Cerere de valoare redusă. clauze abuzive. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Judecătoria TURNU MĂGURELE Sentinţă civilă nr. 422 din data de 15.03.2017
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.12.2016 sub nr.3633/329/2016, reclamanta S. S.a.R.L chemat în judecată pe pârâtul C. N., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 109.61 lei cu titlu de debit principal, a sumei de 14.38 lei reprezentând penalități de întârziere, pentru fiecare zi calendaristica de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, pana la data 30.09.2016 și a sumei de 6.91 lei reprezentând dobânda legala penalizatoare (dobânda legala + 4%) de la data cesiunii pana la data de 30.09.2016, cu cheltuieli de judecată. De asemenea a solicitat și obligarea pârâtului la plata sumei de 976.49 lei reprezentând taxă de reziliere.
În fapt, reclamanta a arătat că între O. R. SA și pârât s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr. 46640257/ 26.09.2013, având ca obiect pachetul de Servicii de comunicații electronice oferite Clientului de către O. R. prin intermediul Rețelei Orange România, care poate cuprinde un anumit volum de Servicii de baza, conform celor menționate in Partea I a Contractului sau intr-un act adițional la Contract, si Servicii Incluse, in baza cărora clientul datorează O. R. plata Valorii Abonamentului.
În continuare, reclamanta a menționat că urmare a îndeplinirii propriilor obligații, creditoarea a emis facturile fiscale: JAG029634291/02.10.2013, JAG029634292/02.10.2013,JAG036338912/02.12.2013,JAG036338911/02.12.2013, JAG032976774/02.11.2013, JAG032976773/02.11.2013.
Reclamanta a mai specificat că, începând cu data de 02.10.2013, pârâtul nu a mai achitat facturile emise de furnizor, motiv pentru care, la data de 27.08.2015, a încheiat Contractul de cesiune de creanța cu O. R. SA, având ca obiect si creanța împotriva paratului.
Totodată, au fost efectuate formalitățile de înscriere a Contractului de cesiune de creanțe in A. E. de G. R. M., in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, sub avizul nr. 2015-00038334832564-XJW / 2015-00038334852210-MHU / 2015-00038334812375-HVK.
A mai arătat că cesiunea de creanță a fost notificată paratului, a încercat să recupereze pe cale amiabila creanța, comunicând paratului notificări prin care i-a pus în vedere să achite suma restantă, însă pârâtul nu a înțeles să dea curs acestor solicitări, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.
În final, reclamanta a conchis că sunt îndeplinite condițiile art.663 alin.(2), (3), și (4) astfel, creanța în valoare de 1,107.39 lei fiind certă lichidă și exigibilă.
Reclamanta a solicitat ca instanța să rețină că s-a făcut dovada existenței în patrimoniul reclamantei a unei creanțe certe, lichide si exigibile, în cuantum de 1,107.39 lei având in vedere că pârâtul nu a făcut dovada executării integrale a obligațiilor contractuale asumate.
Referitor la penalitățile de întârziere, reclamanta a precizat faptul că la art. 5 din Clauze contractuale de bază, a fost prevăzută obligația pârâtului de a plați penalități de întârziere în valoare de 0,5% pe zi de întârziere aferente debitului neachitat, rezultând astfel caracterul cert, lichid si exigibil și în privința penalităților de întârziere, urmând a obliga pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere calculate de la data scadentei fiecărei facturi si pana la data de 30.09.2016.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și urm. C.pr. civ.art.1566 și urm. Cod civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată următoarele înscrisuri: contractul de furnizare servicii nr. 46640257/ 26.09.2013 (11-43), facturi fiscale (filele 43-53), contract de cesiune nr.12559/27.08.2015 (filele 54-77).
La termenul de judecată de astăzi, instanța, din oficiu, a invocat caracterul abuziv al clauzei privind penalitățile de întârziere de 0,5% și a taxei de reziliere inserate în contract.
Acțiunea este întemeiată în parte .
Astfel, instanța reține că în temeiul contractului de furnizare serviciu nr. 46640257/26.09.2013, între SC O. R. SA în calitate de furnizor și pârâtul C. N. în calitate de beneficiar, având drept obiect prestări servicii de telefonie mobilă, conform art. 1 din contract s-au emis o serie de facturi fiscale care atestă executarea obligațiilor de către reclamantă, respectiv facturile nr. JAG029634291/02.10.2013,JAG029634292/02.10.2013,JAG036338912/02.12.2013,JAG036338911/02.12.2013,JAG032976774/02.11.2013,JAG032976773/02.11.2013.
Deși reclamanta și-a respectat obligațiile menționate în contract, pârâtul nu a executat principala obligație ce a luat naștere în sarcina sa prin același contract, respectiv de a plăti contravaloarea serviciilor furnizate conform facturilor fiscale anterior menționate.
La data de 27.08.2015 a fost încheiat contractul de cesiune de creanță între reclamantă și SC O. R. SA , prin care a fost cesionată și creanța împotriva pârâtului C. N., astfel cum rezultă din înregistrarea în A. E. de G. R. M. ( fila 78 dosar).
Analizând facturile fiscale depuse de către reclamantă și faptul că pârâtul nu le-a contestat, instanța apreciază că pretențiile reclamantei, în ceea ce privește debitul principal în cuantum de 109,61 lei sunt întemeiate.
În drept, instanța are în vedere că, potrivit art. 1270 alin 1 cod civil "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.";, constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, existând o neexecutare a unei obligații contractuale a pârâtului, această neexecutare neavând o justificare, și care a pricinuit reclamantei un prejudiciu de natură materială ce se impune a fi reparat integral.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 1270 alin. 1 C.civ., având în vedere efectele obligatorii ale contractului între părți, urmează să admită capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 109,61 lei reprezentând contravaloare prestări servicii.
Cu privire la dobânda legală solicitată de către reclamantă, instanța reține faptul că dobânda legală este prevăzută de OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, iar potrivit art.1535 C.civ., la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar acestea se acordă de la scadență, până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără ca debitorul să poată face dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic, astfel încât va admite cererea de acordare a dobânzii legale în cuantum de 6,91 lei.
Cu privire la penalitățile inserate în contract, pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzei privind penalitățile, în analiza sa, instanța se va raporta la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Aplicabilitatea acestui act normativ este indiscutabilă raportat la prevederile art. 2 alin. (1) potrivit cu care ,,prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.’’
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că, în cererea formulată, reclamanta a pretins și calculat penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, conform contractului încheiat între părțile inițiale , până la data achitării integrale a debitului principal (art. 5 din contract raportat la art. 1.9. punctul 4 din Termenii și Condițiile Generale pentru Persoane Fizice - Consumatori).
Instanța poate cenzura, chiar și din oficiu, o astfel clauză ce stabilește o penalitate exorbitantă, chiar dacă această clauză a fost prevăzută în contractul încheiat între părți, cu condiția ca această clauză să fie o clauză abuzivă potrivit Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Potrivit art. 4 alin. (1) din acest act normativ o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile parților, iar alin.(2) prevede că o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fără a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Având în vedere mențiunile cuprinse la litera i) din lista exemplificativă a clauzelor abuzive, care se referă la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de către consumator, în raport cu pagubele suferite de către comerciant, instanța apreciază că un cuantum de 0,5 %/zi de întârziere este exagerat de mare față de valoarea penalităților percepute în mod frecvent pe piața liberă între comercianți, fiind într-o disproporție evidentă cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus.
În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalități de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182,5 % pe an - o cotă disproporționat de mare față de dobânzile practicate pe piața bancară, clauză care contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată.
Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită și cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite creditoarei din prezenta cauză pentru recuperarea creanței.
În cauză, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie și Internet nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie și Internet pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, trebuie să accepte în bloc condițiile prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.
De aceea, semnarea contractului de către debitor nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.
Deși Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, în ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară.
Această concluzie rezultă și din jurisprudența CJUE, care, în cauza C-618/10, a statuat că instanța națională nu poate modifica conținutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, astfel încât atunci când constată existența unei astfel de clauze, instanța națională trebuie să dispună că aceasta nu se aplică.
Pentru aceste motive, instanța consideră clauza penală ca fiind una abuzivă și pe cale de consecință va respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere.
Cu privire la taxa de reziliere, instanța reține faptul că , potrivit alin. 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. De asemenea, punctul 1, lit. r) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă acea prevedere care permite consumatorului obținerea unei sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul nerespectării contractului de către comerciant.
Din analiza contractului încheiat între părți rezultă că nu au fost stabilite compensații echivalente și pentru creditoare în cazul neexecutării contractului, astfel că instanța reține că reglementarea taxei de reziliere în contractul încheiat între părți constituie clauză abuzivă, pentru toate considerentele expuse în analiza cererii de obligare la penalități în valoare de 0,5% pe zi de întârziere.
Pentru aceste considerente, instanța consideră nejustificate pretențiile reclamantei de obligare a debitorului la plata taxei de reziliere în valoare de 976,49 lei și va respinge această cerere ca neîntemeiată.
În baza art. 1032 alin.(1) C.pr.civ. instanța, față de soluția dispusă în cauză, constatând că pârâtul se află în culpă procesuală, îl va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru .
| ← Obligație de a face. obligarea pârâtului la înmatricularea... | Condiţiile răspunderii civile delictuale; răspunderea pentru... → |
|---|
