Chemare în judecată. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 1593 din data de 07.05.2013
Prin cererea înregistrată la data de 28.03.2012 pe rolul Judecătoriei M. sub nr. de dosar ..., reclamanta Asociația Lumina- Casa lumina a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. ML, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună punerea sub interdicție a acestuia.
A arătat reclamanta că pârâtul este ocrotit în cadrul Asociației din anul 2000 și este persoană cu handicap potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 1234/02.03.2005 cu diagnosticul oligofrenie.
A mai precizat reclamanta că în funcție de decizia luată de instanță, va solicita în viitor să fie desemnată drept tutore al pârâtului pentru a-1 putea reprezenta în relațiile cu autoritățile și a-i asigura condiții decente de viață, îngrijire și tratament medical.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
In susținere au fost depuse înscrisuri.
Din oficiu s-a dispus ca parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești să efectueze cercetările necesare în cauză și prevăzute de art. 30 din Decretul nr. 32/1954, rezultatul acestora fiind depus la dosar.
De asemenea, a fost audiat pârâtul, constatându-se că datorită stării acestuia nu îi poate fi luat interogatoriu.
La data de 12.03.2013 reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a precizat că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâtă și pe mama pârâtei, modificare de care s-a luat act prin încheierea dispusă la aceiași dată menționată mai sus.
Din actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanța retine următoarele:
Pârâta M. M. este ocrotită de reclamantă și potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 1234/02.03.2005 prezintă o deficiență funcțională gravă, diagnosticul fiind oligofrenie II, grad permanent.
In cadrul cercetărilor efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria M. a fost efectuată expertiză medico legală psihiatrică concluziile acesteia fiind că pârâta prezintă diagnosticul de oligofrenie gr. II, nu păstrează capacitatea de discernământ, autoconducție și administrarea bunurilor proprii.
De asemenea, comisia de medici care a efectuat raportul a recomandat instituirea măsurii de interdicție.
Astfel cum am precizat, la data de 15.01.2013 pârâta a fost prezent în instanță, însă datorită stării de sănătate a acestuia nu s-a putut lua o declarației, neputându-se comunica cu partea.
Potrivit art. 164 alin. 1 cod civil "persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale, va fi pusă sub interdicție judecătorească".
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că pârâta M. M. nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, fiind astfel îndeplinite condițiile textului citat mai sus.
In atare situație, instanța va admite cererea și va dispune punerea sub interdicție a acesteia.
In ce privește numirea unui tutore se constată că deși reclamanta nu a solicitat expres acest lucru, precizând că va formula o astfel de cerere ulterior, potrivit art. 170 Cod civil "prin hotărârea de punere sub interdicție, instanța de tutelă numește, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicție judecătorească".
în aceste condiții, prin prezenta hotărâre va fi desemnat și tutorele pârâtului și deși în principiu tutorele este desemnat din rândul rudelor persoanei puse sub interdicție, în cazul de față această calitate o va avea reclamanta.
Pentru a lua această decizie instanța are în vedere atât faptul că părinții pârâtului nu s-au preocupat de acesta, cât și faptul că datorită gradului de handicap pe care îl prezintă pârâtului îi sunt aplicabile prevederile legale speciale cu privire la situația persoanelor cu handicap, prevederi potrivit cărora poate fi desemnat tutore și instituția ce îl ocrotește pe pârât.
Deoarece reclamanta este această instituție și până în prezent s-a ocupat de îngrijirea pârâtului, reclamanta va fi numită tutore al pârâtului.
Se va dispune publicarea hotărârii de punere sub interdicție, rămasă definitivă, în extras, într-un ziar de largă circulație, de către reclamantă și comunicarea prezentei hotărâri și autorității tutelare de la Primăria C, precum și tutorelui.
De asemenea, se va dispune afișarea prezentei hotărâri la sediul Judecătoriei M., precum și la Primărie
← Hotărâre care să ţină loc de act autentic. Jurisprudență Cereri | Divorţ. Jurisprudență Minori → |
---|