Validare poprire. Salarii câştigate prin hotărâri judecătoreşti
| Comentarii |
|
Dispoziţiile OUG nr. 71/2009 prin care executarea a fost suspendată conţine dispoziţii contrare Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (C.E.D.O). Aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor art. 6 şi art. 1 protocol 1 din Convenţia şi jurisprudenţa CEDO.
Prin sentinţa civilă nr.9320/18.06.2012 pronunţată de Judecătoria Craiova a fost admisă cererea formulată de creditoarea C L M, în contradictoriu cu debitorul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, şi terţul poprit Administraţia Finanţelor Publice Craiova-Trezoreria Craiova.
A fost validată poprirea dispusă prin adresa anterior menţionată asupra conturilor debitorului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în mâinile terţului poprit Administraţia Finanţelor Publice Craiova - Trezoreria Craiova şi obligă terţul poprit să achite creditoarei sumele datorate de debitor, în limita creanţei de 935,69 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Conform art. 460 Cod procedură civilă, „dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi. Instanţa va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit şi, dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terţul poprit să plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi (...). Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadenţă, cât şi pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-şi efectele numai la data când sumele devin scadente”.
In cauza supusă soluţionării, instanţa a constatat că titlul executoriu in baza căruia s-a declanşat procedura executării silite, la solicitarea creditoarei C L M este reprezentat de sentinţa civilă nr. 598/26.02.2008 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 602/63/2008, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a dispus ca debitorul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova să plătească creditoarei începând cu data de 01.01.2007 un salariu de bază brut de 880 lei, precum şi diferenţa dintre salariul stabilit şi salariul efectiv plătit pentru perioada 01.01.2007-31.12.2007, diferenţe ce vor fi reactualizate in funcţie de indicele de devalorizare a monedei naţionale.
Obiectul cererii deduse judecăţii este reprezentat de validarea adresei de înfiinţare a popririi emise de BEJ I M la data de 10.02.2012, pentru suma de 935,69 lei, reprezentând 5% din debitul datorat conform titlului executoriu anterior menţionat şi cheltuielile de executare.
Prin adresa nr. 246626/14.03.2012 comunicată BEJ I M terţul poprit a precizat că a restituit în original dosarul de executare nr. 1498/E/2008, cu motivarea că executarea are ca obiect drepturi de natură salarială, câştigate prin hotărâri judecătoreşti, iar potrivit OUG 71/2009, executarea este suspendată.
In ceea ce priveşte motivul invocat de terţul poprit, precum şi de debitor prin întâmpinarea depusă la dosar, referitor la încălcarea dispoziţiilor OUG 71/2009, instanţa constată că acest act normativ intern conţine dispoziţii contrare Convenţiei (Europene) pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (C.E.D.O.), motiv pentru care va face aplicarea art. 1 alin. 2 şi art. 20 din Constituţia României, revizuită în 2003, şi va aplica în speţa, cu prioritate, dispoziţiile art. 6 şi art. 1 protocolul 1 din Convenţie şi jurisprudenţa CEDO.
Conform art. 20 din Constituţie, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
Curtea de la Strasbourg este interpreta supremă a Convenţiei, care se aplică direct în statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv în România, astfel că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, urmând ca judecătorul naţional să dea eficienţă acesteia.
In acest sens, aşa cum in mod constant s-a decis in jurisprudenţa CEDO, refuzul autoritarilor de a aloca sumele necesare hotărârilor judecătoreşti ce constituie titluri executorii încalcă atât prevederile art. 1 Protocolul 1, cat si prevederile art. 6 CEDO, text legal conform cu care statele membre sunt ţinute a asigura executarea silita a hotărârilor judecătoreşti, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat de întârziere a acestei executări.
Acelaşi principiu se regăseşte si în cauzele Broniowski contra Poloniei - Hotărârea Marii Camere din 22.06.2004, Hornsby contra Greciei, Ruianu contra Romaniei, Pini, Bertani, Manera şi Atripaldi contra României, Sandor contra României, Sabin Popescu contra României, in toate aceste cauze Curtea Europeana a Drepturilor Omului reţinând ca Administraţia publica are obligaţia de a executa voluntar hotărârile judecătoreşti, orice omisiune a acesteia in executare sau întârziere in executare lipsind de eficacitate prevederile art. 6 CEDO.
Astfel, în cauza Bourdov contra Rusiei s-a rezolvat de Curtea EDO o situaţie similara, reclamantul beneficiind de asemenea de creanţe împotriva statului, creanţe care nu au fost onorate de Administraţia financiara din cauza lipsei banilor in cont.
S-a stabilit cu acea ocazie ca "o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Sigur, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanţe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecinţă o atingere adusă substanţei dreptului protejat de art. 6 paragraful 1(35). In cauză, reclamantul nu trebuia să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care viza repararea unei vătămări a sănătăţii sale, din pricina dificultăţilor financiare ale statului (36)."
Hotărârea este importantă pentru că expune cu claritate obligaţia statului de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunţate împotriva sa chiar in condiţiile in care statul traversează situaţii excepţionale cu privire la resursele financiare disponibile.
Complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligaţia sa, în baza Convenţiei, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii într-un interval rezonabil. Autorităţile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri.
S-a statuat că autoritatea pârâtă avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare, fie singură, fie în cooperare cu alte autorităţi responsabile federale sau locale pentru a se asigura că fondurile necesare erau disponibile în vederea executării obligaţiei Statului.
Existenta crizei mondiale justifica in planul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului neexecutarea obligaţiilor băneşti care ii revin fata de salariaţii din sistemul bugetar, un atare raţionament fiind lipsit de substanţa si neconform cu starea de fapt, astfel:
Debitorul a ajuns in situaţia obligării sale la plata acestor sume din propria culpa, deoarece a refuzat sa le acorde in mod voluntar salariaţilor din sistemul bugetar drepturile salariale cuvenite prin lege.
Incidenta crizei mondiale este suportata in final de cetăţeanul simplu, acesta fiind in situaţia de a-si schimba dramatic modul de viata fie ca urmare a pierderii locului de munca, fie ca urmare a diminuării considerabile a veniturilor, iar a-l forţa tot pe acesta sa suporte greutatea crizei mondiale prin neonorarea de către stat a creanţelor pe care le are fata de el , chiar după trecerea unei perioade rezonabile, atinge însăşi substanţa dreptului la proprietate al acestuia.
Ca atare, justificarea legalităţii ingerinţei statului in dreptul de proprietate al cetăţeanului prin incidenta crizei mondiale nu este nici legala, nici morala, si nu poate fi reţinută ca un motiv temeinic de a amâna pe durate excesive aceste plaţi, statul trebuind sa găsească alte soluţii de rezolvare a unei situaţii financiare dificile decât aceea de neonorare a obligaţiilor sale.
În lumina jurisprudenţei CEDO deja menţionate, se poate concluziona că, atât în situaţia în care un stat se bucură de imunitate de executare silită, cât şi în situaţia în care în dreptul intern este posibilă executarea silită a statului, refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Convenţiei, cât şi dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1.
Instanţa a avut în vedere în acest sens şi art. 44 alin.1 din Constituţie care garantează creanţele asupra statului şi reţine că nu există nici un argument în ceea ce priveşte neexecutarea acestei obligaţii în perioada 26.02.2008 (data pronunţării hotărârii de constituie titlu executoriu) şi 18 iunie 2009 (data aprobării ordonanţei).
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova şi Trezoreria Municipiului Craiova.
Prin sentinţa nr. nr. 404 din 22 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia Civilă în dosarul nr. 11934/215/2012, s-a admis apelurile declarate de debitorul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova şi terţul poprit A.F.P. - Trezoreria Municipiului Craiova împotriva sentinţei civile nr. 9320/18.06.2012 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 11934/215/2012, în contradictoriu cu creditoarea C L M.
A schimbat în totalitate sentinţa apelată în sensul că:
A respins cererea de validare poprire formulată de creditoarea C L M şi desfiinţează poprirea înfiinţată prin adresa de poprire de la data de 10.02.2012 înfiinţată de BEJ Iacob Mircea în cadrul dosarului de executare nr. 1498/E/2008.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele;
Art.20 din Constituţie prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte iar jurisprudenţa Curţii
Europene a Dreptului Omului are aplicare directă în dreptul intern în virtutea principiului subsidiarităţii şi în conformitate cu Comisia Europeană a drepturilor omului.
Este de necontestat faptul că, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului era în sensul că o autoritate a statului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească. Fiecare stat are datoria de a deţine un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive ce îi revin. Executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la instanţă ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă din cadrul statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părţi.
La data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat însă Decizia de inadmisibilitate în cauza nr.57265/2008 - Dumitru Daniel şi alţii contra României.
Cauza statuează cu privire la eşalonarea de Statul Român a plăţii anumitor sume de bani obţinute de petenţi prin hotărâri judecătoreşti definitive.
S-a constatat că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunţate în favoarea funcţionarilor publici prin hotărâri judecătoreşti şi prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranşe anuale.
Se are în vedere în raţionamentul Curţii, OUG nr.71/2009 care prevede plata datoriilor în 3 tranşe anuale, în intervalul 2010-2012, OUG nr.45/2010 care a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranşe anuale, însă în intervalul 2012-2014 şi Legea nr.230/2011 care a eşalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016, cu anuităţi progresive, ajungând de la 5 % în primul an până la 35 % în ultimul an.
În contextul unei situaţii de dezechilibru bugetar major al Statului Român, Curtea consideră că măsurile luate şi mecanismul de eşalonare instituit, de natură a menţine echilibrul bugetar între cheltuieli şi veniturile publice, pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică, plata eşalonată a sumelor datorate neputând fi nerezonabilă.
În speţă, intimata-creditoare a solicitat validarea popririi înfiinţate în mâinile terţului poprit Trezoreria Mun. Craiova ca urmare a faptului că acesta a restituit adresa de poprire cu menţiunea că au intrat în vigoare prevederile OUG nr.71/2009 potrivit căreia orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială, este suspendată de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menţionată chiar acest act normativ, considerând că interesul general poate justifica o ingerinţă a Statului în ceea ce priveşte modul de executare a unei obligaţii stabilite prin hotărâre judecătorească.
Cum situaţia de fapt a cauzei Dumitru Daniel şi alţii Contra României este similară speţei deduse judecăţii, fiind în dezbatere incidenţa şi caracterul sistematic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar şi executarea eşalonată a unui titlu executoriu ce are drepturi băneşti, şi faţă de dispoziţiile art.20 din Constituţie, se impune a se da eficienţă jurisprudenţei obligatorii a Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs creditoarea C L M, susţinând următoarele;
Decizia Tribunalului Dolj a fost data cu aplicarea greşita a legii: respectiv a dispoziţiilor; 456-460 din Cod procedură civilă si ale Ordinul 2336 / 2011, principiul fundamental al separaţiei puterilor prevăzut art. 1 alin 4 din Constituţia României, precum si principiul aplicării legii civile in timp cele ale art. 20 din Constituţie, dispoziţiile OUG 71/2009.
Conform art. 456 afin 1 din Cod procedură civilă „în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat:
a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. (1);
Dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi. Instanţa va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit şi, dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terţul poprit să plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi. Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadenţă, cât şi pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-şi efectele numai la data când sumele devin scadente.
Din aceste prevederi legale rezultă că terţul poprit, în speţa Trezoreria Craiova, avea obligaţia să consemneze suma de bani a cari poprirea a fost înfiinţată pentru validarea unei popriri la scadente şi nu să returneze adresa de poprire executorului.
Prin art. 1 din 0.U.G.nr.71/2009 s-a instituit o procedură de eşalonare pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.
Instanţa de apel a analizat greşit actele normative aplicabile în speţă: OG nr. 22/2002, OUG. nr.75/2008 si OUG nr. 71/2009 întrucât potrivit art. 20 din Constituţie nu a ţinut cont ca legile interne pot fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care Româneşte parte.
In ceea ce priveşte analizarea cauzei de fata comparativ cu cauza Dumitru si alţii, constată că in mod greşit instanţa de apel a făcut trimitere la aceasta, deoarece CEDO a respins cererea motivând: „ Astfel, in conformitate ca legislaţia in vigoare (supra, pct. 24), reclamanţii au primit în octombrie 2008 o prima transa, reprezentând 30% din totalul sumelor datorate, în septembrie 2010, li s-a plătit o sama suplimentara, reprezentând 25% din a doua tranşă din suma totala, deşi in temeiul O.U.G. nr. 45/2010 din 19 mai 2010 cea de a doua tranşă trebuit plătită in 2012.
Conform legii, sumele plătite s-au actualizat de fiecare data la raport cu indicele pretorilor de consum din data plaţii. Pana in prezent, reclamanţii au primit mai mult de o treime din suma totala acordata de instanţă, restul sumei trebuind sa fie plătit eşalonat, conform legislaţiei in vigoare, pana in 2016. Nn exista nimic in dosar care sa sugereze ca Guvernul nu are intenţia de a respecta calendarul plaţilor".
Or, in prezenta situaţie na s-a făcut dovada respectării calendarului plătii, debitorul neachitând nici transa de 5 % ce se cuvenea conform OUG 71/2009.
Prin urmare instanţa de apel nu a observat faptul ca nici măcar dispoziţiile 71//2009 nu au fost respectate de către debitor si chiar de către stat prin organismele sale, fapt care este incompatibil cu CEDO si protocoalele acesteia, deoarece neexecutarea la termen a unei obligaţii este condamnata in practica CEDO.
Normele speciale prevăzute de Ordinul 2336 / 2011, obligatorii pentru Administraţiile financiare reglementează modul de punere in aplicare a prevederilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobata cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, de către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, in calitate de terţ poprit
Fata de aceste dispoziţii legale, terţul poprit avea obligaţia să plătească suma solicitata, chiar la scadenta si nu sa înapoieze adresa de înfiinţare a popririi, deoarece sa achite transele trimestriale aşa cum sunt prevăzute de OUG 71/2009.
Prin criticile formulate recurenta susţine că în mod greşit tribunalul a admis apelul AFP Craiova deoarece nu are calitate procesuală pasivă în cauză, funcţionează în subordinea Direcţiei generale a finanţelor publice, şi nu are autonomie proprie.
In drept a invocat dispoziţiile art.304 pct. 8 si 9 din C. Pr. civ.
Recursul este nefondat.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii în speţă, atât a legii interne cât şi a prevederilor normelor comunitare.
Este adevărat că în codul de procedură civilă este prevăzută o anumită procedură de executare silită a sumelor datorate de debitor creditorului, şi obligaţia terţului poprit, însă aşa cum de altfel arată chiar recurenta în cererea de recurs, prin OUG nr. 71/2009, s-a prevăzut o procedură de plată a sumelor respective, şi tot prin aceeaşi ordonanţă s-a prevăzut şi că orice procedură de executare silită se suspendă de drept pe toată perioada de eşalonare a acestei plăţii.
În aceste condiţii este evident că şi obligaţia terţului poprit nu mai subzistă cât timp este în vigoare ordonanţa respectivă.
Criticile recurentei privind greşita interpretare a principiilor jurisprudenţei CEDO sunt de asemenea nefondate, dispoziţiile dreptului intern în materia executării creanţelor împotriva statului nefiind contrare dispoziţiilor din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenţiei garantează oricărei persoane dreptul ca o instanţă să judece orice contestaţie privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obţine executarea unei hotărâri judecătoreşti este parte a procesului civil şi este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenţie (CEDO, Cauza Ulger c. Turciei, 25321/02, hot. din 26 iunie 2007, Manoilescu şi Dobrescu c. României , 60861/00).
Dreptul de acces la justiţie nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiţii.
Instanţa europeană recunoaşte că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigenţelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanţa dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanţă este permisă dacă are un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat.
În speţă, instituţia debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanţa eşalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerinţă a statului în dreptul creditorului de a obţine executarea silită şi finalizarea procesului civil, dar este o ingerinţă care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, şi este rezonabil proporţională cu scopul urmărit.
Caracterul proporţional al limitării dreptului creditoarei de a obţine executarea hotărârii judecătoreşti rezultă din faptul că OUG 71/2009, astfel cum a fost modificată, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabileşte modul în care creanţa se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare şi de instanţa europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obţinut în anul 2007. Măsura eşalonării plăţii este proporţională cu scopul urmărit, deoarece creditorul a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanţe, diferenţe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greşită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligaţia efectuării plăţii din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voinţa legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanţei cu indicele preţurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanţei relevă situaţia financiară dificilă a statului şi argumentează eşalonarea plăţilor prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispoziţiile convenţiei europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanţa împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanţa, aşa încât sentinţa ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanţa apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind şi întrucât prin această ordonanţă de urgenţă a fost amânată şi eşalonată executarea hotărârilor judecătoreşti care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează şi titlul executoriu al intimatei).
Asupra conformităţii OUG 71/2009 cu normele constituţionale s-a pronunţat Curtea Constituţională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010 s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eşalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în nici un mod de Convenţie.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.
Cât priveşte cererea recurentei privind validarea popririi pentru suma reprezentând 5% aşa cum prevede OUG nr. 71/2009, şi care nu i-ar fi fost plătită, această cerere a fost făcută prima oară în recurs, astfel că decizia instanţei de apel nu poate fi lovită de nelegalitate sub acest aspect.
Critica cu privire la lipsa de interes a terţului poprit AFP Craiova în formularea recursului este neîntemeiată deoarece prin sentinţa pronunţată la instanţa de fond, a fost obligat, în această calitate, să achite creditoarei sumele încasate de debitor, în limita creanţei de 935,69 lei.
Pentru considerentele arătate, constatând că decizia atacată este temeinică şi legală, în baza art. 312 Cod procedură. civilă. recursul va fi respins ca nefondat.
(Decizia nr. 1629/26.02.2013 - Secţia I civilă, rezumat judecător Marin Covei)
| ← Termenul pentru formularea obiecţiunilor la raportul de expertiză | Valoare obiect. Competenţa. Stabilire cale de atac. → |
|---|
