Acţiune oblică. legea nr. 18/1991. Jurisprudență Fondul funciar
| Comentarii |
|
Tribunalul SIBIU Sentinţă civilă nr. 805 din data de 21.09.2017
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 19 din 2017 pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a admis acțiunea civilă formulată de către reclamanta A.A. în contradictoriu cu pârâții B.B. și C.C., MUNICIPIUL SIBIU prin PRIMAR, COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SIBIU și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI SIBIU și în consecință:
Au fost obligați pârâții Municipiul Sibiu prin primar și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Sibiu să întocmească întreaga documentație care să cuprindă propunerea de constituire prin ordin al prefectului a dreptului de proprietate în favoarea pârâților B.B. și C.C. cu privire la întregul teren aferent imobilului proprietatea acestora înscris în CF nr. 19 Sibiu, nr top. 59/4/2/1/II, 59/5/2/1/11, 60/1/1/2/1/11, 92/4/2/1/2/1/II, teren înscris în CF 45 Sibiu, nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 în suprafață de 273 mp așa cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat de către expert, raport de expertiză ce face parte integrantă din hotărârea pronunțată.
A fost obligată pârâta Instituția Prefectului Județului Sibiu să emită ordin cu privire la terenul înscris în CF 45 Sibiu, nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 în suprafață de 273 mp în favoarea pârâților B.B. și C.C..
Au fost obligați pârâții B.B. și C.C. la plata către reclamantă a sumei de 3.760 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea pârâților B.B. și C.C. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în conformitate cu cartea funciară nr. 42 Sibiu (f 17) nr top 59/4/2, 59/5/2, 60/1/1/2, 92/4/2/1/2, teren cu casă de locuit la nr. administrativ … este format din două apartamente în suprafață de 1019 mp, iar prin sentința civilă nr. 14/2004 a Judecătoriei Sibiu imobilul este dezmembrat în trei corpuri funciare distincte, astfel: nr. top 59/4/2/2, 59/5/2/2, 60/1/1/2/2, 92/4/2/1/2/2, curte și grădină în suprafață de 308,27 mp a fost transcris în CF nr. 44 Sibiu (convertită în CF 12), proprietar Statul Român; nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3, curte și grădină în suprafață de 555,73 mp a fost transcris în CF nr. 45 Sibiu (convertită în CF 11), proprietar X. și X.X., iar asupra nr. top 59/4/2/1, 59/5/2/1, 60/1/1/2/1, 92/4/2/1/2/1, teren în suprafață de 260 mp au fost notate două apartamente.
În privința imobilului cu nr. top 59/4/2/1, 59/5/2/1, 60/1/1/2/1, 92/4/2/1/2/1, teren clădit cu construcții în suprafață de 260 mp s-a înscris dreptul de proprietate în cotă de 65,80% în favoarea fam. X. și X.X. și fam. A.A. în cotă de 34,20%.
Reclamanta A.A. conform extrasului de CF extenso nr. 19 Sibiu (f 9) a fost proprietara apartamentului nr. 2 pentru ca prin contractul autentificat sub nr. 13/2013 de BNP, proprietari ai apartamentului să devină pârâții B.B. și C.C., conform mențiunii de sub B 9, 10.
La data de 09.09.2013 a fost încheiat între reclamanta A.A. și pârâții B.B. și C.C. o promisiune de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 92 de BNP (f 7) prin care reclamanta se obliga ca la data la care va obține întabularea dreptului de proprietate pe numele său să vândă pârâților B.B. și C.C. terenul în suprafață de 260 mp situat în Sibiu, str. …, nr. …, jud. Sibiu înscris în CF 11 Sibiu, nr. CF vechi 45, nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3, la acel moment terenul fiind în proprietatea Statului Român.
Părțile au convenit ca prețul de vânzare al suprafeței de 260 mp să fie de 12.500 euro care se va achita la data încheierii contractului de vânzare în formă autentică, ce se va încheia în termen de 60 de zile de la data întabulării dreptului de proprietate dar nu mai târziu de 36 de luni de la data încheierii convenției.
Conform mențiunii din partea a III a CF nr. 45 Sibiu (f 12) reclamanta are un drept de folosință asupra unei suprafețe de 100 mp din imobilul cu nr. top nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3, curte și grădină.
Trebuie menționat faptul că drept de folosință asupra terenului a fost dobândit în baza deciziei nr. 4/1977 a Consiliul Popular al Mun. Sibiu (f 10 verso) care urmează a exista pe durata existenței construcțiilor.
Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 "Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție";, pentru ca l alineatul 4 să se prevadă că "Dispozițiile art. 23 rămân aplicabile";.
Din lecturarea acestor dispoziții legale s-a reținut faptul că pentru a devenii proprietar asupra terenului trebuie îndeplinite în mod cumulativ patru condiții, și anume: existența unui act de atribuire a terenului prin care s-a constituit un drept de folosință, persoana beneficiară a actului de atribuire să fie proprietar al construcției achiziționate din fondul locativ de stat, construcția să existe la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.
În ceea ce privește terenul aferent construcției, așa cum prevede art. 23 din Legea nr. 18/1991, trebuie avută în vedere acea suprafață de teren ce asigură folosința normală a construcției pe lângă care se află și asigură realizarea firească a scopului pentru care acesta a fost edificată.
Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a reieșit faptul că reclamanta este beneficiara unui act de atribuire a unei suprafețe de teren prin care i s-a constituit un drept de folosință, construcția aflată în proprietatea reclamantei a fost dobândită în baza unui contrat de schimb încheiat în anul 1979, proprietarul inițial al construcției dobândit dreptul de proprietate prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare cu OJCVL Sibiu (f 9), iar construcție există și în prezent.
În privința suprafeței de teren care intră în noțiunea de "teren aferent";, în cauză a fost efect un raport de expertiză tehnică topografică de către expert (f 32-44), ocazie cu care s-a arătat faptul că imobilul în litigiu este situat în Sibiu, str. A, nr. … și se compune din trei parcele distincte: parcela cu nr. top 59/4/2/2, 59/5/2/2, 60/1/1/2/2, 92/4/2/1/2/2 este terenul aferent apartamentului nr. I aflat în proprietatea fam. X. și X.X. în suprafață măsurată de 525 mp și suprafață de cf de 499 mp; parcela cu nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 aflată în folosința fam. B.B. și C.C. și parcela pe care se află terenul și casa de locuit cu cele două apartamente, cu teren în suprafață de 260 mp aflat în indiviziune pentru cele două apartamente.
Parcela cu nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 aflată în folosința fam. B.B. și C.C. și în proprietatea Statului Român are acces pietonal atât din str. B. cât și din str. A. , suprafața rezultată din măsurători fiind de 273 mp, mai mare cu 13 mp decât cea înscrisă în CF nr. 11 Sibiu, de 260 mp.
Expertul a arătat faptul că potrivit noțiunii de "teren aferent"; consideră că terenul aferent apartamentului nr. II se compune din cota de 34,2% din terenul parcelei nr. 59/4/2/1, 59/5/2/1, 60/1/1/2/1, 92/4/2/1/2/1 de 260 mp, aflat în indiviziune forțată și întregul teren al parcelei nr. 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 în suprafață de 273 mp.
Acest teren se compune din suprafața pe care este construit garajul, treptele de acces din str. B. către ap. II, o suprafață betonată cu lățimea medie de 2 m în jurul apartamentului, treptele de urcare către str. A. și o suprafață de aproximativ 60 mp, de curte care are o lățime de 3,5 m și nu i se poate stabili o altă destinație, în condițiile în care str. A. în zona curții se îngustează până la 2 m devenind o alee fără acces auto.
Instanța a constatat faptul că în cauza pendinte cele patru condiții cumulative sunt întrunite reclamanta fiind beneficiara unui act de atribuire a unei suprafețe de teren prin care i s-a constituit un drept de folosință, construcția aflată în proprietatea reclamantei a fost dobândită în baza unui contrat de schimb încheiat în anul 1979, proprietarul inițial al construcției dobândit dreptul de proprietate prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare cu OJCVL Sibiu (f 9), iar terenul aferent construcției aflat în proprietatea Statului Român fiind în suprafață de 273 mp.
Prin urmare, față de toate aspectele învederate mai sus, instanța a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și pe cale de consecință a admis acțiunea formulată de către reclamanta A.A. și a dispus obligarea pârâților Municipiul Sibiu prin primar și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Sibiu să întocmească întreaga documentație care să cuprindă propunerea de constituire prin ordin al prefectului a dreptului de proprietate în favoarea pârâților B.B. și C.C. cu privire la întregul teren aferent imobilului proprietatea acestora înscris în CF nr. 19 Sibiu, nr top. 59/4/2/1/II, 59/5/2/1/II, 60/1/1/2/1/II, 92/4/2/1/2/1/II, teren înscris în CF 45 Sibiu, nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 în suprafață de 273 mp așa cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat de către expert, raport de expertiză ce face parte integrantă din hotărârea pronunțată.
De asemenea, a dispus obligarea pârâtului Instituția Prefectului Județului Sibiu să emită ordin cu privire la terenul înscris în CF 45 Sibiu, nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 în suprafață de 273 mp în favoarea pârâților B.B. și C.C., ca urmare a promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 92/2013 de BNP.
Având în vedere dispozițiile art. 453 C.p.c. și a faptului că pârâții B.B. și C.C. sunt în culpă procesuală instanța a obligat pârâții B.B. și C.C. la plata către reclamantă a sumei de 3.760 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat (f 6) și onorariu expert și pe cale de consecință a respins cererea pârâților B.B. și C.C. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâții Municipiul Sibiu prin Primar și Comisia Locală pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate iar în urma reținerii spre rejudecare, respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu Municipiul Sibiu și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu.
În motivarea cererii de apel s-a arătat că prin sentința pronunțată, instanța a încălcat prevederile art. 248 C. proc. civ, în sensul că a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Sibiu, excepție invocată prin întâmpinarea formulată de Municipiul Sibiu și de Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu.
În acest sens s-a arătat că lipsa calității procesuale pasive constituie o excepție de fond absolută care obligă instanța, în cazul admiterii acesteia, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului. În egală măsură, nepronunțarea asupra excepției pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței întrucât semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluția pronunțată.
Tribunalul Sibiu, prin soluționarea apelului, nu se poate pronunța direct și pentru prima dată în cadrul procesual legal asupra calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului Sibiu, întrucât aceasta ar reprezenta o încălcarea a garanțiilor unui proces echitabil.
Mai mult decât atât, principiul contradictorialității implică dreptul părților de a discuta și de a argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, în vederea valorificării acestui drept, art. 14 alin. 5 C. pr. civ. impunând în sarcina instanței obligația de a supune discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.
Prin urmare, excepțiile procesuale vor fi puse în mod obligatoriu de către instanță în discuția contradictorie a părților, în caz contrar hotărârea judecătorească pronunțată putând fi schimbată în căile de atac, potrivit legii.
Or, prin sentința atacată, instanța s-a rezumat la a admite cererea reclamantei în contradictoriu cu Municipiul Sibiu și fără a se pronunța însă asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia. De asemenea, instanța a obligat Municipiul Sibiu să întocmească documentația care să cuprindă propunerea de constituire prin ordin al prefectului al dreptului de proprietate în favoarea pârâților B.B. și C.C., fără a lua în considerare prevederile art. 36 alin, 6 din Legea nr. 18/1991 fondului funciar, potrivii cărora atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. 2-5 se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.
O altă critică cu referire la Sentința civilă nr, 19/03.04.2017 vizează pronunțarea unei hotărâri cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Prin sintagma "depășirea atribuțiilor judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera automații executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor alte organe aparținând unei alte autorități constituite de stat.
In speță, reclamanta solicită instanței să oblige Municipiul Sibiu și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenului Sibiu ca în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 să întocmească întreaga documentație care să cuprindă propunerea de constituire prin ordin al prefectului a dreptului de proprietate în favoarea paraților B.B. si C.C. cu privire la întregul teren aferent imobilului proprietatea acestora înscris în CF. Sibiu nr. 19, sub nr. top. 59/4/2/1/11, 59/5,7/1/11, 60/1/1/2/1/11, 92/4/2/1/2/3, teren înscris în C.F. Sibiu nr. 45, sub nr. top, 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3.
Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, "terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stal a unor asemenea locuințe, trec. La cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integrat sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.
Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. 2 se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor. De asemenea, arătăm că, potrivit art. 54 din Legea nr, 18/1991, împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap. III, se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că persoanele care solicită atribuirea dreptului de proprietate în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, trebuie să urmeze procedura stabilită de art. 36 alin. 6 din lege, respectiv să formuleze o cerere de atribuire, în baza căreia primăriile au obligația de a efectua verificări cu privire la situația juridică a terenului, aceste verificări finalizându-se printr-o propunere de atribuire sau neatribuire a terenului care se înaintează prefectului pentru a se pronunța prin ordin asupra cererii solicitantului.
Propunerea primăriei precede ordinului prefectului și condiționează însăși continuarea procedurii stabilite prin art. 36 din Legea nr. 18/1991. împotriva ordinului prefectului sau a altui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, persoana nemulțumită poate face plângere la judecătorie, potrivit art. 54 din lege.
Procedura prevăzută de art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991 are caracter obligatoriu, astfel că instanța nu poate analiza pe fond cererea reclamantei de atribuire a terenului aferent construcției, în această fază reclamanta având la dispoziție aceeași cale a plângerii prevăzute de art. 54 din lege, în situația în care este nemulțumită de soluția prefectului.
Instanța a obligat Municipiul Sibiu și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu să întocmească întreaga documentație care să cuprindă propunerea de constituire prin ordin al prefectului a dreptului de proprietate în favoarea pârâților B.B. și C.C., or, având în vedere că procedura administrativă specială de stabilire a dreptului de proprietate prevăzută de art. 36 alin. 6 din Legea nr 18/1991 este obligatorie, instanța nu poate analiza pe fond cererea reclamantei și nici nu poate impune autorităților administrative, în această fază a procedurii, emiterea unei anumite soluții, respectiv de constituire a dreptului de proprietate, reclamanta având la dispoziție calea plângerii la instanța prevăzută de art. 54 din Legea nr. 13/1991 în situația în care este nemulțumită de soluția prefectului.
Sentința civilă nr. 19/03.04.2017 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel:
Din analiza C.F. Sibiu nr. 19, precum și din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că, prin încheierea nr. 76/2013 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra locuinței înscrise sub nr. top. 59/4/2/1/11, 59/5/2/1/II, 60/1/1/2/1/11, 92/4/2/1/2/1/11, în favoarea numiților B.B. și C.C. și un drept de folosință pentru o suprafață de 100 mp.
Din lecturarea dispozițiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 se desprinde faptul că pentru a deveni proprietar asupra terenului trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții. Relevantă în cazul de fața este îndeplinirea condiției calității de proprietar al construcției, obligatorie pentru atribuirea terenului aferent locuinței.
Or, având în vedere faptul că proprietarii construcției sunt B.B. și C.C., atribuirea terenului aferent construcției în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 se poate face numai la cererea acestora, în niciun caz la cererea reclamantei care a înstrăinat dreptul de proprietate asupra locuinței.
Prin sentința atacată, instanța, în mod greșit interpretează prevederile articolului menționat anterior, apreciind că, pentru a fi atribuit terenul aferent construcției, cererea trebuie introdusă de proprietarul inițial al construcției - reclamanta, or, potrivit art. 36 alin. 2, "terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților (...), trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție".
Astfel, introducerea unei cererii privind emiterea documentației referitoare la atribuirea terenului aferent construcției de către o persoană care nu deține un drept de proprietate asupra construcției este inadmisibilă întrucât reclamanta nu întrunește condiția esențială prevăzută de lege. Cu acest prilej, reiterăm excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
De asemenea, consideră că instanța a interpretat dispozițiile art. 36 alin. 2 în ceea ce privește atribuirea cotei de teren aferenta construcției. Atât în literatura de specialitate, cât și în jurisprudență, în mod uzual, sintagma "teren aferent" semnifică "ceea ce ține de respectiva construcție". Așadar, nu se poate confunda terenul aferent cu terenul de sub construcții, dar nici cu întreaga suprafață înscrisă în cartea funciară.
Terenul aferent construcțiilor reprezintă terenul de sub construcții și căile de acces strict necesare unei folosințe normale a construcțiilor, în aceste condiții trebuie să se țină cont de mențiunea de sub A+1 din C.F. Sibiu nr. 45 potrivit căreia nr top. 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/2 și 92/4/2/1/2/3 reprezintă curte și grădină. În acest context, apreciază că grădina nu reprezintă teren aferent, respectiv teren necesar unei folosințe normale a construcțiilor.
Mai mult decât atât, conform mențiunii de sub C+12,13 din C.F. Sibiu nr. 19, pârâții B.B. și C.C. au în folosință doar o suprafață de 100 mp și nu 260 mp, așa cum susține reclamanta.
Potrivit art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. 2 se va face prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.
Totuși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 77 din Legea nr. 215/2001, primăria reprezintă o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale. Din analiza acestor dispoziții legale rezultă faptul că primăria nu are personalitate juridică pentru a avea calitate de parte în judecată așa cum prevăd dispozițiile art. 56 C.pr.civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.
În ceea ce privește obligarea Comisiei Locale pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privata asupra Terenurilor Sibiu la întocmirea documentației care să cuprindă propunere de constituire prin ordin al prefectului a dreptului de proprietate a terenului, arătăm că aceasta reprezintă o autoritate publică cu activitate administrativă, având atribuțiile prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 890/2005 privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietare, precum și punerea în posesie a proprietarilor. Din simpla lectură a art. 5 se poate observa cu ușurință faptul că aceasta nu este îndrituită să efectueze propuneri cu privire la atribuirea terenurilor în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
Luând în considerare cele enunțate consideră că se impune admiterea excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Locale pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu.
În drept: art. 14 alin. 5, art. 248, art. 411 alin. 1 pct. 2, art. 466 și urm. Cod procedură civilă. Legea nr. 18/1991 fondului funciar; Legea nr 215/2001 administrației publice locale; H.G. nr. 890/2005 privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor.
Intimata A.A. a depus întâmpinare (fila 18), solicitând respingerea apelului și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată. S-a solicitat ca, în condițiile art. 205 și urm. c. pr. civilă să se respingă apelul pârâților și să fie obligați apelanții la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sintetic motivele de apel, intimata face următoarele precizări:
I.- NEPRONUNȚAREA: Apelanții pretind că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Sibiu.
Susținerea este nefondată în condițiile în care prin încheierea din 01.01.2016 (fila 12 -13 dosar fond în rejudecare) instanța de fond respinge excepția.
Întrucât apelanții nu au atacat cu apel si această încheiere, în condițiile art. 466 al. 4 coroborat cu dispozițiile art. 235 C. pr. civilă discuția referitoare la calitatea procesuală pasivă a Municipiului Sibiu nu poate avea loc decizia instanței de fond fiind definitivă.
II.- DEPĂȘIREA "ATRIBUȚIILOR PUTERII JUDECĂTOREȘTI": O optică bizară a apelantei care deși își încalcă o obligație legală refuzând să își îndeplinească atribuțiile stabilite prin legea specială pretinde că nu poate fi obligată pe cale judecătorească să își îndeplinească aceste atribuții.
1. Procedura de constituire a dreptului de proprietate în baza dispozițiilor art. 36 din L. 18/1991 nu este supusă vreunui termen extinctiv dreptul proprietarului supraedificatului de a dobândi, prin constituire și dreptul de proprietate asupra terenului aferent este unul imprescriptibil.
2. în aceste condiții, refuzul Primăriilor de a face propuneri către Instituția prefectului pentru constituirea dreptului de proprietate nu este cenzurabil în cadrul unei proceduri speciale ci printr-o acțiune de fond funciar prin care se tinde a suplini lipsa de decizie a organului abilitat de legea specială prin intermediul hotărârii judecătorești.
3. în situația în care dreptul la constituire este imprescriptibil și dreptul la acțiune în instanță are același caracter : nu este supus nici unui termen extinctiv.
III.- LIPSA CALITĂȚII PROCESUALE ACTIVE : în primul ciclu procesual instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâții B.B. și C.C.
Tribunalul Sibiu, prin decizia civilă nr. 4 din 2016 a admis apelul intimatei, a anulat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, constatând că apelanta reclamantă justifica atât un interes legitim cât și calitate procesual activă.
În condițiile art. 480 al. 3 teza finală c. pr. civilă, dezlegările problemelor de drept ale instanței de apel sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, reiterarea același excepții este inadmisibilă .
IV.- LIPSA CALITĂȚII PROCESUALE PASIVE A COMISIEI DE FOND FUNCIAR: Două sunt argumentele pentru care și acest motiv de apel trebuie respins:
1. MOTIVUL PROCEDURAL : Conform art.247 alin 2 C. pr. civilă excepțiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes cel mai târziu la primul termen de judecată. O asemenea excepție nu a fost invocată în fața instanței de fond.
2. CALITATEA PROCESUALĂ : Conform art.36 C.pr.civilă calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți si subiectele raportului juridic litigios astfel cum reclamantul, conform principiului disponibilității a înțeles să investească instanța.
Așa cum însăși apelanta menționează în apel, textul art. 36 al. 6 din L. 18/1991 se referă al obligația "primăriilor" de a face propuneri instituției prefectului, ori primăria nu există ca și persoană juridică ea fiind doar o structură funcțională.
Propunerile sunt semnate de primar în calitate de președinte a comisiei locale de fond funciar în cadrul unei proceduri speciale prevăzută de legea fondului funciar. în această situație și pe fondul dreptului Comisia locală de fond funciar este și trebuie să fie parte în acest gen de cauze.
Intimații B.B., C.C. și Instituția Prefectului Județului Sibiu nu au depus întâmpinare.
Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile legale în materie, tribunalul reține următoarele:
1. În ce privește primul motiv invocat de către pârâte, se arată în cererea de apel că prin sentința pronunțată, instanța a încălcat prevederile art. 248 C.proc.civ, în sensul că a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Sibiu, excepție invocată prin întâmpinarea formulată de Municipiul Sibiu și de Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu.
Din analiza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că asupra acestei excepții s-a pronunțat instanța de fond, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 07.06.2016, în mod corect reținându-se de prima instanță că pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză, raportat la dispozițiile art. 36 din Lg. nr. 18/1991. Prin urmare, acest motiv de apel este neîntemeiat.
2. Un alt motiv de apel vizează lipsa calității procesuale active a reclamantei. Această problemă a fost dezlegată prin Decizia civilă nr. 430/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu în primul ciclu procesual, prin care, în urma analizei, s-a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei este neîntemeiată și se impunea a fi respinsă, calitatea procesuală a reclamantei rezultând din convenția părților autentificată sub nr. 92 din 2013 de notar Public, prin care pârâții și-au asumat obligația de plată a prețului de 12500 de euro pentru terenul de 280 mp, indiferent dacă acesta va fi redobândit de reclamantă sau dobândit cu titlu gratuit de către ei.
În acest sens, în baza art.480 Cod proc.civ. s-a admis apelului reclamantei, s-a anulat prima sentință atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea fondului cauzei.
Sub acest aspect, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 480 alin. 3 teza ultimă C.pr.civ., text de lege potrivit căruia dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel (…) sunt obligatorii pentru judecătoriii fondului. Prin urmare, instanța de fond nu a făcut altceva decât să respecte decizia pronunțată de instanța de apel în calea de atac, fără a mai pune în discuția părților această excepție asupra căreia soluția s-a tranșat de către instanța de control judiciar, și deci fără a se mai putea reveni asupra ei.
3. Raportat la excepția lipsei calității procesual pasive a Comisiei Locale pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu, invocată de apelante prin prezenta cale de atac, tribunalul reține că este invocată o excepție de fond, absolută și peremptorie; art. 247 alin. 1 C.pr.civ., prevede că excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel; excepția este neîntemeiată, în condițiile în care art. 36 alin. 6 din Lg. nr. 18/1991 se referă la "primării";, iar conform art. 116 alin. 1 din Lg. nr. 18/1991 - Comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite potrivit prevederilor art. 12, vor efectua lucrările și operațiunile stabilite de lege, din competența lor, indiferent dacă se reconstituie sau se constituie dreptul de proprietate ori se restituie terenuri prin ordinul prefectului, înaintând aceste lucrări, după caz, comisiilor județene sau prefectului, în vederea eliberării titlurilor de proprietate, respectiv emiterii ordinului prefectului. În concluzie, și acest motiv de apel este neîntemeiat.
4. În ce privește celelalte motive de apel invocate de pârâte - pronunțarea unei hotărâri cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința civilă apelată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, inadmisibilitatea - nefiind efectuată procedura prealabilă, suprafața de teren asupra căreia a dispus instanța de fond - tribunalul constată următoarele:
În primul rând trebuie avute în vedere dispozițiile deciziei civile nr. 430/2016 pronunțate de instanța de apel în primul ciclu procesual, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 480 alin. 3 teza ultimă C.pr.civ.
Astfel, se constată că în cuprinsul considerentelor, prima instanță de apel a reținut că "între părți s-a încheiat un act autentic prin care pârâții B.B. și C.C. s-au obligat să cumpere terenul situat în Sibiu str. A. nr…. în suprafață de 260 mp "la prețul și în condițiile arătate"; în convenția autentificată sub nr. 92 din 2013, respectiv la prețul de 12500 de euro. Mai mult, părțile au prevăzut expres că, în cazul în care în care pârâții B.B. și C.C. "obțin gratuit, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 260 mp, descris mai sus, atunci prețul de vânzare de 12500 de euro, rămâne în sarcina acestora, pentru achitare către numita A.A. în termen de 60 de zile de la data întabulării dreptului de proprietate asupra terenului". Din cuprinsul acestei clauze rezultă clar că prețul de vânzare de 12.500 EUR se datorează de către pârâți indiferent dacă dreptul de proprietate este dobândit de către reclamantă sau, ulterior vânzării construcției, de către pârâții B.B. și C.C.. În acest context, nu se poate reține, așa cum a susținut instanța de fond, că nu există nicio obligație în sarcina pârâților B.B. și C.C..
Dacă s-ar accepta interpretarea primei instanțe potrivit căreia pârâții nu au nicio obligație, iar reclamanta nu are nicio creanță pe care să o poată valorifica pe calea acțiunii oblice, ar însemna că actul încheiat de părți și autentificat sub nr. 92 din 2013 ar fi lipsit de efecte juridice. Ori a accepta o astfel de condiție bazată pe simpla voință a pârâților B.B. și C.C. ar echivala cu o condiție pur potestativă care, potrivit art.1403 cod civil nou, aplicabil față de data încheierii convenției, nu produce niciun efect.";
Față de aceste considerente ale primei instanțe de apel, prin raportare la dispozițiile legale sus menționate, respectiv art. 480 alin. 3 teza finală C.pr.civ., rezultă că instanța nu mai poate supune analizei existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor asumate de părți prin convenția civilă încheiată între acestea, și nici dacă respectiva convenție produce sau nu efecte juridice față de modul în care a fost încheiată și față de modalitatea în care părțile contractuale au înțeles să își asume obligațiile reciproce, asupra acestei chestiuni pronunțându-se prima instanță de apel și neputându-se reveni.
Însă, tribunalul mai constată că prima instanță de apel a reținut în considerentele deciziei civile anterioare că "pârâții și-au asumat obligația de plată a prețului de 12500 de euro pentru terenul de 280 mp, indiferent dacă acesta va fi redobândit de reclamantă sau dobândit cu titlu gratuit de către ei.
În baza art.480 Cod proc.civ. se impune admiterea apelului reclamantei, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași pentru soluționarea fondului cauzei, respectiv pentru analizarea condițiilor de admitere ale acțiunii oblice și a situației juridice a terenului, în cazul în care pârâții ar fi îndreptățiți la atribuirea gratuită a suprafeței de 280 mp de teren, urmând a fi admisă acțiunea reclamantei.";
Prin urmare, faptul că promitenții cumpărători (intimații pârâți) B.B. și C.C. s-au obligat la plata, în favoarea promitentei vânzătoare (reclamanta intimată A.A.) a diferenței de preț de 12.500 euro pentru terenul de 280 mp (indiferent dacă acesta va fi redobândit de reclamantă sau dobândit cu titlu gratuit de către ei) - obligație reținută și de către prima instanță de apel, nu face să se constate existența și a altei obligații, neasumată de promitenții cumpărători B.B. și C.C., mai exact, aceștia nu s-au obligat la efectuarea demersurilor în vederea emiterii, în final, de către prefectură a Ordinului care viza dreptul de proprietate asupra terenului în discuție.
Deci, din cuprinsul convenției civile încheiate între promitenți nu rezultă că intimații B.B. și C.C. și-ar fi asumat obligația efectuării demersurilor necesare dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului (aferent construcției), ci s-a stipulat doar că "În cazul în care numiții B.B. cu soția C.C. în calitate de proprietari asupra construcțiilor ce reprezintă apartamentul nr. 2, obțin gratuit, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 260 mp, descris mai sus, atunci prețul de vânzare de 12.500 EUR rămâne în sarcina acestora, pentru achitare către numita A.A.., în termen de 60 de zile de la data întabulării dreptului de proprietate asupra terenului.
Împrejurarea că promitenții cumpărători B.B. și C.C. ar fi putut da mandat promitentei cumpărătoare A.A. care în baza unei procuri să efectueze demersurile necesare dobândirii dreptului de proprietate - a rămas la latitudinea părților, și nu poate fi înlocuită această operațiune juridică (de împuternicire prin mandat) de către instanță, și aceasta pentru că dispozițiile art. 36 alin. 2 din Lg. nr. 18/1991 prevăd că Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.
Tribunalul mai constată că, față de dispozițiile art. 1560 alin. 1 C.civ., creanța reclamantei este certă cu privire la plata diferenței de preț de 12.500 euro, însă nu și exigibilă, întrucât doar în cazul în care promitenții cumpărători obțin gratuit dreptul de proprietate asupra terenului în discuție, doar atunci aceștia vor fi obligați ca în termen de 60 de zile de la data întabulării dreptului de proprietate asupra terenului, să plătească diferența de 12.500 euro.
În consecință, se reține că: 1. pârâții B.B. și C.C., în fapt, prin convenția încheiată cu promitenta vânzătoare, nu și-au asumat obligația de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului; 2. reclamanta nu a înstrăinat terenul către pârâți, și nici aceștia din urmă nu au plătit diferența de preț; 3. prin urmare, în prezent, nu este prejudiciată nici reclamanta A.A., atâta vreme cât aceasta nu a dobândit (nu a fost niciodată proprietară) și deci nu a înstrăinat terenul în discuție, și nici pârâții B.B. și C.C. care nu au achitat prețul aferent terenului pe care nu îl au în proprietate.
Părțile trebuie să își execute cu bună credință obligațiile asumate prin convenții. În speță, nu este cazul a interpreta contractul încheiat între părți, atâta vreme cât clauzele acestuia sunt foarte clare, fiind limpede care sunt obligațiile asumate de părțile contractante.
În situația în care, printr-un act autentificat, la notar părțile contractante și-au asumat anumite obligații pe care își dau, ulterior, seama că nu pot fi executate de către una din părți (reclamanta nu ar putea solicita atribuirea în proprietate a terenului pentru că nu mai este proprietar actual al locuinței, și deci nu l-ar mai putea vinde pârâților B.B. și C.C., deși s-a obligat în acest sens, iar pârâții B.B. și C.C. nu s-au obligat prin convenție să efectueze demersurile pentru atribuirea în proprietate a terenului, dar nici nu l-au obținut în mod gratuit, în proprietate, prin ordin al prefectului, pentru ca apoi să plătească un preț de 12.500 euro reclamantei), nu s-ar putea solicita instanței să pronunțe o hotărâre care să suplinească lipsurile convenției pe care chiar părțile care au încheiat-o nu le-au avut în vedere.
Apoi, pe de o parte, prin convenție doar reclamanta s-a obligat ca în viitor să vândă terenul pârâților B.B. și C.C.; aceștia din urmă s-au obligat, doar dacă obțin cu titlu gratuit proprietatea lui (probabil prin ordin al prefectului), să plătească suma de 12.500 euro către reclamantă.
Pe de altă parte, nu poate reclamanta pe cale oblică să se substituie pârâților B.B. și C.C. pentru a încheia acte de dispoziție juridică; pe cale oblică pot fi exercitate numai drepturile existente efectiv în patrimoniul acestora din urmă. Simpla posibilitate de a încheia un act juridic prin care s-ar dobândi un drept patrimonial de către pârâți, face parte din conținutul capacității juridice a persoanelor fizice pârâte și a-i lipsi pe pârâți de această posibilitate echivalează cu a-i transforma în persoane incapabile, ceea ce nu este îngăduit.
În fine, o altă condiție care trebuie îndeplinită în cadrul acțiunii oblice este existența interesului serios și legitim al reclamantei. Există un atare interes atunci când prin inactivitatea sa debitorul se află în situația de a-l prejudicia pe creditor (art. 1560 alin. 1 C.civ.) În cazul obligațiilor pecuniare, creditorul justifică un interes în promovarea acțiunii oblice atunci când debitorul, datorită pasivității sale, este în pericol de a deveni insolvabil sau de a-și accentua o stare de insolvabilitate deja existentă. În cazul celorlalte obligații, de a da, de a face (mai puțin remiterea unei sume de bani) sau de a nu face, interesul serios și legitim nu mai poate fi identificat cu starea de insolvabilitate a debitorului, astfel că se impune ca instanța de judecată să verifice în ce măsură, prin inactivitatea sa, debitorul aduce un prejudiciu creditorului, și astfel, dacă se justifică interesul său în promovarea acțiunii oblice, respectiv trebuie verificat dacă creditorul dovedește că există pericolul de a nu își realiza creanța datorită neexercitării de către debitor a unui drept sau a unei acțiuni pe care le deține împotriva unui terț.
În speță, interesul reclamantei este reprezentat de încasarea sumei de 12.500 euro, în condițiile în care din patrimoniul său nu a ieșit dreptul de proprietate asupra terenului în discuție (pentru că, de fapt, nu l-a avut și nu îl are), drept care să fie înlocuit de această sumă. Este adevărat, interesul acesteia există în situația în care, așa cum s-a arătat în convenția părților, pârâții B.B. și C.C. dobândesc cu titlu gratuit dreptul de proprietate asupra terenului…Deci, așa cum s-a arătat "În cazul în care...(…)";.
Față de cele ce preced, tribunalul apreciază că, astfel cum au luat naștere drepturile și obligațiile părților prin convenția încheiată, nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii oblice exercitate de reclamantă în contra pârâților din cauză.
Nu în ultimul rând, tribunalul are în vedere că procedura specială prevăzută de dispozițiile art. 36 din Lg. nr. 18/1991, nu poate fi eludată printr-o eventuală admitere a acțiunii oblice promovate de reclamantă.
Pentru atribuirea în proprietate a dreptului de proprietate în temeiul art. 36 alin. 2 din Lg. nr. 18/1991 (incident în cauză raportat la informațiile din cartea funciară a imobilului, locuința dobândită prin cumpărare de D în anul 1977, și de reclamantă prin schimb, în anul 1979) trebuie parcursă procedura specială acolo prescrisă, astfel că proprietarul actual al locuinței trebuie să formuleze cerere în acest sens, fiind apoi aplicabile dispozițiile Capitolului IV din lege, dacă este cazul.
Prin urmare, probabil că nimic nu a împiedecat-o pe reclamantă să urmeze această procedură, de a dobândi în proprietate cu titlu gratuit suprafața de teren corespunzătoare locuinței, anterior înstrăinării acestei locuințe către pârâții B.B. și C.C.
Nu poate fi primită o astfel de cerere, prin care reclamanta încearcă a obține obligarea de către instanță a pârâților B.B. și C.C., dar și a autorităților competente locale, să urmeze o procedură pe care chiar ea nu a urmat-o (deși avea dreptul cât timp a fost proprietara locuinței), însă fără ca aceste autorități să fie sesizate conform legii speciale.
Instanța ar avea competența de a dispune asemenea obligații în sarcina pârâților, însă doar dacă acestea sunt justificate și doar dacă autoritatea competentă (sesizată conform legii speciale) nu a dat nici un răspuns la cererea formulată în temeiul art. 36 alin. 2 din Lg. nr. 18/1991 sau dacă a fost respinsă această cerere, după formularea plângerii prevăzute de art. 53, art. 54 din aceeași lege.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, apreciind, pe de o parte, că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii oblice, iar pe de altă parte, că nu pot fi eludate prevederile legii speciale privind modalitatea de dobândire în proprietate a terenurilor conform art. 36 alin. 2 din Lg. nr. 18/1991, tribunalul apreciază că apelul pârâtelor MUNICIPIUL SIBIU prin PRIMAR și COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SIBIU reprezentată prin Primar împotriva sentinței civile nr. 19/2017 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 8/306/2015*, este întemeiat, sens în care va schimba în tot sentința civilă apelată, și anume va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta A.A. , în contradictoriu cu pârâții B.B. și C.C., MUNICIPIUL SIBIU prin PRIMAR, COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SIBIU, și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI SIBIU.
Având în vedere că hotărârea judecătoriei nu a fost apelată de pârâții B.B. și C.C., cheltuielile de judecată care au fost solicitate de aceștia doar la fond, nu se vor acorda.
În schimb, reprezentantul acestora a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată pentru calea de atac, sens în care urmează a se lua act.
| ← Plingerea contraventionala. Jurisprudență Persoane juridice | Cerere pentru acordarea tichetelor de masă prevăzute în... → |
|---|
