Acţiune în constatarea clauzelor abuzive.. Jurisprudență Comisioane, comisionari

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 917 din data de 27.05.2016

După cum rezultă din art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune astfel că în cazul dreptului de a cere restituirea sumelor achitate în baza unui act desființat sau declarat nul, dreptul la acțiune începe să curgă de la data desființării sau declarării nulității respectivului act iar nu de la data efectuării plății conform contractului a cărui nulitate s-a constatat ulterior. Aceasta pentru că prescripția dreptului la acțiune are natura unei sancțiuni de drept civil aplicabilă ca urmare a pasivității titularului dreptului la acțiune. În situația în care, însă, un act este valabil și nu a fost desființat sau anulat, nu se poate pune problema vreunei pasivități în a solicita restituirea sumelor achitate în baza acestui act anterior acestei desființări întrucât nu există un temei pentru aceasta, deci dreptul la acțiune al părții interesate nu s-a născut.

Comisionul de risc analizat din prisma criteriilor oferite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-143/13 și C-26/13 (Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai din 30.04.2014) nu face parte din obiectul principal al contractului, astfel cum acesta este detaliat la art. l din condițiile speciale ale convenției întrucât nu stabilește prestația esențială a acestui contract și nu îl caracterizează. De asemenea, ținând seamă de scopul acestuia, se constată că lipsește justificarea perceperii acestuia. "Punerea la dispoziție a creditului" (într-o singură tranșă - executare uno icto a obligației pârâtei) menționată în art.3.5 din condițiile generale ale convenției, nu justifică perceperea unui comision pentru întreaga perioadă contractuală (180 luni), comision aplicat lunar la soldul creditului.

I. PROCEDURA ÎN FAȚA PRIMEI INSTANȚE

Prin acțiunea adresată Judecătoriei Constanța la data de 28.07.2014 și înregistrată pe rolul acesteia sub numărul 24024/212/2014, reclamantul N B a solicitat în contradictoriu cu pârâta V R S.A. următoarele:

- constatarea ineficacității clauzei înscrise în pct. 5 pct. a), Comisionul de risc, din Condițiile speciale ale Convenția de credit nr. 0076…/29.11.2006, ca fiind o clauză abuzivă, care contravine art. 4 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între

comercianți și consumatori;

- înlăturarea clauzei înscrise în pct. 5 lit. a), Comisionul de risc, din Condițiile speciale ale Convenția de credit nr. 0076…7/29.11.2006 privind aplicarea comisionului de risc, cu consecința derulării raporturilor contractuale in continuare prin excluderea acestei clauze privind comisionul de risc;

- restituirea sumelor plătite cu titlul de Comision de risc (comision

de administrare credit sau orice altă denumire ar primi el prin voința unilaterală a pârâtei) actualizate cu dobânda legala, plătite începând cu data de 29.11.2006 si pana la data plații, ca urmare a constatării ineficacității clauzei abuzive cuprinsă în pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale Convenția de credit nr. 0076.../29.11.2006;

- constatarea ineficacității clauzei înscrise în pct. 5 pct. f),

Comisionul de rezervă, din Condițiile speciale ale Convenția de credit nr. 0C 76.../29.11.2006, pentru perioada 29.11.2006 - 29.12.2008, ca fiind o clauză abuzivă, care contravine art. 4 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori;

- înlăturarea clauzei înscrise în pct. 5 lit. f), Comisionul de rezerva,

din Condițiile speciale ale Convenția de credit nr. 0076.../29.11.2006 privind aplicarea comisionului de rezerva, cu consecința derulării raporturilor contractuale in continuare prin excluderea acestei clauze privind comisionul de rezerva;

- restituirea sumelor plătite cu titlul de Comision de rezervă, plătite în perioada 29.11.2006 - 29.12.2008, in valoare totala de 1721,41 Euro, actualizate cu dobânda legala, ca urmare a constatării ineficacității clauzei abuzive cuprinsă în pct. 5 lit. f) din Condițiile speciale ale Convenția de credit nr. 0076.../29.11.2006;

- obligarea paratei la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces, in temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ.

În motivarea cererii s-a arătat că are calitatea de parte în Convenția de credit nr. 0076.../29.11.2006 și în Actul adițional nr. 1/02.02.2010 la Convenția de credit 0076.../29.11.2006 împreună cu pârâta și că prezenta acțiune este motivată în drept pe dispozițiile 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Consideră reclamantul că sunt îndeplinite cele 3 condiții prevăzute de lege pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de rezervă și comisionul de risc în sensul că are calitatea de consumator iar pârâta de comerciant în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 193/2000, contractul în care sunt cuprinse aceste clauze este un contract standard preformulat, fapt de notorietate și există un semnificativ între drepturile si obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Astfel, susține reclamantul că în art. 5 a) din contract se prevede comisionul de risc în cuantum de 0,1% din soldul creditului lunar, comision care vine în contradicție cu caracterul comutativ al contractului, nu are un echivalent într-o contraprestație a băncii, dezechilibrul creat în defavoarea consumatorului fiind vădit, cu atât mai mult cu cât cuantumul acestui comision este de-a dreptul exorbitant, în valoare de 0,1% din soldul creditului, pe fiecare lună în parte. Se mai arată că pornind de la calificarea dată chiar de pârâtă în alte dosare acestui comision, aceea de garanție, trebuie să se observe că tot creditul este garantat ipotecar, motiv pentru care principalul risc la care teoretic s-ar expune banca (riscul de neplată) practic nu există, banca având deja o garanție în acest sens (ipoteca), valoarea creditului nedepășind 75% din valoarea bunului,

care în plus este și asigurat, polița fiind cesionată în favoarea băncii. De asemenea, precizează reclamantul că dacă, într-adevăr acest comision de risc s-ar constitui într-o garanție, clauza care reglementează plata lui ar trebui dublata de o altă clauză care să stabilească restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de risc (garanție) daca evenimentele față de care se protejează banca prin acest comision nu se produc fiind esența garanției ca ea să fie restituită dacă riscul nu se produce. Prin urmare, reclamantul solicită a se constata că perceperea comisionului de risc ca o garanție suplimentară este vădit excesivă, abuzivă și tinde către plata de către consumator către comerciant a unei sume de bani ce nu se reflecta într-o contraprestație corespunzătoare. În ce privește comisionul de rezervă, reclamantul a arătat că acesta este cuprins în art. 5 litera f) din contract, în cota de 1,85% și doar în urma unei simple lecturi a acestui articol, fără o analiza prea profundă a formulării sale conduce la ideile de abuziv, arbitrar, absolut și voință unilaterală, din moment ce, fără a prezenta în concret criteriile de variabilitate a comisionului, pârâta 1-a impus. Consideră reclamantul că, pe lângă argumentele general întâlnite în cazul unor astfel comisioane, lipsa negocierii și lipsa contraprestației, se observă și cuantumul nejustificat de mare al acestui comision, aproximativ 4% din valoarea totala a creditului (46.000 Euro), plata în avans, în primii 2 ani de contract, în condițiile în care contractul se întinde pe 15 ani, stabilirea absolut arbitrara a cuantumului si a duratei de aplicare a comisionului, în condițiile în care banca și-a păstrat și opțiunea de a schimba unilateral cuantumul comisionului și durata

lui de aplicare, fără a stabili in concret criteriile după care se pot face aceste schimbări in conținutul contractului, referirea generala la politica BNR nefiind de natura sa satisfacă aceasta cerință.

Cu privire la cererea de restituire a prestațiilor deja efectuate în

temeiul acestor 2 clauze, cu titlurile de comision de rezerva și respectiv

comision de risc, reclamantul a arătat că se impune restituirea sumelor deja plătite, ca o consecință a constatării caracterului abuziv, în speță operând o cauza de ineficacitate a clauzei contractuale, aceasta nefiind aptă a-și produce efectele, încă de la momentul încheierii contractului. In caz contrar, protecția consumatorului ar avea un caracter ipotetic, iar sumele încasate ar avea caracterul unei plați datorate. Consideră reclamantul că dreptul reclamantului de a cere restituirea sumelor plătite cu titlurile comision de risc (comision de administrare) si respectiv comision de rezerva se naște de la îndeplinirea cumulativă a două condiții: efectuarea plății și constatarea caracterului abuziv al clauzei, aceasta a doua condiție fiind una sine qua non pentru a formula o cerere având ca obiect restituirea acestor sume.

În drept invocă disp. art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtă la data de 01.09.2014, s-a solicitat respingerea cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată iar pe cale de excepție s-a invocat insuficienta timbrare și excepția prescripției dreptului material la acțiune susținând că termenul general de prescripție aplicabil cauzei s-a împlinit pentru toate sumele aferente perioadei 29.11.2006-iunie 2011. Totodată a invocat excepția lipsei de interes a cererii referitoare la constatarea caracterului abuziv/a nulității clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de rezervă din convenția de credit întrucât efectele acestor clauze nu se mai produc urmare a încheierii actului adițional din septembrie 2010. Pe fondul cauzei se arată că o clauză abuzivă, astfel cum încearcă să o definească reclamantul, trebuie să cuprindă concomitent două aspecte în raportul dintre banca și împrumutat: inexistenta unui serviciu în contraprestație din partea

băncii și existenta unui dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile

părților. Consideră pârâta că toate clauzele actuale ale convenției de împrumut nr. 0076.../29.11.2006 astfel cum este modificata prin Actul adițional din 2010 sunt clauze legale, valide, negociate si transparente și nu pot primi calificarea de "abuzive". Arată pârâta că din analiza (chiar sumară) a convenției de credit ce face obiectul prezentului dosar, se poate observa modalitatea de redactare a clauzelor contestate, care, în mod evident, sunt clare, transparente și exprese, nu există note de subsol sau trimiteri la alta pagina, astfel încât beneficiarul creditului să nu realizeze existența unui cost suplimentar, ascuns la momentul

încheierii convenției de credit. Mai precizează pârâta că existenta contractelor de adeziune sau caracterul preformulat al clauzelor nu reprezintă în sine un motiv de nulitate, ci trebuie dovedită și condiția dezechilibrului semnificativ invocat de reclamant iar acest aspect trebuie raportat la percepția acestuia la momentul încheierii convenției de credit, moment la care reclamantul a avut ocazia să analizeze cu atenție costul total al creditului, care este detaliat în amănunt, pe capitole, în contractul de credit și să aprecieze dacă acest comision de risc implică un dezechilibru în raportul contractual. Se mai susține de către pârâtă că prin art. 93 din O.U.G. nr. 174/2008, ce a modificat O.G. nr. 21/2001 nu se interzice băncii sa perceapă comisioane, ci subliniază obligația băncii de a informa corect împrumutatul. In aceste condiții, atât timp cât clauza privind comisionul de risc nu este interzisă expres prin lege, apreciază pârâta că a respectat obligația de a informa corect împrumutatul în legătura cu întregul cost al creditului iar acesta a avut posibilitatea estimării acestuia pe tot parcursul derulării contractului (fiind un cost fix). În ce privește contraprestația din partea băncii, raportat la stipularea acestui comision de risc, arată pârâta că acesta reprezintă nu atât un serviciu pentru client, ci are semnificația unui cost pentru gestionarea unor riscuri: riscul de neexecutare a garanțiilor, riscul de neîncasare a valorii asigurării, riscul de depreciere a garanțiilor, toate aceste aspecte generând eforturi și costuri suplimentare din partea băncii, pe care a trebuit să le aibă în vedere la acordarea creditului, tocmai pentru că acesta nu este un contract aleatoriu. Apreciază pârâta că acest comisionul de risc este parte integrantă a prețului contractului de credit iar conform art.4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici obiectul contractului nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. In ceea ce privește comisionul de administrare credit (implementat tacit in

cuprinsul actului adițional din septembrie 2010), pârâta menționează că acesta este in mod expres prevăzut în OUG nr. 50/2010 ca fiind unul dintre comisioanele premise de lege a fi incluse in cadrul unor contracte de împrumut. In aceasta situație, comisionul de administrare stabilit in cadrul convenției de credit prin intermediul actului adițional, ce a produs efecte prin acceptarea tacita din partea împrumutatului, rămâne ca fiind un comision valabil, iar

cererea prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al acestui comision

urmează a fi respinsă ca nefondată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 29.09.2014, reclamantul a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă și admiterea acțiunii.

La termenul de judecată din 02.03.2015 reclamantul a precizat acțiunea în sensul că, raportat la graficul de rambursare, solicită restituirea și a celor 5 rate achitate în plus cu titlu de comision de rezervă.

Prin sentința civilă nr. 4977/04.05.2015, instanța a respins excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește restituirea sumelor, ambele ca neîntemeiate iar pe fondul cauzei a admis cererea formulată de reclamant, a constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate în art. 5 lit. a privind comisionul de risc și art. 5 lit. f, privind comisionul de rezervă, din condițiile speciale ale Convenției de credit nr. 0076.../29.11.2006. Totodată, a constatat nulitatea clauzelor inserate în art. 5 lit. a privind comisionul de risc și art. 5 lit. f, privind comisionul de rezervă , din condițiile speciale ale Convenției de credit nr. 0076.../29.11.2006 și a obligat pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumele încasate cu titlu de comision de risc/administrare credit și comision de rezervă și la plata dobânzii legale aferente acestor sume. De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2768,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În considerentele hotărârii s-a arătat că între părți a intervenit un contract standard, preformulat, clauzele prevăzute în acest contracte prin art. 5 lit. a și f, fiind expresia voinței unilaterale a băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influența în vreun fel această clauză. Astfel, precizează prima instanță că în cauză nu s-a făcut dovada că între părți ar fi existat o negociere cu privire la clauzele contractuale respective, iar opțiunea împrumutatului pentru produsul de creditare, nu echivalează în nici un fel cu negocierea directă a contractului destinat acelei operațiuni de creditare. Cu alte cuvinte, negocierea despre care face vorbire art. 4 din Legea 193/2000, presupune o dezbatere efectivă și directă între comerciant și consumator pe marginea fiecărui contract în parte ce urmează a fi încheiat și care este destinat fiecărei operațiuni de creditare aleasă de consumator. Se mai menționează că, comisionul de risc nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident, deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,1 % din soldul creditului, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului. În ce privește apărarea pârâtei din întâmpinare în sensul că această contraprestație a băncii nu constă într-un serviciu pentru client, ci are semnificația unui cost pentru gestionarea de riscuri, respectiv riscul de neexecutare a garanțiilor, riscul de neîncasare a valorii asigurării, riscul de depreciere a garanțiilor, instanța de fond a arătat că acest credit este garantat cu ipotecă, iar potrivit art. 7 al.1 lit. d din convenție, bunurile aduse garanție sunt asigurate la o societate de asigurări agreată de bancă, iar contractul de asigurare este cesionat în favoarea băncii, polițele de asigurare în original fiind depuse la bancă. Prin urmare, perceperea comisionului de risc ca formă de garanție suplimentară este evident excesivă, abuzivă și tinde către primirea de către pârâtă a unei sume de bani vădit nereflectată în prestațiile reciproce specifice contractelor sinalagmatice. Nu are relevanță faptul că respectivul cost a fost stabilit încă de la data încheierii contractului, fiind clar precizat cuantumul său procentual, în funcție de soldul creditului, are stabilită scadența și este trecut în planul de rambursare, evaluarea caracterului său abuziv fiind efectuată față de celelalte clauze contractuale, în ansamblul convenției. În ce privește comisionul de rezervă prima instanța a constatat că acesta nu are, de asemenea, un echivalent într-o contraprestație a pârâtei, dezechilibrul rezultând și din cuantumul nejustificat de mare al acestuia, plata în avans în primii doi ani de contract, stabilirea cuantumului și a duratei în lipsa oricăror criterii, ca și posibilitatea băncii de a modifica valoarea sau perioada de aplicație a acestui comision. Se reține totodată că referirea generală la politica BNR nu este de natură să satisfacă cerința indicării unor criterii clare, precise în baza cărora se pot efectua aceste modificări.

Raportat la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile care decurg din contract și care ar excede termenului general de prescripție de 3 ani anterior datei introducerii cererii, prima instanță a reținut că prin petitele vizate se solicită obligarea pârâtei la restituirea unor sume plătite în baza unor clauze apreciate ca abuzive, context în care se constată că pretențiile în cauză sunt în fapt accesorii petitelor privind constatarea clauzelor abuzive. În acest caz, dreptul la acțiune este strâns legat de momentul în care instanța se va pronunța cu privire la caracterul abuziv al clauzelor respective, motiv pentru care termenul de prescripție începe să curgă abia de la momentul în care s-ar constata cu titlu definitiv caracterul abuziv al acestora.

În ce privește excepția lipsei de interes, instanța de fond a arătat că interesul reclamantului există sub forma reliefată în acțiune (constatarea caracterului abuziv al clauzelor atacate și repunerea în situația anterioară, respectiv restituirea sumelor de bani plătite pârâtei în temeiul acestor clauze) iar faptul că la acest moment clauzele vizate nu mai există nu transformă acțiunea într-una lipsită de interes, raportat la sumele încasate cât timp clauzele au produs efecte.

II. PROCEDURA ÎN FAȚA INSTANȚEI DE APEL

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta V R S.A. solicitând modificarea în întregime a sentinței apelate în sensul respingerii tuturor cererilor ca neîntemeiate.

În motivele de apel s-a arătat că în mod eronat au fost respinse excepțiile invocate prin întâmpinare, respectiv prescripției dreptului material la acțiune și lipsei de interes, excepții pe care le reiterează. Pe fondul cauzei a arătat că nu ne aflăm în situația înșelării împrumutatului de către bancă întrucât orice persoană, fără studii de specialitate în domeniul bancar, cu o dezvoltare medie, poate să aprecieze asupra costului total al creditului, ce include și comisionul de risc. Susține apelanta că modalitatea de calcul a acestuia este explicită, exprimată atât în cuprinsul contractului cât și în graficul de rambursare atașat contractului. Arată apelanta că acest comision a avut o consacrare legală, nu a fost interzis de lege la momentul semnării contractului iar pentru a se aprecia caracterul abuziv este necesar a se dovedi dezechilibru semnificativ între prestații. Apelanta reia apoi argumentele menționate în întâmpinare privind lipsa caracterului abuziv al celor două contracte.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 470 și urm. C.pr.civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22.12.2015, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În susținerea apărărilor sale, intimatul a arătat în ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune că prescripția începe să curgă din momentul în care se naște dreptul la acțiune iar în cauză acesta este la momentul împlinirii cumulative a două condiții, respectiv efectuarea plății nedatorate și constatarea caracterului abuziv al clauzei. În ce privește excepția lipsei de interes s-a arătat că din moment ce comisioanele există și au fost plătite de reclamant lună de lună, chiar redenumite, ele produc efecte, efecte din care decurge și interesul reclamantului. Cu privire la fondul cauzei, intimatul reia argumentele privind caracterul abuziv al clauzelor din acțiunea principală considerând că în mod corect instanța de fond a constat caracterul abuziv al acestora și a dispus restituirea sumelor percepute în temeiul acestor cauze.

La data de 13.05.2016 s-au depus la dosar înscrisuri din care a rezultat transmiterea calității procesuale active de la V R S.A. către B T S.A. ca urmare a fuziunii prin absorbție, aspect despre care instanța de apel a luat act la termenul de judecată din 13.05.2016 cu mențiunea că în calitate de apelantă urmează a fi menționată B T S.A.

Analizând actele și materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Situația de fapt

La data de 29.11.2006 s-a încheiat între părți convenția de credit nr. 0076.../29.11.2006 prin care V R S.A. a acordat numitului N B un credit în valoare de 46000 EUR ce trebuia restituit în 180 de luni. În art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției, s-a prevăzut că se percepe un comision de risc de "0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit"; iar în art. 5 lit. f din Condițiile speciale ale convenției, s-a prevăzut că se aplică și un comision de rezervă astfel: "1.85% p.a, calculat conform pct. 3.11-"comision de rezervă"; din Condițiile Generale ale prezentei convenții și datorat lunar (până în luna ianuarie 2009), la scadența anuităților prevăzute la pct. 6- "Rambursare"; de mai jos. Valoarea comisionului se va modifica în mod corespunzător în condițiile pct. 3.11-"comision de rezervă"; din Condițiile Generale în cazul rambursării în avans sau al modificării scadenței finale.

Banca își rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicație a acestui comision, în cazul în care obligațiile sau condițiile impuse de Banca Națională a României cresc/se diminuează/se elimină";.

În art. 3.5 din Condițiile generale ale convenției, s-a mai prevăzut că "Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale";. De asemenea, în art. 3.11 din Condițiile generale s-a menționat: Comision de rezervă - Comision datorat ca urmare a obligației bănci de a constitui rezerva minimă obligatorie la Banca Națională a României. Valoarea comisionului de rezervă este stabilită în funcție de valoarea obligației băncii. Banca își rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea acestui comision, în condițiile în care obligația băncii față de Banca Națională a României crește/se diminuează. Comisionul de rezervă se acumulează zilnic și se calculează la soldul creditului pentru un număr de zile calendaristice (";perioada de calcul";) începând cu data primei trageri. În perioada de calcul a comisionului se include prima zi și se exclude ziua până la care se face calculul. Comisionul de rezervă lunar se calculează după formula: (soldul creditului x rata comisionului x numărul efectiv de zile între scadențe)/360. Rata comisionului de rezervă este exprimată în formă procentuală (ex. x%) valoarea sa fiind menționată în Condițiile Speciale";.

Din planul de rambursare rezultă că valoarea comisionului de rezervă aplicat pe perioada 28.12.2006-28.11.2008 este de 1721,41 euro iar valoarea totală a comisionului de risc de 4776,98 euro.

La data de 02.02.2010 a fost încheiat actul adițional nr. 1 prin care se modifică pct. 3 lit. a și d din contractul inițial, clauze privind dobânda, pct. 9 privind notificările și pct. 11 "alte mențiuni";. În finalul acestui act adițional se menționează că toate celelalte prevederi ale convenției rămân neschimbate. În planul de rambursare atașat acestui act adițional se menționează una din rubrici "Risk";, valoarea totală a acestui comision fiind de 4816,56 euro.

Din graficul de rambursare credit emis de V R S.A. la data de 23.01.2015 rezultă că valoarea MRR (probabil comisionul de rezervă) este de 2045,90 euro iar valoarea "comisionului de risc/administrare credit"; de 4785,36 euro.

Dispozițiile legale aplicabile

În primul rând, față de data încheierii contractului raportat la data formulării acțiunii, trebuie stabilită legea aplicabilă din punct de vedere al dreptului material.

Astfel, față de data încheierii contractului de credit, 29.11.2006, anterior datei de 1 octombrie 2011 când Codul civil din 2009 a intrat în vigoare, potrivit art. 6 alin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009, "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor";.

Prin urmare, raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864 și de Codul comercial - în vigoare la momentul nașterii obligațiilor.

Potrivit art. 1 din Legea 193/2000 (în forma în vigoare la data încheierii convenției) "Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate", iar potrivit art. 2 "prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale";, în timp ce "prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia";.

De asemenea, art. 4 din Legea nr.193/2000 prevede că: "(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;

b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.";.

În ce privește O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (intrată în vigoare la data de 21.06.2010), în art. 95 din forma inițială se prevedea "(1)Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2)Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3)Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.

(4)Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.

(5)Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită";.

Prin Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010 (în vigoare din 04.01.2011) s-a modificat acest art. 95 prevăzându-se următoarele: "Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 371, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1)și (2), precum și ale art. 66-71";. În art. II din Legea nr. 288/2010 s-a prevăzut, însă, că "(1) Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile O.U.G. nr.50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți.

(2) Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi";.

Art. 4 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii prevede că "Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.

(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil";.

Art. 3 lit. g din Directiva 2008/48/CE A Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului prevede că prin costul total al creditului pentru consumatori se înțeleg "toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obținerea creditului sau obținerea acestuia potrivit clauzelor și condițiilor prezentate este condiționată de încheierea unui contract de servicii";.

Considerentele pe care se întemeiază soluția instanței de apel

O primă critică a apelantei vizează modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune privind sumele aferente perioadei 2006-iunie 2011. Sub acest aspect, problema care trebuie analizată o reprezintă momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, termen care în cazul acțiunilor prin care se valorifică un drept de creanță este, într-adevăr, de 3 ani potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil față de data încheierii contractului de credit.

În consecință, în mod corect a apreciat prima instanță că termenul de prescripție pentru restituirea sumelor achitate în baza unor clauze considerate abuzive începe să curgă de la data stabilirii definitive a caracterului abuziv al acestor clauze astfel că acest motiv de apel este neîntemeiat.

În ce privește excepția lipsei de interes, instanța constată că apelanta este în eroare atunci când susține că prin Actul adițional nr. 1/02.02.2010 s-ar fi eliminat comisionul de risc. În primul trebuie precizat că acest act adițional s-a încheiat la data de 02.02.2010 după cum rezultă din mențiunea de pe actul adițional aflat la fila 24 din dosarul de fond și nu în septembrie 2010 cum susține apelanta iar în al doilea rând, atât în actul adițional cât și în planul de rambursare nu se menționează despre eliminarea comisionului de risc sau redenumirea acestuia drept comision de administrare ci, dimpotrivă, în planul de rambursare comisionul este menționat în continuare ca fiind "Risk";. Prin urmare, interesul reclamantului de a supune analizei un comision care în continuare este numit "comision de risc"; subzistă chiar și după încheierea actului adițional. Chiar și dacă acest comision ar fi fost eliminat prin încheierea unui act adițional ulterior, interesul exista în situația în care partea ar fi achitat sume de bani a căror restituire se solicita.

Pe fondul cererii de apel, trebuie precizat că instanța de fond a constatat caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de rezervă. Motivul pentru care s-au considerat abuzive aceste comisioane l-a constituit lipsa negocierii directe cu consumatorul, lipsa unei contraprestații a pârâtei și existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului reclamant.

În ceea ce privește comisionul de risc trebuie precizat că este neîndoielnic faptul că raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății pot intra sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori întrucât reclamantul intimat are calitatea de consumator în sensul art.2 alin.(l) din actul normativ iar pârâta apelantă de comerciant în sensul art.2 alin (2) din actul normativ.

Acest comision de risc a fost prevăzut în art. 5 lit. a din Condițiile speciale și definit în art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit ca fiind prevăzut "pentru punerea la dispoziție a creditului";.

Pârâta a invocat în întâmpinarea depusă la fond faptul că acest comision de risc nu poate fi analizat ca fiind abuziv întrucât face parte din prețul contractului iar art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii prevede că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici obiectul contractului nici justețea prețului au a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil";

Sub acest aspect, instanța constată că nici în Legea nr. 193/2000 și nici în Directiva nr. 93/13/CEE nu este definită noțiunea de "obiect principal al contractului";. După cum rezultă din considerentul nr. 48 din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 26.02.2015 dată în Cauza C-143/13, Bogdan Matei și Ioana Ofelia Matei împotriva S.C. V R S.A., noțiunea de cost total este "definită într un mod deosebit de larg, astfel încât suma totală a tuturor costurilor sau cheltuielilor în sarcina consumatorului și care sunt aferente unor plăți efectuate de acesta atât creditorului, cât și unor terți să fie menționată în mod clar în contractele de credit de consum, o asemenea obligație procedurală contribuind la realizarea obiectivului principal de transparență urmărit de această directivă";. Tot în această hotărâre se arată că "termenii "obiect [principal al] contractului"; și "caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, și serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,"; care figurează la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune Europeană o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama de contextul acestei prevederi și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză"; (considerentul 50) și că "deși numai instanța de trimitere are competența de a se pronunța cu privire la calificarea acestor clauze în funcție de împrejurările proprii speței, nu este mai puțin adevărat că este de competența Curții să desprindă din dispozițiile Directivei 93/13, în speță cele ale articolului 4 alineatul (2), criteriile pe care instanța națională poate sau trebuie să le aplice la examinarea unor clauze contractuale în raport cu acestea";.

Analizând acest comision de risc din prisma criteriilor oferite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-143/13 și C-26/13 (Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai din 30.04.2014) instanța consideră că acest comision nu face parte din obiectul principal al contractului, astfel cum acesta este detaliat la art. l din condițiile speciale ale convenției întrucât nu stabilește prestația esențială a acestui contract și nu îl caracterizează. De asemenea, ținând seamă de scopul acestuia, se constată că lipsește justificarea perceperii acestuia.

Spre deosebire de dobândă, care reprezintă echivalentul folosinței unei sume de bani pentru o anumită perioadă, comisionul este în general perceput pentru serviciile prestate/operațiunile efectuate de către bancă. În cauză, banca a perceput comisionul de risc fără a presta vreun serviciu sau a efectua vreo operațiune. "Punerea la dispoziție a creditului" (într-o singură tranșă - executare uno icto a obligației pârâtei) menționată în art.3.5 din condițiile generale ale convenției, nu justifică perceperea unui comision pentru întreaga perioadă contractuală (180 luni), comision aplicat lunar la soldul creditului.

Mai mult, instanța reține că, tot pentru "punerea la dispoziție a creditului" ("pentru creditul acordat"), au fost prevăzute și dobânda (art. 3.1.1 din condițiile generale ale convenției), și comisionul de aranjament (art. 3.4 din condițiile generale ale convenției); astfel, pentru îndeplinirea obligației de a pune la dispoziția clienților suma de bani convenită, banca a solicitat de la reclamant efectuarea mai multor prestații pe întreaga perioada contractuală.

Simpla includere a comisionului de risc în dobânda anuală efectivă (DAE) nu transformă această prestație lipsită de justificare în "preț al contractului";. Această includere într-un termen bancar consacrat în legislația națională a fost făcută doar pentru a crea aparența "legalității" acestui comision nejustificat și foarte oneros.

Pe de altă parte, așa cum a reținut și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-143/13, în considerentul 72, chiar dacă s-ar considera că această clauză privind comisionul de risc face parte din obiectul principal al contractului, se poate analiza caracterul ei abuziv dacă nu a fost exprimat în mod clar si inteligibil.

Sub acest aspect, instanța reține că nici în contract, nici cu ocazia judecării prezentei cauze, nu au fost indicate motivele perceperii acestui comision, respectiv riscurile acoperite (denumirea acestui comision inducând ideea prevenirii apariției unor riscuri).

Simpla menționare a valorii, respectiv a procentului aplicabil și a perioadei pentru care este datorat, fără ca reclamantul să aibă posibilitatea de a cunoaște motivele perceperii, deci riscurile acoperite, iar instanța, pe aceea de aprecia asupra temeinicii sale, în eventualitatea unui litigiu, nu conferă acestei clauze un caracter clar și neechivoc.

Reglementările din domeniul protecției consumatorului au avut drept scop tocmai înlăturarea situațiilor de inegalitate contractuală și limitarea posibilității profesioniștilor de a introduce în contract obligații de plată nejustificate, care nu au corespondent în servicii prestate în favoarea clientului, sub pretextul că acestea constituie "costul" acordării creditului (au fost incluse în DAE), cost pe care consumatorul este obligat să îl accepte, în vederea satisfacerii nevoilor financiare.

Pentru același motiv, nu pot fi reținute nici explicațiile furnizate de apelantă că perceperea comisionului de risc a urmărit gestionarea unor riscuri care nu sunt acoperite de celelalte garanții, respectiv deprecierea garanțiilor până la un nivel ce nu mai poate asigura nici măcar returnarea a jumătate din suma împrumutată. Aceasta pentru că această justificare nu este menționată în contract, pe de o parte și, pe de altă parte, în situația în care acesta reprezenta o garanție era necesară menționarea unei eventuale restituiri în situația în care riscul vizat nu s-ar fi produs, mențiune care nu există și care ar fi trebuit să existe atâta timp cât nu suntem în prezența unui contract de asigurare, contract aleatoriu, după cum a afirmat și apelanta.

De altfel, și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-143/13 a arătat că "în ceea ce privește clauzele care prevăd "comisionul de risc";, se pune problema dacă în contractul de împrumut vizat se indică în mod transparent motivele care justifică remunerația corespunzătoare acestui comision, în condițiile în care se contestă că creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală pentru a obține comisionul menționat, în plus față de asumarea riscului de nerambursare, despre care se susține că este deja garantat printr o ipotecă. Lipsa de transparență privind menționarea, în contractele în discuție în litigiul principal, a motivelor care justifică aceste clauze pare a fi de altfel confirmată de aspectul, amintit la punctul 29 din prezenta hotărâre, că, în prezenta cauză, creditorul a propus împrumutaților înlocuirea denumirii clauzelor menționate cu cea de "comision de administrare credit"; fără a modifica însă conținutul acestora"; (considerentul 77).

În consecință, instanța consideră, așa cum s-a statuat și în Cauza C-143/13 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene că această clauză privind comisionul de risc nu face parte din obiectul principal al contractului, nu este redactată în mod clar și inteligibil și, deci, poate fi analizată din prisma caracterului său abuziv.

Pentru a stabili caracterul abuziv al unei clauze, așa cum a reținut și prima instanță, potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, trebuie să se verifice dacă sunt întrunite următoarele condiții: 1) clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) ea creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3) clauza încalcă cerințele bunei-credințe.

În ce privește prima condiție, convenția de credit nr. 0076.../29.11.2006 încheiată între părți are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin.(3) din Legea nr. 193/2000, deoarece întrunește trăsăturile generale ale unui contract de adeziune: reclamantul reprezintă partea contractantă aflată în nevoia obținerii unei sume de bani, pârâta este partea contractantă care deține resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primei părți, iar între părți există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă, anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamantul; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamantul manifestându-și doar voința de a încheia convenția.

Negocierea unui contract nu presupune doar oferirea către reclamant a posibilității de a alege între mai multe variante de contracte de credit preformulate, de a studia o perioadă de timp oferta băncii, de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), ci posibilitatea efectivă a clienților de a influența conținutul și numărul clauzelor. Or, pârâta nu a făcut dovada că reclamantul a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate. Nu există identitate între caracterul special al condițiilor convenției de credit și caracterul negociat al acestora. Condițiile au fost calificate drept "speciale" doar ca urmare a faptului că acestea cuprind elementele care diferențiază acest contract de altele din aceeași categorie (numele împrumutatului, suma acordată de bancă, durata creditului, cuantumul dobânzilor și al comisioanelor etc).

Prin urmare, această clauză nu a fost negociată în mod direct cu consumatorul.

Referitor la condiția ca între drepturile și obligațiile părților să existe un dezechilibru semnificativ, se constată că reclamanții sunt obligați, în plus față de dobânda de 8,16%, să plătească lunar pârâtei un procent de 0,1% din soldul creditului fără a beneficia de vreo contraprestație din partea băncii și fără nicio explicație. Asta în condițiile în care singura justificare o reprezintă "pentru punerea la dispoziție a creditului";. Pârâta a motivat în întâmpinare și apoi în cererea de apel că rațiunea acestuia este pentru gestionarea unor riscuri: riscul de neexecutare a garanțiilor, riscul de neîncasare a valorii asigurării, riscul de depreciere a garanțiilor. Dacă aceasta ar fi fost motivarea perceperii lui, instanța nu găsește justificarea pentru care la terminarea perioadei de restituire nu s-a prevăzut în contract că acesta se va restitui dacă nu se produce riscul garantat prin perceperea acestui comision. Nu se poate reține motivarea pârâtei că în cazul în care nu se va percepe acest comision se produce un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii întrucât pentru acordarea împrumutului unei sume de bani se percepe o dobândă, în cazul în care nu se achită la timp această sumă se percepe dobândă penalizatoare iar dacă nu se achită deloc se valorifică garanțiile stabilite prin contractul respectiv.

În consecință, în lipsa unei contraprestații din partea împrumutătorului pentru perceperea acestui comision destul de ridicat care s-ar fi ridicat la suma de 4776,98 euro (mai mult de 10% din suma acordată) după cum rezultă din graficul de rambursare inițial, instanța consideră că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În ce privește cea de a treia condiție, încălcarea cerințelor bunei-credințe, instanța consideră că acordarea unui împrumut trebuie să prevadă în mod cert o dobândă al cărei cuantum să fie clar stabilit însă, în cauză, comisionul de risc reprezintă, de fapt, o a doua dobândă întrucât, pe de o parte, comisionul este calculat în condiții similare dobânzii, astfel cum reiese din analiza comparativă a art. 5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției și a art.3.1.1 din condițiile generale ale convenției și, pe de altă parte, singura motivație este "pentru punerea la dispoziție a creditului";, aceeași justificare fiind regăsită și pentru aplicarea dobânzii curente (art. 3.1 din condiții generale). Se constată că acest comision a dat profesionistului posibilitatea de a-și crește semnificativ profitul prin împovărarea nejustificată a consumatorului ceea ce este contrar bunei credințe.

În ce privește consacrarea legală a comisionului de risc, instanța reține că acest comision nu a avut o reglementare expresă iar faptul că în legislația privind protecția consumatorilor erau stabilite reguli privind modul de reglementare a comisioanelor și taxelor datorate nu înseamnă că acest comision era permis cu încălcarea celorlalte dispoziții legale. Așa cum s-a arătat anterior, comisioanele nu sunt în principiu excluse dar acestea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și, în prezent, de O.U.G. nr. 50/2010.

Faptul că acest comision a fost redactat în mod clar și inteligibil nu este suficient în analiza caracterului abuziv al acesteia care presupune, așa cum s-a arătat anterior, analiza celor trei condiții prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Față de aceste considerente, instanța consideră că în mod corect a apreciat prima instanță că această clauză privind comisionul de risc este abuzivă și a aplicat sancțiunea nulității acesteia.

Apelanta a invocat faptul că prin actul adițional din septembrie 2010 a fost implementat tacit comisionul de administrare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2010 astfel că acesta este permis de lege. În acest sens, în primul rând, instanța constată că între părți nu s-a încheiat un act adițional în septembrie 2010 care să menționeze de existența unui comision de administrare iar în al doilea rând, în art. 95 din OUG nr.50/2010 (care a intrat în vigoare la data de 21.06.2010) se prevedea că "Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență";. Din acest motiv, instanța consideră că era necesar ca pârâta apelantă să emită un act adițional până în data de 20.09.2010 prin care să se modifice condițiile contractuale inițiale, această modificare neputând să se realizeze implicit doar în virtutea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010. Aceasta pentru că în art. 95 alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2010 se prevedea că "Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență"; iar în alin. 5 că "Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită";.

Întrucât acest act adițional nu a fost depus la dosar (chiar nesemnat de reclamant), instanța prezumă că acesta nu există astfel că toate apărările privind valabilitatea comisionului de administrare care ar fi înlocuit comisionul de risc nu pot fi avute în vedere.

În ce privește comisionul de rezervă după cum rezultă din art. 3.11 din condițiile generale din contract, acesta reprezintă comisionul pentru constituirea rezervei minime obligatorii (RMO) la BNR iar aceste rezerve sunt reprezentate de disponibilități bănești ale instituțiilor de credit, în lei și în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Națională a României. Întrucât banca are de plătit acest cost, el a fost transferat asupra clientului însă în această situație, se pune problema analizării lui din prisma art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Este evident că această clauză privind comisionul de rezervă, asemenea clauzei privind comisionul de risc, nu a fost negociată direct cu consumatorul.

De asemenea, așa cum a reținut și prima instanță nu rezultă din probele administrate care este contraprestația pârâtei pentru perceperea acestui comision astfel că rezultă un dezechilibrul semnificativ între prestațiile părților cu atât mai mult cu cât cuantumul acestuia este nejustificat de mare iar clauza prevede și posibilitatea băncii de a modifica valoarea sau perioada de aplicație a acestui comision. Faptul că se face referire la valoarea obligației băncii față de BNR nu justifică motivele perceperii acestuia și în ce constă contraprestația profesionistului. Având în vedere și faptul că această rezervă minimă obligatorie reprezenta o obligație a băncii în virtutea obiectului său de activitate, instanța consideră în plus că această clauza încalcă cerințele bunei-credințe, în realitate acest comision reprezentând dobândă mascată, care se adaugă la dobânda stabilită pentru credit.

Față de toate aceste considerente, instanța constată că în mod corect a constatat prima instanță că ambele comisioane au caracter abuziv astfel că se impune constatarea nulității lor și obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute cu acest titlu, și, prin urmare, în temeiul art. 480 C.pr.civilă, se va respinge apelul de față ca nefondat.

În conformitate cu disp. art. 451 C.pr.civ., instanța va obliga apelanta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată efectuate în apel în cuantum de 2759 lei constând în onorariu avocat ales.

← – suspendarea executării silite. lipsa unor motive temeinice		Cerere de evacuare. tacita relocațiune.. Jurisprudență Cereri →

Acţiune în constatarea clauzelor abuzive.. Jurisprudență Comisioane, comisionari

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acţiune în constatarea clauzelor abuzive.. Jurisprudență Comisioane, comisionari