Cerere valoare redusa. Jurisprudență Cereri
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Hotărâre nr. 157 din data de 13.02.2018
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe apelant G R S.R.L. și pe intimat B C R, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la strigarea cauzei la ordine, au lipsit părțile din prezenta cauză.
Față de lipsa părților din cauza de față, la prima strigare a cauzei, instanța dispune lăsarea dosarului pentru a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, astfel încât părțile să aibă posibilitatea de a fi prezente în instanță la strigarea cauzei.
La a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, la apelul nominal făcut în
ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care :
Față de actele depuse la dosar și față de faptul că nu au mai fost formulate alte cereri, instanța, în baza disp. art. 394 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile, reținând apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de apel de față, reține următoarele:
OBIECT: Prin sentința civilă nr. 5113/21.09.2017 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 8406/180/2017 s-a respins cererea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta Sc G R în contradictoriu cu pârâtul B C R.
Soluția primei instanțe a avut la bază următoarele considerente:
"Pârâtul a încheiat cu SC Orange România SA contractul de servicii de telecomunicații: seria 53765059/29 09 2014. Ulterior, S.C. Orange România S.A. a cesionat creanța către reclamanta G R S.R.L., astfel cum rezultă din mențiunile operate la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Potrivit art. 1578 din Noul cod civil in vigoare la data cesionării creanței
(1) Debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care:
a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;
b) primește o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanța cedată și se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parțiale, trebuie indicată și întinderea cesiunii.
(2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.
(3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.
(4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.
(5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului. "
Sub aspectul îndeplinirii formalităților de notificare a cesiunii de creanță, instanța reține faptul că la dosarul cauzei s-a depus o notificare a cesiunii de creanță, pentru suma de 1440,76 lei, dar aceasta nu este însoțită de dovada comunicării către debitor.
Prin urmare, această procedură nu îndeplinește condițiile legale pentru a se considera că cesiunea a fost notificată debitorului.
Pe de altă parte, instanța nu poate determina întinderea creanței pretinsă prin acțiune pe baza actelor depuse. Astfel, prin cerere nu se precizează care anume facturi se pretind la plată. Însumate, facturile emise pentru serviciile neachitate depuse in copie la dosar nu corespund sumei pretinsă prin acțiune. De asemenea nu se poate determina nici modalitatea de calcul a penalităților contractuale, la dosar neexistând un calcul concret, verificabil al penalităților. Chiar dacă suma pretinsă prin cerere este aceeași cu cea menționată in Notificarea cesiunii de creanță, din verificarea sumelor înscrise in facturile atașate, rezultă diferențe intre soldul debitor reprezentat de serviciile pretinse la plată și sumele facturate.
Rolul activ al instanței in aflarea adevărului nu poate înfrânge principiul disponibilității in procesul civil, respectiv acela potrivit căruia reclamantul determină prin cerere atât câtimea pretențiilor cât și izvorul acestora. O instanță investită cu soluționarea unei cauze verifică temeinicia susținerilor și nu se poate substitui reclamantului in motivarea in fapt, in concreto. Cererea de față cuprinde doar susțineri generice, dar fără a fi indicate înscrisurile pe care se întemeiază fiecare dintre capetele de cerere (izvorul pretențiilor), situație ce echivalează cu lipsa motivelor de fapt a acesteia.
În ceea ce privește despăgubirile pentru încetarea prematură a contractului, instanța reține că potrivit art. 8 lit. b din clauze contractuale de bază contractul poate înceta prin reziliere conform art. 1.16 din termeni și condiții generale. Față de dispozițiile articolului 1.16 din termeni și condiții generale, instanța reține faptul că s-a prevăzut obligația în sarcina clientului de achitare a unor despăgubiri care constau în contravaloarea abonamentului contractat înmulțit cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale, pentru situația în care contractul încetează înainte de perioada minimă contractuală. Instanța reține că această despăgubire se datorează ca urmare a rezilierii contractului de către prestator condiționată de o notificare scrisă de reziliere a beneficiarului, așa cum reiese din dispozițiile contractuale (fără însă a fi necesară punerea în întârziere, intervenția instanței sau îndeplinirea unei alte formalități ceea ce echivalează cu un pact comisoriu de grad IV). Or, în speță, nu s-a făcut dovada aceste notificări. Totodată, instanța mai reține că deși reclamanta se prevalează de aceste prevederi din înscrisul intitulat "termeni și condiții generale"; pe care le opune pârâtei, acest înscris nu este semnat de pârâtă. Astfel, instanța nu poate reține ca pârâta a consimțit la prevederile cuprinse în înscris, nefiind însușit de aceasta. Împrejurarea că în contract s-a prevăzut că pârâta a primit un exemplar din Termenii și condițiile generale nu prezintă relevanță sub acest aspect atât timp cât nu s-a făcut dovada că înscrisurile depuse la dosar de reclamantă sunt identice cu cele remise pârâtei, iar pârâta ar fi consimțit la prevederile din cuprinsul acestora.
Față de cele mai sus reținute urmează a respinge cererea.";
CALEA DE ATAC EXERCITATĂ ÎN CAUZĂ:
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a sentinței și obligarea pârâtei la plata sumei de 323,72 lei cu titlu de penalități contractuale, 28,75 lei cu titlu de penalități de întârziere, 1088,29 lei cu titlu de despăgubiri, taxă timbru și dobândă legală de la data 27.04.2016 și până la plata efectivă a debitului.
În motivarea cererii de apel s-a arătat că între Orange România și pârât au fost încheiate contracte de prestări servicii, pârâtul beneficiind de servicii de comunicații electronice, abonamentele fiind închise pentru neplată. S-a indicat că pârâtul și-a asumat obligația de plată a facturii, suma restantă fiind de 1440,76 lei, factura fiind un înscris sub semnătură privată care face dovada împotriva emitentului. S-a mai precizat că neexecutarea obligației de plată reprezintă o faptă ilicită, pentru care răspunde conform articolului 1530 Cod civil, penalitățile fiind calculate conform clauzei penale. Apelanta a precizat că dobânda legală este solicitată de la data cesiunii, astfel încât nu este vorba de o dublă reparație.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru încetarea contractului prin reziliere apelanta a invocat dispozițiile articolului 1.16 din Termenii și Condițiile Generale, pârâtul fiind notificat cu privire la întârzierea la plată.
ANALIZA INSTANȚEI:
Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, instanța apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Instanța de apel observă faptul că soluția de respingere a pretențiilor reclamantei a avut la bază trei categorii de argumente, respective neîndeplinirea formalităților de notificare a cesiunii, lipsa probelor pentru determinarea întinderii creanței și neîndeplinirea obligației de notificare și lipsa asumării condițiilor generale pentru capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.
Cu privire la respectarea condiției de opozabilitate a contractului de cesiune încheiat între cedentul Orange România și cesionarul G R , Tribunalul apreciază că în mod eroant s-a reținut că actul juridic nu a fost comunicat debitorului.
Ca noțiune juridică, cesiunea de creanță reprezintă o modalitate de transmitere a obligațiilor în formă convențională, debitorul creanței fiind obligat față de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităților de opozabilitate a acestei operațiuni. Raportat la definiția cesiunii de creanță și la condițiile impuse pentru opozabilitatea contractului față de debitor, instanța de apel reține că este corect argumentul primei instanțe referitor la necesitatea transmiterii notificării cesiunii, în lipsa parcurgerii acestei etape, debitorul nefiind obligat față de cesionar, fiind un terț fata de raportul juridic încheiat între cesionar și cedent. Dacă însă partea a efectuat procedura notificării, debitorul devine obligat față de cesionar pentru valoarea nominală a creanței, calitatea de creditor fiind deținută de către cesionar, raportat la funcția principală a cesiunii de creanță.
Cu privire la îndeplinirea formalității notificării debitorului asupra intervenirii cesiunii de creanță, instanța de apel constată faptul că odată cu cererea de chemare în judecată reclamanta a atașat și contractul de cesiune de creanță, înscris care a fost transmis pârâtului, acesta fiind informat în mod corespunzător cu privire la schimbarea persoanei creditorului. Scopul notificării este acela de asigurare a formalităților de publicitate și de apărare a drepturilor debitorului, instanța trebuind să verifice dacă actul a ajuns efectiv la parte, respectiv dacă acesta a fost informat cu privire la modificarea părții cu care a contractat. Astfel dispozițiile articolului 1578 alineat 1 stabilesc regula potrivit căreia debitorul este ținut să plătească debitorului din momentul în care primește o comunicare scrisă a cesiunii, legiuitorul impunând doar condiția caracterului scris al comunicării, fără a reglementa o anumită modalitate de transmitere, transmiterea în cadrul procesului declanșat împotriva sa respectând exigentele legale. Aceasta opinie este susținută de însuși titlul articolului 1580 Cod civil, respectiv comunicarea cesiunii de creanță odată cu cererea de chemare în judecată, fiind astfel admis dreptul cesionarului de a trimite actul juridic odată cu declanșarea litigiului, esențial fiind ca debitorul sa fie înștiințat asupra modificării care a intervenit în derularea raporturilor juridice.
Analizând procesul verbal de comunicare a actelor de procedură instanța de apel observă că cesiunea de creanță a fost transmisă la domiciliul pârâtului, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de articolul 1578 Cod civil, neregularitatea sesizată nefiind astfel incidentă.
Cu privire la fondul raporturilor juridice Tribunalul observă că pretențiile reclamantei vizează răspunderea contractuală a debitorului, sub forma contravalorii serviciilor furnizate, a penalităților de întârziere, a dobânzii legale calculate de la data cesiunii și a despăgubirilor pentru rezilierea înainte de termen a actului juridic.
Instanța de apel reține faptul că raporturile juridice au fost stabilite prin încheierea contractului de prestări servicii reprezentând servicii de telecomunicații, prețul fiind stabilit prin facturile JAH036542852, JAH040279619, JAH032851941.
Din examinarea contractului 53765059/29.09.2014 și a facturilor JAH036542852, JAH040279619, JAH032851941 Tribunalul apreciază că reclamanta a făcut dovada încheierii raporturilor juridice specifice contractului de prestări servicii, Sc Orange, în calitate de prestator, iar B C R, în calitate de beneficiar.
Instanța de apel observă faptul că prima instanță a procedat la înlăturarea înscrisurilor doveditoare depuse de reclamantă, creanța reprezentată de prețul abonamentului fiind individualizată în mod expres în facturile fiscale atașate cererii de chemare în judecată, acestea reprezentând astfel un mijloc de probă referitoare la operațiunea efectuată.
Având în vedere actul justificativ depus de reclamantă, instanța de apel apreciază faptul că revenea debitorului sarcina probării achitării integrale a debitului, obligația de plată a pârâtului fiind corelativă obligației reclamantei de prestare a serviciilor. Față de aceste motive va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 323,72 lei, reprezentând rest plată.
În ceea ce privește cererea de acordare a penalităților de întârziere individualizate în facturile fiscale enumerate mai sus, instanța reține faptul că și acest capăt de cerere este întemeiat, pentru acoperirea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării obligației contractuale de către partea adversă. Principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al neîndeplinirii obligației de plată a debitului principal impune remedierea și celui de al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune interese moratorii, sub forma dobânzii convenționale. Beneficiul nerealizat reprezintă sporul patrimonial pe care l-ar fi obținut creditorul, în condițiile obișnuite ale circuitului civil, dacă debitorul ar fi executat întocmai, în natură și la timp, obligațiile la care s-a îndatorat prin fapta sa.
În ceea ce privește cererea de acordare a dobânzii legale, instanța de apel apreciază că nu este întemeiată, raportat la inserarea clauzei penale în contractul părților, respectiv asumare de către debitor a obligației de plată a penalităților de întârziere în cuantum de 0,5%. Deși creditorul a solicitat calcularea penalităților de întârziere până la data intrevenirii cesiunii de creanță și dobânda legală după acest moment, instanța apreciază că reclamanta nu are un drept de opțiune între cele două tipuri de dobândă și nici nu poate realiza o combinare a acestora, rolul clauzei penale și al dobânzii legale fiind același. Modificarea părților originare ale actului juridic prin cesiune nu afectează substanța titlului, poziția cesionarului fiind aceea a unui succesor cu titlu particular, care preia toate drepturile pe care creditorul inițial le avea în legătură cu creanța, inclusiv accesoriile, în acest sens fiind dispozițiile articolului 1568 alineat 1 litera b Cod civil.
Potrivit dispozițiilor articolului 1489 Cod civil dobânda este cea convenită de părți, și doar în lipsa acestei convenții este cea stabilită de lege. Evaluarea anticipată a prejudiciului prin stabilirea penalităților, prin acordul părților acoperă atât pierderea suferită de reclamantă (damnum emergens) cât și beneficiul de care creditoarea a fost lipsită (lucrum cessans), fiind o reparare integrală, aspect care atrage inadmisibilitatea acordării dobânzii legale.
Chiar dacă reclamanta a solicitat plata dobânzii legale și a penalităților de întârziere pentru perioade distincte, cele două instituții juridice nu pot fi completate, creditorul având dreptul de a solicita doar penalități de întârziere, atât timp cât există acordă părților cu privire la răspunderea contractuală, dobânda legală putând fi solicitată doar în ipoteza în care nu a fost stabilită o astfel de clauză. Scopul urmărit de creditor, acela de acoperire a prejudiciului suferit prin neexecutarea contractuală, poate fi atins prin solicitarea penalităților de întârziere acestea urmând a fi calculate până la achitarea integrală a debitului.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 1088,29 lei cu titlu de despăgubiri pentru încetarea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, Tribunalul apreciază că în mod corect a fost respins acest capăt de cerere, obligația invocată de creditor nefiind asumată de debitor prin semnarea condițiilor generale.
Instanța de apel observă faptul că daunele stabilite cu titlu de reparare a prejudiciului au fost inserate în Condițiile Generale ale contractului, înscris care nu a fost acceptat de către consumator, lipsind consimțământul consumatorului cu privire la modul de evaluare anticipată a pagubei, fiind stipulate prin voința unilaterală a operatorului economic.
Una dintre cerințele impuse de jurisprudența comunitară în materia drepturilor consumatorilor este aceea a caracterului transparent al clauzelor contractuale, pentru asigurarea dreptului de informare, sens în care condițiile contractuale trebuie să fie redactate într un limbaj clar și inteligibil și să fie comunicate utilizatorilor înaintea încheierii contractului.
Faptul că operatorul economic a procedat la înmânarea unui exemplar al condițiilor generale către consumator nu echivalează cu negocierea și nici cu acceptarea acestor clauze, agentul economic și utilizatorul nefiind pe poziții de egalitate nici în ce privește cunoștințele juridice și economice, nici în ce privește puterea financiară și puterea de negociere. Jurisprudența CJUE și a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că actele juridice de adeziune sunt prezumate a fi nenegociate, fiind prestabilite unilateral de profesionist, fiind de datoria acestuia de a prezenta probe în sensul negocierii clauzei, respective a acceptării acesteia, ceea ce în speță nu s-a petrecut.
Raportat la principiile desprinse din jurisprudența CJUE, pentru producerea efectului de opozabilitate a condițiilor generale față de consumator trebuie să se verifice următoarele elemente: aducerea efectivă la cunoștința clientului a conținutului condițiilor generale; referința expresă în contract la condițiile generale prin individualizarea acestora, urmată de acordul scris al clientului cu privire la aplicabilitatea acestora; claritatea exprimării / caracterul neechivoc al condițiilor generale.
Din analiza clauzelor contractuale asumate de catre consumator, Tribunalul reține că în mod corect prima instanța nu a conferit valoare contractuală condițiilor generale, neexistând niciun element din care să rezulte informarea utilizatorului asupra conținutului acestora și nici acceptarea acestora, simpla bifare cu privire la luarea la cunoștință nefiind suficientă pentru a demonstra respectarea condițiilor enumerate mai sus.
Simpla mențiune în cuprinsul condițiilor generale referitoare la plata daunelor interese pentru intervenirea rezilierii de drept a contractului nu poate fi asimilată unei clauze penale si nici a unui pact comisioriu de grad IV, din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului, întrucât conditiile generale reprezintă un act unilateral de voință al reclamantei, neasumat de către pârâtă.
Penalitatea reprezintă o sancțiune contractuală prestabilită ceea ce înseamnă că este rezultatul exclusiv al manifestării de voință a părților contractante, element care nu se verifică în speța de față.
Față de aceste motive, în baza articolului 480 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, va admite în parte acțiunea, obligând pârâta la plata sumei de 323,72 lei cu titlu de debit, penalități de întârziere în cuantum de 28,75 lei.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, față de culpa procesuală a intimatei va obliga aceasta la plata sumei de 75 lei cu titlu de taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta G R S.R.L., CUI cu sediul în București, în contradictoriu cu intimatul B C R CNP cu domiciliul jud. Bacău.
Schimbă în parte sentința civilă.
Admite în parte cererea de chemare în judecată.
Obligă intimata la plata către reclamant a sumei de 323,72 lei cu titlu de debit principal, 28,75 lei cu titlu de penalități de întârziere și 75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge capetele de cerere având ca obiect despăgubiri pentru rezilierea prematură a contractului și dobândă legală.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2018.
| ← Reziliere contract. Jurisprudență Reziliere | Restituire cautiune. Jurisprudență Cauţiune → |
|---|
