CARACTZERIZAREA UNUI CONTRACT CA AVAND NATURA UNUI CONTRACT DE MUNCĂ. DEOSEBIREA DE CONTRACTUL DE PRESTĂRI DE SERVICII.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 532/R din data de 13.03.2013
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii convenției, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar după sensul literal al termenilor.
Deosebirea dintre contractul de muncă și contractul de prestări de servicii ține de natura raporturilor juridice dintre părți. În cadrul contractelor de muncă relația este una de subordonare, salariatul desfășurându-și activitatea în subordinea și coordonarea angajatorului, în timp ce, în cazul convențiilor civile, prestatorul își păstrează, în principiu, libertatea în ceea ce privește organizarea și derularea activității contractate.
Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 21.12.2010 sub nr. 4769/ 90/ 2010, reclamanta B K I în contradictoriu cu pârâta S.C. "R - U" a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 39.000 euro reprezentând drepturi salariale restante conform contractului nr. 163/01.07.2008 .
În expunerea în fapt a motivelor, reclamanta a arătat că este jucătoare de handbal și în anul 2008 a încheiat cu pârâta S.C. "R - U" contractul nr. 161/ 01.07.2008 , în care s-a stipulat că are dreptul la un venit lunar net de 3.000 euro la care se adaugă primele stabilite în regulamentul de ordine interioară și dreptul la o perioadă de 20 de zile lucrătoare libere în fiecare an competițional , timp în care vor fi plătite îndemnizațiile lunare din contractul de muncă .
A învederat reclamanta că între părți s-a încheiat și un contract de muncă , înregistrat la I.T.M. Brașov, dar în care salariul de bază lunar este de 1.400 lei precum și faptul că nu a beneficiat niciodată de drepturile prevăzute în contractul nr. 161/ 01.07.2008 cu toate că a jucat un an competițional pentru pârâtă până la data de 02.07.2009 .
În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri .
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art.1, 2, 10.39, 80, 154 și urm., art. 161 și art. 281 și urm. din Codul muncii , art. 112 din codul de procedură civilă și art. 6 din CEDO.
Prin sentința civilă nr.154 pronunțată la data de 14.02.2011 de TRIBUNALUL VÂLCEA în dosarul nr.4769/90/2010 s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei formulată de reclamanta B K I în contradictoriu cu pârâta S.C."R - U " în favoarea JUDECĂTORIEI BRAȘOV.
A reținut Tribunalul Vâlcea în considerentele sentinței că pretențiile solicitate de reclamantă își au izvorul juridic într-un contract civil , iar soluționarea cauzei revine judecătoriei , ca instanță de drept comun , de la sediul pârâtului.
Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 4417/27.03.2012 a anulat acțiunea, ca netimbrată, în baza art. 20 alin. 1 și 3 din L. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995.
Tribunalul Brașov, Secția I Civilă, prin decizia nr. 286/Ap/2012 a admis apelul formulat de apelanta reclamantă B K I împotriva sentinței civile nr.4417/27.03.2012 și încheierilor pronunțate în dosarul civil nr.6669/197/2011 al Judecătoriei Brașov.
A admis excepțiile de necompetență materială și teritorială a Judecătoriei Brașov.
A anulat sentința civilă nr.4417/27.03.2012 pronunțată în dosarul civil nr.6669/197/2011 al Judecătoriei Brașov și încheierile de ședință pronunțate în dosarul civil nr.6669/197/2011 al Judecătoriei Brașov.
A trimis cauza spre judecare în primă instanță Tribunalului Vâlcea-Secția civilă.
La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin contractul încheiat de părți la data de 01.07.2008, reclamanta s-a angajat să practice jocul de handbal pentru echipa CS R U, jucătoarea urmând a se supune întocmai statutelor și regulamentelor CS R U, precum și celor interne și internaționale privind jocul de handbal.
S-a menționat totodată printre cauzele ce pot duce la rezilierea contractului, concedierea fără preaviz a jucătoarei. Aceasta s-a obligat să pună în slujba clubului toate forțele și capacitățile sale de performanță sportivă, fiind indicate și obligațiile principale ale acesteia, între care menționăm participarea la toate jocurile, cantonamentele și antrenamentele echipei, acceptarea tratamentului, prescripțiilor medicale și terapiei indicate de Club, punerea sa la dispoziția Clubului timp de 8 ore/zi, 6 zile pe săptămână.
De asemenea, s-a menționat că jucătoarea are dreptul la o perioadă de 20 zile lucrătoare libere în fiecare an competițional, zilele lucrătoare fiind considerate toate zilele, cu excepția duminicilor și sărbătorilor legale. Pe timpul perioadei libere de jocuri, indemnizațiile lunare vor fi plătite în continuare.
Pentru activitatea prestată, jucătoarea are dreptul la un venit lunar de 3000 euro la care se adaugă primele stabilite prin regulamentul de ordine interioară.
Contractul încheiat creează intre părți raporturi specifice de dreptul muncii. Astfel, reclamanta se angajează să presteze în favoarea Clubului activitatea de jucător de handbal, relația reclamantei față de pârât este una de subordonare, jucătoarea punându-se la dispoziția Clubului timp de 8 ore zilnic, 6 zile pe săptămână, menționând totodată că se supune în totalitate statutelor și regulamentelor interne precum și ale organismelor interne și internaționale.
De asemenea, concedierea fără preaviz este prevăzută ca si modalitate de încetare a raporturilor dintre părți, reclamanta este îndreptățită la plata unui venit lunar și are dreptul la un concediu de 20 zile lucrătoare libere în fiecare an, timp în care indemnizația lunară va fi plătită.
Sunt stipulate astfel în cuprinsul contractului clauze privind durata contractului, durata concediului, durata normală a muncii, salariul de bază, modalitatea încetării contractului de muncă prin concedierea în cazul săvârșirii unei abateri grave. De asemenea sunt reglementate drepturi și obligații specifice raporturile de muncă, respectiv obligația de prestare a activității sportive de către angajat și obligația de plată din partea angajatorului.
Față de considerentele expuse, instanța a reținut că sunt întrunite elementele esențiale ale contractului de muncă, astfel că instanța competentă să soluționeze pretențiile derivând din acest contract este tribunalul de la domiciliul reclamantei, potrivit dispozițiilor art.284 alin.2 Codul muncii, în cauză Tribunalul Vâlcea și art.2 pct.1 lit.c) Cod procedură civilă.
Rezultă că în mod eronat instanța de fond a respins excepția de necompetență materială a Judecătoriei Brașov prin încheierea de la termenul de judecată din 31.01.2012, pentru considerentele expuse anterior.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii apelului, respingerii excepțiilor de necompetență materială și teritorială a Judecătoriei Brașov și menținerii sentinței civile pronunțate de Judecătoria Brașov.
În motivarea recursului, se susține că în mod greșit Tribunalul Brașov a apreciat că, în speță, contractul dedus judecății are natura juridică a unui contract de muncă, instanța de apel interpretând în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura acestuia.
În argumentarea punctului său de vedere, recurenta arată, în primul rând, că părțile au înțeles să dea contractului încheiat valența unei convenții civile de prestări de servicii, contractul fiind intitulat contract de joc și nu contract individual de muncă.
În al doilea rând, caracterele care decurg din acest contract nu sunt specifice doar contractelor individuale de muncă, ci oricărei convenții de prestări de servicii, care generează drepturi și obligații în sarcina părților contractante.
Că părțile au înțeles să încheie o convenție civilă și nu un contract individual de muncă rezultă și din aceea că acest contract nici nu a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
În atare situație, este evident că acest contract are natura juridică a unei convenții civile, nefiindu-i aplicabile normele de drept substanțial și material reglementate de Codul Muncii.
Astfel, în mod cu totul just, Judecătoria Brașov, constatând că litigiul este unul civil, a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, calculate la valoarea pretențiilor invocate.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că în mod corect Tribunalul Brașov a stabilit natura juridică a contractului dedus judecății, acesta fiind un veritabil contract de muncă.
În opinia intimatei, denumirea convenției drept contract de joc nu o transformă în sine într-un act civil, întrucât contractul se interpretează conform voinței interne a părților și nu după denumirea dată.
Neînregistrarea contractului de muncă la I.T.M. reprezintă o sancțiune pentru angajator și nu pentru salariat, aceasta fiind o obligație legală a celui dintâi.
Litigiul dedus judecății, susține recurenta, este un veritabil conflict individual de muncă, existând un raport de serviciu. Drepturile și obligațiile asumate de intimată sunt specifice unui contract de muncă, incompatibile cu normele unei convenții civile, astfel cum în mod eronat pretinde recurenta.
Examinând decizia atacată, în limitele motivelor de recurs, în raport de dispozițiile legale în materie, Curtea a reținut următoarele:
Elementul esențial pentru determinarea instanței competente să soluționeze acțiunea dedusă judecății este stabilirea naturii contractului pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile.
Potrivit art. 10 din Codul Muncii, "Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.";
Contractul de prestări de servicii nu are o reglementare proprie în legislație, ci urmează regulile generale ale contractelor sinalagmatice, cu titlu oneros. În lipsa unei reglementări exprese, literatura de specialitate a definit contractul de prestări de servicii ca fiind contractul prin care o parte, numita prestator, se obliga sa presteze servicii unei alte parți, numite beneficiar, in schimbul unui preț.
Apelanta aduce ca prim argument în favoarea caracterului de contract de prestări de servicii al convenției încheiate între părți denumirea acestuia, "contract de joc";.
Acest argument nu poate fi reținut, în raport de dispozițiile art. 977 din Vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii convenției, în conformitate cu care "Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar după sensul literal al termenilor";.
Se susține, în al doilea rând, că în contract sunt cuprinse clauze care pot fi inserate nu doar în contractul de muncă, ci și într-un contract civil de prestări de servicii.
Sub acest aspect, urmează a se avea în vedere că deosebirea dintre cele două categorii de contracte ține de natura raporturilor juridice dintre părți. În cadrul contractelor de muncă relația este una de subordonare, salariatul desfășurându-și activitatea în subordinea și coordonarea angajatorului, în timp ce, în cazul convențiilor civile, prestatorul își păstrează, în principiu, libertatea în ceea ce privește organizarea și derularea activității contractate.
În raport de obligațiile asumate de reclamantă prin contract: de a juca handbal pentru echipa pârâtei (prestarea muncii), de a participa la toate jocurile, cantonamentele și antrenamentele echipei, de a se prezenta în caz de îmbolnăvire sau accidentare pentru tratament la medicul nominalizat de pârâtă, de a participa sau să colabora la toate acțiunile sponsorului, de a fi la dispoziția pârâtei timp de 8 ore pe zi, 6 zile pe săptămână pentru diferite activități, rezultă în mod evident raportul de subordonare față de angajator, specific contractului de muncă.
De asemenea, contractul încheiat între părți cuprinde clauzele esențiale prevăzute de art. 17 alin. 2 din Codul muncii, stabilind, printre altele, durata concediului, (20 de zile lucrătoare în fiecare an), durata normală a muncii, salariul de bază (intitulat venit lunar) și alte elemente constitutive ale veniturilor salariale (primele stabilite prin regulamentul de ordine interioară) precum și clauza privind concedierea fără preaviz, din cauza unui motiv grav.
Ca urmare, în mod corect instanța de apel a reținut că, în raport de clauzele contractuale, natura contractului încheiat între părți este cea a unui contract de muncă.
Neînregistrarea contractului la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu este în măsură să schimbe natura contractului, consecința prevăzută de lege fiind doar răspunderea contravențională a angajatorului.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost respins recursul și se va menține hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală.
| ← Insolvenţă. Contestaţie la creanţă. Garanţie mobiliară pe... | Reţinând în mod întemeiat varianta agravantă a tentativei... → |
|---|
