CIVIL.BILET LA ORDIN. Jurisprudență Opozabilitate, inopozabilitate
Comentarii |
|
Tribunalul BUZĂU Decizie nr. 19 din data de 12.03.2014
Bilet la ordin. Opoziție la executare. Caracterul autonom al
obligației cambiale.
Prin sentința civilă nr. ......din.......2013 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. ........./200/2012 s-a respins actiunea civila având ca obiect opoziție la executare, formulată de petenta SC ........SRL în contradictoriu cu intimata SC ..........SRL, ca neîntemeiată.
...................................................................
Împotriva sentinței a declarat apel debitoarea SC .........SRL.
Printr-un memoriu separat, debitoarea a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub două aspecte.
În primul rând , apelanta a învederat că temeiul nașterii unui raport juridic cambial îl constituie o operațiune juridică și că nu există obligație cambială care să se nască dintr-un raport pur cambial. Simpla completare a unui bilet la ordin nu duce la o obligație cambială, iar pentru ca biletul la ordin să fie emis valabil trebuie să existe o cauză, respectiv un raport juridic anterior (contract de vânzare-cumpărare, împrumut, prestări servicii, etc. ) între cel care emite biletul și cel care îl primește.
Instanța de fond a reținut că biletul la ordin reprezintă contravaloare facturi, dar la dosarul cauzei nu există nicio factură emisă de beneficiarul biletului pentru SC.....SRL. De asemenea nu există facturi neachitate între .......și .........
Instanța de fond a mai reținut total netemeinic că există relații juridice între SC .......și SC ........dar nu a menționat nicio dovadă în acest sens, în afara simplei existențe a Biletului la ordin pe care a considerat-o suficientă.
Prin cea de a doua critică se arată că sentința este nelegală întrucât a reținut că Biletul la Ordin îndeplinește condițiile formale prevăzute de art. 104 raportat la art. 105 din Legea nr. 58/1934, cuprinzând toate elementele necesare, inclusiv semnătura emitentului.
Banca, a susținut apelantul, a refuzat să facă plata tocmai pentru lipsa semnăturii emitentului.
Instanța de fond, în mod eronat, a pus semnul egalității intre semnătura la rubrica "văzut"; cu aceea pe care ar fi trebuit să apară la rubrica semnătura emitentului.
Cele două semnături nu sunt echivalente, dispozițiile legale fiind de strictă interpretare.
Instanța de fond a suplinit în mod nelegal semnătura emitentului cu semnătura avalistului, iar lipsa unor elemente ale Biletului la ordin nu pot fi lăsate la aprecierea instanței.
Apelul este nefondat.
Cambia și Biletul la Ordin reprezintă titluri de credit care conțin obligații cambiale cu caracter general, abstract, autonome și independente de raportul juridic fundamental care ar fi dat naștere unei obligații de plată și față de care se comportă ca obligații de sine stătătoare.
Posesorul legitim al unui astfel de titlu de valoare își exercită dreptul și emitentul titlului execută obligația asumată în temeiul titlului și nu în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului. Caracterul autonom al obligațiilor cambiale face ca posibilitățile de apărare ale debitorului să fie mai restrânse decât în dreptul comun.
În acest sens , art. 63 din Legea nr. 58/1934 asupra Cambiei și Biletului la Ordin, prevede că în procesele cambiale pornite fie pe cale de acțiune fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiile de nulitate a titlului, potrivit disp. art. 2 , precum și cele care nu sunt oprite de art. 19.
În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 58/1934 , titlul căruia îi lipsește vreunul dintre condițiile arătate la art. 1 nu are valoarea unei cambii, iar potrivit art.1 Cambia trebuie să cuprindă denumirea de cambie, ordinul necondiționat de a plăti o sumă determinată, numele aceluia care se obligă să plătească , codul sau numărul de identificare al trasului, arătarea scadenței, arătarea locului unde plata trebuie făcută, numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută, arătarea datei și a locului emiterii, semnătura celui care emite cambia.
În privința Biletului la ordin, art. 104 prevede că acesta trebuie să conțină denumirea de Bilet la Ordin, promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată, arătarea scadenței și locului unde plata trebuie făcută, arătarea numelui celui căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută, arătarea datei și a locului emiterii , numele emitentului, semnătura emitentului și codul emitentului.
Biletul la ordin a cărui scadență nu este arătată este socotit plătibil la vedere, iar în lipsa unei arătări speciale, locul emisiunii titlului este socotit loc de plată și în același timp, loc al domiciliului emitentului. Biletul la ordin care nu arată locul unde a fost emis se socotește semnat în locul arătat lângă numele emitentului.
Biletul la Ordin ce face obiectul prezentei cauze a fost emis la 19.05.2010 de către SC ...........
Din examinarea acestui act rezultă că sunt îndeplinite condițiile de valabilitate prevăzute de art. 104 și 105 din Legea nr. 58/1934, fiind menționate denumirea de Bilet la Ordin, locul și data emiterii, promisiunea necondiționată de a plăti suma de 138622,72 lei , s-a menționat beneficiarul plății , scadența, există semnătura emitentului, numele acestuia, codul de identificare al acestuia.
În mod neîntemeiat apelantul susține că Biletul la ordin nu cuprinde toate elementele prevăzute de lege, inclusiv semnătura emitentului și faptul că Banca a refuzat plata pentru lipsa semnăturii emitentului.
Numele emitentului și semnătura acestuia există deasupra rubricii "data și locul emiterii"; și, deși există rubrică intitulată semnătura emitentului , acest lucru nu poate atrage nulitatea Biletului la ordin , întrucât semnătura există în rubrica intitulata "semnătura emitentului la vedere";.
Pentru validitatea Biletului la ordin este necesar să existe semnătura emitentului, respectiv semnătura olografă a persoanei fizice având calitatea de emitent sau, după caz, a reprezentantului legal ori a împuternicitului emitentului, persoană fizică, persoană juridică sau entitate care utilizează astfel de instrumente.
Faptul că reprezentantul emitentului a semnat Biletul la ordin în rubrica "semnătura emitentului la vedere"; și nu a mai semnat și în rubrica "semnătura emitentului"; nu atrage nulitatea acestui titlu de valoare.
Apelanta nu contestă că nu a semnat Biletul la Ordin susținând numai că semnătura sa figurează într-o altă rubrică decât cea intitulată semnătura emitentului, ori pentru validitatea Biletului la ordin este fără relevanță această susținere din moment ce semnătura emitentului figurează în rubrica "semnătura emitentului la vedere";, iar toate celelalte condiții de validitate , prevăzute de art. 104 și 105 din Legea nr. 58/1934 , sunt îndeplinite.
Tribunalul mai reține că prin sentința civilă nr. 14388 din 6.11.2012 pronunțată de Judecătoria Buzău a fost respinsă opoziția la executare formulată de .......în contradictoriu cu SC ..........SRL .
Această opoziție la executare a privit obligația de plată din același Bilet la Ordin, iar sentința a rămas definitivă și revocabilă prin respingerea apelului și recursului.
În mod judicios prima instanță a reținut că nu există autoritate de lucru judecat întrucât nu există identitate de părți, obiect și cauză între cele două litigii.
Cu toate acestea efectul pozitiv al puteri lucrului judecat se manifestă și ca prezumție relativă, respectiv mijloc de probă de natură să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior aspecte litigioase între părți, fără posibilitatea de a se statua diferit asupra acestora.
Acest efect pozitiv se impune într-un al doilea proces , care nu prezintă tripla identitate cu prima cauză, dar care are o legătură indisolubilă cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat în forma prezumției relative, vine să asigure , din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între hotărârile judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de al doilea proces , dar aduce în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazie unei judecăți anterioare și care nu pot fi eludate.
Așa fiind , raportat la considerentele mai sus expuse, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
← CIVIL.Acţiunea în dobândirea dreptului de proprietate asupra... | CIVIL Contestaţie la executare. Distincţie între creanţe... → |
---|