Cerere de evacuare. tacita relocațiune.. Jurisprudență Cereri

Judecătoria GALAŢI Sentinţă civilă nr. 992 din data de 28.07.2016

Cerere de evacuare. Tacita relocațiune. De esența acțiunii este faptul invocării dreptului a cărei inexistență se solicită a fi constatată, a manifestării pozitive a prerogativei folosinței, derivată din dreptul locativ asupra imobilului conferit de calitatea de tolerat. Tacita relocațiune presupune încheierea unui nou contract de locațiune (nu se prelungesc efectele celui vechi). Existența unui nou contract presupune implicit și îndeplinirea condițiilor de validitate privind capacitatea, consimțământul, prezumat tacit, al părților inițiale, obiect și cauză.

Sentința civilă nr. 992/28.07.2016 a Judecătoriei Galați

Prin sentința civilă nr. 992 pronunțată la data de 28.07.2016 Judecătoria Galați a respins cererea de evacuare formulată de reclamanta SC A SA în contradictoriu cu pârâtul H.G.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, la data de 24.06.2016, sub nr. 13707/233/2016, s.c. A s.a. a solicitat evacuarea numitului H. G. din imobilul situat în mun. Galați, str. Bazinul Nou și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a fost precizat faptul că reclamanta este proprietara imobilului în suprafață de 736.183 m.p. teren pe care se află edificate un număr de 25 de ferme și 7 imobile, dovada dreptului fiind făcută cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0798, emis la data de 14.04.1995, iar pârâtul ocupă, fără drept, o parte a acestui spațiu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1033 și urm. C.proc.civ.

În probațiune a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri ce au fost depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul, a probei cu interogatoriu și a probei cu martori.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtul, înștiințat potrivit dispozițiilor art. 1042 C.proc.civ., nu a formulat întâmpinare.

În cauză, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Instanța este competentă general, material și teritorial.

Analizând elementele probatorii rezultate în urma cercetării procesului, reține următoarele:

În fapt, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 15/1990, prin efectul HG 266/1991, a luat ființă societatea comercială cu capital de stat A s.a., potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0798, emis la data de 14.04.1995, în patrimoniul entității atribuindu-se terenul suprafață de 736.183 m.p., formalitățile de publicitate fiind îndeplinite numai în ceea ce privește construcțiile edificate pe acesta.

Prin contractul de închiriere nr. 122, încheiat la data de 21.01.2014, pentru o perioadă de 12 luni, între s.c A s.a. și H. R., a fost transmis dreptul de folosință al imobilul situat în mun. Galați, str. Bazinul Nou. Potrivit dispozițiilor contractuale locuința ce formează obiectul locațiunii urma a fi folosită de titulară împreună cu soțul său, pârâtul H. G.

Prin notificarea nr. 647, comunicată la data de 02.03.2016, pârâtului i-a fost adusă la cunoștință necesitatea demolării construcțiilor ridicate ilegal și fără acord, pe terenul proprietatea societății precum și obligația eliberării spațiului folosit fără a deține contract valabil de închiriere.

În drept, conform dispozițiilor art. 1034 C.proc.civ., procedura specială se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate, fără drept, de către foștii locatari sau alte persoane.

Potrivit dispozițiilor art. 1039 C.proc.civ. atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, reprezentat de orice persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă, în fapt, imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, îl va notifica în scris, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă, fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării, ce îndeplinește funcția punerii în întârziere, nefiind o procedură prealabilă, în sensul art. 193 C.proc.civ., de a cărei îndeplinire să fie condiționată admisibilitatea cererii.

Raportat la aceste dispoziții legale instanța reține că, în ceea ce privește domeniul de aplicare, procedura specială de evacuare poate fi demarată atunci când imobilul este ocupat, în fapt, de persoane care au primit permisiunea sau îngăduința proprietarului.

Potrivit dispozițiilor art. 1041 C.proc.civ. dacă locatarul sau ocupantul notificat în condițiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunțat la dreptul său de a fi notificat și a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.

S.c A s.a. a făcut dovada notificării ocupantului.

Prin promovarea prezentei acțiuni reclamanta urmărește constatarea inexistenței raportului juridic substanțial concret derivat din calitatea de tolerat a pârâtului. Astfel, inexistența dreptului pârâtului ar conduce la întregirea dreptului de proprietate al reclamantei cu atributul folosinței. Aceasta deoarece corelativul acestei soluții este recunoașterea unui drept propriu al reclamantei

În acest context, instanța a apreciat că de esența acțiunii este faptul invocării dreptului a cărei inexistență se solicită a fi constatată, a manifestării pozitive a prerogativei folosinței, derivată din dreptul locativ asupra imobilului conferit de calitatea de tolerat.

Potrivit dispozitiilor art. 1809-1819 C.civ. contractul de locatiune inceteaza de drept la expirarea termenului convenit de parti sau, dupa caz, prevazut de lege, fara a fi necesara o instiintare prealabila. Cu toate acestea, daca, dupaimplinirea termenului, locatarul continua sa detina bunul si sa isiindeplineascaobligatiilefara vreo impotrivire din partea locatorului, se considera incheiata o noua locatiune, pe durata nedeterminata, in conditiile celei vechi, inclusiv in privintagarantiilor.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 1816 C.civ. daca locatiunea a fost facutafara determinarea duratei, oricare dintre parti poate denunta contractul prin notificare.

Astfel, tacita relocațiune presupune încheierea unui nou contract de locațiune (nu se prelungesc efectele celui vechi). Existența unui nou contract presupune implicit și îndeplinirea condițiilor de validitate privind capacitatea, consimțământul, prezumat tacit, al părților inițiale, s.c A s.a. și H. G., obiect și cauză.

Noul contract de locațiune (reînnoit) are aceleași clauze ("condițiile celei vechi";) dar, spre deosebire de locațiunea anterioară, operează pe durată nedeterminată. Această caracteristică a locațiunii reînnoite (prin tacita relocațiune) are drept consecință posibilitatea oricăreia dintre părți de a denunța unilateral noul contract de locațiune. Reînnoirea locațiunii (prin tacita relocațiune) va putea fi împiedicată de locator care, anterior expirării termenului, trebuie să notifice locatarului voința sa de a nu încheia un nou contract de locațiune (fără a fi necesară vreo justificare).

Instanța a observat faptul că, deși titulara locațiunii, împreună cu familia sa, a continuat să beneficieze de dreptul de folosință și după data de 31.12.2014, îndeplinindu-și obligațiile contractuale, proprietara nu a înțeles să uzeze de prerogativa denunțării, astfel încât contractul de închiriere având ca obiect secundar imobilul situat în mun. Galați, str. Bazinul Nou, astfel cum s-a reînnoit la data de 01.01.2015 este în vigoare. Aceasta deoarece notificarea nr. 647, comunicată la data de 02.03.2016, pârâtului prin care i-a fost adusă la cunoștință necesitatea demolării construcțiilor ridicate ilegal și fără acord, pe terenul proprietatea societății precum și obligația eliberării spațiului folosit fără a deține contract valabil de închiriere nu este aptă a desființa contractul.

Mai mult decât atât, împrejurarea afirmată în notificarea emisă dar nu și în cererea de chemare în judecată potrivit căreia pârâtul a edificat construcții pe terenul proprietatea locatorului, altul decât cel ocupat de blocul nr. 3, este lipsită de suport probator nefiind făcută dovada concludentă, prin extras de carte funciară, a întinderii dreptului de proprietate a s.c A s.a., anexele parte integrantă a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0798, emis la data de 14.04.1995 fiind insuficiente calitativ pentru a întemeia pretenția formulată.

Pentru aceste motive, instanța a respins cererea.

Apelul declarat împotriva hotărârii a fost respins prin decizia civilă nr. 1286 pronunțată la data de 24.11.2016 a Tribunalului Galați.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere de evacuare. tacita relocațiune.. Jurisprudență Cereri