Cerere de valoare redusă. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
| Comentarii |
|
Judecătoria GALAŢI Sentinţă civilă nr. 952 din data de 14.07.2016
9. Cerere de valoare redusă. Prescripția dreptului material la acțiune aparținând furnizorului de servicii medicale pentru recuperarea prejudiciului produs de persoanele care aduc daune sănătății unei alte persoane și care au necesitat îngrijiri medicale. Dreptul de regres al furnizorului de servicii medicale se naște din săvârșirea faptei ilicite de către persoana care aduce daune sănătății unei alte persoane, astfel încât este incident termenul general de prescripție de 3 ani corespondent materiei răspunderii civile delictuale, ce curge de la data nașterii dreptului material la acțiune (art. 7 din Decretul nr. 167/1958), respectiv de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea (art. 18 din Decretul nr. 167/1958).
Sentința civilă nr. 952/14.07.2016 a Judecătoriei Galați
Prin sentința civilă nr. 952 pronunțată la data de 14.07.2016 în dosarul Judecătoriei Galați instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, și a respins cererea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, sub nr. .... reclamantul, unitate spitalicească, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pârâtul T.V. solicitând instanței să pronunțe, în procedura specială a cererii cu valoare redusă, o hotărâre prin care să oblige debitorul la plata sumei de 2.032,43 lei reprezentând contravaloare servicii de asistență medicală, valoare raportat la care urmează a se calcula dobânda legală, începând cu data de 06.08.2010, până la data plății efective.
În motivare a fost precizat faptul că pârâtul, prin faptele sale, fiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, a cauzat numitei T.G. vătămări corporale ce au necesitat îngrijiri medicale acordate de unitatea spitalicească, valoarea totală a acestora fiind de 2.032,43 lei, potrivit decontului întocmit. S-a susținut că potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, cheltuielile de spitalizare ce nu sunt suportate din fondul de asigurare al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cad în sarcina persoanei culpabile de săvârșirea faptei ilicite.
Totodată, a fost învederat aspectul potrivit căruia, fapta debitorului este dovedită prin ordonanța întocmită în dosarul nr. 5200/P/2010.
La termenul din data de 26.05.2015 instanța, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora aceasta se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune și a dispus, pentru asigurarea dreptului la apărare, încunoștințarea părților în scopul formulării unor apărări.
Prin concluziile înaintate pentru termenul din data de 14.07.2015, reclamantul a susținut faptul că data de la care începe să curgă termenul de prescripție este cea a comunicării ordonanței întocmită în dosarul nr. 5200/P/2010, respectiv 26.11.2015.
Analizând elementele probatorii rezultate ca urmare a cercetării procesului, cu referire la excepția invocată, instanța a reținut faptul că potrivit dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Prin Decizia nr. 1/2014, Înalta Curte de Casație a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, nu sunt suspuse dispozițiilor Legii nr. 287/2009, ci rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Astfel, conform prevederilor art. 1, s-a apreciat că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul legal de 3 ani, conform art. 3 din același act normativ, potrivit art. 16 alin. 1 lit. b, prescripția fiind întreruptă prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.
Instanța a reținut, în fapt, că, la data de 26.07.2010, în urma unei altercații produsă în curtea casei, numita T.G. a suferit vătămări corporale, ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale.
Prin ordonanța întocmită la data de 01.11.2011 în dosarul nr. 5200/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților T.V și T.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. 2 C.pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și neînceperea urmării penale față de făptuitorii T.V.R., T.V. și T.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. 2 și art. 181 alin. 1 C.pen., în acest ultim caz întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă.
În cursul cercetărilor nu a existat constituire de parte civilă instanța apreciind că adresa de răspuns nr. 35738/18.11.2010 la adresa nr. 35738/23.10.2010 nu poate fi considerată a avea acest caracter, o dovadă în acest sens fiind faptul că nu a existat o soluție dată în ceea ce privește acțiunea civilă, nici nu s-a reținut în cuprinsul ordonanței întocmită la data de 01.11.2011 că o astfel de manifestare de voință ar fi existat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța a constatat faptul că dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 conferă calitate procesuală furnizorului de servicii medicale pentru recuperarea prejudiciului produs de persoanele care aduc daune sănătății unei alte persoane și care au necesitat îngrijiri medicale.
În acest context, s-a apreciat că dreptul de regres al furnizorului de servicii medicale se naște din săvârșirea faptei ilicite de către persoana care aduce daune sănătății unei alte persoane, astfel încât este incident termenul general de prescripție de 3 ani corespondent materiei răspunderii civile delictuale, ce curge de la data nașterii dreptului material la acțiune (art. 7 din Decretul nr. 167/1958), respectivde la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea (art. 18 din Decretul nr. 167/1958). Astfel, în lipsa constituirii de parte civilă demers ce ar fi determinat exercitarea acțiunii civile în procesul penal, nașterea dreptului material la acțiune a avut loc la data de 06.08.2010, când furnizorul de servicii medicale a cunoscut atât persoana vinovată cât și întinderea prejudiciului, ambele evidențiate în adresa de răspuns nr. 35738/18.11.2010.
Apărarea reclamantului potrivit căreia termenul curge de la data comunicării ordonanței, 26.11.2015, a fost considerată neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, nu a fost formulată plângere împotriva soluției procurorului în ceea ce privește latura civilă.
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și a respins cererea.
| ← 1. contestaţie la executare. aplicabilitatea deciziei curții... | Prescriptia dreptului material la actiune privind obligarea... → |
|---|
