicitat suspendarea prezentei cauze în temeiul art.244 pct. 1 C.proc.civ., instanţa reţine că la data promovării prezentei cauzei - 1.06.2011, imobilul pentru care s-a solicitat în acţiunea disjunsă dezbaterea succesiunii se afla în proprietate pârâtului V. I., în temeiul celor două contracte de întreţinere autentificate şi depuse la dosar.

Prin urmare, în prezenta cauză nu au rămas de soluţionat excepţii procesuale care să determine neanalizarea fondului cauzei.

Din actele de stare civilă depuse la dosar, se reţine că defuncta V. E. a decedat la data de 21.07.2009, iar defunctul V. P. a decedat la data de 2.12.2010.

Privitor la cei doi reclamanţi, din susţinerile acestora, necontestate de pârâtul V. I. şi coroborate cu actele de stare civilă depuse în copie la dosar se reţine că V. L.V. - tatăl celor doi reclamanţi, a fost fiul defuncţilor V. E. şi V. P., decedând anterior acestora - la data de 26.03.2007.

Prin urmare, cei doi reclamanţi au calitate de nepoţi de fiu predecedat pentru cei doi defuncţi - V. E. şi V. P., iar pârâtul V. I. fiind fiul în viaţă al celor doi defuncţi.

În ce priveşte masa succesorală rămasă după def. V. E., se reţine că aceasta este formată din următoarele imobile :

- imobil teren în intravilan de 1.423 mp, înscris în CF 56650 F., nr. topo

677/1/4,

- imobil teren în intravilan de 3.937 mp, înscris în CF 56321 F., nr. topo 1547/b/2/6/l/2

- imobil teren în extravilan, în suprafaţă de 525 mp înscris în CF 56312 F., nr. topo 2882/5/7, 2883/4/7, 2884/4/7

- imobil teren în extravilan în suprafaţă de 525 mp înscris în CF 56319 F., nr. topo 2882/5/4, 2883/4/4, 2884/4/4.

Cu privire la aceste imobile, nici una dintre părţi nu a contestat intrarea în masa succesorală rămasă după def. V. E..

A comportat discuţii, soluţionate prin sentinţa civilă nr.12246/2013 pronunţată în dosar civil nr..../211/2013, includerea în masa succesorală a acesteia o eventuală cotă de proprietate din imobilul situat în com. F., str. A. nr.286, jud. Cluj înscris în CF 50170 F. ( provenită din conversia de pe hârtie a CF 4912 F. ), sub A1, cu nr.top. 2108/21/2, în natură teren intravilan în suprafaţa de 1.929 mp şi sub Al. 1, cu număr cadastral C1 şi nr.top. 2108/21/2 - C, constând în loc de casă la Şesul din Josul, cu casă din cărămidă pe fundaţii din beton, şarpantă din lemn acoperită cu ţiglă compusă din: parter: 3 camere, bucătărie şi verandă, spălător, cămară de alimente, bucătărie de vară şi subsol: pivniţă, grajd din cărămidă pe fundaţii din piatră, acoperit cu ţiglă, pe care def. V. E. ar fi moştenit-o de la def. V. D. în baza testamentului.

Reţinem aici faptul că deşi nu s-a depus la dosar un certificat de moştenitor care să facă dovada incontestabilă a dezbaterii succesiunii după def. V. D., faptul că la data încheierii contractelor de întreţinere autentificate de către def. V. P. cu pârâtul V. I., acesta era proprietar exclusiv al imobilului, iar din anul 1975 - anul decesului lui V. D. şi până la decesul său, V. E. nu a contestat această realitate juridică.

De altfel, din cuprinsul încheierii succesorale din 31.03.1980, din dosarul succesoral nr. 1090/1974 a notariatului de Stat Cluj, se reţine că moştenitori acceptanţi sunt doar V. P., împreună cu fraţii săi, V. D. şi T.R., soţia acestuia - V. E., deşi a fost citată în cadrul procedurii, datorită punerii în discuţie a testamentului, nu a înţeles să accepte moştenirea după acesta. ( filele 107-108 ).

Ori, pentru ca o cotă parte din dreptul de proprietate asupra imobilului imobilul situat în com. F., str. A. nr.286, jud. Cluj înscris în CF 50170 F. ( provenită din conversia de pe hârtie a CF 4912 F. ), sub A1, cu nr.top. 2108/21/2, în natură teren intravilan în suprafaţa de 1.929 mp şi sub Al. 1, cu număr cadastral C1 şi nr.top. 2108/21/2 - C, constând în loc de casă la Şesul din Josul, cu casă din cărămidă pe fundaţii din beton, şarpantă din lemn acoperită cu ţiglă compusă din: parter: 3 camere, bucătărie şi verandă, spălător, cămară de alimente, bucătărie de vară şi subsol: pivniţă, grajd din cărămidă pe fundaţii din piatră, acoperit cu ţiglă să intre în patrimoniul defunctei V. E., în temeiul testamentului lăsat de defunctul V. D., nu este suficient doar a se face dovada faptului că testamentul nu este revocat, ci numita V. E. trebuia să accepte succesiunea după def. V. D., decedat la data de 9.08.1975 în termenul de opţiune succesorală de 6 luni, conform art.700 C.civ. în vigoare.

În situaţia în care defuncta V. E. nu a cerut rectificarea înscrierii din cartea funciară prin care întreg dreptul de proprietate asupra imobilului a fost întabulat exclusiv în favoarea soţului său - V. P., se poate trage concluzia că V. E. nu a înţeles să accepte moştenirea după def. V. D. şi în aceste condiţii, reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi acum, în anul 2011, să solicite acest lucru.

Pe de altă parte, aşa cum permiteau reglementările în vigoare, defunctul V. D. nu avea în proprietate decât 250 mp de teren şi construcţia, , aspect reţinut de instanţă încheierea de dezbatere succesorală, iar restul terenurilor au revenit defunctului V. P. în baza Legii nr. 18/1991.

Astfel, terenul aferent imobilului situat în corn. F., nr. 286, înscris în C.F. nr. 50170 F., în suprafaţă de 1.929 mp a fost dobândit de către defunctul V. P. în baza Legii nr. 18/1991, prin T.P. nr. 28373/1317/1999, cele două suprafeţe din intravilan, tarla 16, parcele 59 şi 60, în calitate de moştenitor al lui V. D..

Deci, se reţine că V. E. nu a înţeles să invoce, nici în anul 1991, respectiv 1999, şi nici în anul 1980, calitatea de moştenitor după V. D. şi nici să ceară vreun fel de drept asupra terenului sau construcţiei situate în corn. F., nr. 286, înscrise în C.F. nr. 50170 F.. Imobilul a fost înscris în Cartea funciară în baza sentinţei civile nr. 10336/2001 a Judecătoriei Cluj încă din anul 2002, exclusiv în favoarea lui V. P., defuncta V. E. necontestând niciodată această situaţie juridică.

Prin urmare, instanţa nu va include imobilul situat în com. F., str. A. nr.286, jud. Cluj înscris în CF 50170 F. ( provenită din conversia de pe hârtie a CF 4912 F. ), sub A1, cu nr.top. 2108/21/2, în natură teren intravilan în suprafaţa de 1.929 mp şi sub Al. 1, cu număr cadastral C1 şi nr.top. 2108/21/2 - C, constând în loc de casă la Şesul din Josul, cu casă din cărămidă pe fundaţii din beton, şarpantă din lemn acoperită cu ţiglă compusă din: parter: 3 camere, bucătărie şi verandă, spălător, cămară de alimente, bucătărie de vară şi subsol: pivniţă, grajd din cărămidă pe fundaţii din piatră, acoperit cu ţiglă, în masa succesorală a defunctei V. E..

În ceea ce priveşte calitatea de moştenitori a defunctei V. E. decedată la data de

21.07.2009, instanţa reţine că pe de o parte pârâtul V. I., descendent de grad I al defunctei, a acceptat în mod expres succesiunea, aşa cum rezultă din declaraţia de acceptare autentificată sub nr. 55/12.01.2010 de BNP M.C., precum şi soţul supravieţuitor al defunctei, respectiv V. P. acceptant tacit al moştenirii, acceptare dedusă din folosinţa bunurilor din masa succesorală în calitate de moştenitor.

În ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, instanţa reţine că aceştia nu au acceptat succesiunea după def. V. E. în mod expres, astfel că revine completului investit cu soluţionarea cauzei să stabilească dacă reclamanţii au acceptat sau nu moştenirea în mod tacit.

Astfel, comportă discuţii actele de luare de bunuri din masa succesorală, situaţia este suficient de clară, sunt supuse discuţiei actele de acceptare a moştenirii făcute de reclamanţi prin continuarea litigiului înregistrat sub nr..../211/2008 ca moştenitori ai defunctei V. E..

Astfel, deşi reclamanţii au susţinut că după decesul def. V. E. ar fi luat din masa succesorală bunuri - bani, bijuterii sau lenjerii/cuverturi de pat, instanţa reţine că pe de o parte din probatoriul administrat se reţine că sumele de bani au fost date reclamanţilor în timpul vieţii lui V. E.. Pe de altă parte, din declaraţii de martori nu se poate reţine cu certitudine faptul că V. E. ar fi deţinut bijuterii, pretins a fi luate de reclamantă, dar şi dacă ar fi aşa acestea s-ar fi luat mai mult cu titlu de amintire de familie, raportat la valoarea masei succesorale, neputând constitui prin el însuşi act de acceptare tacită a succesiunii.

În acelaşi sens, instanţa reţine că martora P.D. şi P.C.A. au declarat că ştiu despre aceste bunuri din spusele reclamanţilor sau ale numitei V. V. - mama reclamanţilor, fiind astfel necredibile.

Tot aici trebuie amintit că martorul P. Alexandru a declarat că reclamanta a primit de la bunicul său - V. P. şi după decesul def. V. E. suma de 100.000.000 lei pe care trebuia să o împartă cu fratele său - reclamantul V. L.V., însă la acea întâlnire când se susţine că a fost remisă suma de bani a fost prezent doar martorul şi reclamanta, neexistând certitudinea că suma a fost remisă într-adevăr. Pe de altă parte, chiar dacă a fost predată de V. P. suma de bani către reclamantă, nu există certitudinea că această sumă de bani a provenit de la def. V. E..

În acelaşi sens este şi declaraţia martorului C.C.V., care de altfel a pretins că a fost de faţă în momentul predării bunurilor, acesta a declarat că bunurile au fost date de V. P. „ca amintire de la bunica”. Privitor la lănţişorul de aur, martorul a recunoscut că def. V. E. era o femeie simplă care purta straie tradiţionale şi nu purta bijuterii.

Ori, în aceste condiţii nu se poate reţine cu certitudine faptul că def. V. E. a avut bijuterii sau sume de bani care să fi fost preluate din masa succesorală de către reclamanţi.

În ceea ce priveşte cuverturile despre care a făcut vorbire martora P.D., instanţa reţine că acestea au fost făcute în timpul vieţii de către defuncta V. E., din care una pentru reclamantă şi cealaltă pentru fiica pârâtului V. I., însă acestea având mai multa valoarea unei contribuţii la zetrea celor două nepoate ( aşa cum se obişnuia în anumite epoci ), neputând fi considerate acte de acceptare tacită a moştenirii.

Martora P.D. a mai învederat instanţei că din spusele mamei reclamanţilor cunoaşte despre o sumă de bani pe care reclamanţii ar fi primit-o la scurt timp de la decesul def. V.

E..

Deci se poate observa că martorii audiaţi pentru acceptare tacită a succesiunii, cunosc cele relatate fie de la reclamanţi, fie de la mama acestora, instanţa neputând avea certitudinea că cele relatate sunt reale.

În ce priveşte dosarul civil nr..../211/2008 având ca obiect grăniţuire, instanţa reţine că procesul a fost pornit de V. P. şi soţia V. E., în calitate de reclamanţi, iar de la data decesului def. V. E. din 21.07.2009, deşi în dosar s-au acordat mai multe termene de judecată, reclamanţii au depus abia la data de 8.06.2011 o cerere prin care comunicau instanţei că doresc continuarea procesului. ( fila 206 din dosar civil nr..../211/2008 ).

În acest sens, trebuie subliniat că această cerere prin care reclamanţii au declarat că înţeleg să continue procesul s-a depus la data de 8.06.2011, deci chiar după înregistrarea prezentei cauze - 1.06.2011.

De altfel conform literaturii de specialitate, simplul fapt al promovării sau a continuării unei acţiuni în justiţie nu poate fi considerat prin el însuşi act de acceptare tacită a moştenirii, în acest sens a se vedea Tratat de drept succesoral - Fr. Deak, Edit. Actami,

B.eşti, 1999, pag 466.

Deci, instanţa reţine că în ce priveşte succesiunea rămasă după def. V. E. decedată la data de 21.07.2009, reclamanţii nu au făcut dovada acceptării succesiunii în termenul de 6 luni de la data deschiderii moştenirii ( data decesului ), prevăzut în mod expres de art.700

C.civ.

Privitor la succesiunea rămasă după def. V. E., instanţa reţine că moştenirea este legală, întrucât transmiterea patrimoniului succesoral are loc potrivit regulilor stabilite de Codul Civil, la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de Codul civil, defuncta nelăsând vreo dispoziţie testamentară şi fiind acceptată doar de V. P. soţ supravieţuitor şi pârâtul V. I..

Referitor la defunctul V. P. decedat la data de 2.12.2010, instanţa reţine că acesta a testat întreaga sa masă succesorală în favoarea fiului său - pârâtul V. I., aşa cum rezultă din testamentul autentificat sub nr. 1271/31.07.2011 de către N.P. D.M.C., pârâtul fiind deci instituit legatar universal.

Din înscrisurile depuse la dosar, se reţine că din masa succesorală a defunctului V. P. decedat la data de 2.12.2010 se compune din terenuri agricole: teren în suprafaţa de 3.753 mp, înscris în CF 56742 F., nr. cad. 9009, teren în suprafaţă de 2.458 mp, înscris în CF 56737 F., nr. cad. 7607, teren în suprafaţă de 1.700 mp înscris în Titlul de proprietate nr.28373/1317/1999- tarla 54 parcela 13, teren în suprafaţa de 4.300 mp înscris în Titlul de proprietate nr.28373/1317/1999 - tarla 16 parcela 13 şi teren în suprafaţă de 5.800 mp înscris în Titlul de proprietate nr.6720/2007 - tarla 12 parcela 12/1 şi cota de 1/4 a parte din bunurile cuprinse în masa succesorală după defuncta V. E..

Pentru includerea în masa succesorală rămasă după def. V. P. şi a imobilului situat în com. F., str. A. nr.286, jud. Cluj înscris în CF 50170 F. ( provenită din conversia de pe hârtie a CF 4912 F. ), sub A1, cu nr.top. 2108/21/2, în natură teren intravilan în suprafaţa de 1.929 mp şi sub Al. 1, cu număr cadastral C1 şi nr.top. 2108/21/2 - C, constând în loc de casă la Şesul din Josul, cu casă din cărămidă pe fundaţii din beton, şarpantă din lemn acoperită cu ţiglă compusă din: parter: 3 camere, bucătărie şi verandă, spălător, cămară de alimente, bucătărie de vară şi subsol: pivniţă, grajd din cărămidă pe fundaţii din piatră, acoperit cu ţiglă, este necesar a proceda la analizarea solicitărilor reclamanţilor de anulare, respectiv de constate nulitate absolută a celor două contracte de întreţinere încheiate de defunctul V. P., anterior decesului, cu pârâtul V. I..

În ceea ce priveşte anularea contractului de întreţinere nr. 1270/31.07.2009, prin care V. P. a dat cu titlu de întreţinere pârâţilor dreptul de nudă proprietate asupra cotei de 10/16 a parte din imobilul situat în com. F., str. A. nr.286, jud. Cluj înscris în CF 50170 F. ( provenită din conversia de pe hârtie a CF 4912 F. ), sub A1, cu nr.top. 2108/21/2, în natură teren intravilan în suprafaţa de 1.929 mp şi sub Al. 1, cu număr cadastral C1 şi nr.top. 2108/21/2 - C, constând în loc de casă la Şesul din Josul, cu casă din cărămidă pe fundaţii din beton, şarpantă din lemn acoperită cu ţiglă compusă din: parter: 3 camere, bucătărie şi verandă, spălător, cămară de alimente, bucătărie de vară şi subsol: pivniţă, grajd din cărămidă pe fundaţii din piatră, acoperit cu ţiglă, pentru vicierea consimţământului întreţinutului prin dol, instanţa reţine că din cererea reclamanţilor nu rezultă în ce ar consta pretinsul dol, în ce mod şi cu privire la care aspecte ar fi fost viciat consimţământul şi nici care au fost manoperele dolozive care ar fi dus la vicierea consimţământului.

Prin urmare, în analizarea acestei cereri, instanţa va porni de la prevederile legale incidente în cauză. Astfel, conform art. 960 al. 2 C.civ., dolul nu se prezumă, trebuind să fie dovedit mai presus de orice îndoială.

De asemenea, potrivit art. 960 al. 1 C.civ., dolul presupune existenţa unor „mijloace viclene” prin care să fi fost alterat consimţământul celeilalte părţi cu privire la un element determinant.

Ori, din întreg probatoriul administrat în cauză nu pot fi reţinute astfel de manopere dolosive. Astfel, martorii propuşi de reclamanţi au făcut vorbire de faptul că V. P. era într-o stare emoţională profundă, era afectat de decesul soţiei, fapt ce nu ne poate face însă să prezumăm că consimţământul defunctului a fost afectat la încheierea contractului de întreţinere, ori o astfel de stare este normală pentru un om care şi-a pierdut recent persoana cu care a trăit mai bine de 50 de ani din viaţă.

De altfel, V. P. şi V. E. împreună au solicitat, anterior decesului acesteia din urmă, numirea unui curator în vederea încheierii contractului de întreţinere. Cererea este înregistrată la corn. F. la 14.07.2009, iar dispoziţia de numire a curatorului atât pentru V. P. cât şi pentru V. E. este dată la 15.07.2009, anterior decesului d-nei V. E., ceea ce ne poate îndreptăţi că încheierea contractului de întreţinere a fost voinţa comună a celor doi soţi, însă, faptul că V. E. a survenit la data de 21.07.2009 a împiedicat încheierea contractului de întreţinere.

S-a încercat a se face dovada faptului că pârâtul V. I. ar fi încercat izolarea tatălui său tocmai a-l putea determina să încheie actele de ultimă voinţă, însă din probatoriul administrat se reţine că pe de o parte reclamanţii, şi mama lor, aveau acces la V. P..

Pe de altă parte, aşa cum s-a declarat de către martorul T.V., gardul ce împrejmuieşte imobilul din com. F., str. A. nr.286, jud. Cluj, are o înălţime de doar 1,5 m, astfel că V. P. putea să discute peste gard cu vecinii sau trecătorii.

Totodată, deşi s-a încercat a se face dovada faptului că poarta imobilului a fost mereu închisă, din aceleaşi declaraţii se reţine că imobilul are două porţi de acces, din care cea de pe str. A. era închisă, în schimb cea de pe str.M. nu era închisă.

Pe de altă parte, nu poate fi primită ca o dovadă a dolului, susţinerea reclamanţilor conform căreia contractul de întreţinere a fost autentificat de notarul public la domiciliul fiicei pârâţilor, întrucât acest lucru nu este interzis de lege.

Ori, din chiar răspunsul la interogatoriu al reclamanţilor se reţine că pe de o parte aceştia l-au vizitat des pe defunctul V. P. anterior decesului, în timp ce pârâtul V. I. nu ar fi locuit cu acesta în imobil. Ori, în această situaţie, devine puţin probabilă influenţa pe care pârâtul V. I. ar fi avut-o asupra numitului V. P. pentru a-l determina să încheie contractele de întreţinere, respectiv să instituie ca legatar universal pe pârât.

Referitor la petitul de constatare a nulităţii absolută a contractului de întreţinere nr. 877/17.03.2010, prin care V. P. a dat cu titlu de întreţinere pârâţilor dreptul de proprietate asupra cotei de 3/8 a parte din imobilul situat în com. F. nr. 286, înscris în CF 50170 F., pentru cauză ilicită pe motiv că prin acesta defunctul V. P. a înstrăinat o cotă de proprietate ce nu îi aparţinea, întrucât instanţa a reţinut că nu se poate include în masa succesorală a def. V. E. vreo cotă de proprietate din acest imobil, nu poate fi primită această susţinere care să ducă la constatarea nulităţii absolute a acestei convenţii.

De altfel, simplul fapt că un bun individual determinat nu ar fi fost în întregime proprietatea înstrăinătorului nu atrage nulitatea absolută a actului ci eventual ar subzista o condiţie rezolutorie prin care soarta contractului să depindă de faptul dobândirii dreptului de proprietate sau în caz de coproprietate şi a înstrăinării de către un singur coproprietar, de rezultatul partajului.

Pentru a se reţine frauda la lege este necesară intenţia comună a părţilor contractante de a frauda interesele unui terţ. Ori, deşi mai sus s-a stabilit calitatea de moştenitori acceptanţi ai reclamanţilor pentru masa succesorală rămasă după def. V. E., nici o cotă din bunul obiect al contractului de întreţinere nu a fost inclus în masa succesorală a acestei defuncte.

De altfel, la data încheierii celor două contracte de întreţinere, înstrăinătorul - V. P. era proprietar exclusiv al imobilului şi nimic nu îl împiedica să consimtă la încheierea unui act translativ de proprietate.

Desigur, fiind vorba de contracte de întreţinere cu rezervă de uzufruct încheiat de defunct anterior decesului cu un succesibil în linie dreaptă, se putea pune problema unei donaţii deghizate, dovada putând fi făcută cu orice mijloc de probă.

În acest sens, art.845 C.civ. pentru a uşura sarcina dovezii, prevede în favoarea moştenitorilor rezervatari ( cum este cazul reclamanţilor ) o prezumţie relativă de liberalitate în ce priveşte înstrăinările cu titlu oneros făcute unui succesibil în linie dreaptă cu rezervă de uzufruct sau sarcina unei rente viagere.

În situaţia în care ar fi fost invocat de către reclamanţi, sarcina probei în sensul de a face dovada incontestabilă că s-a prestat efectiv întreţinerea şi că înstrăinarea nu a fost doar fictivă, revenea pârâtului V. I., şi în lipsa unei astfel de dovezi, îndreptăţea instanţa a considera cele două contracte de întreţinere ca fiind în realitate adevărate donaţii şi care împreună cu testamentul să fie supuse reducţiunii.

Însă o astfel de solicitare nu a fost făcută de reclamanţii asistaţi pe întreaga durată a procesului de avocat, ori în lipsa unei cereri exprese în acest sens, instanţa nu se poate pronunţa în acest sens.

Privitor la anularea testamentului autentic nr.1271/31.07.2009 prin care defunctul V. P. l-a desemnat legatar universal pe pârâtul V. I. pentru vicierea prin dol a consimţământului testatorului V. P., instanţa reţine că în materie de legat, dolul se prezintă sub forma captaţiei şi sugestiei.

Ori, la fel ca în cazul contractului de întreţinere nr. 1270/31.07.2009, pentru dol, instanţa reţine că în conformitate cu art. 960 al. 2 C.civ., dolul nu se presupune, ci trebuie dovedit şi presupune existenţa unor „mijloace viclene” prin care să fi fost alterat consimţământul celeilalte părţi cu privire la un element determinant.

Nu pot constitui motive de dol conform legii, simple speculaţii legate de starea sufletească a testatorului sau de locul întocmirii testamentului. Din probatoriul administrat nu se poate reţine cu certitudine faptul că pârâtul V. I. ar fi influenţat în vreun fel voinţa testatorului nu rezultă din nici un element concret de inducere în eroare.

Întrucât defunctul V. P. a desemnat legatar universal pe pârâtul V. I., iar reclamanţii nu au reuşit în opinia instanţei să dovedească vicierea consimţământului prin dol al testatorului, ceea ce ar putea culege reclamanţii din moştenirea rămasă după def. V. P. ar fi doar rezerva succesorală.

Cu privire la calitatea reclamanţilor de moştenitori după def. V. P., instanţa reţine că în temeiul art.841-842 C.civ., în calitate de descendenţi de grad II, aceştia au, fără putinţă de tăgadă, calitate de moştenitori rezervatari, însă pentru a se putea culege rezerva este necesar pe de o parte să facă dovada acceptării succesiunii, iar pe de altă parte să solicite reducţiunea liberalităţilor.

În privinţa acceptării succesiunii, prin promovarea prezentei acţiuni înregistrată la data de 1.06.2011 prin care reclamanţii au solicitat dezbaterea succesiunii după def. V. P. decedat la data de 2.12.2010, instanţa constată că acţiunea civilă a fost promovată de reclamanţi înăuntrul termenului de opţiune succesorală de 6 luni prevăzut în mod expres de art.700 C.civ., astfel că se poate reţine că reclamanţii au acceptat succesiunea după def. V. P..

Pentru a putea culege însă o cotă parte din moştenirea lăsată de acest defunct, în condiţiile în care prin legatul universal instituit, defunctul a epuizat întreaga masă succesorală, lăsând-o pârâtului V. I., reclamanţii ar fi trebuit să solicite reducţiunea liberalităţilor pe cale judecătorească prin intermediul acţiunii în reducţiune - acţiune patrimonială, personală şi prescriptibilă.

În privinţa reducţiunii, instanţa reţine că în cauză ar fi trebuit ca acţiunea civilă promovată să cuprindă în mod expres un astfel de petit, şi doar în aceste condiţii, reclamanţii ca moştenitori rezervatari ar fi putut culege rezerva ce li s-ar fi cuvenit din moştenirea lăsată de defunctul V. P..

Întrucât reclamanţii nu au solicitat acest lucru, deşi au beneficiat pe întreaga durată a procesului de asistenţă calificată, la fiecare termen fiind reprezentanţi, iar uneori asistaţi de avocat, instanţa fiind ţinută de principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, astfel că nu poate acorda rezerva succesorală şi implicit să dispună reducţiunea legatului lăsat de defunct în favoarea pârâtului.

Astfel, simplul fapt că în cuprinsul completării la acţiune din data de 22.02.2012, reclamanţii au arătat că, chiar dacă testamentul ar fi valabil, moştenirea după defunctul V. P. este atât testamentară ( în ceea ce priveşte cotitatea disponibilă ), cât şi legală - în ceea ce priveşte rezerva succesorală, ei, reclamanţii, în calitate de moştenitori rezervatari moştenind, ca moştenitori legali, rezerva, „exheredarea” neputând opera în contra lor decât cel mult în limitele cotităţii disponibile, nu echivalează cu o cerere de reducţiune a liberalităţilor excesive.

Prin urmare, din masa succesorală rămasă după def. V. P., deşi reclamanţii sunt moştenitor rezervatari şi acceptanţi în acelaşi timp, nu vor culege nimic în măsura în care deşi au beneficiat de o apărare calificată, fiind reprezentaţi în cauză de avocat, nu au solicitat reducţiunea liberalităţilor excesive.

Mai trebuie subliniat faptul că la termenul de judecată din data de 4.12.2013, întrucât petitele privitoare la succesiune se aflau în stare de judecată, instanţa a dispus disjungerea petitului de sistare a stării de indiviziune şi suspendarea acestuia în baza art.244 pct.1

C.proc.civ. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentului dosar întrucât după rămânerea definitivă şi irevocabilă a soluţiei privind dezbaterea succesiunii, indiferent dacă în forma dată de prima instanţă sau în vreo formă modificată de către instanţele de control, sistarea stării de indiviziune este mult mai uşor de făcut dacă se cunosc cu exactitate bunurile şi cotele de proprietate, fapt ce implică şi cheltuieli mai mici pentru părţi.

Faţă de cele mai sus reţinute, instanţa apreciază că acţiunea civilă aşa cum a fost extinsă, completată şi precizată este neîntemeiată, urmând ca în baza art.1169 C.civ. să o respingă în întregime. În ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa o găseşte întemeiată, admiţând-o în întregime şi în consecinţă:

În temeiul art.650 şi urm. C.civ., instanţa va constata că masa succesorală rămasă după def. rămasă după def. V. E. decedată la data de 21.07.2009 se compune din următoarele imobile: imobil teren în intravilan de 1.423 mp, înscris în CF 56650 F., nr. topo 677/1/4, imobil teren în intravilan de 3.937 mp, înscris în CF 56321 F., nr. topo 1547/b/2/6/l/2, imobil teren în extravilan, în suprafaţă de 525 mp înscris în CF 56312 F., nr. topo 2882/5/7, 2883/4/7, 2884/4/7 şi imobil teren în extravilan în suprafaţă de 525 mp înscris în CF 56319 F., nr. topo 2882/5/4, 2883/4/4, 2884/4/4.

Totodată, în baza art.650 cu aplicarea art.644 şi urm. C.civ. instanţa va constata că au calitate de moştenitori ai defunctei V. E., numitul V. P. - în calitate de soţ supravieţuitor în cotă de 1/4 a parte şi pârâtul V. I. - descendent de grad I în cotă de 3/4 a parte.

De asemenea, va dispune predarea succesiunii către aceştia şi întabularea în CF a drepturilor de proprietate în favoarea moştenitorilor în cotele arătate ca bun propriu cu titlu de moştenire.

Instanţa, în temeiul aceloraşi articole mai sus citate, va constata că masa succesorală rămasă după def. V. P. decedat la data de 2.12.2010 se compune din imobilele terenuri agricole: teren în suprafaţa de 3.753 mp, înscris în CF 56742 F., nr. cad. 9009, teren în suprafaţă de 2.458 mp, înscris în CF 56737 F., nr. cad. 7607, teren în suprafaţă de 1.700 mp înscris în Titlul de proprietate nr.28373/1317/1999- tarla 54 parcela 13, teren în suprafaţa de 4.300 mp înscris în Titlul de proprietate nr.28373/1317/1999 - tarla 16 parcela 13 şi teren în suprafaţă de 5.800 mp înscris în Titlul de proprietate nr.6720/2007 - tarla 12 parcela 12/1 şi cota de 1/4 a parte din bunurile cuprinse în masa succesorală după defuncta V. E., respectiv imobil teren în intravilan de 1.423 mp, înscris în CF 56650 F., nr. topo 677/1/4, imobil teren în intravilan de 3.937 mp, înscris în CF 56321 F., nr. topo 1547/b/2/6/l/2, imobil teren în extravilan, în suprafaţă de 525 mp înscris în CF 56312 F., nr. topo 2882/5/7, 2883/4/7, 2884/4/7, imobil teren în extravilan în suprafaţă de 525 mp înscris în CF 56319 F., nr. topo 2882/5/4, 2883/4/4, 2884/4/4, unicul moştenitor fiind V. I. în calitate de legatar universal în baza testamentului autentificat sub nr.1271/31.07.2009 şi va dispune predarea succesiunii şi întabularea în CF a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului ca bun propriu cu titlu de moştenire testamentară.

În baza art.274-276 C.proc.civ., instanţa va obliga reclamanţii la plata către pârâţii V. I. şi V. C. a sumei de 5.536 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocaţial”.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, reclamanţii O.A.I. şi V. L.L., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii apelate, rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii cererii principale şi a respingerii cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.

Intimaţii au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 477/A/25.06.2014, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. .../211/2011, a fost respins ca nefondat apelul reclamanţilor, care au fost obligaţi să plătească intimaţilor V. I. şi V. C. suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut în considerentele deciziei sale, următoarele:

„Starea de fapt reţinută de instanţa de fond respectiv, ordinea decesurilor şi a încheierii actelor juridice între părţi nu a fost contestată, la fel cum nu s-a pus în discuţie compunerea masei succesorale după defunctul V. D..

Criticile în legătură cu considerentele hotărârii sub aspectul compunerii masei succesorale după defuncta V. E., respectiv că în masa succesorală se include şi cota de ^ parte din imobilul casă şi teren situat în comuna F., str. A., nr. 296, înscris în CF 50170 F. nu sunt întemeiate. Presupusele statuări contradictorii ale instanţei de fond referitor la acest aspect în 2 hotărâri judecătoreşti diferite, nu constituie un motiv de nelegalitate a acestei hotărâri. Instanţa este chemată să analizeze apelul declarat împotriva sentinţei civile 15605/2013 fără a avea în vedere diverse considerente reţinute în alte hotărâri judecătoreşti chiar dacă au fost pronunţate de acelaşi complet. Pe de altă parte hotărârea la care se face referire nu este definitivă, la momentul actual apelul declarat fiind suspendat, în temeiul art. 244 C.pr.civ.

În stabilirea compunerii masei succesorale a defunctei V. E., instanţa de fond era îndrituită să verifice dacă imobilul care face obiectul masei succesorale din acest dosar a fost dobândit prin succesiune, numai în acest fel putându-se stabili compunerea masei succesorale şi de aceea s-a analizat calitatea defunctei V. E. de moştenitor după defunctul V.

D..

V. D., într-adevăr a lăsat un testament prin care V. P. şi V. E. au fost instituiţi legatari însă, dobândirea calităţii de moştenitor se face prin acceptarea moştenirii.

Argumentele referitoare la încălcarea dreptului la apărare, prin nepunerea în discuţie în condiţii de contradictorialitate a chestiunii exercitări de către V. E. a dreptului de opţiune succesorală, în condiţiile în care instanţa nu era investită cu nicio pretenţie vizând stabilirea calităţii defunctei V. E. de moştenitor testamentar sunt neîntemeiate în raport de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată precizată

Prin completarea de acţiune depusă la data de 22.02.2010, reclamanţii au solicitat constatarea că acest imobil a fost dobândit de V. P. şi V. E. cu titlu de moştenire testamentară, legat cu titlu particular.

Instanţa a luat act de această precizare şi a stabilit taxa de timbru datorată şi chiar s-a pronunţat asupra cererii de ajutor formulată.

Reclamanţii au formulat într-adevăr o completare de acţiune (fila 150) prin care se solicită constatarea calităţii lui V. P. şi V. E. de moştenitori după defunctul V. D. pe baza testamentului autentic 739/1974 care a fost disjunsă şi s-a format un nou număr de dosar. În prezentul dosar, instanţa nu a analizat şi nu a stabilit calitatea de moştenitori testamentari. Instanţa a analizat pretenţia formulată de reclamanţi prin precizarea de acţiune anterioară, respectiv de constatare că imobilul a fost dobândit cu titlu de moştenire.

Instanţa de fond, în mod corect a analizat în principal înscrierile din carte funciară şi a constatat că doar soţul defunctei V. E. a fost înscris ca şi proprietar, precum şi împrejurarea că această situaţie de CF nu a fost contestată.

Terenul aferent imobilului a făcut obiectul Legii 18/1991 fiind emis un titlu de proprietate în acest sens, iar pe baza unei hotărâri judecătoreşti, dreptul de proprietate a fost înscris în CF.

Aşa cum a reţinut instanţa de fond, simpla existenţă a testamentului nu conduce automat la dobândirea în proprietate a unui bun prin succesiune ci este necesară dovada acceptării acestei succesiuni.

În cauză există dovada începerii demersurilor pentru dezbaterea notarială a succesiunii şi prin încheierea din 31.03.1980, după V. D. s-au indicat ca fiind moştenitori V.

D. - fiu, V. Petre - fiu şi T.R. - fiică (fila 107 dosar fond).

Prin motivele de apel, se fac apărări şi în acest sens, respectiv al acceptării succesiuni de către V. E., însă aceste apărări nu sunt întemeiate.

V. E., în lipsa unei acceptări exprese, ar fi trebuit să probeze acceptarea tacită a moştenirii, doar în acest fel ea dobândind calitatea de succesor.

In încheierea sus-amintită din dosarul succesoral nu s-a făcut nici o menţiune cu privire la alt moştenitor şi nici nu există vreo dovadă că defuncta V. E. ar fi înţeles să îşi însuşească această calitate. Afirmaţia că renunţarea la moştenire nu poate fi decât expresă este principial corectă însă în cazul de faţă nu ne aflăm în situaţia unei renunţări la moştenire cât timp ea nu avea calitatea de moştenitoare, stabilită în mod legal.

Faptul că această defunctă a locuit în imobil până la sfârşitul vieţii, nu are valenţa unui act de acceptare tacită, iar inexistenţa vreunei menţiuni de revocare a testamentului nu certifică acceptarea succesiunii.

Referirile la art. 26 din Decretul 115/1938, nu sunt aplicabile în condiţiile în care legatarul nu a dobândit calitatea de moştenitor prin acceptarea moştenirii fie ea expres, fie ea tacit.

Art. 23 din Legea 18/1991 sunt aplicabile în condiţiile în care se face dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei. În cauza de faţă în persoana defunctei V. E. nu s-a făcut dovada vreunui drept de proprietate. Pe de altă parte, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, imobilul teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind emis un titlu de proprietate. Legalitatea acestui titlu nu a fost pusă în discuţie şi mai mult în baza unei hotărâri judecătoreşti, dreptul de proprietate înscris în titlu a fost întabulat în CF.

Argumentele referitoare la cuprinsul încheierii de şedinţă succesorale din 31.03.1980 nu sunt întemeiate, întrucât această încheiere nicidecum nu se referă la o suspendare a procedurii succesorale, ci este într-adevăr o încheiere prin care se stabileşte moştenitorul defunctului V. D., a masei succesorale, calcularea taxelor şi debitarea moştenitorilor, precum şi persoanele cu o vocaţie de moştenitori.

Chiar dacă până la acest moment nu există dovada emiterii unui certificat de moştenitor, acest lucru nu are relevanţă în ceea ce priveşte constatarea că din masa succesorală a defunctei V. E. ar face parte şi acest obiect. În încheierea sus-amintită, într-adevăr se menţionează că dezbaterea succesorală se face având în vedere şi testamentul nr. 339/1974 (fiind posibilă strecurată o eroare materială, în realitate avându-se în vedere testamentul 739/1974), dar această situaţie nu este de natură să creeze concluzia acceptării succesiunii. Menţionarea acestui act juridic este de natură să creeze convingerea că la data deschiderii procedurii succesorale, testamentul era cunoscut de toţi succesibilii, dar fără a avea alte efecte.

In mod corect s-a analizat cererea având ca obiect acceptarea tacită a succesiunii după defuncta V. E., în baza probaţiunii administrate, neputând fi apreciată ca întemeiată afirmaţia că s-au făcut acte de luate în stăpânire şi folosinţa bunurilor succesorale cu o valoare însemnată, precum şi actele procedurale efectuate în dosarul .../211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Declaraţia martorului C.C.V. audiat atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel, nu este edificatoare în acest sens. Martorul a declarat că def. V. P. ar fi înmânat reclamantei O. suma de 200 milioane lei vechi, ca fiind din banii bunicii şi din partea ei ca să îi împartă cu fratele său, însă acest act nu are valenţa unei acceptări tacite.

Acceptarea tacită voluntară este reglementată de art. 689, teza a 3-a Cod civil, şi prevede că acceptarea „este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia de acceptare”.

Constituie acte de acceptare tacită actele de administrare definitivă, actele de dispoziţie şi actele de folosinţă exercitată de succesibil asupra bunurilor succesorale. Toate aceste acte presupun o acţiune din partea succesibilului, şi neapărat intenţia de acceptare.

Remiterea unei sume de bani nu se încadrează în nici unul dintre aceste acte ca fond considerate acte de acceptare tacită. De asemenea, predarea unui lănţişor de aur cu o cruciuliţă sau luarea unor bunuri cu o valoarea mai mult emoţională decât materială, cum sunt cuverturile nu pot fi calificate ca acte de acceptare în sensul legii. Martori P. şi P. confirmă predarea unei sume , dar aceasta nu implică cu necesitate intenţia de acceptare a moştenirii sau de acceptare tacită voluntară.

Continuarea calităţii procesuale într-un dosar, nu se circumscrie prevederilor art. 689, el putând fi calificată ca un act conservatoriu, care are ca scop păstrarea sau împiedicarea deteriorării unui bun sau patrimoniu. Pe de altă parte, jurisprudenţial se admite introducerea în cauză a descendenţilor în astfel de situaţii doar în considerarea soluţionării litigiului în termen rezonabil, fără ca această introducere în cauză să aibă valenţa unei acceptări a moşteniri. În acest sens se au în vedere şi dispoziţiile art. 285 alin. 3 Cod proc civilă care prevăd că apelul nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii.

De altfel, martorul C.C.V. a declarat că şi reprezentanţii celeilalte familii au primit sume de bani pentru ajutorul acordat, bunicii acordând în general sume de bani.

Instanţa de fond, în mod corect a analizat şi stabilit ca fiind legal încheiat contractul de întreţinere şi testamentul atacat, nefiind probat nici un dol. Aşa cum a reţinut instanţa, dolul nu se presupune şi el trebuie probat de cel care îl afirmă.

Condiţiile şi epoca la care au fost încheiate aceste acte nu sunt relevante din perspectiva dolului. Este evident că după o viaţă petrecută într-o căsnicie, soţul supravieţuitor să fie afectat.

Martorul C. audiat în faţa instanţei de apel, a declarat că la două zile după înmormântarea defunctei V. E. i-a transportat pe soţii O. în localitatea F., defunctul solicitând reclamantei să rămână. Plecarea reclamantei O. s-a impus datorită împrejurării că fiul acesteia suferise un traumatism cranio-cerebral. De faţă a fost şi intimatul V. I., iar discuţiile au avut loc într-un cadrul normal. Într-adevăr martorul a declarat că V. I. a spus că va avea grijă de tatăl său câteva zile şi că acesta a solicitat reclamantei să comunice rezultatul eventualelor intervenţii asupra minorului, însă acestea nu pot fi calificate ca manopere dolosive. Acelaşi martor a declarat că şi după acest moment, relaţiile dintre defunct şi apelantă au continuat la fel ca în perioada anterioară decesului lui V. E..

Din această declaraţie nu se poate reţine o încercare de izolare sau îndepărtare vicleană a acestei apelante. Izolarea defunctului V. P. prin închiderea şi asigurarea porţilor, îndepărtarea rudelor şi interzicerea categorică a posibilităţilor acestora nu este probată.

Declaraţiile martorilor sunt interpretate trunchiat prin motivele de apel, iar martorul

C. a declarat că nu a auzit ca V. I. să îi interzică apelantei vizitarea defunctului sau accesul la locuinţă. Mai mult, acesta a constatat personal că relaţiile dintre părţile în litigiu erau bune.

Martorul C.a învederat că poarta de la strada principală era deschisă fiind blocată doar cu un ivăr ce presupunea acţionarea mai în forţă, nefiind blocată cu un alt dispozitiv. Faptul că martorul P.C. „nu a reuşit să intre în curte” nu are relevanţa dată de apelanţi în sensul realizării unei acţiuni de izolare a lui V. P..

Încheierea contractului în alt loc nu este un element care în sine să pună în discuţie legalitatea contractului de întreţinere. Faptul că aceste acte au fost încheiate în perioada în care reclamanta O. a avut grijă de copilul său, nu poate fi imputat intimatului, în condiţiile în care din declaraţia martorului C. a rezultat că relaţiile între membri de familie au continuat în acelaşi mod.

Nu este probată îndepărtarea vicleană a reclamantei şi afirmaţia lui V. I. că se va ocupa el de îngrijirea tatălui nu poate fi scoasă din contextul în care s-a afirmat, şi anume acela că, era necesară plecarea apelantei pentru îngrijirea copilului. Se impunea ca cineva să aibă grijă de V. P., fără vreo altă conotaţie decât cea decurgând din obligaţiile filiale.

Indiferent dacă cei doi defuncţi V. au formulat sau nu vreo cerere pentru desemnarea vreunui curator, asistarea acestuia la încheierea vreunui act de o asemenea valoarea se impune. Prin prezenţa curatorului existenţa şi încheierea legală a convenţiei este probată.

Apărările în privinţa respingerii cererii de constatare a calităţii de moştenitori legali, aşa cum s-a cerut prin acţiunea formulată, extinsă şi completată şi reiterată prin concluziile scrise, nu sunt întemeiate.

Probatoriul administrat şi dezvoltat mai sus confirmă că nu există probat dolul. Prin constatarea ca fiind legală a contractelor de întreţinere şi a testamentului autentic, într-adevăr la data decesului lui V. P., în patrimoniul acestuia nu existau bunuri.

Legea le conferă apelanţilor calitatea de moştenitori rezervatari, însă pentru formularea unei pretenţii, părţile trebuie să justifice un interes. După cum a reţinut şi instanţa de fond, se poate reţine că reclamanţii au acceptat succesiunea după V. P. dar în lipsa unei acţiuni în reducţiunea liberalităţilor, practic lipseşte interesul în stabilirea acestei calităţi, întrucât această calitate nu profită cu nimic apelanţilor.

Oportunitatea unei astfel de acţiuni de care vorbesc apelanţii în motivele de apel, pe care o pot analiza ulterior soluţiei cu privire la cererile având ca obiect legalitatea contractelor de întreţinere şi a testamentului autentic trebuia manifestată în prezentul dosar, doar în acest fel existând interesul de a se constata calitatea de moştenitor.

Acesta este şi sensul avut în vedere de instanţa de fond când a constatat că în limitele cererii de chemare în judecată nu poate constata calitatea de moştenitor în lipsa unei acţiuni în reducţiunea liberalităţilor.

Nu există o condiţionare aşa cum o priveşte apelanta a acestei recunoaşteri de culegere a moştenirii, şi ea trebuie privită din perspectiva utilităţii practice a unei astfel de constatări.

Având în vedere argumentele apelanţilor care afirmă că legea condiţionează dreptul la rezervă de chemarea efectivă la moştenire şi de acceptarea ei poate fi privită şi în sens contrar. Dreptul la rezervă există când în masa succesorală există bunuri sau posibilitatea ca în masa succesorală să fie aduse bunuri pe calea unei acţiuni în reducţiune.

Reducţiunea nu operează de drept ci trebuie cerută, ea fiind o acţiune personală patrimonială şi prescriptibilă. Ea este definită ca fiind o sancţiune care lipseşte de eficacitate actele de liberalitate ale defunctului în măsura în care acestea aduc atingere rezervei conferite de lege moştenitorilor rezervatari.

Reducţiunea sancţionează exclusiv depăşirea limitelor cotităţii disponibile a moştenirii, iar formularea unui astfel de petit nu este condiţionat de respingerea acţiunii în anulare.

Cele două acţiuni au un regim juridic diferit întrucât nulitatea sancţionează încălcarea condiţiilor de validitate ale actelor juridice rezultând aşadar o diferenţă clară între acestea.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc. civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de O.A.I. şi V. L.L., împotriva Sentinţei civile nr.15605/10.12.2013, pronunţată în dosarul civil nr..../211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va menţine în totul.

Intimaţii au făcut cheltuieli de judecată cu angajarea unui avocat (fila 129). Fiind în culpă procesuală ca urmare a respingerii apelului, în temeiul art. 274 Cod proc. civilă, tribunalul va obliga apelanţii să plătească intimaţilor V. I. şi V. C. suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată în apel”.

împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii O.A.I. şi V. L.L., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., rap. la art. 312 alin. 3 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, in sensul admiterii apelului reclamanţilor, cu consecinţa admiterii in integralitate a cererii principale astfel cum a fost extinsă şi completată şi a respingerii cererii reconvenţionale formulate de către intimatul parat V. I.; cu cheltuieli de judecata.

In motivarea recursului a fost reprodus in extenso întreg petitul cererii introductive de instanţă, astfel cum a fost completată şi extinsă, susţinându-se că in speţa, este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. teza finala, întrucât a fost aplicată greşit legea pentru toate aspectele litigioase analizate de instanţa de apel, şi anume: compunerea masei succesorale rămasa de pe urma def. V. E.; exercitarea de către subsemnaţii recurenţi reclamanţi a dreptului de opţiune succesorala după def. V. E. (acceptare tacita); anularea pentru vicierea, prin dol, a consimţământului defunctului întreţinut/testator V. P. a contractului de întreţinere nr. 1270/31.07.2009 si a testamentului autentic - autentificat sub nr. 1271/31.07.2009 de BNP Asociaţi „D.M.C.”; calitatea de moştenitori rezervatari a recurenţilor reclamanţi după defunctul V. P..

Cu privire la masa succesorala după V. E., instanţa de apel retine, in mod eronat, ca ar fi neîntemeiate susţinerile reclamanţilor, conform cărora din masa succesorala a acestei defuncte, face parte si 1/2 din imobilul situat in comuna F., str. A. nr. 296, înscris in CF 50170 F..

Susţinerile reclamanţilor sunt corecte si sunt susţinute tocmai de considerentele contradictorii ale deciziei atacate.

La fila 1 2 din decizie, se menţionează de către instanţa de apel ca defunctul V. D. "intr-adevăr a lăsat un testament prin care V. P. si V. E. au fost instituiţi legatari insa, dobândirea calităţii de moştenitor se face prin acceptarea moştenirii."

La fila 13, in schimb, in considerentele aceleaşi decizii se menţionează ca „Afirmaţia ca renunţarea la moştenire nu poate fi decât expresa este principial corecta, insa in cazul de fata nu ne aflam in situaţia unei renunţări la moştenire cat timp ea nu avea calitatea de moştenitoare stabilita in mod legal" .

Calitatea de moştenitor revine celui care a acceptat moştenirea, adică succesibilul devine succesor.

Lecturând considerentele deciziei atacate, reiese ca doar un moştenitor acceptant ar putea renunţa la succesiune.

Probabil instanţa se referea la calitatea de succesibil si nu la cea de succesor, insa la fila 12, tocmai recunoaşte calitatea de succesibil a lui V. E..

In litera legii, renunţarea la succesiune nu poate fi realizata decât de succesibil si "este un act solemn si nu poate fi decât expresa" (a se vedea D. Chirică - Drept Civil. Succesiuni si Testamente, ed. Rosetti, B.eşti, 2003, p.414).

In aceasta ordine de idei, imobilul in speţa a fost dobândit in cadrul moştenirii testamentare după V. D., atât de către V. P., cat si de către V. E..

Chiar daca înscrierile din cartea funciara îl atesta ca proprietar doar pe V. P., acestea au doar rol declarativ, pentru opozabilitate fata de terţi si nu au rol constitutiv.

In acest sens, statuează si prevederile art. 26 din Decretul nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare (in vigoare la data deschiderii succesiunii după def. V. D.) - "drepturile reale se vor dobândi fara înscriere în cartea funciara din cauza de moarte, accesiune, vânzare silita si expropriere", aceste dispoziţii legale fiind preluate si in noua reglementare a art. 26 din Legea cadastrului si a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, potrivit cărora "dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale sunt opozabile fata de terţi, fara înscrierea in cartea funciara, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silita si uzucapiune".

Prin urmare, dobândirea pe cale succesorala de către def. V. E. a dreptului de proprietate asupra unei cote ideale de ^ parte din imobilul - casa si teren - situat in comuna

F., str. A. nr. 286 este perfect valabila si opozabila fata de terţi, in baza prevederilor suscitate, chiar fara înscrierea sa in cartea funciara.

Mai mult decât atât, efectul de opozabilitate al înscrierii dreptului de proprietate in cartea funciara vizează opozabilitatea fata de terţi.

In raporturile intrafamiliale, in speţa, in raporturile dintre soţii V. P. si V. E., exercitarea dreptului de opţiune succesorala după defunctul V. D., respectiv calitatea def. V.

E. de moştenitor testamentar acceptant după def. V. D., decurge din actele de administrare definitiva si de folosinţa exercitate de def. V. E. asupra obiectului legatului particular, def. V. E. locuind in imobilul obiect al legatului particular atât anterior, cât si ulterior decesului def. V. D..

Chiar daca simpla existenta a testamentului nu duce la dobândirea calităţii de moştenitor, aceasta calitate se dobândeşte prin actele de acceptare tacita pe care succesibilul le îndeplineşte.

In mod eronat instanţa de apel retine ca locuirea de către defuncta a imobilului, pana la decesul ei, nu ar avea valoarea unui act de acceptare tacita.

Actele de administrare cu caracter definitiv se deosebesc de actele de administrare provizorie, prin aceea ca cele dintâi presupun acte de folosinţa asupra averii succesorale, cu titlu definitiv si in calitate de succesor.

Cele din a doua grupa se caracterizează prin aceea ca sunt acte cu caracter urgent.

Sunt acte pe care legea le considera a nu fi realizate de către cel in cauza, in calitate de succesor, deoarece sunt impuse de o situaţie care nu comporta amânare.

Având in vedere natura situaţiei, care îl obliga pe succesor sa întreprindă asemenea acte, nu se poate retine ca le efectuează in calitate de moştenitor.

Actele de administrare definitiva se deosebesc si de actele de conservare, deoarece acestea din urma, de asemenea, au un caracter urgent si sunt utile tuturor.

„Mutarea vremelnica a unui succesibil intr-un imobil succesoral pentru asigurarea păstrării acestuia, fara intenţia însuşirii calităţii de moştenitor constituie ...un act de conservare” (a se vedea D. Chirică, op.cit. p.403).

"Exercitarea de către erede a folosinţei asupra bunurilor succesorale, nefiind un act de administrare urgent, este, înţeleasa ca un act de acceptare tacita a moştenirii... O interpretare in sens contrar ar avea ca efect limitarea, in mod nejustificat, ... a posibilităţilor de manifestare a intenţiei de acceptare tacita a moştenirii. " (Culegere de Decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1986, Editura Ştiinţifica si Enciclopedica, B.eşti, 1986, p.79).

In ceea ce priveşte susţinerea instanţei de apel cu privire la Încheierea de şedinţa succesorala din 31.03.1980, ca ar fi o încheiere prin care se stabileşte calitatea de moştenitor a lui V. P., după V. D., este de asemenea eronata, cu cat atât mai mult cu cat se susţine ca : „chiar daca pana la acest moment nu exista dovada emiterii unui certificat de moştenitor, acest lucru nu are relevanta ...”.

Emiterea certificatului de moştenitor are o mare relevanta in procedura succesorala notariala, deoarece acest act este cel care atesta finalizarea procedurii.

Prin urmare, statuarea instanţei de apel, vizând lipsa de relevanta a existentei unui certificat de moştenitor al lui V. P., după V. D., este in vădita contradicţie si cu statuarea instanţei fondului care, in mod corect, a reţinut in sentinţa ca, Încheierea din dosarul succesoral 1090/1979 nu valorează certificat de moştenitor si nu atesta realizarea dezbaterii succesorale după V. D..

Cele reţinute de Judecătoria Cluj-Napoca concorda cu împrejurarea ca, din verificarea mapelor cu certificatele de moştenitor de la fostul Notariat de Stat Judeţean Cluj, pentru anul 1979, s-a găsit doar Încheierea de şedinţa succesorala din data de 31.03.1980, neexistând certificat de moştenitor care sa ateste dezbaterea succesorala după defunctul V.

D. si care, implicit, sa stabilească moştenitorii acceptanţi ai def. V. D., bunurile succesorale, cota parte sau bunurile ce revin fiecăruia dintre moştenitori, precum si celelalte aspecte atestate de un certificat de moştenitor.

Or, conform art. 22 din Decretul nr. 40/1953, certificatul de moştenitor este cel care trebuie sa "cuprindă (...), numele si ultimul domiciliu al defunctului, data decesului, menţionarea moştenitorilor si domiciliul lor, bunurile succesorale, cota sau bunurile ce revin fiecăruia dintre moştenitori, (...)" iar, potrivit art. 25 alin. 2 "certificatul de moştenitor ( s.n. si nu alte încheieri emise in cadrul procedurii succesorale) face dovada deplina in ce priveşte calitatea de moştenitor (s.n. acceptant sau nu) si cota sau bunurile ce revin fiecărui moştenitor".

De reţinut este faptul ca, prin acelaşi răspuns al Camerei Notarilor Publici Cluj nr. 3117/01.07.2011 se arata ca, pana in prezent, nu s-a reînregistrat dosar succesoral după defunctul V. D. la nici un notar public competent de pe raza circumscripţiei Judecătoriei Cluj-Napoca.

Mai mult, in Încheierea de şedinţa succesorala din data de 31.03.1980 se face in mod expres menţiunea ca defunctul V. D. este "Cu testamentul aut. nr. 339/1974 (s.n. in realitate nr.739) Not. Jud. Cluj" prin care au fost instituiţi drept legatari particulari soţii V. P. şi V. E. asupra imobilului - casa si teren - situat in comuna F., str. A. nr. 286.

In ceea ce priveşte calitatea de moştenitori acceptanţi după defuncta V. E. a recurenţilor reclamanţi, recurenţii consideră ca instanţa de apel face o greşita aplicare a art. 689, teza a 3-a Cod civil, care reglementează acceptarea tacită voluntară, dispunând că acceptarea „este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia de acceptare".

Tribunalul Cluj apreciază in mod corect ca "Constituie acte de acceptare tacită actele de administrare definitivă, actele de dispoziţie şi actele de folosinţă exercitată de succesibil asupra bunurilor succesorale. Toate aceste acte presupun o acţiune din partea succesibilului, şi neapărat intenţia de acceptare."

Cu toate acestea, instanţa exclude din sfera actelor de acceptare tacita actele exercitate de recurenţi de luare în stăpânire şi folosinţa a bunurilor succesorale cu o valoare însemnată, precum şi actele procedurale efectuate în dosarul .../211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

In speţa, reclamanţii au preluat din moştenire o suma de 200 milioane de lei, un lănţişor de aur cu cruciuliţa, un set de cuverturi si au efectuat, in calitate de erezi, acte procedurale in dosarul nr. .../211/2008.

Toate aceste acte presupun o acţiune din partea reclamanţilor si presupun neîndoielnic însuşirea calităţii de moştenitor de către recurenţii reclamanţi.

Referitor la suma de 200 milioane lei, Tribunalul Cluj o interpretează exclusiv din perspectiva "remiterii" ei către reclamanţi, apreciind ca nu poate constitui o "acţiune" din partea succesibilului asupra bunurilor succesorale si ca, prin raportare la art. 689, teza a 3-a Cod civil, nu s-ar încadra în nici unul dintre actele considerate ca fiind acte de acceptare tacită.

Or, in mod constant practica judiciara a statuat ca este suficient ca succesibilii "sa se îndrepte asupra unei părţi din acestea - bunurile succesorale (n.n.)" (Culegere de Decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1986, Editura Ştiinţifica si Enciclopedica, B.eşti, 1986, p.79) pentru a accepta tacit succesiunea.

Astfel fiind, preluarea in posesie si folosinţa de către reclamanţi a unor sume semnificative de bani din punct de vedere valoric - cate 100 milioane lei vechi fiecare - ce au aparţinut defunctei bunici a reclamanţilor, implica cu necesitate intenţia de a accepta moştenirea si reprezintă in mod neechivoc acte de acceptare voluntara tacita a moştenirii.

Raportat la actele procedurale efectuate de către reclamanţi, după decesul bunicii lor, V. E., in cadrul dosarului nr. .../211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, recurenţii apreciază că participarea de către reclamanţi in cadrul dosarului nr. .../211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, in calitate de erezi ai defunctei lor bunici, V. E., respectiv continuarea acţiunii formulate in acel dosar de către bunica lor decedata, evidenţiază pe deplin însuşirea de către reclamanţi a calităţii de moştenitor după defuncta V. E..

Tribunalul Cluj retine ca "continuarea calităţii procesuale într-un dosar, nu se circumscrie prevederilor art. 689, el putând fi calificată ca un act conservatoriu", arătând ca "jurisprudenţial se admite introducerea în cauză a descendenţilor în astfel de situaţii doar în considerarea soluţionării litigiului în termen rezonabil, fără ca această introducere în cauză să aibă valenţa unei acceptări a moşteniri", făcând trimitere in acest context la art. 285 alin. 3 Cod proc civilă care prevede că apelul nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii.

Chiar daca dispoziţiile art. 285 alin. 3 Cod proc civilă, invocate de instanţa de apel, sunt clare, in aplicarea art. 689, teza a 3-a cod civil trebuie avut in vedere ca acţiunea in justiţie ce formează obiectul dosarului nr. .../211/2008 vizează un teren aflat in masa succesorala după defuncta bunica a reclamanţilor, V. E., situat in zona cu denumirea locala "Şesul de sus".

Or, continuarea de către reclamanţi, in calitate de erezi după defuncta V. E., a acţiunii civile susmenţionate, cu consecinţa apărării dreptului de proprietate asupra terenului situat in zona "Şesul de Sus" împotriva oricăror tulburări provenind din partea paraţilor din acţiunea in grăniţuire echivalează, totodată, cu un act de administrare cu caracter definitiv, ce valorează intenţia neechivoca de acceptare a moştenirii.

Justeţea alegaţiilor reclamanţilor, privind calificarea actelor/acţiunilor reclamanţilor fata de bunurile din masa succesorala rămasa după defuncta V. E. rezulta si din împrejurarea ca toate aceste bunuri exced sferei "amintirilor de familie", atât in ceea ce priveşte natura lor, cat si in ceea ce priveşte valoarea lor, in aceasta categorie a "amintirilor de familie" intrând bunuri care sunt direct legate de istoria unei familii: bibelouri, fotografii etc. sau bineînţeles, bunuri cu valoare doar sentimentala (a se vedea Fr. Deak - Tratat de Drept Succesoral, B.eşti, 2002).

Or, in ceea ce priveşte bunurile preluate de reclamanţi, se poate cu uşurinţa observa ca sunt de valoare însemnata, valorând intenţia neechivoca de acceptare a moştenirii.

In ceea ce priveşte dolul, Tribunalul Cluj a făcut o greşita aplicare a art. 960 alin.2 C.civ. - Dolul nu se presupune.

Pentru a argumenta aceasta alegaţie, se arata ca, in analizarea incidenţei in cauza a dispoziţiilor C.civ. referitoare la dol, instanţa de apel porneşte de la ideea ca "Prin prezenţa curatorului existenţa şi încheierea legală a convenţiei este probată." (pag.15, par.5).

Astfel fiind, chiar daca Tribunalul face referiri la probatoriul administrat in cauza, de natura - in opinia reclamanţilor - sa dea eficienta dispoziţiilor art. 960 alin.2 C.civ., legalitatea contractelor de întreţinere si a testamentului este apreciata de instanţa de apel prin raportare la simpla prezenta a curatorului.

Or, aceasta poziţie a instanţei, in sensul ca nu are relevanta „daca cei doi defuncţi V. au formulat sau nu vreo cerere de desemnare a unui curator"(fila 15 din decizie), denota încă o data faptul ca se ignora de către instanţa încălcarea dispoziţiilor legale, penale de aceasta data, care reglementează falsul, uzul de fals si înşelăciunea, fiind important in viziunea instanţei rezultatul unor asemenea manevre: se presupune ca s-a asigurat asistarea defuncţilor la încheierea contractelor.

Insa daca aceasta asistare se datorează încălcării legii, „asistarea" cu siguranţa a fost una care conturează si probează dolul.

In mod cert, recurenţii reclamanţi au dat eficienta cerinţelor art. 960 alin.2 C.civ.

Chiar daca, potrivit celor reţinute de instanţa de apel, după o căsnicie îndelungata, este normal ca soţul supravieţuitor sa sufere după soţul decedat, nu este insa normal ca succesibilii sa valorifice acest fapt.

Prin toate actele întreprinse de către pârâţii intimaţi, expuse si in cererea de apel, aceştia au valorificat starea de profunda tulburare a lui V. P. si au urmărit inducerea lui in eroare cu scopul încheierii actelor a căror anulare recurenţii o solicita in cauza.

In aplicarea art. 960 C.civ. si a art. 960 alin.2 C.civ., in special, trebuie avut in vedere ca vicierea, prin dol, a consimţământului defunctului întreţinut/testator V. P., cu ocazia încheierii contractului de întreţinere nr. 1270/31.07.2009 si a testamentului autentic nr. 1271/31.07.2009, este concluzia care rezulta, fara dubiu, din coroborarea următoarelor elemente:

Contextul încheierii contractului de întreţinere si a testamentului autentic, respectiv perioada scurta de timp de numai 10 zile intre data decesului def. V. E. si data semnării celor doua acte juridice coroborate cu starea emoţionala de profunda tulburare in care s-a aflat def. V. P. in aceasta perioada; izolarea def. V. P.; îndepărtarea vicleana a recurentei reclamante O.A.I. care se ocupa îndeaproape de îngrijirea bunicului V. P.; semnarea in fals si înregistrarea la Autoritatea Tutelara a Primăriei F. a cererii pentru numirea unui curator in vederea încheierii contractului de întreţinere; locul autentificării actelor juridice care nu este nici sediul biroului notarului public, nici domiciliul întreţinutului testator, precum nici al paraţilor V. I. si C.; specularea încrederii totale a def. V. P. in fiii si nepoţii lui.

Aşa cum s-a arătat si in fata instanţelor de fond, prezintă relevanta in aprecierea dolului împrejurarea ca, contractul de întreţinere nr.1270/31.07.2009 si testamentul autentic nr. 1271/31.07.2009 nu au fost autentificate la sediul biroului notarului public, cum era firesc, potrivit art. 48 alin. l din Legea notarilor publici si a activităţii notariale nr. 36/1995, după cum nu a fost autentificate nici la domiciliul întreţinutului, posibilitate reglementata de art. 48 alin.2 din Legea nr. 36/1995 pentru cazul in care partea care solicita autentificarea actului ar fi împiedicata sa se prezinte, din motive temeinice (precum boală, imobilizarea la pat), la sediul biroului. In vederea autentificării contractului si testamentului, notarul public s-a deplasat la o adresa din comuna F., str. Florilor nr.77, bl. IA, ap. l, jud. Cluj, din cunoştinţele reclamanţilor, la aceasta adresa locuind, la acea data, fiica paraţilor V. I. şi V.C..

Chiar daca Legea nr. 36/1995 nu interzice in mod expres încheierea unui act notarial in afara sediului biroului notarului public, reglementează aceasta situaţie, cu titlu de excepţie, de o maniera restrictiva si o supune anumitor condiţii si anume: la încheierea actului sa fie interesat un număr mai mare de persoane (ceea ce nu a fost cazul in speţa); partea care-i solicita este împiedicat sa se prezinte, din motive temeinice, la sediul biroului notarului public.

In ceea ce priveşte calitatea de moştenitori rezervatari a recurenţilor reclamanţi după defunctul V. P., instanţa de apel face o greşita aplicare a dispoziţiilor art. 841-842 C.civ.

In concret, Tribunalul Cluj retine ca "Legea le conferă apelanţilor calitatea de moştenitori rezervatari" (pag.15, par.8), însă respinge - in mod nefondat - cererea reclamanţilor de constatare a acestei calităţi, apreciind ca "pentru formularea unei pretenţii, părţile trebuie să justifice un interes".

Se poate observa ca (si) instanţa de apel, invocând lipsa de interes a reclamanţilor, condiţionează recunoaşterea calităţii de moştenitori rezervatari de culegerea efectiva a moştenirii: "Prin constatarea ca fiind legală a contractelor de întreţinere şi a testamentului autentic, într-adevăr la data decesului lui V. P., în patrimoniul acestuia nu existau bunuri."

Altfel spus, întocmai ca Judecătoria Cluj-Napoca si instanţa de apel apreciază ca, pentru admiterea chiar si in parte a primului petit al acţiunii introductive de instanţa, se impunea formularea si a unui petit in reducţiunea liberalităţilor.

In opinia instanţei de apel, "în lipsa unei acţiuni în reducţiunea liberalităţilor, practic lipseşte interesul în stabilirea acestei calităţi, întrucât această calitate nu profită cu nimic apelanţilor".

Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Tribunalul Cluj interpretează legea - art. 841842 C.civ - intr-un sens in care nu produce efecte juridice si tot astfel o si aplica.

Edificatoare in acest sens este statuarea Tribunalului, potrivit căreia "Având în vedere argumentele apelanţilor, care afirmă că legea condiţionează dreptul la rezervă de chemarea efectivă la moştenire şi de acceptarea ei, poate fi privită si în sens contrar. Dreptul la rezervă există când în masa succesorală există bunuri sau posibilitatea ca în masa succesorală să fie aduse bunuri pe calea unei acţiuni în reducţiune."

Aplicând „si în sens contrar” legea - art.841-842 C.civ, Tribunalul Cluj adaugă in mod nepermis la lege, desfiinţând practic dreptul nostru la rezerva, cu toate ca singurele care desfiinţează dreptul la rezerva sunt nedemnitatea si/sau renunţarea la moştenire, pentru ca ele desfiinţează - cu efect retroactiv - vocaţia succesorala (Prof. Dr. Francisc Deak, "Tratat de drept succesoral" Editura Actami, B.eşti, 1999, p.337).

Lecturând textele C.civ., se observa ca, in realitate, lucrurile stau exact invers decât au fost reţinute de Tribunalul Cluj.

In mod cert, acţiunea in reducţiune poate fi introdusa „de rezervatari...care au acceptat succesiunea şi pot moşteni" ( a se vedea D. Chirică, op. cit, p.345).

Altfel spus, rezerva poate fi pretinsa numai de cei care vin efectiv la moştenire, deci îndeplinesc condiţiile necesare pentru aceasta (au capacitate succesorala, vocaţie concreta Ia moştenire si nu sunt nedemni) si accepta moştenirea.

Daca acceptarea succesiunii este o condiţie pentru introducerea acţiunii in reducţiune, reciproca nu poate fi valabila.

Pe cale de consecinţa, doar moştenitorii rezervatari acceptanţi pot introduce o asemenea acţiune.

In mod corect, recurenţii reclamanţi au considerat ca o asemenea acţiune se justifica doar in cazul in care rezerva succesorala este încălcata.

Oportunitatea unei asemenea acţiuni se poate aprecia in funcţie de soluţia dispusa in privinţa petitului in anulare a testamentului autentic nr. 1271/31.07.2009.

In opinia instanţei de apel insa, "Oportunitatea unei astfel de acţiuni de care vorbesc apelanţii în motivele de apel, pe care o pot analiza ulterior soluţiei cu privire la cererile având ca obiect legalitatea contractelor de întreţinere şi a testamentului autentic trebuia manifestată în prezentul dosar, doar în acest fel existând interesul de a se constata calitatea de moştenitor. Acesta este şi sensul avut în vedere de instanţa de fond când a constatat că în limitele cererii de chemare în judecată nu poate constata calitatea de moştenitor în lipsa unei acţiuni în reducţiunea liberalităţilor."

Din punctul de vedere al reclamanţilor, însă, în limitele cererii de chemare în judecată, instanţele de fond aveau obligaţia de a constata prin dispozitivul hotărârii calitatea de moştenitori rezervatari a recurenţilor reclamanţi după defunctul V. P., având in vedere ca fiecare in parte a reţinut in considerentele hotărârii îndeplinirea condiţiilor privind chemarea lor efectiva la moştenire după acest defunct si acceptarea succesiunii.

Daca se cercetează limitele cererii de chemare în judecată, mai exact primul petit al acţiunii introductive, se observa ca reclamanţii au solicitat instanţei competente sa constate ca, "după defuncţii V. P., decedat la data de 02.12.2010, cu ultimul domiciliu in Com. F., str. A., nr. 286, jud. Cluj, si V. E., decedata la data de 21.07.2009, cu ultimul domiciliu in Com. F., str. A., nr. 286, jud. Cluj, moştenitorii legali sunt reclamanţii O.A.I., născuta V. si V. L.-Liviu, in calitate de nepoţi de fiu predecedat, alături de paratul V. I., in calitate de fiu".

Chiar si in prezenta unei cereri reconvenţionale si a respingerii petitelor de anulare a contractelor de întreţinere şi a testamentului autentic, raportat la primul petit mai sus evocat, Tribunalul Cluj, ca de altfel si Judecătoria Cluj -Napoca, ar fi trebuit sa constate calitatea de moştenitori legali rezervatari, cu atât mai mult cu cat au procedat la judecarea pe fond a cauzei si nu au respins acţiunea reclamanţilor pe cale de excepţie privind lipsa interesului in promovarea acţiunii reclamanţilor in absenta unui petit de reducţiune a liberalităţilor, deşi au invocat lipsa unui asemenea interes in considerente, cu prilejul motivării hotărârilor.

Cu siguranţa, in speţa prezintă interes si simpla constatare a calităţii de moştenitori rezervatari după def. V. P..

Aşa cum s-a arătat in fata Tribunalului Cluj, prin exheredare, moştenitorul legal pierde numai emolumentul moştenirii, dar nu si titlul de moştenitor.

Or, calitatea de moştenitori rezervatari, recunoscuta de instanţa, îi îndreptăţeşte pe reclamanţi la a cere reducţiunea liberalităţilor excesive oricând in cadrul termenului de prescripţie - care curge, in cazul reclamanţilor, de la data exhibării contractelor de întreţinere si a testamentului de către intimatul parat, odată cu formularea acţiunii reconvenţionale -, in măsura in care se va respinge irevocabil acţiunea reclamanţilor de anulare pentru dol a testamentului autentic nr. 1271/31.07.2009.

Având in vedere ca reclamanţii sunt încă in termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii in reducţiune, au introdus aceasta acţiune la data de 18.06.2014, si formează obiectul dosarului nr. 13466/211/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâţii V. I. şi V. C. au solicitat, în principal să se constate nulitatea recursului, în baza art. 306 C. pr. civ. 1865, iar în subsidiar, să se respingă recursul ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că motivele dezvoltate în memoriul de recurs nu pot fi încadrate la motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C.pr.civ., în realitate, recurenţii dorind o reevaluare a probelor de la dosar, demers inadmisibil în recurs.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că în mod corect a reţinut instanţa de apel faptul că nu a fost învestită cu stabilirea calităţii de moştenitor şi a masei succesorale după defunctul V.

D., astfel încât, a analizat această problemă strict prin prisma petitului cu care a fost învestită, şi anume, stabilirea masei succesorale după defuncta V. E..

In raport de limitele învestirii sale, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut corectă nu s-a făcut în niciun fel dovada faptului că o cotă de ^ - a parte din imobilul din F., str. A. nr. 286, judeţul Cluj, face parte din masa succesorală a defunctei V. E..

Dimpotrivă, terenul aferent imobilului situat în com. F., nr. 286, înscris în C.F. nr. 50170 F., în suprafaţă de 1929 mp, a fost dobândit de către defunctul V. P. la momentul la care legea a permis acest lucru, în baza Legii nr. 18/1991, prin T.P. nr. 28373/1317/1999, cele două suprafeţe din intravilan, tarla 16, parcele 59 si 60, în calitate de moştenitor al lui V. D..

Acest teren nu ar fi fost posibil să fie dobândit în anul 1978 prin succesiune.

Imobilul a fost înscris în Cartea funciară în baza sentinţei nr. 10336/2001 a Judecătoriei Cluj încă din anul 2002, exclusiv în favoarea lui V. P., defuncta V. E. necontestând niciodată această situaţie juridică.

Această stare de fapt, reţinută de instanţa de apel din probele cerute de lege, extras de carte funciară şi titlu de dobândire, se cere de către recurenţi a fi reevaluată pe baza unor supoziţii fără semnificaţie juridică.

În realitate succesiunea după defunctul V. D. a fost soluţionată prin Încheierea din 31.03.1980, din dosarul succesoral nr. 1090/1974 a Notariatului de Stat Cluj, moştenitorii acceptanţi fiind doar V. P., V. D. şi T.R.. V. E., deşi a fost citată în cadrul procedurii, datorită punerii în discuţie a testamentului, nu a înţeles să accepte moştenirea după acesta.

Ulterior şi în anul 1991, când moştenitorii lui V. D. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, respectiv 1999, când întreg imobilul a fost înscris în Cartea funciară în favoarea lui V. P., la fel ca şi în anul 1980, defuncta V. E. nu a înţeles să invoce calitatea de moştenitor după V. D. şi nici să ceară vreun fel de drept asupra terenului sau construcţiei situate în com. F., nr. 286, înscrise în C.F. nr. 50170 F..

Ceea ce apreciază pârâtul a fi esenţial cu privire la calitatea de moştenitor, este faptul că defuncta V. E. nu a înţeles niciodată să invoce calitatea de moştenitoare testamentară după V. D. pe parcursul vieţii, deşi a supravieţuit acestuia 30 de ani.

Prin urmare, susţinerea recurenţilor, în sensul că defuncta V. E. ar fi acceptat tacit succesiunea după V. D., este contrazisă nu numai de probele administrate (acte autentice, încheierile din cadrul procedurii succesorale), ci şi de conduita acesteia, care exclude însuşirea calităţii de moştenitor.

Afirmaţia privitoare la acceptarea tacită a moştenirii nu este probată în nici un fel. Nu se poate susţine acceptarea moştenirii prin folosirea casei părinteşti, în condiţiile în care defuncta a venit ca noră în casa părintească a soţului său anterior decesului lui V. D., a locuit împreună cu V. D. şi soţia acestuia cât timp au trăit aceştia, şi a continuat să locuiască în casa soţului său.

În nici un caz această situaţie nu poate depăşi caracterul de act echivoc, nesusceptibil de a constitui act de acceptare a moştenirii, şi nu are legătură cu afirmaţia doctrinară citată în cuprinsul recursului, care se referă la mutarea definitivă într-un imobil şi nu la rămânerea într-un imobil.

Coroborat cu neprezentarea la notar pentru a invoca calitatea de moştenitor, singura concluzie logică care se poate desprinde este cea a neacceptării moştenirii.

Greşit se tratează, în cuprinsul recursului, problema renunţării la succesiune, care vizează mai ales manifestarea de voinţă în acest sens făcută înăuntrul termenului de acceptare a moştenirii

In speţă, instanţa de apel şi cea de fond au analizat dacă s-a dovedit sau nu acceptarea moştenirii de către V. E., acceptare care nu a rezultat din nici un act expres sau tacit, aspect motivat pe larg în decizia din apel (p. 13 decizie).

De asemenea, nereale sunt susţinerile privitoare la suprafaţa de teren obiect al testamentului.

Defunctul V. D. nu avea în proprietate decât 250 mp de teren şi construcţia, aşa cum permiteau reglementările în vigoare la aceea dată, aspect care rezultă şi din încheierea de dezbatere succesorală, şi nu 1929 mp cum incorect se susţine în cuprinsul recursului.

In urma înţelegerii dintre fraţi casa şi apoi în baza Legii nr. 18/1991, unele terenuri au revenit defunctului V. P., iar alte terenuri celorlalţi doi fraţi. Chiar cuprinsul T.P. nr. 28373/1317/1999 face referire la doua parcele, nr. 59, cu 706 mp de curte, din care 250 mp erau în folosinţa lui V. D. la data decesului şi parcela nr. 60, 1223 mp arabil, care în nici o situaţie nu putea face obiectul testamentului, deoarece nu se aflau în patrimoniul lui V. D. la data decesului.

Nu se poate susţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, coroborate cu art. 23 din Legea nr. 18/1991, forma iniţială, pe de o parte pentru că acest text vizează o altă situaţie, aceea a membrilor cooperatori care au primit teren în folosinţă de la C.A.P. în grădinile din intravilan ale foştilor proprietari, ori în speţă terenul era cel avut în proprietate de familie şi anterior cooperativizării, iar pe de altă parte, acest teren, alături de grădină, a fost solicitat de către cel care folosea construcţie, V. P., în calitate de moştenitor a fostului proprietar, V. D., fiindu-i astfel reconstituit dreptul de proprietate conform legii.

Chiar dacă prin absurd s-ar admite calitatea de moştenitoare a defunctei V. E. după V. D., atât timp cât aceasta nu a solicitat terenul agricol conform Legii nr. 18/1991, nu poate invoca o calitate de moştenitoare cu privire la terenurile ce exced suprafaţa de 250 mp. în fine, toate aceste susţineri ar putea fi primite doar dacă s-ar fi solicitat şi obţinut constatarea nulităţii T.P. nr. 28373/1317/1999.

Recurenţii continuă să susţină, fără temei legal, că succesiunea după V. D. nu ar fi fost dezbătută deoarece pretins nu ar fi fost eliberat certificat de moştenitor.

Pe de o parte, înscrisurile depuse (încheierea nr. 3 din 04.10.2012 şi actele anexă) nu atestă nici într-un caz aspectul susţinut, singura constatare fiind aceea că nu se poate nici confirma şi nici infirma eliberarea certificatului de moştenitor datorită faptului că au trecut mai mult de 30 de ani de la finalizarea procedurii succesorale după V. D. iar dosarul succesoral a fost dat la topit.

Conform dispoziţiilor art. 14 şi 21 din Decretul nr. 40/1953 (republicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 07 decembrie 1960) după cel de al treilea termen al procedurii succesorale şi dacă au trecut mai mult de şase luni de la data deschiderii succesiunii, Notarul de stat stabileşte printr-o încheiere cine sunt moştenitorii acceptanţi, care este averea rămasă si suspendă procedura notarială.

In speţă, încheierea din 31.03.1980 din dosarul succesoral nr. 1090/1979 este eliberată în baza art. 21 din Decret (pag. 1 al. 5 din încheiere) şi are ca efect tranşarea definitivă atât a calităţii de moştenitor cât şi a masei succesorale. Relevante sunt în acest sens dispoziţiile art. 21 al. 3, care precizează expres că moştenitorii pot cer oricând eliberarea certificatului de moştenitor în baza acestei încheieri, fără a mai fi nevoie de vreo dezbatere.

Concluzia juridică este aceea că certificatul de moştenitor nu reprezintă decât o copie a constatărilor din încheiere eliberată părţilor cu titlu declarativ.

Astfel susţinerile din cuprinsul apelului privind dezbaterea succesiunii după V. D. sunt contrare dispoziţiilor legale.

Dacă notarul ar fi suspendat procedura fără a stabili calitatea de moştenitor şi compunerea masei succesorale trebuia să trimită părţile la instanţă.

Conform art. 16 al. 2 din Decret, dacă în termen de două luni moştenitorii citaţi nu fac dovada că s-au adresat instanţei se aplică art. 21 al. 2, adică notarul stabileşte calitatea de moştenitor şi compunerea masei succesorale, prezumtivii moştenitori fiind decăzuţi din dreptul de a mai contesta cele cuprinse în încheierea notarială. în consecinţă în speţă atât V. P. cât şi V. E., ambii citaţi în procedură, cât şi ceilalţi doi fraţi, V. D. şi T.R. sunt decăzuţi din dreptul de a mai contesta încheierea din 30 martie 1980.

În concluzie, compunerea masei succesorale după defuncta V. E. a fost corect stabilită de către instanţa de fond, conform probelor administrate în dosar.

Nu în ultimul rând, în condiţiile în care recurenţii nu au calitatea de moştenitori ai defunctei V. E., nu au interesul de a pune în discuţie compunerea masei succesorale după defuncta V. E..

Prin motivul 2 de recurs s-a invocat o pretins greşită aplicare a dispoziţiilor art. 689 C. civ. 1864.

In realitate, prin argumentele invocate, nu se critică modul de aplicare al legii, deoarece Instanţa de apel a reţinut, conform textului legal, că acceptarea moştenirii poate fi şi tacită, dar, consecutiv, a reţinut faptul că nu a fost administrată nici o probă în acest sens.

Astfel prin acest motiv se solicită, sub masca aplicării textului legal, reevaluarea probelor administrate şi a stării de fapt reţinute de către instanţa de apel, anume lipsa dovezilor de acceptare tacită a moştenirii, ceea ce atrage nulitatea recursului.

In subsidiar, deşi în cauză s-a administrat un amplu probatoriu, iar în apel s-a reaudiat un martor la cererea reclamanţilor, în speţă nu s-a probat existenţa nici unui act neechivoc de acceptare a acestei moşteniri.

Prin răspunsurile la interogatorii reclamanţii au arătat faptul că nu şi-au însuşit bunuri imobile din succesiune.

Prin probele testimoniale s-a încercat, pro causa, acreditarea unei acceptări prin preluarea unor sume de bani, a unor obiecte de lenjerie şi a unui lănţişor de aur care, pretins, ar fi aparţinut defunctei V. E..

Pe de o parte, preluarea unor astfel de bunuri (cu excepţia sumelor de bani) nu constituie acte neechivoce de acceptare a moştenirii. Ele intră în categoria amintirilor de familie (în sensul păstrării ca amintire a unei anumite cuverturi sau a unei anumite bijuterii), astfel încât eventuala lor preluare nu semnifică acceptarea moştenirii.

Mai mult, în speţă, nici măcar nu s-a susţinut că bunurile ar fi fost preluate din masa moştenirii, în opoziţie cu ceilalţi moştenitori, ci că ar fi fost pretins primite de la V. P., existând astfel un echivoc suplimentar: bunurile, în măsura în care au fost cu adevărat transmise, au fost cadouri de la V. P. şi nu acte de preluare din moştenire (mai ales că toţi martorii afirmă că V. P. le-a oferit aceste bunuri şi nu că reclamanţii le-ar fi preluat ca proprietari-moştenitori).

Pe de altă parte, probele testimonial administrate sunt necredibile.

Atât martora P.D., cât şi martorul P.C.A., ştiu despre aceste bunuri din spusele reclamanţilor sau ale mamei acestora, motiv pentru care nu au relevanţă probatorie.

Doar martorul C.C.V. pretinde că ar fi fost de faţă când s-ar fi predate bunurile, însă şi acesta a afirmat că au fost date de V. P. "cu titlu de amintire" de la bunica, adică au fost cadouri de la acesta.

In plus, martorul se contrazice în cuprinsul declaraţiei, pentru că, deşi pretinde că i-ar fi dat un lănţişor care ar fi aparţinut defunctei, se recunoaşte că aceasta purta straie tradiţionale şi nu avea bijuterii.

Declaraţia acestui martor nu poate fi coroborată cu nici o altă probă credibilă (se pretinde că a fost la V. P. doar cu reclamanţii, deşi pârâtul V. I. a locuit în permanenţă în imobil după decesul mamei), iar după ştiinţa pârâtului, defuncta V. E. nu a avut niciodată bijuterii, fiind o femeie simplă, aspect relevat de către toţi ceilalţi martori.

În cuprinsul recursului se insistă îndelung asupra unei sume de bani primite de la V.P.

Dincolo de aspectele deja relevate, şi de faptul că subsemnaţii nu avem cunoştinţă despre predarea acelei sume, nu rezultă de nicăieri că ar fi fost vorba de sume care ar fi aparţinut defunctei V. E..

Dimpotrivă, în măsura în care predarea sumei ar fi reală, nu ar reprezenta decât un cadou al lui V. P., din banii săi, pentru nepoţi, aşa cum a mai făcut şi cu alte ocazii (în acest sens răspunsul la interogator al lui V. L.).

Pentru a reprezenta un act neechivoc de acceptare a moştenirii, preluarea sumei de bani trebuie făcută în opoziţie cu ceilalţi moştenitori, pârâtul V. I., şi V. P., din care să rezulte explicit că reclamanţii înţeleg să preia suma pentru că li se cuvine, cu titlu de moştenire şi nu cum pretins arată martorii în speţă, primită de la V. P., prin voinţa acestuia, cu titlu de cadou.

Invocarea calităţii de moştenitor nu poate rezulta decât dintr-o acţiune de preluare a bunului, şi nu de acceptare a unui cadou, aşa cum a motivat pe larg şi instanţa de apel.

Pretinsa primire a sumei de bani nu a avut loc imediat după deces, şi nici în cadrul unei discuţii între moştenitori cu privire la moştenire, ci, dacă ea chiar a avut loc, a fost fără cunoştinţa celuilalt moştenitor, V. I., în opoziţie cu care ar trebui făcut actul de acceptare.

In ceea ce priveşte litigiul de grăniţuire, în care reclamanţii au fost introduşi în calitate de potenţiali moştenitori ai defunctei V. E., nici acesta nu poate constitui act de acceptare a moştenirii.

Reclamanţii au fost introduşi în cauză, nu au formulat ei acţiunea pentru a fi o manifestare de voinţă de acceptare tacită, iar raportat şi la obiectul dosarului, grăniţuire, nu poate fi reţinută însuşirea neechivocă a calităţii de proprietar, mai ales că mandatarul reclamanţilor pretinde că a acţionat şi ca mandatar a lui V. P. pentru recuperarea unor terenuri.

Nu s-a probat în nici un fel faptul că introducerea în proces sau o eventual participare la cauză, ar fi avut Ioc înăuntrul termenului de acceptare de şase luni, dimpotrivă până la aceea dată neexistând nici un fel de manifestare de voinţă a acestora în cadrul dosarului invocat.

În realitate, chiar mandatarul reclamanţilor a arătat indirect, cu prilejul cuvântului pe fond în faţa instanţei de fond, faptul că acceptarea succesiunii de către reclamanţi după defunct V. E. nu a avut loc deoarece au crezut că în familie se va discuta şi problema acestei moşteniri după decesul lui V. P., deşi nu a existat niciodată vreo discuţie în acest sens, aspect care rezultă limpede şi din răspunsul la interogator al reclamanţilor.

Pentru toate aceste argumente, acceptarea moştenirii după V. E. de către reclamanţi nu a fost dovedită.

Prin motivul 3 de recurs s-a invocat o pretins greşită aplicare a dispoziţiilor art.960 al. 2 C. civ. 1864.

În realitate, prin argumentele invocate, nu se critică modul de aplicare al legii, deoarece Instanţa de apel a reţinut, conform textului legal, că dolul nu se presupune, dar, consecutiv, a reţinut faptul că nu a fost administrată nici o probă care să răstoarne prezumţia legală de valabilitate a actelor.

Astfel, prin acest motiv se solicită, sub masca aplicării textului legal, reevaluarea probelor administrate şi a stării de fapt reţinute de către instanţa de apel, anume lipsa dovezilor de viciere a consimţământului lui V. P., ceea ce atrage nulitatea recursului.

In subsidiar, în cuprinsul recursului nu se arată, nici măcar la nivel de susţinere neprobată, în ce constă dolul pârâţilor.

Referirea la pretinse infracţiuni sau neaplicarea normelor penale de către instanţa civilă acestea nu au legătură cu obiectul dosarului.

Din lungul şir de elemente enumerate la pag. 8 a motivelor de recurs, majoritatea nu sunt acte personale ale pârâtului şi nu îi pot fi imputabile, pretinsa îndepărtare vicleană a reclamantei O. este o susţinere absurdă (nu pot fi vinovaţi de boala copilului, martorii reclamanţilor arată că relaţiile au rămas bune în familie până la decesul Iui V. P.), iar izolarea lui V. P. este o susţinere absurdă în contextul în care se afirmă că ar fi durat cele 10 zile după înmormântare şi contrazice răspunsurile la interogator ale reclamanţilor şi probele testimoniale administrate, care arată că accesul la defunct era permis oricui, atât membrii ai familiei (reclamanţii afirmă că s-au ocupat, direct sau indirect, de îngrijire), cât şi vecinilor (arată chiar martorul reclamanţilor V. I.).

Tocmai pentru că dolul nu se presupune acesta nu poate fi dedus din context, sau din împrejurările în care contractul a fost încheiat.

Din starea de fapt care rezultă din probele administrate în cuprinsul recursului se omit două aspecte esenţiale.

Pe de o parte, voinţa lui V. P. de a încheia contractul de întreţinere a fost din nou manifestată, în faţa notarului, la aproape un an de la încheierea primului act (martie 2010, faţă de iulie 2009), şi tot în sensul de a lăsa cealaltă cotă din proprietatea bunului celor care îl întreţin, iar pe de altă parte, faptul că probatoriul testimonial administrat chiar de către reclamanţi se referă cu precădere (cu excepţia părţii cu înmormântarea) la momente anterioare sau ulterioare perioadei invocate.

Astfel declaraţia martorului V. I. cu privire la îndepărtarea din imobil (fapt singular), s-a petrecut înainte de decesul lui V. E., iar pretinsa blocare a accesului (fapt dovedit nereal), se petrecea pretins în toamna aceluiaşi an, mult după luna iulie, când pretins ar fi fost săvârşit dolul.

În realitate, aşa cum a reţinut instanţa de apel, (pag. 13-14 decizie), din întreg probatoriul administrat nu se pot reţine nici un fel de manopere dolozive imputabile subsemnaţilor, iar simpla stare de tulburare pricinuită de decesul soţiei nu presupune lipsa unui consimţământ valabil.

Conform art. 960 al. 2 din vechiul Cod civil, dolul nu se presupune, ci trebuie susţinut, concretizat şi dovedit.

De asemenea, conform art. 960 al. 1 din vechiul Cod civil dolul presupune existenţa unor "mijloace viclene" prin care să fi fost alterat consimţământul celeilalte părţi cu privire la un element determinant.

Nu pot constitui motive de dol, conform legii simple, speculaţii legate de starea sufletească a unei părţi contractante, sau pretinsul fapt că în familie s-ar fi ştiut că defuncţii ar fi dorit să împartă averea în mod egal.

Pârâtul consideră relevante următoarele aspecte ce decurg din probatoriul administrat:

Prin răspunsul la interogator reclamanţii pretind că ar fi vizitat des pe bunicul lor şi că s-ar fi ocupat de îngrijirea acestuia, iar pârâtul V. I. nu ar fi locuit în imobil.

Aceste susţineri exclude logic posibilitatea vicierii consimţământului prin înstrăinare de familie, în condiţiile în care se susţine acordarea îngrijirii şi contactul permanent cu defunctul.

Dincolo de contradicţiile dintre răspunsurile reclamanţilor şi propriile susţineri din acţiunile şi precizările depuse la dosar, nici măcar nu s-a pretins existenţa vreunei situaţii de împiedicare de a discuta sau a se îngriji de V. P. din partea pârâtului.

Nici martorii audiaţi în cauză nu au putut releva nimic deosebit. Martorul V. I., propus de reclamanţi, susţine că îl vizita pe V. P. la două-trei zile, fapt care exclude izolarea defunctului.

De asemenea, martorul Tomoş a arătat atât faptul că accesul era permis cât şi faptul că V. P. putea discuta cu vecinii şi trecătorii peste gard.

Referirea la un singur eveniment izolat, faptul că V. I. a fost poftit să părăsească casa deoarece V. E. trebuia spălată şi pansată (sosise de la spital), nu poate justifica concluzia unei acţiuni de durată în timp, aşa cum reclamă prin natura sa captaţia şi sugestia.

Insă acest eveniment relevă faptul că pârâta V. C. m-am ocupat de îngrijirea bătrânei pe timpul suferinţei. Nici susţinerea privitoare la blocarea accesului prin închiderea porţii nu a fost susţinută de probe, toţi martorii arătând faptul că poarta lăturalnică a fost în permanenţă deschisă.

Prin acest ultim motiv de recurs, se susţine că instanţa de apel ar fi făcut în speţă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 841-842 C.civ., în ceea ce priveşte chestiunea litigioasă a efectelor reducţiunii liberalităţilor (mai precis a lipsei reducţiunii). Se invocă, incorect, interpretări date de doctrină efectelor exheredării, ignorându-se voit contextul procesual în care s-a pronunţat Instanţa de Apel.

Pe de o parte, faptul că moştenitorul exheredat nu pierde titlul de moştenitor nu înseamnă, aşa cum se susţine în cuprinsul apelului, că instanţa ar fi trebuit să constate calitatea de moştenitor cu cotă 0% (logic imposibil), ci că aceşti moştenitori au calitatea de a solicita dezbaterea succesorală, nulitatea eventuală a testamentului, etc.

Însă, în speţă, instanţa de fond şi cea de apel a soluţionat capătul de cerere privitor la calitatea de moştenitor şi cota care revine fiecărui moştenitor.

În acest context, din perspectivă juridică, esenţial este efectul cererii de reducţiune a testamentului (omis voit a fi făcută în speţă), acela al ineficacităţii legatului (F. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, B.eşti, 1999, pag. 388). în lipsa unei astfel de cereri, deoarece reducţiunea nu poate opera de plin drept (F. Deak, op. cit., pag. 386), testamentul defunctului V. P. rămâne pe deplin eficace, ceea ce antrenează, ca şi consecinţă logico-juridică, faptul că subsemnatul V. I. sunt unicul moştenitor al defunctului V. P., aşa cum prevăd testamentul pe deplin eficace.

Corect a analizat instanţa de apel faptul că, în lipsa unei cereri de reducţiune a liberalităţii, care trebuia formulată în acest cadru procesual, lipseşte interesul juridic al constatării calităţii de moştenitor, din punct de vedere practic unicul moştenitor fiind cel care culege moştenirea în baza testamentului pe deplin eficace.

In cuprinsul recursului se preiau trunchiat şi se interpretează cu rea-credinţă considerentele instanţei de apel referitoare la "interpretarea în sens contrar", care evident se referea la o susţinere a reclamanţilor şi nu la textul legal.

Aşa cum a reţinut instanţa de apel, dreptul la rezervă nu poate exista, în concret, iară ca în masa succesorală să existe drepturi asupra cărora să fie aplicată rezerva, în caz contrar rezerva fiind lipsită de obiect.

Faptul că recurenţii au avut vocaţia la rezervă dar aceasta nu poate fi valorificată, din lipsă de obiect, face ca vocaţia să nu se concretizeze.

Stabilirea calităţii de moştenitor se face, conform legii, în perspectiva preluării drepturilor şi obligaţiilor din masa succesorală, şi nu în vederea stabilirii unei vocaţii lipsite cu certitudine de obiect şi, astfel, de finalitate.

Cât priveşte susţinerile legale de oportunitatea introducerii acţiunii în reducţiune, esenţiale s-au apreciat a fi următoarele aspecte:

Prin probaţiunea administrată la ultimul termen de judecată s-a dovedit că testamentul a fost invocat de către V. I. în cadrul procedurii succesorale notariale la care au participat şi reclamanţii, procedură suspendată la 05.05.2011.

Prin urmare, după data de 05.05.2014, orice cerere de reducţiune a acestui testament este prescrisă, o prescripţie de ordine publică care a început să curgă sub imperiul vechiului Cod civil.

Recursul este nefondat.

Cu privire la motivele de recurs prin care se critică în mod direct cele statuate de instanţa fondului.

La termenul de judecată din data de 21.11.2014 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316

C.pr.civ., rap. la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs prin care se critică în mod direct cele statuate de prima instanţă, excepţie care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

Recurenţii au susţinut că soluţia instanţei de apel este nelegală, atât prin prisma propriilor reţineri ale Tribunalului, cât şi prin raportare la cele reţinute de Judecătoria Cluj -Napoca, sens în care, în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii recurenţi au făcut trimiteri directe la cele statuate de Judecătoria Cluj-Napoca.

Curtea constată că acele critici din recurs, îndreptate direct împotriva celor statuate de prima instanţă prin sentinţa fondului, au fost formulate de către recurenţi cu nesocotirea dispoziţiilor art. 282 alin. 1 şi art. 299 alin. 1 C.pr.civ., nefiind admisibilă criticarea direct în recurs - în situaţia în care hotărârea primei instanţe este susceptibilă de apel, iar hotărârea pronunţată în apel este susceptibilă apoi de recurs - a celor statuate prin sentinţa fondului.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, sunt supuse recursului.

Există, aşadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanţa imediat superioară, adică la tribunal, în timp ce, hotărârile prin care tribunalele soluţionează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la curtea de apel.

Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso media, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunţată în primă instanţă de judecătorie - şi care este, potrivit legii, susceptibilă de apel la tribunal -, pentru că, într-o atare situaţie, instanţa de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunţate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părţii de un grad de jurisdicţie şi, implicit, la încălcarea principiului „non omisso medio”, o astfel de critică în recurs fiind inadmisibilă.

Este ştiut faptul că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare, şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 129 din Constituţie, text constituţional care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C.pr.civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel.

Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect strict hotărârea pronunţată în apel.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări ori susţineri ale părţilor, să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu calea extraordinară de atac a recursului.

Principiul „non omisso medio” reprezintă, de asemenea, o aplicaţie a modalităţii în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiaşi proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanţă şi nesupuse cenzurii instanţei de apel, nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă a recursului.

Drept urmare, Curtea constată că acele critici din recursul reclamanţilor, prin care se critică direct cele statuate de instanţa de fond, ori se face trimitere directă la ce anume a hotărât sau reţinut prima instanţă, intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., ale art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ., coroborat cu principiul „non omisso medio”.

Cu pprivire la motivele de recurs de netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 21.11.2014 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316

C.pr.civ., raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs care vizează netemeinicia deciziei atacate, excepţie care urmează să fie admisă, pentru următoarele considerente:

Memoriul de recurs conţine nu doar motive de strictă nelegalitate, ci şi motive de netemeinicie, recurenţii făcând ample trimiteri la starea de fapt a cauzei şi la probele administrate în cauză, în dorinţa de a se proceda la o reevaluare a probaţiunii administrate, cu consecinţa directă a reanalizării stării de fapt, astfel încât să se ajungă la o altă stare de fapt decât cea reţinută în cauză de instanţa de apel.

Curtea constată, însă, că aceste motive de recurs vizează netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, intrând astfel sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât, se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi 11 C.pr.civ., în prezent abrogate.

Prin urmare, în ceea ce priveşte toate acele motive de recurs prin care se face trimitere la starea de fapt a cauzei, la probaţiunea administrată în cauză, Curtea constată că acestea intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât, se circumscriu unor critici de netemeinicie a deciziei recurate, iar nu unor critici de nelegalitate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

În recurs pot fi analizate doar strict motivele de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.

Pe cale de consecinţă, Curtea urmează să admită excepţia inadmisibilităţii parţiale a motivelor de recurs de netemeinicie.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Recurenţii au susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât a fost greşit aplicată legea pentru toate aspectele litigioase analizate, şi anume: compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctei V. E.; exercitarea de către recurenţi a dreptului de opţiune succesorală după defuncta V. E. (acceptarea tacită a moştenirii); anularea pentru vicierea, prin dol, a consimţământului defunctului întreţinut/testator V. P., a contractului de întreţinere nr. 1270/31.07.2009 şi a testamentului autentic autentificat sub nr. 1271/31.07.2009 de BNP Asociaţi D.M.C. şi M.C.; stabilirea calităţii de moştenitori rezervatari a reclamanţilor recurenţi după defunctul V. P..

În analizarea acestui motiv de recurs Curtea constată că se impun a fi avute în vedere limitele învestirii instanţei, astfel cum acestea au fost fixate prin cererea introductivă de instanţă, astfel cum aceasta a fost ulterior extinsă şi completată, precum şi prin cererea reconvenţională, după cum urmează:

Prin cererea iniţială reclamanţi O.A.I., născută V., şi V. L.L., în contradictoriu cu pârâtul V. I., au solicitat instanţei: să constate că după defuncţii V. P., decedat la data de

02.12.2010, şi V. E., decedată la data de 21.07.2009, moştenitori legali sunt reclamanţii, în calitate de nepoţi de fiu predecedat, şi pârâtul V. I., în calitate de fiu; să dispună ieşirea din indiviziune a moştenitorilor cu privire la bunurile rămase de pe urma defuncţilor (f. 3 dosar fond).

Printr-o precizare de acţiune depusă la dosarul de fond pentru termenul din

16.11.2011, reclamanţii au indicat valoarea masei succesorale ca fiind în sumă de 435.956 lei (f. 39 dosar fond).

Pentru termenul de judecată din data de 22.02.2012 reclamanţii şu-au extins acţiunea faţă de V. C. şi, totodată, şi-au completat acţiunea solicitând instanţei: să constate că imobilul situat în localitatea F., str. A. nr. 286, judeţul Cluj, înscris în CF nr. 50170 F., nr. top 2108/21/2, a fost dobândit de numiţi V. P. şi V. E. cu titlu de moştenire testamentară -legat cu titlu particular, în baza testamentului autentic nr. 739/29.01.1974; să dispună anularea contractului de întreţinere nr. 1270/31.07.2009, prin care V. P. a dat cu titlu de întreţinere pârâţilor V. I. şi C. nuda proprietate asupra cotei de 10/16 parte din acest imobil, pentru vicierea consimţământului întreţinutului prin dol; să constate nulitatea absolută a contractului de întreţinere nr. 877/17.03.2010, prin care V. P. a dat cu titlu de întreţinere pârâţilor dreptul de proprietate asupra cotei de 3/8 - a parte din imobilul situat în comuna F.

nr. 286, pentru cauză ilicită; să dispună anularea testamentului autentic nr. 1271/31.07.2009, prin care defunctul V. P. l-a desemnat legatar universal pe pârâtul V. I., pentru vicierea prin dol a consimţământului testatorului V. P. (f. 78, 95 dosar fond).

La data de 19.06.2012 reclamanţii au depus la dosarul cauzei, pentru termenul de judecată din 20.06.2012, o nouă precizare de acţiune, prin care au indicat valoarea petitelor 2, 3 şi 4 din completarea de acţiune depusă la dosar pentru termenul din 22.02.2012 (f. 32 dosar fond).

La termenul de judecată din data de 10.10.2012 reclamanţii au depus o nouă completare de acţiune la dosar, prin care au solicitat instanţei: să constate că în masa succesorală rămasă după defunctul V. D., decedat la data de 09.08.1975, cu ultimul domiciliu în F., str. A. nr. 262, este inclus imobilul casă şi teren situat în comuna F., str. A. nr. 262 (în prezent nr. 286); să constate că numiţii V. P. şi V. E. au calitate de moştenitori testamentari (legatari cu titlu particular) după defunctul V. D., decedat la data de 09.08.1975, în baza testamentului autentificat sub nr. 739/29.01.1974, având ca obiect imobilul casă şi teren, situat în comuna F. str. A. nr. 262 (în prezent nr. 286) (f. 150 dosar fond).

La termenul de judecată din data de 12.12.2012 Judecătoria Cluj-Napoca a dispus disjungerea completării de acţiune formulată de reclamanţi la data de 10.10.2010 şi înregistrarea acesteia sub un număr nou de dosar „la care s-a adăugat extinderea de acţiune şi întâmpinarea”, acestea fiind înregistrate sub nr. .../211/2013 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind soluţionat, prin sentinţa civilă nr. 12246/2013, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor pentru lipsa calităţii procesuale active a acestora.

In acest dosar nr. .../211/2013 s-a reţinut faptul că imobilul cu privire la care reclamanţii au solicitat să fie inclus în masa succesorală după defunctul V. D., la data promovării cererii introductive de instanţă, se găsea în proprietatea pârâtului V. I., în temeiul celor două contracte de întreţinere încheiate în formă autentică, şi care au fost depuse şi la dosarul de fond.

Prin cererea reconvenţională formulată la data de 11.11.2011, depusă la dosarul de fond pentru primul termen de judecată, din 16.11.2011, pârâtul V. I. a solicitat instanţei: să constate că după defuncta V. E., decedată la data de 21.07.2009, cu ultimul domiciliu în F., str. A. nr. 286, au calitatea de moştenitori numitul V. P., în calitate de soţ, în cotă de H - a parte şi pârâtul V. I., în cotă de % parte, în calitate de fiu, reclamanţii iniţiali fiind străini de succesiune prin neacceptare; să constate compunerea masei succesorale după V. E., ca fiind formată din bunurile menţionate în cererea reconvenţională; să constate că după defunctul V. P., decedat la data de 02.12.2010, cu ultimul domiciliu în F., str. A. nr. 286, are calitatea de moştenitor pârâtul V. I., în cotă de 1/1 parte, în calitate de fiu şi de legatar universal; să constate compunerea masei succesorale după defunctul V. P.; să dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilelor care îi revin pârâtului în urma succesiunilor.

Cu privire la susţinerea recurenţilor referitoare la compunerea masei succesorale după V. E..

Recurenţii au susţinut că în masa succesorală după V. E. ar intra ^ - a parte din imobilul situat în comuna F., str. A. nr. 296, înscris în CF nr. 50170 F., motivat pe faptul că acest imobil ar fi fost dobândit în cadrul moştenirii testamentare după V. D., atât de către V. P., cât şi de către V. E., chiar dacă înscrierile din cartea funciară îl atestă ca proprietar doar pe V. P..

Curtea constată că aceste susţineri ale recurenţilor nu pot fi primite, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Din starea de fapt reţinută în cauză de către instanţa de apel - stare de fapt care nu mai poate fi schimbată în recurs - rezultă faptul că după defunctul V. D. au acceptat succesiunea, în dosar succesoral nr. 1090/1974 a Notariatului de Stat Cluj, doar V. P. şi fraţii săi, V. D. şi T.R., în timp ce V. E. - deşi a fost citată în cadrul procedurii succesorale, datorită punerii în discuţie a testamentului lăsat de V. D. /, nu a înţeles să accepte moştenirea după acesta, aceste împrejurări fiind constatate prin încheierea succesorală din 31.03.1980 (f. 107 dosar fond).

Este adevărat că numitul V. D. a lăsat un testament în favoarea numitei V. E., autentificat sub nr. 739/1974 (f. 87 dosar fond), dar nu este mai puţin adevărat că pentru valorificarea calităţii de moştenitor testamentar era necesar, cu prioritate, ca V. E. să fi acceptat succesiunea după defunctul V. D., înăuntrul termenului legal de opţiunea succesorală de 6 luni, reglementat de art. 700 C.civ., termen care a început să curgă la data decesului lui V. D., 09.08.1975. Nu este suficient, aşa cum nefondat apreciază reclamanţii, să se facă doar dovada faptului că acest testament nu a fost revocat, ci este absolut necesar ca cel care se prevalează de calitatea sa de legatar, în baza testamentului autentificat sub nr. 739/1974, să facă dovada că a acceptat în termen legal succesiunea după testatorul defunct V. D.. Or, în speţă, aşa cum rezulta din starea de fapt reţinută de tribunal, nu s-a făcut dovada ca V. E. a acceptat în termen legal moştenirea după defunctul V. D..

Este adevărat că potrivit art. 22 din Decretul nr. 40/1953, certificatul de moştenitor este cel care face dovada calităţii de moştenitor, dar nu este mai puţin adevărat că succesiunea după V. D. a fost dezbătută în dosarul succesoral 1090/1974, prin încheierea succesorală din 31.03.1980 atestându-se faptul că după V. D. moştenitori acceptanţi sunt doar V. P., împreună cu fraţii săi, V. D. şi T.R., în timp ce V. E. nu a făcut în niciun fel dovada că ar fi acceptat moştenirea după V. D. în termenul legal de opţiune succesorală prevăzut de art. 700 C.civ.

Pe de altă parte, în timpul vieţii sale, V. E. nu a contestat încheierea notarială din 31.03.1980 din dosar succesoral nr. 1090/1974, în condiţiile prescrise de Decretul nr. 40/1953.

Mai mult decât atât, aşa cum rezultă din înscrierile operate în CF 50170 F., provenite prin conversia de pe hârtie a CF nr. 4912 F., nr. top 2108/21/2, proprietarul imobilului a fost doar V. P. (f. 37, 38, 64-65 dosar fond).

Este reală susţinerea recurenţilor, în sensul că potrivit art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară, din cauză de moarte, adică prin succesiune, dar nu este mai puţin adevărat că pentru a se putea prevala de dispoziţiile art. 26 din acest act normativ, potenţialul moştenitor trebuie să facă dovada acceptării în termen a moştenirii după defunct, în speţă, nefiind făcută dovada că V. E. ar fi acceptat în termenul legal de opţiune succesorală moştenirea după V. D..

De altfel, în timpul vieţii sale defuncta V. E. nu a înţeles să conteste cuprinsul cărţii funciare - în care întreg dreptul de proprietate asupra imobilului litigios era întabulat exclusiv în favoarea lui V. P. -, şi nici nu a înţeles să solicite rectificarea acestei întabulări din cartea funciară.

De altfel, raportat la reglementarea în vigoare la data decesului lui V. D., 09.08.1975, este evident că defunctul V. D. nu putea deţine în proprietate decât 250 mp teren şi construcţia în litigiu.

O dovadă în acest sens o constituie şi faptul că terenul în suprafaţă de 1929 mp, înscris în CF nr. 50170 F., a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, singurul care a uzat de prevederile acestei legi, în privinţa acestui imobil, fiind defunctul V. P., în favoarea căruia a fost emis titlul de proprietate nr. 28373/1317/1999, în calitatea sa de moştenitor a lui V. D. (f. 34, 35, 63, 66 dosar fond).

Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 10336/08.11.2001, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 7954/2001, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul V. P., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local F., pentru acţiune în constatare dobândire drept de proprietate, de către reclamant, în baza Legii nr. 18/1991, asupra terenului în suprafaţă de 1929 mp, cu consecinţa întabulării reclamantului în CF asupra acestui teren, cu titlu de lege şi partaj , ca bun propriu (f. 111 dosar fond).

Nici această situaţie juridică nu a fost contestată niciodată de către V. E., astfel încât nu se poate reţine susţinerea recurenţilor în sensul că jumătate dina cest imobil i-ar fi aparţinut lui V. E. şi, pe cale de consecinţă, ar fi intrat în masa succesorală rămasă după această defunctă.

În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor, în sensul că V. E. ar fi acceptat tacit moştenirea prin faptul că a locuit în imobilul obiect al legatului particular lăsat de V. D., atât anterior, cât şi ulterior decesului defunctului V. D., Curtea urmează să înlăture această susţinere, dat fiind caracterul echivoc al acestor acte de posesie şi folosinţă.

În ceea ce prieşte moştenitorii acceptanţi ai succesiunii după V. E., aceştia, aşa cum s-a stabilit de către Tribunal, sunt pârâtul V. I. - care a acceptat în mod expres succesiunea prin declaraţia de acceptare autentificată sub nr. 55/12.01.2010 de BNP M.C. (f. 17 dosar fond) -, şi soţul supravieţuitor al acesteia, V. P., care a acceptat tacit moştenirea, prin folosinţa bunurilor succesorale.

În ceea ce îi priveşte pe reclamanţii recurenţi, aceştia, aşa cum s-a reţinut ca stare de fapt în prezenta cauză, nu au acceptat în mod expres succesiunea, printr-o declaraţie notarială autentică, dar nu au acceptat nici tacit această succesiune, având în vedere următoarele argumente în acest sens:

În conformitate cu prevederile art. 700 alin. 1 C.civ., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii.

Art. 689 C.civ. prevede că acceptarea succesiunii poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat. Este tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare.

Aşa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, acceptarea expresă a moştenirii este aceea care rezultă din faptul că succesibilul îşi însuşeşte titlul sau calitatea de erede printr-un înscris autentic sau printr-un înscris sub semnătură privată, condiţia esenţială pentru a fi în faţa unei acceptări exprese a moştenirii fiind aceea ca această acceptare să fie în mod necesar manifestată printr-un înscris (a se vedea în acest sens M. Eliescu - Transmisiunea şi Împărţeala Moştenirii în Dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B.eşti 1966, pag. 121 şi urm.).

Acceptarea tacită este aceea care, fără a fi expresă, rezultă dintr-un act juridic pe care succesibilul nu-l putea face decât în calitatea sa de erede, act din care să rezulte neîndoielnic intenţia sa de acceptare a moştenirii.

Cu alte cuvinte, actul succesibilului trebuie să implice cu puterea necesităţii intenţia de a accepta moştenirea.

De îndată ce actul poate primi şi o altă interpretare, el nu va mai putea avea şi valoarea unei acceptări tacite a succesiunii (a se vedea în acest sens M. Eliescu -Transmisiunea şi Împărţeala Moştenirii în Dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B.eşti 1966, pag. 122; Tribunalul Suprem, Col. Civ., Decizia nr. 2070/20.11.1956, în C.D. Vol. I nr. 141, pag. 345; Tribunalul Suprem, Col. Civ., Decizia nr. 768/09.05.1963, în J:N., 1964, nr. 10, pag. 116).

Doctrina a statuat, pornind de la hotărârile constante pronunţate în jurisprudenţă, că simpla înfăţişare la notariat a unui succesibil, care a fost citat, în urma cererii de eliberare a certificatului de moştenitor, introdusă de un alt succesibil, nu poate fi considerată ca o acceptare tacită a moştenirii (Tribunalul Popular Raional Câmpulung Moldovenesc, sentinţa civilă nr. 800/07.05.1955, în L.P., an I, 1955, nr. 8, pag. 941; M. Eliescu - Transmisiunea şi Împărţeala Moştenirii în Dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B.eşti 1966, pag. 122;).

Mai mult decât atât, fostul Tribunal Suprem a stabilit că opţiunea succesorală nu poate fi făcută decât direct de moştenitor sau de un mandatar împuternicit special în acest scop de către moştenitor, datorită caracterului personal al actului de opţiune succesorală (Tribunalul Suprem - Col. Civ., Decizia nr. 778/28.06.1962, în C.D. nr. 61, pag. 162-165).

Care sunt actele care valorează acceptare tacită a moştenirii?

În doctrină s-a arătat că pentru a stabili exact care anume acte valorează acceptare tacită a moştenirii, trebuie făcută distincţie între actele privitoare la un bun succesoral singular şi cele privitoare la întreaga moştenire, privită ca o universalitate.

Actele de conservare sau de administrare provizorie cu privire la un bun succesoral, sau la întreaga moştenire, nu valorează acte de acceptare tacită a moştenirii şi nu constituie o acceptare tacită a moştenirii, date fiind dispoziţiile exprese în aceste sens ale art. 690 C.civ., text legal care prevede că actele curat conservatorii, de îngrijire şi de administraţie provizorie nu sunt acte de primire a moştenirii.

Motivaţia pentru care Codul civil, în art. 690, stabileşte că acestea nu constituie o acceptare tacită a moştenirii este dată de faptul că astfel de acte de conservare sau de administrare au caracter urgent, ele profitând tuturor îndreptăţiţilor, fără a ataca fondul moştenirii, întrucât, prin natura lor, ele dau naştere prezumţiei că succesibilul le-a făcut numai ca un gestionar de afaceri, iar nu cu voinţa de a se comporta ca un proprietar.

In exemplificarea actelor care, prin prisma art. 690 C.civ., nu valorează acceptare tacită a moştenirii, doctrina de specialitate a enumerat următoarele acte materiale, respectiv, juridice: îngroparea defunctului, preluarea cheilor imobilului; preluarea hârtiilor acestuia pentru a le feri de pierdere sau furt; reparaţii urgente făcute unor bunuri succesorale; cererea de punere a peceţilor, de facere a inventarului; înscrierea unei ipoteci; plata cu banii succesiunii a unei datorii urgente; întreruperea unei prescripţii, plata cheltuielilor de îngropare a defunctului (M. Eliescu - Transmisiunea şi Împărţeala Moştenirii în Dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B.eşti 1966, pag. 123-124).

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Tribunalul Regional Cluj, prin Decizia nr. 150/1957, în L.P., an III, 1957, nr. 4, pag. 504, statuând în sensul că, prin ea însăşi, simpla cerere de întocmire a unui inventar este un act de conservare, care nu poate valora acceptare tacită a moştenirii.

Actele de administraţie care nu au un caracter urgent şi care angajează viitorul, respectiv, actele de folosinţă efectivă şi constantă a bunurilor succesorale, dar îndeosebi actele de dispoziţie, reprezintă acte de acceptare tacită a moştenirii, întrucât astfel de acte n-ar putea fi săvârşite de către succesibili decât dacă acesta ar voi să accepte moştenirea, cu consecinţa comportării faţă de bunurile succesorale, ca un adevărat proprietar.

Plata taxelor succesorale nu valorează act de acceptare a succesiunii, dat fiind că art. 1092 alin. 2 C.civ. permite plata datoriei altuia, astfel încât un asemenea act va fi considerat ca urgent şi necesar a fi săvârşit pentru a se evita moştenitorului neajunsurile urmăririi bunurilor succesorale.

Tot doctrina a fost aceea care a stabilit că în măsura în care acceptarea tacită a moştenirii rezultă dintr-un fapt material, sau, în cazul în care este vorba despre un act juridic, în măsura în care există un început de dovadă scrisă în sensul invocat de art. 1197 C.civ., ori dacă este cazul să se aplice art. 1198 C.civ., faptul juridic - în înţelesul larg al acceptării tacite - va putea fi dovedit, potrivit dreptului comun, prin martori.

Întreaga doctrină de specialitate, precum şi jurisprudenţa constantă şi îndelungată au statuat asupra faptului că plata cheltuielilor de înmormântare nu reprezintă un act de acceptare tacită a moştenirii, acestea fiind făcute de regulă din considerente umanitare, morale, şi reprezentând practic acţiuni de pietate (Curtea de Apel Cluj - Secţia Civilă, Decizia nr. 1017/R/11.04.2005, în Buletinul Jurisprudenţei 2005, Ed. Sfera, 2006, pag. 173 şi urm.).

Plata cheltuielilor de înmormântare de către potenţialii succesibili ar valora act de acceptare tacită a moştenirii doar în situaţia în care ar fi fost dublată de cererea expresă, formulată de aceiaşi succesibili, prin care să se fi solicitat inventarierea moştenirii.

Însă, doar plata cheltuielilor de înmormântare, singură, sau chiar însoţită de înhumarea defunctului în cavoul virtualilor succesibili cu vocaţie succesorală, nu poate fi considerată şi nu reprezintă un act de acceptare tacită a moştenirii.

De asemenea, nu valorează acceptare tacită a moştenirii nici luarea unor lucruri personale ale defunctului, şi nici luarea unor bunuri considerate amintiri de familie, de către potenţialii succesibili ( ase vedea în acest sens Decizia Civilă nr. 849/1977 a Tribunalului Judeţean Timiş, în R.R.D. nr. 12/1977, pag. 49; Decizia Civilă nr. 507/1979 a Tribunalului Judeţean Satu Mare, în R.R.D. nr. 10/1989, pag. 59; Decizia Civilă nr. 830/27.06.1983 a Tribunalului Judeţean Suceava, în R.R.D. nr. 1/1984, pag. 59; Decizia Civilă nr. 490/08.04.1970 a fostului Tribunal Suprem, în C.D. 1970, pag. 164-166, R.R.D. nr. 10/1970, pag. 162; Decizia Civilă nr. 132/28.03.1974 a Tribunalului Judeţean Bistriţa Năsăud, în R.R.D. nr. 3/1975, pag. 60; Decizia Civilă nr. 110/17.04.1975 a Tribunalului Judeţean Tulcea, în R.R.D. nr. 11/1976, pag. 62; D. Macovei, Drept Civil - Succesiuni, Ed. Fundaţiei Chemarea Iaşi, pag. 150; Francisc Deak - Tratat de Drept Succesoral, Ed. Actami,

B.eşti 1999, pag. 461 şi urm; Dan Chirică - Drept Civil, Succesiuni şi Testamente, Ed. Rosetti, 2003, pag. 397 şi urm.)

În speţă, afirmativa acceptare tacită a moştenirii s-a încercat a fi dovedită prin martori, ansamblul probaţiunii testimoniale administrate - şi care a conturat , sub aspectul acestei problematici, starea de fapt a cauzei -, confirmând împrejurarea că reclamanţii nu au făcut acte de acceptare tacită a moştenirii după defuncta V. E..

Or, această stare de fapt stabilită în cauză de primele două instanţe, pe baza ansamblului probaţiunii testimoniale administrate în mod direct de către instanţa de fond, nu mai poate fi schimbată de către instanţa de recurs, spre un atare demers opunându-se tocmai abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi 11 C.pr.civ.

Având în vedere calitatea reclamanţilor, de nepoţi de fiu predecedat, aceştia, cel puţin teoretic, prin prisma art. 669, 665, C.civ., rap. la art. 650 C.civ., ar fi avut vocaţie succesorală legală la succesiunea defunctei V. E., cu condiţia să-şi fi manifestat dreptul de opţiune succesorală înăuntrul termenului legal de 6 luni, reglementat de art. 700 alin. 1

C.civ.

Cu alte cuvinte, reclamanţii s-ar fi putut prevala de vocaţia lor succesorală la succesiunea defunctei, respectiv, ar fi putut invoca cu succes calitatea lor de moştenitori ai acesteia doar dacă ar fi acceptat moştenirea după această defunctă fie expres, fie tacit, înăuntrul termenului legal de opţiune succesorală reglementat de art. 700 alin. 1 C.civ., adică în termen de 6 luni de la data decesului defunctei.

Or, din starea de fapt reţinută de primele două instanţe - şi care nu mai poate fi schimbată în recurs, întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C.proc.civ., care permiteau instanţei de recurs să verifice hotărârea recurată şi sub aspectul temeiniciei ori netemeiniciei sale, respectiv, să reaprecieze probele, să reanalizeze starea de fapt, ori chiar să schimbe starea de fapt în mod substanţial, ca urmare a unei alte reaprecieri a probaţiunii - rezultă cu evidenţă faptul că reclamanţii nu au acceptat, nici în mod expres, nici în mod tacit succesiunea după V. E..

Raportat, aşadar, la starea de fapt avută în vedere de primele două instanţe, se poate concluziona în sensul că reclamanţii nu au făcut acte de acceptare tacită a moştenirii după V. E. înăuntrul termenului de opţiune succesorală, din această perspectivă neputându-se reţine cu certitudine calitatea de moştenitor acceptant în persoana acestora.

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că, este nefondat motivul de recurs prin care se susţine că recurenţii ar fi acceptat în mod tacit succesiunea după defuncta V. E..

Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurenţilor în sensul că ar fi acceptat succesiunea după V. E. prin aceea că au înţeles să continue acţiunea din dosar .../211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, şi că prin această continuare a calităţii procesuale a defunctei ar fi acceptat moştenirea în condiţiile art. 689 teza a treia C.civ.

Pe de o parte, în dosarul nr. .../211/2008, având ca obiect grăniţuire, reclamanţii din prezenta cauză au declarat că înţeleg să continue procesul început de V. E. doar la termenul de judecată din 08.06.2011 (f. 206), dată care este situată cu mult după împlinirea termenului legal de opţiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 C.civ., termen care se calculează de la data decesului lui V. E., 21.07.2009.

Pe de altă parte, aşa cum s-a statuat în mod încetăţenit în doctrina de specialitate,

simplul fapt al promovării sau al continuării unei acţiuni în justiţie nu poate fi considerat prin el însuşi act de acceptare tacită a moştenirii (a se vedea în acest sens Francisc Deak,

Tratat de Drept Succesoral, Ed. Actami, B.eşti, 1999, pag. 466).

De altfel, dispoziţiile art. 285 alin. 3 C.pr.civ. conferă un argument suplimentar în acest sens, precizând că „apelul nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii”.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine susţinerea reclamanţilor recurenţi în sensul că ar fi acceptat moştenirea după defuncta V. E..

Succesiunea după această defunctă este una legală - defuncta V. E. nefăcând în timp vieţii sale vreo dispoziţie testamentară -, ce se deferă potrivit regulilor moştenirii legale, calitatea de moştenitori ai acesteia revenindu-le soţului supravieţuitor, V. P., şi pârâtului V.

I., în calitate de fiu, care a acceptat în mod expres moştenirea prin declaraţia autentificată sub nr. 55/12.01.2010, în termenul de opţiune succesorală prevăzut de art. 700 C.civ.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dolul, prin raportare la aplicarea greşită a art. 960 alin. 2 C.civ.

Recurenţii au susţinut că consimţământul defunctului V. P. a fost viciat prin dol, atât cu ocazia încheierii contractului de întreţinere autentificat sub nr. 1270/31.07.2009, cât şi cu ocazia redactării testamentului autentificat sub nr. 1271/31.07.2009.

Potrivit art. 960 alin. 1 C.civ., dolul presupune „existenţa unor mijloace viclene” prin care să fi fost alterat consimţământul celeilalte părţi cu privire la un element determinant la încheierea contractului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 960 alin. 2 C.civ., dolul nu se prezumă, el trebuie să fie dovedit mai presus de orice îndoială.

Starea de fapt reţinută în cauză de instanţa de fond şi de instanţa de apel, pe baza depoziţiilor martorilor propuşi de reclamanţi, coroborate şi cu interogatoriul, relevă împrejurarea că în cauză nu pot fi reţinute astfel de manopere dolosive, stare emoţională profundă în care se găsea V. P. fiind generată de faptul că acesta şi-a pierdut soţia, el fiind vizibil afectat de decesul soţiei, cu care a trăit mai bine de 50 de ani din viaţă, însă această împrejurare nu este suficientă pentru a conduce la prezumţia că pârâtul este cel care ar fi viciat prin dol consimţământul defunctului la momentul încheierii contractului de întreţinere.

Aceleaşi argumente sunt valabile şi în ceea ce priveşte inexistenţa dolului la momentul facerii testamentului autentificat sub nr. 1271/31.07.2009, cu precizarea că în privinţa testamentului dolul trebuia să îmbrace forma captaţiei şi sugestiei.

Or, starea de fapt reţinută în cauză de primele două instanţe nu mai poate fi schimbată în instanţa de recurs, acesteia fiindu-i interzis, de actuala structură legală a recursului, să procedeze la o nouă reapreciere ori reanalizare a probelor administrate în cauză.

Împrejurarea că s-a numit un curator pentru defunctul V. P., pentru a-i reprezenta interesele la încheierea contractului de întreţinere în formă autentică, prin Dispoziţia nr. 799/15.07.2009 emisă de Primarul comunei F., fără să se fi făcut o cerere de desemnare unui astfel de curator, în niciun caz nu este de natură să afecteze valabilitatea contractului de întreţinere şi a testamentului lăsat de defunctul V. P., câtă vreme, desemnarea unui astfel de reprezentant al autorităţii tutelare pentru a reprezenta interesele unei persoane vârstnice la încheierea unui contract de întreţinere în formă autentică, este impusă prin chiar Legea nr. 17/2000.

Susţinerea recurenţilor, în sensul că valabilitatea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 1270/31.07.2009 şi a testamentului autentificat sub nr. 1271/31.07.2009 ar fi afectate prin aceea că aceste contracte nu au fost autentificate la sediul biroului notarului public, urmează să fie înlăturată de către Curte prin raportare la dispoziţiile art. 82 alin. 2 din Legea nr. 36/1995.

Drept urmare, Curtea constată că aceste critici din recursul reclamanţilor sunt nefondate.

Cu privire la greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 841 - 842

C.civ.

Recurenţii au susţinut că Tribunalul Cluj a interpretat greşit dispoziţiile art. 841, 842 C.civ., într-un sens care nu produce efecte juridice, ceea ce ar atrage nelegalitatea deciziei din apel.

Este ştiut faptul că rezerva succesorală este acea parte din moştenire care, prin voinţa legii, se deferă unor moştenitori legali şi de care testatorul nu poate dispune cu titlu gratuit.

Cu alte cuvinte, rezerva succesorală este o parte indisponibilă a moştenirii, care, în puterea legii, revine moştenitorilor rezervatari, şi de care testatorul nu poate dispune prin liberalităţi, rezerva descendenţilor fiind reglementată de art. 841 C.civ.

Pentru valorificarea rezervei succesorale, în cazul în care defunctul a dispus de aceasta prin liberalităţi, moştenitorii rezervatari trebuie să uzeze de acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive, şi prin care a fost încălcată rezerva succesorală.

Prin reducţiunea liberalităţilor excesive se înţelege acea sancţiune civilă care se aplică în cazul în care liberalităţile făcute de defunct aduc atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari, încălcându-le rezerva conferită de lege.

Art. 848 C.civ. prevede că reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută de către moştenitorii rezervatari, succesorii rezervatarilor şi poate fi îndreptată împotriva donatarilor şi a legatarilor, putând fi invocată fie pe calea acţiunii în reducţiune, fie pe calea excepţiei în reducţiune.

Excepţia în reducţiune poate fi invocată de moştenitorii rezervatari ori de cei îndreptăţiţi numai în cazul în care bunul care face obiectul liberalităţii nu a fost încă predat celui gratificat, această excepţie putând fi invocată în termenul general de prescripţie de 3 ani, care începe să curgă de la data deschiderii succesiunii.

Acţiunea în reducţiune va putea fi folosită de moştenitorii rezervatari în cazul în care bunurile care fac obiectul liberalităţilor au fost predate celor gratificaţi, fiind o acţiune cu caracter personal patrimonial, prescriptibilă în 3 ani, care încep să curgă de la data deschiderii succesiunii.

Pentru a uza de acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive, ori de excepţia în reducţiune moştenitorii rezervatari trebuie, pe de o parte, să facă dovada acceptării moştenirii după defunctul care a făcut liberalitatea excesivă, iar pe de altă parte, să solicite în mod expres instanţei această reducţiune a liberalităţilor excesive.

Or, în speţă, reclamanţii recurenţi nu au învestit instanţa cu o acţiune prin care să solicite reducţiunea liberalităţilor excesive şi nici nu au invocat vreo excepţie în reducţiune cu privire la aşa zisă rezervă succesorală ce li s-ar fi cuvenit din masa succesorală lăsată de defunctul V. P..

Nu se impunea, în absenţa unei învestiri exprese în acest sens a instanţei de către reclamanţi, constatarea calităţii lor de moştenitori rezervatari după defunctul V. P., având în vedere, pe de o parte, faptul că un astfel de petit nu a fost în mod expres formulat de către reclamanţi, iar pe de altă parte faptul că nu s-a uzat de calea unei acţiuni în reducţiune a liberalităţilor excesive, cu consecinţa punerii rezervei succesorale la dispoziţia moştenitorilor rezervatari.

Nu se poate discuta, în actualul cadru procesual, dacă reclamanţii au sau nu interes în promovarea unei acţiuni în reducţiunea liberalităţilor excesive, câtă vreme în dosarul pendinte reclamanţii nu au învestit în mod expres instanţa cu o astfel de acţiune.

Drept urmare, Curtea constată că şi aceste critici din recursul reclamanţilor sunt nefondate.

Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul reclamanţilor.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., reclamanţii recurenţi vor fi obligaţi să le plătească intimaţilor suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial justificat prin chitanţa de plată nr. 357/07.08.2014, aferent contractului de asistenţă juridică nr. 26/07.08.2014 (f. 75, 24).

← Testament. Lipsa de discernământ a testatorului. Nulitate		Proprietate intelectuală încălcată. Restabilire →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Contract de împrumut neîncheiat în formă scrisă. Nedovedirea lui nici cu martori. Respingerea acţiunii în restituirea împrumutului Rezoluţiune de drept. Contract de asociere. Admitere Masă succesorală. Partaj de ascendent. Confirmare de către descendenţi Testament. Lipsa de discernământ a testatorului. Nulitate Proprietate intelectuală încălcată. Restabilire Reconstituire vechime în muncă. Persoană care pretinde că a lucrat în CAP. Nedovedirea susţinerilor Cadru didactic. Acţiune în obligarea unităţii de învăţământ şi a consiliului local la plata premiului anual, egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare. Respingere