Cerere pentru acordarea tichetelor de masă prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. lipsa fondurilor cu această destinaţie. legalitatea cererii
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 619 din data de 26.10.2017
Prin acțiunea înregistrată sub nr. XXXXX din data de 28.07.2017, reclamantul Sindicatul "XXXXX"; și Sindicatul XXXXX și Muncitorii din Spitalul Municipal "XXXXX"; XXXXX, în numele și pentru membrii săi de sindicat: XXXXX în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal "XXXXX"; XXXXX a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata către membrii de sindicat a contravalorii tichetelor de masa aferente perioadei: 01.07.2014-până la data pronunțării sentinței și în continuare atâta timp cat membrii de sindicat își vor păstra calitatea de salariați ai Spitalului Municipal "XXXXX"; XXXXX si cat timp cadrul normativ va rămâne neschimbat, cu actualizare la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că membrii de sindicat în numele și pentru care s-a promovat acțiunea de față sunt salariații paratului Spitalul Municipal "XXXXX"; XXXXX si, deși in conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 si art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil pe perioada 2012-2015 , aceștia aveau dreptul sa primească lunar cate 20 tichete de masa, în perioada iulie 2014 și până în decembrie 2016 angajatorul nu si-a îndeplinit obligația de acordare a tichetelor de masă , refuzul pârâtului fiind justificat pe împrejurarea ca instituția publica are datorii ia bugetul de stat situație în care nu poate acorda tichetele de masa.
De asemenea, reclamantul a arătat că refuzul angajatorului de a acorda salariaților tichetele de masa in perioadele amintite este unul nejustificat, dreptul salariaților de a primi tichete de masa având o tripla legitimare juridica - art. 1 din Legea 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil in perioada 2012-2015, astfel că în condițiile în care tichetele de masa au natura juridica a unui drept salarial, susținerile angajatorului că acordarea tichetelor de masa ar depinde de datoriile acumulate ori de înscrierea in capitolele bugetare a unor prevederi cuprinzând sumele necesare sunt lipsite de fundament juridic.
În plus, reclamantul a arătat că prevederea din art. 93 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate este imperativa si nu condiționează acordarea tichetelor de masa de prevederile bugetare astfel ca nu se poate susține ca acordarea tichetelor de masa s-ar putea face numai in limita bugetelor existente după cum pretinde paratul.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1 din Legea numărul 142/1998, art. 23 din O.U.G. 115/2004, art 140 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate , art. 40 alin. 2 lit. c și art. 161 alin. 5 din Codul Muncii, art. 1530 și următoarele din Codul Civil, iar în dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei în copie înscrisuri.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.07.2014-31.07.2014 , perioada excedând termenului general de prescripție de 3 ani, față de data introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că tichetele de masă se acordă în baza criteriilor stabilite prin Legea nr.142/1998, prin dispozițiile căreia se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masă, în funcție de resursele financiare ,prin contractele individuale de muncă.
Susține că acordarea alocației sub forma tichetelor de masă reprezintă o opțiune a angajatorului și nu o obligație a acestuia, iar potrivit Normelor de aplicare a acestei legi, la art.8 pct. 5, tichetele de masă se acordă numai pentru achitarea mesei sau achiziționarea de produse alimentare , iar nu contravaloarea acestora.
Pentru a putea beneficia de aceste drepturi este necesar a fi îndeplinită condiția prevăzută la art. 1 din Legea nr.142/1998, potrivit căreia, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului pârâtei.
Invocă pârâtul Decizia ICCJ nr.14/18.02.2008 - Recurs în Interesul Legii, prin care s-a dispus că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda personalului contractual deoarece aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.142/2008 și a Normelor de aplicare a acesteia și Decizia ICCJ nr.14/18.02.2008.
Soluționând cauza, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Tribunalul a constat că acțiunea reclamantului este întemeiată, însă în parte.
Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.07.2014-31.07.2014, invocată de pârât, excepție ce urmează a fi admisă pentru perioada 01.07.2014-28.07.2014, în cauză devenind incidente dispozițiile art. 268 alin 1 lit. c CM, care stipulează că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă constând în plata unor drepturi salariale pot fii formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Cum acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței după depășirea termenului de prescripție de 3 ani - respectiv la data de 28.07.2017, pretențiile aferente acestei perioade sunt prescrise.
Ca urmare a admiterii excepției, urmează ca acțiunea pentru perioada 01.07.2014-28.07.2014 să fie respinsă ca prescrisă.
Pe fondul cauzei:
Prin cererea formulata, reclamantul a solicitat instanței ca pârâtul să fie obligat la plata către reclamanții membrii săi de sindicat: XXXXX, a contravalorii tichetelor de masa aferente perioadei: 01.07.2014-până la data pronunțării sentinței și în continuare atâta timp cat membrii de sindicat își vor păstra calitatea de salariați ai Spitalului Municipal "XXXXX"; XXXXX si cat timp cadrul normativ va rămâne neschimbat, cu actualizare la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente.
Reclamanții, membri de sindicat, sunt salariații pârâtului, și, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 si art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil pe perioada 2012-2015 aveau dreptul sa primească lunar cate 20 tichete de masa, de la data de 01.09.2012 și până în prezent.
Angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de acordare a tichetelor de masa, pârâtul, justificându-și refuzul pe împrejurarea ca instituția publica are datorii ia bugetul de stat, situație în care nu poate acorda tichetele de masă.
Dreptul salariaților de a primi tichete de masa are o tripla legitimare juridica - art. 1 din Legea 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil in perioada 2012-2015.
Astfel, potrivit art. 93 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate valabil pentru perioada 2012 - 2015, în bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă conform legislației în vigoare.
Conform art. 140 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate valabil pentru perioada 2015, în bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă conform legislației în vigoare.
Date fiind prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar din dispozițiile art. 148 din Legea numărul 62/2010 rezultă că executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin Contractul Colectiv de Muncă atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Din cele expuse rezultă că angajatorul avea obligația de a respecta dispozițiile art. 140 din Contractul Colectiv de Muncă și să cuprindă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, obligație îndeplinită de altfel.
Legislația în vigoare la care se face trimitere prin art. 140 din Contractul Colectiv de Muncă este Legea numărul 142/1998, care prin art. 1 alin. 2 prevede acordarea tichetelor de masă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori, precum și prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, potrivit cărora personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
Dispozițiile speciale ale art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalți salariați, Legea numărul 142/1998, care nu beneficiază de texte speciale, prevăd obligația de acordare a tichetelor de masă, nu posibilitatea acordării acestora.
Pe de altă parte, din analiza textelor de lege menționate, reiese că în sarcina angajatorului a fost instituită obligația acordării unui număr determinat de tichete de masă pentru fiecare lună, respectiv câte 20 de tichete lunar, fără ca această acordare să fie condiționată de existența fondurilor necesare plății prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli sau de existența altor obligații ale pârâtului, așa încât obligația de acordare a tichetelor de masă personalului sanitar era imperativă.
În legătură cu ultima condiție, se impune și precizarea că distribuirea tichetelor de masă a fost convenită la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul ramurii sanitare prin trimitere la legislația aplicabilă, adică la O.U.G. nr. 115/2004 care se referă strict la unitățile sanitare finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că este de neînțeles cum pârâtul, deși și-a asumat obligațiile prevăzute la art. 140 din Contractul Colectiv de Muncă, și era ținut de respectarea obligației de bună - credință în îndeplinirea obligației asumate, nu și-a îndeplinit-o decât parțial, respectiv pentru lunile noiembrie și decembrie 2014.
Mai mult, chiar și în situația în care angajatorul avea alte priorități, această împrejurare nu poate fi imputată reclamanților și nu conferă pârâtului, în calitatea sa de angajator, dreptul de a nu acorda salariaților drepturile stabilite prin prevederile legale menționate, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului român, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea sa propria sa greșeală.
Existența priorităților și invocarea faptului că acordarea tichetelor de masă este doar o vocație și nu un drept, o opțiune a angajatorului și nu o obligație a acestuia, nu poate avea ca efect neplata drepturilor către salariați întrucât această interpretare se situează în afara prevederilor legale de vreme ce în cauză dreptul salariaților de a primi tichete de masa avea o tripla legitimare juridica - art. 1 din Legea 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 140 din CCM la nivel de sector de activitate valabil in anul 2015.
Întrucât dreptul la acordarea tichetelor de masă pentru perioada în discuție a fost stabilit atât legal, cât și convențional, iar dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 reglementează obligativitatea acordării acestora, se apreciază că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, proporțional cu perioada de timp lucrată.
De altfel, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunțat prin minuta deciziei nr. 5 Dosar nr. 4296/1/2015 în Ședința de la 28 martie 2016 în sensul "Admite sesizările formulate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarele nr. 1186/87/2015, nr. 1079/87/2015 și nr. 1295/87/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:
" În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocație.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2016.";
Prin cererea formulata reclamantul a solicitat acordarea tichetelor de masă și în continuare, cât timp reclamanții membri de sindicat au calitatea de salariați ai pârâtului și cadrul legal rămâne neschimbat.
Aceasta cerere este nefondată, fiind pe de o parte condiționată de existența pe viitor de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, de impedimente ivite în derularea contractului individual de muncă - concediu de odihnă, concediu fără plată, schimbarea legislației, etc iar pe de alta parte de refuzul pârâtului de a acorda aceste drepturi.
Nu poate fi promovată o astfel de cerere în justiție, preventiv, pentru simplul motiv că există o prezumție neîntemeiată că pârâta va refuza pe viitor să acorde salariaților tichetele de masă cuvenite.
În ceea ce privește cererea privind actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală a sumelor cuvenite pentru neplata tichetelor de masă, având în vedere prevederile art. 278 alin. 1 din Codul Muncii, Tribunalul apreciază că în cauză legislația civilă se aplică în toate cazurile în care legislația muncii nu conține dispoziții îndestulătoare.
Astfel, potrivit art. 1516 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar art. 1530 din același cod statuează: "Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.";
Art. 1531 Cod civil, referitor la repararea integrală conține prevederea potrivit căreia creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, prejudiciul cuprinzând atât pierderea efectiv suferită de creditor. cât și beneficiul de care acesta a fost lipsit.
La art. 1535 alin. 1 se prevede expres că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, debitorul neavând dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Totodată, conform alin. 2 al aceluiași text de lege, dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență, iar potrivit alin. 3 dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior expuse, rezultă dreptul creditorului salariat de a i se plăti de către debitorul angajator atât suma de bani de care a fost lipsit în concret (contravaloarea tichetelor de masă), cât și actualizarea acestui debit cu indicele de inflație la data plății efective la care se adaugă dobânda legală aferentă.
Capătul de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă și în continuare cât timp reclamantul are calitatea de salariat al pârâtului și cadrul legal rămâne neschimbat urmează să fie respins ca nefondat.
Din considerentele arătate, se va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul "XXXXX"; și Sindicatul XXXXX și Muncitorii din Spitalul Municipal XXXXX, în numele și pentru membrii săi de sindicat: XXXXX în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal "XXXXX"; XXXXX, conform dispozitivului sentinței.
| ← Acţiune oblică. legea nr. 18/1991. Jurisprudență Fondul funciar | Acţiune în anulare act administrativ. hotărâre de consiliu... → |
|---|
