Ordonanţă de plată. proba caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei. lipsa posibilităţii instanţei de a analiza fondul raportului juridic dintre părţi.
| Comentarii |
|
Judecătoria GALAŢI Sentinţă civilă nr. 4199 din data de 07.06.2016
Ordonanță de plată. Proba caracterului cert, lichid și exigibil al creanței. Lipsa posibilității instanței de a analiza fondul raportului juridic dintre părți. În contextul dispozițiilor ce reglementează procedura ordonanței de plată, lipsa însușirii facturilor nu este acoperită de comenzile efectuate de debitoare, acestea fiind insuficiente pentru a confirma poziția de recunoaștere a certitudinii creanței din partea acesteia. Pe cale procedurii speciale a ordonanței de plată, se soluționează neînțelegerile dintre creditor și debitor legate de executarea de către debitor a obligației asumate, fără însă a se intra în cercetarea fondului raporturilor juridice dintre părți.
Sentința civilă nr. 4199/07.06.2016 a Judecătoriei Galați
Prin sentința civilă nr. 4199 pronunțată la data de 07.06.2016 în dosarul Judecătoriei Galați instanța a respins cererea formulată de creditoarea SC D SA, contradictoriu cu debitoarea SC P.T. SRL avnd ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată a sumei de 11.984,18 lei reprezentând contravaloare servicii hoteliere și a sumei de 12.003,67 lei reprezentând penalități pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor contractuale conform facturilor nr. …..
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în desfășurarea relațiilor comerciale născute în urma încheierii contractului nr. 26/16.01.2015 prestatoarea s.c. D s.a. s-a angajat să asigure, în intervalul cuprins între 16.01.2015-31.01.2015, prestații hoteliere și alte servicii specifice în beneficiul s.c. P.T. s.r.l., în cadrul unităților proprii, către turiști individuali sau grupuri de turiști sosiți prin intermediul acestuia din urmă.
Astfel, instanța a observat că potrivit dispozițiilor art. 1.270 alin. 1 C.civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Conform prevederilor art. 1516 alin. 1 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului. În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Potrivit dispozițiilor art. 1013 C.proc.civ procedura ordonanței de plată poate fi demarată pentru realizarea creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani, care rezultă dintr-un contract civil constatat într-un înscris sau determinate potrivit unui înscris însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege. Reglementarea permite debitorului să conteste creanța, revenind instanței sarcina de a aprecia temeinicia apărărilor formulate, în baza înscrisurilor și a explicațiilor și lămuririlor părților. Creanța îndeplinește condițiile de certitudine, potrivit art. 662 alin. 2 coroborat cu art. 1013 alin. 1 C.proc.civ., atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși raportul civil constatat ad probationem printr-un înscris.
Instanța a reținut că, reclamanta a invocat, inițial, în susținerea pretențiilor sale un contract comercial, nr. 26/16.01.2015, negotium-ul intervenit între aceasta și societatea debitoare fiind constatat prin act scris), ulterior precizând că înțelege să își întemeieze pretențiile numai pe facturile emise în perioada 11.11.2015-28.11.2015, în condițiile în care potrivit art. 277 C.proc.civ., obligațiile născute din raporturile între profesioniști se probează printre alte mijloace de probă, cu facturi acceptate, înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, fiind apt a face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic, fiind prezumat a fi fost făcut la data consemnată în cuprinsul său, ce poate fi combătută cu orice mijloc de probă.
De asemenea, s-a reținut că a fost invocată existența titlurilor de creanță reprezentate de 8 facturi emise în perioada 11.11.2015-28.11.2015 ce nu poartă însă dovada însușirii, în orice mod și, pe cale de consecință, a acceptului pentru plata serviciilor prestate, apărarea invocată prin cererea de chemare în judecată privind incidența dispozițiilor art. 4.1 din contract fiind caducă, pe de o parte întrucât respectiva convenției nu mai produce efecte, nefiind făcută dovada prelungirii termenului, iar pe de altă parte deoarece chiar creditoarea a renunțat la întemeierea pretențiilor pe acest act.
Astfel, în contextul dispozițiilor ce reglementează procedura ordonanței de plată, instanța a opinat că lipsa însușirii facturilor nu este acoperită de comenzile efectuate de debitoare, acestea fiind insuficiente pentru a confirma poziția de recunoaștere a certitudinii creanței din partea acesteia.
În urma analizei înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța a apreciat că obligația pentru care creditoarea solicită somarea debitoarei nu are caracter cert, cerință obligatorie potrivit art. 1013 C.proc.civ., aspectul neexecutării obligației de plată, analizat în cadrul raporturilor dintre părți, neputându-se realiza pe calea procedurii simplificate și derogatorii a ordonanței de plată, din interpretarea textului legal invocat, rezultând că, sub aspect probatoriu, în cadrul procedurii ordonanței de plată nu poate fi administrată decât proba cu înscrisuri, judecătorul solicitând numai lămuriri sau explicații, în situația insuficienței materialului probator, fără ca prin aceasta să se deschidă calea administrării unor altor categorii de dovezi.
Totodată, instanța a subliniat faptul că, pe cale procedurii speciale a ordonanței de plată, se soluționează neînțelegerile dintre creditor și debitor legate de executarea de către debitor a obligației asumate, fără însă a se intra în cercetarea fondului raporturilor juridice dintre părți.
Pentru aceste considerente, cererea a fost respinsă.
| ← Definiţia actului scris . lipsa unei condiţii esenţiale... | Acţiune în răspundere delictuală. Jurisprudență → |
|---|
