Casă naţionalizată. Naţionalizare. Absenţă a titlului. Incidenţă a Legii nr. 112/ 1995. H.G. nr. 11/1997. Vânzare către chiriaş. Bună-credinţă. Nulitate absolută
| Comentarii |
|
Vânzarea către chiriaş in data de 5 februarie 2002 a unei locuinţe trecute fără titlu în proprietatea statului este nulă absolut. Buna-credinţă invocată de chiriaş este irelevantă, câtă vreme s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 4 H.G. nr. 11/1997.
(Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, decizia nr. 787 din 4 aprilie 2002)
CURTEA,
Prin sentinţa civilă nr. 9326 pronunţată la 17 oct. 2001 de Judecătoria Cluj-Napoca, în dos. nr. 7263/ 2001, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta F.R. împotriva pârâtei IA, SC “C.” SA prin lichidator SC “A.P.” SA şi Cons. Loc. al Mun. Cluj-Napoca.
S-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 32915/5.02.1997 încheiat de pârâtele SC “C.” SA şi I.A., având ca obiect apartamentul nr. 4 (fost 9) din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. H. nr. 25.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instantă a retinut că, reclamanta F.R., în conformitate
-104-
cu Legea nr. 112/1995, la data de 5.06.1996 a solicitat restituirea imobilului situat în Cluj-Napoca, str. H. nr. 25.
Prin Hotărârea nr. 247/3.12.1998 dată de Comisia Judeţeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 112/1992 au fost acordate reclamantei despăgubiri în sumă de 249.749.040 lei.
Nemulţumită de hotărârea dată, reclamanta F.R. a formulat plângere, iar ulterior a cerut suspendarea judecăţii, întrucât a formulat acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute a trecerii în proprietatea statului a imobilului în litigiu, acţiune ce a fost soluţionată favorabil prin sentinţa civilă nr. 2339/ 2000 de Judecătoria Cluj-Napoca.
în această situaţie - arată prima instanţă - potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995 “Chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, pot opta după expirarea termenului prevăzut la art. 14 (6 luni de la intrarea în vigoare a legii) pentru cumpărarea de apartamente...”.
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, Comisia judeţeană nu s-a pronunţat cu privire la cererea de restituire în natură formulată de reclamanta F.R., Hotărârea nr. 247 fiind emisă la data de 3.12.1998 şi supusă controlului judecătoresc în termen de 30 zile de la comunicare.
Potrivit celor arătate, SC “C.” SA avea obligaţia de a întreprinde demersurile necesare pentru clarificarea situaţiei juridice a imobilului suspendând procedura de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare.
Apelul declarat de pârâta I.A. a fost respins ca nefondat de Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 1997 din 12.12.2001, dos. nr. 16339/2001.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta, solicitând în scris restituirea imobilului, organele abilitate aveau obligaţia de a proceda la soluţionarea cererii într-un fel sau altul şi după epuizarea căilor de atac să treacă la soluţionarea cererii pârâtei. Statul a vândut un imobil care nu i-a aparţinut legal niciodată, chiar dacă s-a intabulat în baza unui act pe care l-a considerat legal.
Prin această faptă s-au încălcat drepturile reclamantei şi nu este în discuţie existenţa vreunei excepţii a cumpărătoarei. Nu este nevoie ca Legea nr. 112/1995 să prevadă expres suspendarea vânzării, această lege nu se poate desprinde de întreaga legislaţie aplicabilă în materie.
împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii I.A.D. şi Cons. Loc. al Mun. Cluj-Napoca.
în motivarea recursului, pârâta I.A.D. susţine că încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale incidente la data încheierii lui deoarece:
- apartamentul a trecut în proprietatea statului ca efect al naţionalizării în baza Decretului nr. 92/1950, dreptul de proprietate al statului fiind intabulat în CF;
- în atare situaţie imobilul intra sub incidenţa Legii nr. 112/1995;
- cererea din 5.06.1996 a reclamantei a fost soluţionată prin Hotărârea nr. 247/3.12.1998 prin acordarea de despăgubiri;
- imobilul fiind ocupat de chiriaş nu era liber;
- la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu existau indicii că reclamanta va contesta titlul statului;
- nu există nici o dispoziţie în Legea nr. 112/ 1995 care să prevadă suspendarea vânzărilor apartamentelor până la soluţionarea definitivă a cererilor formulate de foştii proprietari.
Mai arată recurenta că a fost de bună-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece vânzătorul - statul român - avea înscris dreptul de proprietate în C.F.
în C.F. nu era notată vreo acţiune privind apartamentul.
Recursul este neîntemeiat.
Prima instanţă şi instanţa de apel au analizat în mod judicios probele administrate, au stabilit o situaţie de fapt reală şi au pronunţat hotărâri temeinice şi legale, motivate corespunzător.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2389/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a constatat nulitatea trecerii în proprietatea statului a apartamentului în litigiu şi s-a dispus rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului român şi reînscrierii acestuia în favoarea antecesoarei intimatei F.V. (mama reclamantei intimate), reţinându-se că acesta a fost trecut fără titlu în proprietatea statului, deoarece nu există identitate între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, bunicul reclamantei C.l. şi adevăratul proprietar al imobilului la data naţionalizării F.V.
Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 1618/2000 a Tribunalului Cluj şi a recursului prin decizia civilă nr .128/2001 a Curţii de Apel Cluj.
Potrivit pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 11/ 1995 “locuinţele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă... sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia si nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995”.
Prin urmare, este evident că un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil trecut fără titlu în proprietatea statului nu mai putea fi încheiat legal, pe baza acestei legi, după data intrării în vigoare a Hotărârii nr. 11/1997, care este 4 febr. 1997, aşa încât contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului din litigiu încheiat de pârâta-recurentă la 5.02.1997 este lovit de nulitate.
în această situaţie, când contractul a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii în vigoare la data înstrăinării, nu se mai pune problema bunei sau relei-credinţe, ci problema respectării sau nerespectării legii.
Fiind în culpă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât alin. 4 al art. 1 introdus prin hotărârea menţionată mai sus prevede că imobilele trecute fără titlu în proprietatea statului nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995, recurenta nu poate beneficia de prezumţia bunei-credinţe şi teoria aparenţei de drept şi nici nu poate invoca necunoaşterea legii.
De asemenea, pârâta-recurentă nu se poate prevala de buna-credinţă şi pentru considerentul că avea obligaţia să-şi ia în prealabil toate măsurile de precauţie normale conforme cu prudenţa şi diligenţa, aşa cum a reţinut prima instanţă în motivarea sentinţei.
Faptul că apartamentul în litigiu a fost naţionalizat, că statul şi-a intabulat dreptul de proprietate, că cererea reclamantei a fost soluţionată prin Hotărârea nr. 247/1998 prin acordarea de despăgubiri şi că nu existau indicii că reclamanta
va contesta titlul de proprietate al statului, sunt irelevante faţă de situaţia că înstrăinarea apartamentului către reclamantă este lovită de nulitate.
în temeiul considerentelor expuse şi a inexistenţei cazurilor de casare sau modificare prev. de art. 304 C. pr. civ., recursul pârâtei I.A.D. va fi respins ca nefondat.
Pârâtul Cons. Loc. al Mun. Cluj-Napoca în recursul declarat invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., susţinând că actele juridice sunt lovite de nulitate absolută dacă nu au fost încheiate cu bună-credinţă, or pârâta a fost de bună-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Recursul pârâtului Cons. Loc. al Mun. Cluj-Napoca este inadmisibil.
Recursul nu poate fi exercitat omisio medio, adică trecând peste calea de atac a apelului, concluzie ce se desprinde din împrejurarea că potrivit art. 377 alin. 2 pct. 2 C. pr. civ., hotărârile date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel sunt nu numai definitive, ci şi irevocabile, ori pârâtul Cons. Loc. nu a atacat cu apel sentinţa civilă nr. 9326 din 17.10.2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
în baza art. 274 C. pr. civ. pârâţii vor fi obligaţi, în solidar, să plătească intimatei F.R. 5.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Cerere de încuviinţare a executării silite. Poprire. Lipsa... | Asigurare. Accident de muncă. Norme de protecţie a muncii.... → |
|---|
