Cerere de valoare redusa. Jurisprudență Cereri
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Hotărâre nr. 97 din data de 30.01.2018
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe apelanta G R S.R.L. CHBC în contradictoriu cu intimat S M, având ca obiect cerere de valoare redusă
Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 231 C.P.C.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, precum și mențiuni referitoare la modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Tribunalul invocă din oficiu constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzută la art. 1.16 alin. 1 din TCG aferente ambelor contracte cu următorul conținut " În aceste cazuri, Clientul va datora O R despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat. În cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat pe lângă eventuale alte despăgubiri potrivit prevederilor de mai sus si la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale.";
Instanța de judecată constată că s-au pus concluzii cu privire la caracterul abuziv al clauzei, constată că intimatul a avut posibilitatea să prin comunicarea cererii să formuleze concluzii pe acest aspect.
Constatând că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale și pe fondul cererii de apel.
TRIBUNALUL
deliberând
1. Împrejurările cauzei și soluția dată de instanța de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 6438/180/27 04 2017 , reclamanta G R S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul S M, solicitând instanței să oblige pe acesta la plata sumei de 1427,31 lei reprezentând: 444,11 lei contravaloare servicii neachitate, 77,14 lei penalități de întârziere și 906,06 lei despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr 3928/2017 , Judecătoria Bacău a respins cererea formulată de reclamanta G R S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul S M , reținând următoarele considerente :
"Debitorul a încheiat la cu SC O RSA două contracte de servicii de telecomunicații: seria 38126902/22 08 2012 și seria 50098561/04 03 2014. Ulterior, S.C. O RS.A. a cesionat creanța către reclamanta G R S.R.L., astfel cum rezultă din mențiunile operate la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Potrivit art. 1578 din Noul cod civil in vigoare la data cesionării creanței
(1) Debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care:
a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;
b) primește o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanța cedată și se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parțiale, trebuie indicată și întinderea cesiunii.
(2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.
(3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.
(4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.
(5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului. "
Sub aspectul îndeplinirii formalităților de notificare a cesiunii de creanță, instanța reține faptul că la dosarul cauzei s-a depus o notificare a cesiunii de creanță, pentru suma de 1427,31 lei, dar aceasta nu este însoțită de dovada comunicării către debitor.
Prin urmare, această procedură nu îndeplinește condițiile legale pentru a se considera că cesiunea a fost notificată debitorului.
Pe de altă parte, instanța nu poate determina întinderea creanței pretinsă prin acțiune pe baza actelor depuse. Astfel, prin cerere nu se precizează care anume facturi se pretind la plată și in temeiul căror contracte (in cauză sunt două contracte). Însumate, facturile emise pentru serviciile neachitate depuse in copie la dosar nu corespund sumei pretinsă prin acțiune. Nu există concordanță intre suma solicitată cu titlu de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului și suma facturată, cum de asemenea nu se poate determina nici modalitatea de calcul a penalităților contractuale. La dosar nu există un calcul concret, verificabil al penalităților. Chiar dacă suma pretinsă prin cerere este aceeași cu cea menționată in Notificarea cesiunii de creanță, din verificarea sumelor înscrise in facturile atașate, rezultă diferențe intre soldul debitor reprezentat de serviciile pretinse la plată și sumele facturate.
Rolul activ al instanței in aflarea adevărului nu poate înfrânge principiul disponibilității in procesul civil, respectiv acela potrivit căruia reclamantul determină prin cerere atât câtimea pretențiilor cât și izvorul acestora. O instanță investită cu soluționarea unei cauze verifică temeinicia susținerilor și nu se poate substitui reclamantului in motivarea in fapt, in concreto. Cererea de față cuprinde doar susțineri generice, dar fără a fi indicate înscrisurile pe care se întemeiază fiecare dintre capetele de cerere, situație ce echivalează cu lipsa motivelor de fapt a acesteia.
Față de cele mai sus reținute urmează a respinge cererea.";
2.Motive de apel
Prin apelul declarat, apelanta G R SRL a arătat că soluția pronunțată de instanța e fond pe capătul de cerere privind despăgubirile este nelegală , întrucât notificarea de reziliere nu este necesară pentru ca rezilierea să opereze pentru neplata facturilor, iar conform art. 1.16 din TCG , contractul poate înceta fără punere în întârziere , fără preaviz, fără intervenția instanței judecătorești; modul de calcul al despăgubirilor contractuale și cuantumul acestora a fost adus la cunoștința pârâtului prin intermediul facturilor fiscale; din cuprinsul acestor facturi reiese în mod clar care este data rezilierii contractului, numărul de luni rămase până la expirarea perioadei contractuale inițiale, precum și totalul despăgubirilor datorate pentru fiecare serviciu /echipament ; în ce privește dobânda legală aceasta poate fi pretinsă în mod legal începând cu data cesiunii de creanță , respectiv 27.04.2016 , data de la care este îndreptățită să pretindă beneficiul nerealizat ca urmare a neplății creanței de către debitorul cedat ; încetarea contractului de furnizare de servicii prin reziliere operează de drept , fără obligativitatea îndeplinirii vreunei formalități prealabile , fără obligația punerii în întârziere; în ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei, criteriul imposibilității de a negocia conținutul este înlocuit cu criteriul inegalității economice; dezechilibrul contractul se naște la momentul în care se produc anumite inegalități între drepturile și obligațiile contractante , fiind astfel deteriorat echilibrul contractual în favoarea profesionistului ; pârâtul nu se poate prevala de faptul că nu a înțeles termenii contractului și nici de faptul că acesta nu a fost de acord cu aceștia din moment ce a semnat contractul, exprimând expres acordul în ceea ce privește condițiile acestuia; în situația descrisă, dezechilibrul care s-a creat a fost determinat tocmai de către abonat, care a înțeles să aibă doar beneficii .
Intimatul legal citat , nu a formulat întâmpinare sau alte apărări .
3.Soluția dată de instanța de apel
La data 22 .08.2012 s-a încheiat contractul nr.38126902 între SC O R SA, în calitate de prestator de servicii de telefonie mobilă și pârâtul intimat S M, în calitate de beneficiar al serviciilor, având ca obiect prestări servicii telefonie din Pachetul O achiziționat. De asemenea, la data 04.03.2014 s-a încheiat contractul nr.50098561 între SC O R SA, în calitate de prestator de servicii de telefonie mobilă și pârâtul intimat S M, în calitate de beneficiar al serviciilor, având ca obiect prestări servicii telefonie din Pachetul O achiziționat Taxa lunară pentru servicii și costul convorbirilor au fost stabilite de creditoare printr-un plan tarifar, ales de client, evidența numărului și duratei convorbirilor fiind ținută de prestatorul serviciului, prin mijloacele sale tehnice. Beneficiarului i s-au alocat conform contractului un număr de telefon, precum și cod abonat.
Ulterior, S.C. O RS.A. a cesionat creanța către apelanta-reclamantă G R S.R.L.
Prima instanță a respins în întregime acțiunea, apreciind pe de o parte că nu s-a făcut dovada notificării cesiunii de creanță către pârâtă, în calitate de debitor cedat, iar de cealaltă parte că nu se poate determina întinderea creanței pretinsă prin acțiune pe baza actelor depuse. Soluția este greșită, fiind pronunțată atât cu interpretarea dispozițiilor legale, cât și a probatoriului administrat. Astfel:
Cu privire la problema legitimității procesuale a reclamantei prin prisma verificării condiției de opozabilitate a contractului de cesiune de creanță încheiat între cedentul O Rși cesionarul G R:
Ca noțiune juridică, cesiunea de creanță reprezintă o modalitate de transmitere a obligațiilor în formă convențională, debitorul creanței fiind obligat față de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităților de opozabilitate a acestei operațiuni. Raportat la definiția cesiunii de creanță și la condițiile impuse pentru opozabilitatea contractului față de debitor, instanța de apel reține că este corect argumentul primei instanțe referitor la necesitatea transmiterii notificării cesiunii, în lipsa parcurgerii acestei etape, debitorul nefiind obligat față de cesionar, fiind un terț fata de raportul juridic încheiat între cesionar și cedent. Dacă însă partea a efectuat procedura notificării, debitorul devine obligat față de cesionar pentru valoarea nominală a creanței, calitatea de creditor fiind deținută de către cesionar, raportat la funcția principală a cesiunii de creanță.
Cu privire la îndeplinirea formalității notificării debitorului asupra intervenirii cesiunii de creanță, instanța de apel constată faptul că odată cu cererea de chemare în judecată reclamanta a atașat și contractul de cesiune de creanță, înscris care a fost transmis pârâtului, acesta fiind informat în mod corespunzător cu privire la schimbarea persoanei creditorului. Scopul notificării este acela de asigurare a formalităților de publicitate și de apărare a drepturilor debitorului, instanța trebuind să verifice dacă actul a ajuns efectiv la parte, respectiv dacă acesta a fost informat cu privire la modificarea părții cu care a contractat. Astfel, dispozițiile art. 1578, alin. 1 NCC stabilesc regula potrivit căreia debitorul este ținut să plătească debitorului din momentul în care primește o comunicare scrisă a cesiunii, legiuitorul impunând doar condiția caracterului scris al comunicării, fără a reglementa o anumită modalitate de transmitere, transmiterea în cadrul procesului declanșat împotriva sa respectând exigentele legale. Aceasta opinie este susținută de însuși titlul art. 1580 NCC, respectiv comunicarea cesiunii de creanță odată cu cererea de chemare în judecată, fiind astfel admis dreptul cesionarului de a trimite actul juridic odată cu declanșarea litigiului, esențial fiind ca debitorul sa fie înștiințat asupra modificării care a intervenit în derularea raporturilor juridice.
Analizând procesul verbal de comunicare a actelor de procedură depus la fila 75 (dosar prima instanță) instanța de apel observă că cesiunea de creanță a fost transmisă la domiciliul pârâtului, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art.1578 NCC, neregularitatea sesizată nefiind astfel incidentă. În plus, la fila 66 dosar judecătorie, se regăsește dovada notificării cesiunii către debitorul cedat, dovadă anterioară promovării prezentei acțiuni(notificarea s-a realizat la data de 04.07.2016).deci aprecierea instanței de fond că nu s-a făcut dovada notificării cesiunii de creanță este nelegală motiv pentru care va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată.
Cu privire la fondul cauzei, potrivit art. 5 din clauzele contractuale de bază, debitorul avea obligația de a plăti contravaloarea serviciilor de care a beneficiat în termen de 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii, în caz contrar urmând a fi datorate penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere. Taxa lunară pentru servicii și costul convorbirilor au fost stabilite de creditoare printr-un plan tarifar, ales de client, evidența numărului și duratei convorbirilor fiind ținută de prestatorul serviciului, prin mijloacele sale tehnice. Beneficiarului i s-au alocat conform contractului un număr de telefon, precum și cod abonat.
SC O RSA a emis facturile fiscale depuse la dosar la filele 24-32: nr. JAH035344823 din 27.10.2014 ( 79,55 + 15,80 lei debit și penalități), JAH031651999 din 27.09.10.2014 ( 277,16 +7,56 lei debit și penalități) emise în baza contractului 50098561 /04.03.2014 De asemenea în baza contractului 38126902 /22.08.2012 SC O RSA a emis facturile fiscale nr. JAH031652000 din 27.09.2014 (debit de 44 lei+ penalități 0,65 lei ), JAH035344824 din 27.10.2014 ( debit de 44,18 lei +penalități de întârziere de 2,38 lei ) .
În facturile de debit și penalități sunt inserate numerele O atribuite pârâtului conform contractelor. Contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă prestate pârâtului solicitate pe calea prezentei acțiuni(444,11lei) se regăsește în facturile de debit menționate. De asemenea, penalitățile de întârziere pretinse, în cuantum de 77,14 lei, sunt inserate în facturile fiscale, fiind detaliat totodată și modul de calcul.
Conform art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1516 Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Art.1350 alin 1 C.civ prevede că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar alin. 2 statuează că atunci când fără o justificare nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu în condițiile legii.
Creanța reprezentată de debitul principal este certă, lichidă și exigibilă în sensul art.663 CPC, existența ei rezultând din contractul încheiat între părți și însușit prin semnare și din facturile fiscale depuse la dosar și opozabile părților în baza contractului, cuantumul fiind determinat prin contract precum și prin facturile fiscale emise în baza contractului, data scadenței fiind inserată în cuprinsul facturilor.
Sub aspectul penalităților de întârziere, instanța constată că părțile au prevăzut în contract că plata serviciilor de către client să se facă în maxim 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii, în caz contrar fiind datorate penalități până la data achitării integrale a debitului de 0,5% pe zi calendaristică de întârziere potrivit art. 5 din clauze contractuale de bază. Penalitățile prevăzute în cadrul convenției părților reprezintă o clauză penală, constituind o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de creditor, prin fixarea anticipată a valorii acestuia.
Potrivit art.1530 Cod civil, "creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației";, iar conform art.1531 Cod civil, "creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării";. Totodată, potrivit art.1538 Cod civil, "clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale";, iar în temeiul art.1539 Cod civil, "creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligației principale, cât și plata penalității, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit. În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunță la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligației";.
În ceea ce privește capătul de cerere privind dobânda legală dată de la data cesiunii de creanță , instanța reține că potrivit art.1530 Cod civil, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, iar conform art.1531 Cod civil, creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Totodată, potrivit art.1538 Cod civil, clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale, iar în temeiul art.1539 Cod civil, creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligației principale, cât și plata penalității, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit. În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunță la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligației .
Dbitorul datorează doar penalități de întârziere cuantificate prin clauza penală stipulată la art 5 din Clauze contractuale de Bază . Potrivit acestuia articol din clauzele contractuale de bază, debitorul avea obligația de a plăti contravaloarea serviciilor de care a beneficiat în termen de 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii, în caz contrar urmând a fi datorate penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere.
Această clauză contractuală cuprinde cuantificarea atât a pierderea suferită de reclamantă (damnum emergens) cât și beneficiul de care creditoarea a fost lipsită (lucrum cessans), fiind o reparare integrală. Art 1539 din c civ nu permite creditorului alegerea între clauza penală contractuală și dobânda legală , posibilitatea creditorului fiind doar de a solicita penalitatea contractuală până la plata efectivă a debitului principal , nicidecum să solicite de la momentul cesiunii de creanță dobânda legală .
La dosarul cauzei nu este o declarație expresă a creditoarei de renunțare la penalitățile contractuale . Chiar dacă s-ar interpreta ca fiind o manifestare de voință a creditoarei prin cererea de chemare în judecată în sensul de renunțare la penalități contractuale , această nu poate fi primită întrucât creditoarea a cerut parțial penalități contractuale și nu este admisibil ca prin propria voință a creditoarei să fie modificată o clauză contractuală .De altfel contractul cesionat nu încetează la momentul cesiunii de creanță , ci la data rezilierii contractului care în prezenta cauză intervine de drept.
Potrivit art 1576 c civ , dobânzile și orice alte venituri aferente creanței , devenite scadente , dar neîncasate încă de cedent se cuvin cesionarului , cu începere de la data cesiunii .Rezultă deci că cesionarul poate solicita penalități în continuare , singura excepție vizând încasarea lor de către cedent , ceea ce nu este cazul în prezenta cauză .
Întrucât obligarea debitorului la plata dobânzii legale apare ca fiind nejustificată, atât timp cât prejudiciul încercat de creditor urmare a unei neexecutări/executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale a fost evaluată anticipat de părți, prin stipularea unei clauze penale, instanța urmează a respinge ca nefundat acest capăt de cerere .
În ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile instanța de apel reține că este întemeiat pe art 1.16 din termeni și condiții generale aferente ambelor contract cu următorul conținut " În aceste cazuri , Clientul va datora O R despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzatÎn cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat pe lângă eventuale alte despăgubiri potrivit prevederilor de mai sus si la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale.";
Față de jurisprudența CEDO, instanța din oficiu poate pune în discuția părților aceste chestiuni. Astfel, Curtea, procedând la interpretarea dispozițiilor articolului 6 alineat 1 din Directiva 93/13, potrivit cărora clauzele abuzive nu creează obligații pentru consumator, a subliniat faptul că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr o intervenție pozitivă, exterioară părților (VB Pénzügyi Lízing, punctul 48, și Banco Español de Crédito, punctul 41), rol care revine instanței naționale prin aprecierea din oficiu asupra caracterului abuziv al unei clauze contractuale. Curtea a statuat ca verificarea caracterului abuziv constituie o obligație a instanței naționale, scopul impunerii acestei obligații fiind acela de asigurare a unei protecții efective a consumatorului (Pannon GSM, C 243/08, Rep., p. I 4713, punctul 32, și Hotărârea Banco Español de Crédito, punctul 43). Obiectivul urmărit de articolul 6 din directivă nu ar putea fi atins dacă acești consumatori ar fi obligați să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unei clauze contractuale și că nu poate fi asigurată o protecție efectivă a consumatorului decât dacă instanței naționale i se recunoaște dreptul de a analiza din oficiu o astfel de clauză.
Revenind la speță, apelanta a formulat apărări în sensul că nu sunt întrunite condițiile art. 4 din Legea nr.193/2000, care prevăd că prin clauză abuzivă se înțelege o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul. Instanța de apel apreciază că aceste critici sunt nefondate. Astfel:
Din examinarea textului de lege citate mai sus cât și din jurisprudența CJUE în materie rezultă faptul că pentru a putea fi caracterizată drept clauză abuzivă trebuie întrunite trei elemente: clauza să nu fi fost negociată, clauza să determine un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, dezechilibrul să fie creat în contradicție cu buna credință.
Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv. În acest cadru, instanța națională trebuie să stabilească, ținând cont de criteriile prevăzute la articolul 3 alineatul 1și la articolul 5 din Directiva 93/13, dacă, având în vedere împrejurările proprii ale speței, o astfel de clauză îndeplinește criteriile bunei credințe, echilibrului și transparenței prevăzute de această directivă.
În speță, contrar celor susținute prin cererea de apel, contractul intervenit intre părți se prezintă a fi un act juridic standard preformulat, condițiile generale ale convenției, inclusiv clauzele din anexa la contract, fiind stabilite în mod unilateral de către profesionist, consumatorul fiind obligat să își exprime acordul cu privire la totalitatea clauzelor pentru a obține dreptul de folosință a serviciilor solicitate.
Apărările apelantei-reclamante referitoare la caracterul negociat al actului, caracter dedus din acceptarea ofertei ce conținea și prețuri promoționale, sunt nefondate și sunt în contradicție cu principiile protecției consumatorului. Contrar celor susținute de apelantă, faptul că pretatorul de servicii de telecomunicații a procedat la înmânarea unui exemplar al contractului către consumator nu echivalează cu negocierea, părțile nefiind pe poziții de egalitate în ce privește puterea de negociere. De asemenea faptul încheierii convenției ca urmare a solicitării beneficiarului nu poate proba respectarea cerinței negocierii cu privire la clauza referitoare la penalitățile contractuale, instituite până la achitarea integrală a debitului, fără să existe vreo limitare a cuantumului acestora, ori cea referitoare la despăgubiri, neexistând niciun element din care să rezulte că persoana fizică ar fi avut posibilitatea reală să modifice această prevedere. Caracterul negociat al unui contract nu poate fi apreciat prin simpla semnare a acestuia, deoarece, reclamanta este o simplă persoană care a avut ca singură posibilitate acceptarea clauzelor prestabilite. Nici simpla informare a părții în legătură cu prevederile contractului nu echivalează cu negocierea contractului, jurisprudența CJUE și a Înaltei Curți de Casație și Justiție statuând că, astfel de contracte, de adeziune, sunt prezumate a fi nenegociate, cât timp, potrivit articolului 4 alineat (3) din Legea nr. 193/2000, clauza a fost prestabilită unilateral de profesionist, fiind de datoria acestuia de a prezenta probe în sensul negocierii clauzei, ceea ce în speță nu s-a petrecut.
În ceea ce privește cea de a doua condiție, referitoare la producerea unui dezechilibru semnificativ, și care, în opinia apelantei nu ar fi îndeplinită, Tribunalul reține că în aprecierea acestei noțiuni, CJUE a arătat, în cauza Constructora Principado SA împotriva Jose Ignacio Mendez Alvarez, că această chestiune nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație între valoarea totală a operațiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, și costurile puse în sarcina consumatorului printr-o anumită clauză, pe de altă parte. Cu toate acestea, este un criteriu de avut în vedere.
În ceea ce privește împrejurările în care un asemenea dezechilibru este creat "în contradicție cu cerința de bună credință";, este important să se constate că, potrivit jurisprudenței Curții, instanța națională trebuie să verifice în acest scop dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale (Hotărârea Aziz, punctul 69).
În speță, în cadrul analizei ultimelor două condiții, clauza referitoare despăgubiri ridică probleme prin prisma dezechilibrului pe care îl produc în detrimentul consumatorului, punând în balanță, pe de o parte destinația clauzelor, iar de cealaltă parte cuantumul facilității acordate de operatorul economic. În plus, în susținerea lipsei de ,,bună credință"; a operatorului economic, instanța de apel, reține inexistența în contract a unei clauze prin care să se stabilească despăgubiri echivalente și pentru creditoarea cedentă pentru ipoteza nerespectării obligațiilor/rezilierii contractului din culpa agentului economic. Sintetizând, instituirea în sarcina intimatei-pârâte a despăgubiri de 906.06 lei pentru încetarea convenției înainte de termen, nu poate fi considerată ca fiind proporțională cu prejudiciul suferit de prestatorul se servicii(ținând cont și de valoarea serviciilor efectiv furnizate). Clauzele analizate fiind abuzive, sancțiunea ce intervine în această ipoteză este nulitatea absolută. Practic prezenta soluție vine să sancționeze profesionistul pentru un comportament incorect cu consumatorul . Față de aceste considerente va respinge acest capăt de cerere ca nefondat .
În ceea ce privește cheltuielile efectuate în primă instanță și în apel cu titlu de taxă judiciară de timbru față de dispozițiile art 453 c pr civ va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 75 de lei reprezentând taxele de timbru achitate în primă instanță și în apel .
Față de cele arătate, urmează a admite apelul, a schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite în parte cererea formulată de reclamanta G R S.R.L , a obliga pe pârât să achite reclamantei suma de 444,11 lei, reprezentând debit principal pentru serviciile prestate și suma de 77,14 lei, reprezentând penalități de întârziere, va constata ca fiind abuzivă clauza contractuală prevăzută la art.1.16 alin.1 din TCG aferente ambelor contract cu următorul conținut " În aceste cazuri , Clientul va datora O R despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat. În cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat pe lângă eventuale alte despăgubiri potrivit prevederilor de mai sus si la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale."; , va respinge cererea privind suma de 906,06 lei despăgubiri și privind dobânda legală, ca neîntemeiată , va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 75 de lei reprezentând taxele de timbru achitate în primă instanță și în apel .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta G R S.R.L. CHBCcu sediul în Mun. București, , în contradictoriu cu intimat S M domiciliat în Mun. BACAU, Județ BACĂU, formulat împotriva sentinței civile nr. 3928/2017 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 6438/180/2017.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta G R S.R.L.
Obligă pe pârât să achite reclamantei suma de 444,11 lei, reprezentând debit principal pentru serviciile prestate și suma de 77,14 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Constată ca fiind abuzivă clauza contractuală prevăzută la art.1.16 alin.1 din TCG aferente ambelor contract cu următorul conținut " În aceste cazuri, Clientul va datora O R despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat. În cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat pe lângă eventuale alte despăgubiri potrivit prevederilor de mai sus si la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale.";
Respinge cererea privind suma de 906,06 lei despăgubiri și privind dobânda legală, ca neîntemeiată.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 75 de lei reprezentând taxele de timbru achitate în primă instanță și în apel
Definitivă
Pronunțată în ședință publică , astăzi , 30.01.2018
| ← Restituire cautiune. Jurisprudență Cauţiune | Contestatie la executare. Jurisprudență Bănci. Operaţiuni... → |
|---|
