Cerere. Jurisprudență Cereri
Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 2056 din data de 15.11.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinesti la data de 23.02.2016 sub nr. …….., reclamatul C L. D. F. F. A. in contradictoriu cu C. J. B. si C. G. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună modificarea titlului de proprietate nr. ……./22.08.1994 in sensul radierii suprafeței de 2500 mp teren arabil situat in sat A., com A., jud B., tarlaua 12, parcela 188/54, întrucât aceasta suprafața a fost trecuta eronat in titlul de proprietate emis pe numele lui C. V G. si C. C., fiind in realitate o suprafața de teren ce aparține numitei C. M.
În motivare, reclamantul arata ca aceasta suprafața de teren a fost trecuta in mod eronat in titlul de proprietate nr…….., întrucât după cum rezulta din actul de vânzare nr……/03.08.1945 acest teren (identificat in actul de proprietate la poziția nr.1) aparținea lui O. V., domiciliat in com S., jud B.
Nu a fost precizat temeiul de drept al cererii.
În dovedire, reclamanții au depus înscrisuri.
Pârâta C. J. B. a depus întâmpinare prin care a arătat că în conformitate cu prevederile art. 36 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, validează dreptul de proprietate și eliberează titlurile de proprietate doar pe baza documentațiilor întocmite de către comisiile locale, care cuprind anexele validate, fișele tehnice, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor. neschimbate.
Paratul C. G. a depus la dosarul cauzei o adresa prin care arata ca cedează suprafața de 2500 mp pentru a fi repartizata moștenitorilor legali.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 22.08.1994 a fost emis titlul de proprietate nr. …… în favoarea numitei C. C. in calitate de moștenitoare a defunctului C. V. G. pentru suprafața totala de 1 ha 0710 mp pe raza comunei M.
In titlul respectiv este cuprinsa si suprafața de 2500 mp, teren arabil situat in sat A., com. A., tarlaua 12, parcela 188/54, cu vecinii: N A. Gh.; E- T. M., S- P. V., V- DE 188/59.
Conform actului de vânzare nr. 1693/03.08.1945 acest tern aparține lui O. V., domiciliat in com. S., jud. B.
Dispozițiile Legii nr. 18/1991 trebuie înțelese nu numai în sensul că în cadrul acestei proceduri se înfăptuiește activitatea de emitere a titlului de proprietate, ci și procedura de modificare, de înlocuire sau desființare, după caz, a titlului de proprietate, atunci când acesta nu este în concordanță cu situația de fapt. Chiar dacă este vorba de o simplă rectificare a titlului, dat fiind ca acesta a intrat în circuitul civil, cele două comisii nu mai pot reveni asupra actului emis ce conține anumite erori, acest lucru fiind de competența exclusivă a instanței, art.58 din Legea nr. 18/1991 prevăzând că pe baza hotărârii judecătorești, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa.
Având în vedere că reclamantul a probat existența unei erori materiale la emiterea titlului, finalitatea acțiunii constă în corectarea erorilor intervenite, în sens formal, fără afectarea substanței sau întinderii însuși a dreptului reclamat, instanța va admite acțiunea și va dispune modificarea titlului de proprietate nr. ……./22.08.1994 emis pe numele C. C., moștenitoare a defunctului C. V. G., in sensul radierii suprafeței de 2500 mp teren arabil situat in sat A., com. A., jud. B., tarlaua 12, parcela 188/54.
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
← Cerere. Jurisprudență Cereri | Arestare preventiva art.223 c.p.p. Jurisprudență Arest preventiv → |
---|