Cerere reconvenţională. Condiţii de admisibilitate. Posibilitatea încuviinţării şi administrării probelor în apel, a căror necesitate rezultă din dezbateri în ipoteza decăderii pârâtei, în faţa instanţei de fond, ca urmare a neindicării acestora prin întâ

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 128 din data de 21.09.2015

Dacă pârâtul solicită, pe calea unei cereri reconvenționale, pretenții ce nu au legătură cu cele formulate de către reclamant împotriva sa, instanța va respinge această cerere ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerințele legale pentru promovarea unor atare pretenții pe calea cererii reconvenționale.

Partea ce a fost decăzută din dreptul de a propune o probă, ca urmare a neindicării acesteia prin cererea principală (prin întâmpinare în cazul pârâtului) nu poate reitera, în apel, administrarea acesteia.

Decizia civilă nr. 128/A din 21.09.2015 a Curții de Apel Galați

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 16.06.2014 sub nr. 4019/121/2014, reclamanții H.M. și M.S., în contradictoriu cu intimații B.I. și R.D. au solicitat a se constata rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1662/10.03.2011 la BNP V. și Asociații, obligarea pârâților la plata sumei de 500 000 EURO reprezentând penalități stabilite prin clauză penală și a dobânzilor legale calculate la această sumă și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvențională formulată, pârâtul R.D. a solicitat obligarea reclamanților la restituirea sumei de 86 250 Euro virate din eroare, la data de 28.03.2012 în contul reclamanților.

În motivare, pârâtul a arătat că cele două sume virate (43 125 Euro și 43 125 Euro) nu fac parte din prețul convenit în antecontract și nici reclamanții nu fac vreo referire la faptul că s-ar fi achitat o parte din preț.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 209 Cod procedură civilă.

Prin precizările din data de 15.10.2014, pârâtul R.D. a arătat că valoarea în lei a obiectului cererii reconvenționale este de 380 859,5 lei.

Au fost atașate, la dosar, în copie, ordine de plată din data de 28.03.2012.

Prin sentința civilă nr. 306 din 5 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Galați - Secția I civilă în dosarul nr. 4019/121/2014, s-a admis cererea principală privind pe reclamanții H.M. și M.S., și pe pârâții B.I. ȘI R.D., având ca obiect rezoluțiune contract pretenții.

A obligat pe pârâți la plata către reclamanți a sumei de 500 000 Euro, cu titlu de daune-interese, a sumei de 44 145,31 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 16.06.2014 și a dobânzii legale calculate prin raportare la suma datorată (500 000 Euro) de la data înregistrării acțiunii - 16.06.2014 - și până la data executării efective a obligației de plată a sumei de 500 000 Euro.

A obligat pe pârâții la plata către reclamanți a sumei de 27 456,85 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

A admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulate de pârâtul R.D.

În temeiul art. 209 alin. 1 Cod procedură civilă a constatat ca fiind inadmisibilă formularea cererii reconvenționale a pârâtului R.D. în cadrul procesual conturat prin cererea principală.

A dispus înaintarea cererii reconvenționale, împreună cu înscrisurile atașate acesteia către Compartimentul Registratură din cadrul Secției I Civilă în vederea repartizării aleatorii.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

În drept, potrivit art. 209 alin. 1 Cod procedură civilă dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de acesta, poate să formuleze cerere reconvențională.

În fapt, cererea reconvențională vizează restituirea sumei de 86 250 Euro despre care pârâtul R.D. susține că a fost virată, din eroare, la data de 28.03.2012, în contul reclamanților. Pârâtul nu a indicat vreo legătură juridică dintre plata pe care susține că a făcut-o din eroare și raporturile juridice derivate din antecontractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanți.

Prin prisma dispozițiilor art. 209 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța reține că, pe calea cererii reconvenționale, nu se pot formula orice pretenții, ci doar acelea care au o legătură cu cererea de chemare în judecată. Soluția decurge firesc din caracterul incidental al cererii reconvenționale.

În consecință, reținând că nu pot fi identificate elemente de legătură între cererea reconvențională formulată de pârâți și acțiunea principală, de natura celor indicate de art. 209 alin. 1 Cod procedură civilă admite excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulate de pârâtul R.D., constată ca fiind inadmisibilă formularea cererii reconvenționale a pârâtului în cadrul procesual conturat prin cererea principală și va dispune înaintarea cererii reconvenționale, împreună cu înscrisurile atașate acesteia, spre repartizare aleatorie.

În acest context, reține că inadmisibilitatea invocată și analizată anterior vizează doar cadrul procesual în care a fost formulată cererea reconvențională, iar nu un fine de neprimire pentru această cerere care ar putea fi analizată ca o cerere principală de sine stătătoare. Din acest motiv, instanța apreciază că se impune trimiterea acesteia spre repartizare aleatorie pentru a fi analizată în cadrul procesual identificat prin elementele cererii reconvenționale. Nu se impune, în speță, ca soluție, disjungerea, întrucât cererea reconvențională nu a fost primită, ca atare, în acest cadru și, astfel, nu ar putea fi disjunsă.

Cu referire la fondul cauzei, reține următoarele:

În fapt, la data de 10.03.2011, între reclamanți, în calitate de promitenți-vânzători și pârâții B.I. și R.D., în calitate de promitenți-cumpărători, a intervenit Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. …/10.03.2011 la BNP V. și Asociații prin care reclamanții și-au asumat obligația de a vinde cota indiviză de ½ din dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de teren, astfel cum au fost acestea identificate în actul menționat. Totodată, promitenții-cumpărători s-au obligat să cumpere de la promitenții-vânzători bunul imobil indicat.

Părțile au convenit ca prețul total al vânzării să fie suma de 2 875 000 Euro, preț pe care promitenții-cumpărători s-au obligat să îl achite în termen de trei ani de la data semnării contractului, dată la care urmau să se perfecteze în formă autentică actele de vânzare-cumpărare.

S-a prevăzut în mod expres că, în cazul în care contractul nu se va încheia din culpa uneia dintre părți, aceasta va datora celeilalte părți suma de 500 000 Euro, cu titlu de penalități (clauză penală).

Prin convenția menționată, reclamanții și-au asumat și obligația de a le determina și pe soțiile lor să ratifice promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare despre care s-a menționat că a fost încheiată și în numele acestora.

Prin Somația nr. 1/2014, formulată prin BEJ C.D.C. și comunicată la data de 22.01.2014 reclamanții au adus la cunoștința promitenților-cumpărători faptul că promitenții-vânzători sunt pregătiți să își îndeplinească obligația asumată prin promisiunea bilaterală de vânzare- cumpărare, aceasta fiind ratificată de soțiile reclamanților. În același timp, li s-a adus la cunoștință pârâților că, în cazul în care se dezic de clauzele contractuale asumate, urmează să achite suma de 500 000 Euro cu titlu de prejudiciu adus reclamanților. Li s-a solicitat pârâților ca, în termen de o săptămână de la data primirii notificării, să îi contacteze pe reclamanți în vederea stabilirii datei la care urmează a fi încheiată convenția de vânzare-cumpărare și a notarului public la care va fi încheiată.

Conform declarației autentificate sub nr. …/25.03.2013, numitele H.C. și M.M. au învederat că înțeleg și sunt de acord cu toate clauzele promisiunii autentificate sub nr. 1662/2011, încheiate de soții lor H.M. și M.S., în calitate de promitenți-vânzători și o ratifică în totalitate obligându-se să semneze alături de soții lor contractul de vânzare-cumpărare la termenul și în condițiile din promisiunea de vânzare-cumpărare.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/20.09.2010, soții M.S. și M.M. au dobândit în proprietate terenul extravilan în suprafață de 51000 mp, categoria vii, situat în Galați, terenul în suprafață de 308 458 mp - arabil, situat în Galați, terenul în suprafață de 191 542 mp - arabil, situat în Galați, terenul în suprafață de 50 000 mp - vii, situat în Galați, terenul în suprafață de 35 000 mp - vii, situat în Galați, terenul în suprafață de 38 916 mp - arabil, situat în Galați, și terenul în suprafață de 63 884 mp - vii, situat în Galați.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/20.09.2010, soții H.M. și M.M. au dobândit în proprietate terenul extravilan în suprafață de 37 971 mp, situat în Galați, din care 10 505 mp - vie și 27 466 mp livadă, terenul extravilan în suprafață de 12 847 mp - pășune situat în Galați, terenul extravilan în suprafață de 79 710 mp - livadă, situat în Galați, terenul extravilan în suprafață de 134 416 mp, situat în Galați, din care 116 285 mp - alte terenuri neagricole și 18 131 mp livadă (în acte parcela 514/1/1), terenul extravilan în suprafață de 4723 mp, categoria arabil, situat în Galați, terenul extravilan în suprafață de 79 567 mp, categoria vie, situat în Galați, terenul extravilan în suprafață de 152 744 mp - livadă, situat în Galați, terenul extravilan în suprafață de 104 847 mp, categoria livadă, situat în Galați, și terenul extravilan în suprafață de 158119 mp, categoria livadă, situat în Galați.

Analizând Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. …/10.03.2011 la BNP V. și Asociații rezultă că imobilele ce fac obiectul promisiunii se numără printre imobilele dobândite de soții M.S. și M.M. și soții H.M. și H.C. prin contractele de vânzare- cumpărare menționate anterior.

Așa cum rezultă din extrasele de carte funciară eliberate de OCPI Galați și atașate, în copie, la dosarul cauzei, la data împlinirii termenului de trei ani indicat în Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. …/10.03.2011, respectiv la data de 10.03.2014, dreptul de proprietate ce face obiectul promisiunii menționate se regăsea în patrimoniul soților M.S. și M.M., respectiv al soților H.M. și H.C.

Se poate concluziona, astfel, date fiind și Somația nr. 1/2014, formulată prin BEJ C.D.C. respectiv declarația autentificată sub nr. 1737/25.03.2013, că, la data indicată în convenția părților, respectiv la data de 10.03.2014, reclamanții erau pregătiți să își îndeplinească obligația asumată prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.

Reclamanții au precizat că, până în prezent, pârâții nu au înțeles să își îndeplinească obligația asumată prin aceeași convenție, fapt necontestat de pârâți.

În acest context, instanța reține că argumentele pârâților legate de defrișarea unor terenuri dintre cele ce fac obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. …/10.03.2011 reprezintă o veritabilă excepție de neîndeplinire a obligațiilor contractuale din partea reclamanților care, însă, nu a fost dovedită ca atare.

Pe de o parte, este de reținut că obiectul promisiunii era reprezentat de cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenurilor indicate în contract și, deși, fiecare teren în parte a fost identificat și prin categoria de folosință, conform mențiunilor din carte funciară (inclusiv livadă sau vii), nu rezultă din convenția părților că situația terenurilor, respectiv categoria de folosință indicată pentru acestea ar fi reprezentat cauza determinantă pentru încheierea viitoare a contractului de vânzare-cumpărare.

Pe de altă parte, nu pot fi avute în vedere concluziile raportului de expertiză extrajudiciară atașat la dosar, dat fiind principiul nemijlocirii în administrarea probelor, consacrat de dispozițiile art. 16 C.proc.civ., în împrejurarea în care pârâții au fost decăzuți din dreptul de a mai solicita administrarea probei cu expertiza tehnică.

Mai mult, este de reținut, chiar dacă ar fi demonstrată o eventuală schimbare a situației imobilelor ce face obiectul promisiunii, că momentul acestei schimbări este incert. În cazul în care schimbarea ar fi intervenit ulterior termenului scadent indicat în convenția părților, nu ar putea fi reținută o culpă a reclamanților în neîndeplinirea obligațiilor asumate, chiar în situația în care categoria de folosință a terenurilor ar fi considerată ca fiind legată de cauza determinantă în încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Pentru toate aceste argumente, instanța reține că, în speță, culpa în neîndeplinirea obligațiilor asumate conform promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. …/10.03.2011 le aparține pârâților.

Totodată, reține că, în drept, clauza invocată de reclamanți în susținerea acțiunii formulate reprezintă o clauză penală în sensul dispozițiilor art. 1066 cod civil (1864) potrivit cărora clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.

Potrivit art. 1069 și art. 1068 Cod civil, clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale, iar acesta are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp sau îndeplinirea clauzei penale sau aceea a obligației principale.

Contrar susținerilor pârâților, eficacitatea clauzei penale nu este condiționată, conform dispozițiilor legale citate anterior, de rezoluțiunea contractului, deși ambele sunt legate de neîndeplinirea unor obligații contractuale.

Instanța reține că, dată fiind modalitatea în care a fost formulată, Somația nr. 1/2014, comunicată pârâților la data de 22.01.2014 reprezintă, în sensul art. 1522 Cod civil (2009) (aplicabil în cauză conform art. 114 din Legea nr. 71/2011), o punere în întârziere a acestora cu privire achitarea sumei de 500 000 Euro, cu titlu de clauză penală, pentru situația în care aceștia se dezic de clauzele contractuale asumate. Contrar susținerilor pârâților, nu era necesar ca termenul de trei ani indicat în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare să se fi împlinit pentru ca aceștia să fie puși în întârziere, în condițiile în care a menționat în mod expres că termenul avut în vedere este cel indicat în convenția părților.

În consecință, pentru toate aceste considerente, apreciind că neexecutarea Promisiunii bilaterale autentificate sub nr. 1662/10.03.2011 le este imputabilă pârâților, admite acțiunea și obligă pe aceștia la plata sumei de 500 000 Euro cu titlu de daune interese, evaluate convențional, către reclamanți.

Cu referire la dobânda legală solicitată de reclamanți, reține că, potrivit art. 1alin. 1 din OUG nr. 13/2011, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.

Potrivit art. 1 alin. 2 și alin. 3 din OUG nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie, iar dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.

În sensul art. 2 din OUG nr. 13/2011, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.

Contrar susținerilor pârâților, clauza penală și dobânda legală solicitate au naturi diferite și sunt menite să acopere prejudicii diferite. Astfel, în timp ce clauza penală reprezintă o evaluare convențională a daunelor-interese pentru cazul neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale, dobânda legală solicitată de reclamanți este dobândă penalizatoare, în sensul art. 1 din OUG nr. 13/2011 și este menită să acopere prejudiciul suferit de reclamanți prin neachitarea, la scadență, respectiv la data la care pârâții au fost puși în întârziere, a sumei indicate în clauza penală. De altfel, dobânda solicitată se calculează, conform dispozițiilor OUG nr. 13/2011, prin raportare la suma indicată în clauza penală.

Conform art. 1088 Cod civil (1864), la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

Or, în speță, obligația derivată din clauza penală are ca obiect o sumă de bani, iar, așa cum s-a arătat mai sus, pârâții au fost puși în întârziere începând cu data de 10.30.2014, prin Somația nr. 1/2014, formulată prin BEJ C.D.C. și comunicată la data de 22.01.2014.

Este de reținut efectul punerii în întârziere, momentul în care s-a realizat aceasta fiind și momentul de la care debitorul datorează creditorului daune-interese moratorii.

În consecință, constatând că pârâții au fost în mod legal puși în întârziere cu referire la obligația de a achita suma de 500.000 Euro, cu titlu de clauză penală, îi obligă pe pârâți la plata către reclamanți a sumei de 44 145,31 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 16.06.2014 și a dobânzii legale calculate prin raportare la suma datorată (500.000 Euro) de la data înregistrării acțiunii - 16.06.2014 - și până la data executării efective a obligației de plată a sumei de 500.000 Euro.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă dată fiind culpa procesuală a acestora, îi obligă pe pârâți la plata către reclamanți a sumei de 27.456,85 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, au declarat apel atât reclamanții H.M. și M.S. cât și pârâții B.I. și R.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Reclamanții H.M. și M.S. consideră hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală doar în ceea ce privește măsura dispusă de aceasta, în sensul "înaintării cererii reconvenționale";, împreună cu înscrisurile atașate acesteia, către Compartimentul Registratură din cadrul Secției I civilă, în vederea repartizării aleatorii";.

Solicită, pentru acest motiv, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii reconvenționale, tocmai ca efect al admiterii excepției inadmisibilității invocate de reclamanți.

În fine, susțin reclamanții-apelanți că există o contradicție între măsurile adoptate prin chiar dispozitivul hotărârii apelate, măsura instanței de fond de dirijare a cererii reconvenționale spre o înregistrare pe rolul instanței de judecată și astfel pretențiile pârâților exprimate inițial sub forma cererii reconvenționale să capete caracter admisibil fiind în divergență totală cu soluția inițială dispusă, respectiv cea de constatare a caracterului inadmisibil al acestei cereri.

Pârâții B.I. și R.D. critică hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente:

1) Eronat s-a pronunțat Tribunalul cu privire la capătul de cerere vizând rezoluțiunea antecontractului cu soluționarea acestui capăt de cerere, instanța de fond nu a rămas învestită. În opinia apelanților-pârâți, instanța de fond nu putea să dispună anularea acestui capăt de cerere, că se impunea să se formuleze o cerere de renunțare la soluționarea rezoluțiunii antecontractului, oricum instanța de fond a rămas învestită (în urma netimbrării capătului de cerere ce viza rezoluțiunea antecontractului), doar cu capătul de cerere ce viza plata sumei de 500.000 Euro; procedând în această manieră, susțin pârâții, instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a solicitat.

2) Nejustificat, instanța de fond a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 Euro, cu titlu de daune-interese, către reclamanți; în esență, în argumentarea acestei critici, pârâții susțin că atât timp cât obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare l-a constituit un teren ocupat de livezi și viță de vie, iar apărarea lor în neperfectarea antecontractului a constat tocmai în invocarea absenței, de pe terenul respectiv, a vegetației respective, din extrasele de carte funciară rezultând cu claritate că terenurile nu erau sterpe, se impunea cu necesitate efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se verifica apărarea pârâților, în sensul verosimilității acesteia; că, în această manieră procedând, instanța de fond le-a respins unica probă solicitată în apărare, numai prin efectuarea expertizei respective adevărul în cauză ar fi putut fi aflat.

3) Eronat, instanța de fond a dispus obligarea pârâților și la plata sumei de 44.145,31 lei - dobânda legală, calculată până la data de 16.06.2014, neputându-se cumula aceasta cu clauza penală; în fine, susțin apelanții-pârâți, dobânda legală în sumă de 44.145,31 lei este greșit calculată, instanța de fond preluând calculul dobânzii legale penalizatoare standard, fără o minimă verificare a modului de calcul.

Pentru toate acestea, apelanții-pârâți solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea administrării probei cu expertiza judiciară.

Prin întâmpinarea formulată la apelul declarat de reclamanții H.M. și M.S., apelanții-pârâți au solicitat respingerea apelului ca fiind lipsit de interes, soluția instanței de fond fiindu-le favorabilă.

La rândul lor, reclamanții H.M. și M.S., prin întâmpinarea eclarant la apelul eclarant de pârâți, au solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, criticile invocate de aceștia fiind total nejustificate.

Apelul eclarant de pârâții B.I. și R.D. este nefondat și va fi respins ca atare, în timp ce apelul eclarant de reclamanții H.M. și M.S. este fondat și urmează a fi admis, cu consecința schimbării în parte a hotărârii apelate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Referitor la apelul declarat de reclamanții H.M. și M.S., Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 209 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, "dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de acesta, poate să formuleze cerere reconvențională";.

Pentru a avea caracterul unei cereri reconvenționale, legea impune cererii formulate pe cale incidentală de către pârât să aibă ca obiect pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de acesta.

Pretențiile solicitate pe calea cererii reconvenționale, pot să nu provină din același raport juridic cu cele promovate pe calea cererii principale, ci din raporturi diferite, însă este necesar ca între acestea să existe o strânsă legătură, tocmai pentru a fi justificată soluționarea lor într-un litigiu unic.

Rezultă că, dacă pârâtul solicită pe calea unei cereri intitulate "cerere reconvențională"; pretenții ce nu au legătură cu cele formulate de către reclamant împotriva sa, instanța va respinge această cerere ca inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile legale pentru promovarea unor atare pretenții pe calea cererii reconvenționale.

În speță, deși instanța de fond admite, în mod justificat, excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de către pârâți, reținând că nu pot fi identificate elemente de legătură între cererea principală și cea reconvențională, și "constată"; ca fiind inadmisibilă respectiva cerere reconvențională, din exces de zel sau compasiune pentru efortul financiar făcut de către pârâți (plata taxei judiciare de timbru aferentă pretențiilor formulate), oricum în lipsa oricărui temei juridic sau obligație administrativă, dispune trimiterea cererii reconvenționale la compartimentul Registratură pentru a fi repartizată aleatoriu.

Procedând astfel, instanța de fond își anulează practic mențiunea anterioară din dispozitiv, cea a admiterii excepției inadmisibilității, consecința primirii acesteia fiind neutralizată de trimiterea la compartimentul Registratură a Secției I civilă a Tribunalului Galați.

Pentru aceste motive, Curtea va admite apelul declarat de reclamanți, va schimba în parte hotărârea instanței de fond, în sensul înlăturării mențiunii trimiterii cererii reconvenționale la compartimentul Registratură pentru repartizare aleatorie; totodată, ca efect al primirii excepției inadmisibilității, cererea reconvențională se impune a fi respinsă și nu "constatată"; ca inadmisibilă.

Referitor la apelul declarat de pârâții B.I. și R.D. Noul Cod de procedură civilă definește întâmpinarea drept actul de procedură prin are pârâtul se apără, în drept și în fapt, față de cererea de chemare în judecată. În cuprinsul reglementării anterioare, o astfel de definiție legală nu era prevăzută.

Dacă cererea de chemare în judecată este actul de procedură propriu reclamantului, întâmpinarea este actul de procedură propriu pârâtului, prin care răspunde cererii de chemare în judecată formulată împotriva sa de către reclamant. Pentru a fi calificat drept întâmpinare, răspunsul pârâtului la cererea de chemare în judecată trebuie să se concretizeze într-o apărare împotriva pretențiilor formulate de reclamant, în cadrul căruia să fie expuse argumentele de natură să determine soluția respingerii acțiunii.

Articolul 205 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, aplicabil în speță, față de data introducerii acțiunii, 16.06.2014, privește condițiile intrinseci ale întâmpinării, acestea fiind completate în actuala reglementare față de cele existente în vechiul cod.

Astfel, în lumina noilor reglementări, întâmpinarea va cuprinde toate excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea reclamantului, textul art. 115 pct. 1 Cod procedură civilă 1865 fiind în mod riguros retușat prin înlocuirea noțiunii de "excepție de procedură"; cu cea de "excepții procesuale";, ultima înglobând atât excepțiile de procedură, cât și pe cele de fond, susceptibile deopotrivă de a fi invocate pe calea întâmpinării.

De asemenea, întâmpinarea va cuprinde și toate apărările de fond, precum și alte apărări procedurale, formulându-se un răspuns pentru toate pretențiile și motivele de fapt și de drept arătate în cererea de chemare în judecată.

În fine, întâmpinarea va indica dovezile pe care pârâtul le va folosi pentru combaterea fiecărei pretenții formulată împotriva sa.

Articolul 208 din noul Cod de procedură civilă reglementează sancțiunea nedepunerii întâmpinării, pârâtul fiind decăzut din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, desigur, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

În speță, deși pârâții au formulat întâmpinare, nu au înțeles să indice și dovezile respective, necesitatea eventualei expertize tehnice de specialitate (fie cea vizând existența vegetației de viță de vie și livezi, fie cea a calculării dobânzilor legale) neputând fi imputată judecătorului, ca o încălcare a principiului rolului activ al acestuia.

Așadar, reținând că pârâții nu au înțeles să indice, în cuprinsul întâmpinării, și dovezile apte a răsturna pretențiile reclamanților, în mod justificat și cu respectarea normelor legale incidente în speță, a constatat instanța de fond că a operat sancțiunea decăderii din probă, pârâții nemaifiind în situația de a contracara pretențiile formulate împotriva lor.

Se impune precizarea că pârâților li s-a aplicat sancțiunea decăderii din probă, neefectuarea expertizei de specialitate fiind consecința acesteia și nu cea a respingerii nejustificate sau nemotivate a probei respective, cum eronat susțin apelanții-pârâți prin motivele lor de apel.

Cât privește critica pronunțării instanței asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv soluționarea capătului de cerere vizând rezoluțiunea contractului, Curtea reține că, ulterior punerii în vedere reclamanților să-și precizeze poziția și să-și timbreze capătul de cerere cu privire la rezoluțiunea contractului, în ședința publică din data de 22.01.2015, aceștia au precizat expres că nu înțeleg să timbreze acest capăt de cerere, astfel încât, în mod legal, în temeiul art. 200 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, a dispus anularea acestui capăt de cerere, ca netimbrat.

Nici critica cumulului clauzei penale cu dobânda legal calculată nu poate fi primită, obligația derivată din clauza penală având ca obiect o sumă de bani, iar pârâții, fiind puși în întârziere începând cu data de 10.03.2014, în mod corect a reținut instanța de fond că pârâții datorează și dobânda legal calculată prin raportare la suma datorată de la data înregistrării acțiunii, 16.06.2014 și până la data executării efective a obligației de plată a sumei de 500.000 Euro.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții B.I. și R.D., critica formulată de aceștia nefiind justificată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere reconvenţională. Condiţii de admisibilitate. Posibilitatea încuviinţării şi administrării probelor în apel, a căror necesitate rezultă din dezbateri în ipoteza decăderii pârâtei, în faţa instanţei de fond, ca urmare a neindicării acestora prin întâ