CARTE FUNCIARĂ - încheiere de carte funciară - îndatorire de a verifica din oficiu valabilitatea actului a cărui înscriere este solicitată - Contract de vânzare-cumpărare încheiat conform DL nr. 61/1990 asupra unui apartament dobândit de stat
| Comentarii |
|
C.Ap. Timişoara, s.civ., dec. 3837/1999
Biroul de carte funciară al Judecătoriei Timişoara a respins cererea petenţilor de intabulare a dreptului lor de proprietate asupra imobilului în discuţie cu motivarea că asupra apartamentului respectiv a fost înscris în septembrie 1976 dreptul de proprietate al statului, în temeiul Decr.nr. 223/1974. Anterior apariţiei Legii nr. 112/1995, aceste imobile nu puteau fi vândute, astfel încât contractul încheiat la 17 ianuarie 1991 este lovit de nulitate absolută şi nu se poate intabula în cartea funciară.
Tribunalul Timiş a respins apelul, reluând considerentele încheierii şi reţinând că apărarea petenţilor în sensul că nu au cunoscut situaţia juridică a imobilului este neîntemeiată deoarece titlul statului rezultat din Decr.nr. 223/1974 era înscris în cartea funciară - care este publică. Apariţia Legii nr. 112/1995 care permite vânzarea acestor imobile nu exclude nulitatea absolută a contractelor încheiate anterior. Susţinerea recurenţilor că instanţa de apel a greşit reţinând nulitatea contractului, fără ca aceasta să fi format obiectul unei cereri exprese, este neîntemeiată.
Conform art. 44 din DL 115/1938, intabularea se va încuviinţa numai dacă înscrisul original îndeplineşte condiţiile de valabilitate a actului juridic pe care-l cuprinde, iar potrivit art. 50 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului funciar şi publicităţii imobiliare, pentru admiterea cererii de înscriere, judecătorul de la biroul de carte funciară trebuie să cerceteze dacă înscrisul prezentat îndeplineşte cerinţele de validitate a actului juridic. Această verificare trebuie realizată din oficiu de către judecătorul care se pronunţă asupra intabulării. Astfel că invocarea de către recurenţi a principiului disponibilităţii este neîntemeiată, iar motivul de nulitate reţinut este unul de ordine publică.
Contractul încheiat de recurenţi la 17 ianuarie 1991 cuprinde referiri ia aplicarea dispoziţiilor DL 61/1990. Art. 1 al acestui act normativ limita domeniul de aplicare la locuinţele construite din fondurile statului, fiind excluse cele intrate în alt mod în proprietatea statului, cum au fost imobilele preluate în temeiul Decr.nr. 223/1974, limitare menţinută şi prin Legea nr. 85/1992, ce prevede expres şi sancţiunea nulităţii absolute pentru încălcarea ei. Legea nr. 112/1995, art. 9, stabileşte condiţiile în care se pot vinde aceste locuinţe, condiţii diferite de cele reglementate prin DL 61/1990. Atât DL 61/1990 cât şi Legea nr. 85/1992 nu au fost abrogate nici expres, nici implicit ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995.
Buna-credinţă la încheierea contractului invocată de recurenţi în al doilea motiv de recurs dezvoltat, are drept conţinut ignorarea cauzei de nulitate a actului pe care l-au încheiat. Deoarece în cartea funciară era expres menţionat titlul cu care statul a dobândit imobilul - Decr.nr. 223/1974 care atrăgea interdicţia înstrăinării şi a dobândirii lui prin contract de vânzare-cumpărare în condiţiile DL 61/1990, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că recurenţii nu pot invoca în beneficiul lor pretinsa bună-credinţă.
| ← COMPETENŢĂ - Conflict negativ de competenţă - Competenţă... | CADUCITATE - Hotărâre judecătorească - Inaplicabilitate -... → |
|---|
