Cheltuielile de judecată cerute pe cale separată.
| Comentarii |
|
Cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câştig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile. Onorariu de succes.
Prin acţiunea formulată la 13.05.2011, reclamanta SIF „M”SA a chemat în judecată pe pârâta SC „C.E.„SA , solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 119.878,58 lei cu titlu de daune ,reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în susţinerea unor litigii şi la plata sumei de 4008, 57 lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Prin sentinţa civilă nr. 665/01.03.2012 pronunţată de Judecătoria Băileşti a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocat D. S., invocată de reclamată.
A fost respinsă excepţia tardivităţii formulării întâmpinării.
A fost admisă în parte acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamanta .A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 12.875,10 lei reprezentând onorariu angajament ( contract de asistenţă juridică nr. 3 din 19 ian. 2009) şi la 6.437,55 lei onorariu angajament ( contract de asistenţă juridică nr. 4 din 19 ianuarie 2009 ).
În baza art. 274 alin. 3 C.p.civ. a redus onorariu pentru apel ( contract de asistenţă juridică nr. 3/2009) la suma de 2000 lei şi onorariu de recurs la suma de 1000 lei ( contract de asistenţă nr. 3/2009).
A fost obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 3000 lei reprezentând onorariu de apel şi recurs.
A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 1449,72 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 247 din 23.05.2013, pronunţată de Tribunalul Dolj a fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă .A fost schimbată sentinţa civilă nr. 665/01.03.2012 a Judecătoriei Băileşti, în sensul că a fost admisa actiunea.A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7000 lei reprezentând onorariu angajament conform contractului de asistenţă nr. 3/19.01.2009 , a sumei de 5000 lei reprezentând onorariu angajament conform contractului de asistenţă nr. 4/19.01.2009, a sumei de 3000 lei reprezentând onorariu pentru apel şi a sumei de 3000 lei reprezentând onorariu pentru recurs, conform contractului de asistenţă nr. 3/19.01.2009, a sumei de 5000 lei reprezentând onorariu de succes conform contractului de asistenţă nr. 3/19.01.2009, a sumei de 2500 lei reprezentând onorariu pentru recurs conform contractului de asistenţă nr. 4/19.01.2009 şi a sumei de 5000 lei reprezentând onorariu de succes conform contractului de asistenţă nr. 4/19.01.2009.
A fost respins apelul declarat de apelanta pârâtă .A fost obligată apelanta pârâtă la plata către apelanta reclamantă a sumei de 356 lei cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru în apel).
Analizand decizia recurata prin prisma criticilor formulate, se constata ca recursul este fondat, urmand a fi admis pentru urmatoarele considerente
Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. partea care cade in pretenţii va fi obligata, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Acordarea cheltuielilor de judecată este supusă principiului disponibilităţii, fiind condiţionată de cererea părţii care le-a efectuat, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din fostul Cod de procedură civilă [art. 453 alin. (1) din actualul Cod de procedură civilă]. În mod obişnuit, reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată prin chiar actul de învestire al instanţei, iar pârâtul prin întâmpinare.
Omisiunea părţii de a solicita cheltuieli de judecată nu conduce însă la stingerea dreptului, în această privinţă jurisprudenţa, statuând, în mod constant, că partea este îndreptăţită să-şi valorifice dreptul său şi pe calea unei acţiuni civile separate.
Aşadar, cererea privind cheltuielile de judecată se încadrează în categoria cererilor care pot fi formulate fie pe cale principală, fie pe cale accesorie.
Pentru a fi în prezenţa unei cereri accesorii este imperios necesar să existe o cerere cu caracter principal, a cărei soluţie influenţează modul de soluţionare al cererii accesorii.
Caracterul accesoriu al unei cereri se stabileşte în raport de cererea principală prin care se declanşează procedura judiciară ce formează obiectul litigiului şi nu în raport de o cerere care a format obiectul altui proces.
Ca atare, în situaţia în care cheltuielile de judecată sunt cerute pe cale separată, printr-o acţiune distinctă de procesul în care acestea au fost efectuate, întemeiat pe culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul iniţial, cererea prin care aceste cheltuieli sunt solicitate este o cerere principală.
Astfel fiind, cererea prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată are o fizionomie proprie, distinctă de procesul iniţial în care acestea au fost efectuate, partea care a câştigat procesul care le-a generat putând obţine recuperarea lor, sub acest aspect fiind neîntemeiata critica recurentei vizând recuperarea sumelor de bani cheltuite cu acest titlu in cursul soluţionării litigiului ce a făcut obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Bacau, cu menţiunea ca stabilirea situaţiei de fapt, respectiv realitatea sumelor de bani plătite este atributul instanţelor de fond, in acest cadru procesual neputând fi analizate aspecte de netemeinicie ale hotărârilor pronunţate, in considerarea disp. art. 304 C.Proc. Civ.
In ceea ce priveşte caracterul rezonabil al onorariului solicitat, se retine ca de la regula potrivit căreia partea care a câştigat procesul urmează a-şi recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al treilea al art. 274 Cod procedură civilă prevede o excepţie, în sensul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Cum textul nu distinge, el are aplicabilitate atât atunci când cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale accesorie în litigiul în care s-a efectuat, cât şi atunci când sunt solicitate pe calea unei acţiuni separate.
După cum în mod just a reţinut tribunalul, dispoziţiile legii privind organizarea şi exercitarea profesie de avocat consacră principiul obligativităţii respectării contractului de asistenţă judiciară şi sunt aplicabile exclusiv părţilor contractante.
Dispoziţiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
Aceste dispoziţii legale au fost supuse şi controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională a statuat prin decizia nr. 401/2005 că ele nu contravin niciunui text din legea fundamentală, că ele consacră o prerogativă necesară a instanţei de judecată şi, totodată, sunt în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Referitor la jurisprudenţa C.E.D.O., invocată de instanţele anterioare, aceasta este relevantă sub aspectul principiului pe care îl degajă şi anume, acela că cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câştig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile.
Cu privire la acest aspect, tribunalul nu s-a limitat să arate că soluţiile pronunţate in litigiile dintre părţi fundamentează presupunerea că munca prestată de avocat, raportată la gradul de complexitate al cauzelor, nu a fost de o amplitudine deosebită.
Din contra, instanţa de apel a motivat decizia recurata corespunzător exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă şi art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, arătând ca cele două litigii au parcurs fiecare mai multe faze procesuale în care s-au achitat onorarii avocaţiale distincte, analizând caracterul rezonabil al onorariilor distinct, în funcţie de faza procesuală - fond, apel, recurs - şi actul de procedură pentru îndeplinirea căruia a fost convenit de părţi.
Aşa fiind, instanţa de fond a justificat fiecare reducere a unui onorariu avocaţial, argumentând aprecierea sa in raport de criteriile in care aceasta măsura putea acţiona, proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezentând insa o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţelor de fond, care nu poate fi supusa cenzurii instanţei de recurs.
Nici criticile referitoare la nerespectarea formei contractelor de asistenta juridica încheiate nu pot fi primite, in mod corect instanţele de fond apreciind asupra relevantei acestor susţineri in condiţiile in care, potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă, iar eventuala neînregistrare a sumelor de bani in registrul de plăti si încasări constituie o chestiune ce tine de contabilitate, fără vreo înrâurire asupra acţiunii de fata.
In ceea ce priveşte critica referitoare la plata onorariului de succes, se retine ca, spre deosebire de onorariile orare şi fixe (forfetare), care prin esenţa lor sunt datorate pentru activitatea profesională a avocatului, în funcţie de criteriile enumerate de art. 132 alin. 3 din Statut, onorariul de succes este datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul.
Astfel cum a subliniat si ICCJ in decizia de speţa nr. 1440/2012, jurisprudenţa a evidenţiat constant ca onorariul de succes nu trebuie considerat in sarcina părţii care a pierdut procesul deoarece asemenea cheltuiala, nefăcuta pana la data judecaţii, nu este imputabila părţii căzuta in pretenţii, constituind o recompensa suplimentara a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar si voluptoriu al părţii promitente.
De asemenea, jurisprudenţa CEDO subliniază, in acelaşi sens ca partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât in măsura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
In cauza MGN Limited c. Regatul Unit (39401/04), evocata de instanţa de apel, Curtea a constatat că nu a avut loc o încălcare a articolului 10 (libertatea de exprimare şi de informare) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la plângerea MGN Limited privind viaţa privată, şi a avut loc încălcarea articolului 10 din Convenţie referitor la onorariul de rezultat pe care MGN Limited a fost obligată să îl plătească, întrucât sistemul onorariului de succes a fost iniţial creat pentru persoanele care nu aveau mijloacele necesare pentru a apela la serviciile unui avocat, riscând astfel sa nu aibă acces la instanţe, ceea ce nu era cazul in speţa.
Rezulta, aşadar, ca CEDO nu a exclus cu desăvârşire posibilitatea recuperării onorariului de succes plătit de către partea care a câştigat procesul, ci a condiţionat-o de circumstanţele concrete in care acest onorariu a fost plătit, in garantarea dreptului persoanei de a avea acces la instanţa.
In speţa, situaţia intimatei nu releva faptul ca in litigiile anterioare purtate cu recurenta ar fi fost in imposibilitate de a beneficia de asistenta calificata din partea unui apărător daca nu ar fi convenit asupra plătii unui astfel de onorariu, din contra, situaţia de fapt reţinuta de instanţele de fond atesta faptul ca, separat de acest din urma tip de onorariu, părţile contractelor de asistenta juridica încheiate au convenit si asupra unor onorarii fixe, fără caracter voluptoriu.
Altfel spus, intimata nu s-a aflat intr-o asemenea situaţie încât posibilitatea câştigării proceselor sa fie afectata de inexistenta resurselor materiale pentru angajarea unui apărător care sa ii reprezinte interesele, fapt ce o putea determina, in opinia CEDO, sa recurgă la stabilirea unui onorariu de succes care urma sa fie plătit ulterior finalizării litigiilor in măsura câştigării acestora, dimpotrivă, a înţeles sa se angajeze la plata unor onorarii fixe intr-un cuantum apreciat de instanţa de apel ca nerespectând principiul proporţionalităţii, fiind in consecinţa reduse.
De altfel, legislaţia interna garantează accesul la instanţa al părţilor aflate intr-o situaţie materiala precara prin adoptarea OUG nr. 51/2008 de care intimata nu a înţeles sa se prevaleze, obligându-se, cum s-a arătat, la plata unor onorarii negociate cu casa de avocatura care a reprezentat-o.
Astfel fiind, obligarea recurentei la plata onorariilor de succes, chiar intr-un cuantum redus, nu corespunde nici exigentelor legale si nici celor convenţionale, sub acest aspect critica recurentei fiind pe deplin întemeiata.
Pentru considerentele ce preced, in temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 C.Proc. Civ., urmează a fi admis recursul, modificata in parte decizia recurata, in sensul ca se va admite apelul declarat de parata si se va înlătura obligaţia acesteia de plata a onorariului de succes.
Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei.
(Decizia civila nr. 8263/16.09.2013 - Secţia I Civilă, rezumat judecator Roxana Mitrache)
| ← Nesemnare cerere recurs. Nulitate. | Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din... → |
|---|
