Cererea de chemare în garanţie. condiţii de admisibilitate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 66 din data de 23.06.2016
6. Domeniu. Drept administrativ
Cererea de chemare în garanție. Condiții de admisibilitate
Este inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de partea reclamantă împotriva unor terțe persoane, în scopul de a-și valorifica pretențiile în raport cu acestea, pentru situația în care i s-ar respinge solicitările formulate în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă, care figurează ca parte în raportul juridic dedus judecății
Chemarea în garanție reprezintă astfel acea cerere de intervenție forțată prin care una dintre părțile litigante solicită introducerea în proces a unui terț împotriva căruia ar putea formula acțiune separată în garanție sau în despăgubiri, pretinzând soluționarea acesteia în litigiul pendinte.
Acest instrument procesual, nefiind reglementat ca o formă de modificare/completare a cererii de chemare în judecată prin voința reclamantului sau a pârâtului, nu are menirea de a face posibilă atragerea în proces a unui nou pârât, ci, în principiu, de creare a unui nou raport juridic de drept procesual între titularul cererii de intervenție forțată și cel chemat în garanție.
Un element caracteristic al cererii de chemare în garanție îl constituie existența unei legături de dependență și subordonare între cererea principală și cererea de chemare în garanție, soluția primei cereri influențând soluția cererii de chemare în garanție în mod esențial.
Altfel spus, în măsura în care ar interveni o respingere a acțiunii exercitate de reclamant, realitatea juridică nu suferă nicio modificare ca efect al hotărârii pronunțate, astfel încât să permită concluzia că la acel moment s-ar naște la dispoziția reclamantului cererea în despăgubiri sau în garanție pretinsă. Totodată, o admitere a cererii de chemare în judecată va avea ca rezultat respingerea cererii de chemare în garanție ca rămasă fără obiect sau lipsită de interes.
(Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Decizia civilă nr. 66/23.06.2016 pronunțată în dosarul nr. 35016/3/2015 de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal)
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
I. Prin încheierea de ședință din data de 13.05.2016, pronunțată în dosarul nr. 35016/3/2015, Tribunalul București - Secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul C.S.M.B. împotriva Consiliului General al Municipiului București ca inadmisibilă.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 72 alin. 1 NCPC, "Partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri";.
Prevederile dreptului comun procesual anterior redate pot completa dispozițiile legale speciale cu privire la instituția chemării în garanție conținute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (art. 16 alin. 2), numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte (art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004).
Aplicarea în cauză a testului de compatibilitate impus de prevederile anterior menționate conduce la concluzia că, în materia contenciosului administrativ, partea reclamanta nu poate chema în garanție terțe persoane, în scopul de a-și valorifica pretențiile în raport cu acestea, pentru situația în care i s-ar respinge solicitările formulate în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă, care figurează ca parte în raportul juridic dedus judecății.
Spre acest sfârșit, Legea nr. 554/2004 reglementează (potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1) doar asupra raporturilor dintre persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ și autoritatea emitentă a actului, astfel că pretențiile reclamantului în raport cu alte autorități publice, care nu figurează ca părți în raportul de drept dedus controlului judecătoresc (așa cum este cazul în speță), pot fi valorificate numai printr-o acțiune introdusă pe cale principală, la instanța competenta după natura cauzei.
Pentru aceste motive, cererea de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva Consiliului General al Municipiului București a fost respinsă, ca inadmisibilă.
II. Împotriva acestei încheieri, a declarat apel, înregistrat la data de 23.05.2016, reclamantul C.S.M.B., solicitând admiterea căii de atac formulate, modificarea în tot a încheierii atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în garanție a Consiliului General al Municipiului București, așa cum a fost formulată.
În motivare, partea apelantă a arătat că din soluția pe scurt publicată pe portalul instanțelor a observat o primă eroare a instanței de judecată, cererea de chemare în garanție a Consiliului General al Municipiului București fiind formulată de reclamant, iar nu de pârâtă.
În ceea ce privește admisibilitatea cererii de chemare în garanție, așa cum este prevăzut în mod expres la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prevederile din legea contenciosului administrativ se completează cu prevederile Codului civil și cu cele ale Codului de procedură civilă. Astfel, dispozițiile legale mai sus citate reprezintă o aplicare a principiului de drept conform căruia norma specială se completează prin norma generală, în speță dispozițiile Codului de Procedură Civilă.
Or, potrivit art. 72 și următoarele NCPC, în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate necesare admiterii unei cereri de chemare în garanție.
A fost respectat termenul în care poate fi introdusă cererea de chemare în garanție, art. 73 alin. 2 NCPC arătând că aceasta trebuie depusă până la terminarea cercetării procesului în fața primei instanțe, atunci când e formulată de reclamant.
Totodată, există posibilitatea reclamantului CSM București de a atrage răspunderea Consiliului General al Municipiului București, în ipoteza în care acțiunea principală ar fi respinsă.
Conform prevederilor Regulamentului de Organizare și Funcționare a reclamantului CSM București rezultă în mod evident că este o instituție publică de interes local a Municipiului București, ce funcționează în subordinea directă a Consiliului General al Municipiului București, care, în calitate de ordonator principal de credite, aprobă anual bugetul său de venituri și cheltuieli, având obligația să mențină echilibrul real, ținând seama de necesitățile reale. O altă dovadă a legăturii directe dintre cele două instituții este faptul că din Consiliul de administrație al societății fac parte 3 consilier ai CGMB.
În cursul anului 2014, bugetul alocat instituției apelante a fost de 32.032 lei, cu toate că la întocmirea proiectului de buget a solicitat o sumă mult mai mare. Acest buget a fost insuficient atât față de obiectivele propuse de către CGMB pentru anul 2014, cât și față de proiectele aflate în derulare din anul 2013.
Unul din proiectele aprobate la cererea Consiliului General al Municipiului București pentru anul 2014 a fost organizarea turneului "Bucharest Trophy 2014"; care inițial avea ca obiectiv promovarea handbalului în rândul tinerilor. Ulterior, la solicitarea CGMB acest turneu a fost asociat cu evenimentul "555 București"; prin care se celebrau 555 de ani de la atestarea Bucureștiului. Această asociere, a generat costuri suplimentare de organizare și promovarea a turneului "Bucharest Trophy 2014";.
În acest context, pentru îndeplinirea tuturor acestor obiective și finalizarea proiectelor în cursul anului 2014 a solicitat o rectificare bugetară, care, deși a fost inițial aprobată de către Comisia de Buget Finanțe din cadrul CGMB, din motive necunoscute, nu a mai fost trecută pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București.
În concluzie, deși CGMB trebuia să mențină echilibrul financiar real al apelantei, inclusiv prin rectificare bugetară, acesta nu și-a respectat această obligație legală nici din proprie inițiativă și nici ca urmare a solicitărilor repetate ale acesteia.
Având în vedere toate aceste aspecte, CGMB este răspunzător pentru eventuala depășire a bugetului alocat.
Apelanta a mai indicat existența unei relații de subordonare între cererea principală și cererea de chemare în garanție.
Cererea principală vizează anularea unei decizii a Curții de Conturi prin care s-au luat măsuri cu privire la modul de gestionare a unor sume de bani de către apelantă, iar CGMB are un rol deosebit de important în administrarea bugetului deținut de către instituție.
Astfel, în ipoteza respingerii cererii principale și a atragerii răspunderii apelantei pentru faptele săvârșite în legătură cu evenimentul "Bucharest Trophy 2014";, s-ar atrage și răspunderea CGMB, instituție implicată în mod direct în gestionarea bugetului apelantei.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
În drept, au fost invocate disp. art. 74 alin. 2 raportat la art. 64 alin. 4 NCPC.
În dovedire, a fost propusă spre administrare proba cu înscrisuri.
Partea apelantă a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei în cond. art. 25 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata - pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, depusă la dosar la primul termen de judecată, respectiv la 23 iunie 2016, prin care a solicitat respingerea apelului formulat.
În motivare, intimata, invocând disp. art. 72 alin. 1 NCPC, a concluzionat că din analiza acestor prevederi rezultă că chemarea în garanție reprezintă o formă de participare a terțelor persoane în procesul civil, care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubiri și împotriva cărora s-ar putea îndrepta cu o acțiune separată; astfel, se desprinde concluzia că la baza chemării în garanție se află o obligație de garanție sau de despăgubire.
Or, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o acțiune în anularea actelor administrative emise de Curtea de Conturi, respectiv anularea în partea a măsurii de la pct. II.7 din Decizia nr. 68/2015, referitoare la "Extinderea verificării asupra tuturor cheltuielilor efectuate de la titlul II «Bunuri și servicii» în scopul identificării tuturor plăților efectuate în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, stabilirea întinderii eventualelor prejudicii astfel produse, înregistrarea în contabilitate și recuperarea acestora potrivit legii, precum și a dobânzilor și penalităților calculate până la data recuperării prejudiciului, inclusiv a sumei de 457.749 lei stabilită în timpul misiunii de audit.";, menținută prin încheierea nr. 1/2015.
Ca atare, chemarea în garanție, astfel cum este formulată de reclamant, nu este compatibilă cu regimul acțiunilor în contencios administrativ, având ca obiect anularea actelor Curții de Conturi, fiind inadmisibilă.
În plus, introducerea în cauză a C.G.M.B. ar tergiversa soluționarea pricinii.
Din analiza măsurii dispuse în sarcina reclamantului se observă că nu există o cerere în despăgubiri îndreptată împotriva acestuia. Astfel, în raport cu natura litigiului, respectiv contencios administrativ, în situația în care instanța de judecată va menține ca legale actele administrative contestate, reclamantul, având în vedere obligațiile sale ce decurg din măsura mai sus amintită, nu va putea transfera răspunderea aducerii la îndeplinire a acesteia unei alte entități, C.S.M.B. fiind singurul responsabil de înlăturarea abaterilor de la legalitate și recuperarea prejudiciului.
Ca atare, efectele respingerii acțiunii în anulare formulate de C.S.M.B. împotriva actelor administrative emise nu sunt cele pe care acesta le pretinde, ci obligația sa de a lua măsuri concrete pentru recuperarea prejudiciului.
Așadar, în speță, C.S.M.B. nu "cade în pretenții";, fiind în favoarea sa măsura dispusă de Curtea de Conturi, tocmai de natură a recupera un prejudiciu produs în patrimoniul său, prin nerespectarea prevederilor legale de către persoanele cu atribuții în domeniu.
Totodată, contrar celor susținute de reclamant, nu a fost dovedită existența unei obligații legale sau convenționale a C.G.M.B. de a apăra C.S.M.B. împotriva unei "pagube"; care s-ar produce și nici obligația de a-1 despăgubi, dacă ar cădea "în pagubă";.
Reclamantul își întemeiază cererea pe dispozițiile Codului civil, în materia răspunderii delictuale; Or, o asemenea cerere nu este de competența instanței de contencios administrativ.
Totodată, se remarcă faptul că reclamantul încearcă să eludeze dispozițiile contenciosului administrativ care impun parcurgerea unei proceduri prealabile ori de câte ori ar avea o pretenție împotriva unei autorități publice.
C.G.M.B. nu este persoană juridică, așadar nu are patrimoniu. Drept urmare, o cerere în pretenții, fie ea chiar și în forma chemării în garanție, este inadmisibilă, pentru că C.G.M.B. nu poate figura ca parte într-o astfel de cauză în care se pretind despăgubiri.
C.G.M.B. nu a emis un act prin care a "comandat"; C.S.M.B. să depășească bugetul alocat evenimentului, astfel că nu există o ilegalitate din partea C.G.M.B., reclamantul fiind cel care avea obligația să se încadreze în bugetul alocat.
În ceea ce privește reprezentanții numiți de C.G.M.B. în Consiliul de Administrație al C.S.M.B., aceștia nu au votat în numele și pe seama C.G.M.B. - care este autoritate administrativă distinctă de persoana juridică C.S.M.B., ci în nume propriu și cu asumarea propriei răspunderi, ca membri ai Consiliului de administrație al reclamantului, nu în calitate de consilieri generali ai C.G.M.B.
În mod ipotetic, chiar și în situația în care ar fi existat decizii ilegale impuse C.S.M.B., prin hotărâri de C.G.M.B., în sensul depășirii bugetului alocat, din punct de vedere legal, C.S.M.B. avea oricum obligația să notifice C.G.M.B. că nu se poate depăși bugetul alocat pentru evenimentele în discuție și să se abțină de la orice acțiune care, în lipsa suplimentării legale a bugetului alocat, ar fi dus la risipirea banului public.
În concluzie, s-a solicitat respingerea căi ide atac formulate.
În drept, au fost invocate disp. art. 72 și urm., art. 205 NCPC.
Intimatul - chemat în garanție Consiliul General al Municipiului București a formulat întâmpinare depusă de asemenea la primul termen de judecată din 23.06.2016, prin care a solicitat respingerea apelului.
Intimatul a invocat excepția tardivități apelului, față de disp. art. 74 alin. 2 rap. la art. 64 și art. 65 alin. 1 și 2 NCPC.
Pe fondul căii de atac, a apreciat că sunt fără temei motivele susținute de apelant.
În materia contenciosului administrativ, chemarea în garanție are o reglementare expresă, prin dispozițiile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Astfel, având în vedere că legea contenciosului administrativ reglementează o singură situație în care cererea de chemare în garanție este admisibilă, per a contrario, în oricare alta ipoteză cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, aceasta fiind incompatibilă cu procedura specială, derogatorie de la dreptul comun, a contenciosului administrativ.
Incompatibilitatea acesteia rezidă din natura litigiilor care pot avea ca finalitate, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004, cu excepția ipotezei prevăzute expres de art. 16 alin. 2 același act normativ, doar statuarea asupra raporturilor dintre persoana care se considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, și autoritatea publică în cauză. În acest sens, este invocată decizia nr. 2830/31.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ si fiscal.
De asemenea, apelantul - reclamant C.S.M.B. nu face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 72 alin. 1 NCPC, întrucât obligațiile stabilite în sarcina reclamantului prin decizia Curții de Conturi nr. 68/14.07.2015, de recuperare a unor sume de bani, au fost stabilite exclusiv în sarcina acestuia, obligațiile respective neputând fi transpuse de către instanță în sarcina Consiliului General al Municipiului București, prin intermediul unei cereri de chemare în garanție.
Raportat la susținerile apelantului, deși Consiliul General al Municipiului București aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al C.S.M.B., această autoritate publică nu îndeplinește funcția de ordonator principal de credite, aceasta fiind îndeplinită de Primarul General al Municipiului București conform dispozițiilor art. 63 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 215/2001 și art. 21 alin. 2 din Legea nr. 273/2006.
De asemenea, faptul că apelantul - reclamant se află în subordinea Consiliului General al Municipiului București iar unii membrii ai consiliului de administrație al apelantei sunt consilieri locali ai Consiliului General al Municipiului București, nu face ca această cerere de chemare în garantei să fie admisibilă.
În drept, au fost invocate disp. art.64 alin. 4, art. 74 alin. 2 și art. 205 NCPC, Legea nr. 554/2004.
La termenul din 23.06.2016, după verificarea înscrisurilor atașate dosarului, intimatul CGMB a indicat faptul că renunță la excepția tardivității cererii de apel.
III. Asupra apelului formulat, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.S.M.B. în contradictoriu cu partea pârâtă Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi București și Comisia de Soluționare a Contestațiilor, s-a solicitat anularea din actele emise de partea pârâtă a mențiunilor referitoare la măsura de «extindere a verificărilor asupra tuturor cheltuielilor efectuate de la titlul II "bunuri și servicii"; în scopul identificării tuturor plăților efectuate în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, stabilirea întinderii eventualelor prejudicii astfel produse, înregistrarea în contabilitate și recuperarea acestora potrivit legii, precum și a dobânzilor și penalităților calculate până la data recuperării prejudiciului, inclusiv a sumei de 457.749 lei stabilită în timpul misiunii de audit».
În cadrul procesului declanșat prin cererea de chemare în judecată menționată, partea reclamantă C.S.M.B. a formulat și o cerere de chemare în garanție a Consiliului General al Municipiului București, solicitând atragerea răspunderii civile delictuale a acestuia și obligarea la plata despăgubirilor constând în sumele de bani la recuperarea cărora reclamantul a fost obligat prin emiterea deciziei Curții de Conturi a României.
Apelul este nefondat.
Art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil și cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.";.
Din analiza textului menționat, Curtea reține că norma specială se va completa cu dreptul comun sub aspectele de reglementare pe care Legea nr. 554/2004 nu le tratează și în măsura în care prevederile Codul civil sau ale Codului de procedură civilă nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.
Subliniază Curtea că în textul Legii nr. 554/2004 nu se identifică o reglementare expresă care să excludă admisibilitatea cererii de chemare în garanție în materia contenciosului administrativ.
În ceea ce privește disp. art. 16 alin. 2 din actul normativ în discuție, text care arată că "Persoana acționată astfel în justiție [persoana care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea] îl poate chema în garanție pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul.";, acesta nu poate fi interpretat în sensul că reglementează unica formă de chemare în garanție admisibilă în materia contenciosului administrativ, ci prevede o formă particulară de manifestare a cererii de intervenție forțată în discuție, indicând totodată persoana căreia îi revine calitatea procesuală pasivă în acea ipoteză.
De altfel, și jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal este în sensul că «nu există niciun impediment legal pentru promovarea unei cereri de chemare în garanție în cadrul litigiilor de contencios administrativ», după cum s-a reținut în decizia civilă nr. 1950/12.05.2015 pronunțată în dosarul nr. 5566/2/2011.
Curtea concluzionează că o asemenea excludere nu se poate deduce de plano din simpla interpretare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ci analiza se impune a fi făcută de la caz la caz.
Or, în procesul de față, nu există argumente valide care să susțină că aplicarea dispozițiilor Codului de procedură civilă ar atrage o incompatibilitate cu specificul raporturilor de putere dintre autoritatea publică, pe de o parte, și reclamant, care se pretinde persoană vătămată în drepturile și interesele lor legitime, pe de altă parte.
În consecință, observând dreptul comun, Curtea reține că art. 72 alin. 1 NCPC, având denumirea marginală Condiții, arată că "Partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.";, iar potrivit art. 74 NCPC, având denumirea marginală Procedura de judecată, "(1) Instanța va comunica celui chemat în garanție cererea și copii de pe înscrisurile ce o însoțesc, precum și copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare și de pe înscrisurile de la dosar. (2) Dispozițiile art. 64 și art. 65 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător.";. [s.n.] Față de trimiterea expresă făcută de art. 74 alin. 2 NCPC la disp. art. 64 NCPC, Curtea reține că potrivit acestui din urmă text legal "(2) După ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere motivată. (…) (4) Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, (…).";. [s.n.]
Chemarea în garanție reprezintă astfel acea cerere de intervenție forțată prin care una dintre părțile litigante solicită introducerea în proces a unui terț împotriva căruia ar putea formula acțiune separată în garanție sau în despăgubiri, pretinzând soluționarea acesteia în litigiul pendinte.
Acest instrument procesual, nefiind reglementat ca o formă de modificare/completare a cererii de chemare în judecată prin voința reclamantului sau a pârâtului, nu are menirea de a face posibilă atragerea în proces a unui nou pârât, ci, în principiu, de creare a unui nou raport juridic de drept procesual între titularul cererii de intervenție forțată și cel chemat în garanție.
În concret, în cauza de față, Curtea constată că soluția primei instanțe este corectă, deși considerentele sentinței se substituie potrivit celor proprii deciziei de față, raportat la chestiunea compatibilității cererii de chemare în garanție cu procedura contenciosului administrativ, respectiv, date fiind motivele dezvoltate în continuare.
Lecturând atent textul art. 72 alin. 1 NCPC, Curtea constată că un element caracteristic al cererii de chemare în garanție îl constituie existența unei legături de dependență și subordonare între cererea principală și cererea de chemare în garanție, soluția primei cereri influențând soluția cererii de chemare în garanție în mod esențial.
Or, legătura menționată, în sensul celor arătate mai sus, nu se identifică astfel încât să determine admisibilitatea cererii de intervenție forțată, formulată de partea reclamantă.
Astfel, Curtea constată că răspunderea civilă delictuală pretinsă de reclamant a exista în sarcina terțului chemat în garanție Consiliul General al Municipiului București sub forma plății sumelor de bani la recuperarea cărora C.S.M.B. a fost obligat prin emiterea deciziei nr. 68/14.07.2015 a pârâtei Curtea de Conturi își găsește premisa în însăși existența actului administrativ unilateral indicat și a măsurilor dispuse în conținutul său, iar nu în faptul menținerii de către instanță a validității sale printr-o eventuală respingere a cererii de chemare în judecată.
Altfel spus, în măsura în care ar interveni o respingere a acțiunii exercitate de reclamant, realitatea juridică nu suferă nicio modificare ca efect al hotărârii pronunțate, astfel încât să permită concluzia că la acel moment s-ar naște la dispoziția reclamantului cererea în despăgubiri sau în garanție pretinsă. Totodată, o admitere a cererii de chemare în judecată va avea ca rezultat respingerea cererii de chemare în garanție ca rămasă fără obiect sau lipsită de interes.
În aceste condiții, nu modul de soluționare a cererii de chemare în judecată este de natură a genera un pretins drept la despăgubiri al părții reclamante, ci, observând motivarea C.S.M.B. din cererea incidentală, chiar existența actului Curții de Conturi, temeinicia pretențiilor părții reclamante depinzând însă de măsura în care sunt îndeplinite în concret condițiile normei juridice incidente situației de fapt pretinse.
Față de cele arătate în precedent, fiind lipsite de temei criticile părții apelante, Curtea va respinge ca nefondat apelul exercitat împotriva încheierii atacate în ceea ce privește soluționarea admisibilității cererii de chemare în garanție.
| ← Anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată.... | Minori şi familie - plasament . Jurisprudență Minori → |
|---|
