Ordin de protecţie. condiţii de admisibilitate. înţelesul noţiunii de acte de violenţă. sarcina probei
| Comentarii |
|
Judecătoria GALAŢI Sentinţă civilă nr. 1029 din data de 23.08.2016
Ordin de protecție. Condiții de admisibilitate. Înțelesul noțiunii de acte de violență. Sarcina probei. Pentru emiterea ordinului de protecție este necesar a fi îndeplinite condițiile privind existența actelor de violență, indiferent de forma de manifestare și a stării de pericol generată de un raport autentic de conflict ce trebuie să întrunească exigența actualității, atitudinea și comportamentul pârâtului fiind necesar a îmbrăca forma unor abateri grave, măsura de protecție fiind la rândul ei absolut necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol, dovada acesteia fiind, potrivit dispozițiilor art. 249 C.proc.civ., în sarcina persoanelor ce o invocă.
Sentința civilă nr. 1029/23.08.2016 a Judecătoriei Galați
Prin sentința civilă nr. 1029 pronunțată la data de 23.08.2016 Judecătoria Galați a respins cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamanții G.R.A., G.R.Ș. și G.C.P în contradictoriu cu pârâtul G.C.ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut faptul că reclamanții, prin reprezentant legal, au solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului G.C., urmând a fi dispuse măsurile enumerate în cuprinsul art. 23 alin. 1 lit. a, c, d și g din Legea nr. 217/2003, pe o perioadă de 6 luni. De asemenea, s-a reținut că prin Sentința civila nr. 13783/22.12.2014 pronunțata de Judecătoria Galați în dosarul nr. ........ s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre paratul G.C. (tatăl reclamanților) și numita G.A.V. (mama reclamanților).
În conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, instanța a recunoscut dreptul persoanei a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei de a solicita ca în scopul înlăturării stării de pericol, să se emită un ordin de protecție, prin care să dispună, una sau mai multe măsuri cu caracter provizoriu, respectiv obligații sau interdicții astfel cum acestea sunt enumerate la lit. a) - h) din alin. 1 al art. 23.
Interpretînd dispozițiile art. 5 lit. b), a art. 3 alin. 1 și a art. 4 din Legea nr. 217/2003 instanța a concluzionat că, în situații excepționale, legiuitorul a înțeles să acorde protecție juridică persoanelor victime ale violenței în familie, dar că, protecția nu este absolută, fiind instituite criterii de apreciere de natură obiectivă, dovada îndeplinirii acestora fiind, potrivit dispozițiilor art. 249 C.proc.civ., în sarcina persoanelor ce o invocă. Astfel, pentru emiterea ordinului de protecție este necesar a fi îndeplinite condițiile privind existența actelor de violență, indiferent de forma de manifestare și a stării de pericol generată de un raport autentic de conflict, ce trebuie să întrunească exigența actualității.
Analizând cererea formulată prin prisma dispozițiilor legale evocate și având în vedere probatoriul administrat, instanța a constatat că nu a fost făcută dovada faptului că pârâtul ar fi exercitat acte de violență asupra reclamanților care să fi creat o stare de pericol pentru înlăturarea căreia să se impună luarea unor măsuri pe calea ordinului de protecție.
Din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, nr. 6822/II/6/2016 din 23.08.2016 a rezultat că reclamanții prin reprezentant legal, nu au formulat plângere penală pentru săvârșirea unor fapte de violență împotriva pârâtului. De asemenea, din adresa I.P.J. Galați nr. 661443 din 23.08.2016, a rezultat că nu fost înregistrate plângeri sau sesizări privind părțile din prezenta cauză (f. 29).
Cu privire la faptul că pârâtul îi agresează verbal pe reclamanți, instanța a constatat că nu se poate stabili cu certitudine acest lucru pe baza probelor administrate în cauză dar și că singurul înscris depus de către reclamanți în susținerea acțiunii, este reprezentat de Certificatul medico legal nr. 1833 din 11.12.2013, înscris eliberat cu 3 ani anterior depunerii cererii, certificat în care se arata ca minorul G.A.Ș nu prezintă leziuni de violenta.
Din declarațiile reclamanților de la termenul din data de 23.08.2016, instanța a observat că, într-adevăr, între aceștia și pârât există o relație mai tensionată, certuri și scandaluri, însă nu de o gravitate suficient de mare care să atragă emiterea unui ordin de protecție apreciind că pentru admiterea unei cereri de emitere a unui ordin de protecție este necesar ca atitudinea și comportamentul pârâtului să îmbrace forma unor abateri grave și măsura să fie absolut necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol. Ori, în cauză, deși neînțelegerile dintre părți durează de mai mulți ani înaintea sesizării instanței cu emiterea ordinului de protecție acestea puteau fi soluționate prin promovarea unor sesizări către organele abilitate în materie.
Față de această situație, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile Legii 217/2003 pentru emiterea ordinului de protecție împotriva pârâtului, neexistând în speță starea de pericol prevăzută la art. 23 alin. 1, instanța a respins cererea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanții au declarat apel.
Nemulțumirea apelanților a vizat modul in care instanța de fond a înțeles să interpreteze probele și să aplice legea in speță. S-a afirmat că pârâtul este violent verbal cu minorii, face scandal, sparge obiecte din casă și creează o stare de panică, minorii fiind traumatizați psihic, acest comportament agresiv manifestându-se doar când mama minorilor nu este acasă, când aceștia nu beneficiază de nicio formă de protecție. In trecut, s-a arătat chiar că minorul G.A.Ș. a fost agresat fizic de pârât, iar in urma loviturilor aplicate, minorul a suferit un traumatism otic, cu ruptură de timpan și otită medie acută secundară. Chiar dacă de atunci nu au mai existat agresiuni de natură fizică la adresa minorilor, a fost susținut faptul că agresiunile de natură psihică sunt exercitate in mod continuu, au precizat apelanții, iar acestea constau in amenințările că vor fi dați afară din casă, că nu o să mai primească bani și spargerea unor obiecte din casă. S-a mai precizat în apelul declarat că minorii merg in prezent la psiholog și că temerea lor este legată de existența unei arme de foc pe care pârâtul o ține in locuința comună.
Tribunalul, verificând in limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, a constatat că apelul este nefondat având în vedere următoarele:
Așa cum a reținut și prima instanță, potrivit art.23 din Legea 217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței in familie, ordinul de protecție constând în obligațiile și măsurile prevăzute de același text legal, de la lit. a la lit.h, se dispune în măsura în care viața , integritatea psihică ori libertatea solicitantului este pusă in pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei.
Prin urmare, ceea ce trebuie dovedit este nu doar existența unor acte de violență, ci și pericolul creat de aceste acte.
In cererea adresată instanței, reclamanții au învederat violența psihologică la care sunt supuși din partea pârâtului, concretizată în amenințări că vor fi dați afară din casă, că nu vor mai primi bani, comportament agresiv verbal și atitudine distructivă constând in spargerea obiectelor din casă.
S-a menționat un singur episod de violență fizică și acesta petrecut cu aproximativ 3 ani în urmă, când pârâtul l-ar fi lovit pe unul dintre copii, respectiv pe reclamantul G.A.Ș., acesta suferind un traumatism otic, conf. certificatului medico-legal nr.1833/11 decembrie 2013, depus la dosar, alte dovezi ale comportamentului agresiv al pârâtului nemaifiind făcute.
Cât privește starea de teamă creată de existența unei arme pe care pârâtul o deține și o păstrează în locuință, după spusele reclamanților, in apel, pârâtul a dovedit că acea armă se află încă din februarie 2014, in depozit, spre păstrare, la o societate comercială abilitată in acest sens.
Cu toate că s-a susținut că datorită comportamentului agresiv al pârâtului copiii urmează un program de consiliere psihologică, rapoartele depuse la dosar pentru fiecare copil in parte, nu evidențiază vreo stare de pericol concret pentru viața ori integritatea fizică sau psihică a reclamanților.
Concluziile în urma ședințelor de psihoterapie subliniază necesitatea, în primul rând, pentru părinți, de a crea o relație de comunicare și colaborare în favoarea interesului copiilor, tensiunile dintre aceștia fiind un factor de natură să afecteze asigurarea unui climat familial calm, liniștit și relaxat, propice unei dezvoltări armonioase a copiilor.
Prin urmare, cum ordinul de protecție nu poate fi luat decât în baza unor probe solide de existență a unor acte de violență fizică, psihologică sau de altă natură , dată fiind natura sa restrictivă de drepturi, și cum asemenea dovezi nu au fost administrate, instanța a apreciat nu există nici un motiv pentru schimbarea hotărârii instanței de fond.
Mai mult chiar, având în vedere și faptul că pârâtul nu mai locuiește în prezent in fostul domiciliu comun unde au rămas reclamanții și mama lor, aspect confirmat de aceștia din urmă, măsura evacuării pârâtului din locuință nici nu mai este justificată.
Nejustificată apare și măsura predării armei deținută de pârât la politie, in condițiile în care s-a făcut dovada că acea armă nu mai există în fostul domiciliu comun și, oricum, niciodată reclamanții nu au fost amenințați cu aceasta.
Cât privește celelalte măsuri de protecție solicitate, respectiv păstrarea unei distanțe minime obligatorii față de reclamanți și locuința acestora, precum și interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada pericolului real la care ar fi supuși reclamanții în prezența pârâtului, nici acestea nu pot fi dispuse.
Pentru aceste motive, apelul a fost respins ca nefondat.
| ← Cerere de evacuare. tacita relocațiune.. Jurisprudență Cereri | Succesiune. Jurisprudență Partaj → |
|---|
