Cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere emisă de DGFP. Condiţii de admisibilitate a cererii de suspendare conform art. 14 din Legea nr. 554/2004
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 3614 din data de 21.08.2013
Asupra recursului de față constată că:
La data de 03 aprilie 2013 reclamanta SC N SRL din județul C a chemat în judecată pe pârâta DGFP C solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, nr. F-CV 107/28.02.2013 (denumită în continuare "Decizia de impunere";) emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C și a Raportului de inspecție fiscală nr. F - CV 73/28.02.2013 (denumit în continuare "Raportul de inspecție fiscală) emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C.
Acțiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr. 1181/119/2013 a Tribunalului Covasna.
În acest dosar instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr. 1902/06.06.2013 a Tribunalului Covasna.
Prin această hotărâre s-au dispus următoarele:
S-a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC N SRL în contradictoriu cu pârâta D G F P C și în consecință s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 107/28.02.2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de intimată în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-CV 73/28.02.2013, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 832,94 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-CV 107/28.02.2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, în baza raportului de inspecție fiscală nr. 73/28.02.2013 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată în sumă totală de 73.660, constând în :
- impozit pe profit în sumă de 17.982 lei,
- majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 1973 lei,
- penalități de întârziere impozit pe profit în sumă de 532 lei,
- TVA în cuantum de 8217 lei,
- majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 503 lei,
- penalități de întârziere TVA în sumă totală de 1232 lei,
- impozit pe dividende PF în sumă de 33.579 lei,
- majorări aferente impozitului pe dividende în sumă de 4606 lei,
- penalități de întârziere impozit pe dividende în sumă de 5036 lei.
Potrivit art. 248 NCPC, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Potrivit art. 13 din H.G. nr. 13/2009, unitățile aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Finanțelor Publice, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
În subordinea Ministerului Finanțelor Publice se organizează și funcționează Agenția Națională de Administrare Fiscală, organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat și din venituri proprii, în condițiile legii.
Potrivit anexei 2 din acul normativ amintit, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice va funcționa aparatul propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și direcțiile generale ale finanțelor publice județene.
Conform art. 1 din HG nr. 109/2009, Agenția Națională de Administrare Fiscală se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, finanțată din bugetul de stat și din venituri proprii, iar potrivit art. 6, Agenția Națională de Administrare Fiscală are structura organizatorică formată din direcții generale, direcții și alte structuri, prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, inclusiv în directa subordine a președintelui, se pot organiza, prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, servicii, birouri, compartimente și colective temporare și se pot stabili numărul posturilor pe fiecare structură, numărul posturilor de conducere și numărul posturilor de execuție, în condițiile legii.
Totodată, conform art. 4 pct. 37 din HG nr. 109/2009, Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și alte activități ale agenției, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, Garda Financiară și unitățile sale teritoriale și/sau Autoritatea Națională a Vămilor și unitățile sale subordonate, în baza mandatelor transmise; renunțarea la calea de atac, în litigiile care au legătură cu raporturile juridice fiscale, se va face conform procedurii stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Tribunalul a avut în vedere că în speță, calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul juridic fiscal dedus judecății, îndreptățirea de a fi parte în proces aparținând numai titularului drepturilor și obligațiilor ce formează obiectul raportului de drept material și presupunând existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului afirmat.
Or, tribunalul a reținut că decizia de impunere F-Cv 107/28.02.2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală a fost emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, astfel că a respins ca fiind neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Pe fond, instanța a reținut că, în temeiul art. 129 alin.4 din OG nr. 92/2003 și în baza Deciziei de impunere F-Cv 107/28.02.2013, organele fiscale au instituit măsuri asiguratorii prin procesul verbal de sechestru asigurator asupra bunurilor mobile nr. 7766 din 25.03.2013 ale reclamantei și prin care s-a aplicat sechestru asupra bunurilor mobile - autoutilitara N1-Opel Astra, autoutilitara - Fiat Doblo Cargo 223/WXB1A2A nr. de înmatriculare CV-02-… și remorca O2- DC transport auto cu nr. de înmatriculare CV-03-… (f.23-24) pentru garantarea creanței în sumă de 73660 lei.
Din raportul de inspecție fiscală nr. 73/28.02.2012, cât și din conținutul Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-CV 107/28.02.2012 emise de D.G.F.P. C, a rezultat că s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată în suma totală sus menționată, reținându-se:
În perioada septembrie 2010 - septembrie 2012, societatea a achiziționat de la diferite societăți comerciale bunuri și servicii constând în îmbrăcăminte, încălțăminte, mașina de tuns gazon, obiecte pentru grădinărit, mobilier, aparat de tuns, flori ornamentale, servicii de întreținere spații verzi, acestea nefiind aferente realizării de venituri impozabile, fiind efectuate în favoarea asociaților societății și prin înregistrarea acestora în evidențele contabile, respectiv în conturile de cheltuieli, au ca efect diminuarea bazei impozabile a impozitului pe profit.
În ceea ce privește investiția efectuată de societate conform autorizației de construire nr. 109/28.10.2009, eliberată de Primăria mun. T având ca obiect imobilul cu destinație de birouri, organele de inspecție fiscală au reținut că acesta a fost recepționat conform procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.1 din 23.01.2013, iar pe perioada verificată societatea și-a desfășurat activitatea la punctul de lucru situat în T, str. P S, nr. 28, în baza contractului de închiriere nr. 3547/069.06.2007, încheiat cu SC A R SA B….
Astfel, societatea a denaturat soldul sumei negative de TVA din decontul de TVA întocmit pentru luna septembrie 2011, sumă ce a fost preluată în deconturile întocmite pentru lunile ulterioare, a înregistrat TVA deductibil aferent unor bunuri și prestări de servicii care nu sunt destinate folosului operațiunilor taxabile ale acesteia
În acest sens, organele de control au reținut prevederile art. 145 din Legea nr. 571/2003 în sensul că orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunii taxabile.
În consecință, au stabilit un TVA suplimentar de plată la care au calculat dobânzi și penalități de întârziere.
Totodată, organele de control au reținut că societatea a efectuat achiziții de prestări servicii de amenajare/întreținere spațiu verde, în perioada octombrie 2010 - martie 2012, aferente terenului unde este amplasat imobilul amintit, respectiv anterior recepționării lucrărilor de construcție conform proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1 din 23.01.2013.
Facturile aferente acestor lucrări au fost înregistrate în evidența contabilă în contul 303 ";Materiale de natura obiectelor de inventar"; și ulterior în contul 603 ";Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar";, în contul 6028 "Cheltuieli privind alte materiale consumabile";, cont 6021 ";Cheltuieli cu materiale auxiliare";, cont 6024 ";Cheltuieli privind piesele de schimb";, cont 628 ";Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți"; și în contul 4426 ";TVA Deductibil";.
Organele de control au reîncadrat tranzacțiile în sensul că bunurile achiziționate nu au scop economic, fiind utilizate de asociați, respectiv contravaloarea bunurilor fiind considerată drept distribuție de dividende.
Prin urmare, achizițiile în sumă totală de 176.291 lei au fost considerate că reprezintă dividende în favoarea asociaților, sens în care pentru dividendele în valoare de 209.870 lei (valoare brută) au calculat un impozit pe dividende suplimentar în valoare de 33.579 lei. La această sumă au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere.
Tribunalul a reținut că decizia de impunere nr. F-CV 107/28.02.2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală se bucură de prezumția de legalitate și determină principiul executării acesteia din oficiu.
Acest aspect a fost reținut prin deciziile Curții Constituționale, care s-a pronunțat în mod constant în sensul că prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 prin care reclamantul poate formula în paralel cu procedura prealabilă la organul emitent al actului administrativ, și o acțiune separată la instanța de contencios administrativ, prin care solicită suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond, instituie o garanție pentru persoana vătămată în ceea ce privește evitarea eventualelor pagube suferite ca urmare a executării actului administrativ pretins a fi nelegal, iar pe de altă parte, prin stabilirea condițiilor de admisibilitate, previne și limitează eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către persoanele vătămate.
Totodată, a reținut că, în acord cu principiile dreptului administrativ, suspendarea executării actelor administrative prin hotărâre judecătorească reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu a actului administrativ, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate.
Or, conform art. 14 alin. 1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ,,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Analizând cele două condiții pe baza înscrisurilor depuse la dosar, respectiv decizia de impunere, raportul de inspecție fiscală nr. 73/28.02.2013 și, în limitele permise de natura specială a procedurii instituite de art.14 din Legea nr.554/2004, s-a constatat că în cauză este îndeplinită cerința legală a cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit în art.2 alin.(1) lit. t) din Legea nr.554/2004 - ,,cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ";
Astfel, instanța de fond a constatat că stabilirea în sarcina reclamantei a sumelor suplimentare de plată cu titlu de impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, impozit pe dividende și accesoriile aferente fiecărui impozit a avut drept temei faptul că reclamanta în perioada septembrie 2010- septembrie 2012 a achiziționat de la diferite societăți comerciale bunuri și servicii, constând în îmbrăcăminte, încălțăminte, mașină de tuns gazon, obiecte pentru grădinărit, mobilier, aparat de tuns, flori ornamentale serviciu de întreținere spații verzi și care au fost calificate de organul de control ca fiind cheltuieli efectuate în interesul asociaților societății și nu aferente realizării de venituri și care au dus la diminuarea bazei impozabile a impozitului pe profit .
Față de starea de fapt descrisă în actele administrativ atacate, reclamanta a arătat prin acțiunea formulată că în anul 2007 societatea a achiziționat un teren și o casă, pe care ulterior au demolat-o pentru că era într-o stare avansată de degradare, și că achiziționarea a fost făcut în scopul construirii unui sediu cu birouri pentru societate, necesar desfășurării activității acesteia.
Or, organul fiscal a recalificat această investiție ca fiind efectuată în interesul asociaților societății în cauză, fapt pentru care au calculat impozitele descrise în actele atacate.
De asemenea, s-a reținut că organul fiscal a apreciat ca fiind nedeductibile fiscal cheltuielile legate de achiziționarea echipamentelor de protecție pentru personalul angajat al societății, întrucât potrivit art. 21 din Legea nr. 571/2003, sunt deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Reclamanta a depus la dosar fișele de inventar prin care a arătat că îmbrăcămintea acordată angajaților ei, a fost dată ca echipament de protecție.
Or, toate aceste împrejurări au creat o îndoială asupra temeiniciei actului administrativ fiscal atacat, în condițiile în care nu s-au antamat în această etapă procesuală aspecte de fond; existența cazului bine justificat nepresupunând prezentarea unor dovezi de nelegalitate sau netemeinicie evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Așa fiind, în speță, cazul bine justificat a reieșit nu numai în simplele afirmații ale reclamantei sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actul contestat, emis de pârâtă și a cărei temeinicie și legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.
În acord cu prev. art. 14 alin.1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză și aceasta desigur că nu în considerarea valorii debitului în sine, incontestabil de mare, ci față de specificul activității acesteia, raportat la alte obligații de plată ale acesteia decurgând din diverse acte de comerț pe care le-a realizat în scopul realizării obiectului de activitate al societății, direct afectate de condițiile în care o executare imediată ar putea atrage chiar desființarea societății.
Toate aceste elemente, deopotrivă de ordin obiectiv și subiectiv, au justificat suspendarea, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004, a executării actului administrativ fiscal a cărei legalitate și temeinicie este contestată, până la pronunțarea instanței de fond.
Măsurile ce au fost dispuse în cauză sunt de acord și cu recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă. În cuprinsul acesteia s-a arătat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
Totodată, sub aspectul cererii de suspendare a actului administrativ, instanța de fond a reținut că reclamanta a plătit o cauțiune în sumă de 11.049 lei, conform recipisei de consemnare seria TA nr. 2034364/16.04.2013, depusă la dosar (f.98).
Partea reclamantă a făcut dovada că a suportat cheltuieli de judecată în sumă totală de 832,94 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, sens în care, în baza art. 274 C.proc civ, pârâta a fost obligată la plata acestor cheltuieli de judecată, întrucât s-a aflat în culpă procesuală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F-CV 107 din 28.02.2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-CV 73 din 28.02.2013 până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a adus următoarele argumente în susținerea nelegalității și netemeinicie hotărârii atacate:
Sentința civilă nr. 1902 din 06.06.2013 pronunțată de Tribunalul Covasna a fost criticabilă și prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.488 pct.8 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Astfel cum s-a arătat și prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, formularea unei astfel de cereri este condiționată de dovada existenței unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente, astfel cum este prevăzut la art. 14 alin. 1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond", condiții avute în vedere și de înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia numărul 5191 din 27 octombrie 2005.
Sintagma pagubă iminentă se referă la prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, potrivit art. 2 alin. 1 lit ș din Legea nr. 554/2004. Cererea reclamantei nu a conținut nici o mențiune privind dreptul vătămat, interesul legitim vătămat, cazul bine justificat și prejudiciul iminent, ca și cerințe legale pe care le presupune o cerere întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Din împrejurările legate de starea de fapt și de drept, este evident că în speță nu a existat situația de a se fi creat o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Aceste condiții au fost avute în vedere și de înalta Curte de Casație și Justiție când a pronunțat Decizia numărul 5191 din 27 octombrie 2005.
Ori, în cauza dedusă judecății nu s-a făcut dovada existenței acestor condiții.
Astfel cum s-a arătat și în fața instanței de fond, prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput avându-se în vedere valorile ocrotite de legiuitor, fiind vorba de obligații fiscale a cărui beneficiar este întreaga societate.
Motivele invocate de către reclamantă, în baza cărora a solicitat suspendarea actului administrativ fiscal sunt: nelegalitatea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare, precum și susținerea acesteia cu privire la faptul că punerea în executare a actului de impunere contestat ar însemna perturbarea activității contribuabilului, afirmând că executarea silită o va pune în imposibilitate de plată.
Recurenta a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu (Decizia nr. 1390 din 20 aprilie 2006 pronunțată de Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a înaltei Curții de Casație și Justiție, publicată în Revista de Drept Comercial nr. 6/2006, p.129).
Instanța de fond analizând "cazul bine justificat" constatând starea de fapt a reținut că există o îndoială asupra temeiniciei actelor administrativ fiscale atacate.
TVA-ul suplimentar stabilit ca urmare a constatării faptului că societatea a denaturat soldul sumei negative de TVA din decontul TVA întocmit pentru luna septembrie 2011, sumă preluată în continuare în deconturile depuse pentru lunile ulterioare, totodată a înregistrat TVA deductibil aferent unor bunuri și prestări servicii care nu au fost destinate în folosul operațiunilor taxabile ale acestuia, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 156 2 respectiv art. 145 alin. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003 impozit pe venit din dividende ca urmare a recalculării impozitului e profit, stabilind că au fost încălcate dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003.
În opinia recurentei, în prezenta cauză, contra celor reținute de instanța de fond, nici simpla susținere a reclamantei în sensul că nu datorează suma la care a fost obligată prin actul administrativ în discuție, nu satisface cerințele art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Totodată, simpla executare a unui act administrativ și fiscal, nu produce prin ea însăși o pagubă fiind necesar ca iminența producerii acesteia să fie dovedită de către partea adversă.
Faptul că s-a invocat pericolul falimentării prin eventuala executare a sumei stabilite suplimentar de plată pentru care solicită suspendarea executării silite nu este de natură să dovedească existența sau producerea unei pagube iminente.
Recurenta a considerat că prin invocarea unor situații care s-ar produce nu înseamnă că s-a și creat acel pericol iminent care să împiedice funcționarea societăți
Prin urmare, nici eventuala executare a sumei stabilite suplimentar de organul de control nu ar duce la crearea unei situații catastrofale astfel cum a descris reprezentantul legal al reclamantei.
Iminența prejudiciului, în opinia recurentei nu este dovedit la data prezentei. Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1377 din 15 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 446/64/2011, aplicabile și prezentei cauze: "argumentele reținute în sentința atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, ori în cauză nu s-a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice."
În acest sens s-a solicitat de către recurentă a se avea în vedere și considerentele care au fost la baza pronunțării Deciziei nr. 3486 din 21.09.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Totodată, din actele dosarului nu a rezultat pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ, luarea unei astfel de măsuri, în opinia recurentei ar fi o soluție nelegală și netemeinică.
Instanța de fond în graba de a soluționa această cauză, a făcut o apreciere greșită a probatoriului administrat.
Motivarea instanței nu face altceva decât să reia susținerile contestatoarei fără a avea însă nici un suport în probatoriul administrat.
Faptul că reclamanta a achitat valoarea cauțiunii stabilite de instanță și faptul că a invocat prezumtiv pericolul privind incapacitatea de plată nu este susținută de situația reală a societății, așadar, executarea sumei stabilite suplimentar nu este de natură să afecteze desfășurarea normală a activității contestatoarei cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
Cum a reținut Înalta Curte de Casație si Justiție în Decizia civilă nr. 1377 din 15 martie 2012, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin.1 din legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate si să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. În condițiile în care nu s-a dovedit îndeplinirea uneia din condițiile menționate la art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004 instanța de fond în mod neîntemeiat a admis cererea de suspendarea a executării actelor administrativ fiscale atacate.
În subsidiar, în temeiul art. 451 alin.2 C proc civ. recurenta pârâtă a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la plata căreia a fost obligată pârâta.
Recursul și acțiunea au fost formulate cu aplicare și respectarea procedurii prevăzute de Noul Cod de Procedură Civilă.
În recurs nu s-au cerut alte probe de recurentă.
Față de recursul declarat în cauză intimata reclamantă a formulat întâmpinare, depusă în două exemplare (filele 13 -20 și 23 - 30 dosar recurs), solicitând respingerea recursului ca nefondat argumentând pe larg susținerile și apărările făcute la criticile recurentei.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentei conform înscrisului de la fila 31 cu mențiunea să formuleze în termen de 3 zile răspuns la întâmpinare.
Intimata reclamantă a depus dovada cheltuielilor de judecată în recurs (pentru avocat ales, filele 41 - 43 dosar recurs), dar nu a depus răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 20 august 2013 instanța constatând că s-a parcurs procedura prealabilă scrisă conform art. 486 - 487 din Noul Cod de Procedură Civilă a acordat cuvântul părților asupra recursului declarat în cauză, amânând pronunțarea pentru data de 21.08.2013.
Curtea examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr. 1902/06.06.2012 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor de recurs și a prevederilor legale aplicabile față de prevederile art. 14, art.15 din Legea nr.554/2004 a Contenciosului Administrativ, constată recursul declarat în cauză ca nefondat pentru următoarele considerente:
Din verificarea întregului probatoriu administrat în cauză, raportat la obiectul acțiunii reclamantei, respectiv la cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, nr. F-CV 107/28.02.2013 (denumită în continuare "Decizia de impunere";) emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C și a Raportului de inspecție fiscală nr. F - CV 73/28.02.2013 (denumit în continuare "Raportul de inspecție fiscală) emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C și față de dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, precum și față de prevederile legale privind calcularea, aplicarea și obligația de plată a TVA, deductibilitatea acesteia în condițiile Legii 371/2003 se constată că în mod corect și legal a apreciat și reținut instanța de fond situația de drept și de fapt dedusă judecății, pronunțând o hotărâre temeinică și legală și conformă cu prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 și cu probele de la dosar.
În ceea ce privește criticile de recurs formulate de pârâtă se rețin două critici esențiale de fond: nelegalitatea sentinței civile atacate pentru motivul că nu au fost îndeplinite condițiile impuse de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate.
Ori, în cauză se reține că din întreg probatoriu de la dosar și față de argumentele prezentate de instanța de fond, în susținerea soluției pronunțate de admitere a cererii de suspendare formulată de reclamanta SC N SRL se constată că au fost îndeplinite cumulativ cele două condiții privind cazul bine justificat și paguba iminentă ce s-ar produce în patrimoniu reclamantei dacă s-ar pune în executare aceste acte.
În sensul acesta instanța de recurs reține următoarele:
Conform art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin cazuri bine justificate se înțeleg: "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".
În cauza de față, intimata reclamantă a mai fost controlată pe linie de TVA pentru perioada 01.08.2010-30.06.2011, control finalizat prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-CV 314/13.09.2011 și Decizia de impunere 514/13.09.2011, prin care inspectorii Direcția Generală a Finanțelor Publice C, au considerat că TVA-ul aferent facturilor din perioada menționată este deductibil și prin urmare a fost dedus în mod legal de către Societate.
De aici a rezultat prezumția că deducerile au fost făcute în concordanță cu legea și prin urmare există o aparență de nelegalitate a actelor administrative atacate.
Cazul bine justificat a reieșit și din faptul că există îndoieli puternice asupra
prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, iar executarea
acestuia înainte ca un tribunal independent să se pronunțe asupra legalității,
a constituit un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare.
Conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă în înțelesul art. 14 alin. (1) din același act normativ reprezintă "prejudiciul material și viitor previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Diminuarea patrimoniului reprezintă în sine o pagubă. Eventuala executare a actului a cărui suspendare s-a cerut, în condițiile în care există o vădită aparență de nelegalitate a acestuia, reprezintă o diminuare ilicită a patrimoniului intimatei reclamante, diminuare ilicită ce reprezintă o pagubă iminentă.
Executarea actului administrativ atacat ar însemna imposibilitatea efectuării unor plăți de către reclamantă către furnizori, inclusiv a salariilor, ceea ce ar duce inevitabil la încetarea activității societății și a pierderii clienților existenți, iar ulterior la faliment.
Pe de altă parte se reține și faptul că în cauză nu există pericolul ca societatea să nu își execute obligațiile fiscale stabilite în sarcina ei prin Decizia atacată.
Bunurile intimatei reclamante în valoare ce acoperă suma datorată au fost sechestrate, lucru dovedit cu procesul verbal de sechestru asigurător, anexat cererii introductive.
De asemenea, intimata reclamantă a făcut dovada că a achitat cauțiunea ce i-a fost pusă în vedere de către instanța de judecată.
Soluția suspendării actului administrativ, până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, și este o măsură care se impune a fi luată de instanța de judecată.
În concluzie, toate criticile și argumentele de nelegalitate formulate de recurenta pârâtă vor fi înlăturate ca nelegale și constatând recursul ca nefondat se va respinge în baza art. 483, art. 496 al. 1 și art. 498 al. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere faptul că în recurs s-a reținut culpa recurentei pârâte, instanța va acorda cheltuielile de judecată solicitate de intimata reclamantă SC N SRL C, în sumă de 550,18 lei, conform înscrisului de la fila 42 din dosarul de recurs, în baza art. 451 al. 1 raportat la art. 453 al. 1 Noul Cod de Procedură Civilă.
Decizia civilă nr. 3614/ 21.08.2013, dosar nr. 1181/119/2013 redactat judecător I.M.
| ← Acordarea consimţământului subsecvent pentru executarea a... | Acţiunea formulată de reclamantă cu privire la suspendarea... → |
|---|
