Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din vechiul cod de procedură civilă.
| Comentarii |
|
Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza 1codproc. civ. presupune ca după darea hotărâri să se fi descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Înscrisul astfel invocat trebuie să îndeplinească mai multe condiţii una dintre acestea fiind, aşa cum rezultă din chiar formularea textului de lege, ca acest înscris să fie doveditor, adică să aibă putere doveditoare prin el însuşi, nu prin coroborare cu alte probe, şi să nu fi putut fi înfăţişat instanţei care a judecat cauza în fond fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii care îl invocă.
Prin sentinţa recurată, Tribunalul Dolj
A admis cererea de revizuire formulată de revizuienţii C.C., E. E., E. M. (în calitate de moştenitori ai autorului lor E.I.), O.D.N.I. în contradictoriu cu intimata SC CEREALCOM SA, având ca obiect revizuirea sentinţei nr. 3313/29.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 4400/63/2009.
A schimbat sentinţa nr. 3313/29.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4400/63/2009 în parte.
A obligat intimata să plătească fiecărei reclamante câte 6 salarii minime brute pe unitate conform art. 77 din CCM.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei 3313/29.10.2009.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Revizuientele au fost salariate ale intimatei până la 10.03.2009, când au fost concediate în temeiul art. 65 din codul muncii.
Prin cererea formulată la 10.04.2009 şi înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. 4400/63/2009 revizuientele au solicitat obligarea intimatei la plata sumelor reprezentând cel puţin 6 salarii minime brute pe unitate , in urma disponibilizării colective, potrivit art. 77 din CCM, cu cheltuielii de judecată..
Prin sentinţa nr. 3313/29.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4400/63/2009 a fost respinsă cererea privind sumele ce se acordă ca urmare a disponibilizării colective.
Prin decizia nr. 1879/15.02.2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 4400/63/2009 s-a constat nul recursul declarat de reclamante împotriva sentinţei nr. 3313/29.10.2009.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată revizuientele solicită revizuirea sentinţei nr. 3313/29.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4400/63/2009 şi schimbarea acesteia în sensul admiterii acţiunii privind plata sumelor reprezentând cel puţin 6 salarii minime brute pe unitate, in urma disponibilizării colective, potrivit art. 77 din CCM.
Revizuientele susţin că în fapt a avut loc o concediere colectivă motiv pentru care li se cuvine plata a cel puţin 6 salarii minime brute pe unitate, potrivit art. 77 din CCM, iar dovada concedierii colective o fac cu Hotărârea AGA nr. 4/10.02.2009 şi anexa acesteia (tabelul cu încă 13 salariaţi concediaţi în martie 2009).
Revizuientele invocă prevederile art. 322 punctul 5 din codul de procedură civilă, în raport de aceste acte noi.
Analizând înscrisurile invocate ca şi acte noi în raport de prevederile art.322 punctul 5 din codul de procedură civilă instanţa a constatat că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a constitui temei al revizuirii.
Astfel - partea interesată să prezinte un înscris nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată.
Înscrisul nou îl reprezintă hotărâre AGA nr. 4/10 02 2009 şi anexa la aceasta, acte ce nu au fost folosite în cadrul judecării dosarului de fond deoarece nu au fost depuse de angajator care era emitentul acestora, care le avea în arhiva sa (şi deci avea cert cunoştinţă de ele) şi căruia îi revenea sarcina probei conform art. 287 din codul muncii şi nici invocate de părţi (revizuientele neavând cunoştinţă de existenţa lor - toate apărările intimatei fiind făcute pe Hotărâre nr. 3/04.02.2009 şi anexa acesteia cu modificările pe care le-a suferit - , iar intimata omiţând a face vorbire de ele tocmai pentru că duceau la o soluţie nefavorabilă pentru aceasta);
- înscrisul să aibă forţa probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă.
Instanţa a reţinut că înscrisurile respective au forţa probantă prin ele însele şi sunt de natură să schimbe soluţia deoarece fac dovada că în luna martie 2009 au fost concediaţi pe lângă cei 27 de salariaţi avuţi în vedere de instanţă, (concediaţi conform Hotărârii AGA nr. 3/04.02.2009 cu anexa aferentă în forma sa finală) încă 13 salariaţi (concediaţi conform Hotărârii AGA nr. 4/10.02.2009 cu anexa aferentă), realizându-se astfel numărul necesar pentru a caracteriza concedierea ca fiind una colectivă.
Apărarea pârâtei că înscrisurile invocate nu pot fii probante prin ele însele şi că necesită completarea probatoriului cu alte acte cum ar fi deciziile de concediere efectivă nu este reţinută de instanţă deoarece din cuprinsul hotărârii 4/10.02.2009 rezultă explicit că s-a aprobat disponibilizarea de personal începând cu 10.02..2009, în temeiul art. 65 din codul muncii, coroborat cu art. 68 litera c din codul muncii, adică s-a aprobat o concediere colectivă (cel puţin 30 de salariaţi aşa cum reglementează art. 68 litera c din codul muncii), voinţa angajatorului fiind evidentă de a proceda la o concediere colectivă. Înscrisurile invocate au aşadar forţă probantă prin ele însele.
Celelalte înscrisuri la care face referire intimata în apărare (deciziile de concediere privind pe cei 13 salariaţi menţionaţi în anexa la Hotărârea 4/10.02.2009), nu sunt acte care completează forţa probantă a înscrisurilor invocate ca temei al revizuirii.
Notificarea adresată ITM Dolj, înregistrată sub nr. 9428/13.02.2009, privind intenţia concedierii unui număr de încă 13 salariaţi, conform Hotărârii AGA nr. 4/10.02.2009 şi deciziile de concediere pentru fiecare salariat sunt doar acte de punere în aplicare a Hotărârii 4/10.02.2009, hotărârea de concediere colectivă fiind luată prin Hotărârea AGA nr. 4/10.02.2009, condiţii în care aceasta are prin ea însăşi forţă probantă.
- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită.
Hotărârea AGA nr. 4 a fost emisă la 10 09 2009, iar sentinţa nr. 3313/29.10.2009 a cărei revizuire se cere s-a pronunţat la 29.10.2009, deci înscrisul exista la data pronunţării sentinţei;
- înscrisul nu a putut fi înfăţişat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, intenţionat sau involuntar, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
În speţa de faţă înscrisul invocat a fost emis în mod unilateral de intimată şi nu a fost prezentat la instanţă, aşa cum arătat mai sus, a fost ţinut secret până în momentul efectuării cercetărilor penale în dosarul nr. 466/P/2012.
Revizuientele nu au avut cunoştinţă de existenţa unei a doua hotărâri AGA, adoptată la doar câteva zile de prima hotărâre (cea invocată şi prezentată în apărare în prima judecată). Au aflat acest lucru abia din conţinutul rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 466/P/2012, comunicată revizuientelor la 09.08.2012, (în raport de care cererea de revizuire trimisă prin poştă la 22.06.2012 este în termenul legal prevăzut de art. 324 alin. 4 din codul de procedură civilă).
Susţinerea intimatei că revizuientele ar fi avut cunoştinţă de faptul concedierii celor 13 angajaţi încă din 2010 ca stare de fapt nu are relevanţă, deoarece termenul de revizuire se calculează de la data la care a avut cunoştinţă de înscrisul invocat ca temei al revizuirii. Ca urmare invocarea de către intimată a excepţiei tardivităţii introducerii cererii de revizuire este neîntemeiată.
Revizuientele nu aveau posibilitatea să obţină prin mijloace proprii înscrisurile respective, neavând acces la arhivele de personal ale intimatei.
Susţinerea intimatei că revizuentele ar fi putut obţine înscrisurile pe care îşi întemeiază cererea de revizuire de la I.T.M. Dolj, instituţie la care angajatorul a notificat intenţia concedierii colective şi a depus toate deciziile privind încetarea contractelor de muncă ale foştilor salariaţi, sau ar fi putut obţine copile deciziilor de concediere de la persoanele concediate, nu va fi reţinută de instanţă deoarece ITM Dolj nu pune la dispoziţia oricui solicită documente privind actele întocmite de societăţile comerciale, nu are această obligaţie, ci doar eventual acte care în privesc pe solicitant. De altfel apărătorul revizuientelor a încercat de două ori să obţină în acest mod informaţii, iar răspunsul primit a fost în sensul menţionat mai sus (filele 22-23 din dosarul nr. 3201/63/2010). Pe de altă parte nu se poate cere salariaţilor să identifice pe toţi salariaţii concediaţi, să verifice temeiul şi data concedierii fiecăruia, sau al încetării raportului de muncă, să procure de la foştii salariaţi deciziile de concediere pentru a dovedi acţiunea.
- înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
Înscrisurile invocate ca temei al revizuirii sunt determinate deoarece dacă instanţa de fond ar fi avut la dosar ambele tabele din care rezulta în mod clar că au fost concediaţi mai mulţi de 30 de salariaţi în luna martie 2009 ca urmare a reducerii activităţii societăţii, ar fi admis acţiunea formulată la acel moment.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC CEREALCOM SA,
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut greşit că in speţa au fost îndeplinite cumulativ cerinţele enumerate in art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât nu s-a dovedit nicio împrejurare care sa fi făcut imposibila prezentarea înscrisurilor noi in fata instanţei de fond, astfel că sentinţa nr. 3313/29.10.2009 nu poate face obiectul cererii de revizuire formulată în condiţiile sus-menţionatului text de lege.
Intrucât hotărârea a rămas irevocabila, dezlegarea dată de către instanţă problemelor de fapt si de drept analizate a intrat în puterea de lucru judecat.
De asemenea, arată că sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I Cod procedură civilă: înscrisurile nu sunt noi (A), nu au forţă probantă prin ele însele (B) si ar fi putut fi înfăţişate la data în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, prin minime diligente din parte revizuientelor (C).
A. înscrisurile să fie noi:
Este evident că nu se poate vorbi de înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. Cod procedură civilă, în situaţia în care informaţiile cuprinse în înscrisurile invocate erau de mult cunoscute.
Prin cererea de revizuire nu se invocă efectiv înscrisuri noi care să releve o situaţie necunoscută revizuentelor, ci doar un tabel cu angajaţii propuşi spre concediere, al căror număr însumat cu cei deja cunoscuţi de acestea ar depăşi limita de 30 de disponibilizaţi.
Or, exact aceeaşi situaţie a fost invocată în prima cerere de revizuire, existenţa unui număr suplimentar de concedieri decât cele pretins a fi cunoscute de reclamante, cu prima ocazie invocându-se 3 decizii de concediere, iar acum un tabel centralizator al celor propuşi pentru concediere.
Mai mult decât atât, la poziţiile 11 şi 12 din tabel se găsesc A.M. şi C.D., adică exact angajaţii concediaţi conform deciziilor 144/10.03.2009 şi 151/10.03.2009 invocate ca şi înscrisuri noi în cadrul primei cereri de revizuire.
Ca atare, noutatea înscrisurilor nu este dată doar de faptul că actele nu au fost depuse în faţa instanţei care a soluţionat fondul litigiului, cum în mod greşit a reţinut Tribunalul.
B. înscrisurile noi invocate să aibă forţă probantă prin ele însele:
Tabelul centralizator din anexa la hotărârea AGA nr.4/10.02.2009 priveşte angajaţii propuşi pentru disponibilizare, cei efectiv disponibilizaţi fiind mai putini.
Cu titlu de exemplu, privitor la S.M.(poziţia 2) şi M.J. (poziţia 3) s-a revenit cu privire la intenţia de concediere, în cazul lui Stingă Sergiu (poziţia 10) nu s-a mai dispus concedierea, continuându-şi activitatea, pentru ca D.P. (poziţia 13) să îşi încheie raporturile de muncă prin acord, fără a fi efectiv disponibilizat.
In aceeaşi situaţie sunt mai mulţi angajaţi propuşi iniţial pentru disponibilizare, motiv pentru care simpla însumare a celor propuşi pentru concediere nu este relevantă în analiza pe fond a cauzei, cei efectiv disponibilizaţi fiind semnificativ mai puţini.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că prin Hotărârea AGA nr.4/10.02.2009 au fost concediaţi 13 salariaţi. Hotărârea AGA nu este aptă prin ea însăşi să conducă la desfacerea contractelor de muncă ale angajaţilor, dovada contrară şi de netăgăduit fiind faptul că disponibilizarea nu a operat „automat" cu privire la toţi cei 13 salariaţi din tabelul anexă, ci s-a aplicat concret numai la o parte din salariaţii propuşi a fi concediaţi, alţii continuând să lucreze pentru societate.
Concedierea colectivă nu se probează prin hotărâri AGA cum în mod greşit reţine Tribunalul Dolj, ci prin decizii efective de concediere.
In concluzie, înscrisurile invocate ca şi noi nu sunt apte de a constitui prin ele însele o dovadă suficientă în sensul celor invocate de revizuente, fiind necesare verificări suplimentare cu privire la fiecare propunere de concediere, pentru a se stabili dacă s-a concretizat sau nu. Astfel, era absolut necesar ca in speţa sa se administreze si alte mijloace de proba, pe lângă hotărârea AGA şi tabelul anexă să fie complet, ceea ce nu se poate face pe cale revizuirii, întrucât ar tinde la o nouă judecare în fond a cauzei.
C. înscrisurile noi sa nu fi putut înfăţişate la data în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că a fost ţinute secret de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de puterea părţii.
La momentul soluţionării în fond a cauzei, revizuenţii aveau acces la înscrisurile constând în hotărârile AGA prin care s-au decis concedierea, implicit la tabelele anexă privind angajaţii propuşi pentru disponibilizare, precum şi la fiecare decizie de concediere în parte emisă de subscrisa, singura formalitate fiind aceea a solicitării relaţiilor corespunzătoare, reclamantele însele, sau prin intermediul instanţei de judecată.
Dovada disponibilizărilor din cadrul societăţii se putea/poate face în modul cel mai simplu posibil: prin obţinerea de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a informaţiei privind numărul de concedieri notificate de angajator în perioada de referinţă.
Conform dispoziţiilor art. 7 din Procedura adoptată prin Ordinul nr.747/1999 al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, angajatorii sunt obligaţi să depună la Inspectoratul teritorial de muncă, în termen de 5 zile, actele privind încetarea contractului individual de muncă, ceea ce face ca această instituţie publică să deţină toate datele necesare stabilirii numărului de concedieri din cadrul unei societăţi angajatoare într-o anumită perioadă de timp.
De asemenea, aşa cum rezultă din chiar înscrisurile constând în declaraţiile extrajudiciare anexate primei cereri de revizuire, nimic nu a împiedicat reclamantele să solicite copii de pe deciziile de concediere de la foştii colegi, aşa cum de altfel au procedat în 7 şi 8 februarie 2010.
Hotărârea AGA nr. 4/10.02.2009 alături de anexe precum si toate deciziile de concediere a persoanelor efectiv disponibilizate din tabelul cu angajaţii propuşi, invocate ca şi înscrisuri noi, au fost înregistrate conform textului menţionat anterior la Inspectoratul de munca Teritorial Dolj încă din luna martie 2009, alăturat Notificării privind intenţia de concediere colectivă cu nr.29428/13.02.2009, moment de la care ele au devenit ACTE PUBLICE, aflate intr-o INSTITUŢIE PUBLICA, la dispoziţia oricărei persoane interesate, putând fi obţinute printr-o simplă cerere.
Faptul ca la momentul soluţionării cauzei reclamantele nu au făcut acest demers, deşi invocaseră existenţa unui număr mai mare de decizii de concediere, altele decât cele existente la dosar, tine exclusiv de modul în care au înţeles să gestioneze judecata pricinii, fără a se pune problema ca recurenta sau vreo împrejurare de forţă majoră să împiedice accesul la înscrisurile respective.
Pe de alta parte, este ilogic ca instanţa să reţină că aceste înscrisuri au fost ţinute secret, din moment ce ele au fost depuse în termenul legal la ITM Dolj, deci la o instituţie publică unde puteau fi consultate.
Faptul că ITM Dolj ar fi refuzat să pună la dispoziţia revizuientilor documentele solicitate, nu înseamnă că aceştia nu aveau posibilitatea să meargă mai departe şi sa solicite instanţei de judecată să emită o adresă către ITM Dolj prin care să ceară să pună la dispoziţia instanţei toate informaţiile pe care le considerau utile soluţionării cauzei.
Este fără relevanta in speţa motivarea instanţei de fond potrivit căreia, in cadrul litigiilor de munca, angajatorul este cel care are sarcina probei. Aceasta nu înseamnă ca pentru nedepunerea în termen a tuturor probelor nu se mai aplică sancţiunea decăderii din probă. În atare situaţie, partea care are interes în a dovedi o anumită situaţie de fapt (revizuientii - în cazul de faţă), trebuie să depună toate diligentele pentru a-şi dovedi susţinerile.
Analizând recursul formulat, Curtea a constatat că este fondat pentru considerentele următoare;
Cererea de revizuire formulată de revizuienţi a fost întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;
Reiese din aceste dispoziţii că una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul nou, şi pe care se întemeiază cerere de revizuire, este aceea ca acel înscris să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără a fi nevoie să fie confirmat prin alte mijloace de probă.
Această condiţie a fost analizată şi de către instanţa de fond însă aceasta a reţinut în mod netemeinic că înscrisul invocat de câtre revizuienţi îndeplineşte această condiţie.
A reţinut instanţa de fond că prin hotărârea AGA, actul ce constituie înscrisul nou, s-a stabilit concedierea unui număr de peste 30 de salariaţi, şi deci, acest act face dovada că a fost o concediere colectivă.
Concluzia instanţei de fond este una netemeinică.
Hotărârea respectivă era, aşa cum o arată chiar denumirea sa o hotărâre a AGA, hotărâre ce urma să fie pusă efectiv în practică de către consiliul de administraţie al societăţii.
Ea nu dovedeşte în nici un caz, prin ea însăşi, că cei peste 30 de salariaţi au şi fost concediaţi în baza art. 65 din Codul Muncii, fiind necesar a fi analizate deciziile de concediere ale salariaţilor, actele ce fac într-adevăr dovada certă a concedierii salariaţilor precum şi a temeiului în baza căruia au fost concediaţi.
De asemenea, era necesar analizarea organigramei societăţii după data disponibilizării pentru a se vedea dacă au fost concediaţi numărul de salariaţi propuşi prin acea hotărâre a AGA.
În aceste condiţii este evident că actul nou invocat de către revizuienţi nu îndeplineşte condiţia impusă de textul de lege.
Trecând peste acest fapt, o altă condiţie pe care ar fi trebuit să o îndeplinească actul nou invocat de revizuienţi este aceea ca acesta să nu fi putut fi înfăţişat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea ce se cere a fi revizuită, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Şi această condiţie a fost analizată de către instanţa de fond care a stabilit din nou o stare de fapt eronată.
Astfel, instanţa a reţinut că revizuienţii nu au putut înfăţişa înscrisul respectiv deoarece a fost emis unilateral de către intimată şi deci nu aveau cunoştinţă de acea hotărâre, şi nu aveau posibilitatea obţinerii prin mijloace proprii a acelei hotărâri.
Hotărârea respectivă este un act oficial înregistrat ca atare atât la unitatea intimată cât şi la Inspectoratul Teritorial De Muncă, figurând în notificarea trimisă de intimată acestei instituţii, astfel că revizuienţii cu un minim de diligenţă puteau lua la cunoştinţă de acea hotărâre şi puteau solicita instanţei să ceară acea hotărâre dacă ei nu o puteau obţine.
Reiese deci că nici această condiţie nu este îndeplinită de actul nou invocat de către revizuienţi.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească actul nou invocat ca temei al revizuirii sunt cumulative, astfel că neândeplinirea uneia dintre ele atrage lipsa de temei a cereri de revizuire.
Curtea a reţinut astfel că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, urmând ca în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi 312 Cod procedură civilă să admită recursul şi să modifice sentinţa în sensul respingeri cereri de revizuire.
(Decizia nr. 6674/18.06.2013 - Secţia I civilă, rezumat judecător Marian Panduru)
| ← Cheltuielile de judecată cerute pe cale separată. | Demolări. Opozabilitatea obligaţiei de demolare a... → |
|---|
