Competenţă. Acţiune în obligarea A.N.R.P. şi Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor la emiterea deciziei
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 3 pct. 1 Legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 16 Legea nr. 554/2004, art. 1
Competenţa de soluţionare a acţiunilor ce au ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de stat, revine curţii de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de prim grad.
Decizia civilă nr. 74 din 17 februarie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 1990 din 30.11.2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii S.H. şi S.S. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Iaşi - Secţia Comercială şi Contencios Administrativ.
In pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 361/2005 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică şi care funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. Cum litigiul de faţă se situează printre cele care vizează procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fiind îndreptat împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a constatat că cererea reclamanţilor este de competenţa Curţii de Apel Iaşi - Secţia Comercială şi Contencios administrativ în favoarea căreia s-a declinat competenţa de soluţionare.
împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală, deoarece dispoziţiile Legii nr. 10/2001 instituie o competenţă specială în favoarea Tribunalului Iaşi, indiferent de categoria instituţională din care face parte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi, raportat la obiectul cauzei şi natura sa, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului şi nu curţii de apel, sens în care au solicitat admiterea recursului.
Analizând actele şi lucrările dosarului raportat la motivele de recurs învederate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, curtea de apel a constatat că recursul formulat este neîntemeiat, având în vedere următoarele considerente:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanţii-recurenţi S.H. şi
S.S. au solicitat obligarea pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi stabilirea cuantumului valorii de despăgubire pentru imobilul situat în Iaşi.
Cauza acţiunii nu are ca obiect stabilirea calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor în temeiul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 la restituirea imobilului preluat în mod abuziv, atâta timp cât prin dispoziţia nr. 100 din 26.01.2007 emisă de Primarul municipiului Iaşi au fost propuse acestora despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, întrucât le-a fost respinsă solicitarea privind restituirea în natură a imobilului motivat de faptul că apartamentul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995. Prin urmare, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pentru a alege competenţa materială în primă instanţă a tribunalului -secţia civilă, deoarece litigiul de faţă nu se încadrează în categoria cauzelor la care textul sus enunţat face referire.
Or, raportat la obiectul acţiunii şi la statutul de instituţie publică a pârâtelor, curtea a considerat că cererea reclamanţilor trebuie examinată prin raportare la procedura instituită dc dispoziţiile art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 coroborate cu dispoziţiile art. 1 din Legea
nr. 554/2004, act normativ carc stabileşte că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri - în speţă determinarea cuantumului despăgubirilor şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire - se poate adresa instanţei de contencios administrativ în condiţiile legii.
Drept urmare, curtea a constatat că litigiul de faţă este generat de modul în care instituţiile publice pârâte, prin forţa publică cu care au fost instituite prin lege, au înţeles să dea curs cererii reclamanţilor în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiei nr. 100/26.01.2007 emisă de Primarul municipiului Iaşi, prin care acestora le-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat. Cum raportul jurisdicţional dintre părţi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 ce atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ şi nu pe cea a instanţelor de drept comun, curtea a constatat că în mod judicios instanţa de fond, în aplicarea dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., a declinat competenţa în soluţionarea cauzei în favoarea curţii de apel -secţia de contencios administrativ, având în vedere şi calitatea pârâţilor de autorităţi publice centrale, de a rezolva reclamanţilor-recurenţi cererea referitoare la un drept sau interes legitim.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul a respins.
| ← Natura civilă a litigiului având ca obiect întoarcerea... | Suspendarea judecăţii în temeiul art. 155^1 → |
|---|
